Coercive penalties for non-enforcement of administrative judgments extinguished by voluntary compliance

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.06.2023, sub nr. x/2023, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună aplicarea unui amenzi pârâtului în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, pentru neexecutarea hotărârii definitive - sentinţa civilă nr. 199/2021 din data de 01.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, menţinută în parte prin decizia civilă nr. 3846 din data de 06.07.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022; obligarea pârâtului la plata către reclamantă de penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ., în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere, ca urmare a neexecutării hotărârii definitive - sentinţa sivilă nr. 199/2021 din data de 01.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, menţinută în parte prin decizia civilă nr. 3846 din data de 06.07.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 373/2023 din 7 septembrie 2023, Curtea de Apel Cluj:

- a admis în parte cererea formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului;

- a dispus aplicarea unei amenzi pârâtului în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere care se face venit la bugetul de stat pentru neexecutarea sentinţei civile nr. 199/2021 în dosar nr. x/2021 şi a deciziei nr. 3846/2022 a ÎCCJ;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă de penalităţi în condiţiile art. 906 C. proc. civ. în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere ca urmare a neexecutării sentinţei civile nr. 199/2021 a Curţii de Apel Cluj şi a deciziei nr. 3846/2022 a ÎCCJ;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată parţiale în sumă de 11.081 RON.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, recurentul susţine că instanţa de fond trebuia să respingă cererea de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect.

În acest sens, arată că pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca părţi procesuale reclamanta A. S.A. şi pârâţi Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat includerea tratamentului de radioterapie stereotactică în cadrul Programului Naţional de Oncologie – Subprogramul de radioterapie, cu consecinţa decontării acestui serviciu.

Prin sentinţa civilă nr. 199/01.07.2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a CAF a admis acţiunea, hotărârea rămânând definitivă în privinţa Guvernului României, prin nerecurare.

Ulterior, la data de 20.06.2023, intimata-reclamantă a depus pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal o nouă cerere de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, formându-se dosarul nr. x/2023.

Însă, la data de 27 iulie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692, Ordonanţa Guvernului nr. 26/2023, prin care a fost modificat art. 942 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi completată Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului.

Prin O.G. nr. 26/2023, Guvernul României a aprobat decontarea serviciilor de terapie stereotactică pentru pacienţii oncologici, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă şi cum a stabilit Curtea de Apel Cluj prin sentinţa civilă nr. 199/01.07.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Se arată că, în temeiul sentinţei Curţii de Apel Cluj nr. 199/2021, Guvernul României a fost obligat să includă tratamentul de radioterapie stereotactică în cadrul Programului Naţional de Oncologie – Subprogramul de radioterapie, cu consecinţa decontării acestui serviciu. Or, la data de 27 iulie 2023, această obligaţie a fost pusă în executare prin adoptarea O.G. nr. 26/2023.

Prin urmare, la data pronunţării sentinţei de fond (07.09.2023), cererea intimatei-reclamante având ca obiect executarea silită a obligaţiei de a face stabilite prin sentinţa Curţii de Apel Cluj nr. 199/2021, întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 554/2004, era lipsită de obiect, întrucât obligaţia fusese deja executată anterior.

În acest context, recurentul consideră că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, întrucât măsurile dispuse – respectiv aplicarea unei amenzi Guvernului României în cuantum de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere de la data pronunţării titlului executoriu (sentinţa Curţii de Apel Cluj nr. 199/2021) şi obligarea la plata unor penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere până la executarea sentinţei – au caracterul unor măsuri de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicabile exclusiv în ipoteza neexecutării obligaţiei stabilite prin titlul executoriu.

Având în vedere că, la data pronunţării sentinţei de fond, Guvernul României îndeplinise deja de bunăvoie şi în natură obligaţia stabilită prin sentinţa Curţii de Apel Cluj nr. 199/2021, recurentul apreciază că nu mai era justificată aplicarea acestor mijloace de constrângere.

Prin urmare, întrucât Guvernul României a executat voluntar obligaţia de a adopta o ordonanţă de guvern, inclusiv în ceea ce o priveşte pe intimata-reclamantă, recurentul consideră că soluţia instanţei de fond de admitere a cererii de chemare în judecată şi de aplicare a măsurilor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este nelegală.

Pentru aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect.

Sub un al doilea aspect, recurentul susţine că se impunea respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În acest sens, arată că art. 24 din Legea nr. 554/2004 reglementează măsuri constrângătoare la executare, aplicabile exclusiv autorităţii publice obligate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în temeiul Legii nr. 554/2004.

În speţă, Ordonanţa Guvernului nr. 26/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692/27.07.2023, reprezintă un act normativ care atestă îndeplinirea de către Guvernul României a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu (sentinţa Curţii de Apel Cluj nr. 199/2021).

