Security clearance withdrawal upheld: appeal dismissed as unfounded, transfer to reserve lawful.

Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 21 martie 2012, sub nr. x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Roman de Informaţii Bucureşti, U.M. 0167 Bucureşti şi Direcţia Judeţeană de Informaţii Botoşani, a solicitat:

(i) anularea actului de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, respectiv a raportului nr. x/9.11.2011;

(ii) anularea actului de trecere în rezervă, respectiv a Ordinului Directorului Serviciului Roman de Informaţii nr. D.P. 0469 din 15.12.2011, înregistrat în Ordinul de zi pe Unitate al Direcţiei Judeţene de Informaţii Botoşani cu nr. 246/16.12.2011, acte ce nu i-au fost comunicate;

(iii) obligarea pârâtului Serviciul Român de Informaţii la reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior, cu plata despăgubirilor, constând în salarii, actualizate începând cu data de 15.12.2011;

(iv) suspendarea actelor contestate pană la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în raport de dispoziţiile alt. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, în luna noiembrie 2011, conducerea SRI, prin persoana primului adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, a aprobat retragerea autorizaţiei de acces a reclamantului la informaţii clasificate, fără a se motiva în fapt şi în drept care sunt considerentele ce au stat la baza emiterii acestei decizii, fiind înştiinţat despre această situaţie, doar verbal, în data de 14.11.2011.

În data de 15.12.2011, tot verbal i s-a comunicat reclamantului că a fost trecut în rezervă, din oficiu, în temeiul art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995, fără a-i fi prezentat vreun înscris care să ateste acest lucru şi fără a i se preciza motivele de fapt şi de drept care au stat la baza trecerii în rezervă.

Reclamantul a arătat că, în cariera sa de ofiţer a obţinut rezultate apreciate cu calificativul "foarte bine", iar pentru activităţile cu grad ridicat de risc în care s-a implicat a fost avansat "la excepţional", evidenţiat şi promovat spre vârful ierarhiei militare.

A considerat reclamantul că, întrucât retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu este motivată în fapt, în concret, nu poate să-şi apere dreptul fundamental la muncă, cu consecinţe nefaste în planul sănătăţii şi al vieţii de familie deja vizibile.

Relativ la capătul de cerere privind suspendarea, a învederat că indiciile de nelegalitate ale actelor contestate constau în aceea că nu este conturat în cauză nici unul dintre motivele prevăzute de art. 159 şi următoarele din H.G. nr. 585/2002 pentru retragerea autorizaţiei de acces la documente secrete, astfel că apreciază că măsura retragerii acestui aviz este nelegală, arătând că nelegalitatea se reflectă şi asupra actului subsecvent, respectiv asupra ordinului de trecere în rezervă.

Reclamantul a considerat că se impune a fi de urgenţă înlăturat prejudiciul care constă în lipsirea sa de orice sursă de venit, cu precizarea că este notorie durata extrem de mare a cercetărilor penale şi, în altă ordine de idei, menţionează că dacă ar fi existat probe temeinice că el ar fi fost implicat în activitatea infracţională de care este suspectat, împotriva lui s-ar fi putut lua măsuri serioase, urmate chiar de trimiterea sa în judecată.

A mai arătat că, din 12.08.2011, nu s-au descoperit probe din care să rezulte vinovăţia sa, astfel că toate măsurile dispuse sunt nelegale şi trebuie înlăturate pe cale judecătorească.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, art. 27 alin. (3), art. 30 din Legea nr. 14/1992, art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995, art. 159 şi urm. din H.G. nr. 585/2002.

2. Apărările formulate în fond

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Serviciul Român de Informaţii a învederat că reclamantul A. a fost înştiinţat despre retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate la data de 14.11.2011, iar ordinul prin care a fost trecut în rezervă di oficiu, urmare retragerii autorizaţiei de acces, i s-a adus la cunoştinţă tot verbal, în data de 15.12.2011. În aceste condiţii s-a emis ODSRI nr. DP 0469 din 15.12.2011.

În ceea ce priveşte motivarea cauzelor care au determinat retragerea avizului, arată pârâtul că, potrivit propriei declaraţii, semnate olograf la data de 18.02.2008 - "Formularul de securitate", conform anexei 15 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate din România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, modificate şi completate, reclamantul a fost "de acord ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată". Retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate a avut în vedere existenţa unor incompatibilităţi prevăzute de H.G. nr. 585/2002, sens în care pârâtul redă cuprinsul art. 157 lit. a) şi b), art. 158 alin. (1) şi (2) şi art. 160 şi, ţinând seama că documentele pe care se sprijină aceste susţineri constituie informaţii clasificate, fiind clasificate la nivel strict secret, învederează că reclamantul a încălcat ordinele şi dispoziţiile legale în materie, prejudiciind în mod grav activitatea instituţiei.

A mai susţinut că este inadmisibilă solicitarea reclamantului referitoare la suspendarea efectelor unui act ce priveşte securitatea naţională.

2. Parcursul procesual al cauzei

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 223 din 22 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, cererea de suspendare şi acţiunea în anularea formulate de reclamantul A..

2.2. Prin decizia nr. 1099 din 5 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de reclamant, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceleiaşi instanţe.

2.3. În rejudecare după casare, cauza a fost reînregistrară pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 mai 2014, sub nr. x/2012*.

La data de 1 iulie 2014, reclamantul A. a depus la dosar o cerere de declasificare a actului de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi a actului de trecere în rezervă, acte ce formează obiectul judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 134 din 4 iulie 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, formulată de reclamantul A..

Având în vedere Hotărârea nr. 813/16.08.2014 a Consiliului Superior al Magistraturii – secţia pentru judecători privind desfiinţarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Suceava şi înfiinţarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, prin procesul-verbal din 3 octombrie 2014 dosarul nr. x/39/2012* a fost transferat secţiei de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2012.

Prin sentinţa civilă nr. 47 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de declasificare acte şi a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Roman de Informaţii Bucureşti, U.M. 0167 Bucureşti şi Direcţia Judeţeană de Informaţii Botoşani.

2.4. Prin decizia nr. 3131 din 14 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 47 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2.5. Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul a solicitat revizuirea deciziei nr. 3131 din 14 octombrie 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă. În motivarea cererii, revizuentul a invocat prevederile art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865 şi s-a prevalat de considerentele Hotărârii pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 11.01.2022, în cauza Corneschi împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 722/03.08.2022.

Prin decizia nr. 89 din 12 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 3131 din 14 octombrie 2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal;

(ii) a anulat decizia nr. 3131 din 14 octombrie 2015;

(iii) a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 47 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal;

(iv) a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei soluţii, Înalta Curte, având în vedere pronunţarea Hotărârii C.E.D.O. în cauza Corneschi împotriva României, prin care s-a concluzionat că a fost încălcat art. 6 CEDO, şi procedând la analizarea incidenţei dispoziţiilor art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. şi verificarea admisibilităţii cererii de revizuire, a constatat că cererea de revizuire este admisibilă şi întemeiată, întrucât consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Înalta Curte a reţinut că soluţiile date de instanţele naţionale, amendate de CEDO, au menţinut practic revizuentul în aceeaşi situaţie anterioară sesizării acestora, revizuentul fiind trecut în rezervă, ca o consecinţă firească a retragerii autorizaţiei de acces la informaţiile clasificate.

Urmare admiterii cererii de revizuire s-a procedat la rejudecarea recursului împotriva sentinţei nr. 47/25.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2012, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5,7,9 şi 3041 din C. proc. civ.

Înalta Curte a reţinut că este fondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., respectiv s-a produs o încălcare a dreptului la apărare, garantat de art. 24 din Constituţia României, hotărârea pronunţată în aceste condiţii fiind nulă.

În esenţă, Înalta Curte a reţinut că modul în care a fost soluţionată cauza s-a realizat fără accesul reclamantului şi avocatului acestuia la documentele şi informaţiile clasificate, ce au stat în final la baza deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, respectiv la baza deciziei de trecere în rezervă, iar pe de altă parte, deciziile contestate fiind întemeiate pe aceste documente, reclamantul nu a cunoscut niciodată motivele concrete care au fost avute în vedere la luarea măsurilor.

Din această perspectivă, în conformitate cu hotărârea C.E.D.O., limitările aplicate dreptului reclamantului la procedură contradictorie şi la egalitatea armelor nu au fost compensate în cadrul procedurilor interne astfel încât să se păstreze esenţa însăşi a dreptului său la un proces echitabil.

Înalta Curte a mai reţinut că reclamantul nu a avut în niciun mod acces la informaţiile clasificate, nefiind pusă în discuţie posibilitatea de a-şi angaja un avocat care să deţină certificat ORNISS, astfel încât acesta nu a avut posibilitatea să-şi facă apărările adecvate.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut, în conformitate cu hotărârea CEDO, lipsa de precizie a exprimării instanţelor atunci când s-au referit la orice motiv concret de securitate naţională care, în opinia autorităţilor, împiedicau dezvăluirea probelor şi informaţiilor clasificate care îl priveau pe reclamant, acestea nefiind în niciun mod explicate.

Având în vedere scopul înlăturării pentru viitor a încălcării prevederilor art. 6 din C.E.D.O, Înalta Curte a dispus admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.

A menţionat că, în rejudecare, se vor asigura garanţiile dreptului la apărare, precum şi aplicarea corectă a unuia din principiile fundamentale ale procesului civil - principiul egalităţii armelor - care constă în posibilitatea acordată părţilor de a participa în mod activ şi de a beneficia de un tratament egal în prezentarea şi argumentarea drepturilor lor, precum şi a probelor pe care acestea se întemeiază, oferind fiecărei părţi posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu adversarul ei.

Totodată, a menţionat necesitatea informării reclamantului cu privire la posibilitatea de a fi reprezentat de un avocat care deţine certificat ORNISS în condiţiile prevăzute de lege şi punerea în discuţie a depunerii documentelor ce conţin informaţii clasificate în formă anonimizată, astfel cum intimatul pârât a arătat că a procedat în alte cauze, din perspectiva Legii nr. 182/2002 şi a H.G. nr. 585/2002, urmând a se aprecia dacă o astfel de măsură este suficient motivată prin prisma prejudiciului potenţial asupra ordinii publice.

De asemenea, Înalta Curte a dispus ca instanţa să aibă în vedere oferirea unor explicaţii coerente, (chiar dacă acestea trebuie să fie sumare, pentru a nu se divulga informaţiile clasificate), cu privire la întinderea controlului pe care l-a efectuat şi la fondul acuzaţiilor îndreptate împotriva reclamantului, aceasta fiind singura modalitate prin care se poate verifica de către instanţa de control judiciar că prima instanţă şi-a exercitat în mod efectiv şi corespunzător competenţele conferite de lege.

3. Aspecte procesuale relevante vizând rejudecarea cauzei în fond

3.1. După trimiterea cauzei spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 8 februarie 2023, sub nr. x/2022.

3.2. La data de 10 martie 2023, reclamantul A. a formulat o notă de probatoriu, iar pârâtul Serviciul Român de Informaţii a depus o cerere de probe .

3.3. Prin concluziile scrise depuse la data de 23.04.2024, pârâţii au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi motivată, ca fiind neîntemeiată.

Au susţinut pârâţii că cererea de completare a cererii de chemare în judecată formulată odată cu concluziile pe fondul cauzei este tardivă şi lovită de nulitate absolută pentru lipsa formei scrise, cu referire la concluziile pe fondul cauzei ale apărătorului reclamantului, ce a invocat un nou motiv de nulitate a actului administrativ individual prin care s-a aprobat şi dispus retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. Mai exact, s-a referit la invocarea orală a faptul că temeiul juridic al derulării interviului de securitate indicat în raportul nr. 001556.808 din 01.11.2011, al cărui extras neclasificat este înregistrat cu nr. x din 08.05.2023 nu ar fi trebuit să fie art. 162 alin. (2) lit. e) din Standardele naţionale privind protecţia informaţilor clasificate aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, Anexa 1 (Standarde), ci art. 167, solicitându-se calificarea concluziilor pe acest aspect ca o cerere de completare a cererii de chemare în judecată.

