Parochial cemetery lands misclassified as municipal public domain; appeals dismissed and partial annulment of government decree upheld

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamantele PAROHIA BĂRCĂNEŞTI, PAROHIA CONDEEŞTI, PAROHIA PELINUL, PAROHIA SPETENI şi PAROHIA ULEŞTI în contradictoriu cu pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA BĂRCĂNEŞTI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂRCĂNEŞTI, GUVERNUL ROMÂNIEI, au solicitat:

- anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local nr. 18/07.05.2001 adoptată de Consiliul Local al Comunei Bărcăneşti, jud. Ialomiţa, prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenurile cu destinaţie cimitir, respectiv poziţia 18 (cimitir Uleşti), poziţia 19 (cimitir Speteni), poziţia 20 (cimitir Bărcăneşti), poziţia 21 (cimitir Eliza) şi poziţia 22 (cimitir Condeeşti),

- anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1353/2001, Anexa 14 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Bărcăneşti, în ceea ce priveşte poziţia 18 (cimitir Uleşti), poziţia 19 (cimitir Speteni), poziţia 20 (cimitir Bărcăneşti), poziţia 21 (cimitir Eliza) şi poziţia 22 (cimitir Condeeşti), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ Teritoriale al Comunei Bărcăneşti al cimitirelor Parohiei Uleşti, Parohiei Speteni, Parohiei Bărcăneşti, Parohiei Pelinul şi Parohiei Condeeşti.

Soluţia instanţei de fond

Prin Decizia nr. 217/2024 din data de 12 februarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţiile tardivităţii, inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, a inadmisibilităţii, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, a prescripţiei dreptului material la acţiune şi a lipsei de interes, ca neîntemeiate.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele PAROHIA BĂRCĂNEŞTI, PAROHIA CONDEEŞTI, PAROHIA PELINUL, PAROHIA SPETENI şi PAROHIA ULEŞTI, în contradictoriu cu pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI BĂRCĂNEŞTI, prin Primar, şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂRCĂNEŞTI şi GUVERNUL ROMÂNIEI.

Anulează în parte Hotărârea Consiliului Local al Comunei Bărcăneşti, jud. Ialomiţa, nr. 18/07.05.2001, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Bărcăneşti, la care s-au menţionat terenuri cu destinaţie cimitir, şi anume, poziţia 18 - cimitir Uleşti, poziţia 19 - cimitir Speteni, poziţia 20 - cimitir Bărcăneşti, poziţia 21 - cimitir Eliza şi poziţia 22 - cimitir Condeeşti.

Anulează în parte Hotărârea Guvernului nr. 1353/2001, Anexa nr. 14 – Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Bărcăneşti, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea I, în data de 26.03.2022, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritoriale al Comunei Bărcăneşti a cimitirelor - poziţiile 18, 19, 20, 21, 22.

Ia act că reclamantele nu solicită cheltuieli de judecată.

Respinge cererea formulată de pârâţii UAT Comuna Bărcăneşti şi Consiliul Local al Comunei Bărcăneşti de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată."

Cererile de recurs

Împotriva Deciziei nr. 217/2024 din data de 12 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal au promovat recurs pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Bărcăneşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bărcăneşti.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul recursului său, pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, să se dispună respingerea, pe fond, în întregime, a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Într-o primă critică, a susţinut pârâtul Guvernul României că instanţa a respins în mod neîntemeiat excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, faţă de obiectul litigiului, ce constă în solicitarea reclamantelor PAROHIA BĂRCĂNEŞTI ş.a. de anulare în parte a Hotărârii Consiliului Local nr. 18 adoptată de Consiliul Local al Bărcăneşti din data de 07.05.2001, cu completările şi modificările ulterioare, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Bărcăneşti, respectiv poziţiile 18, 19, 20, 21 şi 22 prin care s-a menţionat terenurile cu destinaţie cimitir, precum şi anularea parţială a H.G. nr. 1353/2001, anexa nr. 14, în ce priveşte atestarea apartenenţei la domeniul public al Unităţii Administrativ- Teritoriale Bărcăneşti a cimitirelor menţionate.

Anterior promovării acţiunii, reclamantele au formulat plângere prealabilă, adresată Unităţii Administrative Teritoriale Bărcăneşti, împotriva hotărârii de Consiliu Local de însuşire a inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale. A solicitat revocarea în parte a acestei hotărâri.

Reclamantele nu s-au adresat cu plângere prealabilă şi Guvernului României, în calitatea sa de emitent al H.G. nr. 1353/2001, pentru a solicita revocarea şi a acesteia.

