Reorganization of ministry upheld in part; civil servant's claim for full annulment inadmissible for lack of standing, partial annulment and staffing chart redraft affirmed

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

a/anularea, în integralitate, a Ordinului Ministrului Finantelor Publice nr. 2067/2020, prin care s-a aprobat Statul de funcţii al aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice, intrat în vigoare începând cu data de 30.06.2020;

b/obligarea pârâtului la aplicarea prevederilor art. 512 alin. (3) coroborate cu prevederile art. 512 alin. (9) din O.U.G. nr. 57/2019 şi la întocmirea statului de funcţii în cazul său;

c/suspendarea OMFP 2067/2020 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 733 din 11 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

Admite în parte acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor.

Anulează în parte Ordinul nr. 2067/2020, exclusiv în privinţa eliminării din Statul de funcţii a postului aferent funcţiei publice ocupate de reclamant anterior suspendării raporturilor de serviciu şi obligă pârâtul la întocmirea unui nou Stat de funcţii şi personal, cu includerea postului aferent acestei funcţii publice.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON, parţial onorariu de avocat.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 733 din 11 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

1.3.1 Recursul formulat de reclamantul A.

Recurentul-reclamant A. invocă în susţinerea recursului motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, eronat reţinând instanţa de fond ca "nerespectarea art. 408 şi art. 518 şi art. 519 Cod administrativ constituie doar un motiv suplimentar de anulare în parte a actului contestat, şi nu motive de anulare în totalitate a actului referit".

Criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare invocat sunt, în esenţă, următoarele:

1. Aplicarea eronată a normelor de drept material ale art. 408 şi art. 518 şi art. 519 Cod administrativ şi ale art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la soluţia de respingere a capătului de cerere formulat de recurentul- reclamant cu privire la anularea în totalitate a actului atacat reprezentat de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2067/2020, prin care s-a aprobat Statul de funcţii al aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice.

Susţine recurentul că în ceea ce priveşte încălcarea art. 408, art. 518 şi art. 519 din O.U.G. nr. 57/2019 care reglementează respectarea dreptului la carieră al funcţionarului public în contextul reorganizării instituţiei publice pârâte, instanţa de fond reţine, în mod corect, că ordinul atacat încalcă flagrant aceste prevederi legale care instituiau în sarcina autorităţii pârâte parcurgerea unor etape obligatorii de la emiterea noului ştat de funcţii şi până la intrarea în vigoare a acestuia. Totuşi, deşi această situaţie de fapt şi de drept a fost reţinută corect de instanţa de fond, aceasta concluzionează, eronat, că reclamantul nu a justificat un interes privat de natură să poată atrage dreptul de a formula critici de nelegalitate în legătură şi cu vătămarea unui interes public (contenciosul subiectiv versus contenciosul obiectiv).

Se susţine că, în speţă, interesul privat al reclamantului rezultă fără putinţă de tăgadă din faptul că nu i se respectă dreptul la carieră prin aplicarea prezentei reorganizări fără respectarea prevederilor art. 408, art. 518 şi art. 519 din Codul administrativ, iar nerespectarea acestui drept la carieră priveşte pe toţi funcţionarii publici supuşi reorganizării, cu implicaţii directe a bunei funcţionări a ministerului pe perioada reorganizării acestuia.

Prin urmare, cum instanţa de fond a reţinut, în mod corect, încălcarea acestor norme/reglementări, soluţia legală nu putea fi alta decât de anulare în integralitate a ordinului atacat, având ca efect emiterea unui nou ordin care să respecte prevederile legale mai sus referite, care nu poate viza doar recurentul - reclamant, ci tot funcţionarii menţionati în acest ordin.

Afirmă, în continuare recurentul că nu poate fi emis un nou ştat de funcţii, astfel cum dispune prima instanţă, doar pentru un funcţionar public, respectiv reclamantul în cauză, iar pentru ceilalţi să rămână valabil unul care încalcă normele Codului administrativ, interesul său privat cu privire la anularea în integralitate a ordinului contestat fiind pe deplin dovedit.

