Judicial error compensation barred by availability of stamp duty reexamination remedy and discretionary prosecutor participation

Şedinţa publică din data de 7 mai 2025

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, sub dosar nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului Statul Român la restituirea către acesta în principal a sumei de 650 RON, sau în subsidiar a sumei de 350 RON, încasate în mod nedatorat şi fără temei legal sub formă de taxă de timbru judiciar în dosarul nr. x/2022 ca urmare a erorii judiciare a judecătorului B., conform încheierii definitive din data de 7 aprilie 2023, pronunţate în dosarul x/2022 şi obligarea pârâtului Statul Român la plata de daune morale de 2000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii, pentru eroarea judiciară menţionată anterior şi pentru organizarea defectuoasă a justiţiei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 265 din Legea nr. 303/2022, art. 268 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi art. 194 C. proc. civ.

La data de 14.09.2023, a fost înregistrată o cerere de modificare şi completare a acţiunii iniţiale, formulată de reclamantul A., prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, la plata de daune materiale în cuantum de 650 RON, pentru eroare judiciară taxă de timbru în dosarul nr. x şi la plata de daune materiale în cuantum de 350 RON, pentru eroare judiciară taxă de timbru în dosarul nr. x/2022, respectiv x/2022/a1. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata de daune morale de 2000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii, pentru erorile judiciare menţionate anterior, cu cheltuieli de judecată.

2. Decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1571/29.12.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 803 A din data de 2 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1571/29.12.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2023 în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 803 A din data de 2 septembrie 2024 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.

Învederează recurentul că acţiunea dedusă judecăţii a fost introdusă pentru stabilirea răspunderii pârâtului Statul Român pentru erorile judiciare din dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022

Erorile judiciare constau în stabilirea şi menţinerea eronată şi nefondată a unor taxe de timbru pentru capete de cerere inexistente, cu titlu de exemplu arătând că taxa a fost stabilită pentru 3 capete de cerere de daune (300 x 3= 900 RON) când, de fapt, nu au existat decât 2 capete de cerere de daune. Modalităţile de stabilire a taxei de timbru sunt contrare dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Recurentul arată că instanţa de fond a refuzat judecarea cauzei, considerând că "Tribunalul nu are a face propria analiză" - poziţie care nu numai că este inacceptabilă, dar şi contrară dispoziţiilor legale, inter alia contrară dispoziţiilor art. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa nu poate refuza să judece.

Cu toate că reclamantul a criticat prin cererea de apel această conduită a instanţei de fond, curtea de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel invocat, ci, fără a pune în discuţie, a respins apelul pe motivul greşit că ar exista o cale de atac (respectiv că există deschisă calea formulării cererii de reexaminare a taxei de timbru).

Procedând astfel, Curtea de Apel Bucureşti încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din data de 07.04.2023, prin care este respinsă definitiv cererea de reexaminare a taxei de timbru în discuţie. Or, din moment ce această hotărâre este definitivă încă de la data de 07.04.2023, evident că nu mai există această cale de atac.

Curtea de Apel nu numai că încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive din data de 07.04.2023, pronunţată în dosarul x/2022 -disponibilă şi în sistemul ECRIS - când afirmă că ar exista această cale de atac, dar dovedeşte şi că nu a depus minime diligenţe să citească acţiunea de fond modificată, în cuprinsul căreia s-a menţionat în mod expres că "hotărârea de respingere a cererii de reexaminare a taxei de timbru este definitivă cauzând un prejudiciu material real între taxa reală datorată de 450 RON şi cea impusă şi achitată eronat, de 1.100 RON, motiv pentru care acţiunea este întemeiată şi ar trebui admisă, cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumei de 650 RON, percepută greşit ca urmare a erorii judiciare".

Prin urmare, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat atunci când a respins apelul, fără a pune în discuţie, motivat de faptul că partea are deschisă calea reexaminării, în condiţiile în care prin autoritate de lucru judecat a fost respinsă definitiv cererea de reexaminare a taxei de timbru în discuţie, prin hotărârea din 07.04.2023.

Cât despre participarea Ministerului Public şi a procurorului de şedinţă, au fost încălcate regulile de procedură atunci când prezenta cerere împotriva Statului Român a fost comunicată procurorului, neexistând nici temeiul legal, nici obligaţia ca instanţa de fond să procedeze la o astfel de comunicare către Ministerul Public.

