Rejection of appeal upholding lack of passive standing where tax restitution is exclusively competent to fiscal authorities under Ordinance 114/2018

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.04.2021 sub nr. x/2021 reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, anularea în tot a deciziei nr. 66 emisă la data 19.01.2019 de către Ministerul Sănătăţii prin care această autoritate a dispus respingerea cererii de restituire a contribuţiilor achitate de către reclamantă în temeiul art. 367-375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi, pe cale de consecinţă admiterea Cererii de Restituire astfel cum a fost formulată, şi, prin urmare, obligarea Ministerului Sănătăţii la restituirea sumei de 23.826.396 RON, compusă din contribuţia efectivă în cuantum de 18.921.131 RON, reprezentând cuantumul total al contribuţiilor plătite de către reclamantă în baza art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii în perioada 31.01.2015 – 29.12.2018, şi dobânzile calculate până la momentul depunerii Cererii de Restituire precum şi dobânda aferentă conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală aferentă sumelor plătite şi nedatorate, până la momentul restituirii efective, ca urmare a constatării nelegalităţii prevederilor anterior menţionate prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Directiva 2008/118/CE şi a înlăturării de la aplicare a acestora.

În subsidiar, în ipoteza respingerii capătului principal de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei ce va rezulta din aplicarea în speţă a prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, respectiv a cotei de contribuţie achitată de către reclamantă în baza art. 367 şi următoarele din Legea 95/2006 şi care se regăsea în fondurile neutilizate de către Ministerul Sănătăţii la data de 31.12.2018, dată la care aceste sume au fost transferate către bugetul de stat în temeiul art. 57 alin. (1) din acelaşi act normativ.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1445 din data de 19 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătăţii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1445 din data de 19 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII –a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta-reclamantă a arătat că, contrar sustinerilor instantei de fond, procedura de restituire la care face trimitere art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 se aplică exclusiv cu privire la disponibilităţile existente la data abrogării normelor care reglementează taxa pe viciu.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, potrivit cărora "restituirile de sume aferente veniturilor încasate din contribuţiile stabilite conform art. 367 din Legea nr. 95/2006 (...) se efectuează de la bugetul de stat conform procedurii de restituire prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice".

Recurenta – reclamantă contestă interpretarea dată acestor prevederi legale de către instanţa de fond, care a reţinut că aceste prevederi constituie o regulă generală de restituire pentru toate sumele care au fost plătite cu titlu de taxă de viciu, fapt neavut în vedere de către legiuitor, datorită imposibilităţii practice de aplicare.

Astfel, legiuitorul secundar, respectiv Ministerul Finantelor Publice, a înteles că restituirea de către ANAF/Ministerul Finantelor Publice nu poate purta decât asupra disponibilului existent la momentul abrogării normei, respectiv decembrie 2018, nu asupra tuturor sumelor plătite de-a lungul timpului pentru care nu s-a împlinit perioada de prescripţie, astfel încât prin Ordinul MF 1386/2019 s-au aprobat Normele metodologice privind virarea la bugetul de stat de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului Sportului a disponibilităţilor prevăzute la art. 57 59 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 s-a prevăzut că restituirea se va efectua exclusiv din acel disponibil.

Faptul că restituirea de către ANAF/Ministerul Finanţelor Publice nu poate purta decât asupra disponibilului existent la momentul abrogării normei rezultă din interpretarea sistematică a art. 57 din O.U.G. nr. 114/2018.

Recurenta – reclamantă a susţinut că, procedura de restituire la care face referire art. 57 (2) din O.U.G. nr. 114/2018 se referă exclusiv la sumele disponibile, iar nu la orice sume plătite de către contribuabil cu titlu de taxă pe viciu care ar fi solicitate spre restituire pentru orice alt motiv (de ex., pentru motivul că taxa pe viciu nu a avut un scop specific, încălcând astfel normele de drept european relevante).

De altfel, o interpretare în sens contrar ar însemna că, prin dispoziţiile art. 57 (2) din O.U.G. 1 14/2018, legiuitorul a instituit dreptul contribuabililor de a solicita restituirea tuturor sumelor achitate cu titlu de taxă pe viciu ca urmare a abrogării art. 367 din Legea 95/2006, ceea ce însă nu poate fi dedus din cuprinsul textelor de lege relevante.