Invocând dispoziţiile art. (7) alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 raporat la art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., susţine pârâtul că, în ce priveşte natura juridică a actelor a căror anulare parţială se solicită în cauză, hotărârea de guvern de atestare a domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale este act administrativ cu caracter individual, aspect necontestat reclamantă, în timp ce hotărârea de consiliu local de însuşire a inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale este doar o operaţiune administrativă premergătoare, ce nu produce per se efecte juridice. Hotărârea de consiliu local de însuşire a inventarului nu are aşadar natura juridică de act administrativ, în sensul art. (2) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

In acest sens sunt relevante dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data adoptării actelor contestate în cauză.

Procedura de atestare a domeniului public al unităţilor administrativ-teritonale constă aşadar într-o etapă de inventariere, ce se concretizează în realizarea, la nivel local, a unor operaţiuni tehnico-materiale şi administrative de întocmire, însuşire şi centralizare a inventarelor şi de înaintare a lor către Guvern, urmată de etapa adoptării, la nivel central, a actului administrativ individual de atestare a domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale.

Prin urmare, în speţă, natura juridică de act administrativ, cu caracter individual, o are doar H.G. nr. 1353/2001, în timp ce H.C.L. al Comunei Bărcăneşti nr. 18/2001 reprezintă o operaţiune administrativă prealabilă adoptării actului administrativ reprezentat de hotărârea de guvern.

Pe cale de consecinţă, apreciază recurentul – pârât Guvernul României că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, în mod obligatoriu reclamanta ar fi trebuit ca, înainte de a promova acţiunea de faţă, în anularea H.G. nr. 1353/2001, sa se adreseze emitentului cu plângere prealabilă, pentru a solicita revocarea actului.

Formularea plângerii prealabile împotriva hotărârii de consiliu local ce a stat la baza adoptării hotărârii de guvern, ca operaţiune administrativă premergătoare, nu este de natură a suplini omisiunea de a solicită emitcnlului actului administrativ atacat revocarea acestuia, omisiune ce a fost invocată de Guvern în condiţiile procedurale impuse de art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi care se traduce astfel într-un fine de neprimire a acţiunii în contencios administrativ.

În speţă, deşi afirmă incidenţa situaţiei de excepţie la care se referă art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, privind intrarea actului în circuitul civil şi producerea de efecte juridice, reclamanta nu demonstrează şi, cu atât mai puţin, nu dovedeşte, că în baza H.G. nr. 1353/2001 au fost încheiate acte juridice prin care, eventual, să se constituie în favoarea unor terţe persoane drepturi asupra sau în legătură cu cimitirul litigios, ci arc în vedere pur şi simplu adoptarea actului şi publicarea sa, respectiv producerea de efecte juridice, ceea ce nu este suficient pentru a conchide că actul nu mai poate fi revocat, pentru a se justifica înlăturarea obligativităţii procedurii prealabile.

Prin urmare, excepţia invocată nu poate fi reţinută, parcurgerea procedurii prealabile fiind obligatorie în speţă, raportat la H.G. nr. 1353/2001, în conformitate cu art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Cum acţiunea în anularea hotărârii de guvern este inadmisibilă în lipsă plângerii prealabile, se impune subsecvent concluzia ca cererea de anulare a hotărârii de consiliu local este deopotrivă inadmisibilă, raportat la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care legalitatea operaţiunilor administrative ce au stat la baza emiterii unui act administrativ nu poate fi cercetată de instanţa de contencios administrativ decât în cadrul acţiunii în anularea respectivului act, iar nu de sine stătător.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepţia lipsei plângerii prealabile invocată de pârâtul Guvernul României cu referire la capătul de cerere în anularea parţială a H.G. nr. 1353/2001, şi, pe cale de consecinţă, să se respingă acţiunea, în tot, ca inadmisibilă.

Într-o altă critică, recurentul pârât Guvernul României, mai susţine că instanţa de fond a respins şi excepţia tardivităţii.

Invocând prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, recurentul susţine că prezenta acţiune este tardiv formulată.

Potrivit art. 108 din Constituţie, republicată, hotărârile adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al .României. Astfel, măsura oficială de comunicare către cei interesaţi a hotărârilor Guvernului, măsură care condiţionează însăşi intrarea în vigoare a acestor acte administrative, este publicarea lor în Monitorul Oficial al României, moment de la care încep să curgă şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Hotărârea Guvernului nr. 1353/2001 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală şi a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial.

Data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de părţile reclamante este 26 martie 2002 în Monitorul Oficial nr. 205, respectiv anexele la hotărâre în M.Of nr. 205 bis din 26 martie 2002.