Or, interesul privat al recurentului reclamant vizează obligarea pârâtului la emiterea unui nou act care sa respecte cadrul legal în materie, iar acest deziderat nu se poate realiza decât prin anularea în integralitate a actului administrativ contestat, întrucât acesta nu respecta cerinţele minimale şi obligatorii prevăzute de normele art. 408, art. 518 şi art. 519 din Codul administrativ.

2. Încălcarea prevederilor H.G. nr. 380/2020 şi a prevederilor art. 518 alin. (5) din Codul administrativ.

Recurentul-reclamant afirmă că instanţa de fond consideră aceste critici ca neîntemeiate pe considerentul că reclamantul nu invocă o încălcare de normă din cadrul H.G. nr. 380/2020, ci a unor menţiuni din Nota de fundamentare a acestui act administrativ cu caracter normativ, scăpând însă judecătorul fondului din vedere faptul că, prin Nota de fundamentare a H.G. nr. 380/2020 iniţiatorul MF justifică oportunitatea reorganizării Direcţiei Generale de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului (DGLRGAS) la nivel de direcţie, cu desfiinţarea funcţiilor de director general – o funcţie şi director general adjunct – (două funcţii) prin preluarea unor structuri din cadrul acesteia în cadrul unei alte direcţii.

Or, tocmai aceste aspecte ce vizează oportunitatea emiterii actului administrativ, care, de altfel, justifică inclusiv legalitatea acestuia, au fost criticate de recurentul - reclamant, aspecte de natură a încălca prevederile art. 518 alin. (5) din Codul administrativ, care prevăd desfiinţarea unor funcţii publice numai dacă atribuţiile acestora scad cu peste 50%, aspect ce nu este incident în prezenta cauza.

Instanţa de fond a reţinut că desfiinţarea celor două funcţii de director general adjunct s-ar circumscrie justificărilor din nota de fundamentare, legate de reducerea numărului de posturi numai că, instanţa nu a avut în vedere faptul că reducerea numărului de posturi trebuia să se facă cu respectarea prevederilor art. 518 alin. (5), adică cu scăderea cu mai mult de 50% a atribuţiilor celor doi directori generali adjuncţi, ori reclamantul a arătat prin argumente matematice necombătute de pârât, că nu s-a întâmplat acest lucru.

Invocând dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care prevăd ce trebuie să includă nota de fundamentare a elaborării unui act normativ, recurentul-reclamant conchide în sensul că, în speţa de faţă, deşi instrumentul de prezentare – Nota de fundamentare prevede ce măsuri trebuie întreprinse pentru reorganizarea direcţiei generale reorganizate, prin actul de punere în aplicare a reorganizării, aceste măsuri sunt nesocotite, fiind încălcate prevederile art. 518 alin. (5) din Codul administrativ.

În concluzie, recurentul-reclamant consideră că se impune casarea în parte a sentinţei civile nr. 733 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 11.05.2021 şi, rejudecând, pe fondul cauzei să dispună instanţa admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv să dispună anularea în integralitate a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2067/2020, prin care s-a aprobat Statul de funcţii al aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice, intrat în vigoare începând cu data de 30.06.2020.

1.3.2 Recursul declarat de Ministerul Finanţelor

Recurentul-pârât Ministrul Finanţelor îşi întemeiază recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., arătând că, dată fiind legătura strânsă dintre acestea, le va dezvolta prin critici comune de nelegalitate.

Recurentul -pârât susţine că din analiza hotărârii judecătoreşti ce face obiectul prezentei cereri de recurs, rezultă că partea din considerente ce vizează motivarea soluţiei pronunţată de instanţa de fond în ceea ce priveşte admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, se regăseşte la paginile 14, 15 şi puţin peste jumătate din pagina 16.