În mod evident, solicitarea altor sume decât sumele disponibile nu s-ar putea dispune în temeiul art. 57 (2) din O.U.G. nr. 114/2018, ci exclusiv pe calea unei acţiuni judiciare. Astfel, în lipsa unui text de lege care să reglementeze obligaţia autorităţilor competente de a restitui toate sumele achitate cu titlu de taxă pe viciu (altele decât sumele disponibile), acestea nu ar putea proceda la restituirea unor astfel de sume în temeiul art. 57 (2) din O.U.G. nr. 114/2018, ci exclusiv în temeiul unei hotărâri judecătoreşti care să constate, de pildă, caracterul nelegal al prelevării taxei de viciu.

Faţă de aceste motive, urmează a se observa că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 57 (2) din O.U.G. 1 14/2018, flind evident că acest text de lege nu vizează toate restituirile de contribuţii stabilite în baza art. 367 din Legea 95/2006, ci reglementează exclusiv ipoteza restituirii de la bugetul de stat a sumelor disponibile iar nu a altor sume încasate cu titlu de taxă pe viciu.

În acest context, interpretarea instanţei potrivit căreia restituirea se face doar din bugetul de stat, de către Ministerul Finanţelor (care a fost entitatea ce doar a colectat sumele aferente taxei pe viciu le-a transmis către beneficiarul final, Ministerul Sănătăţii) nu este una corectă, mai ales în ceea ce priveşte capătul principal de cerere privind obligarea la restituirea tuturor sumelor plătite în perioada 2015-2018.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, Ordinul 1.899/2004 al Ministerului Finanţelor Publice vizează exclusiv restituirea sumelor disponibile nu reglementează competenţa organelor fiscale de a soluţiona cererile de restituire care privesc orice sume încasate cu titlu de taxă pe viciu, altele decât sumele disponibile.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, calitatea procesual pasivă a Ministerului Sănătăţii rezultă din calitatea acestuia de beneficiar al sumelor încasate cu titlu de taxă pe viciu.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Or, din prevederile art. 367 368 din Legea 95/2006 rezultă în mod clar că Ministerul Sănătăţii a fost beneficiarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe viciu a folosit aceste sume de bani pentru destinaţiile reglementate în art. 368 din aceeaşi lege. Prin urmare, Ministerul Sănătăţii are calitate procesual pasivă din perspectiva petitului referitor la restituirea taxei pe viciu, din moment ce este un aspect necontestat(nici măcar de către intimat) că acesta a avut calitatea de beneficiar al sumelor în discuţie.

Împrejurarea că sumele de bani reprezentând taxă pe viciu au fost transferate către Ministerul Sănătăţii prin intermediul conturilor de trezorerie administrate de către ANAF nu înseamnă că ANAF a beneficiat de respectivele sume de bani, beneficiarul fiind, după cum am arătat deja, Ministerul Sănătăţii. Transferul fondurilor băneşti prin intermediul conturilor de trezorerie constituie o simplă formalitate/procedură la nivel inter-instituţional. Astfel, raportul de drept litigios, substanţial, în sensul art. 36 C. proc. civ., este format din Ministerul Sănătăţii, în calitate de debitor al obligaţiei de restituire a sumelor de care a beneficiat pe care le-a folosit, pe de-o parte, subscrisa în calitate de creditor al aceleiaşi obligaţii. Transpunând în plan procesual, devine evident că raportul juridic de drept procesual se formează între aceleaşi părţi, care dobândesc astfel calitatea procesuală pasivă, respectiv activă.

Suplimentar, calitatea procesual pasivă a Ministerului Sănătăţii în litigii având ca obiect restituirea taxei pe viciu a fost deja confirmată în mod constant în jurisprudenţă, reţinându-se că nu prezintă relevanţă cine are obligaţia de colectare/administrare a taxei nici pe cea de executare silită, ci beneficiarul taxei.

