Quantification of moral damages for post-operative complications in vehicle accidents and rejection of new medical expertise in administrative insurance disputes

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei nr. 20611 din 16.07.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost admisă în parte Cererea de plată a despăgubirii nr. 8662/20.02.2017 formulată de reclamantă, solicitând: admiterea contestaţiei, anularea art. 2 si art. 3 din Decizia nr. 20611 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 16.07.2019 si, pe cale de consecinţă, (i) obligarea pârâtului FGA la plata diferenţei dintre suma de 52.260,12 euro + 3.716,1 RON solicitată cu titlu de despăgubire prin Cererea de plată nr. x/20.02.2017 şi suma de 48.381,97 euro + 6.259 RON acceptată conform art. 1 din Decizia nr. 20611/16.07.2019; (ii) obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 100.000 euro reprezentând prejudiciu moral suplimentar cauzat prin accidentul rutier din data de 16.10.2010; (iii) obligarea pârâtului la plata unor penalităţi în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010 în vigoare la data accidentului, calculate asupra sumei de 52.260,12 euro + 3.716,1 RON, de la data scadenţei obligaţiei de plată 03.03.2017 şi până la data soluţionării cererii de despăgubire (16.07.2019); (iv) obligarea pârâtului la plata penalităţilor de 0,1 % pe zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010 în vigoare la data accidentului, calculate asupra diferenţei dintre suma de 52.260,12 euro + 3.716,1 RON solicitată cu titlu de despăgubire prin Cererea de plată şi suma de 48.381,97 euro + 6.259 RON acceptată la plată, de la data acceptării şi până la data achitării efective a diferenţei; (v) obligarea pârâtului la plata unor penalităţi în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere, calculate asupra sumei de 100.000 euro, de la data scadenţei obligaţiei de plată 03.03.2017 şi până la data plăţii efective; (vi) obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, conform art. 453 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

2.1. Prin încheierea din 18 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiate obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză medico-legală nr. x din 10.03.2021 efectuat de INML, acordând termen de judecată la data de 29.06.2021.

2.2. Prin încheierea din 29 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea privind efectuarea unei noi expertize medico legale, acordând termen de judecată la data de 14.09.2021.

2.3. Prin sentinţa civilă nr. 1543 din 2 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti:

(i) a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a dispus anularea în parte a Deciziei FGA nr. 20611/16.07.2019, în ce priveşte soluţia de respingere a cererii de plată formulată de către reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale;

(iii) a dispus obligarea pârâtei să emită o decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri morale în cuantum de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul de schimb al BNR de la data emiterii deciziei;

(iv) a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva încheierilor şi a sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta, iar împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea încheierii din 18.05.2021, a încheierii din 29.06.2021 şi a sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea readministrării probei cu expertiza medico-legală, iar în subsidiar, în rejudecarea cauzei pe fond, admiterea în integralitate a contestaţiei astfel cum a fost formulată.

a) Cât priveşte încheierile atacate, recurenta-reclamantă susţine că acestea au fost pronunţate cu încălcarea normelor de drept procedural şi material [prevăzute de art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 337 şi art. 338 din C. proc. civ., precum şi de art. 11 din Legea nr. 46/2003], deoarece au fost respinse nejustificat obiecţiunile la raportul de expertiză şi cererea de efectuare a unei noi expertize. În acest sens arată, în esenţă, următoarele:

- expertiza nu a stabilit clar numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru intervenţiile chirurgicale suferite după 2014, deşi instanţa solicitase explicit această evaluare; expertul a considerat eronat că zilele de îngrijiri medicale sunt un indicator fix, stabilit iniţial, fără a lua în calcul complicaţiile ulterioare;

- raportul nu a determinat dacă afectarea mobilităţii degetului mare de la piciorul stâng constituie o infirmitate permanentă, limitându-se la a menţiona că aceasta ar putea fi stabilită doar după epuizarea unor tratamente nespecificate;

- deşi expertul a fost desemnat să analizeze opt intervenţii chirurgicale, acesta s-a pronunţat doar asupra a trei dintre ele; instanţa a preluat această omisiune în motivarea soluţiei, afectând astfel cuantificarea daunelor morale;

- recurenta invocă şi art. 11 din Legea nr. 46/2003, care îi conferă dreptul la o altă expertiză medicală; având în vedere că expertiza actuală nu a oferit răspunsuri clare, instanţa ar fi trebuit să accepte fie completarea raportului, fie desemnarea unui alt expert.

Faţă de aceste aspecte, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului şi efectuarea unei noi expertize medico-legale, argumentând că instanţa de fond nu a asigurat o evaluare corectă a prejudiciului suferit şi a aplicat superficial prevederile legale relevante.

b) În ceea ce priveşte hotărârea recurată, recurenta-reclamantă susţine că a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, în special a principiului reparaţiei integrale prevăzut de art. 1385 şi art. 1391 alin. (1) C. civ., precum şi a altor dispoziţii legale relevante.