Susţine recurentul că hotărârea de Guvern în discuţie este un act administrativ cu caracter Individual, deoarece se adresează unor persoane determinate, indicate chiar în cuprinsul actului, în speţă unităţile administrativ-teri tonale (ca persoane juridice) din judeţul Călăraşi, pentru care au fost aprobate inventarele bunurilor aparţinând domeniului public al fiecăreia dintre acestea.

In aceste condiţii, apreciază ca fiind evident că introducerea prezentei acţiuni la data de 10.03.2023 s-a făcut cu mult peste termenul de decădere de 1 an de la data publicării/aducerii la cunoştinţă publică a actului contestat (26 martie 2002).

In susţinerea caracterului excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocă soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 265/20.02.2024, instanţa admiţând excepţia de tardivitate, a respins cererea de chemare în judecată, ca tardiv formulată.

Într-o altă critică, recurentul mai susţube că, în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive

Raportat la modul în care a fost formulat acest petit - anularea unei hotărâri emise de către un organ de specialitate al administraţiei publice locale, arată ca este evident faptul că Guvernul României nu poate avea capacitate juridică civilă şi nici calitate procesuală pasivă.

în privinţa capacităţii juridice, atât Guvernul României, cât şi celelalte organe ale administraţiei publice au o capacitate administrativă (capacitate juridică specială de drept public, iar nu de drept privat), prin care se înţelege aptiludinea lor de a fi subiecte în raporturile juridice administrative reclamate de realizarea competenţelor, a atribuţiilor stabilite de Constituţie sau de lege, iar aceste raporturi sunt guvernate de norme juridice proprii dreptului public, în general, şi dreptului administrativ, în special.

De altfel, pentru soluţionarea judicioasă a excepţiei lipsei capacităţii juridice civile a Guvernului României apreciază că este esenţială determinarea raporturilor juridice reale dintre părţi, a naturii acestora şi a instituţiilor juridice aplicabile speţei, dacă acestea sunt specifice dreptului public sau dreptului privat.

Astfeş, invocă prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident faptul că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme şi instituţii ale dreptului privat. Spre deosebire de raporturile juridice civile, în care părţile au o poziţie de egalitate juridică, raporturile de drept administrativ au trăsături juridice specifice, părţile acestora aflându-se într-o subordonare ierarhică, iar ele se supun principiilor proprii dreptului administrativ şi jurisdicţiei speciale administrative.

Prin urmare, acest organ colegial, fără personalitate juridică şi fără un patrimoniu propriu, care este alcătuit din Primul - Ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin legea organică, poate sta în justiţie, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor sale legale, în acest caz fiind în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale menţionate anterior şi pe dispoziţiile legii speciale de organizare şi funcţionare; acordând acestui organ al administraţiei de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit, legea îi acordă şi capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanţele judecătoreşti specializate exercită, în condiţiile stabilite de Constituţie şi de Legea nr. 554/2004, controlul legalităţii actelor sale.

Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă fiind condiţionată de existenţa identităţii dintre pârât şi cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

Potrivit dispoziţiilor constituţionale şi celor ale legii speciale de organizare şi funcţionare (O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare), Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, iar pentru realizarea atribuţiilor sale adoptă acte administrative de autoritate pe baza şi în vederea executării legii (hotărâri şi ordonanţe), în condiţiile stabilite de art. 102 coroborat cu art. 108 din Constituţia României, republicată.

Concluzia care se desprinde este aceea că, poziţia procesuală a Guvernului într-un litigiu de contencios administrativ poate fi justificată numai în condiţiile în care a adoptat sau urmează să adopte asemenea acte administrative - hotărâri şi ordonanţe.

Astfel, menţionarea actului administrativ constituie o necesitate obiectivă, deoarece numai prin intermediul acestuia s-ar fi putut stabili raportul juridic dintre reclamantă şi Guvernul României. '

Insă, în cazul acestui capăt de cerere nu se contestă legalitatea unui act administrativ emis de Guvernul României, care prin dispoziţiile sale să vatăme reclamantei vreun drept, iar aceasta nu se află nici în faţa unui refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, situaţie care se apreciază în raport cu competenţele şi atribuţiile stabilite pentru Executiv prin dispoziţiile constituţionale şi cele ale O.U.G. nr. 57/2019. Aşadar, în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Aşadar, între Guvernul României şi reclamantă nu există vreun raport juridic de drept material care, prin prezenta cerere, să poată fi transpus într-un raport de drept procesual.

Aşadar, Guvernul României nu poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu această solicitare şi nu poate fi obligat la realizarea pretenţiilor părţii reclamante.

