Civil damages action following criminal conviction: distinction between procedural inadmissibility and lack of object under *electa una via*

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor în cuantum de 61.799.850,64 RON, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de pârâţi, şi obligarea acestora, în temeiul prevederilor art. 453 din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul teritorial Călăraşi, a dosarului nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi a dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

La data de 4 octombrie 2022, cauza a fost repusă pe rol, fiind depusă sentinţa penală nr. 322F din 19 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii D., B. şi C., şi, totodată, a fost soluţionată latura civilă prin obligarea acestora la plata către A. a sumei de 47.408.875,65 RON, reprezentând daune materiale, soluţia privind latura civilă fiind menţinută în calea de atac a apelului, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1778 din 15 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, ca neîntemeiată; a constatat, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. Bucuresti, în contradictoriu cu pârâţii B., C., şi D.; a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat parţial.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1500A din 15 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta - pârâtă C., împotriva sentinţei civile nr. 1778 din 15 noiembrie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi B., D. şi cu intimata - reclamantă A. S.A., ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1500A din 15 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta C..

La data de 6 martie 2024, reclamanta A. S.A. a formulat întâmpinare şi recurs incident împotriva considerentelor deciziei civile nr. 1500 A din 15 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

4.1. Recurenta - pârâtă C. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecarea motivelor de apel privind greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, aceasta a arătat că, prin cererea de apel, a criticat greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată deoarece, în cauză, nu se punea problema neîndeplinirii condiţiilor generale prevăzute de lege pentru exercitarea acţiunii civile, ci era aplicabil principiul electa una via non datur recursus ad alteram, principiu ce rezultă din interpretarea articolului 27 din C. proc. pen.

Acest text de lege permite persoanei vătămate introducerea unei acţiuni civile în faţa instanţei civile pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, dacă nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Per a contrario, dacă s-a constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată nu se mai poate adresa instanţei civile pentru repararea prejudiciului. Această interpretare reprezintă o aplicare a principiului electa una via non datur recursus ad alteram potrivit căruia, în cazurile prevăzute de lege, unei persoane i se recunoaşte posibilitatea de a opta pentru sesizarea uneia dintre cele două instanţe deopotrivă competente să soluţioneze cauza, nu şi dreptul de a se adresa amândurora. În virtutea dreptului de opţiune conferit de dispoziţiile art. 27 alin. (4) din C. proc. pen., reclamanta din prezentul dosar s-a constituit parte civilă în dosarul penal x/2019, ceea ce înseamnă o manifestare de voinţă exprimată procesual de către aceasta, în sensul părăsirii instanţei civile. Prin urmare, persoana vătămată nu mai are deschisă calea formulării şi susţinerii cererii de chemare în judecată la instanţa civilă.

A concluzionat că, deşi s-a apărat în faţa primei instanţe în modul arătat anterior, tribunalul i-a respins susţinerile, astfel încât s-a ajuns în situaţia în care se află în culpă procesuală pentru declanşarea ambelor procese, în contextul în care reclamanta, ca urmare a exercitării opţiunii de a se constitui parte civilă în procesul penal, nu ar mai fi avut deschisă calea procesuală a formulării şi susţinerii cererii de chemare în judecată la instanţa civilă.

Instanţa de apel a respins motivele de apel formulate reţinând, în mod contradictoriu, că art. 27 din C. proc. pen. nu reprezintă o aplicare a principiului latin invocat. Deşi nu reţine inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, instanţa susţine că articolul menţionat prevede situaţii în care se poate trece de la o cale aleasă la alta, observaţie care, în opinia recurentei - reclamante, este contradictorie cu motivarea prin care s-a reţinut că dispoziţia legală ar lăsa doar impresia că este interzisă exercitarea, în paralel, a acţiunii civile, atât în faţa instanţei civile cât şi în faţa instanţei penale, însă explicaţia reală ar fi alta.

Din moment ce reclamanta nu şi-a manifestat expres voinţa de a părăsi instanţa civilă, ci şi-a exercitat drepturile atât prin formularea prezentei cereri de chemare în judecată, cât şi prin constituirea ca parte civilă în procesul penal, mijlocul procedural pentru invocarea acestei neregularităţi este cel al excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, principiul invocat nepermiţând existenţa, în paralel, a celor două acţiuni.

Recurenta - pârâtă a menţionat şi faptul că imposibilitatea de a coexista cele două cereri este independentă de soluţionarea pe fond, sau nu, a acestora. Or, prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii se află în situaţia de a fi în culpă procesuală în cadrul ambelor procese, deşi a săvârşit o singură faptă ilicită producătoare de prejudicii.

