Fraud of EU funds vs. administrative irregularity: absence of objective prejudice precludes criminal liability under Law 78/2000

Recurs în casaţie. Cazurile prevăzute în art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală. Infracțiunea prevăzută în art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000. Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Tipicitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

- infracțiunea prevăzută în art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000

- fals în înscrisuri sub semnătură privată

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

Legea nr. 78/2000, art. 18 ind. 1 alin. (1)

C. pen., art. 322 alin. (1)

1. Obiectul evaluării în recursul în casaţie îl constituie verificarea legalităţii deciziei recurate prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, respectiv statuarea asupra împrejurării dacă schimbarea unei sarcini care revenea unei persoane către altă persoană reprezintă o neregulă care a „prejudiciat sau putea prejudicia” bugetul U.E., respectiv a condus la obţinerea „pe nedrept” de fonduri europene şi dacă, astfel, realizează sau nu elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art.18 indice 1 din Legea nr.78/2000.

2. În contextul limitelor impuse de legiuitor acestei căi de atac extraordinare, Înalta Curte subliniază că statuarea asupra caracterului fondurilor din cadrul proiectului ca fiind „obţinute pe nedrept” constituie o statuare în drept şi nu una în fapt, deoarece nu implică vreo intervenţie asupra stării de fapt reţinute cu caracter definitiv.

3. Un transfer de facto de atribuţii (îndeplinirea activităţii propriu-zise de întocmire a documentaţiei contabile), atribuţii care au fost realizate şi menţionarea în cuprinsul cererilor de plată şi de rambursare a altei persoane decât cea care le-a întocmit în mod real constituie o abatere, respectiv consemnarea unei situaţii faptice nereale ce a fost folosită în vederea producerii de consecinţe juridice.

4. Întrucât s-a reţinut definitiv că fondurile alocate proiectului şi-au atins finalitatea, fiind derulate activităţile asumate, respectiv de dezvoltare de iniţiative şi competenţe antreprenoriale în vederea stimulării persoanelor peste 18 ani care doresc să iniţieze o activitate independentă, organizarea de caravane de informare și conştientizare privind oportunităţile oferite prin proiect, campanii de promovare a proiectului și a culturii antreprenoriale, cursuri de competențe, de idei de afaceri, ș.a.m.d, nu se poate vorbi de un prejudiciu sau potenţialitatea lui în termenii şi înţelesul unui proiect european. Pentru ca o abatere să fie considerată neregulă este nevoie ca aceasta să fi condus la obţinerea pe nedrept de fonduri pentru obiectivele proiectului, ceea ce nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii.

5. Drept urmare, deoarece abaterile constatate nu au produs un prejudiciu obiectivului proiectului şi se puteau remedia prin instrumentele oferite de legislaţia specifică în materia fondurilor europene, prin pârghiile extrapenale oferite de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, iar fapta concretizează doar elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., nu şi pe cele circumscrise infracţiunii privind fraudarea fondurilor europene, Înalta Curte va admite recursul în casaţie şi va dispune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 18 ind.1 din Legea nr. 78/2000, menţinând soluţia instanţei de apel de încetare a procesului penal urmare a intervenirii prescripţiei în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 450/RC din 12 septembrie 2024

I. Sentința

Prin sentința penală nr. 266 din 19.06.2023 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/121/2020 s-au dispus, printre altele, următoarele:

A fost condamnat inculpatul A la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (în formă continuată), prevăzută de art. 52 alin. (3) C.pen. raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen. (20 acte materiale din perioada 28.03 – 28.12.2015).

În temeiul art. 65 alin. (1) şi art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi lit. h) C.pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 91 şi următoarele din C. pen. şi s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza II C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (în formă continuată), prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.

În temeiul art. 135 alin. (1) și art. 136 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata persoană juridică B la pedeapsa de 180 zile - amendă în cuantum de 100 lei/zi-amendă (18.000 lei) pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (în formă continuată), prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) și (2) C. pen. (20 acte materiale din perioada 28.03 – 28.12.2015).