Aşa cum se poate observa, din cele două pagini şi jumătate din considerentele hotărârii judecătoreşti ce reprezintă argumentele instanţei pentru soluţia pronunţată, mai bine de o pagină şi jumătate reprezintă redarea unor dispoziţii legale din cuprinsul O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

În continuare, susţine recurentul că, din considerentele expuse de instanţa de fond în argumentarea soluţiei pronunţate, rezultă că aceasta a nesocotit apărările formulate prin întâmpinare de autoritatea pârâtă.

Astfel, în ceea ce priveşte analiza "criticii privind încălcarea prevederilor art. 512 din O.U.G. nr. 57/2019", instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2067/26.06.2020 a fost emis în baza H.G. nr. 380/2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, act administrativ cu caracter normativ care, la pct. 3 al art. 1 prevede că "Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 28 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: ... 3. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre."

Instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că Direcţia Generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului nu a mai fost prevăzută, cu această denumire, în structura organizatorică a Ministerului Finanţelor Publice.

În egală măsură, instanţa de fond a ignorat Referatul de prezentare şi motivare a proiectului de ordin privind stabilirea funcţiilor publice din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice, transmis Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, potrivit căruia Direcţia de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului s-a reorganizat prin schimbarea denumirii funcţiei publice de conducere de director general al Direcţiei generale de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului şi prin desfiinţarea celor două funcţii publice de conducere ocupate, de director general adjunct. Titularul uneia dintre funcţiile publice de conducere de director general adjunct desfiinţate era reclamantul din cauza de faţă.

Important de reţinut faptul că la data la care raportul de serviciu al reclamantului fusese suspendat, H.G. nr. 380/2020 era în vigoare. Or, instanţa de fond a acreditat, practic, ideea că, dat fiind faptul că raportul de serviciu al reclamantului era suspendat, prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2067/2020 trebuia să se revină la denumirea Direcţiei Generale de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului (de vreme ce exclusiv în această situaţie exista posibilitatea ca, cele două funcţii publice de conducere de director general adjunct să nu fie desfiinţate), ceea ce este însă inadmisibil.

De altfel, nu trebuie omis faptul că, la un moment dat, pe parcursul soluţionării cauzei, chiar instanţa de fond a invocat necesitatea suspendării prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a cauzei ce privea cererea de chemare în judecată formulată de acelaşi reclamant, prin care a solicitat anularea H.G. nr. 380/2020 în ceea ce priveşte funcţia de director general adjunct deţinută de acesta la Direcţia Generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului.

Aşadar, este evident faptul că, de vreme ce funcţia deţinută de reclamant a fost desfiinţată, implicit, ca urmare a faptului că Direcţia Generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului nu a mai fost prevăzută, cu această denumire, în structura organizatorică a Ministerului Finanţelor Publice, exclusiv în situaţia anulării H.G. nr. 380/2020 în ceea ce priveşte această direcţie, se putea pune în discuţie menţinerea funcţiei deţinută de reclamant în structura organizatorică a Ministerului Finanţelor (cu denumirea anterioară).

Prin faptul că instanţa de fond a obligat Ministerul Finanţelor "la întocmirea unui nou Stat de funcţii şi personal, cu includerea postului aferent acestei funcţii publice" (adică de director general adjunct la Direcţia Generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului), practic, instanţa de fond s-a pronunţat, implicit, şi cu privire la nelegalitatea H.G. nr. 380/2020, situaţie ce excedează însă obiectului şi, implicit, cadrului procesual din prezenta cauză.

În sensul celor menţionate anterior, trebuie avut în vedere că, aşa cum rezultă de la antepenultimul alineat de la prima pagină a încheierii din data de 19.04.2021, instanţa de fond a reţinut că, "prin raportare la cele învederate de către reclamant, în sensul în care în prezentul dosar invocă faptul că Ordinul nr. 2067/2020, aşa cum a fost el emis, nu respectă dispoziţiile H.G. nr. 380/2020, iar în prezenta cauză se invocă doar implementarea acestei H.G. nr. 380/2020 în mod nelegal, potrivit susţinerilor reclamantului, urmează a constata că nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 413 din C. proc. civ., privind suspendarea cauzei, urmând a respinge sesizarea invocată din oficiu cu privire la acest aspect" (textul a fost redat cu acurateţe).

