Judicial mandate to issue retrocession decision when administrative body remains silent under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 23 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Romano-Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ("ANRP") şi Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, a solicitat obligarea pârâtelor la soluţionarea cererii de retrocedare nr. x din 19.01.2006, în sensul de a se stabili existenţa şi întinderea dreptului în favoarea reclamantei, a calităţii de persoană îndreptăţită şi a se dispune retrocedarea în natură a imobilelor situate în Turda, str. x şi str. x, cu datele de identificare indicate, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 70 din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 1910 din 13 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

1.4. Prin decizia nr. 2487 din 12 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

1.5. După pronunţarea regulatorului de competenţă, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 3 februarie 2020, sub nr. x/2018*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 494 din 30 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Turda în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(ii) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România;

(iii) a obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să soluţioneze cererea de retrocedare nr. x/19.01.2006 în sensul că va emite, în favoarea reclamantei Parohia Romano-Catolică Turda, o decizie prin care să dispună constatarea calităţii de persoană îndreptăţită a Parohiei Romano-Catolice Turda pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că se va dispune:

a) Restituirea în natură a imobilelor: construcţie corp C2 şi suprafaţa de teren de 271 mp având destinaţia curţi-construcţii necesară în vederea realizării unei bune utilizări a construcţiei şi construcţie corp C3 şi suprafaţa de teren de 154 mp având destinaţia curţi-construcţii necesară în vederea realizării unei bune utilizări a construcţiei, astfel cum aceste imobile sunt identificate în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert A., imobile care se regăsesc în CF x la poziţia A+14 sub nr. topo. x (transcrise în CF x la poziţia A+2).

b) propunerea de acordare de măsuri compensatorii în condiţiile Capitolului III – "Acordarea de măsuri compensatorii" din Legea 165/2013, pentru imobilul teren în suprafaţă de 167 mp aferent unei bune utilizări a construcţiei C4 şi pentru imobilul teren în suprafaţă de 88 mp aferent unei bune utilizări a construcţiei C5, astfel cum aceste imobile sunt identificate în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză topografică întocmit de expert A., imobile care se regăsesc în CF x la poziţia A+14 sub nr. topo. x (transcrise în CF x la poziţia A+2).

(iv) a respins în rest acţiunea formulată, ca neîntemeiată;

(v) a obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, la plata sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei Parohia Romano-Catolică Turda.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 494 din 30 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Se invocă faptul că în mod greşit prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la întregul obiect al cererii de retrocedare, respectiv cu privire la toate imobilele pentru care s-a cerut retrocedarea pe cale administrativă, ci doar cu privire la unicul imobil din cererea de chemare în judecată care se regăsea şi în cererea de retrocedare adresată pârâtei.

Se arată că în mod eronat prima instanţă nu a dat o motivare şi cu privire la celelalte imobile ce au făcut obiectul cererii de retrocedare, respectiv imobilele identificate sub nr. top. x, hotărârea limitându-se la o soluţie doar cu privire la imobilul nr. top. x. Este, totuşi, necesar a se stabili dacă reclamanta a renunţat la cerere cu privire la celelalte imobile sau pârâtei îi rămâne obligaţia de a se pronunţa cu privire la ele, chiar dacă acestea nu au făcut obiectul analizei.

Se mai invocă faptul că dosarul administrativ nu este complet, înscrisurile depuse de reclamantă la 23.11.2018 necorespunzând celor solicitate de pârâtă, ceea ce face ca informaţiile să fie insuficiente. Prin urmare, cu încălcarea art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 a fost admisă parţial acţiunea.

Se arată că a fost încălcat art. 18 din Legea nr. 554/2004, întrucât instanţa nu avea dreptul de a hotărî conţinutul actului şi condiţiile în care organul administrativ urma să rezolve cererea, altminteri încălcându-se principiul separaţiei puterilor în stat.

În fine, se solicită exonerarea recurentei de la obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, întrucât nu i se poate reţine vreo culpă procesuală sau, în subsidiar, diminuarea cuantumului acestor cheltuieli, proporţional cu randamentul acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Parohia Romano-Catolică Turda a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 16 octombrie 2024, Înalta Curte a reţinut că pârâta ANRP nu face parte din cadrul procesual al recursului, întrucât în calea de atac nu au fost formulate critici referitoare la soluţia de respingere a acţiunii faţă de această autoritate pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive, soluţie ce a căpătat astfel caracter definitiv.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-reclamantă Parohia Romano-Catolică Turda

Se constată că cel puţin o parte din argumentele şi criticile formulate de recurentă în cererea sa pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a legii prin faptul că nu s-a dat o soluţie pentru toate imobilele care făceau obiectul cererii de retrocedare formulată pe cale administrativă, fapt ce pune pe pârâtă în situaţia de a emite o decizie care nu rezolvă complet cererea de retrocedare (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), precum şi depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti prin încălcarea prevederilor art. 18 din legea 544/2004 referitoare la soluţiile posibile în materia contenciosului administrativ (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).

