Securitate collaborator status confirmed after quashing and reversing lower court dismissal

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.,N.S.A.S.), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în baza documentelor existente la dosar, să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii pentru pârât.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 108 din data de 28 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamantul susţine că instanţa de fond a respins în mod eronat acţiunea CNAS, reţinând că nota informativă datată 18 martie 1985, furnizată de către pârât, nu a privit activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi nici nu a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor vreunei persoane.

Contrar celor reţinute în sentinţa recurată, reclamantul apreciază că, din perspectiva art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, angajamentul nu reprezintă o condiţie pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii. Legiuitorul a tratat două situaţii distincte de colaboratori ai Securităţii, respectiv colaboratorul care oferea informaţii şi colaboratorul care punea un imobil sau o încăpere la dispoziţia Securităţii. Doar în cea de-a doua situaţie, angajamentul prezintă relevanţă deoarece poate proba caracterul voluntar al punerii la dispoziţie a spaţiului. Or, intimatul-reclamant nu se regăseşte în această situaţie.

Consideră că, în cauză, este demonstrată prima condiţie impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv furnizarea de informaţii despre atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist. Deşi instanţa de fond a reţinut că, din conţinutul notei informativ nu rezultă că informaţiile transmise de pârât ar raporta activităţi contrare regimului comunist, săvârşite de lectorul britanic P.K., ci sunt prezentate nemulţumirile persoanei urmărite cu privire la condiţiile de trai de la acea vreme, a concluzionat în mod eronat că nota informativă "denotă admiraţia şi simpatia pârâtului pentru P.K. şi relaţia de prietenie cu P.K., preexistentă contactării de către fosta Securitate". În opinia recurentului-reclamant, informaţiile furnizate Securităţii au produs intruziuni reale împotriva persoanei urmărite, fiindu-i astfel încălcat dreptul la viaţă privată.

În ceea ce priveşte raportarea primei instanţe la decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012, din perspectiva interpretării şi aplicării disp. O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-reclamant a arătat că, la baza acţiunii introductive a stat informarea din 18 martie 1985, olografă, semnată cu numele conspirativ A., a cărui provenienţă nu a fost contestată de către pârât. Această informare a fost coroborată cu o fişă din 2 februarie 1985, cu o notă din 15 februarie 1985 din care rezulta că pârâtul are posibilităţi să furnizeze nemijlocit date cu privire la activitatea unor elemente suspecte aflate în atenţia unităţii, precum şi cu un raport din 14 septembrie 1988 din care rezulta că a fost recrutat în perioada studenţiei şi a fost folosit cu rezultate bune pe linia supravegherii informative a lectorilor englezi G.T. şi P.K. Apreciază că administrarea în cauză a declaraţiilor martorilor nu poate răsturna veridicitatea celor consemnate în înscrisul olograf din 18 martie 1985.

A mai susţinut recurentul că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu impun existenţa unor consecinţe efective ale informaţiilor furnizate, ci doar aptitudinea informaţiilor de a produce astfel de consecinţe. Totodată, nu condiţionează calitatea de colaborator de noutatea, valoarea sau relevanţa informaţiilor furnizate Securităţii, cum în mod eronat a reţinut prima instanţă.

Instanţa a făcut şi o greşită interpretare şi aplicare şi a tezei a II-a din art. 2 lit. b) exonerându-l pe intimat în baza unor lucrări realizate "în activitatea sa de cercetare şi predare dedicată studiului critic al comunismului (şi al efectelor acestuia în post comunism)". Deşi a reţinut că pârâtul a colaborat cu Securitatea din teamă, niciunul dintre înscrisurile ataşate la dosar nu demonstrează existenţa unei presiuni exercitate pentru furnizarea notei informative. În plus, informaţiile nu au fost date într-o anchetă, ci în baza unui angajament de colaborare, a unei relaţii conspirate cu Securitatea.

