Medical malpractice damages: Non-admissibility of extraordinary appeals lacking specific illegality grounds

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă, la data de 20 ianuarie 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.812,30 RON, reprezentând daune materiale, şi a sumei de 200.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit. A solicitat şi cheltuieli de judecată.

Pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a formulat întâmpinare şi, în temeiul art. 72-73 din C. proc. civ., a solicitat chemarea în garanţie a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, pentru asigurătorul B. S.A., pentru ca acesta să fie obligat la plata despăgubirilor cu titlu de daune materiale şi daune morale care vor cădea în sarcina instituţiei.

La termenul de judecată din data de 16 martie 2023, reclamanta, prin reprezentant, a depus la dosar o precizare a acţiunii, prin care a arătat că înţelege să-şi majoreze obiectul câtimii cererii constând în daune materiale, astfel că, la suma solicitată iniţial de 5.812,30 RON, a solicitat adăugarea sumei de 1.092,44 RON, reprezentând contravaloarea unor produse medicale.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 230 din 17 noiembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Arad, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, precum şi cererea pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad de chemare în garanţie a Fondului de Garantare a Asiguraţilor. Fără cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 125 din 9 mai 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta apelantă A. împotriva sentinţei civile nr. 230 din 17 noiembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Arad, în contradictoriu cu pârâtul intimat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi cu chematul în garanţie intimat Fondul de Garantare a Asiguraţilor. A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. A obligat pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad la plata către reclamantă a sumei de 6.904,44 RON, cu titlu de daune materiale, şi a sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale. A respins, în rest, pretenţiile reclamantei. A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei civile apelate. A respins apelul declarat de apelantul-chemat în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 230 din 17 noiembrie 2023 pronunţate de Tribunalul Arad, ca lipsit de interes.

4. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 125 din 9 mai 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, au declarat recurs atât pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, cât şi chematul în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

4.1. Prin cererea de recurs formulată, recurentul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi, rejudecându-se cauza, menţinerea sentinţei civile nr. 230 din 17 noiembrie 2023 a Tribunalului Arad. Apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia sa, instanţa de apel a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat unitatea spitalicească la plata de daune materiale şi morale deşi nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale de atragere a răspunderii civile delictuale. În acest sens, recurenta înţelege să expună conţinutul art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii care stabileşte ce condiţii ar fi necesare pentru o astfel de răspundere.

De asemenea, învederează că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, parte din argumente fiind străine cauzei. Singurele motive din considerente sunt interpretări proprii ale instanţei referitoare la concluziile raportului de expertiză şi la înscrisurile medicale.

Individualizarea cuantumului daunelor morale acordate nu s-a realizat având în vedere criteriile obiective de care instanţa este ţinută, respectiv nivelul de trai, diferenţa dintre veniturile obţinute înainte şi cele de după intervenţie, criteriul gravităţii şi cel al echităţii. Aceasta a avut în vedere doar factorul uman şi situaţia delicată prezentată de reclamantă.

Expertiza de specialitate efectuată în cauză a stabilit că agentul patogen Pseudomonas Aeruginosa există şi în alte spaţii, nu doar în spitale. Chiar dacă la internare, urocultura a fost negativă, flora poate exista.

Tot în argumentarea situaţiei de fapt susţinute, recurentul înţelege să formuleze o serie de precizări referitoare la recoltarea probelor la internare şi la aspectele reţinute în expertiză sub acest aspect.

În opinia sa, decizia recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Ordinul M.S. nr. 916/2006 a fost abrogat, iar cazul în speţă nu poate fi încadrat ca şi infecţie asociată actului medical.

Expertiza întocmită în cauză a verificat modul în care a fost efectuată intervenţia şi nu a evidenţiat niciun fel de abatere de la protocoalele medicale. Operaţia reclamantei a fost prima programată, sala de operaţie şi instrumentarul au fost pregătite corespunzător. De asemenea, prin expertiză s-a constatat că, în perioada martie - aprilie 2021, în unitatea spitalicească nu s-a raportat niciun fel de infecţie cu bacteria în cauză, deşi fuseseră depistate, în cele două luni, alte tulpini. Raportul de expertiză efectuat în cauză a fost avizat de către Comisia de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale, constituită în cadrul I.M.L. Timişoara, iar acesta a concluzionat că se exclude ca bacteria să fi fost luată în timpul intervenţiei chirurgicale şi a spitalizării, în perioada 20 aprilie - 22 aprilie 2022.

Recurentul susţine că a dovedit cazul de exonerare de răspundere civilă prevăzut de art. 644 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, astfel că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

De asemenea, afirmă că instanţa de apel nu a motivat corespunzător, nu a arătat ce măsuri erau necesare, dar nu au fost luate. Din documentele aflate la dosar reiese că nu au fost abateri de la protocoalele medicale, sala şi instrumentarul au fost pregătite corespunzător, unitatea sanitară nu a raportat infecţii cu bacteria în cauză, în perioada respectivă.