Sub un prim aspect, arată că instanţa a respins în mod nejustificat pretenţiile recurentei referitoare la plata integrală a daunelor materiale. Aceasta arată că există o discrepanţă semnificativă între sumele acordate de FGA şi cele solicitate, iar sarcina de a justifica refuzul de plată a anumitor cheltuieli revenea intimatului.

Face precizarea că a depus dovezi pentru fiecare sumă solicitată cu titlu de daune materiale.

Sub un al doilea aspect, susţine că instanţa a limitat daunele morale la suma de 10.000 euro, fără a ţine cont de noile suferinţe fizice şi psihice cauzate de cele opt intervenţii chirurgicale suportate după 2014. Totodată, nu a analizat restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială cauzată de pierderea mobilităţii degetului mare de la piciorul stâng, aspect care ar fi trebuit compensat conform art. 1391 alin. (1) C. civ.

Deşi nervul i-a fost afectat în timpul operaţiei, iar nu în timpul accidentului, repararea prejudiciului suferit cade tot în sarcina persoanei vinovate de producerea accidentului, a asigurătorului său de răspundere civilă şi a FGA, întrucât fapta persoanei vinovate face parte din complexul cauzal.

Sub un al treilea aspect, susţine că instanţa a nesocotit dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi Ordinului CSA nr. 5/2010, prin care FGA este obligat la plata penalităţilor pentru întârzierile în despăgubiri. Acestea trebuie calculate din 03.03.2017, întrucât cererea de despăgubire a fost depusă la 20.02.2017.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ. (în finalul recursului, indicând pct. 6 şi 8), s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

După prezentarea pe scurt a situaţiei de fapt, recurentul-pârât susţine, în esenţă, următoarele:

- daunele morale au fost deja stabilite la 100.000 euro printr-o hotărâre penală definitivă, iar suplimentarea acestora ar încălca principiul autorităţii de lucru judecat; astfel, suma de 100.000 euro acordată cu titlu de daune morale de instanţa de judecată în dosarul nr. x/2012 a fost recuperată în integralitate de către intimata-reclamantă direct de la asigurătorul în faliment, iar suma solicitată de la FGA, tot cu titlu de daune morale, nu reprezintă altceva decât o suplimentare a daunelor morale;

- nu există un prejudiciu nou faţă de cel analizat anterior, iar expertiza nu a identificat aspecte suplimentare care să justifice o majorare a despăgubirilor;

- reparaţia prejudiciului moral are un caracter simbolic, iar instanţele au apreciat deja cuantumul adecvat al despăgubirilor.

În concluzie, recurentul-pârât consideră că instanţa de fond în mod eronat a acordat intimatei-reclamante despăgubiri morale suplimentare celor deja stabilite de instanţa de judecată prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2012.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare faţă de recursul pârâtului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestui recurs, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierile şi sentinţa recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantă şi de pârât sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. Recursul vizând încheierile din 18 mai 2021 şi 29 iunie 2021

O primă critică adusă încheierilor atacate de recurenta-reclamantă vizează pronunţarea acestora cu încălcarea normelor de drept procedural prevăzute de art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 337 şi art. 338 din C. proc. civ.. Această critică prin care se tinde la invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primită.

Înalta Curte reţine că, prin încheierea din 18 mai 2021, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiate, obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză medico legală nr. A.5/7806/2020 din 10.03.2021 efectuat de INML, iar prin încheierea din 29 iunie 2021, a respins, ca neîntemeiată, cererea privind efectuarea unei noi expertize medico legale.

Astfel, verificând încheierile recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că, respingând obiecţiunile la raportul de expertiză şi cererea de efectuare a unei noi expertize, instanţa de fond nu a nesocotit dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 22 C. proc. civ., ci, dimpotrivă, s-a prevalat de aceste dispoziţii ce stabilesc rolul judecătorului în aflarea adevărului în cauză.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat ca temei în recursul formulat împotriva încheierilor din 18 mai 2021 şi din 29 iunie 2021, va fi respins ca nefondat.

O a doua critică adusă de recurenta-reclamantă încheierilor atacate vizează pronunţarea acestora cu încălcarea normelor de drept material, prevăzute de art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 337 şi art. 338 din C. proc. civ., precum şi de art. 11 din Legea nr. 46/2003. Nici această critică nu poate fi primită.

Potrivit art. 337 C. proc. civ., "Dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză ori dacă există o contradicţie între părerile experţilor, instanţa, din oficiu sau la cererea părţilor, poate solicita experţilor, la primul termen după depunerea raportului, să îl lămurească sau să îl completeze."