Apreciază recurentul C.N.S.A.S. că şi cea de-a doua condiţie legală era îndeplinită în speţă, întrucât nu se poate susţine că furnizarea informaţiilor nu a fost făcută conştient. Intimatul-pârât nu putea să cunoască, la data informărilor, dacă Securitatea avea sau nu cunoştinţă de situaţiile denunţate, astfel că nu a menajat interesele persoanei denunţate, nu a avut o atitudine precaută şi nici de protejare a celui denunţat. Prin urmare, nesocotind interesele celui denunţat, pârâtul a conştientizat că asupra persoanei la care se referă delaţiunile pot fi luate măsuri de urmărire şi verificare şi, prin urmare, a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoana denunţată putea să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.

Susţine recurentul-reclamant că textul de lege incident se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale, iar nu la încălcarea propriu-zisă, fiind suficientă crearea unei stări de pericol la adresa celui denunţat, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa instanţelor naţionale. Pârâtul trebuia să realizeze că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în denunţuri urma să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea organelor de Securitate ori o înăsprire a formelor de supraveghere. Aceste investigaţii suplimentare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei urmăriţi, fără acordul lor.

Mai arată că relevantă este activitatea concretă desfăşurată de persoana verificată de organele de Securitate, iar nu activitatea desfăşurată ulterior primirii informaţiilor de către aceste organe. Consecinţa finală a denunţului reprezenta un element independent de voinţa denunţătorului, fiind, astfel, corectă reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa persoanelor care au furnizat informaţii apte să producă repercusiuni împotriva celui denunţat, fără ca aceste repercusiuni să se producă în mod concret.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantul C.N.S.A.S., ca nefondat.

În susţinerea acuzaţiei că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi, recurentul-reclamant a invocat o Notă din 18.03.1985, celelalte înscrisuri neconstituind de fapt temeiuri suficiente pentru constatarea calităţii sale de colaborator, fiind depuse numai pentru a da o aparenţă de consistenţă a dosarului. Concluzia de colaborare este invalidă, intimatul-reclamant nefurnizând informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist prin care să se fi îngrădit dreptul la viaţă privata, dreptul la liberă exprimare şi libertatea opiniilor ori comentarii negative la adresa nivelului de trai în România comunistă.

Deşi C.N.S.A.S., în memoriul de recurs, a susţinut că angajamentul nu ar reprezenta o condiţie pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, în faţa primei instanţe a adoptat o altă poziţie, pretinzând că angajamentul semnat şi care viza păstrarea secretului de stat ar fi echivalent unui angajament de colaborare cu Securitatea. Critica recurentului-reclamant este lipsită de obiect în condiţiile în care prima instanţă a reţinut numai că angajamentul nu reprezintă în sine o dovadă explicită a unei eventuale intenţii de a colabora cu fosta Securitate, în sensul informării organelor statului cu privire la activităţi potrivnice regimului comunist, ci este necesar să fie examinată substanţa celorlalte înscrisuri depuse la dosar. Angajamentul nu a reprezentat, aşadar, motivul fundamental şi exclusiv al respingerii acţiunii.

În plus, instanţa a reţinut că angajamentul nu a fost tăgăduit de către intimatul-pârât şi că acesta avea ca obiect exclusiv nedivulgarea secretului discuţiilor care îi fusese prezentat, la acel moment, ca o obligaţie legală. Prin urmare, angajamentul era de "confidenţialitate", nu "de colaborare" cu fosta Securitate.

Intimatul-pârât a mai arătat că aprecierile generale cu privire la nivelul de trai din România, menţionate în notele sale sunt vădit inofensive sub aspectul subminării libertăţii de orice fel a lui P.K., dovadă în acest sens fiind chiar lipsa oricăror urmări, Securitatea însăşi considerând, la rândul său, aceste informaţii ca nerelevante. Intimatul-pârât a avut o relaţie de prietenie cu numitul P.K., astfel că este de neconceput ca, în acest context, să fi urmărit denunţarea unor activităţi sau atitudini ale sale contrare regimului totalitar comunist. Relatările cuprindeau informaţii formale, de ordin general despre un cetăţean străin (numitul P.K.), însoţite de remarci aprobative şi laudative la activitatea sa profesională. De altfel, şi prima instanţă a reţinut în mod justificat că, din conţinutul notei evocate transpare admiraţia, simpatia şi relaţia de prietenie cu P.K., preexistentă contactării de către fosta Securitate.