Cu toate acestea, din analiza dispozitivului hotărârii judecătoreşti rezultă că instanţa de fond s-a pronunţat, implicit, şi cu privire la nelegalitatea H.G. nr. 380/2020 în ceea ce priveşte situaţia reclamantului.

Prin urmare, soluţia din dispozitivul hotărârii judecătoreşti putea fi pronunţată exclusiv în una din următoarele situaţii:

1. Dacă în prezenta cauză era contestată şi H.G. nr. 380/2020 şi se dispunea anularea parţială a acesteia în ceea ce priveşte Direcţia Generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului;

2. Dacă prezenta cauză era suspendată până la soluţionarea cauzei ce priveşte anularea parţială a H.G. nr. 380/2020, iar soluţia definitivă pronunţată în acea cauză era de anulare parţială a H.G. nr. 380/2020 în ceea ce priveşte Direcţia Generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului.

Altfel spus, în măsura în care instanţa de fond nu ar fi ignorat faptul că denumirea Direcţiei Generale de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului a fost modificată prin H.G. nr. 380/2020, ar fi constatat cu uşurinţă faptul că funcţiile de director general, respectiv de director general adjunct au fost desfiinţate ca efect al acestui act administrativ cu caracter normativ, iar nu ca efect al actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2067/2020 şi, ca atare, nu putea fi obligată autoritatea pârâtă la includerea postului de director general adjunct la Direcţia Generală de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului (care nu mai exista) într-un nou Stat de funcţii.

La data de 18.06.2020, pe Portalul de management al funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici a fost transmis Avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 20460 conexat cu nr. x/2020 privind funcţiile publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (în prezent, Ministerul Finanţelor).

Direcţia Generală Managementul Resurselor Umane din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a elaborat proiectul de ordin privind statul de funcţii, ulterior transmiterii, în original, de către secretarul general (adresa nr. x/22.06.2020) a statului de funcţii al Ministerului Finanţelor Publice, avizat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi l-a introdus pe circuitul de avizare/aprobare.

Potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2067/26.06.2020, cu data de 30.06.2020 a intrat în vigoare Statul de funcţii al aparatului propriu al Ministerului Finanţelor, astfel cum a fost avizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Aşa cum se poate observa, Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2067/26.06.2020 a fost emis cu respectarea dispoziţiilor art. II din H.G. nr. 380/14.05.2020, potrivit cărora, "Aplicarea procedurilor legale privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice se realizează în termen de maximum 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal."

Împrejurarea că reclamantul a optat pentru calitatea de personal contractual la cabinetul unui demnitar din cadrul altei instituţii nu poate fi imputată autorităţii pârâte şi nici nu poate constitui motiv de nelegalitate a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2067/26.06.2020.

Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantul a optat pentru calitatea de personal contractual la cabinetul unui demnitar, având ca efect suspendarea raportului de serviciu, are drept consecinţă amânarea producerii efectelor procedurii de reorganizare (parcurgerea propriu-zisă a acestei proceduri) în privinţa acestuia după momentul încetării suspendării.

În egală măsură, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că dispoziţiile art. 512 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ sunt de natură să susţină suspendarea (neaplicarea) procedurii de reorganizare în cazul reclamantului.

În legătură cu "criticile de nelegalitate referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 408, art. 518 şi 519 din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ", în considerentele hotărârii judecătoreşti instanţa de fond a reţinut următoarele:

"Din interpretarea sistematică a textelor de lege menţionate, Curtea va observa că pârâtul Ministerul avea obligaţia ca în cuprinsul actului administrativ contestat să prevadă termenul de cel puţin 30 de zile pentru aplicarea procedurilor de la art. 518 şi art. 519 Cod administrativ.