În subsidiar, pârâţii au susţinut că cererea de completare a cererii de chemare în judecată formulată odată cu concluziile pe fondul cauzei este nefondată.

În primul rând, au solicitat pârâţii ca instanţa să constate că potrivit art. 28 alin. (4) teza finală din Legea nr. 182/2002 şi art. 155 teza finală din Standarde, în perioada duratei de valabilitate a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate verificările de securitate "pot fi reluate oricând".

Referindu-se la art. 162-165, art. 167 şi art. 169 din Standarde au învederat că temeiul legal al efectuării interviului de securitate, ca activitate propriu-zisă de verificare de securitate este art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde.

Consideră, astfel, că reclamantul a făcut o confuzie între procedura revalidării avizului privind accesul la informaţii clasificate (care presupune derularea aceloraşi activităţi de verificare de securitate ca şi la acordarea avizului iniţial) şi o activitate propriu-zisă de verificare de securitate desfăşurată în cadrul procedurii de revalidare, anume interviul de securitate. Pe cale de consecinţă, nu subzistă vreun motiv de nulitate a acelei părţi referitoare la temeiul interviului de securitate, indicat în raportul nr. 001.556.808 din 01.11.2011, al cărui extras neclasificat este înregistrat cu nr. x din 08.05.2023.

3.4. Prin concluziile scrise depuse la data de 30.04.2024 reclamantul A. a solicitat respingerea apărărilor intimatei şi admiterea celor trei capete de cerere formulate prin acţiunea introductivă de instanţă.

A arătat reclamantul, în sinteză, elementele esenţiale şi suficiente pentru admiterea acţiunii.

În acest sens a arătat că, la termenul din 17.04.2024, reclamantul nu şi-a modificat acţiunea în cuprinsul susţinerilor orale şi, prin urmare, nu se pune problema vreunei tardivităţi sau nulităţi absolute. Lămureşte că nu a existat o procedură a revalidării avizului privind retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, aşa cum prevede art. 167 alin. (2) lit. d) din Standarde şi acest lucru este dovedit chiar de temeiul juridic pentru care s-a dispus această retragere menţionat expres în raportul a cărui nulitate o solicită, respectiv art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde.

Consideră că se află în faţa recunoaşterii unei erori grave de procedură, respectiv aceea de a retrage autorizaţia de acces la informaţii clasificate (ipoteza reglementată de art. 167, 168 şi 169 din Standarde) indicând ca temei pentru această retragere art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde care reglementează exclusiv procedura eliberării certificatelor de acces la informaţii clasificate. Chiar daca, în sine, se urmează aceleaşi activităţi de verificare, instituţia revălidării diferă în mod esenţial de cea iniţială, a acordării pentru prima dată a autorizaţiei de acces, aspect relevat cu prisosinţă de disjungerea celor două instituţii chiar de textul art. 169 din standarde.

Consideră că actul administrativ, edictat pentru un temei juridic eronat şi cu încălcarea procedurii este nul absolut.

Mai arată că a susţinut acest motiv de nulitate, încă din 2015, în acest sens indicând: pag. 7-9 din al doilea recurs formulat în acest litigiu (recursul formulat împotriva sentinţei nr. 47 pronunţată de către Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică din data de 25.11.2014 în dosarul nr. x/2012), din care a citat paragraful II.2.2. şi cererea de revizuire admisă de I. C. civ..J.

Mai mult, susţine reclamantul că hotărârea trebuie să aibă în vedere (pe lângă probele administrate - exclusiv în ultimul ciclu procesual, ca urmare a hotărârii CEDO pronunţate în această cauză) toate argumentele invocate de părţile litigante pe parcursul judecării tuturor ciclurilor procesuale, încă de la actul de sesizare al instanţei de la începutul anului 2012. Doar aşa s-ar putea susţine o rejudecare efectivă a cauzei.

În acest sens, a accentuat reclamantul faptul că susţinerile constante ale intimatei potrivit cărora reclamantul ar fi renunţat la motivarea retragerii autorizaţiei de acces prin completarea formularului în care a arătat că este de acord ca neacordarea avizului să fie nemotivată reprezintă doar o interpretare forţată şi nelegală a dispoziţiilor normative deoarece:

a) prevederile H.G. nr. 585 din 13 iunie 2002 privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România vin exclusiv în aplicarea, în executarea Legii nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, neexistând posibilitatea de a se adăuga la lege, în sensul de a se suplimenta sau modifica prevederile acesteia. Or, prin interpretarea dată de intimată menţiunii "Sunt de acord ca neacordarea avizului de securitate să nu-mi fie motivată." din cuprinsul Anexei nr. 15 la Anexa nr. 1 la H.G. nr. 585/2002 se ajunge în mod vădit la încălcarea prevederii exprese din Legea nr. 182/2002, art. 28 alin. (5) - Neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată a acesteia determină de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat.

b) Interpretarea dată de intimată, pe lângă faptul că este vădit nelegală, aduce atingere şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa cum s-a reţinut în paragraful 96 din Hotărârea pronunţată de CEDO în cauza de faţă.

Tot în cuprinsul concluziilor scrise, reclamantul a mai susţinut că înscrisurile reprezentate de rapoartele depuse de intimată la termenul din 15.11.2023 nu au stat la baza actului administrativ contestat.

Intimata a depus la dosarul cauzei mai multe rapoarte, în formă parţial declasificată, pretinzând că sunt anterioare raportului contestat din 01.11.2011 şi că acestea ar constitui actele care au stat la baza raportului, după cum urmează:

1. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.468.151 din 11.04.2011, 2 ex., 4 file/ex.);

2. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.468.159 din 20.04.2011, 2 ex., 2 file/ex.);

3. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.467.807din 23.09.2011, 2ex, 2 file/ex.);

4. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.467.833din 19.10.2011, 2ex, 2 file/ex);

5. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.467.761 din 16.08.2011, 2ex, 5 file/ex.);

6. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.530.784din 18.04.2011, 2ex, una filă/ex);

7. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. 001.530.791 din 18.04.2011, 2ex, una filă/ex.);

8. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului nr. S/2.002.446 din 01.09.2011, 2 ex, una filă/ex);

9. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al documentului FN, RM x, 2 ex, 2 file/ex.);

10. Nr. x din 19.09.2023 (extras neclasificat al planşei foto, anexă cu nr. 00597.110 din 16.09.2023, 2 ex, 3 file/ex.).

A solicitat reclamantul ca instanţa să constate faptul că în cuprinsul raportului contestat nu este indicat niciunul dintre aceste rapoarte, fapt inexplicabil, din punctul său de vedere, faţă de formalismul care transpare din modul de redactare al documentelor emise de intimată, rigoarea pretins a fi necesară cu privire la documentele clasificate dar şi timpul extrem de îndelungat necesar pentru declasificarea parţială a unor astfel de documente.

Reclamantul consideră că aceste rapoarte nu au existat la momentul emiterii raportului contestat şi dacă ar fi fost încheiate la datele indicate şi ar fi consemnat aspecte reale (cu referire expresă la cele 4 (patru) rapoarte din luna aprilie 2011), fiind vorba de aspecte legate de siguranţa naţională sau de riscuri de securitate (aşa cum invocă instituţia intimată), s-ar fi luat măsuri urgente în luna aprilie 2011 sau în luna imediat următoare, mai 2011.

A reamintit reclamantul că a fost pus la dispoziţie abia în a doua jumătate a lunii august 2011. O analiză logică a documentelor depuse de intimată coroborate cu susţinerile acesteia ar arăta următoarele:

- fie faptele şi/sau rapoartele nu au existat;

- fie rapoartele au existat dar nu s-a considerat că există riscuri de securitate în ceea ce îl priveşte pe reclamant;

- fie nu au existat riscuri de securitate dar ajungând în presă o posibilă legătură dintre petent şi dosarul penal ce debutase, instituţia intimată a dorit să nu-şi păteze imaginea, recurgând la măsura contestată;

- fie, tot situaţie ipotetică, nu au existat riscuri de securitate dar scandalul penal ce tocmai debutase şi trecerea sa în rezervă ca urmare a acestui scandal puteau constitui motive pentru înlocuirea unor persoane pe anumite funcţii din interiorul instituţiei intimate.

A reamintit reclamantul că a fost acuzat, în cuprinsul raportului contestat, că nu ar fi oferit date şi informaţii cu privire la presupusele activităţi infracţionale derulate de B. şi C., persoane faţă de care cauza penală s-a casat pentru motivul că faptele nu există, că dintre toate persoanele care au fost în atenţia organelor de urmările penală, una singură a suportat o amendă administrativă de 1.000 de RON pentru deţinerea de bunuri de contrabandă, restul persoanelor fiind achitate, reclamantul fiind singurul care a suportat şi suport în continuare prejudicii materiale însemnate.

În plus, faţă de acuza că reclamantul nu ar fi adus instituţiei unde lucra date şi informaţii despre presupusele activităţi infracţionale derulate de B. şi C. (aşa cum s-a reţinut în cuprinsul raportului din 01.11.2011 contestat) acesta susţine că intimata avea aceste date şi informaţii deja, iar acuzaţia adusă reclamantului în noiembrie 2011.

Sub un alt aspect, reclamantul a susţinut că "interviul de securitate" din 18.08.2011 a fost, de fapt, o anchetă internă.

Susţine că, din analiza celor menţionate în raportul contestat, dar şi din analiza întrebărilor din cadrul testului poligraf efectuat în acele zile, reiese cu evidenţă faptul că singura temă discutată/dezbătută/anchetată a fost legată de dosarul penal care abia debutase şi la care mass-media făcuse deja referiri viguroase şi repetate. A arătat reclamantul că nu a completat nici un formular cu privire la acest aşa-zis interviu de securitate şi nu a fost invitat în mod legal (fiind convocat telefonic), având în vedere că intimata nu a depus la dosar invitaţia scrisă pentru susţinerea unui interviu de securitate, deşi reclamantul a solicitat în numeroase rânduri acest înscris.

Deşi intimata insistă în notele scrise depuse la ultimele termene de judecată că s-a parcurs o procedură de "verificare", că toate datele cu privire la reclamant au fost obţinute ca rezultat al "operaţiunilor specifice" şi "distincte de cercetările penale", nu se aduce nicio dovadă concretă în acest sens.

Este evident că fotografiile depuse la dosar sunt luate din materialele aferente lucrărilor penale (o simplă verificare a dosarelor penale ataşate acestui dosar este cât se poate de elocventă).

În plus, planşele fotografice, aşa cum s-a indicat instanţei odată cu depunerea lor, au atât numerele de identificare ca documente secrete cât şi cele de identificare ca documente declasificate din aceeaşi lună septembrie 2023. În ceea ce priveşte celelalte date, acestea nu sunt obţinute ca urmare a verificării reclamantului din punct de vedere al riscurilor de securitate, singura probă a derulării unor astfel de proceduri putând consta doar în înscrisuri privind procedura de revalidare a avizului. Or, nu există nici cea mai mică menţiune/dovadă în cuprinsul vreunui document probatoriu depus la dosarul cauzei că reclamantul ar fi făcut obiectul unei proceduri legale de revalidare a avizului privind accesul la informaţii clasificate.

Din contră, arată reclamantul, instituţia intimată, în mod continuu pe parcursul litigiului (inclusiv în derularea procedurilor în faţa CEDO), folosind un limbaj vag, ambiguu şi insinuant, denaturează realitatea. Spre exemplu, a supus reclamantul analizei instanţei un pasaj din Notele de concluzii depuse pentru termenul din 17.04.2024 (pag. 9).

Formulează scurte consideraţii despre paragrafele citate:

- Alineatul 1: Instanţa de judecată are puterea de a verifica legalitatea oricărui act administrativ, conform legii şi indicaţiilor ICCJ.

- Alineatul 2: Respectarea legii este menţionată, dar nu este demonstrată. Nu există dovezi pentru revalidarea avizului din cauza riscurilor de securitate.

- Alineatul 3: Verificările de securitate nu au fost legale, deoarece nu s-a realizat revalidarea. Raportul contestat menţionează că verificările s-au bazat pe avizul iniţial, nu pe o revalidare. Nu s-a prezentat propunerea de nerevalidare a avizului.