Această interpretare este susţinută şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia civilă nr. 830/28.02.2018, a statuat următoarele:

"Art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează măsuri constrângătoare la executare care pot fi dispuse faţă de autoritatea publică obligată (printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în temeiul Legii nr. 554/2004) să efectueze anumite operaţiuni administrative. În condiţiile în care, pe parcursul judecării cererii creditorului de aplicare a acestor măsuri constrângătoare la executare, hotărârea judecătorească este executată, măsurile de constrângere la executare nu mai au rost.

Prin sentinţa nr. 3928/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Guvernul României a fost obligat, la cererea reclamantei B. S.A., ca, în raport de prevederile legale statuate la art. 14 din Legea nr. 381/2002, să analizeze şi să dispună motivat cu privire la declararea sau nu a stării de calamitate naturală în agricultură pentru anul agricol 2008-2009.

Hotărârea de Guvern nr. 364 din 18.05.2016, în raport de conţinutul său, este, în mod clar, un act administrativ care atestă îndeplinirea de către Guvernul României a obligaţiilor instituite prin titlul executoriu anterior menţionat.

Pe cale de consecinţă, măsura constrângătoare la executare, a stabilirii unei penalităţi pe fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiei, nu se mai impune.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României, reţinând că nu mai există o obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe care autoritatea menţionată să refuze să o pună în executare."

În concluzie, recurentul susţine că, la data pronunţării hotărârii instanţei de fond, Guvernul României nu mai avea nicio obligaţie neexecutată, întrucât aceasta fusese deja îndeplinită prin adoptarea O.G. nr. 26/2023. În aceste condiţii, cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă trebuia respinsă ca neîntemeiată.

Mai mult, recurentul subliniază reaua-credinţă a intimatei-reclamante, care, deşi cunoştea îndeplinirea obligaţiei de către Guvernul României, a continuat să susţină cererea sa în faţa instanţei. Astfel, la 11.08.2023, aceasta a publicat pe pagina sa de C. un mesaj prin care recunoştea că la 27.07.2023 Guvernul adoptase ordonanţa de urgenţă care debloca finanţarea radioterapiei stereotactice în România, ca urmare a petiţiei iniţiate de A.. Cu toate acestea, la termenul de judecată din 07.09.2023, intimata-reclamantă a susţinut în continuare cererea sa, inducând instanţa în eroare cu privire la stadiul executării obligaţiei.

Prin urmare, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei de fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurentul-pârât se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod.

II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Analizând cu prioritate argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocat de recurentul-pârât Guvernul României, Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de Guvernul României prin raportare la îndeplinirea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu - emiterea O.G. nr. 26/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 692/27.07.2023, prin care acest pârât a aprobat decontarea serviciilor de terapie stereotactică pentru pacienţii oncologici, astfel cum a solicitat reclamanta şi a stabilit Curtea de Apel Cluj prin sentinţa civilă nr. 199/01.07.2021. Or, cercetarea chestiunii îndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina autorităţii publice prin titlul executoriu reprezintă o chestiune care ţine de analiza fondului cererilor adresate instanţei de executare potrivit art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, şi nu un fine de neprimire al acesteia, din perspectiva lipsei de obiect (sau, după caz, de interes). Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, argumentele recurentului-pârât referitoare la lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată.

Trecând la analiza criticilor formulate prin recurs, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea privesc interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi art. 906 C. proc. civ.

Aceste motive sunt fondate.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. "(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei. (5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor".

Procedura specială de executare institută prin articolul antemenţionat se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, fiind vorba, aşadar de obligaţii de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentanţii săi.

În cazul în speţă, prin sentinţa civilă nr. 199/2021 din 1 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a admis cererea de chemare în judecată, pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fiind obligaţi să includă tratamentul de radioterapie stereotactică în cadrul Programului Naţional de oncologie – subprogramul de radioterapie cu consecinţa decontării acestui serviciu, sentinţă care a rămas definitivă, prin Decizia nr. 3846 din 6.07.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se aşadar că dispozitivul hotărârii definitive conţine obligaţii susceptibile de a atrage incidenţa prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, doar în ceea ce îl priveşte pe pârâtul Guvernul României.

Guvernul României şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin hotărârea instanţei de contencios administrativ prin emiterea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2023 publicată în Monitorul Oficial nr. 692/27.07.2023. Prin această ordonanţă a fost aprobată decontarea serviciilor de terapie stereotactică pentru pacienţii oncologici.

În acest context apare ca fiind nelegală hotărârea instanţei de fond. Astfel, în cadrul procedurii de executare pe care o reglementează art. 24 din Legea nr. 554/2004, odată adusă la îndeplinire obligaţia, de către instituţia pârâtă, prin emiterea O.G. nr. 26/2023 în executarea sentinţei civile nr. 199/2021, instanţa nu mai putea aplica sancţiunea pentru neexecutare, adică penalităţile. Scopul sancţiunii este clar indicat în cuprinsul art. 24 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 906 din C. proc. civ., respectiv acela de a-l constrânge pe debitor să îşi execute obligaţia de a face sau de a nu face, stabilită prin titlu executoriu.