De asemenea, art. 338 C. proc. civ. prevede la alin. (1) că, "Pentru motive temeinice, instanţa poate dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi expertize de către alt expert.", iar la alin. (2), că "O nouă expertiză va trebui cerută motivat, sub sancţiunea decăderii, la primul termen după depunerea raportului, iar dacă s-au formulat obiecţiuni, la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecţiuni ori, după caz, a raportului suplimentar."

Or, în cauză, judecătorul fondului a reţinut că noul raport de expertiză medico legală efectuat de INML la 10.03.2021 cuprinde răspunsul la obiecţiunile încuviinţate de instanţa de judecată, în sensul că numărul de zile de îngrijiri medicale se stabileşte printr-o evaluare totală şi complexă a leziunilor suferite, iar nu printr-o însumare aritmetică a indicilor alocaţi fiecărei leziuni şi nici a perioadelor de acordare de tratamente medicale, asupra caracterului provizoriu al flexiei halucelui şi degetelor II-III picior stâng, caracterul definitiv urmând a fi stabilit după epuizarea tuturor mijloacelor de tratament, cu privire la leziunile traumatice care sunt consecinţa accidentului rutier din data de 16.10.2020 şi asupra consecinţelor medicale generate de acest accident.

Deşi s-au formulat obiecţiuni, iar acestea nu au fost încuviinţate, se observă că legiuitorul nu precizează semnificaţia sintagmei "motive temeinice" din cuprinsul art. 388 alin. (1) C. proc. civ., astfel că aprecierea asupra necesităţii unei noi expertize rămâne la latitudinea judecătorului, decizia urmând a fi motivată.

Astfel, analizând cererea reclamantei de efectuare a unei noi expertize, potrivit art. 338 din C. proc. civ., judecătorul de primă jurisdicţie a reţinut că motivele de fapt şi de drept expuse prin încheierea de la termenul de judecată din data de 18.05.2021 justifică, în egală măsură, respingerea cererii privind efectuarea unei noi expertize medico legale, întrucât raportul de expertiză medico legală nr. A.5/7806/2020 din 10.03.2021 efectuat de INML cuprinde răspunsurile la obiectivele încuviinţate de către instanţa de judecată.

A mai reţinut judecătorul fondului că, în conformitate cu art. 250 din C. proc. civ., obiectul probei este reprezentat de dovada unui act juridic sau a uni fapt juridic, iar interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile litigiului dedus judecăţii nu este de competenţa I.N.M.L., astfel încât, şi prin raportare la aceste considerente, nu se justifică efectuarea unei noi expertize medico legale, în condiţiile art. 338 din C. proc. civ.

În acest context, contrar susţinerilor recurente-reclamante, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) coroborat cu art. 337 şi art. 338 din C. proc. civ., apreciind că sunt neîntemeiate obiecţiunile la raportul de expertiză, precum şi cererea de efectuare a unei noi expertize.

În ceea ce priveşte forţa probantă a raportului de expertiză, instanţa nu este ţinută de concluziile raportului de expertiză, aplicându-se regulile generale instituite de dispoziţiile art. 264 alin. (2) C. proc. civ., care statuează faptul că în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul în care legea stabileşte puterea lor doveditoare.

Astfel, nu pot fi valorificate în cauză susţinerile recurentei-reclamante referitoare la o eventuală încălcare a art. 11 din Legea nr. 46/2003: "Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o altă opinie medicală."

II.2. Recursul declarat de ambele părţi litigante împotriva sentinţei de fond

Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 20611/16.07.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care acesta a admis în parte cererea de plată nr. x/20.02.2017, prin care reclamanta a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A cu suma de 52.260,12 eur şi 3.716,10 RON daune materiale şi 100.000 eur daune morale, reprezentând prejudiciu suplimentar suferit în urma evenimentului rutier din data de 16.10.2010. Astfel, prin decizia nr. 20611/16.07.2019, cererea de plată a fost admisă în parte, respectiv doar pentru suma de 48.381,97 eur + 6.259 RON, respingând-o pentru celelalte despăgubiri solicitate.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, în sensul anulării în parte a deciziei atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de plată formulată de către reclamantă privind acordarea despăgubirilor morale, şi obligării pârâtului să emită o decizie prin care să acorde reclamantei despăgubiri morale în cuantum de 10.000 eur, în echivalent în RON la cursul de schimb al BNR de la data emiterii deciziei, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Contrar tuturor criticilor evocate atât prin recursul formulat de reclamanta A. şi subsumate de aceasta motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin calea sa de atac întemeiată pe cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte împărtăşeşte soluţia pronunţată de prima instanţă, motivat de faptul că aceasta a fost dată cu respectarea exigenţelor impuse de art. 425 C. proc. civ. şi reflectă o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile formulate de recurenţi.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât a indicat în finalul cererii de recurs şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile expuse nu cuprind argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile evocate atât de reclamanta A., cât şi în ceea ce le priveşte pe cele exhibate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi subsumate de ambele părţi cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va analiza grupat, observând că, prin acestea, este supusă analizei, în esenţă, aceeaşi chestiune principală de drept.