Aşa cum rezulta din Nota-Raport din 10.06.1986, P.K. a susţinut că nu dispune în Arabia Saudită de atât de multa libertate de mişcare ca în România, semn că nu suferise de pe urma relatărilor şi a regimului comunist.

Mai mult decât atât, C.N.S.A.S. nu a arătat care ar fi putut fi pericolul pentru un cetăţean britanic protejat de un acord între cele două state că s-ar arăta nemulţumit de birocraţia şi de condiţiile sale de viaţă în România. Împrejurarea că după primirea unor informaţii, Securitatea îi cerea informatorului noi informaţii despre cei denunţaţi nu dovedeşte că atitudinea relatată era potrivnică regimului comunist; cel mult, această atitudine poate releva că persoana în cauză prezenta un interes pentru Securitate cu privire la persoana vizată, lucru pe deplin prezumabil având în vedere faptul că P.K, era cetăţean străin, şi deci, impunea prevenţie cât priveşte identificarea şi combaterea eventualelor activităţi de spionaj.

Intimatul-reclamant mai susţine că nu fusese validat, în fapt, drept colaborator, ci era menţionat ca "sursă" sau "candidat" şi nici nu a primit sarcini suplimentare, acestea fiind dovezi că Securitatea nu avea încredere în acesta. În măsura în care ar fi fost colaborator, ar fi beneficiat de anumite privilegii, or, în realitate, regimul comunist nu i-a permis să plece în străinătate, la studii, cu bursă, să acceadă la un post la universitate şi a fost nevoită să lucreze într-un oraş diferit de cel în care lucra soţia sa.

Consideră că paginile 12 – 13 din recurs nu aduc nicio critică sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, astfel că afirmaţiile cuprinse în această parte a recursului nu pot fi examinate de către instanţa supremă. De asemenea, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs acele critici ale recurentului-reclamant referitoare la modalitatea de administrare şi de coroborare a probelor, respectiv relevanţa şi obiectivitatea martorilor. Astfel, C.N.S.A.S. a susţinut că administrarea declaraţiilor date de B., de C. şi de D. nu ar putea răsturna veridicitatea celor consemnate în înscrisul olograf din 18.03.1985, criticând pe de-o parte obiectivitatea celor 3 martori şi apreciind că natura "conspirată" a relaţiei cu ofiţerul de securitate ar face "imposibilă demonstrarea oricărei teze probatorii care ar infirma cele demonstrate de C.N.S.A.S.".

În acest context, intimatul-pârât a precizat că administrarea declaraţiilor terţelor persoane nu este îngrădită de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nici C.N.S.A.S. nu a arătat de ce ar fi interzise. De altfel, necesitatea administrării unor asemenea probe este absolut indispensabilă apărării într-un asemenea proces cu specificul celui de faţă în care înscrisurile sunt deţinute de adversarul din proces, pentru a se da eficienţă cuvenită dreptului la apărare şi celor consemnate în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/2012.

C.N.S.A.S. a mai susţinut şi că prima instanţă ar fi interpretat greşit normele tezei secunde din art. 2 lit. b) exonerându-l pe baza unor lucrări realizate în activitatea intimatului-pârât de cercetare şi predare dedicată studiului critic al comunismului (şi al efectelor acesteia în post comunism). Or, prima instanţă nu l-a "exonerat" pe intimatul-pârât, ci a constatat că nu erau îndeplinite cerinţele legale pentru a se putea stabili calitatea sa de "colaborator al Securităţii", în urma coroborării probelor administrate în cauză.

Intimatul-pârât a precizat că a fost constrâns de ofiţerii de poliţie să dea notele informative, prin frica de repercusiuni şi prin limbajul care inducea un răspuns, neavând practic nicio posibilitate de a se opune.

