Mootness of subsidiary constitutional challenge following primary admission; applicability of "rămasă fără obiect" dismissal under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea depusă la data de 2 aprilie 2024, în cadrul dosarului nr. x/2019, având ca obiect recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 6 aprilie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/*300/2019, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi ale art. 229 alin. (1), art. 229 alin. (2) lit. a) şi b) şi art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la următoarele dispoziţii constituţionale: art. 1 alin. (5), art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) şi art. 49 alin. (1)-(5); în subsidiar, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei în aprecierea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate; a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin aceeaşi cerere a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în legătură cu interpretarea art. 24 alin. (2) şi 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi a 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE.

La data de 8 aprilie 2024, recurentul a depus şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 42 alin. (1) pct. 13 şi art. 47 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României.

2. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia nr. 333 din 15 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a art. 229 alin. (1), art. 229 alin. (2) lit. a) şi b), art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) şi art. 49 alin. (1)-(5) din Constituţia României; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea subsidiară privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei în aprecierea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate; a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea acestei excepţii; a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 42 alin. (1) pct. 13 şi a art. 47 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României; a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; a respins recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii pronunţate în data de 6 aprilie 2023 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata B., ca nefondat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 333 din 15 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în privinţa soluţiei de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii subsidiare privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, petentul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul susţine că instanţa de recurs, în mod eronat, a respins cererea ca rămasă fără obiect, acest aspect nefiind prevăzut ca şi criteriu de inadmisibilitate în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Învederează că excepţia de neconstituţionalitate ocroteşte un interes general şi nu poate fi apreciată de către instanţa de judecată, ca fiind rămasă fără obiect, dată fiind problematica ridicată în domeniul protecţiei copiilor.

Arată că instanţa a realizat tocmai ceea ce prin excepţia de neconstituţionalitate era criticat că se realizează într-un domeniu al dreptului fundamental ca cel al protecţiei copilului (lipsa neutralităţii instanţei în aprecierea imparţialităţii), drept fundamental prevăzut şi ocrotit de art. 3 alin. (3) paragraful al doilea din TUE, tratat ratificat de Parlamentul României şi care face parte din dreptul intern, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţia României.

Arată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate privind sesizarea Curţii Constituţionale, dispoziţia a cărei neconstituţionalitate se solicită producând un efect real asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

4. Apărările formulate

În cauză, intimata nu a depus întâmpinare.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, pentru soluţionarea recursului.

Ulterior soluţionării cererii de recuzare a membrilor completului, formulată de recurent la termenul din 12 ianuarie 2025, în cauză a fost acordat termen de judecată la 12 iunie 2025.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul reclamă încălcarea regulilor de procedură prevăzute de Legea nr. 47/1992, susţinând că soluţia de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu este prevăzută ca şi criteriu de inadmisibilitate în legea anterior menţionată.

Înalta Curte reţine că prin cererea formulată, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ., iar, în subsidiar, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Prin decizia atacată, instanţa de recurs a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ., în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) şi art. 49 alin. (1) - (5) din Constituţia României şi, în raport cu această soluţie, a respins cererea subsidiară vizând neconstituţionalitatea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Reţinând că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere modul de formulare a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale de către petent, constată legalitatea deciziei recurate cu privire la soluţia de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Aceasta, întrucât ceea ce s-a dedus judecăţii, în principal, a fost deja soluţionat în sensul admiterii pretenţiei, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 fiind formulată în subsidiar, în eventualitatea respingerii solicitării principale.

Soluţia de respingere a cererii, ca rămasă fără obiect, consacrată de practica judiciară anterioară C. proc. civ. de la 1864, îşi menţine aplicabilitatea şi se justifică şi sub imperiul C. proc. civ. în vigoare, fiind dedusă pe cale de interpretare din art. 194 lit. c) C. proc. civ., context în care nu prezintă relevanţă faptul că nu este prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 333 din 13 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.