Astfel, se constată că prin calea de atac exercitată, recurenta-reclamantă şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceasta, invocând argumente similare cu cele expuse în faţa primei instanţe.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) lit. f) coroborat cu cele ale art. 49 din Norma nr. 21/2009, în forma în vigoare la data emiterii poliţei RCA, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: (...) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată sitaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de avaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, înaşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele facuale concrete, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensaţie echitabilă suma de 10.000 euro pentru reclamantă cu titlu de daune morale, apreciind, totodată, că la stabilirea nivelului acestora nu se poate face abstracţie de elemente precum nivelul general de trai al societăţii şi condiţiile concrete socio-economice de la momentul acordării. Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate în evenimentul nefericit/pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenta-reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Faptul că, în urma unei astfel de verificări, prima instanţă a concluzionat că sumele acordate reclamantei cu titlu de daune morale reprezintă un cuantum rezonabil, nu înseamnă că judecătorul fondului a desconsiderat principiile incidente în materia acordării daunelor morale, printre care şi principiul proporţionalităţii raportat la atingerea adusă, în contextul în care au fost avute în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, precum şi intensitatea şi gravitatea unei astfel de atingeri.

Instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, astfel că argumentele de ordin critic ale recurentei-reclamante privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

În concluzie, nu se poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

Referitor la daunele materiale solicitate, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că, prin decizia contestată, pârâtul a acordat reclamantei suma de 6.259 RON cu titlu de daune materiale, mai mult decât suma de 3.716,10 RON solicitată prin cererea de plată, astfel încât pentru suma în RON solicitată de către reclamantă prin cererea de plată, aceasta nu are calitatea de persoană vătămată în dreptul acesteia prevăzut de art. 1385 din C. civ., la repararea integrală a prejudiciului suferit material în urma accidentului de circulaţie din data de 16.10.2010.

Tot în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că nici suma de 3.878,15 euro nu a fost justificată, deoarece în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a făcut o prezentare generală a dispoziţiilor legale care reglementează soluţionarea cererii de acordare a daunelor materiale, fără a preciza, în concret, de unde rezultă această sumă, care sunt cheltuielile medicale suportate de reclamantă aferente acestei sume de bani, care sunt înscrisurile din care rezultă plata efectivă a acestei sume de bani şi în ce constă raţionamentul administrativ greşit al pârâtei care a condus la respingerea sumei de 3.878,15 euro.

De asemenea, cu aplicarea corectă a legii, a reţinut judecătorul fondului că sumele pretinse cu titlu de penalităţi de întârziere nu au legătură cu raportul de asigurare, ci reprezintă despăgubiri pentru comportamentul culpabil al asiguratorului.

Înalta Curte reţine că daunele aferente prejudiciilor materiale impun obligativitatea dovedirii acestora, în considerarea caracterului lor eminamente economic, or, în speţă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada întregului prejudiciu patrimonial solicitat, hotărârea recurată fiind legală şi sub acest aspect.

În fine, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care se contestă suplimentarea daunelor morale, invocând existenţa unei decizii anterioare definitive, nu este fondat, împărtăşind pe deplin opinia primei instanţe.

Astfel, instanţa de control judiciar nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la cuantumul daunelor morale, acesta, ca şi recurenta-reclamantă, urmărind în calea de atac formulată o reevaluare a acestui cuantum, care astfel cum s-a reţinut anterior vizează temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte motivul de casare invocat de recurentul-pârât, respectiv cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin acest motiv de casare, legiuitorul a avut în vedere încălcarea autorităţii de lucru judecat înţeleasă în sensul art. 431 din C. proc. civ. ca triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. Or, este evident că în speţă nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 639/26.11.2013 a Judecătoriei Buftea – secţia penală, desfiinţată în parte prin decizia penală nr. 683/27.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I penală, neexistând tripla identitate cerută de lege, de vreme ce, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, cererea de plată cu care reclamanta a învestit Fondul de Garantare a Asiguraţilor are o cauză juridică nouă şi are ca obiect acordarea de despăgubiri materiale şi morale pentru o perioadă de timp ulterioară celei pentru care s-au acordat despăgubirile prin hotărârea penală menţionată anterior.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 raportat la art. 497 C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor din 18 mai 2021 şi din 29 iunie 2021, precum şi a sentinţei civile nr. 1543 din data de 2 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 29 noiembrie 2023.