Deşi în mod formal pârâtul a indicat la art. 3 faptul că se acordă o perioadă de 30 de zile pentru aplicarea procedurilor legale, la nivel de aparenţă dispoziţiile art. 408 fiind respectate, în realitate se observă că aceste dispoziţii ale actului intră în contradicţie cu prevederile art. 1 din Ordin, potrivit căruia "Statul de funcţii intră în vigoare începând cu data de 30.06.2020", în condiţiile în care Ordinul a fost emis la data de 26.06.2020, termenul de aplicare a procedurilor de reorganizare fiind de doar 4 zile."

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2067 din 26.06.2020, "Cu data de 30.06.2020, pentru respectarea drepturilor la carieră ale funcţionarilor publici, se acordă o perioadă de minimum 30 de zile pentru aplicarea procedurilor legale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare."

Prin urmare, în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 408 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, nu doar la nivel de aparenţă, cum a reţinut instanţa de fond.

Pe de altă parte, aşa cum am arătat mai sus, potrivit art. II din H.G. nr. 380/14.05.2020, "Aplicarea procedurilor legale privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice se realizează în termen de maximum 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal."

Cum H.G. nr. 380/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare la data de 18.05.2020, rezultă că termenul de 45 de zile menţionat la art. II se împlinea la data de 02.07.2020, Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2067/2020 fiind emis, aşadar, în interiorul acestui termen.

De altfel, instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 519 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în condiţiile în care reclamantul nu a fost eliberat din funcţia publică.

În aceste condiţii, rezultă că în mod greşit a invocat instanţa de fond, la ultimul alineat de la pagina 15 din hotărârea judecătorească, faptul că "din modul de redactare a actului rezultă că "structura de funcţii publice a fost aprobată anterior finalizării procedurilor prev. de art. 518 şi art. 519 din Codul administrativ, fără a se cunoaşte finalitatea procedurilor aplicabile funcţionarilor publici ale căror posturi au fost supuse reorganizării", acest aspect fiind dovedit de reclamant inclusiv cu înscrisul depus la dosar de reclamant la fila x (preaviz), care confirmă că în privinţa altor funcţionari procedurile reglementate de art. 518 şi 519 au fost finalizate după data intrării în vigoare a noului Stat de funcţii."

Important de reţinut faptul că, în considerentele hotărârii judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că "reclamantul nu justifică o vătămare în ceea ce priveşte nerespectarea dreptului la preaviz şi a procedurilor legale faţă de alţi colegi funcţionari publici", astfel că, în ceea ce priveşte pasajele subliniate, ne aflăm în prezenţa unor aprecieri contradictorii ale instanţei de fond.

În sensul celor menţionate anterior trebuie reţinut inclusiv faptul că instanţa de fond a arătat că "procedând în acest mod, titularii funcţiilor publice supuse reorganizării, printre care şi reclamantul, nu au mai beneficiat în concret de respectarea dreptului la carieră, dat fiind că începând cu data de 30.06.2020, posturile deţinute de aceştia nu mai există/nu se mai regăsesc în organigramă."

În ceea ce priveşte chestiunea reţinută de instanţa de fond, potrivit căreia, "nerespectarea termenului impus de art. 408 Cod administrativ, pentru aplicarea procedurilor de reorganizare anterior intrării în vigoare a noului stat de funcţii, a condus la încetarea existenţei funcţiei publice ocupate de acesta (de reclamant – n.n.) începând cu data de 30.06.2020, cu consecinţa încetării tuturor drepturilor derivând din ocuparea acestei funcţii. De asemenea, începând cu 30.06.2020 vechea funcţie dispărând, reclamantul nu mai poate beneficia nici de posibilitatea încadrării pe noua funcţie după această dată, de pe vechea funcţie existentă, fiindu-i aşadar afectat dreptul la carieră", trebuie avut în vedere faptul că aceasta reprezintă o ipoteză/presupunere a instanţei de fond în raport de o posibilă conduită viitoare a autorităţii, de vreme ce, pe de o parte, reclamantul nu a fost eliberat din funcţia publică, iar, pe de altă parte, aşa cum chiar instanţa de fond a reţinut anterior, reclamantul avea raportul de serviciu suspendat.