Cu privire la neîndeplinirea cerinţei îngrădirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a susţinut că relatările au vizat aspecte de ordin strict profesional, iar tonul său critic nu îl viza pe P.K., ci pe prodecanul facultăţii care a manifestat o dezaprobare exacerbată faţă de afişele publicate de cel dintâi, pe care şi-a luat libertatea să le îndepărteze fără a discuta cu acesta. Informaţiile furnizate aveau caracter general, nu conţineau, în mod esenţial, referiri la activităţi şi atitudini care ar fi fost vădit şi preponderent potrivnice regimului totalitar comunist şi nici nu vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În realitate, scopul intimatului-pârât era să arate că preocupările, acţiunile şi atitudinea lui P.K. erau inofensive, benefice pentru universitate. Mai mult decât atât, la momentul furnizării relatărilor, intimatul-reclamant nici măcar nu împlinise vârsta de 24 de ani, astfel că nu se poate discuta de o persoană complet maturizată care să conştientizeze pe deplin eventualele consecinţe (care nici nu s-au produs).

În final, intimatul-pârât a arătat nu se poate reţine calitatea de colaborator pe baza unui singur caz de informare şi cu privire la o unică persoană, pe o durată scurtă de aproximativ 3 luni, precum şi că informaţiile cu privire la P.K. erau oferite şi de alte surse, astfel că nu se poate reţine cu certitudine că relatările sale ar fi fost cauza ce a condus la urmărirea unui cetăţean străin şi la presupusa îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Mai mult decât atât, atitudinea sa de condamnare a regimului comunist răzbate din nenumăratele sale publicaţii, cursuri ori conferinţe publice privind toxicitatea comunismului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia completului de judecată, s-a fixat termen la data de 17.01.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării cererii.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele particulare ale cauzei, rezultă că instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A., susţinând că acesta a fost recrutat în calitate de colaborator, sub nume conspirativ "A.".

În apărare, pârâtul A. a susţinut, în esenţă, că informaţiile furnizate organelor de Securitate nu îndeplineau condiţia de a viza activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, iar scopul furnizării lor nu a fost acela de a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Prima instanţă a valorificat apărările pârâtului şi a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport de conţinutul şi natura informaţiilor furnizate prin nota informativă, care nu se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Împotriva sentinţei instanţei de fond, reclamantul C.N.S.A.S. a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în speţa de faţă.

Învestită cu soluţionarea prezentului recurs, Înalta Curte, în urma propriului demers judiciar raportat la actele dosarului, va răspunde punctual criticilor de nelegalite invocate.

Aminteşte instanţa de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat colaborator al Securităţii "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.".

Aşadar, pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii, textul de lege prevede întrunirea cumulativă a două condiţii, respectiv persoana pârâtă să fi furnizat organelor de Securitate informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi aceste informaţii să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Îndeplinirea acestor cerinţe se verifică de instanţa de contencios administrativ prin prisma probatoriului administrat în cauză, a dovezilor depuse în probaţiune de reclamant şi a celor depuse în contraprobă de pârât, impunând o analiză concretă, efectivă şi punctuală a înscrisurilor depuse în dosar, din perspectiva naturii şi conţinutului informaţiilor furnizate organelor de Securitate.

În raport de contextul factual anterior prezentat şi de norma legală aplicabilă, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile de nelegalitate formulate de reclamantul C.N.S.A.S., instanţa de fond făcând o greşită aplicare în cauză a normelor de drept material. Înalta Curte constată că, din înscrisurile existente la dosar, reiese că pârâtul a furnizat informaţii Securităţii, iar acestea se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind prin urmare îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, la dosarul instanţei de fond, la fila x, a fost ataşat un "Angajament" din data de 16 martie 1985, scris şi semnat olograf de către pârât, cu numele real, prin care acesta se obliga să păstreze secretul discuţiilor purtate cu organele de securitate şi să nu divulge nimănui conţinutul acestora şi al legăturii cu aceste organe. Acest înscris nu a fost contestat de către intimatul-pârât, care a susţinut că nu este un angajamentul de colaborare în sensul arătat de către reclamantul C.N.S.A.S., ci o asumare a obligaţiei legale de a nu divulga secretul discuţiilor purtate cu Securitate. Este adevărat că, din conţinutul acestui angajament nu rezultă cu claritate intenţia pârâtului de a colabora pe linie cu Securitatea, în sensul informării organelor statului cu privire la activităţi potrivnice regimului comunist, însă Înalta Curte apreciază că acest aspect nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei, întrucât activitatea de colaborare cu organele Securităţii nu este condiţionată de existenţa acestui angajament, ci de acţiunile de furnizare de informaţii cu conţinutul prevăzut de lege.