Faţă de toate aceste aspecte, solicită a se respinge acest capăt de cerere, în contradictoriu cu Guvernul României, ca inadmisibil.

Şi în ceea ce priveşte soluţia de anulare parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum si al municipiilor, oraşelor si comunelor din judelui Ialomiţa — Anexa 14 - poziţiile cimitir 18,19, 20, 21 si 22, recurentul -pârât Guvernul României arată că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii.

Astfel, susţine că Hotărârea Guvernului fir. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraselor şi comunelor din judeţul Ialomiţa, este temeinică şi legală şi a fost adoptată de executiv, astfel cum reiese şi din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Administraţiei Publice (în organizarea de la acea dată), Prefectura judeţului Ialomiţa şi Consiliul judeţean Ialomiţa, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale cu atribuţii şi competenţe în domeniul administraţiei publice locale şi al iniţierii proiectelor de acte administrative din sfera lor de competenţă.

Şi la acel moment, dar şi în prezent, Guvernul are exclusiv competenţa de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local sau judeţean, neavând abilitarea legală de a inventaria el însuşi aceste bunuri, deci de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost însuşite de consiliile locale, respectiv de cele judeţene, prin hotărâri ale acestora. Intervenţia Guvernului asupra inventarelor însuşite de către autorităţile administraţiei publice locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerinţă inacceptabilă în autonomia locala, autonomie consfinţită prin Legea fundamentală, şi, în prezent, şi prin O.V.G. nr. 57 12019 privind Codul administrativ.

De asemenea, subliniază că la elaborarea actului administrativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. H.G.. nr. 555/2001.

Invocând dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestei, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data adoptării actului criticat, în prezent abrogat prin O.U.G. nr. 57/2019, susţine recurentul că hotărârile adoptate de consiliile locale prin care sunt însuşite inventarele bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, se centralizează de către comisiile judeţene, fiind înaintate Guvernului care, prin hotărâre atestă apartenenţa bunurilor la domeniul public al judeţului sau al celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.

Aşadar, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor în domeniul public local nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al acestora, deci nu este de natură a vătăma vreun drept,\;i doar de a constata apartenenţa acestor bunuri.

Prin asemenea acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietăţii altor persoane.

Mai mult, în sprijinul celor de mai sus, referitor la actele administrative emise de Guvern, Curtea Constituţională a statuat faptul că acestea "doar confirmă regimul juridic al unor bunuri ce au fost enumerate în acte ale autorităţilor publice locale", deci nu au efect constitutiv de drepturi.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte cimitirele aflate în administrarea Consiliului Local al Comunei Bărcăneşti, recurentul arată faptul că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 102/2014 privind cimitirele şi ale Legii tw. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată, autorităţile publice locale au obligaţia de a înfiinţa şi de a avea în proprietate cimitire în fiecare localitate.

De asemenea, potrivit textelor de lege arătate, cimitirele comunale, orăşeneşti sau municipale nu pot fi administrate de parohiile locale ci de operatori economici care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 102/2014.

Analizarea, respectiv cenzurarea valabilităţii titlului cu care unitatea administrativ-toritorială deţine imobilele în discuţie este de competenţa instanţelor de drept comun. Instanţa de contencios poate analiza legalitatea unui act administrativ prin prisma respectării dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia şi a nonnelor de competenţă conferite de lege emitentului actului.

Pentru toate aceste considerente recurentul – pârât Guvernul României solicită instanţei admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi, pe fond, ca neîntemeiată.

La rândul lor, pârâţii UAT Comuna Bărcăneşti şi Consiliul Local Bărcăneşti, printr-o cerere de recurs comună, au criticat sentinţa civilă nr. 217/12.02.2024 pronunţată de CA Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, tot din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Primă critică adusă sentinţei recurate vizează soluţionarea greşită a excepţiilor invocate.

Invocând dispoziţiile art. 32 şi 33 C. proc. civ. susţin recurenţii – pârâţi că, deşi s-ar anula actele administrative atacate, reclamantele nu obţin terenuri cu destinaţia cimitir, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nemaiputând fi exercitată, termenul de formulare a unei astfel de cereri fiind depăşit.

Legitimarea interesului reclamantelor este diferită de legalitatea pretenţiilor formulate, care implică analizarea însăşi a fondului cauzei. Or, legitimarea interesului reclamantelor, în contextul în care nu au uzat de procedura specială prevăzută de legile fondulului funciar, nu există.