Instanţa de apel a respins excepţia lipsei de interes în formularea apelului, motivat de faptul că, în situaţia admiterii excepţiei, recurenta - pârâtă nu ar mai datora cheltuieli de judecată, însă reţine, în mod contradictoriu, că nu a formulat nicio critică referitoare la greşita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Este adevărat că reclamantul este în drept să înregistreze, preventiv, o acţiune şi în faţa instanţei civile, totuşi această posibilitate nu îi dă dreptul de a pretinde cheltuieli de judecată în cadrul ambelor procese.

Recurenta a arătat că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este accesorie cererii de chemare în judecată, motiv pentru care raţionamentul instanţei de apel conduce, în mod confuz, la interzicerea exercitării în paralel a acţiunii civile atât în faţa instanţei civile cât şi în procesul penal.

4.2. În motivarea recursului incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 şi 5 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. S.A. a arătat că instanţa de apel, deşi a respins în mod corect apelul formulat, a analizat situaţia cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, în contextul în care s-a reţinut că nu au fost formulate critici cu privire la acestea.

Motivarea instanţei de judecată, sub aspectul cheltuielilor de judecată, este străină de natura cauzei, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) şi ale art. 477 alin. (1) din C. proc. civ.. Se arată că instanţa de apel nu a fost învestită cu analiza cheltuielilor de judecată, considerentele recurate fiind supraabundente, nesprijinind dispozitivul hotărârii pronunţate.

În susţinerea punctului său de vedere, recurenta - reclamantă a redat considerentele instanţei de apel, potrivit cărora "totuşi această posibilitate nu îi dă dreptul de a pretinde cheltuieli de judecată în ambele procese; în măsura în care acţiunea civilă a fost rezolvată în cadrul procesului penal, reclamantul putea obţine doar cheltuielile de judecată acolo făcute, fiind discutabil că ar mai avea dreptul la a pretinde alte cheltuieli de judecată şi pentru o acţiune înregistrată în mod subsidiar, preventiv, doar pentru ipoteza în care pretenţiile nu îi sunt analizate pe calea principală aleasă" şi a învederat că lipseşte orice raţionament juridic şi orice trimitere la o normă sau principiu de drept care să justifice concluzia instanţei de apel. Aceasta reprezintă, totodată, o greşită aplicare a dispoziţiilor care reglementează cheltuielile de judecată, respectiv a art. 453 şi art. 454 din C. proc. civ. coroborat cu art. 1349 şi art. 1385 din C. civ., deoarece temeiul acordării cheltuielilor de judecată nu este fapta ilicită dedusă judecăţii, ci culpa procesuală, iar cele două noţiuni nu se pot confunda.

A arătat că, în procesul civil, culpa procesuală are o existenţă autonomă şi se verifică în cadrul fiecărui proces iniţiat de parte, prin raportare la cerinţele prevăzute de art. 453 şi art. 454 din C. proc. civ.. În dosarul penal, cheltuielile avocaţiale au fost diferite de cele solicitate de recurentă în prezenta cauză, fiind vorba de două prejudicii distincte. Doar în situaţia în care ar fi fost solicitate de două ori cheltuielile de judecată suportate cu aceiaşi avocaţi, pentru aceleaşi servicii juridice, ar fi fost valabil raţionamentul instanţei de apel deoarece, doar în acest context, s-ar fi ajuns la o dublă reparaţie.

În acest sens, a invocat dispoziţiile art. 1385 din C. civ. vizând repararea integrală a prejudiciului şi faptul că despăgubirea trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de cel prejudiciat, cât şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului şi a apreciat că este nelegal considerentul instanţei de apel prin care s-a reţinut că nu se pot acorda cheltuieli de judecată în cele două procese, deşi în ambele litigii pârâţii au negat pretenţiile recurentei - reclamante şi au întocmit acte prin care s-au opus solicitărilor acesteia, învederând că nu există nicio normă care să interzică o astfel de solicitare.

5. Apărările formulate

La data de 6 martie 2024, recurenta - reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs principal, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, şi obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată suportate de A. S.A. În esenţă, a susţinut pe această cale că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat corect dispoziţiile art. 27 alin. (4) din C. proc. pen., demersul său judiciar nefiind inadmisibil.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din data de 7 noiembrie 2024, au fost admise în principiu atât recursul principal declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 1500 A din 15 noiembrie 2023 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă cât şi recursul incident declarat de reclamanta A. S.A. împotriva considerentelor deciziei nr. 1500 A din 15 noiembrie 2023 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul celor două căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 1500A din 15 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost respins apelul formulat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 1778 din 15 noiembrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

1. Prin recursul principal, afirmând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., recurenta - pârâtă C. a înţeles să critice hotărârea recurată susţinând, pe de o parte, că soluţia dată cererii de chemare în judecată, de respingere a acesteia, ca fiind rămasă fără obiect, este nelegală, şi, pe de altă parte, că motivarea instanţei de apel este contradictorie.