- Alineatul 4: Ordinul de trecere în rezervă este invalid, deoarece se bazează pe un raport care a retras accesul la informaţii clasificate, raport care este, de asemenea, invalid.

- Alineatul 5: Reclamantul a spus că nu repetă argumentele anterioare, dar a completat un formular care a permis neacordarea avizului fără motivare. Reclamantul nu a fost de acord cu retragerea avizului fără motiv, deoarece contravine legii.

Consideră că maniera procedurală în care au fost expuse argumentele şi au fost depuse probele în această cauză a încălcat atât dreptul la un proces echitabil cât şi dreptul la o durată rezonabilă de timp pentru soluţionarea litigiului şi, în continuare, încalcă regulile procedurale în aşa fel încât devine aproape imposibilă valorificarea în justiţie a vreunui drept care ar veni în contradicţie cu interesele sale, ale intimatei.

În fine, susţine reclamantul că retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate s-a făcut în mod pripit, fără verificări de securitate legale. Analizând actele procedurale de la începutul litigiului, precum şi toate înscrisurile depuse în ultimă fază de către intimată, dar datând din epoca 2011 - 2012, afirmă că se poate observa că toate fac referire la dosarul penal ca stând la baza retragerii. Chiar şi prima instanţă a reţinut apărările intimatei în sensul că acea calitate de învinuit a determinat retragerea autorizaţiei.

Reclamantul arată, în sinteză, următoarele:

- actul administrativ contestat (raportul din 01.11.2011) nu este suficient motivat, este ambiguu, conţine erori juridice incompatibile cu legalitatea unui act administrativ iar cele reţinute în cuprinsul său nu sunt susţinute de documentele suplimentare solicitate de instanţa de judecată şi depuse la dosar (cu greu) de către intimată;

- autoritatea este incoerentă în a susţine cronologia, realitatea faptică şi adevăratele motive care au stat la baza actului administrativ atacat;

- nu au fost efectuate verificări de securitate legale, nu a existat o procedură de revalidare, singura procedură care ar fi putut avea ca final retragerea legală a autorizaţiei de acces la documente clasificate.

În opinia reclamantului, adevăratele motive pentru care reclamantului i s-a retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate au fost reprezentate mai mult de valorificarea unor interese interne ale acestei instituţii sau poate numai de încercările de a nu ştirbi imaginea instituţiei. Însă, din punct de vedere legal, raportul atacat este nul deoarece, pe lângă celelalte motive susţinute, s-a demonstrat că nu s-a parcurs procedura legală pentru revalidarea avizului şi retragerea legală a accesului la informaţii clasificate.

4. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 52 din 10 mai 2024, Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii, U.M. 0167 Bucureşti, şi Unitatea Militară 0807 Iaşi (în locul fostei pârâte Direcţia Judeţeană de Informaţii Botoşani).

În motivarea soluţiei, analizând în rejudecare cererea de chemare în judecată, raportat la apărările formulate şi înscrisurile depuse în probaţiune, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, în fapt, reclamantul, după absolvirea cursurilor Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, a lucrat începând din anul 1994 ca ofiţer activ în cadrul Direcţiei Judeţene de Informaţii Botoşani, din structura pârâtului Serviciului Român de Informaţii (SRI), în anul 2007 fiind numit şef sector Ameninţări Transfrontaliere. Datorită naturii raportului de serviciu reclamantul deţinea autorizaţie de acces la informaţii clasificate secret de stat, nivel de secretizare strict secret.

La data de 12.08.2012, D., fratele reclamantului, care era angajat ca şofer la Biroul Vamal Stânca-Costeşti, a fost depistat în trafic având în autovehiculul de serviciu 4 recipiente (2 canistre, 2 cutii de detergent) înăuntrul cărora se aflau ţigarete de provenienţă extracomunitară (Rep. Moldova), cu privire la care a explicat că le-a găsit abandonate pe traseu, dar se îndrepta să le predea organelor abilitate.

Oprirea în trafic a lui D. nu a fost întâmplătoare, la nivelul DIICOT – ST Suceava fiind efectuate anterior acte premergătoare în dosarul x/2011 care au scos în evidenţă indicii privind existenţa unei grupări organizate care acţiona în sfera traficului transfrontalier cu ţigarete de provenienţă Rep. Moldova, introduse pe teritoriul României prin PTF Stânca Costeşti, cu ştiinţa mai multor lucrători vamali. Supravegherea a fost efectuată cu sprijinul SRI, fiind emise autorizaţii privind efectuarea de înregistrări audio-video şi ambientale, una dintre locaţiile accesate în repetate rânduri de persoanele suspectate fiind imobilul situat în str. x Botoşani. Acest imobil era ocupat, în condiţii de separare a locuinţelor şi grădinilor, de reclamantul A. şi părinţii săi. Peste drum, îşi avea locuinţa fratele D..

După organizarea flagrantului, au fost autorizate percheziţii la domiciliile mai multor persoane, printre care şi la domiciliul fratelui, dar şi al tatălui reclamantului. Percheziţia efectuată la imobilul din str. x a fost extinsă şi la partea ocupată de reclamant, însă aici nu s-au descoperit produse accizabile. La domiciliile fratelui şi părinţilor săi s-au descoperit mai multe produse accizabile a căror provenienţă nu a fost justificată.

La data la care au fost efectuate percheziţiile la imobilul din str. x, 12.08.2011, a fost începută urmărirea penală împotriva reclamantului pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi de contrabandă, fiind învinuit că de la începutul lunii martie 2011 a sprijinit o grupare infracţională organizată din care făceau parte, printre alte persoane din cercul său de cunoştinţe, fratele său şi tatăl său, având ca scop achiziţionarea, deţinerea şi valorificarea de ţigarete de provenienţă extra comunitară, depozitând la locuinţa comună cu părinţii bunuri puternic accizabile (tutun, alcool şi combustibil).

Prin ordonanţa din 04.07.2014 s-a dispus clasarea cauzei faţă de reclamant pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, concluzionându-se că deşi există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptele reprezintă activităţi ilicite cu caracter autonom, care nu se pot circumscrie unei activităţi organizate, iar dubiul astfel creat profită suspectului. Ulterior, prin ordonanţa din 7.04.2015 s-a decis clasarea cauzei împotriva reclamantului în legătură cu învinuirea de contrabandă, pe motiv că nu există probe că a săvârşit infracţiunea.

În contextul desfăşurării cercetărilor de natură penală, dar înainte de finalizarea acestora, la data de 16.08.2011 reclamantul a fost pus la dispoziţie.

Fiind deţinător al autorizaţiei de acces la informaţii clasificate seria x nr. x, cu valabilitate 26.06.2008 – 27.05.2011, în privinţa sa au fost reluate activităţile de verificare privind accesul la informaţii clasificate în vederea menţinerii sau retragerii avizului emis anterior.

Prin raportul nr. x/01.11.2011 întocmit de Direcţia Generală de Securitate Internă a SRI s-a constatat că se evidenţiază elementele de incompatibilitate prevăzute la art. 160 lit. a) şi f) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002 şi s-a propus retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, propunere aprobată de Prim Adjunctul Directorului SRI. Măsura a fost comunicată verbal reclamantului la 14.11.2011.

Prin Ordinul Directorului SRI nr. 0469/15.12.2011 reclamantul a fost trecut în rezervă din oficiu, în baza art. 43 alin. (1) lit. b) şi art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995, ca urmare a retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. Măsura şi temeiul de drept au fost comunicate verbal la 15 decembrie 2011.

În urma unor cereri formulate de reclamant, prin care solicita comunicarea motivelor ce au stat la baza retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi reexaminarea situaţiei sale, SRI l-a informat că a fost trecut în rezervă ca urmare a retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, conform dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. b) şi art. 85 alin. (1) lit. m) şi (2) din Legea nr. 80/1995, iar potrivit declaraţiei completate şi semnate olograf la data de 18.02.2008, conform Anexei nr. 15 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate din România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, a acceptat ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată.

Ca răspuns la o nouă cerere a reclamantului de reevaluare a măsurilor dispuse în privinţa sa, a fost informat la 15.03.2012 că decizia de trecere în rezervă fusese luată având în vedere faptul că la SRI nu existau posturi disponibile pentru o persoană cu competenţele sale, dar care nu deţinea autorizaţie de acces la informaţii clasificate.

Curtea de apel a constatat că, pe parcursul derulării procesului, au fost declasificate şi s-au depus la dosar atât actele contestate, cât şi o parte semnificativă a documentaţiei care a stat la baza emiterii lor: Ordinul Directorului SRI nr. 0469/15.12.2011, raportul Direcţiei Generale de Securitate Internă a SRI nr. x/01.11.2011, declaraţia din data 18.02.2008 privind consimţământul reclamantului ca neacordarea avizului de securitate să nu fie motivată, rapoartele nr. 001.468.151/11.04.2011, 001.468.159/20.04.2011, 001.467.807/23.09.2011, 001.467.833/19.10.2011, 001.467.761/16.08.2011, nota nr. x/18.04.2011, raportul de expertiză privind examinarea poligraf, declaraţia reclamantului din 18.08.2011, fişa postului reclamantului. Anumite înscrisuri au fost depuse însă în format clasificat, interesând aici îndeosebi nota de consemnare a interviului de securitate şi un raport întocmit de reclamant.

La termenul din 20.03.2024, reclamantul, prin apărător, a declarat că îşi menţine cererea de declasificare pentru documentele cu caracter secret, cerere respinsă motivat de instanţa de judecată.

Faţă de împrejurarea că reclamantul nu a dorit să recurgă la serviciile unui apărător cu certificat ORNISS, Curtea de Apel Suceava a reţinut, pe de o parte, că actele rămase clasificate privesc fapte şi împrejurări la care a participat direct, iar, pe de altă parte, că extrase considerate decisive sunt reproduse sau consemnate în acte declasificate. A concluzionat că în stadiul actual al judecăţii reclamantul cunoaşte în concret motivele pentru care i-a fost retrasă autorizaţia de acces la informaţii clasificate, fiind asigurată echitatea procedurii prin respectarea dreptului la apărare şi a tratamentului egal în exercitarea drepturilor procesuale, fără a fi dat un dezavantaj între poziţiile celor două părţi litigante.

Instanţa a decis că nu mai este important să analizeze relevanţa consimţământului dat prin declaraţia din Anexa 15 sau posibilele probleme în comunicare, deoarece aceste nereguli nu pot anula procesul. Efectele negative apăreau din imposibilitatea de a înţelege motivele autorităţii, nu din validitatea actelor.

Curtea de Apel Suceava a mai observat că actele contestate sunt bine motivate, atât din punct de vedere factual, cât şi legal. Deşi pârâtul nu a putut informa reclamantul despre motivele sale din cauza caracterului confidenţial al documentelor, acest lucru nu înseamnă că obligaţia de a motiva actele administrative nu a fost respectată.

În esenţă, instanţa a decis că, în conformitate cu legea, autoritatea trebuie să înceapă o procedură de verificare pentru a confirma sau anula autorizaţia de acces la informaţii clasificate pentru oricine există suspiciuni că nu mai îndeplineşte cerinţele. Această verificare a fost cerută în cadrul unei investigaţii penale legate de fratele şi tatăl reclamantului, precum şi de alte persoane din cercul său. Reclamantul a făcut un raport personal şi a participat la un interviu de securitate, fiind conştient de motivul convocării.

Contrar argumentelor aduse în apărare, curtea de apel a constatat că pârâtul nu a urmat o altă procedură decât cea incidentă, trimiterea la art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde subliniind doar îndeplinirea unei etape, legiferată în cadrul procedurii de avizare, dar aplicabilă şi în situaţia revalidării.

Pe fondul chestiunii litigioase, Curtea de Apel Suceava a observat că, în esenţă, elementele care probează existenţa unui risc de securitate, se referă la faptul că reclamantul nu a promovat date şi informaţii cu privire la activităţile cu potenţial infracţional despre care avea cunoştinţă, nu a propus informarea organelor competente legal, nu a răspuns adecvat unor solicitări de informaţii şi a accesat în afara cadrului reglementat date privind activitatea specifică a instituţiei, fapte calificate de pârât ca fiind situaţii de incompatibilitate prevăzute la art. 160 lit. a) şi f) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002.

