Access to SRI surveillance mandate records: Classification restrictions and res judicata effect of criminal proceedings on administrative right to information

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la 17 august 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii-Direcţia Juridică, obligarea acestuia la comunicarea informaţiilor şi înscrisurilor solicitate prin adresa transmisă prin poşta electronică la 8 martie 2023, precum şi obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.

Anterior primului termen de judecată, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul şi-a modificat acţiunea, în sensul că şi-a restrâns solicitarea de comunicare a informaţiilor la mandatele de interceptare nr. 257, 267, 268 şi 590 din 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 7 din 15 ianuarie 2024, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, astfel cum a fost modificată, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 8 din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 27/2002 şi art. 31 alin. (2) din Constituţia României.

În dezvoltarea criticilor de recurs, a arătat că instanţa penală a analizat cererea sa de solicitare de informaţii şi de depunere la dosarul cauzei a documentaţiei integrale aferente implicării serviciului în activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere ce îl vizau, exclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 100 alin. (4) C. proc. pen., apreciind că aceasta nu ar fi utilă cauzei, fără a lua în considerare şi fără a analiza dreptul corelativ la informare al recurentului în legătură cu detaliile/modul concret în care organele statului român au derulat respectiva procedură ce îl viza.

În opinia recurentului, nu poate fi pusă în discuţie existenţa autorităţii de lucru judecat, iar adresa x din dosarul penal nu poate justifica refuzul S.R.I. de a-i oferi informaţiile şi accesul la documentele unei proceduri judiciare ce l-a vizat, în contextul în care, cererea formulată în dosarul penal a fost făcută în scop exclusiv probatoriu şi a fost analizată de instanţa penală din această perspectivă.

Recurentul-reclamant a susţinut că, contrar celor reţinute de prima instanţă, care, de altfel, nu indică vreo dispoziţie legală/procedurală în susţinerea acestui punct de vedere, decizia instanţei penale nu poate leza/limita posibilitaţile legale ale recurentului de valorificare, în alt mod, a dreptului la informare. În speţă, S.R.I., autoritate publică a statului român, a derulat o procedură judiciară împotriva recurentului, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Constituţia României, este obligată să îi ofere informaţiile solicitate.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii – Direcţia Juridică (UM 0198 Bucureşti) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale incidente, cu argumentele prezentate de recurentul-reclamant şi cu apărările intimatului-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită de recurentul-reclamant A. cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Serviciul Român de Informaţii – Direcţia Juridică (UM 0198 Bucureşti) să îi comunice informaţiile şi înscrisurile solicitate prin adresa transmisă prin poşta electronică la 8 martie 2023.

Prin sentinţa recurată, acţiunea, astfel cum a fost modificată, a fost respinsă, ca nefondată, recurentul-reclamant formulând critici de nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 27/2002 şi art. 31 alin. (2) din Constituţia României, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Concret, recurentul-reclamant a susţinut că decizia instanţei penale nu îi poate limita posibilităţile legale de valorificare, în alt mod, a dreptului la informare şi accesul la documentele unei proceduri judiciare care l-a vizat, întrucât, intimatul-pârât, autoritate publică a statului român, a derulat o procedură judiciară împotriva sa şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Constituţia României, este obligată să îi ofere informaţiile solicitate.

Înalta Curte reţine că, prin cererea înregistrată la sediul intimatului-pârât sub nr. x din 08.03.2023, recurentul reclamant a solicitat SRI să îi pună la dispoziţie, în copie, toate comunicările (primite/trimise) dintre această unitate şi Direcţia Naţională Anticorupţie în activitatea de punere în executare şi exploatare a mandatelor de supraveghere înregistrate sub numerele: 257/UP/2015, 258/UP/2015, 259/UP/2015, 260/UP/2015, 261/UP/2015, 262/UP/2015, 263/UP/2015, 264/UP/2015, 265/UP/2015, 266/UP/2015, 267/UP/2015, 268/UP/2015; 588/UP/2015, 589/UP/2015, 590/UP/2015, 591/UP/2015, 592/UP/2015, 593/UP/2015, 594/UP/2015, 595/UP/2015, 596/UP/2015, 1003/UP/2015, 1004/UP/2015, 1005/UP/2015; de asemenea, a solicitat să îi comunice care a fost implicarea acestui serviciu de informaţii în implementarea şi exploatarea respectivelor mandate de interceptare cu referire punctuală la punerea în executare, selecţia, stocarea şi redarea convorbirilor, efectuarea de activităţi de supraveghere operativă, instalarea de tehnică ambientală, partajarea informaţiilor obţinute ş.a.m.d.

Anterior primului termen de judecată, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul şi-a modificat acţiunea, în sensul că şi-a restrâns solicitarea de comunicare a informaţiilor la mandatele de interceptare nr. 257, 267, 268 şi 590 din 2015.