Tot în acest sens, instanţele de judecată au decis că potrivit prevederilor art. 367 din Legea nr. 95/2006, sumele încasate au constituit venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, astfel că entitatea care a beneficiat de plăţile respective urmează a le restitui, în măsura în care prelevarea a avut loc cu nesocotirea dreptului Uniunii Europene.

Nu în ultimul rând, este important se avea în vedere că, în litigii anterioare similare, ANAF şi-a exprimat deja poziţia în legătură cu calitatea sa procesual pasivă în ceea ce priveşte restituirea sumelor constând în taxă pe viciu, confirmând faptul că Ministerul Sănătăţii este beneficiarul acestor sume şi că sumele în discuţie doar au trecut prin conturile de trezorerie gestionate, astfel că obligaţia de restituire revine exclusiv Ministerului Sănătăţii. Aceste apărări au fost făcute de către ANAF în replică la cererile de garanţie formulate împotriva sa de către Ministerul Sănătăţii în litigii similare. Cel mai probabil, din pricina acestora apărări ale ANAF, Ministerul Sănătăţii nici nu a mai uzat de această instituţie procesuală în prezentul litigiu.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta – reclamantă A. S.A. a solicitat obligarea intimatului – pârât Ministerul Sănătăţii la restituirea sumei de 23.826.396 RON, compusă din contribuţia efectivă în cuantum de 18.921.131 RON, reprezentând cuantumul total al contribuţiilor plătite de către reclamantă în baza art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii în perioada 31.01.2015 – 29.12.2018, şi dobânzile calculate până la momentul depunerii cererii de restituire precum şi dobânda aferentă conform prevederilor Codului de procedură fiscală aferentă sumelor plătite şi nedatorate, până la momentul restituirii efective.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurenta- reclamantă A. S.A, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că restituirile de sume prevăzute de art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 se referă numai la sumele deţinute de Ministerul Sănătăţii în contul de disponibil la data de 31.12.2018, sume pe care le-a restituit integral la bugetul de stat potrivit alin. (1) al art. 57 din O.U.G. nr. 114/2018.

Contrar apărărilor formulate de recurenta – reclamantă, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 şi ale OMFP nr. 1899/2004, Ministerul Sănătăţii nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

În cauză, conform art. 365 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 "Contribuţiile prevăzute la art. 363 alin. (1) se administrează de către organele fiscale competente din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 stabileşte că "Restituirile de sume aferente veniturilor încasate din contribuţiile stabilite conform art. 367 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează de la bugetul de stat conform procedurii de restituire prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice."

Înalta Curte reţine că restituirea sumelor încasate din contribuţiile stabilite conform art. 367 din Legea nr. 95/2006, prevăzute la art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018, se realizează conform dispoziţiilor OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

Potrivit Procedurii de restituire şi de rambursare prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.899/2004 "Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii şi înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent."(capitolul I pct. 2).

Prin urmare, contrar celor susţinute de recurenta - reclamată, instanţa de control judiciar constată că nu prezintă relevanţă cine a fost beneficiarul taxei sau cine a încasat respectiva taxă, atâta timp cât legiuitorul a reglementat în mod expres procedura de restituire a acesteia. În cazul de faţă, instituţia obligată la restituire este organului fiscal competent, care soluţionează cererea de restituire prin decizie, potrivit dispoziţiilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.899/2004.

Nefondate sunt şi criticile recurentei – reclamante referitoare la faptul că art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 se referă numai la disponibilităţile avute în cont de Ministerul Sănătăţii la data de 31.12.2018 şi care au fost restituite integral la bugetul de stat potrivit alin. (1) al art. 57 din O.U.G. nr. 114/2018.

Înalta Curte constată că art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 se referă la situaţia disponibilului existent în conturile Ministerului Sănătăţii la data de 31 decembrie 2018 şi la obligaţia acestuia de a vira la bugetul de stat aceste sume, însă, incident în cauza de faţă este art. 57 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 care reglementează procedura de restituire a sumelor încasate din contribuţia stabilită conform art. 367 din Legea nr. 95/2006.

Aşadar, instanţa de fond a tranşat în mod corect problema calităţii procesuale pasive constatând că obligaţia ce intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii nu poate fi reţinută în sarcina Ministerului Sănătăţii.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1445 din data de 19 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.