Parohiile nu justifică un interes personal pentru anularea actelor administrative. Or, interesul nu mai este născut şi actual, în condiţiile în care procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor speciale a fost ratată. Instanţa de fond a considerat că parohiile nu trebuie să mai urmeze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de legile fondului funciar, pe considerentul că ele sunt titulare ale dreptului de proprietate.

Susţin recurenţii că, şi dacă s-ar admite acest argument al instanţei de fond ar însemna că acţiunea este tot lipsită de interes, devreme ce instanţa le consideră proprietare ale terenurilor cu destinaţia de cimitire.

De asemenea, mai susţin pârâţii că instanţa a nesocotit prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, în contextul în care parohiile cunoşteau de mult timp despre faptul că cimitirele figurează în patrimoniul public al comunei.

Or, hotărârea luată de autoritatea deliberativă locală a cărei anulare se solicită, trebuia să fie contestată în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, sub sancţiunea prescripţiei dreptului la acţiune.

Prevederile Legii nr. 213/1998 evocate de Instanta de fond trebuiau corelate cu prevederile Legii nr. 18/1991 si ale celorlalte legi din materia fondului funciar şi ale restituirii proprietăţilor

În contextul în care după apariţia Legii nr. 18/1991. parohiile nu au solicitat recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra terenurilor cu destinaţia de cimitire. Procedura urmată de autoritătile locale de includere a acestor terenuri în patrimoniul public al UAT a fost una legală, scopul Legii nr. 213/1998 fiind tocmai cel de reglementare a regimului juridic al bunurilor aflate pe teritorłul administrativ al Comunei Bărcănesti.

Apoi, instanta de fond nu a ţinut seama de faptul că cimitirele au fost administrate, cel puţin după anul 1990, de Primăria Bărcănesti, fiind efectuate investiţii în amenajarea si întreţinerea acestor obiective. În toată această perioadă. niciodată parohiile nu au emis vreo pretentie cu privire la terenurile cu această destinaţie

Cu referire la Parohia Speteni, susţin recurenţii că anularea actelor administrative pentru cimitirul nou, în suprafaţă de 5000 mp. este vădit nejustificată, în contextul în care acest cimitir a fost înfiinţat în anul 2006, iar parohia nu poate exhiba vreun titlu de proprietate cu privire la terenul în cauză.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentintei instantei de fond şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursurilor promovate în cauză, au formulat apărări în cadrul unei singure întâmpinări intimatele-reclamante Parohia Bărcăneşti, Parohia Condeeşti, Parohia Pelinul, Parohia Speteni şi Parohia Uleşti, în cadrul căreia au invocat excepţia tardivităţii formulării recursului depus de către UAT Bărcăneşti, precum şi excepţia nemotivării recursurilor.

Pe fondul recursurilor au solicitat intimatele –reclamante respingerea acestora, ca nefondate, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei prin care instanţa a admis acţiunea formulată.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, din data de 10.05.2024 a fost fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 22.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte, soluţionând mai întâi excepţia tardivităţii recursului promovat de către UAT Bărcăneşti şi excepţia nulităţii, pentru nemotivarea ambelor recursuri, astfel cum au fost invocate de intimatele – reclamante în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele expuse în practicaua încheierii de amânare a pronunţării din data de 22 octombrie 2024, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul celor două recursuri ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii, însă, având nevoie de timp pentru a delibera, eventual, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea soluţiei pentru astăzi, 5 noiembrie 2024.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Bărcăneşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bărcăneşti sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Înalta Curte analizând recursurile promovate de pârâţi, constată, prin considerente comune, că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

În opinia Înaltei Curţi sentinţa de fond este legală, atât în ceea ce priveşte soluţia de respingere dată excepţiilor de procedură şi de fond invocate de recurenţii-pârâţi, cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare în parte a hotărârilor contestate.

Soluţia de respingere a excepţiilor invocate de ambii recurenţi este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor incidente prevăzute de C. proc. civ. şi de Legea nr. 554/2004.

Excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004, faţă de solicitarea de anulare parţială a H.G. nr. 1353/2001 anexa nr. 14 – Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Bărcăneşti, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritoriale al Comunei Bărcăneşti a cimitirelor - poziţiile 18, 19, 20, 21, 22 a fost în mod legal apreciată ca neîntemeiată şi respinsă ca atare de prima instanţă.

Raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, dar şi la dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, în mod corect a reţinut prima instanţă că actul administrativ unilateral cu caracter individual contestat, respectiv H.G. nr. 1353/2001, constituie un act care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, efectul hotărârii de guvern contestate fiind acela de "a atesta" apartenenţa bunurilor (în speţă, a unor cimitire) la domeniul public de interes local (domeniul public al Comunei Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa), acest efect al atestării producându-se încă din momentul publicării hotărârii de guvern în Monitorul Oficial, ea nemaiputând fi revocată, ci doar anulată pentru vicii de legalitate anterioare sau concomitente momentului emiterii ei.