Cele menţionate anterior prezintă relevanţă în raport şi de observaţia instanţei de fond, potrivit căreia, "începând cu data de 30.06.2020 funcţia ocupată de reclamant a dispărut efectiv din Statul de funcţii, fără a fi reglementată în vreun mod situaţia personală a acestuia."

A mai reţinut instanţa de fond că "în măsura în care pârâtul a apreciat că reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 512 alin. (8) şi (9) din Codul administrativ, atunci acesta avea obligaţia de a proceda la aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor art. 518 Cod administrativ: numirea reclamantului pe o nouă funcţie ori, în cazul în care erau îndeplinite condiţiile legale, organizarea unui examen pentru a-i oferi posibilitatea de a ocupa una dintre noile funcţii, precum şi, în cazul în care ar fi intervenit eliberarea din funcţie, respectarea dreptului acestuia la acordarea unui preaviz, care potrivit art. 519 alin. (5) din Codul administrativ, trebuie să fie de cel puţin 30 de zile şi anterior eliberării din funcţie."

Important de reţinut faptul că şi de această dată instanţa de fond are în vedere o supoziţie ("în cazul în care ar fi intervenit eliberarea din funcţie"), omiţând încă o dată faptul că raportul de serviciu al reclamantului era suspendat (până la data redactării prezentei cereri de recurs, reclamantul nu a solicitat reluarea activităţii).

În concluzie, recurentul-pârât solicită casarea în parte sentinţa civilă nr. 733 din 11.05.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

1. Recursul reclamantului A.

Analizând criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant şi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Extrăgând esenţa alegaţiilor expuse în susţinerea recursului de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că nemulţumirea acestuia constă în faptul că instanţa de fond nu a anulat în integralitatea lui actul administrativ individual supus controlului de legalitate pe cale judecătorească, chestiunea de drept dedusă judecăţii în prezentul recurs fiind aceea dacă, reclamantul a făcut dovada unui drept sau interes legitim vătămat, în mod direct, în sensul art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a-i fi admisă o astfel de solicitare.

În acord cu raţionamentul instanţei de fond, Înalta Curte reţine că Ordinul Ministerului Finanţelor a cărui anulare s-a solicitat, având caracter individual, este aplicabil unei categorii limitate de destinatari, în speţă personalului angajat în cadrul acestei autorităţi publice, el neproducând efecte erga omnes.

Prin urmare, orice destinatar al acestui act administrativ, înţeles ca persoană de drept privat, care se consideră vătămat într-un drept al său sau interes legitim, are deschisă calea reglementată de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pentru a-şi apăra dreptul sau interesul legitim şi a înlătura eventuala nelegalitate săvârşită de autoritatea publică în ceea ce îl priveşte.

Din economia reglementării Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ rezultă că intenţia legiuitorului a fost de a proteja drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi a celor juridice de drept privat, împotriva abuzului de putere săvârşit de autorităţile publice, ceea ce a condus la crearea unui contencios administrativ subiectiv, ca regulă în această materie.

Invocarea vătămării unui interes public, general, care conturează contenciosul administrativ obiectiv, reprezintă o excepţie, care este strict şi limitativ prevăzută de lege, sub aspectul subiectelor de sezină şi a regimului procedural şi de drept material aplicabil, fiind evident că recurentul-reclamant nu poate fi titularul unei astfel de acţiuni.

În susţinerea recursului, recurentul-reclamant invocă, de fapt, existenţa unui interes legitim privat, pe care l-a dovedit, privitor la anularea întregului ordin emis de Ministerul Finanţelor, argumentând că motivele de nelegalitate pe care instanţa de fond le-a reţinut pentru constatarea vătămării dreptului său subiectiv privind cariera de funcţionar public, conduc inevitabil la constatarea nelegalităţii întregului act administrativ individual contestat în instanţă.