În temeiul art. 1375 Cod Civil au fost admise pretenţiile formulate de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – R şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii A şi B la plata sumei de 44.800 lei cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 44.800 lei aflată în contul w al inculpatului A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A care acționând în mod repetat și în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 28 martie – 28 decembrie 2015, cu prilejul implementării proiectului „Y”, finanțat din fonduri europene prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU, în calitate de manager de proiect din partea Asociației Patronatului M („Patronatul”), organizație parteneră a Asociației Z, desemnată ca beneficiar al proiectului mai sus menționat, i-a determinat pe responsabilii acesteia din urmă ca, fără vinovăție, să depună cereri de plată și de rambursare privind cheltuielile efectuate de „Patronat”, obținând în acest mod, pe nedrept, de la Autoritatea de Management pentru Programul operațional sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – AMPOSDRU, suma totală de 44.800 lei, reprezentând cuantumul brut al retribuțiilor lunare pretins achitate managerului financiar D, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18 ind. 1alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen. (20 acte materiale).

De asemenea, s-a arătat că fapta inculpatei B care, în realizarea obiectului său de activitate, prin intermediul reprezentantului său legal (inculpatul A), acționând în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, i-a determinat pe reprezentanții Asociației Z desemnată ca beneficiar al proiectului „Y”, finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU, ca în perioada 28 martie-28 decembrie 2015, fără vinovăție, să întocmească și să depună cereri de plată și de rambursare privind cheltuielile efectuate de „Patronat” obținând în acest mod, pe nedrept, de la Autoritatea de Management pentru Programul operațional sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – AMPOSDRU, suma totală de 44.800 lei, reprezentând cuantumul brut al retribuțiilor lunare pretins achitate managerului financiar D, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen. (20 acte materiale).

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (în formă continuată), prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A, instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal, potrivit art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale în raport de Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 26.04.2018, respectiv 358 din 26.05.2022.

II. Judecata în apel

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A.– Serviciul Teritorial G şi inculpaţii A şi B.

Prin decizia penală nr. 1349/A din 22.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/121/2020, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial G, a fost desființată, în parte, sentința penală nr. 266 din 19.06.2023 a Tribunalului Galați, iar, în rejudecare, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. au fost desființate înscrisurile false.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A şi B împotriva sentinței penale nr. 266 din 19.06.2023 a Tribunalului Galați.

Curtea de Apel Galaţi a constatat, printre altele, că în privinţa inculpatului A, instanţa de fond a reţinut în mod corect, vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi, având în vedere că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, a dispus încetarea procesului penal.

Curtea a constatat, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., că inculpatul A a falsificat prin semnarea unor documente ce conţineau date neconforme cu realitatea, înscrisurile sub semnătură privată ce atestau, în mod nereal, că martora D a lucrat în cadrul proiectului Y în calitate de manager financiar la inculpata B.

Astfel, cunoscând în mod cert caracterul fals al acestor acte, inculpații A şi B le-au transmis beneficiarului proiectului, Asociația Z care le-a folosit fără vinovăție, întrucât nu a cunoscut caracterul nereal al acestora, în cadrul depunerii unor cereri de rambursare și cereri de plată de la finanțatorul Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - R (OIR POSDRU), ceea ce în final a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de către inculpați din bugetul Uniunii Europene a sumei totale de 44.800 lei, reprezentând cuantumul brut al retribuțiilor lunare pretins achitate martorei D.

Din această perspectivă, s-a reţinut că folosirea cu rea-credință la care face referire art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 are în vedere folosirea de către inculpați a actelor cu conținut fals cu intenție directă, în cunoștință de cauză, inculpații urmărind obținerea în acest mod a unor sume de bani nejustificate în baza actelor false.

Urmarea imediată constă în obținerea ilegală de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene or, având în vedere faptul că legea română nu impune ca urmare a infracțiunii prejudicierea bugetului comunitar, ci obținerea ilegală de fonduri, rezultă că urmarea imediată a infracțiunii se produce dacă s-au obținut fondurile fără respectarea dispozițiilor legale, fiind indiferent dacă aceste fonduri au fost utilizate conform destinației pentru care au fost obținute, iar proiectul este parțial realizat sau chiar dus până la capăt în parametrii prevăzuți în contract.

III. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Împotriva hotărârii instanţei de apel, au declarat recurs în casație inculpații A şi B.

Inculpatul A a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc. pen., inculpatul a arătat că, în mod greșit, instanțele de fond și apel au dispus condamnarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 întrucât lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii imputate, respectiv activitatea de inducere în eroare a persoanei vătămate, producerea unei pagube, caracterul nedrept al folosului patrimonial şi reaua – credință.

S-a arătat că, în cauză, nu a existat o activitate de inducere în eroare a vreunei persoane (fizice/juridice) câtă vreme serviciile responsabilului financiar contabil din cadrul proiectului „Y” a fost prestat, fără a se tăinui/ascunde implicarea altei persoane (H) în asigurarea evidenței financiar – contabile a proiectului.

Prin prisma celui de al doilea motiv de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a susținut că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. S-a susținut că fapta recurentului constând în semnarea unor înscrisuri denunțate ca fiind false nu corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Inculpata persoană juridică B, prin mandatar C, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a reiterat argumentele invocate de inculpatul A și a solicitat achitarea, întrucât fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A şi B, Înalta Curtea, în majoritate, apreciază că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, s-a reţinut că recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

1. Infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) Cod penal raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) şi (2) Cod penal.

În esenţă, s-a constatat, aşa cum a fost reţinut definitiv de instanţele de fond şi apel, că în perioada 28 martie – 28 decembrie 2015, cu prilejul implementării proiectului „Y”, finanțat din fonduri europene prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU, inculpatul A, în calitate de manager de proiect din partea Asociației Patronatului M („Patronatul”), organizație parteneră a Asociației Z, i-a determinat pe responsabilii acesteia ca, fără vinovăție, să depună cereri de plată și de rambursare privind anumite cheltuieli efectuate de „Patronat” obținând în acest mod, pe nedrept, de la Autoritatea de Management pentru Programul operațional sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – AMPOSDRU, suma totală de 44.800 lei, reprezentând cuantumul brut al retribuțiilor lunare achitate managerului financiar D, în condiţiile în care sarcinile respective au fost îndeplinite de o altă persoană.

S-a considerat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (în formă continuată), prevăzută de art. 52 alin. (3) Cod penal raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) şi (2) Cod penal.

O situaţie de fapt similară şi aceeaşi încadrare juridică s-au reţinut şi în privinţa inculpatei B, cu consecinţa dispunerii de soluţii de condamnare la pedeapsa amenzii penale.

Sintetizând, s-a constatat că „documentele inexacte” din parcursul proiectului au fost reprezentate de schimbarea de facto a sarcinilor care reveneau unei persoane, respectiv responsabilului financiar (managerul de proiect, D) către o altă persoană (martora H) sarcini ce vizau întocmirea documentelor contabile pentru retribuirea muncii în cadrul proiectului.

În contextul limitelor impuse de legiuitor acestei căi de atac extraordinare, Înalta Curte subliniază că evaluarea elementului privitor la calificarea fondurilor din cadrul proiectului ca fiind „obţinute pe nedrept” constituie o statuare în drept şi nu una în fapt, deoarece nu implică vreo intervenţie asupra stării de fapt reţinute cu caracter definitiv. Obiectul evaluării îl constituie verificarea legalităţii deciziei recurate prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, respectiv statuarea asupra împrejurării dacă schimbarea unei sarcini care revenea unei persoane către altă persoană reprezintă o neregulă care a „prejudiciat sau putea prejudicia” bugetul UE, respectiv a condus la obţinerea „pe nedrept” de fonduri europene.

În dezacord cu cele două instanţe de fond şi apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că situaţia de fapt reţinută nu concretizează, din punct de vedere obiectiv, elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 52 alin. (3) Cod penal raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr.78/2000.