Curtea a făcut două observaţii importante.

În primul rând, nu se face un control judiciar asupra unor fapte penale sau disciplinare. Autoritatea are libertatea de a evalua comportamentele sau activităţile care pot ridica suspiciuni legate de securitate şi de a decide dacă o persoană este demnă de încredere din acest punct de vedere. Dacă există suficiente îndoieli, autoritatea trebuie să ia măsuri pentru a elimina riscurile.

În al doilea rând, reclamantul contestă anumite expresii din documentaţie, menţionând termeni precum "infracţiune" sau "corupţie". El subliniază că soluţiile din dosarele penale au arătat că nu există dovezi pentru aceste fapte, dar trebuie să se ţină cont că activităţile de verificare şi raportul au fost realizate înainte de finalizarea cercetărilor penale, iar termenii folosiţi reflectă acuzaţiile formulate la acel moment.

Instanţa a reţinut că o parte din supraveghere a fost realizată împreună cu pârâtul, care a avut acces la toate datele şi informaţiile. De asemenea, regimul probelor în dreptul penal este diferit de cel din acest caz, iar principiile de aplicare a legii în timp sunt importante, în special în ceea ce priveşte legea mai favorabilă şi condiţiile de eliminare a probelor. Aşadar, esenţa problemei pe care instanţa trebuie să o analizeze nu se referă la comiterea unei infracţiuni, ci la evaluarea profilului personal şi profesional al reclamantului, aşa cum reiese din documentele prezentate de pârât.

Fiind punctate aceste repere, Curtea de Apel Suceava a reţinut temeiul legal, reprezentat de art. 168 şi art. 160 lit. a) şi f) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, şi datele rezultate din probele administrate, raportul personal întocmit de reclamant, din răspunsurile pretest date cu prilejul testării poligraf şi răspunsurile date cu prilejul interviului de securitate.

Curtea de apel a considerat că trebuie remarcate şi circumstanţele personale ale reclamantului, mai precis climatul familial şi social, care vădea apropierea de persoane considerate suspecte şi supuse măsurilor de supraveghere, persoane cu care se afla în relaţii de rudenie, afinitate sau prietenie, interacţionând regulat şi în ocazii diverse.

A considerat în esenţă, că toate împrejurările demonstrate în cauză, care luate separat nu sunt decisive, creionează, prin coroborare, un context vulnerabil din punct de vedere al securităţii informaţiilor la care avea acces datorită funcţiei deţinute.

În ceea ce priveşte acţiunile şi conduita reclamantului, ulterioare punerii sale la dispoziţie, Curtea de Apel Suceava a reţinut că din conţinutul rapoartelor întocmite de Direcţia Securitate Internă a SRI a rezultat interesul nejustificat al acestuia faţă de investigarea unor fapte şi împrejurări în legătură cu cele care au determinat punerea sa sub învinuire penală

Faţă de apărarea reclamantului, curtea de apel a observat că acţiunile şi inacţiunile sale, nu constituie concesii în activitatea de culegere a informaţiilor, ci motive serioase de temere că a acţionat lipsit de loialitate şi discreţie, cu nerespectarea garanţiilor care în mod legitim le datora în calitate sa de titular al autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

De asemenea, a considerat instanţa de fond, că rapoartele depuse în probaţiune redau fapte, documentate şi observate nemijlocit, din acţiunile şi conduita profesională şi personală a reclamantului, care nu sunt doar indicii în demonstrarea unei vulnerabilităţi, ci dovezi că nu mai întruneşte criteriile de compatibilitate prevăzute de lege pentru a avea acces la informaţiile clasificate.

Referitor la apărarea că acţiunile şi inacţiunile avute în vedere de pârât nu au legătură cu siguranţa naţională, instanţa a observat, pe de o parte, că elementele care pot conduce la pierderea încrederii în capacitatea de protejare a informaţiilor clasificate nu ţin în mod necesar de materia siguranţei naţionale, iar, pe de altă parte, problema criminalităţii transfrontaliere constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi prezenta un interes deosebit chiar şi la nivelul anului 2011, ţinând seama de angajamentele luate de România în anul 2007 referitoare la securizarea graniţei cu spaţiul extracomunitar.

Faţă de cele ce preced, Curtea a concluzionat, în circumstanţele care rezultă din materialul ce a stat la baza emiterii actelor contestate, că în mod justificat pârâtul a constatat că există motive de îndoială asupra capacităţii reclamantului de a nu fi influenţat şi de a păstra secrete informaţiile la care avea acces, acesta nemaifiind demn de încredere.

5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 52 din 10 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I din acelaşi cod, admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii.

Prin primul motiv de recurs, reclamantul susţine că procedura de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate a fost încălcată deoarece nu a existat o procedură legală de revalidare a avizului, iar prin confirmarea susţinerilor intimaţilor, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Astfel, susţine recurentul-reclamant că dispoziţiile legale exprese impun procedura de urmat pentru ipoteza "la apariţia unor riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilităţii accesului la informaţii clasificate". Prevederile alin. (2) lit. d) din art. 167 din H.G. nr. 585/2002 care instituie această ipoteză trebuie coroborat cu alin. (1) al aceluiaşi articol care defineşte şi impune procedura de urmat. Consideră că s-a produs o eroare gravă de procedură, când a fost retrasă autorizaţia de acces la informaţii clasificate (ipoteza reglementată de art. 167, 168 şi 169 din Standarde) indicând ca temei dispoziţiile art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde, care reglementează exclusiv procedura eliberării iniţiale a certificatelor de acces la informaţii clasificate.

În opinia recurentului-reclamant, instituţia revalidării diferă în mod esenţial de cea iniţială, a acordării pentru prima dată a autorizaţiei de acces, aspect relevat cu prisosinţă de disjungerea celor două instituţii chiar de textul art. 169 din Standarde. Deşi a susţinut şi dovedit nulitatea absolută a actului administrativ, acesta fiind edictat pentru un temei juridic eronat, procedura fiind evident încălcată, în cuprinsul hotărârii recurate se face o confuzie între cele două proceduri, se ignoră diferenţa esenţială dintre acestea, şi, totodată, este minimizată greşita indicare a temeiului de drept din cuprinsul actului administrativ atacat.

Susţine recurentul-reclamant că, din analiza prevederilor legale, reiese procedura necesară pentru retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate:

a) pentru ipoteza apariţiei "unor riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilităţii accesului la informaţii clasificate" art. 167 din Standarde impune demararea procedurii revalidării. Revalidarea se solicită după cum reglementează alin. (2): "Revalidarea poate avea loc la solicitarea unităţii în care persoana îşi desfăşoară activitatea, sau a ORNISS". În cauză intimatul nu a depus vreun înscris din care să reiasă cine şi când a solicitat demararea procedurii revalidării.

b) odată demarată procedura revalidării, art. 169 impune reluarea, integral, a procedurii pentru acordarea avizului iniţial. Legea nu instituie o facultate şi nici un drept al intimatului de a derula doar unele din activităţi ci, din interpretarea logică-teleologică reiese obligativitatea parcurgerii aceloraşi activităţi, cumulativ.

c) activităţile de parcurs sunt reglementate de dispoziţiile art. 162 alin. (2) din Standarde, iar raportat la prevederile acestei norme, hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii deoarece legea impune ca în procedura revalidării să fie completate formularele specifice (punctul a). Reclamantului nu i s-a solicitat completarea formularului 15, aşadar nu a avut niciodată reprezentarea faptului ca s-ar derula o procedură de revalidare, iar hotărârea recurată statuează în mod eronat (pag. 19, par. 5, ultima frază): "Tocmai de aceea reclamantul nu a fost pus să completeze din nou Anexa 15 din moment ce datele personale nu suferiseră modificări şi nu aceasta era cauza reverificării". Susţine că necesitatea completării formularului era imperativă, potrivit dispoziţiilor legale citate mai sus.

În plus, ipoteza emisă de prima instanţă, cu privire la faptul că trimiterea la art. 162, alin. (2), lit. e) din Standarde subliniază doar îndeplinirea unei etape, legiferată în cadrul procedurii de avizare, dar aplicabilă şi în situaţia revalidării, nu a fost exprimată niciodată de intimat pe parcursul litigiului, fiind o interpretare în ajutorul acesteia oferită pentru prima dată în cuprinsul hotărârii recurate.

În concluzie, recurentul-reclamant susţine că procedura revalidării diferă de cea a acordării iniţiale a avizului, astfel cum rezultă din lege. Deşi activităţile derulate pentru cele două proceduri sunt aceleaşi (cum în mod corect a susţinut reclamantul şi a confirmat instanţa de fond), procedurile diferă şi nu trebuie confundate.

Reclamantul nu a avut niciodată reprezentarea faptului că se derulează o procedură de revalidare, fiind invitat la Bucureşti pentru o discuţie/anchetă internă în legătură cu scandalul ivit în acele zile cu privire la presupusa contrabandă.

În realitate, la momentul întocmirii actului administrativ atacat intimatul a acţionat pripit, a derulat proceduri neincidente şi a decis retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate fără a fi îndeplinită în mod legal procedura revalidării impusă de lege.

Însăşi hotărârea recurată eludează distincţia subliniată de reclamant dintre procedura revalidării şi procedura acordării avizului iniţial, netranşând expres această distincţie, deoarece afirmă că "[...] pârâtul nu a urmat altă procedură decât cea incidentă[...]". Folosirea termenului "incident" în loc de una dintre procedurile legale alternative, cea a "revalidării" şi cea a "acordării avizului iniţial" demonstrează că s-a păstrat nesoluţionată apărarea reclamantului întemeiată pe distincţia dintre cele două proceduri.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, reclamantul susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii deoarece validează interpretarea intimatei că menţiunea din Formularul nr. 15 completată de subsemnatul în sensul că sunt de acord ca neacordarea avizului să fie nemotivată ar echivala cu renunţarea subsemnatului la motivarea retragerii avizului. Deşi în cuprinsul hotărârii atacate se constată, iniţial, o presupusă lipsă de interes în a se mai analiza relevanţa consimţământului exprimat prin declaraţia dată conform Anexei 15 din Standarde (pag. 18, par. 6 din hotărâre), ulterior în cuprinsul aceleiaşi motivări a hotărârii se confirmă, se validează, în mod nelegal că declaraţia din formular ar echivala cu renunţarea reclamantului la motivarea retragerii autorizaţiei (pag. 18, par. 7).

Consideră recurentul-reclamant că s-a dat o interpretare nelegală a dispoziţiilor normative deoarece:

a) prevederile H.G. nr. 585 din 13 iunie 2002 privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România vin exclusiv în aplicarea, în executarea Legii nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, neexistând posibilitatea de a se adăuga la lege, în sensul de a se suplimenta sau modifica prevederile acesteia. Or, prin interpretarea menţiunii "Sunt de acord ca neacordarea avizului de securitate să nu-mi fie motivată" din cuprinsul Anexei nr. 15 din Standarde ca reprezentând o renunţare la motivarea deciziei de retragere se ajunge în mod vădit la încălcarea prevederii exprese din art. 28 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, potrivit căreia, "(5) Neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată a acesteia determină de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat."

b) interpretarea dată de intimată şi validată în considerentele hotărârii recurate aduce atingere şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa cum s-a reţinut în paragraful 96 din Hotărârea pronunţată de CEDO în cauza de faţă.

Prin cel de-al treilea rând de critici, recurentul-reclamant susţine că hotărârea atacată este dată cu încălcarea legii deoarece conţine reţineri fundamentale care nu au fost probate cu nici un mijloc de probă în cadrul litigiului, aşadar fără nicio susţinere factuală. Contrar prevederilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. (1865), sentinţa recurată reţine anumite aspecte de fapt care nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă (pag. 16, par. 9 şi pag. 19, par. 4), această situaţie echivalând cu acceptarea şi valorizarea unor afirmaţii făcute de intimată, care nu sunt în nici un fel dovedite, deşi au fost contestate de reclamant.

