Competence of judicial organs and interruption of the course of justice in commission rogatory proceedings

Competența organelor judiciare. Întreruperea cursului justiției[1]

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Participanții în porcesul penal. Competența organelor judiciare

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- competența organelor judiciare

- întreruperea cursului justiției

C. proc. pen., art. 40 alin. (4)

Respingerea cererii având ca obiect o comisie rogatorie pentru administrarea probatoriului nu poate constitui un temei pentru invocarea instituţiei întreruperii cursului justiției.

Atunci când se invocă aspecte care țin de administrarea probatoriului prin comisie rogatorie în faza cercetării judecătorești, nu este pusă în discuție niciun moment competența soluționării cauzei și, prin urmare, nu există o situație de întrerupere a cursului justiției.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 1 din 08 ianuarie 2025

I. Prin încheierea din data de 26 noiembrie 2024, Tribunalul Argeș - Secția penală a înaintat Înaltei Curţi de Casație și Justiție cererea de întrerupere a cursului justiției formulată de inculpatul B, prin apărător ales.

Prin cererea depusă la dosarul cauzei, inculpatul B, prin apărător ales, a susținut că ar fi fost întrerupt cursul justiției ca efect a dezinvestirii Tribunalului București în dosarul nr. X/3/2024 prin respingerea, ca nefondată, a cererii de comisie rogatorie formulată de Tribunalul Argeș, constând în audierea unor martori.

S-a susținut că Tribunalul Argeș, în virtutea competenței sale materiale și teritoriale, a dispus efectuarea respectivelor acte procedurale cu funcție probatorie de către o jurisdicție de grad egal, căreia, în aceste limite, i s-a prorogat legal competența teritorială, motiv pentru care nu se poate discuta de plano despre investirea Tribunalului București cu vreo cerere care trebuia soluționată.

II. Analizând cererea de întrerupere a cursului justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală constată că este nefondată pentru considerentele ce urmează:

Analizând împrejurările concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că întreruperea cursului justiției are ca premiză existența unei cauze pe rolul unei instanțe de judecată și al cărei curs nu a fost finalizat, ipoteză care nu se regăsește în situația de față.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că Tribunalul Argeș - Secția penală a solicitat Tribunalului București audierea prin comisie rogatorie a martorilor C și D, declarațiile acestora fiind necesare soluționării dosarului nr. X/109/2021 al Tribunalului Argeș în care, prin rechizitoriul nr. X/P/2016 din data de 13.12.2021, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au fost trimiși în judecată inculpații B, E, G şi S.C. F S.R.L pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în forma continuată, prevăzută de art. 9 alin. (l) lit. c și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în condițiile art. 35 alin. (1) C. pen. și spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (l) C. pen., ambele în condițiile art. 38 C. pen.

Din cuprinsul încheierii de ședință din data de 15.10.2024 rezultă faptul că Tribunalul Argeș a pus în discuție și a admis cererea de audiere a martorilor C și D, precum și a altor martori, prin comisie rogatorie.

Urmare a acestei dispoziții a instanței a fost sesizat Tribunalul București cu cererea de comisie rogatorie constând în audierea martorilor C și D, tribunal care prin încheierea din data de 08.11.2024, pronunțată în dosarul nr. X/3/2024 a respins, ca nefondată, cererea de comisie rogatorie formulată de către Tribunalul Argeș – Secția penală prin încheierea din data de 15.10.2024, pronunțată în dosarul cu nr. X/109/2021. Tribunalul București, în motivarea soluției pronunțate, a reținut că instanța care a dispus această măsură nu se află la momentul de față în situația prevăzută la art. 200 alin. (1) C. proc. pen. (nu are posibilitatea să asculte un martor), în condițiile în care nu a întreprins demersuri pentru citarea acestora.

Înalta Curte notează că întreruperea cursului justiției presupune împrejurarea în care se poate afla o cauză penală aflată pe rolul unei instanțe judecătorești, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilității nici uneia din prevederile procesuale referitoare la competență, astfel încât nu se poate determina instanța competentă a dispune o soluție legală (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Încheierea nr. 51/2013).

În același timp, se reține și că întreruperea cursului justiției reprezintă o situație excepțională care constituie o împiedicare a desfășurării normale a procesului penal; o situație ce se produce în cazul desesizării organului judiciar, fără pronunțarea unei soluții legale și fără ca dosarul să fie preluat de un alt organ, sesizat în acest scop, respectiv când o instanță pronunță o hotărâre de declinare de competență, fără să indice în mod corect instanța căreia îi revine competența, cursul justiției va fi întrerupt, deoarece în locul organului desesizat niciun alt organ nu va fi învestit cu judecarea în continuare a cauzei (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 434/2018, Încheierea nr. 98/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală).