Atestarea constituie operaţiunea de confirmare oficială a unui fapt material sau a unei situaţii juridice, având rolul de a asigura încrederea publicului cu privire la realitatea faptului sau situaţiei atestate.

Aşadar, parcurgerea procedurii plângerii prealabile nu mai era obligatorie, ea fiind lipsită de orice finalitate practică, nemaifiind posibilă revocarea hotărârii de emitentul actului contestat.

De altfel, din actele dosarului se observă că, răspunzând cererilor formulate de preotul paroh al bisericilor, cereri prin care se solicită relaţii cu privire la situaţia juridică a cimitirelor, Primăria Comunei Bărcăneşti a invocat, drept argument al apartenenţei bunurilor la domeniul său public, prevederile art. 286 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019, anexa 4, pct. 10, dar şi faptul publicării hotărârii în Monitorul Oficial, atestându-se astfel caracterul definitiv al însuşirii inventarului bunurilor, prin adoptarea H.G. nr. 1353/2001 care atesta această situaţie juridică, respectiv apartenenţa la domeniul public .

Prin urmare, criticile recurentului – pârât Guvernul României privind soluţia dată de instanţă excepţiei inadmisibilităţii, pentru lipsa plângerii prealabile sunt neîntemeiate.

Nici criticile ce vizează soluţia dată excepţiei tardivităţii, invocate de acelaşi pârât, nu pot fi reţinute.

Excepţia tardivităţii formulării acţiunii în mod corect a fost respinsă de prima instanţă care a aplicat dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că acţiunea formulată de reclamantele-intimate, în calitate de terţi pretins vătămaţi, a fost formulată în termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Fiind contestată în calitate de terţ, termenul de 1 an privind contestarea a început să curgă de la data luării la cunoştinţă a H.G. nr. 1353/2001 – respectiv a anexelor cuprinse vizând termenul în litigiu, iar această dată nu este data publicării în Monitorul României respectiv data de 26.03.2002.

Deşi H.G. nr. 1353/2001 a fost publicată, într-adevăr, în Monitorul Oficial nr. 205/26.03.2002, nu acesta reprezintă momentul luării la cunoştinţă de către reclamanţi a situaţiei juridice a bunurilor ce formează obiectul acţiunii de faţă, din moment ce anexele, care conţineau individualizarea bunurilor din domeniul public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa, nu au fost publicate odată cu corpul hotărârii de guvern, ci ulterior, în cadrul Monitorului Oficial nr. 205bis/26.03.2002, publicaţie care nu se distribuie în cadrul abonamentului, ci presupune un demers special din partea persoanei interesate pentru procurarea ei. Ca atare, nu se poate prezuma, în mod rezonabil, că actul normativ respectiv a ajuns la cunoştinţa publică, persoanele vătămate prin acest act neavând posibilitatea să anticipeze conţinutul acestuia, simpla consultare a Monitorului Oficial, partea I, nefiind suficientă pentru a se lua la cunoştinţă despre conţinutul efectiv al inventarului bunurilor proprietate publică a căror atestare s-a realizat prin respectiva hotărâre de guvern.

Publicarea anexelor H.G în Monitorul Oficial al României Partea I BIS nu poate aveasemnificaţia unei aduceri la cunoştinţă publică a conţinutului acestora. Întrucât această publicaţie nu se distribuie în cadrul abonamentului, ci presupune un demers special din partea persoanei interesate pentru procurarea ei nu se poate prezuma în mod rezonabil că actul normativ respectiv a ajuns la cunoştinţa publică, persoanele vătămate prin acest act neavând posibilitatea să anticipeze conţinutul acestuia.

Prin urmare, judicios a reţinut prima instanţă că, în cazul reclamantelor, în calitate de terţi care se consideră vătămaţi printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altor subiecte de drept, potrivit art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (3), termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 se calculează de la data la care au luat cunoştinţă de existenţa actului vătămător.

Astfel, având în vedere că, în cazul invocării unei excepţii sarcina probei se inversează, revenind celui care invocă excepţia, termenele se calculează de la data formulării plângerilor prealabile împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 18/07.05.2001, anterior acestui moment neexistând nicio dovadă că reclamantele ar fi luat cunoştinţă de conţinutul concret al actelor vătămătoare. Cum data formulării plângerilor prealabile este 11.08.2022, în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că termenul de decădere reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 552/2004 a fost respectat, întrucât acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 10.03.2023, deci, în interiorul termenului de1 an.