Susţine recurentul că nu rezultă din niciun element probatoriu faptul că s-ar fi demarat vreo procedură de revalidare, data exactă a iniţierii procedurii şi cine anume a solicitat demararea acestor proceduri.

Cel de-al patrulea motiv de recurs formulat de reclamant vizează înscrisurile reprezentate de rapoartele depuse de pârâţi la fond la termenul din 15.11.2023, recurentul susţinând că aceste înscrisuri nu au stat la baza actului administrativ contestat şi sunt nelegale, deoarece sunt întocmite în baza protocoalelor dintre SRI şi organele de urmărire penală, protocoale ce au fost declarate nelegale.

Învederează că în cuprinsul raportului contestat nu este indicat niciunul dintre aceste rapoarte şi că, dacă aceste rapoarte ar fi existat, ar fi fost încheiate la datele indicate şi ar fi consemnat aspecte reale (cu referire expresă la cele 4 patru rapoarte din luna aprilie 2011), fiind vorba de aspecte legate de siguranţa naţională sau de riscuri de securitate (aşa cum invocă instituţia intimată), se pune întrebarea de ce nu au fost luate măsuri urgente în luna aprilie 2011 sau în luna imediat următoare, mai 2011, reclamantul fiind pus la dispoziţie abia în a doua jumătate a lunii august 2011.

Astfel fiind, consideră recurentul-reclamant că: fie rapoartele au existat, dar nu s-a considerat că există riscuri de securitate în ceea ce îl priveşte; fie nu au existat riscuri de securitate, dar ajungând în presă o posibilă legătură dintre reclamant şi dosarul penal ce debutase, instituţia intimată a dorit să nu-şi păteze imaginea, recurgând la măsura contestată; fie nu au existat riscuri de securitate, dar scandalul penal ce tocmai debutase şi trecerea în rezervă a reclamantului, ca urmare a acestui scandal, puteau constitui motive pentru înlocuirea unor persoane pe anumite funcţii din interiorul instituţiei intimate.

Având în vedere perioada în care se presupune că aceste rapoarte au fost întocmite, se impune a se stabili cu exactitate faptul că ele sunt rezultatul conlucrării dintre intimată şi organele de urmărire penală, conlucrare instituită de protocoale instituţionale care au fost ulterior invalidate, din punct de vedere legal şi constituţional.

În plus, intimaţii ar fi trebui să depună la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte cine a dispus demararea procedurilor de supraveghere şi în ce scop. O cercetare penală, în orice formă prevăzută de lege, nu echivalează din punct de vedere procedural cu parcurgerea procedurii specific reglementate de lege privind revalidarea avizului privind accesul la informaţii clasificate (art. 167 din H.G. nr. 585/2002),

Prin urmare, arată recurentul-reclamant, analizând probatoriul administrat la fond şi coroborându-1 cu susţinerile intimaţilor şi cu considerentele hotărârii atacate, că:

Actul administrativ contestat (raportul din 01.11.2011) nu este suficient motivat, este ambiguu, conţine erori juridice incompatibile cu legalitatea unui act administrativ, iar cele reţinute în cuprinsul său nu sunt susţinute de actele administrative suplimentare solicitate de instanţa de judecată.

Autoritatea pârâtă este incoerentă în a susţine cronologia, realitatea faptică şi adevăratele motive care au stat la baza actului administrativ atacat, în cauză nefiind efectuate verificări de securitate legale şi neexistând o procedură de revalidare, aceasta fiind singura procedură care ar fi putut avea ca final retragerea legală a autorizaţiei de acces la documente clasificate.

Raportul din 01.11.2011 contestat în prezenta cauză a fost emis în pripă, pe fondul unor speculaţii legate de anumite infracţiuni de contrabandă care, în mod evident, la acea perioadă nu intrau în sfera siguranţei naţionale.

Din punct de vedere legal, raportul atacat este nul, deoarece, pe lângă celelalte motive susţinute, s-a demonstrat că nu s-a parcurs procedura legală pentru revalidarea avizului şi retragerea legală a accesului la informaţii clasificate.

6. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimaţii-pârâţi Serviciul Român de Informaţii, U.M. 0167 Bucureşti şi U.M. 0807 Iaşi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Susţin intimaţii că primul motiv din cererea de recurs se bazează pe o apărare formulată omisso medio, în baza unei completări a cererii de chemare în judecată formulate odată cu concluziile pe fondul cauzei, fiind tardivă şi lovită de nulitate absolută pentru lipsa formei scrise, respectiv că temeiul juridic al derulării interviului de securitate indicat în raportul nr. 001.556.808 din 01.11.2011, al cărui extras neclasificat este înregistrat cu nr. x din 08.05.2023, nu ar fi trebuit să fie art. 162 alin. (2) lit. e) din Standardele naţionale privind protecţia informaţilor clasificate în România aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, Anexa 1 (Standard Naţional), ci art. 167.

În ceea ce priveşte temeiul juridic al derulării interviului de securitate, intimaţii-pârâţi susţin că acesta a fost consemnat în mod corect: art. 28 alin. (4) teza finală din Legea nr. 182/2002, art. 155 teza finală din Standardele naţionale privind protecţia informaţiilor clasificate în România aprobate prin H.G. nr. 585/2002, art. 167 alin. (2) lit. d) din Standarde şi art. 162 alin. (2) lit. e) din Standarde.

Susţin intimaţii-pârâţi că recurentul-reclamant a făcut o confuzie între procedura revalidării avizului privind accesul la informaţii clasificate (care presupune derularea aceloraşi activităţi de verificare de securitate ca şi la acordarea avizului iniţial) şi o activitate propriu-zisă de verificare de securitate, în cadrul căreia s-a realizat interviul de securitate, dar şi derularea altor măsuri oportune necesare clarificării elementelor de risc identificate.

Intimaţii-pârâţi prezintă o serie de considerente legislative, doctrinare şi din jurisprudenţa instanţelor naţionale, CEDO şi Curţii Constituţionale, cu privire la funcţia publică şi limitările accesului la aceasta prin prisma incompatibilităţilor, arătând că în litigiul dedus judecăţii este relevat modul în care este acordat accesul la informaţiile clasificate, condiţie necesară pentru dobândirea funcţiei publice în Serviciul Român de Informaţii.

Invocă art. 7 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 art. 13 din acelaşi act normativ, art. 28 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, art. 157 şi 158 alin. (1) din Standarde şi arată că accesul la informaţii clasificate este o condiţie ce trebuie îndeplinită pe toată durata încadrării în Serviciul Român de Informaţii, având în vedere una din competenţele specifice ale acestei instituţii. Din acest motiv, pe lângă procedura standard prealabilă eliberării ori revalidării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, verificările de securitate se efectuează oricând, în situaţia identificării unor riscuri de securitate, "în vederea menţinerii sau retragerii" autorizaţiei de acces, potrivit art. 155 teza finală, 1rt. 167 şi art. 16 8 lit. b) din Standarde. Elementele de incompatibilitate avute în vedere pentru refuzarea accesului la informaţii clasificate sunt reglementate la art. 160 din Standarde, iar modalităţile concrete de efectuare a verificărilor, stabilite tot de legiuitor, sunt printre cele mai diverse. Contrar celor afirmate în memoriul de recurs, nu este obligatorie parcurgerea aceloraşi activităţi cumulativ, justificat tocmai de noţiunea de risc de securitate.

Verificările de securitate au ca scop final protejarea secretului de stat şi nu există nici o anumită ordine sau formalităţi suplimentare de efectuare a lor, exemplificând că, pentru interviul de securitate nu este necesară transmiterea unei invitaţii formale.

Contrar celor afirmate de recurentul-reclamant în memoriul de recurs, intimaţii-pârâţi consideră că nu este necesar ca întotdeauna să fie completate din nou formularele specifice la momentul iniţierii verificărilor, dispoziţiile legale în vigoare neprevăzând nici un termen de completare a acestora în situaţiile de reverificare a persoanei deţinătoare de certificat de securitate/autorizaţie de acces. În condiţiile în care art. 168 din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002 decelează 2 situaţii: una, în care chiar datele completate în formularul prevăzut de Anexa 15 constituie obiectul evaluării sub aspectul sincerităţii/realităţii, situaţie în care tipizatul referit trebuie completat încă de la început, în situaţiile de reluare a verificărilor prevăzute la art. 167 alin. (2) lit. a) - c) din Standarde; cealaltă, prezentă în speţă, în care nu este necesară completarea formularului, deoarece vizează clarificarea existenţei unor riscuri de securitate (şi nu concordanţa datelor declarate în formulare cu cele reale), procedura de (re)verificare de securitate putând fi dispusă, în conformitate cu art. 167 alin. (2) lit. d) din Standarde, oricând în perioada de valabilitate a certificatului de securitate/autorizaţiei de acces. Potrivit art. 162 alin. (2) lit. e) şi art. 164 din acelaşi act normativ, pentru clarificarea existenţei riscurilor de securitate, poate fi derulat un interviu cu persoana verificată şi, respectiv, pot fi folosite metode şi mijloace specifice.

Învederează că măsura dispusă de Serviciul Român de Informaţii a fost fundamentată exclusiv pe rezultatele verificărilor de securitate efectuate în concordanţă cu şi în limitele de acţiune conferite de prevederile în vigoare ale Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţilor clasificate, respectiv ale Standardelor.

Potrivit cadrului normativ privind protecţia informaţiilor clasificate, nerevalidarea se produce la apariţia riscului, vulnerabilităţii, stării de pericol, fără a fi necesară producerea unor evenimente negative concrete. Garanţiile de securitate sunt elemente reglementate expres în art. 157 şi urm. din Standarde şi se referă la atitudinea şi poziţionarea persoanei verificate în raport cu personalitatea acesteia (trăsăturile de caracter), dar şi cu activitatea profesională.

Având în vedere că accesul sau retragerea accesului la informaţii clasificate impune o analiză a riscului, în acest context se regăseşte o aplicare particulară a principiului aparenţei.

Riscul de securitate se referă la aplicarea teoriei aparenţei în protecţia informaţiilor clasificate. Dacă un risc devine real, acesta poate duce la răspundere juridică, cum ar fi sancţiuni disciplinare sau penale. Este important ca riscul să nu se fi materializat, conform reglementărilor din Standardele aprobate prin H.G. nr. 585/2002. Retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu este considerată o sancţiune disciplinară sau contravenţională. Aceste reglementări asigură imparţialitatea funcţionarilor publici, astfel încât să nu existe suspiciuni de parţialitate. De asemenea, ele aplică standardele NATO pentru protecţia informaţiilor clasificate, conform legii naţionale.

Referitor la motivarea actelor administrative prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi trecerea în rezervă a recurentului-reclamant, intimaţii-pârâţi arată că, obligaţiile implicite stabilite în Hotărârea CEDO din 11 ianuarie 2022, care stă la baza rejudecării prezentei cauze, au fost îndeplinite, iar la dosar au fost depuse documente în format declasificat, în extras declasificat şi în format clasificat (ce atestă derularea unor proceduri interne în care recurentul-reclamant a fost implicat direct şi pe care acesta le-a cunoscut), din care reies motivele concrete pentru care s-a aprobat şi dispus retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

Susţin intimaţii că procedura de validare ori revalidare a accesului la informaţii clasificate nu are ca scop stabilirea existenţei condiţiilor constitutive ale vreunei infracţiuni ori a săvârşirii vreunei fapte penale sub orice formă a participaţiei, ci verificarea îndeplinirii în persoana ce face obiectul validării/revalidării a exigenţelor stabilite de legiuitor, prin Standardele naţionale pentru protecţia informaţiilor clasificate, pentru accesul la date şi informaţii din categoria secretelor de stat. Aceasta a fost şi situaţia recurentului-reclamant din prezenta pricină, faţă de acesta fiind dispuse verificări proprii, prin utilizarea de mijloace şi metode specifice, astfel cum rezultă din mijloacele de probă depuse la dosarul cauzei, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei vreunuia dintre cazurile de incompatibilitate reglementate de Standarde.

