Civil damages claim from terminated criminal tax fraud prosecution barred by nullity of extraordinary appeal lacking statutory cassation grounds

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2025

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 16 iunie 2015, urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2015, reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la plata prejudiciului în sumă de 20.224.315,76 RON, precum şi menţinerea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar privind reparaţiile civile, dispusă în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa nr. 61003 din 10 ianuarie 2001 a Inspectoratului General de Poliţie, cu privire la bunurile mobile şi imobile ale pârâtei.

Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, pârâta A. a invocat excepţia nulităţii, excepţia tardivităţii, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia autorităţii de lucru judecat, iar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 464 din 26 februarie 2018, Tribunalul Constanţa a respins excepţia nulităţii, excepţia tardivităţii, excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei de interes şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă, şi a respins acţiunea, ca nefondată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 189C din 16 noiembrie 2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 11 martie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 464 din 26 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă. A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.741.341,98 RON, cu titlu de prejudiciu.

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia civilă nr. 696 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 189C din 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă. A casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

5. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel, în rejudecare

Prin decizia civilă nr. 63C din 2 martie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în contradictoriu cu pârâta A., ca nefondat.

6. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 63C din 2 martie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi rejudecarea cauzei.

Prin cererea de recurs, reclamantul a arătat că, la baza soluţiei pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, menţinută de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, stă raportul de expertiză întocmit în dosar în care s-a concluzionat că pârâta A. şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu astfel că suma, ce se intenţionează a fi recuperată, nu reprezintă un prejudiciu adus bugetului de stat. Faţă de această împrejurare, a înţeles să expună un scurt istoric, apreciind că este necesar pentru edificarea instanţei.

În acest sens, a învederat că, în dosarul penal nr. x/2003, pârâta A. împreună cu B., C. şi D. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni care au prejudiciat bugetul de stat. Prin sentinţa penală nr. 696 din 18 martie 2005 a Judecătoriei Constanţa, A. a fost condamnată la 5 ani închisoare şi obligată să plătească, în solidar cu persoanele menţionate, suma de 184.583.341 RON. Tribunalul Constanţa a admis apelul inculpaţilor şi a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În faza de urmărire penală, s-a întocmit un raport de constatare din care a rezultat că, urmare a verificărilor efectuate asupra rambursărilor de TVA realizate de inculpaţi, către două societăţi, a rezultat un prejudiciu de 20.224.315,76 RON. Statul Român s-a constituit parte civilă cu suma menţionată.

Prin sentinţa penală nr. 630 din 23 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în favoarea căreia s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, rămasă definitivă prin respingerea apelului, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de A., în considerarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind lăsată nesoluţionată acţiunea civilă. Faţă de inculpatul B., cauza a fost disjunsă, iar C. şi D. au fost scoşi din citativ, fiind decedaţi.

Statul Român a formulat o cerere în pretenţii în contradictoriu cu A., pentru recuperarea prejudiciului de 20.224.315,76 RON, ce face obiect al dosarului nr. x/2015, şi o cerere pentru menţinerea măsurilor asiguratorii, ce face obiect al dosarului nr. x/2015

Dosarul nr. x/2015 a fost suspendat, la data de 12 octombrie 2015, până la soluţionarea dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Constanţa, ce îl viza pe B..

După finalizarea acelui litigiu, dosarul nr. x/2015 a fost repus pe rol iar, după administrarea probatoriilor, acţiunea în pretenţii a fost respinsă de către Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, soluţia fiind confirmată de către Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în rejudecare, prin decizia pe care o supune controlului judiciar pe calea prezentului recurs.

Recurentul arată că decizia este nelegală întrucât a preluat concluzia din expertiza administrată în cauză, reţinând că actul normativ în vigoare la data faptelor, respectiv O.M.F. nr. 2627/1998, nu mai cuprindea prevederea de la art. 2 lit. d), care ar fi fost abrogată prin H.G. nr. 336/1999 de modificare a H.G. nr. 512/1998 privind Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 3/1992.