În legătură cu primul aspect, pentru care invocă cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menţionat, referitor la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de lege, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte reţine că critica este nefondată.

Recurenta - pârâtă critică decizia instanţei de apel care a confirmat legalitatea soluţei de respingere, ca fiind rămasă fără obiect, a cererii de chemare în judecată, apreciind că demersul judiciar al reclamantei trebuia respins, ca inadmisibil, în considerarea prevederilor art. 27 din C. proc. pen., care consacră principiul electa una via non datur recursus ad alteram.

Înalta Curte constată că chestiunea dedusă judecăţii vizează stabilirea dacă soluţia acţiunii civile în despăgubiri decurgând dintr-o faptă penală, acţiune a cărei judecată a fost suspendată pentru soluţionarea dosarului penal în care s-a formulat şi o acţiune civilă, şi care a fost repusă pe rol după finalizarea litigiului penal, inclusiv a laturii civile, este de respingere a acesteia, ca inadmisibilă, sau ca fiind rămasă fără obiect.

Or, instanţele devolutive au realizat o corectă interpretare a celor două noţiuni procedurale şi au stabilit că, faţă de circumstanţele speţei, soluţia care se impune este aceea de respingere a demersului judiciar ca fiind rămas fără obiect.

Inadmisibilitatea reprezentă sancţiunea procedurală determinată de transgresarea cerinţelor de exerciţiu sau a modalităţilor specifice de valorificare a acţiunii civile în faţa instanţelor, care are ca efect respingerea intempestivă a cererii de chemare în judecată, fără a mai fi analizată temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii de către titularul dreptului subiectiv civil sau a interesului legitim legal şi nici fundamentul apărărilor părţii adverse în proces. Acest fine de neprimire este justificat de neîndeplinirea unor cerinţe, la data învestirii instanţei, care fac inutilă continuarea procedurii de judecată.

Or, atunci când pretenţiile deduse judecăţii au fost deja valorificate, fiind executate de pârât (pârâţi) de bună voie, sau s-a obţinut un alt titlu executoriu, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, soluţia care se impune este respingerea cererii introductive ca fiind rămasă fără obiect. Aceasta presupune că, la data iniţierii demersului judiciar, să fie îndeplinite cerinţele de admisibilitate ale acestuia.

Raportat la considerentele teoretice enunţate, se constată că, în prezenta cauză, este incidentă ipoteza celei de-a doua instituţii, intervenind o împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, constând în obţinerea unui alt titlu executoriu, reprezentat de hotărârea penală care a soluţionat şi latura civilă.

În consecinţă, nu se poate reţine inadmisibilitatea demersului judiciar în faţa instanţei civile, aşa cum susţine recurenta - pârâtă, hotărârea instanţei de apel fiind legală, sub acest aspect.

Recurenta afirmă, totodată, că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect, încalcă prevederile art. 27 din C. proc. civ., care consacră principiul electa una via non datur recursus ad alteram.

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, "(1)Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. (2) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă. Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile. (3) Persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul penal pot să introducă acţiune în faţa instanţei civile dacă procesul penal a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspendă în condiţiile prevăzute la alin. (7). (4) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care au pornit acţiunea în faţa instanţei civile, pot să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală, judecătorului ori instanţei, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar nedefinitivă. (5) În cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanţei penale, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă. (6) Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acţiune la instanţa civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. (7) În cazul prevăzut la alin. (1), judecata în faţa instanţei civile se suspendă după punerea în mişcare a acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale, dar nu mai mult de un an."

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că semnificaţia reală a acestui text de lege este aceea că nu pot fi soluţionate pe fond, în paralel, atât acţiunea civilă în faţa instanţei civile, cât şi cea exercitată în procesul penal, însă nu exclude înregistrarea cererii în faţa instanţei civile şi suspendarea acesteia până la rezolvarea acţiunii civile alăturate procesului penal. Acesta nu reprezintă o aplicare a electa una via non datur recursus ad alteram în sensul susţinut de recurenta - pârâtă, întrucât este reglementată conduita persoanei vătămate care are la dispoziţie opţiunea de a alege între mai multe variante de valorificare a dreptului afirmat, în funcţie de circumstanţele concrete ale speţei.

Înalta Curte reţine că principiul enunţat are drept raţiune împiedicarea pronunţării unor soluţii contradictorii în una şi aceeaşi problemă sau o dublă reparaţie a aceluiaşi prejudiciu, vizând o dublă judecată în substanţă, situaţie care nu se regăseşte în cauză.

Referitor la considerentele expuse de instanţa de apel, recurenta - pârâtă susţine şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arătând că decizia recurată are o motivare necorespunzătoare, cu argumente contradictorii, care nu justifică soluţia de respingere de căii de atac a apelului.