Aşadar, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate şi criticile formulate de recurentul – pârât Guvernul României ce vizează soluţia dată de prima instanţă excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii, aceasta fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 7 şi 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Şi excepţia precripţiei dreptului la acţiune, invocată de recurenţii – pârâţi Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bărcăneşti şi Consiliul Local Bărcăneşti a fost în mod legal respinsă de prima instanţă, care a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, criticile acestor recurenţi – pârâţi din cadrul recursului, sub acest aspect, neputând fiind reţinute ca fondate.

Dat fiind faptul că intimatele – reclamante nu sunt destinatarele actului, ci sunt terţi faţă de acesta, în condiţiile în care recurenţii – pârâţi nu au făcut dovada comunicării hotărârii către reclamante, raportat la data expirării termenului de răspuns la plângerile prealabile formulate, 11.09.2022, în mod corect a reţinut prima instanţă că termenul de prescripţie reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 552/2004 a fost respectat, având în vedere că acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 10.03.2023.

Si soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât Guvernul României este legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 32 alin. 1 şi 36 C. proc. civ.

Guvernul României justifică în cauză calitate procesuală, în considerarea calităţii sale de emitent al H.G. nr. 1353/2001, act deopotrivă contestat de intimaţii – reclamanţi împreună cu Hotărârea nr. 18/07.05.2001 a Consiliului Local al comunei Bărcăneşti.

Nici criticile formulate de recurenţii – pârâţi Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bărcăneşti şi Consiliul Local Bărcăneşti privind soluţia dată excepţiei lipsei de interes a reclamantelor în promovarea acţiunii nu pot fi reţinute, respingerea excepţiei fiind pronunţată de instanţă cu corecta interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 din C. proc. civ., dar şi a art. 1 alin. (1) şi 2) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a interpretat şi aplicat corect aceste dispoziţii legale în raport de obiectul cauzei, reclamantele justificând un interes în formularea cererii de anulare a actelor administrative, în calitate de persoană pretins vătămată prin emiterea unor acte administrative cu caracter individual privind apartenţa asupra imobilelor având destinaţia de cimitir la domeniul public, acestea urmărind să protejeze folosinţa terenurilor cu destinaţia de cimitire parohiale, în considerarea dreptului de proprietate pe care apreciază că îl deţin.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că acţiunea în anularea actelor poate fi formulată nu numai de proprietarul bunurilor vizate de hotărâri, ci şi de persoana care are folosinţa legală a bunurilor, folosinţă ce ar fi afectată prin actele administrative atacate.

Din perspectiva raportului litigios de drept administrativ, reţine Înalta Curte că este suficient ca reclamantele să justifice un interes în sensul art. 33 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., ca acestea să afirme o vătămare a drepturilor lor, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În ce măsură această afirmaţie este sau nu întemeiată ţine de fondul litigiului.

Împrejurarea că intimatele - reclamante nu au parcurs procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, conform legilor fondului funciar, nu prezintă relevanţă. Pe de o parte, reclamantele afirmă faptul că sunt proprietare ale cimitirelor parohiale, ceea ce exclude obligaţia promovării acţiunii în constituirea/reconstituirea dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, reclamantele urmăresc să obţină anularea unor acte pe care le apreciază nelegale, prezentând importanţă din această perspectivă titlul în temeiul căruia au fost emise actele litigioase.

Prin urmare şi soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes este legală, criticile recurenţilor – pârâţi pârâţi Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bărcăneşti şi Consiliul Local Bărcăneşti sub acest aspect, fiind neîntemeiate.

Referitor la criticile recurenţilor ce vizează soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare în parte a H.G. nr. 1553/2001 Anexa nr. 14, – Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Bărcăneşti, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritoriale al Comunei Bărcăneşti a cimitirelor - poziţiile 18, 19, 20, 21, 22 şi a Hotărârii Consiliului Local al Comunei Bărcăneşti, judeţul Ialomiţa nr. 18/08.05.2001, Înalta Curte constată că şi această soluţie este legală, criticile recurenţilor, subsumate tot motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând fi reţinute.

Contrar susţineilor recurenţilor, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998 în verificarea legalităţii H.G. nr. 1353/2001 şi a Hotărârii Consiliului Local Bărcăneşti nr. 18/07.05.2001, prin care au fost incluse şi atestate ca aparţinând domeniului public al Unităţii Administrativ -Teritoriale al Comunei Bărcăneşti imobilele teren cu destinaţia cimitir evidenţiate la poziţiile nr. 18,19, 20, 21 şi 22 din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Bărcăneşti jud. Ialomiţa.

