Admissibility of review petitions targeting non-merits decisions and lacking statutory grounds

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2025

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă petentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 778/25.03.2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2025.

În motivarea cererii petentul s-a limitat la a solicita instanţei să dispună anularea deciziei atacate şi rejudecarea cererii sale având ca obiect repunerea în drepturi în calitate de legatar al defunctului A..

Cererea de revizuire a fost formulată în termen legal şi semnată personal de către petent la data de 28.04.2025.

2. Decizia împotriva căreia a fost formulată cererea de revizuire

Prin decizia nr. 778 din 25 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 260 din 06 februarie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2024.

Prin decizia nr. 260 din 06 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat, ca tardivă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 532 din 4 aprilie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.

Prin decizia nr. 532 din 4 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1046 din 12 mai 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

Prin decizia nr. 1046 din data de 12 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 117 din 4 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

3. Apărări formulate în cauză

Intimaţii nu formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce priveşte revizuirea, se reţine că aceasta reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, ce oferă posibilitatea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunţarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive produce efecte asupra stabilităţii raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Aşadar, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situaţii excepţionale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanţa sa.

Ceea ce trebuie reţinut ca aspect general al revizuirii este faptul că aceasta prezintă două componente esenţiale: pe de o parte, este o cale extraordinară de atac, putând fi formulată exclusiv pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege1, iar, pe de altă parte, că se poate exercita doar după epuizarea căii ordinare de atac.

O caracteristică importantă a revizuirii constă în faptul că, prin exercitarea ei, se urmăreşte, ca regulă, desfiinţarea (retractarea) unei hotărâri judecătoreşti pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul.

Obiectul căii de atac a revizuirii este determinat prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea "unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul", iar motivele pentru care se poate formula revizuirea sunt reglementate limitativ de acelaşi temei legal.

De asemenea, prevederile art. 509 alin. (2) C. proc. civ., prevăd în mod expres, pe cale de excepţie de la regula menţionată anterior, că sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11.

Prin urmare, admisibilitatea unei cereri de revizuire este dublu condiţionată, fiind necesar, pe de o parte, ca motivele de revizuire să fie dintre cele expres reglementate de art. 509 C. proc. civ., iar pe de ală parte, hotărârea definitivă a cărei revizuire se solicită, în principiu, să fie pronunţă asupra fondului sau să evoce fondul.

Ambele condiţii sunt impuse de caracterul acestei căi extraordinare de atac, de cale de retractare, prin care se solicită instanţei care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate.

În speţă, Înalta Curte constată că nici una dintre condiţii nu este îndeplinită.

Astfel, după cum mai sus s-a arătat temeiurile (motivele) care stau la baza exercitării acestei căi extraordinare de atac sunt prevăzute în mod limitativ în art. 509 alin. (1) C. proc. civ., aşadar, atunci când nu este invocat nici un motiv sau sunt invocate alte motive, retractarea unei hotărâri judecătoreşti prin intermediul revizuirii este inadmisibilă, ceea ce ne duce la concluzia că normele care guvernează motivele de revizuire sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Potrivit art. 509 C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul (cu excepţia situaţiilor când se invocă art. 509 pct. 3, 7-10 C. proc. civ., când nu se mai restrânge obiectul revizuirii).

În speţă, cererea de revizuire nu dezvoltă niciun motiv încadrabil între cele strict prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1-11 care permit exerciţiul acestei căi de atac, ci reiterează, într-o manieră extrem de vagă şi succintă, nemulţumiri generale privind modul în care s-a desfăşurat judecata în general, ceea ce atrage, inadmisibilitatea revizuirii.

Pe de altă parte, fără a se invoca art. 509 pct. 3, 7-10 C. proc. civ., se atacă o decizie prin care s-a respins o altă cerere de revizuire ca inadmisibilă motivat de faptul că decizia asupra căreia se exercitase revizuirea nu evoca fondul; această decizie nu este una care să evoce fondul, motiv pentru care nu este susceptibilă a fi revizuită.

Revizuirea în procesul civil român este un remediu procedural de excepţie, menit să corecteze erori grave sau situaţii injuste care afectează substanţa unei hotărâri definitive. Regimul său juridic este caracterizat prin norme de strictă interpretare: se aplică numai hotărârilor pe fond (sau care evocă fondul) şi doar pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Revizuirea nu este un "apel deghizat" şi nici o cale de a ocoli autoritatea de lucru judecat, ci acţionează într-un cadru bine delimitat, pentru a înlătura vicii deosebit de serioase ale hotărârii (vătămări procedurale majore, descoperirea ulterioară a unor elemente determinante, contrarietăţi rezolvate între hotărâri, încălcări constatate de instanţe superioare, ş.a.).

În privinţa limitării revizuirii asupra hotărârilor pronunţate în căi extraordinare, atât legea, cât şi jurisprudenţa converg spre ideea că o hotărâre dată într-o cale extraordinară (recurs, contestaţie în anulare, revizuire) nu poate fi ea însăşi atacată cu o nouă cale extraordinară decât dacă sunt întrunite riguros condiţiile legale specifice.

S-a afirmat clar că revizuirea unei decizii pronunţate în revizuire este inadmisibilă atunci când decizia anterioară nu a soluţionat fondul cauzei.

Opinia doctrinară este unanimă în a sublinia că textul legal trebuie respectat întocmai: revizuirea nu poate deveni o cale de atac perpetuă.

Enumerarea hotărârilor revizuibile are caracter limitativ, iar extinderea revizuirii la alte categorii de hotărâri ar încălca principiul legalităţii şi finalitatea instituţiei revizuirii (aceea de a corecta situaţii cu totul excepţionale, nu de a oferi părţilor un nou ciclu de judecată).

În concluzie, revizuirea rămâne un instrument procedural valoros, dar de strictă folosinţă, destinat să menţină echilibrul între două imperative: legalitatea şi justeţea soluţiilor definitive, pe de o parte, şi securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, pe de altă parte.

Astfel, cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunţate într-o altă revizuire, respinsă anterior ca inadmisibilă, pune în discuţie echilibrul necesar între dreptul la exercitarea căilor extraordinare de atac şi principiul securităţii juridice. În această materie, opţiunea legiuitorului este clară, privilegiind securitatea raporturilor juridice, prin stabilirea inadmisibilităţii unei noi revizuiri atunci când hotărârea atacată nu a fost pronunţată asupra fondului cauzei. Atât doctrina, cât şi practica judiciară au confirmat în mod constant această abordare, subliniind că utilizarea căilor extraordinare de atac nu poate constitui un mijloc perpetuu de eludare a autorităţii de lucru judecat şi a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 778 din 25 martie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 778 din 25 martie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2025.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2025.