Challenge to 1995 property certificate: applicability of Law 554/2004 time limits and calculation of the one-year deadline for individual administrative acts

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 octombrie 2021, pronunţată de Judecătoria Câmpeni în dosarul civil nr. x/2021, a fost disjuns petitul nr. 1 din acţiunea introductivă formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. S.R.L., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Braşov, prin AJFP Alba, E. S.R.L, vizând constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x emis în favoarea S.C. D. -actualmente transmis în proprietatea S.C. D. S.R.L. - în ceea ce priveşte suprafaţa de 3.302 mp, formându-se dosarul nr. x/2021, în care a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cîmpeni, cauza fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 84 din data de 11 aprilie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepţia tardivităţii, invocată prin întâmpinare de D. S.R.L., şi în consecinţă, şi a anulat acţiunea.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 84 din data 11 aprilie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia au declarat recurs reclamantele A., B. şi C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentele – reclamante au arătat că instanta de fond în mod greşit a apreciat că în cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii 554/2004 câtă vreme actul a cărui nulitate parţială au solicitat-o a fost emis în anul 1995 sub incidenţa H.G. nr. 451/1994, deci mult anterior dispoziţiilor legale reţinute de către instanţă ca având incidenţă în cauză. În acest sens arată că instanţa de fond a nesocotit în mod flagrant dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie privitor la neretroactivitatea legii civile precum şi cele ale art. 6 C. civ. întrucât o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei, regulă cristalizată în adagiul tempus regit act-um.

Apoi, trebuie reţinut si aspectul că, actul administrativ individual, cum este cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, se comunică numai beneficiarului său şi, din acel moment, al comunicării către beneficiar, se produc efectele juridice legate de caracterul său obligatoriu executoriu ex officio. Cu toate acestea, situaţia terţilor este diferită, după cum reţine chiar instanţa de fond, astfel că, momentul în care terţii iau cunoştintă de existenta unui act administrativ vătămător este legat de elemente extrinseci, de acte sau fapte survenite ulterior, cărora judecătorul are a le da semnificaţia cuvenită, în raport cu circumstanţele cauzei şi păstrând un just echilibru între interesele părţilor în litigiu.

Evident că situaţia juridică rezultată din emiterea actului administrativ unilateral -Certificatul de atestarea a dreptului de proprietatea seria x nr. x/1995 - nu a putut fi cunoscută de reclamante decât ca urmare a demersurilor întreprinse şi indicate în mod exhuastiv la prin cererea de recurs. Ba mai mult, în ceea ce priveşte efectele emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra dreptului de proprietate al reclamantelor dobândit prin moştenire, respectiv asupra suprafetei de 3.302 mp de sub cadastrale x, CF vechi x nu au putut fi cunoscute decât ulterior soluţionării dosarului nr. x/2013 prin decizia civila nr. 450/A/2016 a Tribunalului Alba având în vedere faptul că, ulterior intabulării realizate de către D. S.A, cărţile funciare vechi au fost sistate ca urmare a unor comasări şi dezmembrări succesive, fiind evident că a necesitat mai mult decât "un minim efort" pentru a stabili cu exactitate vătămarea produsă de emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Deopotrivă important este şi faptul că, faţă de particularităţile speţei, apreciază că nu se poate în mod judicios ca înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate să le fie opozabilă de vreme ce, aşa cum au precizat anterior, suprafaţa de 3.302 mp nu a trecut niciodată în proprietatea statului astfel încât, ab initio, să poată fi transferată în proprietatea societăţii D.. Ca atare, este nelegal şi netemeinic se susţine, chiar la acest moment, că prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, actul de atestare a proprietăţii - Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x - pentru suprafaţa de 3.302 mp, a devenit opozabil erga omnes şi implicit reclamantelor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii – pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi D. S.R.L. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs de faţă, prin prisma criticilor formulate, raportat la normele legale incidente, Înalta Curte reţine că nu este fondat recursul de faţă, în considerarea celor în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x 3 nr. x/29.08.1995 a fost emis în favoarea D. societate cu capital de stat, pentru o suprafaţă de 113.418 mp.