În consecinţă, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

4.2. Prin cererea de recurs formulată, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa rejudecării cauzei şi admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie sau, în subsidiar, a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive. În opinia sa, este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După expunerea unui scurt istoric al litigiului şi a hotărârilor pronunţate de instanţele de fond, recurentul arată că decizia civilă nr. 125 din 9 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara este nelegală, fiind consecinţa interpretării eronate a dispoziţiilor legale.

În opinia sa, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii, atât în principiu, cât şi pe fond, a cererii de chemare în garanţie a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, cât şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.

Recurentul arată că Legea nr. 213/2015 stabileşte o procedură administrativă de plată a creanţelor de asigurări, în cazul falimentului unui asigurator şi, în sprijinul acestei afirmaţii prezintă conţinutul art. 1 alin. (1), art. 11, art. 2 alin. (3) din actul normativ menţionat. Există un mecanism de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale, iar nu în temeiul dispoziţiilor art. 72 din C. proc. civ.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu poate fi obligat nici în locul şi nici în solidar cu asiguratorul aflat în faliment. Faţă de asiguratorul B. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului. Prin urmare, creditorii de asigurări fie formulează o cerere de plată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, fie formulează o cerere de înscriere la masa credală, în temeiul prevederilor Legii nr. 85/2014. Însă, Legea nr. 213/2015 prevede o procedură specială. Obligativitatea procedurii a fost constatată de Curtea Constituţională şi de instanţele de judecată în jurisprudenţa pe care înţelege să o detalieze.

Dreptul la despăgubiri al creditorilor de asigurări împotriva Fondului de Garantare a Asiguraţilor este prevăzut de lege, iar nerespectarea procedurii legale constituie un fine de neprimire a acţiunii.

În ceea ce priveşte natura cererii de chemare în garanţie, recurentul arată că aceasta nu poate să aibă ca scop modificarea cadrului procesual sub aspect subiectiv, prin introducerea în proces a unui nou pârât sau înlocuirea pârâtului iniţial.

În cazul producerii unui risc asigurat, răspunderea aparţine asiguratorului, fiind contractuală, întemeiată pe un contract încheiat în baza C. civ.. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu are calitatea de asigurator, nu are raporturi juridice cu creditorii de asigurări, nu este succesor sau reprezentant al asiguratorilor.

Niciun text de lege nu prevede transmisiunea obligaţiilor asiguratorului în faliment către Fond, întrucât acesta este o persoană juridică de drept public, având ca scop realizarea unui interes public de protecţie a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurator.

Legea nr. 213/2015 a stabilit procedura specială pentru plata indemnizaţiilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, în cazul falimentului unui asigurator, de către Fond, neexistând un drept de opţiune între această cale şi cea a dreptului comun.

În opinia sa, calitatea de garant, reglementată de Legea nr. 213/2015, este străină de calitatea de continuator sau succesor în drepturi, prevăzută de art. 38 şi art. 39 din C. proc. civ.

Cererea de chemare în garanţie, ca mijloc procesual de atragere în judecată a unui terţ, presupune introducerea în cauză a unui terţ împotriva căruia ar putea formula o acţiune separată în garanţie sau în despăgubiri, pretinzând soluţionarea acesteia în cadrul unui litigiu pendinte. Între cererea principală şi cea de chemare în garanţie trebuie să existe o legătură de dependenţă şi subordonare. Din acest punct de vedere, cererea de chemare în garanţie formulată în prezenta cauză nu poate fi primită. Cererea principală este întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, cererea de chemare în garanţie este fundamentată pe prevederile Legii nr. 213/2015.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestor situaţii, nu a analizat excepţia inadmisibilităţii şi nici pe cea a lipsei calităţii procesuale pasive a Fondului de Garantare a Asiguraţilor într-o acţiune civilă.

Pe fondul cauzei, recurentul arată că acţiunea reclamantei este neîntemeiată. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, întinderea prejudiciului trebuie dovedită.

În consecinţă, faţă de aceste precizări, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, iar, în subsidiar, a excepţiei lipsei calităţii procesuale a acestuia în prezenta cauză.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 24 iulie 2024, pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a solicitat respingerea recursului formulat de chematul în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca lipsit de interes.

