Aggravated homicide: refusal to mitigate sentence for voluntary domestic offense due to victim's incapacity to defend
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's rejection of his earlier appeal and leaving in force the lower court's conviction for aggravated murder and the corresponding 10-year imprisonment sentence, while deducting the 11 months of preventive custody and imposing a 1,200,000 lei fine for judicial costs. The case involved a criminal prosecution for aggravated homicide, where the defendant stabbed his wife in the chest with a kitchen knife during a domestic dispute caused by excessive alcohol consumption, resulting in her death from cardiac injury and acute anemia; the defendant challenged the sentence primarily on grounds of excessive severity. Relying on Article 72 of the Penal Code regarding individualization of punishment, the court determined that the 10-year sentence was justly calibrated to the concrete social danger of the act—specifically the intentional deprivation of life of a vulnerable victim who was incapacitated by advanced intoxication—and that the lower courts had correctly accounted for mitigating circumstances, thus rejecting any basis for mitigation under Article 38515 of the Code of Criminal Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 175 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 64 C. pen, art. 118 lit. b) C. pen, art. 72 C. pen, art. 52 C. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen; Aggravated homicide: refusal to mitigate sentence for voluntary domestic offense due to victim's incapacity to defend: Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicate lui M.A. au fost respectate, de către ambele instanțe, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., acestea stabilind o pedeapsă just individualizată, raportată la pericolul social concret al faptei comise și la circumstanțele personale ale inculpatului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 338 din 18 iunie 2004, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul m.a. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din același cod.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului corp-delict.
Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul M.A. locuia împreună cu soția și fiul lor în satul Tătarca, jud. Galați.
Între inculpat și soția sa existau neînțelegeri, pe fondul consumului exagerat de alcool de către acesta, cât și datorită realizării unor venituri mici din partea sus-numitului.
În ziua de 8 decembrie 2003, atât inculpatul cât și soția sa au consumat băuturi alcoolice, în jurul orei 14,00 - 14,30, între ei intervenind unele discuții contradictorii.
În aceste împrejurări, inculpatul M.A. a luat un cuțit de bucătărie, de pe masă și a aplicat soției o singură lovitură în zona pieptului.
Victima a rămas în pat, unde a și decedat, iar inculpatul s-a deplasat la domiciliul familiei S. și M.M. spunându-le că și-a omorât soția. Acești martori constatând că victima este decedată, au anunțat organele de poliție.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se anemiei acute, consecutivă hemoragiei interne și externe, prin plagă înțepat-tăiată penetrantă perforantă toracică stângă, cu plagă cardiacă, produsă prin lovire cu cuțit. Plaga înțepat-tăiată penetrantă a fost de gravitate maximă, provocând moartea victimei prin plagă cardiacă cu hemoragie internă și externă consecutivă.
S-a constatat că în sângele victimei s-a găsit 3,55 %o gr. alcool.
Prin decizia penală nr. 497/ A din 14 septembrie 2004, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând, personal și prin apărător, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Prima instanță și cea de control judiciar a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, o situație de fapt corectă, încadrând corespunzător, din punct de vedere juridic, fapta săvârșită de inculpat.
Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicate lui M.A. au fost respectate, de către ambele instanțe, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., acestea stabilind o pedeapsă just individualizată, raportată la pericolul social concret al faptei comise și la circumstanțele personale ale inculpatului.
Corect instanțele au stabilit că inculpatul a inițiat conflictul, fără a fi provocat de cineva și a intenționat să suprime viața soției sale, în imposibilitate de a se apăra, datorită stării avansate de ebrietate.
Toate acestea nu justifică reducerea pedepsei aplicate inculpatului, mai ales a că la stabilirea ei s-a ținut seama de circumstanțele atenuante ce i s-au acordat.
Ca atare, în mod corect instanțele au apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului nu poate fi considerată ca severă, ea fiind necesară realizării dispozițiilor art. 52 C. pen.
În consecință, Înalta Curte considerând neîndeplinite cerințele motivului de recurs invocat, iar din examinarea, din oficiu, a hotărârii atacate, nerezultând alte temeiuri de casare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A., va deduce din pedeapsa de executat, timpul prevenției și îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 497/ A din 14 septembrie 2004 a Curții de Apel Galați.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 8 decembrie 2003 la 12 noiembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2004.