Securitate counter-espionage surveillance confirmed as violation of private life rights

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 393 din 10 martie 2023, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că prin extrapolarea nepermisă a motivării din considerentele sentinţei, a schimbat statutul juridic al relaţiei consensuale a celui vizat/urmărit informativ/instalate -existente cu A., ca ofiţer de contraspionaj şi de informaţii, la momentul istoric analizat de instanţă.

Cadrul legal al activităţii informativ-operative a fostului DSS din structura MAI la nivelul momentului analizat de instanţa de fond, se regăseşte în Constituţia R.S. România din 1965, C. pen. din 1968, legea nr. 24/1968- înfiinţarea si funcţionare DSS parte din MAI, decretul Consiliului de Stat nr. 121/1978 organizare şi funcţionare M.A.I., Instrucţiunile 00190/1978 ale D.S.S. organizare şi funcţionare, privind munca informativă a organelor de securitate.

De asemenea recurentul aduce ca argumente, care la fond nu au fost nici analizate şi nici avute în vedere, dispoziţiile art. 53 din actuala Constituţie a României, şi art. 395 din noul C. pen. pentru când instanţele de judecată, în cazuri speciale pot fi luate măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi, pentru raţiuni ce ţin de siguranţa naţională şi ordinea publică.

Cel mai important argument ce se cuvine a fi analizat de instanţa de control judiciar, se referă la înţelegerea/convenţia consensuală civilă agreată şi încheiată de arhitectul M.A. ca obiectiv urmărit şi dirijat în secret de conducerea Serviciului 10 din U.M.025.

În opinia recurentului, legalitatea ocupaţiei sale ca ofiţer de informaţii, ca prezumţie absolută era evidentă şi rămâne şi azi pentru că toată activitatea cât a activat în cadrul M.I.-D.S.S.-UM 0625 Bucureşti, a urmărit să-şi îndeplinească cu totală detaşare şi bună credinţă, cu profesionalism, ordinele şi obligaţiile din fişa postului de ofiţer de contraspionaj, onest, fără patimă politică, fără abuzuri, obiectiv, cu vigilenţă şi dăruire profesională, credincios unui jurământ militar.

Recurentul arată că a fost animat de sentimente de devotament profesional, privind activitatea de prevenire văzută din perspectiva ofiţerului tânăr absolvent şi fără experienţă practică, recrutat şi instruit/şcolarizat, să prevină infracţiunile contra Securităţii statului român, ca interes naţional şi nu pentru a servi un regim totalitar comunist, cum se reţine în considerentele sentinţei.

De asemenea, recurentul mai susţine că informaţiile dobândite teoretic în scoală l-au ajutat să rezolve cazurile încredinţate - privind prevenirea unor posibile acte de contraspionaj italian - şi racolare, a unor persoane pretabile la acţiuni de trădare prin furnizare de informaţii, ostil-duşmănoase, violente, de natură a leza siguranţa naţională şi nicidecum din motive politice sau de natură a leza drepturile omului.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

5.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

5.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că pârâtul A. a fost verificat la solicitarea adresată C.N.S.A.S. de către doamna B. (pentru tatăl său, C.), sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond temeinic şi legal reţinut îndeplinirea ambelor condiţii necesare pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii.

Prima condiţie, respectiv ca persoana verificată să fi avut, în perioada 1945-1989, calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, este asigurată în cauza de faţă deoarece, aşa cum, de altfel, recunoaşte şi pârâtul, a avut gradul de locotenent major în cadrul Direcţiei a III-a, Serviciul 10 (1980-1981).

Şi condiţia ca să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului este îndeplinită având în vedere înscrisurile existente în dosarul nr. x/1942, analizate potrivit art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Din conţinutul înscrisurilor analizate, a rezultat că recurentul-pârât a participat la urmărirea titularului de dosar nr. x/1942, fost condamnat la 3 ani de detenţie întrucât, împreună cu alte persoane, a constituit o grupare subversivă intitulată "Hexagon" (1962) şi urmărit în perioada 1980-1981 deoarece a apărut ca legătură a diplomatului italian "D." (nume conspirativ de urmărire, n.n.).

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-pârât despre o presupusă convenţie consensuală civilă încheiată cu persoana urmărită sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, având în vedere şi celelalte apărări ale sale privitoare la trădarea prin transmitere de informaţii secrete, precum şi înscrisurile scrise şi semnate de acesta, care fac trimitere la trecutul persoanei urmărite, de fost condamnat, de opozant al regimului comunist.

Înalta Curte mai are în vedere faptul că în perioada comunistă, măsura avertizării, alături şi de alte măsuri, au fost aplicate de organele de represiune ale statului, cetăţenilor săi cu scopul de a-i împiedica să se manifeste împotriva regimului comunist.

Astfel, după obţinerea aprobării conducerii, persoanei respective i se punea în vedere, de regulă, în faţa colectivului, a persoanelor din conducerea unităţii respective sau a familiei, să adopte o conduită conform regulilor şi normelor de convieţuire socială.

De asemenea, i se lua şi un angajament prin care respectivul, se angaja să respecte legile statului şi să nu aducă atingere intereselor acestuia.

Pentru a se cunoaşte dacă măsura avertizării şi a atins obiectivul, se recurgea la ajutorul surselor care erau dirijate pe lângă cel avertizat cu scopul de a stabili dacă acesta a renunţat la manifestările ostile sau, dimpotrivă, îşi păstrează atitudinea şi convingerile politice.

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că ofiţerii luau hotărâri cu privire la folosirea informaţiilor primite în procesul de urmărire informativă, generând noi ingerinţe ale Securităţii în viaţa privată a celui urmărit.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obţinând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi, iar acestea ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viată privată.

Nu prezintă relevantă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente.

Odată ce informaţii care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităţilor pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de către Securitate.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a arătat că, prin participarea la instrumentarea dosarului deschis de Securitate nr. x, recurentul-pârât a îngrădit drepturi fundamentale, în special dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturile Omului.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 393 din 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.