În motivare, arată că, prin sentinţa primei instanţe nu s-a dispus nicio obligaţie în sarcina chematului în garanţie, iar apelul incident, pe care l-a formulat, a fost respins, ca lipsit de interes. Instanţa de fond a dat o corectă interpretare dispoziţiilor legale în materie, apreciind că acordarea despăgubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de răspundere civilă. În aprecierea sa, din cuprinsul Legii nr. 213/2015 rezultă, fără echivoc, calitatea de garant a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, nu de succesor, cum se susţine în apelul incident. Întrucât instanţele devolutive nu au stabilit obligaţii în sarcina chematului în garanţie, recursul său este lipsit de interes.

Prin întâmpinarea formulată la data de 12 august 2024, intimata A. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, ca fiind nefondat. Contrar celor susţinute de recurent, decizia recurată este motivată corespunzător, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, intimata apreciază că nu este motivat.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fixat termen la data de 6 februarie 2025, pentru soluţionarea recursurilor declarate de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi de chematul în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva deciziei civile nr. 125 din 9 mai 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

La termenul din data de 6 februarie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii celor două recursuri şi, în subsidiar, asupra fondului acestora.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor

Analizând recursurile declarate de pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă Arad şi chematul în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei nulităţii acestora, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motivele de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate; b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susţinute.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Înalta Curte constată că este nul, pentru argumentele pe care le va expune în continuare.

În cuprinsul cererii de recurs, se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., fără ca argumentele expuse să fie grupate prin raportare la cele două motive de casare invocate.

Procedând la analiza acestora, Înalta Curte reţine că nu este posibilă încadrarea criticilor nici în cazurile de casare susţinute, nici în celelalte motive de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din actul normativ menţionat.

Astfel, cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, cum deja s-a menţionat, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea atacată, pentru ca instanţa învestită cu soluţionarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Or, aceste cerinţe anterior precizate nu sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, este formală critica recurentului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad privitoare la neîndeplinirea condiţiilor legale de atragere a răspunderii sale civile. Se observă că, deşi susţine că decizia atacată este nelegală, sub acest aspect, omite să se raporteze, în concret, la dezlegările instanţei de apel. Acesta prezintă conţinutul textului art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, care vizează condiţiile răspunderii unei unităţi sanitare în cazul intervenirii unei infecţii, concluzionând că nu sunt întrunite în cauză. Invocarea acestui text de lege este, însă, formală, nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicţional atacat, cât timp nu se grefează pe considerentele acestuia, partea făcând doar o simplă prezentare legislativă pe care a inclus-o şi în cadrul apărărilor formulate prin întâmpinările formulate în stadiile procesuale anterioare şi care au primit deja răspuns prin decizia atacată.

De asemenea, deşi recurentul susţine că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei nemotivări corespunzătoare, că singurele motive ale instanţei sunt nişte interpretări proprii referitoare la expertiza întocmită în cauză şi actele medicale aflate la dosar, acesta omite să se raporteze, în concret, la dezlegările instanţei de apel. În aceste condiţii, simpla menţiune nu reflectă o situaţie dintre cele aferente motivului de recurs referitor la nemotivare, ci denotă, mai degrabă, dezacordul recurentului în raport cu soluţia pronunţată, aspect ce plasează critica în afara limitelor stabilite de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurentul arată că instanţa de apel nu a ţinut seama de o serie de criterii obiective pentru individualizarea cuantumului daunelor morale acordate, pe care le enumeră pentru a justifica solicitarea de casare a deciziei recurate. Or, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de instanţele devolutive, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă în calea de atac a recursului. De altfel, Înalta Curte reţine că această critică nu este nici argumentată, în concret, menţionându-se doar formal o serie de criterii, fără să se raporteze la dezlegările date de instanţa de apel.

Pe parcursul mai multor pagini, recurentul redă paragrafe din expertiza întocmită în cauză şi actele medicale aflate la dosarul cauzei şi concluzionează că bacteria nu este găsită doar în mediul spitalicesc şi nu putea fi contactată în timpul intervenţiei chirurgucale şi a spitalizării reclamantei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Înalta Curte constată că argumentele referitoare la aprecierea probatoriilor de către instanţa de apel se plasează în afara controlului judiciar al instanţei de recurs. Analiza probatoriilor şi stabilirea situaţiei de fapt sunt elemente ce se circumscriu exclusiv competenţei instanţelor devolutive, criticile referitoare la aceste aspecte nefiind, oricum, subsumabile motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurentul susţine că a dovedit cazul de exonerare de răspundere civilă reglementat de dispoziţiile art. 644 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, astfel că decizia atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Această manieră de formulare a criticii, care omite a indica punctual nelegalitatea săvârşită şi a demonstra în ce modalitate instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile dreptului material, nu permite, însă, cenzura instanţei de recurs.

În concluzie, consideraţiile expuse în cererea de recurs nu reflectă o situaţie dintre cele reglementate de motivele de casare invocate formal, ci relevă, de fapt, o solicitare de reanalizare a probatoriului administrat în cauză, ceea ce excedează verificărilor instanţei de recurs.