Intimaţii susţin că procesul de validare sau revalidare a accesului la informaţii clasificate nu este menit să determine dacă a avut loc vreo infracţiune. În schimb, verifică dacă persoana validată îndeplineşte cerinţele stabilite de lege prin standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate. Acest lucru a fost valabil şi pentru reclamantul în această chestiune, care a fost supus unor verificări specifice folosind metode speciale, astfel cum reiese din probele din dosar, pentru a stabili dacă au existat probleme de incompatibilitate conform standardelor.

Analiza riscului de securitate prezentat de o persoană pentru propria activitate este apanajul exclusiv al Autorităţii Desemnate de Securitate, potrivit art. 156 din Standarde, neputând fi cenzurate de vreo instanţă judecătorească, în acest sens invocă şi jurisprudenţa CEDO (cauza van Marle contra Olandei - Hotărârea din 26 iunie 1986).

Intimaţii-pârâţi susţin că motivarea retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu trebuia comunicată din perspectiva aplicării normelor legale speciale, iar prin raportare la cadrul normativ general nu era necesară nici măcar motivarea. Cu toate acestea, necomunicarea către recurentul-reclamant a motivelor care au stat la baza retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu are semnificaţia inexistenţei unei fundamentări temeinice şi legale a soluţiei care a stat la baza luării unei astfel de decizii. Dimpotrivă, astfel cum reiese din documentaţia depusă la dosar, retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate a fost amplu motivată, conţinând descrierea şi analiza elementelor de incompatibilitate prevăzute de art. 160 lit. a) şi f) din Standardele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002.

În continuare, intimaţii-pârâţi analizează probatoriile administrate în cauză, concluzionând că recurentul-reclamantul a minimizat permanent consecinţele nerespectării rigorilor impuse în protecţia informaţiilor clasificate, dovadă în acest sens fiind susţinerile din declaraţia sa dată în faţa instanţei de fond în rejudecare la data de 20 martie 2024, memoriul său personal din anul 2015 transmis Serviciului Român de Informaţii (şi solicitat de recurentul-reclamant în probaţiune) şi solicitarea de audiere a fostului comandant al fostei Direcţii Judeţene de Informaţii Botoşani.

În concluzie, arată intimaţii-pârâţi, instanţa de fond în, rejudecare, într-o motivare amplă, a reţinut în mod corect că: actele rămase clasificate privesc fapte şi împrejurări la care recurentul-reclamant a participat direct, iar extrase considerate decisive sunt reproduse sau consemnate în acte declasificate; actele contestate sunt motivate în fapt şi în drept, chiar dacă motivele nu au fost aduse iniţial la cunoştinţa recurentului-reclamant; instituţia nu a urmat o altă procedură decât cea incidentă, cea de reverificare în vederea revalidării avizului privind accesul la informaţii clasificate; esenţa problemei ce trebuie analizată de instanţă nu are legătură cu săvârşirea unei infracţiuni, ci ţine de evaluarea profilului personal şi profesional al recurentului-reclamant; acţiunile şi inacţiunile recurentului-reclamant constituie motive serioase de temere că a acţionat lipsit de loialitate şi discreţie, cu nerespectarea garanţiilor pe care în mod legitim le datora în calitate de titular al autorizaţiei de acces la informaţii clasificate; rapoartele depuse în probaţiune redau fapte documentate şi observate nemijlocit ce constituie dovezi că nu mai întruneşte criteriile de compatibilitate prevăzute de lege pentru a avea acces la informaţiile clasificate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul reclamant şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii" dar şi pe dispoziţiile art. 304 indice 1 C. proc. civ. din 1864, potrivit căruia, "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legi, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele."

În virtutea acestor texte de lege, instanţa de recurs va proceda la examinarea cauzei sub toate aspectele relevante sesizate în cererea de recurs, având în vedere şi principiul "tantum devolutum, tantum judicatum" ("atât cât a fost devoluat, atât a fost judecat") care consolidează, totodată, principiul disponibilităţii în procesul civil.

Constatând că recursul aduce în analiză mai multe chestiuni ce pot fi grupate în două mari categorii - cele ce privesc, pe de o parte, legalitatea procedurii de revalidare a accesului reclamantului la informaţii clasificate şi, pe de altă parte, legalitatea şi proporţionalitatea (suficienţa) probelor administrate - Înalta Curte va aborda criticile formulate în cadrul unei analize de ansamblu a legalităţii actelor administrative atacate, care implică în general: temeiul legal, respectarea procedurilor, motivarea actelor, respectarea drepturilor fundamentale, lipsa abuzului de putere, legalitatea probelor şi proporţionalitatea măsurilor dispuse.

Pentru început se va reţine, în esenţă, că, prin acţiunea formulată, reclamantul invocă nelegalitatea măsurilor de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi de trecere în rezervă, luate în privinţa sa la nivelul anului 2011, solicitând repararea vătămării produse prin reintegrarea sa pe postul deţinut anterior şi plata despăgubirilor aferente.

Pentru analiza legalităţii actelor administrative contestate, reprezentate de raportul nr. x/01.11.2011, precum şi Ordinul de trecere în rezervă nr. DP/0469/15.12.2011, trebuie avut în vedere contextul factual şi normativ existent în anul 2011.

Orice motiv de nulitate invocat de reclamant se raportează exclusiv la data emiterii actelor, ţinând cont de cadrul legal şi circumstanţele de fapt aplicabile în acel moment. Evenimentele sau circumstanţele ulterioare nu au niciun efect asupra legalităţii unui act, exceptând cazurile reglementate expres de lege.

Din punct de vedere factual, prima instanţă a reţinut corect desfăşurarea evenimentelor (punctul 4 anterior).

În esenţă, se reţine, ca aspecte relevante ale circumstanţelor existente la data emiterii actelor, faptul că reclamantul era deţinătorul autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secret de stat, nivel de secretizare strict secret şi ocupa funcţia de şef sector Ameninţări Transfrontaliere. Împotriva sa a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi de contrabandă, fiind învinuit că de la începutul lunii martie 2011 a sprijinit o grupare infracţională organizată din care făceau parte, persoane din cercul său de cunoştinţe, dar şi fratele şi tatăl său, având ca scop achiziţionarea, deţinerea şi valorificarea de ţigarete de provenienţă extracomunitară, depozitând la locuinţa comună cu părinţii bunuri puternic accizabile (tutun, alcool şi combustibil).

În acest context, la data de 16.08.2011 reclamantul a fost pus la dispoziţie. În privinţa sa au fost reluate activităţile de verificare privind accesul la informaţii clasificate în vederea menţinerii sau retragerii avizului emis anterior, urmare cărora, s-a propus retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, propunere aprobată şi comunicată verbal reclamantului la 14.11.2011.

Retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate a condus la emiterea ordinului de trecere în rezervă, în condiţiile inexistenţei unui post disponibil pentru o persoană cu competenţele sale, fără deţinerea unei autorizaţii de acces la informaţii clasificate.

Reclamantul a susţinut constant că nu a cunoscut faptele care i se reproşează, respectiv motivele care au stat la baza deciziilor autorităţii, care i-au afectat cariera profesională şi, implicit, viaţa personală, producându-i prejudicii financiare şi morale, acesta fiind motivul principal de acţiune în justiţie.

A mai susţinut, totodată, că măsurile sunt nemotivate şi i-au fost comunicate verbal nu în formă scrisă, că nu a fost urmată procedura legală iar faptele cercetate penale nu îi sunt imputabile, în ciuda proximităţii locuinţelor tatălui şi fratelui său.

Din perspectiva contextului normativ, actele contestate sunt bazate pe dispoziţiile art. 160 lit. a) şi f) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, în privinţa retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi art. 43 alin. (1) lit. b) şi art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995, în privinţa trecerii în rezervă, acestea având următorul conţinut:

Art. 160 lit. a) şi f) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, în continuare Standarde:

"Constituie elemente de incompatibilitate pentru accesul solicitantului la informaţii secrete de stat oricare din următoarele situaţii:

a) dacă în mod deliberat a ascuns, a interpretat eronat sau a falsificat informaţii cu relevanţă în planul siguranţei naţionale ori a minţit în completarea formularelor tip sau în cursul interviului de securitate;…

f) a demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie;"

"Art. 85. Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare:

(1) Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situaţii:

m) în cazul neavizării în vederea acordării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate sau certificatului de securitate, la retragere ori în cazul în care aceste documente nu sunt revalidate, din motive imputabile cadrului militar în condiţiile legii;

(2) Trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit….m) …."

Inadmisibilitatea primului motiv de recurs, chestiune de fond şi nu excepţie procesuală, câtă vreme această chestiune a fost invocată şi în faţa instanţei de fond, este nefondată.

Nu este tardiv invocat motivul de nelegalitate cu privire la indicarea greşită a temeiului de drept al interviului de securitate, în împrejurări precum cele în cauză, în care reclamantului nu i s-a comunicat efectiv actul ce conţine eroarea pretinsă. Numai după declasificarea actului, în acest ciclu procesual, reclamantul putea invoca acest motiv de nelegalitate. Cu toate acestea, în acord cu poziţia părţii reclamante, chestiunea naturii juridice a interviului de securitate şi a întregii proceduri desfăşurate de autoritate au fost ridicate în primul ciclu procesual finalizat cu decizia pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire.

Pentru aceste considerente va fi respinsă, cu prioritate, această apărare a intimaţilor-pârâţi.

A. Analiza criticilor privind legalitatea procedurii urmate şi finalizate cu retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate

Înalta Curte reţine că art. 140 alin. (3) din Standarde, prevede procedura retragerii autorizaţiei de acces, distinct de procedura de avizare şi autorizare la informaţii secrete de stat şi de revalidare a acestui acces.

La apariţia unor riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilităţii accesului la informaţiile clasificate (art. 167 alin. (2) lit. d) din Standarde) revalidarea avizului privind accesul la informaţii clasificate presupune reverificarea persoanei deţinătoare de autorizaţie de acces în vederea menţinerii sau retragerii acesteia iar pentru revalidarea avizului, art. 169 din Standarde, prevede că se derulează aceleaşi activităţi ca şi la acordarea avizului iniţial, verificările raportându-se la perioada scursă de la eliberarea autorizaţiei de acces anterioare.

Aceasta procedură se iniţiază la solicitarea unităţii şi, câtă vreme norma nu distinge, ordinul de revalidare a avizului, respectiv de reverificare a persoanei deţinătoare de autorizaţie de acces, poate fi scris sau verbal. Lipsa unui ordin scris nu poate constitui motiv de nulitate a procedurii iar în contextul factual descris este rezonabil să se presupună că exista un ordin verbal, aspect care rezultă şi din susţinerile recurentului: "fiind invitat la Bucureşti pentru o discuţie/anchetă internă în legătură cu scandalul ivit în acele zile cu privire la presupusa contrabandă." Astfel, recurentul confirmă existenţa unui ordin de derulare a unei proceduri, întocmind un raport şi participând la interviu, urmând ca instanţa de recurs să verifice, într-un punct ulterior al analizei, şi veridicitatea afirmaţiei că acesta nu a fost informat şi nu era conştient de natura procedurii.

Revenind asupra procedurii de avizare, din normele invocate rezultă că aceasta se bazează pe verificarea corectitudinii datelor menţionate în formularul de bază din Anexa 15 şi dacă sunt necesare clarificări, se desfăşoară un interviu, ceea ce s-a întâmplat în acest caz.

Înalta Curte constată că dispoziţiile legale în materie nu impun în mod expres recompletarea formularului din Anexa 15 în situaţia revalidării avizului, ca etapă a reverificării persoanei deţinătoare de autorizaţie de acces la informaţii clasificate pentru luarea unei măsuri de menţinere sau retragere a autorizaţiei.

Astfel, după cum se va arăta şi în continuare, contrar susţinerii recurentului, obligaţia recompletării acestui formular nu este absolut necesară, având în vedere scopul şi rolul lui. În plus, necompletarea lui în procedura revalidării nu atrage nelegalitatea întregului proces şi nici anularea actelor emise.