În acest context, se reţine că, pe calea prezentului demers judiciar, astfel cum a fost modificat, recurentul-reclamant a solicitat instanţei de contencios administrativ cenzurarea refuzului pârâtului de a-i comunica implicarea sa în punerea în executare a mandatelor de interceptare nr. 257/UP/2015, 267/UP/2015, 268/UP/2015 şi 590/UP/2015, emise pe numele reclamantului în cadrul unui dosar penal.

Înalta Curte constată că, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar fond – vol. I, prin adresa din 11 aprilie 2023, intimatul-pârât a răspuns solicitării reclamantului, indicând, în esenţă, faptul că activitatea sa este guvernată de prevederile Legii 51/1991, accesul la informaţiile derivate din activitatea SRI fiind guvernate de principiul "necesităţii de a cunoaşte", întrucât sunt informaţii clasificate, apreciind că sunt incidente prevederile art. 12 lit. b) din Legea nr. 544/2001, precum şi mecanismul parlamentar de control al activităţii SRI.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Sub acest aspect, în jurisprudenţă, s-a reţinut că soluţionarea unei cereri în defavoarea petiţionarului sau contrar aşteptărilor sale nu reprezintă, automat, un refuz nejustificat, acest caracter reieşind numai prin raportare la prevederile legale, cu care răspunsul ar intra în contradicţie.

Or, în speţă, Serviciul Român de Informaţii a răspuns prin adresa înregistrată sub nr. x din 11.04.2023, conţinutul acesteia neputând fi încadrat în ipoteza exprimării explicit a voinţei de a nu soluţiona cererea părţii adverse, având în vedere că, prin răspunsul comunicat, intimatul-pârât a indicat expres temeiurile de drept şi de fapt care împiedicau soluţionarea favorabilă a cererii şi nu a produs nicio vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale recurentului.

Autoritatea intimată a procedat, aşadar, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, potrivit cărora "Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă".

Aşa fiind, argumentele recurentului-reclamant, referitoare la încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 8 din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 27/2002, nu pot fi reţinute, din cele consemnate anterior reieşind că răspunsul intimatului-pârât întruneşte condiţiile impuse de lege.

Nici argumentele privind încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Constituţia României, care prevăd că autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, nu pot fi reţinute, întrucât dispoziţiile legale invocate nu permit unei persoane posibilitatea de a specula asupra modului în care autoritatea solicitată a formulat răspunsul privind informaţiile publice cerute, câtă vreme acea autoritate îşi îndeplineşte obligaţia legală de a răspunde.

Critica recurentului-reclamant referitoare la împrejurarea că decizia instanţei penale nu îi poate limita posibilităţile legale de valorificare, în alt mod, a dreptului la informare şi accesul la documentele unei proceduri judiciare care l-a vizat este, de asemenea, nefondată.

Înalta Curte reţine că dreptul subiectiv invocat de recurentul-reclamant se referă la pretinsa nerespectare, în ceea ce îl priveşte, a dreptului său de acces la conţinutul dosarului penal, fiind invocate expres chiar din cererea administrativă adresată intimatului-pârât, prevederile art. 83 alin. (1) lit. b) şi art. 94 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.

În acest sens, din analiza materialului probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar constată că solicitarea recurentului-reclamant din prezentul dosar, referitoare la implicarea SRI în activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere ce îl vizau, este similară cu cea adresată instanţei penale, la 27 februarie 2023, în cadrul dosarului penal nr. x/2018, şi tranşată în şedinţa publică din aceeaşi dată, nemulţumirea recurentului faţă de soluţia instanţei penale determinând cererea sa administrativă şi, ulterior, învestirea instanţei de contencios administrativ.

Astfel, în cadrul dosarului penal sus menţionat, în şedinţa publică din 27 februarie 2023 a fost discutată pertinenţa şi utilitatea administrării în cursul procesului penal a unei adrese de informare din partea SRI (conţinutul acesteia fiind similar celui aflat la baza prezentei acţiuni), iar instanţa penală a apreciat-o ca inutilă tot prin raportare la acelaşi drept subiectiv invocat şi în speţa de faţă.

Totodată, din considerentele deciziei penale nr. 50 din 31 mai 2023, reiese că aspectul implicării concrete a SRI în punerea în executare a mandatelor de interceptare în cadrul dosarului penal în care recurentul-reclamant a avut calitatea de inculpat a fost amplu dezbătut, instanţa penală administrând ea însăşi probe în acest sens. Mai mult, implicarea concretă a SRI în activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere ce îl vizau pe recurent a fost detaliată în cadrul dosarului penal în adresa DNA, secţia de combatere a corupţiei din 23 octombrie 2019.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că finalitatea demersului întreprins de recurentul-reclamant, constând în solicitarea de date de la Serviciul Român de Informaţii circumscrise măsurilor dispuse de organele de urmărire penală în timpul procedurii penale desfăşurate, a fost realizată în cadrul dosarului penal, iar concluziile pe care instanţa penală le-a tras din conţinutul concret al acelei adrese, repuse în discuţie în cadrul litigiului pendinte, nu pot face obiectul cenzurii din partea instanţei de contencios administrativ.

Prin urmare, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 7 din 15 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.