Prin urmare se impune îndeplinirea următoarelor condiții: a) să existe o încălcare a normelor referitoare la competența funcțională a instanței judecătorești fie ca urmare a unei erori judiciare, fie ca urmare a unei erori de interpretare; b) încălcarea a fost realizată de către o instanță de judecată sesizată cu soluționarea unei cauze; c) încălcarea normelor procedural penale conduce la o sesizare nelegală a unei alte instanțe sau chiar a instanței care a încălcat norma procedural penală respectivă; d) rezultatul nerespectării normelor de procedură penală este imposibilitatea soluționării cauzei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin inaplicabilitatea vreunei alte dispoziții legale referitoare la declinarea competenței și conflictul de competență (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, Hotărârea nr. 259/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Hotărârea nr. 476/2020).

În speța de față, se reține că s-a invocat existența unei întreruperi a cursului justiției urmare a respingerii cererii de audiere a martorilor C și D prin comisie rogatorie, aspect în privința căruia nu se poate afirma că există o întrerupere a cursului justiției.

Înalta Curte constată că atunci când se invocă aspecte care țin de administrarea probatoriului în faza cercetării judecătorești nu este pusă în discuție niciun moment competența soluționării cauzei și prin urmare nu există o situație de întrerupere a cursului justiției.

Mai mult, instanța supremă, având în vedere motivul pentru care a fost sesizată să se pronunțe asupra unei întreruperi a cursului justiției, respectiv acela că Tribunalul București a respins cererea de comisie rogatorie formulată în cauză de Tribunalul Argeș pentru audierea martorilor C și D, amintește că în administrarea probatoriului în procesul penal primează principiul nemijlocirii ca și garanție a aflării adevărului, care presupune ca probele să fie cercetate de către instanța care pronunță soluția finală în cauză, iar nu de către o instanță diferită, tocmai pentru ca aceasta să le perceapă în mod direct, formându-și convingerea în acest mod.

Pe lângă principiile fundamentale ale procesului penal, prevăzute în art. 2 C. proc. pen., faza de judecată are și o serie de principii specifice acesteia. Astfel potrivit art. 351 C. proc. pen. ”judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu.” Prin urmare, pentru a servi drept temei pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești, probele strânse în cursul urmăririi penale și invocate în rechizitoriu trebuie verificate în cursul cercetării judecătorești în mod nemijlocit, oral, contradictoriu și în ședință publică. Numai după verificarea acestor probe cu respectarea principiilor oralității, nemijlocirii, contradictorialității, publicității și după administrarea din oficiu, sau la cererea părților, a oricăror alte probe necesare aflării adevărului, instanța poate să pronunțe o hotărâre temeinică și nesuperficială.

Ct.EDO a sancționat statul român în cauza Cutean c. României, deoarece schimbarea completului la instanța de fond și eșecul ulterior al instanțelor de apel și de recurs de a-i audia pe reclamant și pe martori echivalează cu o privare a dreptului reclamantului la un proces echitabil, Curtea reamintindu-ne că, în conformitate cu principiul nemijlocirii, într-o cauză penală hotărârea trebuie pronunțată de judecătorii care au fost prezenți pe tot parcursul procedurii și administrării probelor (a se vedea Mellors vs. H, 30 ianuarie 2003), și doar în anumite situații de natură administrativă sau procedurală care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător, să existe posibilitatea schimbării lui.

Având în vedere aceste aspecte, concluzia este că judecătorul trebuie să perceapă direct, nemijlocit probele ce se administrează în cauză, precum și susținerile procurorului sau ale părților, în toate fazele procesului penal atunci când se pune în discuție fondul cauzei.

„Sub ochii și urechile judecătorului și a părților se petrece toată desfășurarea dezbaterii. Și numai pe cele văzute și auzite în dezbatere și discutate acolo, sub observația și controlul său nemijlocit, își va putea întemeia judecătorul convingerea sa (Traian Pop, Drept procesual penal. Partea specială, vol. IV, 1946, p. 214).”

Raportat la cele arătate, se observă că, în realitate, s-a invocat instituția întreruperii cursului justiției pentru a solicita instanței supreme o dezlegare asupra modalității administrării probatoriului prin comisie rogatorie, ceea ce excedează unei astfel de proceduri. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Hotărârea nr. 50/2019).

[1] În acelaşi sens, Încheierea nr. 630 din 9 noiembrie 2023 pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Jusiţie – Secţia penală; Încheierea nr. 50 din 6 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Jusiţie – Secţia penală.