Această anexă conţine un formular de securitate personal, care are ca scop colectarea informaţiilor necesare pentru evaluarea accesului unei persoane la informaţii clasificate. În mod sintetic, acest formular include date personale, studii şi calificări profesionale, antecedentele personale, situaţia familială şi angajamentele, acordurile semnate privind respectarea reglementărilor de securitate şi confidenţialitate, informaţii necesare pentru a evalua iniţial eligibilitatea unei persoane în vederea accesului la informaţii clasificate.

Formularul de bază, deja existent în evidenţele autorităţilor, datorită faptului că reclamantul deţinea autorizaţie de acces la informaţii clasificate, poate fi completat din nou doar în situaţia în care apar modificări ale datelor personale ale acestuia.

În ceea ce priveşte rolul său, acest document reprezintă o garanţie exclusivă pentru autoritate, de a furniza informaţiile necesare pentru evaluarea şi acordarea accesului la informaţii clasificate. Este important de subliniat că acest formular nu are funcţia de a oferi vreo garanţie pentru persoana în cauză, ci constituie o sursă de informaţii destinată exclusiv autorităţii competente.

Astfel, necompletarea acestuia la momentul reverificării şi revalidării avizului nu poate fi considerată un temei suficient pentru declararea nulităţii întregii proceduri. Autoritatea are responsabilitatea de a desfăşura procedurile de evaluare în conformitate cu reglementările legale, dar condiţia esenţială rămâne asigurarea corectitudinii şi actualităţii informaţiilor furnizate.

În acest sens, condiţia esenţială nu este neapărat completarea repetată a formularului, ci asigurarea că datele relevante sunt corecte, actuale şi conforme cu cerinţele de securitate. Acest principiu subliniază faptul că procesul de revalidare a avizului trebuie să se concentreze pe validitatea şi integritatea informaţiilor, nu pe formalităţi care nu afectează direct fondul evaluării. Accentul este pus pe conţinutul şi relevanţa informaţiilor, nu pe formalitatea recompletării formularului.

Prin urmare, declararea nulităţii întregii proceduri doar pe baza necompletării formularului ar fi disproporţionată şi ar putea contraveni scopului principal al procesului de revalidare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va înlătura ca nefondate criticile recurentului privind lipsa unui ordin de iniţiere a procedurii de revalidare şi necompletarea formularului din Anexa 15, instanţa de fond realizând o corectă interpretare sistematică şi teleologică a normelor de drept dar şi o aplicare corectă a acestora în cauză în privinţa procedurii urmate şi finalizate cu retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

B. Analiza criticilor privind nelegalitatea şi proporţionalitatea (suficienţa) probelor

În cadrul acestei analize va fi abordată şi chestiunea nemotivării actelor atacate, în strânsă legătură cu verificarea respectării drepturilor fundamentale ale destinatarului.

Înalta Curte constată că, în speţă, este atins standardul de motivare a actelor administrative, raportat la specificitatea cauzei, astfel încât recurentul/reclamant a fost în măsură să-şi asigure o apărare corespunzătoare. Corect s-a reţinut că necomunicarea efectivă a actelor clasificate şi nemotivarea lor sunt două chestiuni distincte care nu se influenţează reciproc.

În acest punct al analizei, trebuie amintită concluzia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza de faţă, care, reţinând încălcarea art. 6 din Convenţie, urmare verificării principiilor aplicabile în temeiul laturii civile a acestei dispoziţii, expuse în cauza Regner, a constatat că limitările aplicate reclamantului A. la procedură contradictorie şi la egalitatea armelor nu au fost compensate în cadrul procedurilor interne astfel încât să se păstreze esenţa însăşi a dreptului său la un proces echitabil, pentru următoarele motive esenţiale:

1. Dreptul reclamantului de a fi informat cu privire la elementele de fapt şi conţinutul documentelor ce au stat la baza deciziilor de retragere a autorizaţiei de acces şi de trecere în rezervă, a fost limitat clar şi sever prin faptul că acesta ori avocatul său nu au avut acces la documentele clasificate, care au stat la baza acestor decizii (paragraful 92, 93).

2. Motivele reale de securitate care, în opinia autorităţilor, împiedicau dezvăluirea probelor şi informaţiilor clasificate care îl priveau pe reclamant nu au fost explicate câtuşi de puţin de instanţele naţionale (paragraful 100).

3. Faptul că nicio informaţie specifică nu a fost furnizată reclamantului în cadrul acţiunilor în justiţie nu este în măsură să compenseze limitarea drepturilor sale procedurale (paragraful 104).

4. Prezenţa avocatului reclamantului (deţinător sau nu de certificat ORNISS) în faţa instanţelor naţionale, fără nicio posibilitate de a confirma acuzaţiile clientului său, nu era de natură să asigure apărarea efectivă a reclamantului astfel încât să se poată compensa în mod semnificativ limitările care îl afectează în exercitarea drepturilor sale procedurale (paragraful 108);

5. Lipsa unor explicaţii coerente, oricât de sumare, cu privire la întinderea controlului pe care l-au efectuat şi la fondul acuzaţiilor îndreptate împotriva reclamantului determină concluzia că nu se poate considera ca fiind stabilit suficient de clar dacă instanţele au exercitat în mod efectiv şi corespunzător competenţele care le sunt oferite în acest scop (paragraful 112).

Analizând dacă persistă aceste neregularităţi în cadrul prezentului ciclu procesual, observând totodată că apărările formulate de recurent/reclamant sunt similare, ceea ce denotă menţinerea strategiei juridice de către partea reclamantă, indiferent de datele noi la care acesta a avut acces, Înalta Curte subliniază următoarele aspecte esenţiale:

Accesul reclamantului şi apărătorului său la informaţiile clasificate a fost asigurat prin declasificarea lor, aşa cum au fost menţionate de prima instanţă la punctul 4 din prezenta decizie.

În ceea ce priveşte nota de consemnare a interviului de securitate şi raportul/memoriul reclamantului, instanţa de fond a conchis corect că substanţa acestora este cunoscută, având în vedere că acesta a participat la interviu şi este emitentul raportului. În aceste condiţii, se constată că în prezentul recurs nu s-au opus critici concrete cu privire la conţinutul acestor înscrisuri, rămase clasificate. Susţinerile generale sunt ineficiente, fiind lipsite de consistenţă în cadrul analizei concrete a litigiului.

Totodată, Înalta Curte reţine că reclamantul a refuzat în mod explicit în faţa instanţei de fond, apărarea printr-un avocat cu certificat ORNISS, fapt care nu poate fi invocat în favoarea sa. Informarea cu privirile la posibilitatea de a apela la un avocat cu certificat ORNISS şi accesul efectiv la informaţiile declasificate cu relevanţă în cauză, constituie premise ale unei apărări efective pentru protejarea drepturilor reclamantului. Acest fapt reflectă consolidarea adecvată a apărării juridice în faţa instanţei.

Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că reclamantul a cunoscut în mod real motivele pentru care i-a fost retrasă autorizaţia de acces la informaţii clasificate, având în vedere că extrase considerate decisive sunt consemnate sau reproduse în acte declasificate. Furnizarea acestor informaţii relevante, chiar dacă unele detalii au rămas clasificate (dar cunoscute de reclamant), sunt îndestulătoare pentru a-şi putea susţine apărarea.

Aceste considerente ale hotărârii atacate sunt valide şi, în lipsa unor critici concrete (cu privire la conţinutul acestor înscrisuri), se impune însuşirea lor de către instanţa de recurs.

Sunt de asemenea valide şi considerentele primordiale ale judecătorului fondului cu privire la obiectul acţiunii, care nu priveşte un control de natură penală (ceea ce înlătură orice critică cu privire la legalitatea probelor din dosarul penal) sau disciplinară, precum şi cele cu privire la natura juridică a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, care conferă o prerogativă specifică bazată pe încrederea pe care o inspiră pregătirea, onestitatea, corectitudinea şi loialitatea celui în cauză.

Trebuie amintit că profilul unui deţinător de autorizaţie de acces la informaţii clasificate, aşa cum poate fi creionat din normele legale, implică nu doar competenţe profesionale, ci şi integritate morală şi profesională (ce impune un caracter moral ireproşabil, dar şi o reputaţie bazată pe respectarea regulilor) şi confidenţialitate (tradusă prin capacitate de a nu divulga informaţiile sub nicio formă).

Înalta Curte validează faptul că autoritatea are o largă marjă de apreciere când evaluează faptele care ridică suspiciuni privind existenţa unui risc de securitate şi care pot să pună sub semnul întrebării caracterul persoanei din punct de vedere al securităţii.

Sub aceste aspecte, corect a remarcat judecătorul fondului că, în prezenţa unei îndoieli suficient de consistente (s.n. cu privire la onestitatea reclamantului), autoritatea era obligată să ia măsuri pentru înlăturarea oricărui risc identificat.

În plus de acestea, Înalta Curte constată că aspectele cercetării penale aferente anului 2011 ce l-au vizat pe recurentul/reclamant şi cele care i-au vizat pe tatăl şi fratele acestuia sunt supuse legislaţiei procesual penală, care conferă reclamantului dreptul la tăcere şi la rezervă, atât în ceea ce îl priveşte cât şi în privinţa ascendenţilor în linie directă, precum şi fraţilor suspecţilor sau inculpaţilor.

Cu toate acestea, faptele prietenilor sau cunoscuţilor, care sunt considerate a fi de natură penală şi de care reclamantul a luat cunoştinţă, trebuiau raportate imediat. Era necesar ca reclamantul să ia măsuri urgente în exercitarea atribuţiilor funcţiei deţinute.

Astfel, probatoriul administrat relevă faptul că, la nivelul anului 2011, recurentul/reclamant ştia că mărfuri accizabile sunt introduse fraudulos în ţară prin Vama Stânca Costeşti, care prezenta vulnerabilităţi, context în care:

- a solicitat şefului de vamă B.. să curme orice posibilitate de implicare a apropiaţilor săi în activităţi ilegale,

- a chestionat telefonic în prezenţa finului său, vameşul C.., direct interesat de acest trafic, cu privire la cine trece vama, cu ce, pe ce tură şi unde a fost transportul,

- a redactat un răspuns la D.J.I. Vaslui, oferind date privind operaţiunea de trafic ilegal de produse accizabile, dar fără să facă nicio referire la şeful de vamă B..

- după punerea la dispoziţie, a exprimat public că este victima unui complot, deoarece este aproape de a descoperi afaceri mari cu ţigarete de contrabandă şi a solicitat unui coleg accesarea aplicaţiei SNIEP în afara cadrului legal şi listarea fotografiei unui procuror implicat în ancheta penală.

Instanţa de recurs constată că răspunsurile date de reclamant cu prilejul pretestării poligraf şi la interviul de securitate, dar şi raportul întocmit de acesta se opun, fără putinţă de tăgadă, propriilor afirmaţii din cursul acestui proces, fără ca reclamantul să justifice această conduită.

Faptele reţinute în cadrul procedurii de revalidare au fost, în principal, extrase din răspunsurile formulate de reclamant în timpul interviului de securitate, în cadrul căruia a fost supus unui proces de interogare referitor la acţiunile sale şi ale persoanelor din cercul său apropiat.

Înalta Curte constată că la data interviului, 18.08.2011, reclamantul a fost informat explicit că măsurile întreprinse la nivel instituţional şi care îl vizau nu privesc faptele cu potenţial ilicit cercetate de organele de urmărire penală, atrăgându-i-se atenţia asupra criteriilor de incompatibilitate care ar putea fi incidente dar şi asupra faptului că este vizată sinceritatea şi loialitatea faţă de instituţie, dându-se citire dispoziţiilor legale din materia protecţiei informaţiilor clasificate.

S-a făcut referire explicit la menţinerea sau retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, cu consecinţa trecerii în rezervă iar reclamantul a confirmat că a înţeles toate aspectele prezentate. Cu aceeaşi ocazie, recurentul/reclamant a recunoscut că a înţeles şi a conştientizat că în demersul instituţional sunt avute în vedere doar acele date ce denotă protecţia informativă pe care o acorda unor persoane din mediul său relaţional.