Aşadar, obiectul cererii recurentului-reclamant îl constituie, în esenţă, informaţiile furnizate de către intimatul-pârât sub numele conspirativ "A.", în baza notei informative din 18.03.1985, semnate olograf . Pârâtul nu a contestat conţinutul Notei informative reţinute de instanţă şi depuse de reclamant la dosar, astfel că se prezumă că emană de la aceasta.

Prin intermediul acestei note informative, pârâtul a adus la cunoştinţa organelor de Securitate că persoana urmărită P.K., lector englez în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine "a manifestat nemulţumire faţă de condiţiile în care locuia (temperatură, electricitate, gaz, apă caldă, etc.) pronunţând remarci ironice, sarcastice, acide la adresa felului în care se manifestă rezultatele economiei noastre, precum şi a deficienţelor de aprovizionare din alimentaţie şi a greutăţilor din cauza controlului prea strict şi a necesităţii unor aprobări oficiale numeroase şi greu obţinute pe care le întâmpină în cadrul unor activităţi culturale şi profesionale (cum ar fi de exemplu organizarea unor schimburi culturale cu alte centre universitare din ţară, prezentarea unor filme şi a unor casete video etc.", că le-a oferit spre lectură "unele articole din circa trei ziare britanice (unul din E.) în care se comenta starea de lucruri din România", precum şi faptul că "în anumite împrejurări, fiind vorba de neajunsurile privind energia electrică, lipsa de gaze, etc. din cursul acestei ierni, în mai multe rânduri, când discuţia devia în critici mai severe, ne făcea semn în sensul că în apartamentul său ar exista microfoane".

Înalta Curte constată că informaţiile oferite exprimau nemulţumirea persoanei urmărite cu privirele la condiţiile de trai, respectiv la situaţia economică din România. Or, aceste informaţii interesau organele de Securitate, regimul totalitar comunist prezumând astfel de persoane ca având atitudini potrivnice sistemului, într-o perioadă în care dreptul la liberă exprimare era supus controlului şi cenzurii. Aprecierile persoanei urmărite cu privire la situaţia economică a ţării contraveneau propagandei regimului politic, care susţinea existenţa unui nivel de trai ridicat, peste cel din statele occidentale, iar contestarea acestei situaţii şi expunerea realităţii erau ferm descurajate, prin măsuri de supraveghere şi urmărire informativă de către organele de Securitate sau chiar prin luarea unor măsuri mai aspre (condamnare penală).

Altfel spus, comentariile negative la adresa regimului politic, inclusiv criticile referitoare la situaţia economică a ţării erau considerate activităţi neconforme cu ideologia regimului comunist totalitar, iar aceste acţiuni puteau atrage persecuţii din partea organelor represive ale regimului comunist. Ca atare, acţiunile pârâtului de furnizare a unor informaţii de această natură către organele de Securitate se încadrează în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Chiar dacă, astfel cum a susţinut intimatul-pârât, prin forma de expunere a informaţiilor, acesta a încercat să prezinte elemente generale, neutre sau favorabile persoanei vizate, fapta de colaborare cu organele Securităţii nu este înlăturată, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuind calitatea de colaborator persoanei care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist. Din aceeaşi perspectivă, nu prezintă relevanţă în speţa de faţă nici relaţia de prietenie dintre intimatul-pârât şi persoana urmărită.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie legală, şi anume aceea ca informaţiile comunicate organelor de Securitate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că şi aceasta este îndeplinită în cauză. Art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informaţii era aptă să afecteze dreptul la viaţă privată al persoanei vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din acelaşi pact şi de art. 28 din Constituţia României de la 1965, astfel cum corect a susţinut recurentul-reclamant. Intimatul-pârât putea şi trebuia să conştientizeze că, prin furnizarea informaţiilor, asupra persoanei denunţate exista riscul de a se desfăşura acţiuni de represalii din partea organelor statale, câtă vreme, deşi activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanelor vizate, scopul real al urmăririi era acela de a identifica şi persecuta opozanţii regimului politic comunist.