Aşa cum s-a reţinut ca situaţie de fapt, a avut loc un transfer de facto de atribuţii care au fost îndeplinite de către o altă persoană, numita H. Aşadar este confirmată îndeplinirea activităţii propriu-zise de întocmire a documentaţiei contabile, neregularitatea constând în menţionarea în cuprinsul cererilor de plată şi de rambursare a altei persoane decât cea care le-a întocmit în mod real.

Totodată, se confirmă faptul că fondurile alocate proiectului şi-au atins finalitatea, fiind derulate activităţile asumate prin proiect, respectiv de dezvoltare de inițiative şi competenţe antreprenoriale în vederea stimulării persoanelor peste 18 ani care doresc sa iniţieze o activitate independentă, organizarea de caravane de informare şi conştientizare privind oportunităţile oferite prin proiect, campanii de promovare a proiectului şi a culturii antreprenoriale, cursuri de competente, de idei de afaceri, ș.a.m.d.. În acest context, nu se poate vorbi de un prejudiciu sau potenţialitatea lui în termenii şi înţelesul unui proiect european. Pentru ca o abatere să fie considerată neregulă care să antreneze în mod necesar răspunderea penală este nevoie ca aceasta să fi condus la obţinerea pe nedrept de fonduri pentru obiectivele proiectului, ceea ce nu se regăseşte în cauza dedusă judecăţii.

A accepta concluzia că de fiecare dată când se constată o abatere de la normele care reglementează domeniul utilizării proiectelor cu fonduri europene, există per se un prejudiciu sau un potenţial prejudiciu, ar echivala cu a nega existenţa distincţiilor pe care legea le face între „abatere”, „neregulă” şi „fraudă” (este vorba despre O.U.G. nr. 66/2011 şi Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013[1]). Or, dacă aceste distincţii ar fi fără semnificaţie juridică şi orice abatere este/ar fi o fraudă, atunci nu s-ar mai fi justificat identificarea şi definirea diferenţiată, iar abaterea ar fi fost caracterizată direct fraudă.

Drept urmare, Instanţa supremă apreciază că abaterile constatate (schimbarea de facto a atribuţiilor circumscrise activităţii contabile) nu au produs un prejudiciu obiectivului proiectului, sunt abateri care se pot/puteau remedia prin instrumentele oferite de legislaţia specifică în materia fondurilor europene, prin pârghiile extrapenale oferite de O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora (în ultimă instanţă, stabilirea şi individualizarea obligaţiei de plată, sub forma unui titlu de creanţă, în acord cu prevederile art. 17 şi art. 33 şi urm. din Ordonanţă).

Prin urmare, cum abaterea reţinută nu a generat obţinerea pe nedrept de fonduri europene pentru obiectivul proiectului, nu este întrunit elementul de tipicitate obiectivă prev. de art. 18 ind. 1 din Legea nr.78/2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune achitarea inculpaţilor A şi B, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

2. Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal.

Cu privire la această infracțiune, în sarcina inculpatului A s-a reținut, sub aspectul situației de fapt, că, în calitate de manager al „Asociației Patronatului M” („Patronatul”) - organizație care participa, în calitate de ”partener 1”, la implementarea proiectului „Y”, finanțat din fonduri europene, a falsificat, cu prilejul întocmirii lor, prin atestarea unor date neconforme cu realitatea în cuprinsul unui număr de 45 de înscrisuri sub semnătură privată (contract individual de muncă, state de plată, foi colective de prezență, registre de casă, dispoziții de plată, acte datate în perioada 01.03.2015 – 31.12.2015), înscrisuri ce atestau în mod nereal existența și derularea unor raporturi juridice contractuale între „Patronatul” al cărui reprezentant legal era și martora D, persoană angajată fictiv în calitate de „responsabil financiar-manager financiar” în cadrul echipei de implementare a proiectului mai sus menționat.