Alegaţia intimatului-reclamant în sensul neîndeplinirii condiţiei alocării fondurilor bugetare în vederea decontării tratamentului excedează cadrului procesual de faţă, în care instanţa a fost învestită exclusiv cu verificarea, obligarea şi sancţionarea pentru neexecutarea obligaţiei stabilită în sarcina recurentului-pârât.

Trebuie precizat că potrivit tezei a doua a art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., "Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă", astfel că ulterior îndeplinirii obligaţiei, creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate, pentru că nu mai este prezentă ipoteza neexecutării, iar stingerea obligaţiei debitorului atrage stingerea dreptului creditorului pentru penalităţi pe această cale.

Înalta Curte menţionează că, odată îndeplinită obligaţia stabilită prin titlul executoriu, concretizată prin emiterea actului administrativ, pentru evitarea dublei executări, nu se mai poate dispune acordarea penalităţilor.

În cuprinsul Deciziei nr. 30/2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au reţinut următoarele: "124. De aceea, în cadrul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., executarea de către debitor a obligaţiei constituie o împrejurare suficientă - la care nu se adaugă, aşadar, cerinţa dovedirii motivelor temeinice care au justificat întârzierea în executare, la care se referă alineatul următor al articolului analizat - pentru ca cererea de stabilire a penalităţii definitive, care, prin ipoteză, acoperă o perioadă anterioară executării, să fie respinsă; cu atât mai mult, o atare soluţie se impune atunci când debitorul îşi execută obligaţia mai înainte de sesizarea instanţei, cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., aşa cum este cazul în dosarele conexate aflate pe rolul instanţei de trimitere.

125. Deoarece penalităţile nu au un caracter reparatoriu, creditorul are dreptul, în măsura în care a fost prejudiciat, să obţină despăgubiri, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ. sau ale dreptului comun; prin urmare, sub rezerva dovedirii lor, acestea pot avea caracter fie compensatoriu, fie moratoriu.

126. Desigur, şi în măsura în care în cadrul procedurii execuţionale a fost deja pronunţată o hotărâre definitivă de stabilire a penalităţii, creditorului îi este recunoscut, prin art. 906 alin. (7) din C. proc. civ., dreptul la despăgubiri, în condiţiile art. 892 din acelaşi cod sau ale dreptului comun, cele două categorii de sume având natură şi finalitate juridică diferite.

127. Cum rolul penalităţilor este eminamente constrângător, scopul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din C. proc. civ. este şi trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obţine executarea întocmai a obligaţiei din titlul executoriu, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură şi, eventual, de despăgubiri; o abordare în sens contrar ar releva că fixarea penalităţilor nu ar avea altă finalitate decât pedepsirea debitorului, ceea ce contravine raţiunii cominatorii a procedurii.

128. Această concluzie se impune în contextul în care scopul executării silite este, cum neîndoielnic rezultă din cuprinsul art. 622 alin. (3) din C. proc. civ., realizarea creanţei recunoscute prin titlu executoriu. Odată ce finalitatea declanşării ei a fost atinsă, nicio formă de executare silită nu mai este justificată, astfel că şi cererea de fixare a penalităţilor se impune să fie respinsă, fiind nerelevant dacă executarea obligaţiei are loc în termenul de cel puţin 3 luni în care creditorului i se interzice sesizarea instanţei sau ulterior împlinirii lui, atât timp cât încheierea de fixare a penalităţilor nu a fost pronunţată.

129. În deplină concordanţă cu scopul declarat al procedurii de executare silită, realizarea creanţei creditorului are ca efect încetarea executării silite, conform art. 703 alin. (1) din C. proc. civ., cu urmarea că niciun act în vederea realizării silite a creanţei, incluzând aici şi pronunţarea încheierii de fixare a penalităţilor, nu mai poate fi întocmit.

130. În considerarea argumentelor expuse mai sus, răspunzând primei întrebări din sesizările conexate, se constată că, dacă obligaţia a fost executată - ceea ce are semnificaţia atingerii scopului reglementării -, creditorul nu mai poate să obţină obligarea debitorului la plata penalităţii definitive."

Dispozitiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 30 pronunţată la data de 24 aprilie 2023 privind examinarea sesizarii formulate de Tribunalul Gorj - sectia I civila, in dosarele nr. x/2022 si nr. y/2022, în vederea pronuntarii unei hotarari prealabile prin care s-a stabilit că in masura in care debitorul a executat obligatia de a face sau de a nu face, care nu poate fi indeplinita prin alta persoana, chiar si pe parcursul solutionarii cererii intemeiate pe dispozitiile art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., creditorul nu mai poate obtine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, se aplica "mutatis-mutandis" si prezentei cereri intemeiate pe dispozitiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Raportat la toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârât este fondat din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 373/2023 din 7 septembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 1 februarie 2024.