Prin încheierea de întabulare nr. 7865/06.09.2007, societatea D. a fost înscrisă în Cartea funciară în temeiul Certificatului de atestare a dreptului de proprietate menţionat anterior, inclusiv asupra imobilului înscris în CF x nr. top. x în suprafaţă reală de 3302 mp.

Recurentele – reclamante au susţinut că nu sunt incidente în cauză prevederile Legii nr. 554/2004, deoarece certificatul de atestare a dreptului de proprietate este emis anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile invocate de recurentele – reclamante,

Reguli privind aplicarea în timp a normelor procedurale de soluţionare a litigiilor se regăsesc în dispoziţiile C. proc. civ., care constituie drept comun şi pentru litigiile de contencios administrativ, în măsura compatibilităţii lor cu specificul acestor din urmă litigii.

Art. 24 din acest act normativ reglementează "procedura aplicabilă proceselor noi" şi prevede că "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestora în vigoare".

Prin art. 25 al Codului se reglementează "legea aplicabilă proceselor în curs", textul prevăzând că "(1) Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche, rămân supuse acelei legi."

Norme privind aplicarea în timp a dispoziţiilor sale se regăsesc în art. 27 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora "Cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării".

În cauză, se pune problema stabilirii regulilor procedurale aplicabile în cazul în care actul administrativ, tipic sau asimilat, a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar litigiul s-a născut ulterior acestui moment.

Într-o atare situaţie, Înalta Curte constată că litigiul se va soluţiona, sub imperiul Legii nr. 554/2004, însă legalitatea actului va fi stabilită în raport cu prevederile legale în vigoare la data în care actul a fost emis, regăsindu-se aici principiul tempus regit actum, conform căruia un act juridic este guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale.

În ceea ce priveşte natura juridică a actului atacat, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Hotărârii de Guvern nr. 834/1991 de către o atutoritate publica centrală(Ministerul Industriilor), Înalta Curte constată că acesta este un act administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, păstrându-şi natura juridică de act administrativ şi după transcrierea lui în cartea funciară, legalitatea sa putând fi pusă în discuţie în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu modificările şi completările ulterioare.

Este adevărat că, în conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, din momentul întabulării, înscrierii în cartea funciară, titlul de proprietate al intimatului-pârât devine opozabil erga omnes.

Nu mai puţin însă, în raport şi de consideraţiunile cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/27 septembrie 2007 şi cum de altfel a statuat şi Înalta Curte în jurisprudenţa sa majoritară în materie, actul administrativ unilateral, cu caracter individual, cum este şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate în cauză, este adus la cunoştinţă numai destinatarului, prin comunicare, şi ca atare nu este opozabil terţilor. Astfel, terţii se află în imposibilitatea obiectivă de a cunoaşte despre existenţa şi conţinutul actului administrativ adresat unui alt subiect de drept.

Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, momentul de la care a fost calculat termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu a fost reprezentat de înscrierea în cartea funciară, ci de promovarea de către recurentele - reclamante a acţiunii înregistrată sub dosar nr. x/2014 la Judecătoria Cîmpeni, în anul 2014.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în cauză se impune aplicarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Potrivit normei legale citate, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data luării la cunoştinţă, în ipoteza incidentă în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte, analizând criticile recurentelor, raportat la toate dovezile existente la dosar, reţine că acestea nu sunt întemeiate, în condiţiile în care a rezultat că acetea au luat cunoştinţă de existenţa titlului de proprietate al pârâtei D. încă din anul 2014, când au promovat o primă acţiune şi au solicitat, între altele, anularea încheierii de întabulare nr. 7865/2007 –prin care S.C. D. şi-a înscris în CF nr. x Cîmpeni dreptul de proprietate conferit de Certificatul de atestare seria x nr. x emis la data de 29.08.1995, şi au invocat excepţia de nelegalitate parţială a acestui act administrativ.

Aşa fiind, în raport de temeiul legal sus arătat, sesizarea instanţei de contencios administrativ s-a făcut cu mult peste împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, astfel că, în mod corect, acţiunea reclamantelor a fost respinsă ca tardiv formulată.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 84/2022 din 11 aprilie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.