Potrivit probatoriului administrat cu titlu definitiv în cauză de către instanțele de fond și apel, în condițiile în care inculpatul A a semnat toate înscrisurile ce atestau în mod nereal existența și derularea unor raporturi juridice contractuale între „Patronatul” al cărui reprezentant legal era și martora D, persoană angajată fictiv în calitate de „responsabil financiar – manager financiar” în cadrul echipei de implementare a proiectului anterior menționat, acesta având reprezentarea clară că martora D nu a lucrat în cadrul proiectului, Înalta Curte, în acord cu instanța de apel constată, în unanimitate, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind mai puțin relevant cine scrie efectiv înscrisul, autorul infracțiunii fiind persoana care prin semnătura sa confirmă realitatea aspectelor menționate în cuprinsul actului.

Așadar, în speță, se constată că, inculpatul A prin semnarea înscrisurilor și aplicarea ștampilei Asociației, al cărei unic deținător era, și-a asumat realitatea aspectelor menționate în cuprinsul actului, manifestând indiferență față de starea de pericol astfel creată.

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, fapta inculpatului pentru care s-a pronunțat soluția de încetare a procesului penal fiind prevăzută de legea penală și constituind infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. doar în ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 52 alin. (3) Cod penal, raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (20 acte materiale din perioada 28.03 – 28.12.2015), pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, Înalta Curte, în majoritate, a admis recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A şi B împotriva deciziei penale nr. 1349/A din 22 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galaţi – Secția penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/121/2020.

A desființat, în parte, sentinţa şi decizia atacată şi, în rejudecare, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii A şi B pentru săvârşirea infracţiunii de participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 52 alin. (3) Cod penal, raportat la art. 18 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (20 acte materiale din perioada 28.03 – 28.12.2015).

Conform art. 25 alin. (5) Cod procedură penală, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – R.

În opinie separată, s-a apreciat că se impunea pronunțarea unei soluții de respingere, ca nefondate, a recursurilor în casație declarate de către inculpaţii A şi B împotriva deciziei penale nr. 1349/A din 22 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galaţi – Secția penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/121/2020.

S-a susţinut că recurenţii pornesc de la o premisă eronată, respectiv aceea că în cazul infracțiunii prevăzute de art. 18 ind. 1 din Legea nr. 78/2000, chiar dacă este o formă atipică a infracțiunii de înșelăciune, aprecierea cu privire la persoana indusă în eroare prin acțiunile lor se raportează la persoana cu care au încheiat, în cauza de față, contractul de parteneriat la implementarea proiectului „Y”, iar nu la autoritatea publică contractantă în cadrul proiectului.

Cunoscând în mod cert caracterul fals al acestor acte, inculpații A şi B le-au transmis beneficiarului proiectului, Asociația Z, care le-a folosit fără vinovăție, întrucât nu a cunoscut caracterul nereal al acestora, în cadrul depunerii unor cereri de rambursare și cereri de plată de la finanțatorul Organismul intermediar regional pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane - R, ceea ce în final a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de către inculpați din bugetul Uniunii Europene a sumei totale de 44.800 lei, reprezentând cuantumul brut al retribuțiilor lunare pretins achitate martorei D.

Deci, împrejurarea că persoana care a întocmit actele contabile, a semnat și ștampilat o parte din aceste documente nu are nici o relevanță, notorietatea invocată de către recurenți nefiind una de natură a conferi caracterul de act conform realității documentelor menționate, în condițiile în care prin acestea se consemna faptul că activitatea de contabilitate aferentă proiectului a fost realizată de către martora D, aspect care nu corespunde realității.

Inducerea în eroare a autorității contractante s-a realizat prin prezentarea documentelor respective, ce atestau prestarea unei activități în realizarea proiectului de către o persoană care nu a realizat acest lucru, documente care aveau cu certitudine caracterul unor acte false, împrejurarea că aceste documente erau semnate și ștampilate de către persoana care le-a întocmit în realitate nu este una de natură să conducă la înlăturarea caracterului fals al lor.

În condițiile în care aceste cheltuieli nu au fost realizate în realitate, chiar dacă activitatea a fost realizată de o altă persoană în mod gratuit, sumele respective reprezintă cu certitudine fonduri obținute pe nedrept din bugetul Uniunii Europene, fiind realizată cerința esențială pentru reținerea urmării imediate a infracțiunii.

[1] de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului