Administrative annulment of interim manager appointment; persistence of procedural interest post-appointment and positive effect of res judicata

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL SANATATII şi B., a solicitat instanţei de judecată să dispună suspendarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 263 din data de 01.04.2021, privind numirea domnului B. în funcţia de manager interimar al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, judeţul Constanta, până la soluţionarea definitivă de către instanţa de judecată a cererii privind anularea acestui act normativ, anularea acestui ordin, precum şi obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 200/CA din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL SĂNĂTĂŢII şi B.; a dispus anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 263/01.04.2021 ca nelegal; a respins pretenţia reprezentată de suspendarea efectelor aceluiaşi act administrativ, ca rămasă fără obiect; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON reprezentând taxă de timbru.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocând aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..civ.

Astfel, instanţa de fond în mod eronat a dispus anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 263/01.04.202, ca fiind nelegal şi a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului în atacarea ordinului, pe care a apreciat-o drept o apărare de fond.

Aşa cum a menţionat şi în întâmpinarea de la fond, interesul reclamantului nu mai este actual. În baza sentinţei nr. 80/19.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6197/2021 din 08.12.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios şi Fiscal a fost emis Ordinul nr. 27/06.01.2022 prin care reclamantul a fost numit în funcţia de manager al Sanatoriului Balnear şi Recuperare Mangalia pe o perioadă de 4 ani.

În raport de această împrejurare, respectiv emiterea Ordinului nr. 27/06.01.2022, în prezent nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 33 din C. proc. civ.. prin numirea reclamantului în funcţia de manager al Sanatoriului Balnear şi Recuperare Mangalia, astfel că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a acţiunii referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. (d) din C. proc. civ.

Totodată, nu s-ar putea reţine interesul acţiunii în anularea actului în vederea formulării ulterioare a unei acţiuni în despăgubiri, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004. având în vedere că, prin Decizia nr. 6197/2021 din 08.12.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios şi Fiscal a obligat Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager pe perioada începând cu data emiterii ordinului contestat - 22.09.2020 până la efectiva numire în funcţie, astfel că nu se poate reţine existenţa unor efecte susceptibile a produce o vătămare reclamantului.

Pentru considerentele arătate, a solicitat casarea sentinţei civilă nr. 200 din 13.10.2021 şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei de interes în susţinerea acţiunii şi respingerea cererii formulată de reclamantul A., ca lipsită de interes.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 6197/2021 din 08.12.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios şi Fiscal, dosarul nr. x/2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport de criticile formulate, apărările intimatului-reclamant şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Susţinerile recurentului – pârât referitoare la lipsa interesului în formularea acţiunii, respectiv susţinerile intimatului-reclamant privind lipsa de obiect a recursului sunt nefondate.

Ca o primă observaţie, Înalta Curte reţine că invocarea excepţiei lipsei de interes la prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei a fost fundamentată pe alte argumente decât cele pe care recurentului-pârât le invocă prin cererea de recurs.

Astfel, pârâtul a invocat la fond că reclamantul nu a probat existenţa încălcării vreunui drept personal, recunoscut de lege, prin adoptarea actului administrativ contestat (a Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 263/01.04.2021) sau unui interes legitim, astfel cum sunt acestea sunt definite la art. 2 din Legea nr. 554/2004, motivele prezentate în cererea de anulare putând fi incluse în categoria interesului general.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât susţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat excepţia lipsei de interes drept o apărare de fond şi, în acest sens, invocă prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 33 C. proc. civ., arătând că, în baza sentinţei nr. 80/19.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6197/2021 din 08.12.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios şi Fiscal, a fost emis Ordinul nr. 27/06.01.2022 prin care reclamantul a fost numit în funcţia de manager al Sanatoriului Balnear şi Recuperare Mangalia pe o perioadă de 4 ani.

Ori, contrar afirmaţiilor recurentului-pârât, în mod evident, acest aspect nu putea fi invocat la fond, câtă vreme a intervenit ulterior pronunţării sentinţei recurate.

În al doilea rând, intervenirea ulterioară pronunţării sentinţei atacate constând în emiterea Ordinului nr. 27/06.01.2022, prin care reclamantul a fost numit în funcţia de manager al Sanatoriului Balnear şi Recuperare Mangalia pe o perioadă de 4 ani, nu poate conduce la existenţa lipsei de interes a reclamantului în formularea acţiunii şi nici nu poate genera o eventuală lipsă de obiect/interes a recursului, având în vedere că obiectul căii de atac îl reprezentă hotărârea pronunţată.

Pe fondul recursului, Înalta Curte apreciază că efectele hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea reclamantului A. privind anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020, obligarea Ministerului Sănătăţii să emită ordinul de numire a sa în funcţia de Manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, precum şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite conform funcţiei de manager începând cu data emiterii Ordinului contestat, indicat la pct. l din prezenta cerere, şi până la data emiterii ordinului de numire a sa în aceasta funcţie, sunt de natură să conducă spre o soluţie de respingere, ca nefondat, a recursului recurentului-pârât.

În acest dosar, prin sentinţa civilă nr. 80 din 19 aprilie 2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admisă în parte acţiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii şi intervenientul B., a anulat Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1896/22.09.2020 privind numirea domnului B. în funcţia de manager interimar al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, a dispus obligarea Ministerului Sănătăţii să emită ordinul de numire a domnului A. în funcţia de manager al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia şi a respins cererea de obligare a pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 6197 din 08.12.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 80 din 19 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând, a admis capătul de cerere formulat de reclamantul A., privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata de despăgubiri constând în salariile cuvenite funcţiei de manager pe perioada începând cu data emiterii ordinului contestat - 22.09.2020, până la efectiva numire în funcţie, menţinând celelalte dispoziţii.

Totodată, a respins recursurile formulate de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii şi recurentul-intervenient B. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Dispoziţiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătoreşti, în sensul că hotărârea judecătorească care soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, iar art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. prevede efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în baza căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, caz în care nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie între aceleaşi părţi o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, astfel încât dezlegarea jurisdicţională precedentă să nu poată fi contrazisă.

Efectul pozitiv nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, iar valorificarea acestuia se realizează la soluţionarea cauzei pe fond, astfel încât ceea ce s-a statuat printr-o hotărâre să nu mai poată fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară. Efectul pozitiv urmăreşte, practic, ca dispozitivul sau considerentele unei hotărâri să nu contravină unei hotărâri care a rezolvat un aspect litigios care are legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii.

Înalta Curte subliniază că în mod constant în jurisprudenţă s-a arătat faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, ambele urmărind, însă, prelevarea principiului securităţii raporturilor juridice, prin împiedicarea repunerii în discuţie a unei chestiuni litigioase, tranşate în mod definitiv prin hotărârea judecătorească, pe de o parte şi consecvenţa de tratament privind aceeaşi chestiune litigioasă, dedusă instanţelor ulterior rezolvării sale în mod definitiv printr-o altă hotărâre.

Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu mai reclamă identitatea de obiect şi cauză, fiind nu numai necesar dar şi suficient ca partea interesată să demonstreze faptul că o anumită chestiune litigioasă a căpătat o rezolvare definitivă printr-o hotărâre anterioară, pronunţată în contradictoriu cu partea care invocă şi partea căreia i se opune efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În cauză, reţinând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în dosarul nr. x/2020, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 200/CA din 13 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.