Această teorie nu poate fi validată din perspectiva limitelor impuse de reglementarea Legii nr. 554/2004 contenciosului administrativ.

În primul rând, chiar dacă este vorba despre un act administrativ individual, Ordinului Ministerul Finanţelor vizează destinatari multiplii, fiecare dintre aceştia având propriul drept sau interes legitim privat ocrotit de lege, diferite de cele ale recurentului-reclamant, particularizate de natura funcţiei deţinute în cadrul ministerului şi de efectele juridice pe care acest ordin le-a avut asupra activităţii şi carierei lor profesionale.

Or, potrivit prevederilor constituţionale orice persoană fizică sau juridică de drept privat trebuie să îşi exercite drepturile, astfel încât să nu le încalce pe ale celorlalte persoane, fiind inclus aici şi dreptul de acces la justiţie (drepturile procesuale).

Aşadar, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, recurentul-reclamant nu are dreptul şi nici interesul legitim privat să interfereze cu drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi destinatari ai actului administrativ, în raport de care Ordinul Ministerului Finanţelor produs ale efecte, la nivel individual, personal, trebuind respectată disponibilitatea acestora de a se considera vătămaţi sau nu de respectivul act.

În al doilea rând, definiţia noţiunii de "interes legitim privat", cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 vorbeşte despre un drept subiectiv, viitor şi previzibil prefigurat, stabilind, astfel, fără echivoc, faptul că o persoană de drept privat nu poate iniţia un litigiu de contencios administrativ în considerarea unei presupuse vătămări aduse de un act administrativ individual unei alte persoane, destinatare a acestuia, care însă, nu a invocat în nume propriu lezarea dreptului său interesului său legitim.

Înalta Curte reţine, ca argument în plus, şi faptul că noţiunea de "interes legitim privat", trebuie privită şi din perspectiva noţiunii generale de "interes" ca şi condiţie a acţiunii civile, definită în art. 33 din C. proc. civ., în sensul că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Recurentul-reclamant şi-a valorificat acest interes legitim prin al doilea capăt de cerere, pe care instanţa de fond l-a şi admis, satisfăcând, astfel, pretenţiile reclamantului în limitele impuse de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată,

Înalta Curte mai reţine şi că toate celelalte argumente juridice de fapt şi de drept, expuse în cererea de recurs, reprezintă chestiuni de drept material, care nu pot fi analizate, în contextul în care, soluţia primei instanţe de respingere a primului capăt de cerere pentru lipsa interesului legitim privat se constată a fi legală şi temeinică.

În concluzie, recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

2. Recursul pârâtului Ministerul Finanţelor

Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor a invocat în susţinerea recursului motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ. pe care le-a dezvoltat prin critici de nelegalitate comune.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., care sancţionează nemotivarea hotărârii, Înalta Curte constată că recurentul-pârât îl susţine exclusiv din perspectiva faptului că motivare instanţei de fond pentru soluţia de admitere în parte a acţiunii se întinde doar pe două pagini şi jumătate, fără însă, a arăta de ce hotărârea este afectată de viciul nemotivării în sensul dispoziţiilor mei sus menţionate.

Înalta Curte reţine că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie raportată la întinderea acesteia, ci, trebuie analizat dacă raţionamentul juridic exprimat de judecător satisface exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În acest context, instanţa de control judiciar constată că din considerentele sentinţei recurate rezultă argumentele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată, judecătorul fondului exprimând clar şi fără echivoc raţionamentul său juridic, din care reiese convingerea sa intimă că dezlegarea dată prezentei speţe este una legală şi temeinică.

De altfel, chiar recurentul-pârât prin dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. combate amplu argumentaţia instanţei de fond, aspect care indică faptul că nu se poate reţine nemotivarea sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. recurentul-pârât susţine, că instanţa de fond a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material incidente speţei, respectiv prevederile H.G. nr. 380/2020 şi pe cele ale Codului administrativ.