În realitate, recurentul urmăreşte readucerea, inadecvat procedural, în faţa instanţei de recurs, a circumstanţelor factuale din prezenta speţă, pentru a pretinde că s-ar impune o concluzie contrară celei la care s-a oprit instanţa de apel.

Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel, care, totodată, să antameze chestiuni de nelegalitate, instanţa de recurs nu poate proceda la examinarea susţinerilor părţii vizând doar situaţia de fapt şi probatoriul administrat, ignorând statuările instanţei de apel asupra celor invocate.

În consecinţă, se reţine, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

În ceea ce priveşte recursul declarat de chematul în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că şi acesta este nul, pentru argumentele pe care le va expune în continuare.

Recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor invocă, în cuprinsul cererii de recurs, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care ar afecta, în opinia sa, validitatea deciziei recurate.

Procedând la analiza criticilor, care vizează inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie, lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului şi nedovedirea prejudiciului de către reclamantă, Înalta Curte reţine că nu este posibilă încadrarea acestora nici în motivul de casare indicat expres şi nici în celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din actul normativ menţionat.

Astfel, după o expunere amplă a istoricului acestui litigiu, recurentul arată că decizia recurată este nelegală întrucât instanţa de apel, deşi a rejudecat cauza şi a admis cererea de chemare în judecată, nu a avut în vedere inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie a Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia. În susţinerea acestui argument, recurentul prezintă amplu, pe parcursul mai multor pagini, legislaţia în domeniul asigurărilor, procedura de plată a asigurărilor, consecinţele nerespectării acesteia, recunoaşterea obligativităţii acestei proceduri în jurisprudenţa instanţelor de judecată şi a Curţii Constituţionale, efectele contractelor de asigurare, lipsa raportului juridic între această instituţie şi asiguraţi, natura juridică a cererii de chemare în garanţie şi particularităţile acestui mijloc de atragere a terţilor în judecată.

După expunerea acestor consideraţii de ordin legislativ, doctrinar şi jurisprudenţial, concluzionează că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu poate fi obligat nici în locul şi nici în solidar cu asiguratorul în faliment, iar cererea de chemare în garanţie nu poate fi formulată dacă se încearcă modificarea cadrului procesual, sub aspect subiectiv, prin introducerea în proces a unui nou pârât sau înlocuirea pârâtului iniţial.

Înalta Curte constată că, fără a se grefa pe considerentele instanţei de apel, recurentul a înţeles să supună judecăţii exact aceleaşi critici ca cele îndreptate împotriva sentinţei tribunalului, în sensul că cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă şi că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Se reţine, însă, că Curtea de Apel Timişoara a analizat, cu prioritate, excepţia lipsei de interes în promovarea apelului incident, pe care a admis-o întrucât în cauză, între reclamanta A. şi chematul în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu s-a stabilit un raport juridic direct nici pe planul dreptului material şi nici pe cel al dreptului procesual. Pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a formulat cererea de chemare în garanţie, care a fost respinsă de prima instanţă, soluţia nefiind apelată, sub acest aspect, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat. Faţă de această soluţie, apelul formulat de chematul în garanţie a fost respins, ca fiind lipsit de interes, iar, în considerarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., nu au mai fost analizate celelalte aspecte criticate de acesta.

Argumentele cuprinse în cererea de recurs formulată de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu vizează soluţia instanţei de apel de respingere a apelului incident, ca lipsit de interes, ci situaţii ce reprezintă un fine de neprimire a cererii de chemare în garanţie, fiind, astfel, străine de motivarea cuprinsă în decizia recurată. Or, preluarea întocmai a motivelor căii de atac anterioare, fără a combate considerentele regăsite în hotărârea atacată, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Recurentul mai arată, pe fondul cauzei, că acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi că, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, întinderea prejudiciului trebuie dovedită. Nici prin această critică recurentul nu opune, însă, elemente concrete de nelegalitate în raport cu raţionamentul instanţei de prim control judiciar.

A motiva recursul înseamnă, potrivit celor anterior arătate, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel.

Aceste cerinţe nu pot fi considerate îndeplinite din moment ce recurentul a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greşeli de judecată imputabile instanţei de apel, ci a reluat criticile din apelul incident pe care l-a promovat, de altfel străine considerentelor deciziei recurate. Neprocedând astfel, instanţa de recurs nu poate examina în mod efectiv respectivele susţineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cât timp acestea nu au fost însoţite, practic, de o critică propriu-zisă de nelegalitate cu corespondent în considerentele deciziei atacate.

Prin urmare, în baza dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze şi recursul declarat de chematul în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi de chematul în garanţie Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva deciziei civile nr. 125 din 9 mai 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi 6 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.