Reclamantul a arătat în cadrul interviului de securitate, printre altele, că:

- din punct de vedere profesional, ar fi trebuit să găsească metode, mijloace să identifice activitatea de contrabandă, confirmând că a cunoscut cazul apropiatului său C.. care ar fi fost prins cu o maşină cu 900 pachete ţigări şi că acesta este în legătură cu E.;

- era conştient de micul trafic şi a atras atenţia apropiaţilor săi asupra acestei mari probleme, susţinând că a crezut că "au renunţat la ţigări";

- a introdus în sistem, în exercitarea funcţiei sale, informaţiile în legătură cu apropiatul său C.. şi, implicit şi în ceea ce îl priveşte pe B.;

- şi-a pus problema că ar putea fi identificate nelegalităţi şi era conştient că poate să-şi piardă serviciu.

În plus, în propriul raport din 14.12.2011, recurentul/reclamant a recunoscut că, în paralel cu începerea urmăririi penale împotriva sa, "Direcţia de securitate internă a procedat la iniţierea unei anchete, având ca scop adoptarea unei decizii privind menţinerea ori retragerea avizului de securitate."

Or, în aceste condiţii, cu nesinceritate a susţinut recurentul/reclamant pe tot parcursul acestui proces că nu a fost informat cu privire la natura procedurii în care era implicat în raport de autorităţile pârâte şi nu a cunoscut motivele retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

Totodată, se confirmă faptul că recurentul/reclamant a minţit în interviul de securitate cu privire la implementarea în baza de date a faptului că apropiatul său, C.., deţinea marfă de contrabandă, deşi aceste date nu se regăseau în sistem.

Răspunsurile date la interviul pre şi post test poligraf (fără a fi analizată testarea propriu-zisă din perspectiva modificărilor psiho-comportamentale) sunt relevante în privinţa informaţiilor oferite de reclamant, respectiv, că ştia de activităţile pretins infracţionale şi că este posibil ca uneori să fi scăpat apropiaţilor săi şi informaţii clasificate pe care le deţinea în virtutea funcţiei sale.

Înalta Curte menţionează pe scurt datele esenţiale şi relevante în cauză, rezultate din celelalte probe, rapoarte întocmite în anul 2011 şi declaraţia reclamantului în faţa instanţei:

Raportul reclamantului din 28.03.2011 relevă activitate intensă de contrabandă cu ţigări.

În raportul din 20.04.2011 se reţine că nu au fost divulgate date pentru a proteja acţiunile derulate de C.., şef de tură la BVF Stînca-Costeşti.

Raportul din 14.06.2011, întocmit şi asumat sub semnătură de domnul A., confirmă că acesta avea atribuţii nemijlocite de culegere de informaţii şi coordonare a activităţilor derulate în acest sens de subordonaţii săi, pentru cunoaşterea, verificarea şi valorificarea unor informaţii referitoare la problema de securitate naţională "contracararea crimei organizate transfrontaliere", inclusiv contrabanda cu ţigarete sub toate formele de introducere în ţară.

Raportul din 19.09.2011 dezvăluie faptul că, deşi era pus la dispoziţie şi îi erau retrase atribuţiile informative, menţinea legătura cu cel desemnat la comanda Sectorului şi participa la şedinţele operative iar raportul din 19.10.2011 confirmă că reclamantul a solicitat în perioada 15-19 septembrie 2011 să i se faciliteze accesul la contul personal pentru aplicaţia SNEIP.

În faţa instanţei de fond, la 20.03.2024, reclamantul a declarat până în august 2011 nu au fost relevate vulnerabilităţi de natură contrainformativă în activitatea sa şi a sectorului pe care îl conduce şi că în timpul anchetei i s-a reproşat că nu sunt implementate informaţii cu privire la persoanele din dosarul de cercetare penală dar că a considerat că se va lua cel mult o măsură sancţionatorie, nu că va fi trecut în rezervă. Acesta a confirmat că după punerea la dispoziţie a continuat să lucreze şi să acorde sprijin pentru efectuarea anchetelor în lucru, cu menţiunea că nu mai avea acces la sistemul informatic şi nu mai era şef de sector.

Analizând apărările recurentului/reclamant, în ceea ce priveşte suspiciunea acestuia că rapoartele interne din aprilie 2011 nu au existat la data emiterii deciziilor contestate, Înalta Curte subliniază că simpla suspiciune nu poate anula efectele acestora în cauză.

În toate ipotezele emise de recurent (rapoartele au existat dar s-a considerat că nu există riscuri de securitate sau nu au existat riscuri de securitate dar era necesar să fie luate măsuri pentru imaginea instituţiei ori pentru înlocuirea unor persoane pe anumite funcţii) concluzia acestuia este fermă în sensul că nu au existat riscuri de securitate, indiferent de împrejurări. Or, un astfel de raţionament este greşit pentru că această concluzie este fundamentată pe o interpretare unilaterală şi incompletă a situaţiei de fapt.

Simpla suspiciune unilaterală nu constituie un fundament juridic suficient pentru a invalida aceste documente, fiind esenţial să fie luat în considerare întregul ansamblu de circumstanţe şi documente relevante, iar orice argumentaţie trebuie susţinută de dovezi, nu doar de ipoteze sau presupuneri

Mai mult, aşa cum s-a antamat, autorităţile pârâte au libertatea de a evalua riscurile de securitate în contextul apărut iar asemenea decizii sunt protejate de o largă marjă de apreciere, astfel că, nu poate avea succes o contestare a valabilităţii actelor exclusiv pe baza unor speculaţii subiective.

În privinţa declaraţiei martorului audiat de prima instanţă la propunerea reclamantului, F., nu pot fi reţinute chestiuni relevante în soluţionarea cauzei. Acesta a prezentat doar aspecte generale, fără a avea cunoştinţă de date concrete esenţiale pentru clarificarea litigiului.

Astfel, în contextul prezentat anterior, autorităţile pârâte au conchis corect că în persoana reclamantului existau riscuri de securitate. Acesta nu mai prezenta încredere iar acest risc este identificat şi confirmat în privinţa prietenilor săi C.. şi B..

În raport de prevederile art. 160 lit. a) şi f) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, în privinţa recurentului/reclamant au fost identificate elemente de incompatibilitate pentru accesul la informaţii secrete de stat întrucât în mod deliberat a ascuns informaţii cu relevanţă în planul siguranţei naţionale (contrabanda cu mărfuri accizabile/criminalitatea transfrontalieră constituia o ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi prezenta interes în angajamentele luate de România referitoare la securizarea graniţei cu spaţiul extra comunitar) şi a minţit în cursul interviului de securitate, demonstrând necinste şi indiscreţie.

Starea de incompatibilitate a deţinătorului unei autorizaţii de acces la informaţii clasificate trebuie confirmată din perspectiva unui observator obiectiv şi rezonabil. Incompatibilitatea apare întotdeauna atunci când există circumstanţe care pot crea o suspiciune rezonabilă cu privire la imparţialitatea deţinătorului, care trebuie nu doar realizată dar şi percepută, ca atare.

Or, în speţă, această suspiciune este definită clar de cele mai înainte expuse, dar şi suficientă pentru conturarea incompatibilităţii reclamantului cu calitatea de deţinător de autorizaţie de acces, cauza retragerii acestei autorizaţii fiind lipsa de onestitate.

Există o distincţie importantă între a nu avea cunoştinţe despre acţiunile persoanelor din cercul apropiat (prieteni) şi a fi conştient de acestea, dar a alege să rămâi tăcut sau chiar a te implica în sprijinul lor în exercitarea funcţiei deţinute, indiferent de modalitate. De asemenea, este esenţial de subliniat că, atunci când eşti întrebat în mod explicit, a nu fi sincer şi a recunoaşte lipsa de discreţie reprezintă o situaţie diferită.

Prin urmare, motivele fundamentale legate de riscul de securitate, precum şi cele referitoare la retragerea autorizaţiei de acces la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, au fost clar explicate de prima instanţă. Aceasta a realizat un control judiciar efectiv, transparent şi riguros, evaluând atât forma, cât şi fondul acuzaţiilor, oferind explicaţii coerente în sprijinul soluţiei pronunţate. Aceste aspecte au fost confirmate şi de analiza efectuată de instanţa de recurs care, în evaluarea dreptului de apreciere pe care autorităţile îl au în această materie, nu a identificat un abuz de putere.

În consecinţă, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte consideră că au fost surmontate toate aspectele ale dreptului la un proces echitabil evocate în hotărârea CEDO.

Concluzionând, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a identificat corect faptele şi circumstanţele relevante, realizând o corectă cronologie a evenimentelor care au condus la emiterea actelor, având în vedere informaţiile factuale disponibile autorităţii la nivelul anului 2011.

Sub al doilea aspect, evaluând necesitatea emiterii actelor, în contextul factual descris, Înalta Curte constată că emiterea actelor răspundea la acel moment unor necesităţi urgente de aplicare a normelor de reverificare şi revalidare a avizului şi autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. Reclamantul trebuia supus procedurii de verificare şi nicio altă soluţie nu era posibilă la acel moment.

Din acest punct de vedere, parcurgerea procedurii şi emiterea actelor atacate constituia cel mai eficient mod de a răspunde situaţiei respective. Impactul factorilor externi, precum urgenţa situaţiei sau consecinţele omisiunii de a lua măsuri au fost determinanţi la acel moment şi au influenţat inclusiv conţinutul actelor şi modalitatea de comunicare a acestora.

Într-adevăr, în situaţia în care actele administrative au fost motivate în esenţa lor iar reclamantul a cunoscut efectiv motivele pentru care acestea au fost emise (contrar susţinerilor din cererea de chemare în judecată) este lipsit de relevanţă dacă acesta a renunţat sau nu la motivarea actelor, aspect neesenţial şi înlăturat de la o analiză suplimentară.

Sub un al treilea aspect al analizei, evaluarea proporţionalităţii măsurilor dispuse în raport cu scopul urmărit şi contextul faptic, este important de observat că, în situaţia în care recurentul-reclamant nu a invocat o eventuală disproporţionalitate, instanţele de judecată sunt obligate să se raporteze la ceea ce este solicitat în acţiune, fiind ţinute de limitele investirii. Această constrângere procedurală face ca instanţa să nu poată analiza din proprie iniţiativă aspecte care nu au fost invocate explicit de către partea interesată.

Sub al patrulea aspect, informaţiile disponibile autorităţii la momentul emiterii actelor au fost evaluate de Înalta Curte, care a analizat atât calitatea, cât şi completitudinea datelor şi informaţiilor de care dispunea autoritatea la acel moment, concluzionând că aceste informaţii se bazau pe date corecte şi complete, provenind direct de la partea reclamantă.

În final, în ceea ce priveşte anularea deciziei de trecere în rezervă a reclamantului, trebuie relevat faptul că în jurisprudenţa naţională consolidată, retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate atrage trecerea în rezervă, dacă nu sunt posturi adecvate pentru competenţele deţinute de persoana în cauză. Fără deţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, actul emis în speţă se încadrează în acest context şi este bazat pe aplicabilitatea corectă a prevederilor art. 85 alin. (1) lit. m) şi alin. (2) Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În răspunsul la criticile formulate în recurs, este important de menţionat că recurentul-reclamant a fost conştient de faptele ce i se impută referitoare la starea de incompatibilitate care împiedică deţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. De asemenea, fără putinţă de tăgadă, a avut cunoştinţă de faptul că lipsa autorizaţiei va conduce la trecerea în rezervă, având în vedere că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii.

Măsurile au fost luate în cadrul unei proceduri legale, fiind motivate şi comunicate. Este indiferentă modalitatea în care s-a realizat comunicarea atâta vreme cât reclamantul le-a contestat în termen şi a avut posibilitatea concretă de a se apăra, situaţie în care dreptul său la apărare a fost asigurat.

Apărările reclamantului nu sunt în măsură să înlăture contextul factual şi normativ reţinut, strategia de apărare fiind ineficientă câtă vreme aceasta nu se referă punctual la chestiunile dezvăluite şi analizate în acest ciclu procesual, aşa cum au fost evaluate anterior.

Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, în temeiul art. 312, C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge ca recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 52 din 10 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2024.