Arată recurentul că instanţa a ignorat faptul că reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice s-a dispus prin H.G. nr. 380/2020 şi nu prin Ordinul nr. 2067/2020 a cărui anulare parţială s-a dispus, iar prin soluţia pronunţată, instanţa de fond s-a pronunţat şi asupra H.G. nr. 380/2020 deşi nu fusese învestită cu un astfel de petit.

În continuare, recurentul reiterează apărările formulate în faţa instanţei de fond susţinând că a fost respectată procedura prevăzută de Codul administrativ, iar în ceea ce îl priveşte pe reclamant, instanţa de fond a făcut doar supoziţii legate de încălcarea dreptului la carieră, deoarece în privinţa lui, având suspendat raportul de serviciu pentru funcţia publică deţinută în cadrul Ministerului Finanţelor, s-a suspendat şi procedura reorganizării instituţiei în ceea ce îl priveşte, neputându-se lua o măsură organizatorică.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât denaturează şi interpretează trunchiat raţionamentul instanţei de fond, în mare parte, criticile formulate fiind colaterale chestiunii de drept dezlegate prin sentinţa recurată şi anume dacă, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, autoritatea pârâtă a respectat procedura impusă de Codul administrativ în situaţia reorganizării unei instituţii publice.

Astfel, cum în mod corect, a constatat instanţa de fond, autoritatea publică aflată în reorganizare avea obligaţia să respecte dispoziţiile art. 408, art. 518 şi art. 519 din Codul administrativ aplicabile reclamantului care, anterior reorganizării deţinuse o funcţie publică de conducere în cadrul Ministerului Finanţelor.

Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt şi juridică în care se află reclamantul, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că acestuia i-a fost afectat dreptul la carieră prin desfiinţarea funcţiei publice de conducere pe care o deţinea, fără a primi preaviz cu 30 de zile înainte şi nici ulterior, faptul că în momentul reorganizării raportul de serviciu cu instituţia publică era suspendat neavând relevanţă din această perspectivă.

În acest context, instanţa de recurs reţine că recurentul-pârât este cel care face supoziţii şi afirmaţii nefondate, în sensul că în privinţa reclamantului este suspendată procedura reorganizării şi că nu s-a dispus eliberarea din funcţia publică. Or, prin defiinţarea funcţiei publice ocupate de acesta, începând cu data de 30.06.2020, cu consecinţa încetării tuturor drepturilor derivând din ocuparea acestei funcţii, reclamantul nu mai poate beneficia nici de posibilitatea încadrării pe o nouă funcţie, după ce îi încetează detaşarea la Curtea de Conturi, fiindu-i aşadar afectat dreptul la carieră şi la stabilitatea funcţiei publice.

Reglementarea situaţiei juridice a reclamantului de către autoritatea pârâtă, în procedura reorganizării, se impunea cu atât mai mult cu cât situaţia suspendării raportului de serviciu a funcţionarului public este guvernată de dispoziţii speciale din Codul administrativ, respectiv art. 512 alin. (8) şi (9), potrivit cărora, la data încetării suspendării, autoritatea publică unde are funcţia de bază are obligaţia să îl reîncadreze, iar pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice.

Or, începând cu data de 30.06.2020 funcţia ocupată de reclamant a dispărut efectiv din Statul de funcţii, fără a fi reglementată în vreun mod situaţia personală a acestuia, în sensul de a se stabili sub ce modalitate autoritatea publică îşi va putea respecta obligaţia legală de reîncadrare a reclamantului pe o funcţie publică corespunzătoare celei deţinute anterior suspendării şi aflată pe noul stat de funcţii prevăzut în Ordinul 2670/2020.

În concluzie, criticile formulate de recurentul-pârât nu sunt de natură a afecta legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de fond, urmând a fi respinse ca nefondate.

.Temeiul legal al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 733 din 11 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.