Casarea unei hotărâri în baza temeiului legal pe care a fost fundamentat acest motiv de recurs se poate dispune când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat fiind cele din care rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească, necesare pentru exercitarea unui control judiciar eficient.

Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Or, motivarea deciziei recurate cuprinde argumentele logico-juridice clare, fără contradicţii, în virtutea cărora s-a stabilit că acţiunea reclamantei nu este inadmisibilă, ci a rămas fără obiect.

Recurenta - pârâtă pretinde existenţa unei motivări contradictorii faţă de faptul că instanţa de apel, deşi a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 27 din C. proc. pen., cele două acţiuni nu pot fi exercitate concomitent, a concluzionat că demersul civil iniţiat de reclamantă în faţa instanţei civile nu poate fi respins ca inadmisibil. În acest sens, citează mai multe paragrafe din considerentele deciziei recurate care, în opinia sa, ar confirma motivarea necorespunzătoare a acesteia.

Însă, dincolo de împrejurarea că fragmentele sunt citate trunchiat, Înalta Curte reţine că recurenta - pârâtă porneşte de la o premisă greşită şi o abordare eronată a celor două instituţii procesuale, inadmisibilitatea şi lipsa de obiect, aspect care a fost detaliat în cadrul primului motiv de recurs. În realitate, în considerentele deciziei de apel sunt prezentate argumentele pentru care s-a reţinut că acţiunea a rămas fără obiect, pornind de la o prezentare doctrinară a ambelor instituţii şi raportarea lor la situaţia juridică dedusă judecăţii.

Prin urmare, motivarea instanţei de apel nu este contradictorie, criticile recurentei - pârâte fiind nefondate.

2. Invocând prin recursul incident motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. S.A. a înţeles să critice hotărârea recurată sub aspectul considerentelor.

Astfel, subsumat ipotezelor de nelegalitate menţionate anterior, recurenta - reclamantă a susţinut că, printr-o serie de considerente supraabundente privitoare la cheltuielile de judecată, instanţa de apel a dat o dezlegare unei probleme de drept nesupuse judecăţii şi care nu sprijină dispozitivul deciziei.

Verificând calea de atac ce vizează considerentele referitoare la chestiunea cheltuielilor de judecată, criticile fiind subsumabile motivului de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că ea este fondată prin prisma argumentelor ce vor fi expuse.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., este impusă de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În speţă, în motivarea deciziei recurate, se identifică o explicitare, în detaliu, a chestiunii cheltuielilor de judecată, care, însă, încalcă limitele învestirii, depăşind silogismul logico-juridic pe care se sprijină soluţia la care s-a oprit instanţa de apel.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1778 din 15 noiembrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, ca neîntemeiată, a constatat, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. Bucuresti, în contradictoriu cu pârâţii B., C., şi D. şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat parţial.

Prin cererea de apel, pârâta C. a formulat critici doar cu privire la modalitatea de respingere a demersului judiciar, apreciind că este inadmisibil, iar nu lipsit de obiect. Deşi a fost obligată, în solidar cu ceilalţi pârâţi, la plata cheltuielilor de judecată, nu a contestat soluţia, sub acest aspect.

Or, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, respingând apelul declarat de pârâta C., a procedat la analiza soluţiei oferite de instanţa de fond, dar a cercetat şi chestiunea cheltuielilor de judecată trecând vădit peste limitele învestirii sale. Astfel, analiza referitoare la cheltuielile de judecată nu se justifică în cauză, recursul recurentei - reclamante fiind deci fondat sub acest aspect, al încălcării normelor de procedură invocate şi al vătămării produse prin aceasta.

Potrivit dispoziţiilor art. 461 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Calea de atac se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. (2) Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate".

În considerarea acestei prevederi legale şi faţă de cele anterior expuse, constatând că argumentele examinate nu sprijină raţionamentul juridic care a stat la baza soluţiei de respingere a acţiunii ca fiind rămasă fără obiect, depăşind limitele învestirii, Înalta Curte va înlătura considerentele inserate în penultimul paragraf al motivării deciziei recurate, apreciate ca fiind supraabundente - împrejurare faţă de care nu se impune analiza celorlalte aspecte de nelegalitate invocate prin recursul incident.

În consecinţă, pentru argumentele expuse, Înalta Curte respinge recursul principal, declarat de recurenta - pârâtă C. şi va admite recursul formulat de recurenta - reclamantă A. S.A. şi va înlătura considerentele supraabundente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 1500 A din 15 noiembrie 2023 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Admite recursul incident declarat de reclamanta A. S.A. împotriva considerentelor deciziei nr. 1500 A din 15 noiembrie 2023 pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Înlătură considerentele inserate în penultimul paragraf al motivării deciziei recurate şi menţine soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2025.