Argumentul intimatului-pârâtul în sensul ca informaţiile furnizate nu puteau conduce la îngrădirea vreunor drepturi sau libertăţi ale persoanei urmărite, câtă vreme aceasta nu a suferit consecinţe, este neîntemeiat, deoarece activităţile de supraveghere informativă, prin natura lor, încalcă în mod grav dreptul la viată privată şi libertatea cuvântului. Starea de pericol faţă de persoana urmărită a fost creată prin însuşi faptul nominalizării sale de către pârât in ipostaze considerate ostile orânduirii sociale existente, indiferent de consecinţele concrete atrase.

Nu prezintă relevanţă în cauză nici faptul că nota informativă a privit un cetăţean străin, câtă vreme dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu fac o astfel de distincţie şi nu restrâng sfera noţiunii de "colaborator al Securităţii" în funcţie de cetăţenia persoanelor vizate de notele informative. Ceea ce interesează, din perspectiva constatării calităţii de colaborator al securităţii, este furnizarea informaţiilor prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist (care puteau aparţine, deopotrivă şi unor cetăţeni străini, mai ales atunci când se aflau pe teritoriul României) şi informaţiile să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (indiferent de cetăţenie).

S-a mai susţinut de către pârât că informarea s-a făcut sub imperiul unei temeri de repercusiuni determinate de organele de Securitate, însă nici aceste argumente nu sunt apte să înlăture concluzia colaborării cu acestea. Situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind regăsite în speţă: "Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe.".

Astfel, intimatul-pârât nu s-a aflat în cercetare sau judecată la data întocmirii celor trei note informative şi nici nu era condamnat pentru motive politice, declaraţiile sale nefiind date în timpul anchetei sau procesului. Totodată, legea prevede că nu pot fi considerate colaboratoare persoanele care nu aveau vârsta de 16 ani (în măsura în care se coroborează cu alte probe), pe când intimatul-pârât avea 24 ani, astfel că nu poate beneficia de excepţia reglementată de lege. Cât priveşte lipsa factorului voliţional, Înalta Curte constată că invocata constrângere morală poate constitui cauză exoneratoare doar în ipotezele prevăzute de lege (anterior indicate), care prezumă că, în contextul supunerii persoanei în cauză unei anchete întemeiate pe motive politice, aceasta nu-şi poate exprima un consimţământ neviciat, presiunile exercitate asupra sa având natura unei constrângeri morale suficient de reale şi puternice încât aceasta să nu se poată opune solicitărilor organelor de Securitate de a furniza informaţii despre alte persoane. Or, o astfel de situaţie, în sensul prevăzut de normă, nu este incidentă în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că pârâtul nu avea cum să cunoască dacă informaţiile pe care le oferea sunt sau nu cunoscute de organele de Securitate, însă, chiar în situaţia în care informaţiile comunicate de pârât ar fi fost cunoscute organelor Securităţii din alte surse, această împrejurare nu este de natură a-l exonera de aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de lege, nefiind regăsite în speţă.

Chiar şi simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

În speţă, din actele dosarului rezultă că materialul informativ furnizat de pârât s-a referit la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nota informativă relevând comentarii negative ale cetăţeanului străin la adresa realităţilor social-economice şi politice sub regimul comunist. Astfel, furnizând informaţii precum cele anterior expuse, pârâtul a conştientizat sau ar fi trebuit să conştientizeze posibilele consecinţe asupra persoanelor la care s-a referit în cuprinsul notelor informative, şi anume, desfăşurarea unor acţiuni de verificare şi urmărire ale Securităţii. Or, din notele ofiţerului de securitate rezultă interesul în verificarea persoanei în cauză şi intenţia de a trasa noi sarcini informatorului în acest scop.

Nici alegaţiile intimatului-pârât privind durata scurtă a colaborării, respectiv 3 luni şi existenţa unei singure informări, nu pot fi reţinute drept relevante în cauză, pentru că, din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, acestea nu reprezintă criterii prevăzute de lege.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speţă, este demonstrată şi cea de-a doua condiţie legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securităţii în persoana pârâtului A., astfel că soluţia primei instanţe este pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În consecinţă, constatând că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi va constata că pârâtul A. a fost colaborator al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 108 din data de 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi constată că pârâtul a fost colaborator al Securităţii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.