Susţine recurentul că nu prezintă relevanţă faptul că procurorul poate formula concluzii în baza art. 92 alin. (2), cum menţionează curtea de apel - regulile de procedură nu au fost încălcate pentru concluziile procurorului conform art. 92 alin. (2) C. proc. civ.- ci pentru comunicarea prezentei acţiuni (acţiune civilă împotriva Statului Român) procurorului, fără să existe un temei legal pentru această comunicare către Ministerul Public. Într-adevăr, Statul Român este reprezentat în prezenta cauză prin Ministerul Finanţelor Publice, astfel că nu trebuia să existe nicio comunicare către Ministerul Public (Parchet).

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Este lipsită de orice fundament susţinerea recurentului-reclamant conform căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel ce viza faptul că instanţa de fond, contrar dispoziţiilor art. 5 din C. proc. civ., a refuzat judecarea cauzei şi, în consecinţă, nu a fost realizată o judecată pe fondul cauzei.

Răspunzând criticilor reclamantului, instanţa de apel a expus situaţiile în care partea are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, astfel cum rezultă acestea din prevederile art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022- temei de drept invocat expres de reclamant în susţinerea demersului său judiciar- şi, faţă de elementele particulare ale cauzei, a concluzionat că o eventuală vătămare cauzată de modalitatea în care a fost stabilită taxa de timbru ar fi putut fi remediată prin exercitarea căii de atac a cererii de reexaminare, potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, "cale de atac de care, de altfel, a şi uzat reclamantul".

Despăgubirile pentru prejudiciul cauzat printr-o eroare judiciară pot fi acordate numai în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, ceea ce presupune lipsa efectivă a unei căi de atac, or împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru partea are la dispoziţie, în mod exclusiv, calea de atac specială prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Deşi recurentul reproşează curţii de apel faptul că nu s-a raportat la cererea modificatoare, Înalta Curte reţine că raţionamentul instanţei de prim control judiciar vizează cadrul stabilit de parte în raport cu dosarul nr. x/2022 şi dosarul nr. x/2022.

Aceasta întrucât instanţa de apel a statuat că "potrivit art. 268 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 303/2022, existenţa erorii judiciare este condiţionată de lipsa efectivă a unei astfel de căi de atac, ceea ce nu este cazul de faţă."

Înalta Curte reţine că instanţa civilă învestită cu constatarea erorii judiciare este îndrituită să stabilească doar dacă prin hotărârile invocate s-a pronunţat o soluţie "cu încălcarea evidentă" a dispoziţiilor legale.

Or, taxa de timbru a fost stabilită în dosarul nr. x/2022, recurentul uzând de singura cale de atac recunoscută părţii - reglementată de prevederile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013-, cererea de reexaminare fiind respinsă prin încheierea din data de 7 aprilie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, iar procedura de constatare a erorii judiciare în materie civilă este limitată la situaţiile reglementate de prevederile art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 şi nu trebuie confundată cu o nouă cale de atac îndreptată împotriva unor hotărâri definitive.

Totodată, în mod inadecvat pretinde recurentul că instanţa de apel a reţinut "fără a pune în discuţie" că părţii îi era recunoscută posibilitatea de a formula cerere de reexaminare.

Aceasta întrucât obligaţia instanţei de a supune dezbaterilor toate cererile şi împrejurările de fapt şi de drept impune, cu necesitate, prezenţa părţii, or la termenul de judecată din data de 2 septembrie 2024 s-a constatat lipsa părţilor de la dezbateri.

Sub un alt aspect, prin memoriul de recurs, partea pretinde că regulile de procedură nu au fost încălcate prin aceea că procurorul a formulat concluzii, potrivit dipoziţiilor art. 92 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a reţinut instanţa de apel, "ci pentru comunicarea prezentei acţiuni... procurorului, fără să existe un temei legal pentru această comunicare către Ministerul Public."

Cu privire la această critică trebuie observat că, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Această regulă este aplicabilă tuturor motivelor de casare, indiferent dacă acestea sunt de ordine publică sau privată şi dă expresie principiului non omisso medio - partea nu poate exercita recurs pentru un anumit motiv, dacă nu l-a invocat anterior pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, dând astfel instanţei devolutive învestite cu calea ordinară de atac ocazia de a remedia deficienţa care este invocată ulterior în recurs. Prin această regulă, legiuitorul a voit să accentueze caracterul extraordinar al căii de atac a recursului (art. 456 C. proc. civ.).