Fiind aduse în discuţie probleme ce ţin de conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar nu aspecte de temeinicie, va fi respinsă excepţia nulităţii.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare este nefondat, pentru următoarele considerente:

Nu poate fi primită critica referitoare la nepronunţarea primei instanţe cu privire la întregul obiect al cererii de retrocedare, respectiv cu privire la toate imobilele pentru care s-a cerut retrocedarea pe cale administrativă, întrucât, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Or, în speţă, reclamanta a învestit instanţele, prin acţiunea sa, cu solicitarea analizării pe fond a cererii sale de retrocedare, indicând anumite imobile, dintre care doar unul fusese solicitat în cererea de retrocedare adresată pârâtei pe cale administrativă – cerere care mai cuprindea, în afara acestui imobil, alte câteva imobile care nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Mai precis, retrocedarea unui singur imobil – cel de la nr. top. x – a fost solicitată deopotrivă prin cererea administrativă şi apoi prin acţiunea formulată pentru rezolvarea acesteia în instanţă, celelalte imobile din cererea de retrocedare adresată pe cale administrativă pârâtei diferind de cele menţionate în cererea adresată instanţei.

Prin urmare, în virtutea textului de lege mai sus citat, prima instanţă nu avea a se pronunţa decât cu privire la imobilele cu privire la care a fost învestită prin acţiune – respectiv cel de la nr. top. x, în privinţa căruia acţiunea a fost admisă şi cele de la nr. top. x, cu privire la care cererea a fost respinsă a neîntemeiată, pentru că nu figurau în cererea de retrocedare adresată autorităţii publice.

Instanţa nu se putea pronunţa cu privire la celelalte imobile menţionate în cererea de retrocedare administrativă, dar care nu au mai fost solicitate prin acţiune (reclamanta arată prin întâmpinare că acestea figurează deja ca proprietate a sa în cartea funciară), decât dacă ar fi încălcat dispoziţiile de lege care îi limitează analiza doar la ceea ce partea a dedus judecăţii.

Critica referitoare la caracterul incomplet al dosarului administrativ şi la absenţa unor înscrisuri doveditoare necesare nu se încadrează în motivele de nelegalitate ce pot fi invocate pe calea recursului, tinzând la reluarea unei analize a probelor şi a fondului, astfel că va fi înlăturată.

Chiar dacă s-ar depăşi acest impediment, nedepunerea sau absenţa unor documente doveditoare solicitate de autoritatea pârâtă în vederea soluţionării cererii nu poate constitui un motiv pentru a amâna fără termen această soluţionare, întrucât eventuala nedovedire a celor solicitate implică o altă sancţiune – riscul unei soluţii nefavorabile – decât refuzul de soluţionare, ceea ce înseamnă că lipsa unor înscrisuri nu putea înlătura caracterul nejustificat al refuzului emiterii unei decizii.

În ceea ce priveşte fondul cererii de retrocedare a imobilului ce a făcut obiectul acţiunii, dincolo de împrejurarea că nu poate fi reanalizat în recurs, se observă că documentele de a căror lipsă se prevalează recurenta (traducere legalizată integrală a cărţii funciare, înscrisuri sau declaraţii martori referitoare la preluare abuzivă a imobilului, o adresă în care reclamanta să declare dacă a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislaţiei fondului funciar – legislaţie inaplicabilă în speţă, iar adresa a fost depusă în faţa primei instanţe, fil. 27-29 vol. 1, fil. 57 dosar iniţial) vizează chestiuni mai degrabă formale, fără a avea caracter decisiv şi a putea înlătura cele reţinute de prima instanţă cu privire la existenţa şi întinderea drepturilor reclamantei la măsuri reparatorii.

Critica referitoare la încălcarea art. 18 din Legea nr. 554/2004 va fi la rândul ei respinsă, instanţa soluţionând în mod judicios cauza ca instanţă de contencios de plină jurisdicţie, în contextul în care, cum corect a observat, judecata se face în cadrul specific trasat prin decizia nr. 20/2007 pronunţată în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia Legii nr. 10/2001, dar ale cărei statuări sunt aplicabile pentru identitate de raţiune şi cauzei de faţă.

Potrivit acestei decizii, indicată în mod explicit de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin regulatorul de competenţă pronunţat în cauză ca fiind aplicabilă speţei – statuare ce trebuie respectată – "în cazul când unitatea deţinătoare sau unitatea învestită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanţa învestită să evoce fondul în condiţiile prevăzute în art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime."

Aplicând în mod corespunzător speţei de faţă aceste statuări din domeniul unei alte legi de reparaţii pentru imobile preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în mod just prima instanţă a tranşat ea însăşi, pe fond, soluţia ce trebuia dată cererii a cărei rezolvare fusese refuzată de Comisia Specială de Retrocedare.

În chestiunea cheltuielilor de judecată, nu poate fi acceptată alegaţia recurentei cu privire la culpa sa procesuală, câtă vreme admiterea acţiunii a fost dispusă tocmai în considerarea caracterului nejustificat al refuzului de soluţionare ce a generat procesul, cuantumul apreciat de prima instanţă a se cuveni în raport de proporţia în care au fost admise pretenţiile neputând fi cenzurat de instanţa de recurs, în lipsa unui motiv de casare legal care să acopere astfel de obiecţii.

În baza art. 496 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat, urmând ca în baza art. 453 C. proc. civ. să fie obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată avansate de intimată în calea de atac, constând în onorariu avocaţial acordat integral, fiind rezonabil în raport de complexitatea problemei şi apărările formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-reclamantă Parohia Romano-Catolică Turda, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 494 din 30 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la plata către intimata-reclamantă Parohia Romano-Catolică Turda a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON, reprezentând onorariu avocaţial achitat în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.