După citarea în integralitate a art. 2 din O.M.F. nr. 2627/1998, concluzionează că pct. d, care impunea prezentarea documentelor de plată, facturilor furnizorilor, nu a fost abrogată explicit. Întreg raţionamentul instanţei, preluat de la expert, se bazează pe acest text de lege. Prin urmare, se impune analizarea de către instanţa de recurs, a acestei chestiuni, respectiv dacă prin abrogarea pct. 10.15 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 512/1998, ca urmare a adoptării H.G. nr. 336/1999, se consideră abrogată, implicit, şi orice altă referire la acest aspect cuprinsă la art. 2 lit. d) din O.M.F. nr. 2627/1998.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, calea extraordinară de atac fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 483-488 din C. proc. civ.

7. Apărări formulate

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în termen procedural, intimata A. a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, pentru neîncadrarea argumentelor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În motivare, a arătat, în esenţă, că argumentele se referă la situaţia de fapt şi probatoriile administrate, recurentul aducând critici care nu se circumscriu motivelor de recurs expres şi limitativ prevăzute de lege, apte să conducă la casarea deciziei recurate.

8. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin încheierea din data de 18 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva deciziei civile nr. 63 C din 2 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă şi s-a stabilit termen la 6 februarie 2025, pentru analiza acestuia.

La termenul din data de 6 februarie 2025, faţă de considerentele avute în vedere la admiterea în principiu a recursului, întemeiate pe dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (7) din C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata A., iar, în subsidiar, asupra fondului acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate a căii extraordinare de atac, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită numai pentru motivele de nelegalitate şi în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea. Prezentele dispoziţii se aplică şi în cazul în care recurentul locuieşte în străinătate; b) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, denumirea şi sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune că "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susţinute.

În cauza pendinte, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, se invocă, la modul general, dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a se preciza care dintre motivele de casare ar afecta, în opinia recurentului, validitatea deciziei recurate.

Procedând la analizarea argumentelor invocate, Înalta Curte reţine că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de textul legal menţionat.

Astfel, cerinţa motivării recursului implică în mod necesar, cum deja s-a menţionat, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea atacată, pentru ca instanţa învestită cu soluţionarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă menţiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Or, aceste cerinţe anterior precizate nu sunt îndeplinite în cauză.

După o expunere amplă a situaţiilor de fapt şi a litigiilor anterioare care au condus la iniţierea prezentului demers judiciar, recurentul arată că decizia recurată este nelegală întrucât a preluat anumite concluzii din raportul de expertiză referitoare la modalitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către intimată.

Înalta Curte constată însă că argumentele referitoare la aprecierea probatoriilor de către instanţa de apel se plasează în afara controlului judiciar al instanţei de recurs. Verificarea raportului de expertiză e o chestiune de fapt, un element ce se circumscrie exclusiv competenţei instanţelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situaţia de fapt a cauzei). De altfel, eventualele critici ale recurentului vizând proba în discuţie trebuiau să îmbrace forma unor obiecţiuni formulate în faţa instanţei de apel, care a dispus administrarea expertizei contabile. Acestea nu pot fi examinate în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabile motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul prezintă textul art. 2 din O.M.F. nr. 2677/1998, care vizează conţinutul dosarului care însoţeşte cererea de rambursare a TVA-ului, concluzionând că nu a găsit o abrogare explicită a normei juridice. Însă, invocarea acestui text de lege este formală, nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicţional atacat, cât timp nu se grefează pe considerentele acestuia, partea făcând doar o simplă prezentare legislativă pe care a inclus-o şi în cadrul apărărilor formulate prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de apel şi care au primit deja răspuns prin decizia atacată.

De altfel, din argumentele expuse, rezultă că recurentul urmăreşte readucerea, inadecvat procedural, în faţa instanţei de recurs, a circumstanţelor factuale din prezenta speţă, pentru a pretinde că s-ar impune o concluzie contrară celei la care s-a oprit instanţa de apel.

Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel, care, totodată, să antameze chestiuni de nelegalitate, instanţa de recurs nu poate proceda la examinarea susţinerilor părţii vizând doar situaţia de fapt şi probatoriul administrat, susţineri ce lasă în afara judecăţii statuările instanţei de apel asupra celor invocate.

În consecinţă, se reţine, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac sau vizează elemente de temeinicie sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva deciziei civile nr. 63 C din 2 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva deciziei civile nr. 63 C din 2 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2025.