Se constată că prin cererea de apel, reclamantul a criticat hotărârea instanţei de fond din perspectiva faptului că "instanţa în mod greşit şi nelegal, a considerat că Ministerul Public avea drept de reprezentare a pârâtului şi i-a solicitat procurorului să pună concluzii pe fondul cauzei, chiar dacă Ministerul Public nu avea niciun drept de reprezentare al pârâtului în această cauză."

Aşa fiind, Înalta Curte constată că presupusa neregularitate invocată în memoriul de recurs constând în "comunicarea prezentei acţiuni" către procuror nu poate fi invocată direct prin motivele de recurs, întrucât prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu permit aceasta.

Pe de altă parte, recurentul ignoră faptul că participarea procurorului la judecată nu s-a realizat în considerarea acestuia ca reprezentant al Statului Român, prin Ministerul Finanţelor,

Nefiind vorba despre o pricină a cărei judecată să reclame participarea obligatorie a procurorului, prezenţa în proces a acestuia a fost justificată de temeiul juridic al acţiunii reclamantului, în baza dispoziţiilor art. 92 alin. (2) C. proc. civ.

Aşadar, procurorul poate să participe la judecată în orice proces civil, indiferent dacă l-a pornit sau nu, chiar atunci când procesul are ca obiect drepturi cu caracter strict personal, acesta fiind sensul prevederilor anterior evocate. Chiar dacă, aparent, textul se referă doar la dreptul procurorului de a pune concluzii în orice proces civil, în realitate punerea concluziilor nu reprezintă altceva decât materializarea participării la judecată a procurorului într-un proces civil.

Necesitatea apărării ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor nu reprezintă o condiţie suplimentară pentru participarea procurorului la judecată, din chiar formularea textului de lege - "dacă apreciază că este necesar pentru (...)" - rezultând că este un criteriu de oportunitate lăsat la libera apreciere a procurorului, care, în realitate, nu poate fi în mod obiectiv cenzurat de către instanţa de judecată, având în vedere că scopul procesului civil este cel de a proteja ordinea de drept, drepturile şi interesele cetăţenilor.

Se constată, aşadar, că procurorul a participat facultativ la judecata cauzei în primă instanţă, în baza temeiului legal anterior menţionat.

Posibilitatea invocării cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este condiţionată de încălcarea de către instanţa de fond a unei norme de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, or recurentul nu indică, în concret, norma de procedură pretins a fi încălcată şi nici nu dezvoltă vreun argument de natură a evidenţia o eventuală vătămare a drepturilor sale cauzată de participarea procurorului la judecata cauzei.

Se reţine că sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii este reglementată de prevederile art. 92 alin. (3) C. proc. civ. doar în ipoteza în care participarea şi punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, iar nu în situaţia -incidentă în cauză- în care participarea sa este facultativă.

Ca atare, criticile referitoare la nesocotirea unor norme procedurale şi incidenţa, astfel, a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Invocând motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant pretinde că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a încheierii de şedinţă din data de 7 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.

Anume, recurentul învedrează că nu mai avea deschisă o cale de atac, cum eronat a reţinut curtea de apel, în condiţiile în care încheierea de şedinţă din data de 7 aprilie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 are caracter definitiv.

Critica, astfel formulată, este nefondată.

Instituind motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere încălcarea prin hotărârea pronunţată de instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, în înţelesul dat acestei sintagme prin dispoziţiile art. 430 C. proc. civ.

Or, critica formulă de recurent denotă o înţelegere greşită a considerentelor hotărârii recurate, în contextul în care atunci când a făcut trimitere la existenţa unei căi de atac, instanţa de apel nu s-a referit la posibilitatea părţii de a ataca încheierea din data de 7 aprilie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022 (ce are, într-adevăr, caracter definitiv), ci la verificarea legalităţii măsurii stabilirii taxei de timbru judiciar, în condiţiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Statuările instanţei de apel sunt pe deplin valabile în raport cu norma legală de care se prevalează reclamantul - art. 268 din Legea nr. 303/2022- întrucât analiza curţii de apel nu vizează momentul soluţionării apelului -cum, eronat, pretinde recurentul-, ci momentul stabilirii taxei de timbru -temei al pretinsei erori judiciare- în acord cu situaţiile şi condiţiile circumscrise categoriilor de erori judiciare reglementate de norma evocată de reclamant.

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare reglementat prin prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., raportat la dezlegările instanţei de apel şi criticile pe care recurentul le-a dezvoltat în coordonatele acestei norme.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu sunt fondate criticile recurentului şi că decizia recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 803 A din data de 2 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.