Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 60/2023 AI generated

Appeal on res judicata revision denied as no contrary rulings on same issue.

Case Number Decizia nr. 60/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (five-judge panel) dismissed as unfounded the petitioner’s appeal, thereby upholding the prior decision (no. 4319/2021) that had rejected as unfounded a request for revision of a final administrative-court ruling. The dispute concerned a request for extraordinary review under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, alleging contradictory final judgments that infringed res judicata. The petitioner challenged two separate litigations: one seeking issuance of a pension contribution certificate under Law no. 19/2000, and another contesting an allegedly unjustified refusal by the pension authority to resolve an administrative complaint under Law no. 554/2004. The decisive legal basis was that the two cases, though between the same parties, involved different objects and causes, so no contrary holdings on the same issue existed; the revision remedy cannot serve as a disguised appeal or a means to re-litigate settled matters, consistent with principles of legal certainty and res judicata. The appeal was dismissed as final.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 513 alin. (6) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 144 lit. k) din Legea nr. 19/2000, art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Appeal on res judicata revision denied as no contrary rulings on same issue: Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Keywords

AI generated
res judicata revision of a judgment matter in dispute administrative complaint cassation review pension review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 martie 2023

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin decizia nr. 4319 din 29 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 358 din 22 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei anterior menţionate, recurenta A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi anularea deciziei civile nr. 358 din 23 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 care este contrară deciziei civile nr. 1645R din 27 iunie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a Civilă şi pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2010.

Recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurenta susţine că în cauză este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, recurenta analizează condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, concluzionând că cererea sa îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate, prin urmare hotărârea de revizuire este nelegală.

Recurenta mai susţine că prin faptul că nu a fost anulată hotărârea pretins contradictorie, instanţa nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători

Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Criticile recurentei cu privire la greşita apreciere de către instanţa de revizuire a incidenţei art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: "există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Acest motiv de revizuire este incident în situaţia în care acelaşi proces este judecat de două ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice.

În cauză, cererea de revizuire a fost declarată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 358 din 22 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Revizuirea se solicită în raport de prima hotărâre reprezentată de decizia nr. 1645R din 27 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a IX-a Civilă şi pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale la 27 iunie 2012 în dosarul nr. x/2010 prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurenta Casa Naţională de Pensii Publice împotriva sentinţei civile nr. 10108 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În acest prim litigiu, recurenta-revizuentă a solicitat obligarea pârâtelor Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Naţională de Pensii şi Asigurări de Sănătate să comunice certificatul privind stagiul de cotizare şi punctajul anual realizat de reclamantă în sistemul public de pensii începând cu anul 2001 şi să înregistreze în carnetul de muncă al reclamantei stagiile de cotizare la bugetul asigurărilor sociale din perioadele mai 2001- februarie 2002, septembrie 2006- noiembrie 2008, decembrie 2008- septembrie 2010.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea, numai în privinţa capătului de cerere privind obligarea pârâtelor să comunice reclamantei certificatul privind stagiul de cotizare şi punctajul anual realizat în sistemul public de pensii, începând cu 1 aprilie 2001 la zi, în raport de documentaţia existentă în posesia acestora, fiind respinsă cererea de înregistrare în carnetul de muncă al reclamantei a stagiilor de cotizare la bugetul asigurărilor sociale pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

În cauză, instanţa de fond a reţinut că recurenta-revizuentă din prezenta cauză avea calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, pârâtele având obligaţia, conform art. 36 alin. (2), art. 398 şi art. 144 lit. k) din Legea nr. 19/2000 de a comunica şi de a certifica asiguraţilor anual, din oficiu, stagiul de cotizare şi punctajul anual realizat în sistemul public de pensii, soluţia fiind confirmată de Curtea de Apel prin respingerea recursului declarat de recurenta Casa Naţională de Pensii Publice.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că cea de a doua hotărâre este decizia nr. 358 din 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 prin care s-a respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 785 din 4 martie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

În acest al doilea litigiu, A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ pretinsul refuz nejustificat al autorităţii pârâte Casa Naţională de Pensii Publice de a emite o hotărâre prin care să soluţioneze contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei nr. 277050 din 5 octombrie 2017, refuz exprimat prin adresa de răspuns nr. x din 16 iulie 2019.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, reţinând că refuzul autorităţii este unul justificat legal, întrucât reclamanta nu a urmat procedura legală de contestare a deciziei nr. 277050 din 5 octombrie 2017 emisă de Casa Teritorială de Pensii Sector 2 Bucureşti.

Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A..

Astfel, analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, instanţa de revizuire a concluzionat că cele două litigii, deşi s-au purtat între aceleaşi părţi, nu au acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, întrucât, în primul dosar s-a solicitat obligarea intimatei din prezenta cauză la comunicarea certificatului privind stagiul de cotizare şi punctajul anual realizat în sistemul public de pensii, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, în timp ce în al doilea dosar s-a solicitat să se constate refuzul nejustificat al autorităţii de soluţionare a contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei nr. 277050/2017, cerere care a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei. Deci, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

În cauză nu au fost invocate, în mod concret, existenţa unor statuări contrare asupra aceleiaşi chestiuni în litigiu, câtă vreme în cel de-al doilea proces instanţele au analizat exclusiv, din perspectiva contenciosului administrativ, existenţa unui pretins refuz nejustificat al autorităţii publice de a emite un act administrativ şi nu aspecte de fond ale raportului juridic între părţi, subsumate dreptului asigurărilor sociale, precum cele care au constituit obiectul judecăţii în primul dosar.

În plus, contrar susţinerilor din recurs prin care se afirmă că instanţa nu şi-a manifestat rolul activ în soluţionarea cauzei, instanţa de revizuire, în cercetarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu avea competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice pentru a decide care este cea corectă, astfel cum a susţinut recurenta, deoarece scopul acestui motiv de revizuire nu este de a corecta eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.

Instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […] (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 4319 din 29 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2023.