Situaţia premisă stabilită corect de prima instanţă este aceea că prezenta acţiune nu este o acţiune în revendicare civilă de comparare a titlurilor de proprietate ale părţilor implicate, ci o acţiune formulată în condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 prin care se contestă legalitatea atestării unor imobile, cu destinaţia de cimitir parohial, la domeniul public al Comunei Bărcăneşti jud. Ialomiţa.

În raport de această premisă criticile recurenţilor -pârâţi Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bărcăneşti şi Consiliul Local Bărcăneşti privind lipsa titlului de proprietate asupra terenurilor, în lipsa reconstituirii dreptului de proprietate pentru intimatele -reclamante în baza Legii nr. 18/1991 nu sunt fondate.

Astfel cum s-a reţinut şi anterior, acţiunea formulată nu este o acţiune în revendicare, în cauză nici intimatele -reclamante şi nici recurenţii – pârâţi anterior menţionaţi nu au depus titluri de proprietate, înscrise în cartea funciară, care să fundamenteze trecerea cimitirelor în domeniul public al comunei Bărcăneşti, analiza legalităţii actelor contestate fiind realizată de prima instanţă în mod corect strict sub aspectul legalităţii atestării la domeniul public al Comunei Bărcăneşti a terenurilor cu destinaţia de cimitir, în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998.

În mod corect prima instanţă a reţinut că pentru emiterea de acte administrative de atestare a unor bunuri ca aparţinând domeniul public, este necesară existenţa şi dovedirea dreptului de proprietate, iar recurenţii – pârâţi nu au depus vreun titlu care să fi fundamentat trecerea cimitirelor în domeniul public al Comunei Bărcăneşti.

Pe de altă parte intimatele - reclamante au probat cu acte în sensul că la data atestării ca aparţinând domeniului public emiterii actelor contestate terenurile în litigiu au fost folosite şi exploatate de biserici ca cimitire, iar în temeiul drepturilor recunoscute, au fost efectuate diferite acte de conservare şi de administrare a cimitirelor, fiind expres atestate ca fiind cimitire parohiale, din Registrul pentru înscrierea înmormântărilor reieşind că Parohiile s-au ocupat de administrarea cimitirelor, evidenţă şi înhumări.

În cauză intimatele – reclamante au probat cu acte faptul că la data atestării cimitirele aveau destinaţia de cimitir parohial şi nu comunal şi în consecinţă, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile pct. III 10 al anexei Legii nr. 213/1998 în sensul că domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit şi din cimitirele orăşeneşti şi comunale, care sunt administrate de operatorii economici care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 102/2014.

Judicios a reţinut prima instanţă că intimata-pârâtă Comuna Bărcăneşti nu a făcut dovada că, la data adoptării hotărârii Consiliului Local al Comunei Bărcăneşti nr. 18/07.05.2001 era proprietară asupra terenurilor în speţă, proprietate care să fi fost dobândită printr-una din modalităţile prevăzute de lege.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte reţine că, deşi în cuprinsul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în punctul III, 10 al anexei, s-a arătat că domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit şi din cimitirele orăşeneşti şi comunale, nu este de natură să probeze împrejurarea că pârâta Comuna Bărcăneşti avea, la data emiterii hotărârii atacate, dreptul de proprietate asupra respectivelor terenuri cu destinaţia de cimitire, întrucât legiuitorul a făcut referire explicită la cimitirele comunale.

Or, în speţă, nu s-a probat că înfiinţarea cimitirelor s-a realizat de autorităţile comunale, pe terenul deţinut legal de acestea la data faptelor, cimitirele fiinţând drept cimitire parohiale.

Prin urmare, interpretând judicios dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, în mod corect a reţinut prima instanţă că în cauză nu s-a probat de către intimaţii - pârâţi că au dobândit proprietatea, printr-unul din modurile legale de dobândire a proprietăţii publice, asupra terenurilor menţionate ca fiind cimitire, evidenţiate la poziţiile nr. 18-22 din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Bărcăneşti, astfel că şi soluţia de anulare în parte a celor două hotărâri ce fac obiectul litigiului, este legală, motiv pentru care se impune menţinerea hotărârii de fond, în integralitatea sa, criticile recurenţilor -pârâţi privind fondul cauzei, fiind, de asemenea, nefondate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va respinge recursurile formulate pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Bărcăneşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bărcăneşti, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Bărcăneşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bărcăneşti împotriva Deciziei nr. 217/2024 din data de 12 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 noiembrie 2024.