Revolutionary fighter title withdrawal upheld after prior final ruling; appeal rejected, indemnity claims fail.

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.08.2022, sub nr. x/2022, iar, pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.05.2023, prin declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, conform sentinţei civile nr. 459/21.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureştii, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Instituţia Preşedintelui României, prin Preşedintele României B. şi Administraţia Prezidenţială, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (S.S.R.M.), C. – secretar de stat şi D. – secretar general, solicitând:

- anularea, în parte, a Decretului preşedinţial nr. 232/28.02.2022, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 01.03.2022, în sensul anulării dispoziţiei privind retragerea titlului de Luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - luptător cu rol determinant al reclamantului (poziţia 10 din anexa la decret);

- anularea Procesului-verbal din 10.03.2022, înregistrat sub nr. x/2983/22.03.2022, emis de Comisia art. 49, constituită în baza Ordinului 10/2022;

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 12.488 RON, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de gratitudine neîncasată, aferentă perioadei mai- august 2022 şi a sumei de 87.166 RON, reprezentând contravaloarea indemnizaţiilor de gratitudine acordate pentru perioada ianuarie 2015 - aprilie 2022 şi imputate reclamantului prin Decizia nr. 201/15.06.2022 a Casei Judeţene de Pensii Braşov.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 148/2023 din data de 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge excepţia de nelegalitate a Procesului-verbal nr. x/1513/08.02.2022, invocată de către reclamantul A..

Admite excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 338/25.06.2019 emisă de Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989, numai cu privire la poziţia 4 "A. – 18/LRD/4005/06.05.2015", invocată din oficiu.

Respinge acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială şi Instituţia Preşedintelui, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 şi Primul-ministru al României".

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,7 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal casarea sentinţe civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, schimbarea sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond, în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea recursului, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamantul susţine în esenţă că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea acestui motiv de recurs recurentul – reclamant invocă Deciziile nr. 624 din 26.10.2016 (paragraful 26) şi nr. 574 din 19 septembrie 2006 ale Curţii Constituţionale, referitoare la principiul revocabilităţii actelor administrative şi principiul legalităţii, susţinând deopotrivă că Legea 341/2004 cu modificările şi completările ulterioare nu conţine nici o dispoziţie derogatorie de la prevederile art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

Secretariatul de Stat poate propune retragerea unui titlu numai în situaţia limitativ prevăzută de art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 cu modificările şi completările ulterioare şi anume în cazul anulării unui certificat. Anularea certificatelor care au fost eliberate şi au intrat în circuitul civil se poate dispune doar de instanţa de judecată conform dispoziţiilor art. î alin. (6) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Din perspectiva celor de mai sus rezultă că propunerea de anulare a unui certificat trebuie să aibă la bază o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a dispus anularea certificatului. în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 49 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1412/2004 cu modificările şi completările ulterioare care prevăd că prin element de noutate se înţelege hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului.

Or, în cazul său nu există nici o hotărâre judecătorească prin care să se fi dispus anularea certificatului LRD -Tnr. x eliberat în anul 2020.

Atât Decretul nr. 232/2022 emis de Preşedintele României, cât şi propunerea înaintată de Secretarul de Stal al SSRML nr. 1553/09.02.2022 şi Procesul-verbal nr. x/1513/08.02.2022 emis de Comisia art. 49 constituite în baza Ordinului nr. 02/26.01.2022 au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 şi ale art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004 fiind nelegale.

Prin decizia civilă invocată de instanţa de fond în motivarea sentinţei civile pronunţate nu s-a dispus nici anularea certificatului LRD - T nr. x eliberat la data de 07.12. 2020 şi nici a poziţiei din Decretul nr. 1053 din data de 10 decembrie 2019 prin care i-a fost acordat titlul, iar hotărârea judecătorească invocată de instanţa de fond în motivarea sentinţei civile pronunţate este anterioară şi nu ulterioară eliberării certificatului. În lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care să se dispună anularea certificatului propunerea formulată de Secretariatul de Stat este nelegală fiind formulată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004, nelegalitatea propunerii formulate de Secretariatul de Stat atrage şi nelegalitatea decretului emis de Preşedintele României.

Consideră recurentul – reclamant că în mod greşit a apreciat instanţa de fond în motivarea sentinţei civile pronunţate ca nu era necesara o hotărâre de anulare a certificatului.

b) Secretariatul de Stat mai întâi a solicitat Preşedintelui României retragerea titlurilor şi ulterior a procedat la anularea pe cale administrativa a certificatelor persoanelor ale căror titluri au fost retrase prin Decretul 223/2022, ceea ce constituie un alt motiv de nelegalitate al Proceselor-verbale întocmite de Secretariatul de Stat.

Conform prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 491 alin. (3) din H.G. nr. 1412/2004, ordinea este inversă faţă de modul în care a înţeles să procedeze Secretariatul de Stat, în sensul că mai întâi se anulează certificatul şi după se propune Preşedintelui României retragerea titlului, ori din probele administrate în dosarul de fond rezultă că Secretariatul de Stat mai întâi a propus retragerea titlului şi ulterior pe baza decretului prin care mi-a fost retras titlul a procedat la anularea certificatului pe cale administrativă, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi dispus anularea acestuia.

Totodată, mai arată că principiul simetriei invocat de Secretariatul de Stat nu este aplicabil, aceasta avea obligaţia să respecte ordinea prevăzută de dispoziţiile legale, ceea ce nu s-a întâmplat.

c) Un act administrativ individual care a intrat în circuitul civil nu poate fi anulat printr-un proces-verbal. Procesul Verbal al Şedinţei Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 46/2022 încheiat la data de 10.03.2023 şi înregistrat la Secretariatul de Stat sub nr. x/2983 din data de 22.03.2022, prin care Comisia art. 49 a decis anularea certificatului pe cale administrativă este nelegal fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Susţine recurentul – reclamant că reţinerea instanţei de fond în sensul că nu era necesară o hotărâre judecătoreasca de anulare a certificatului este nelegală întrucât contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004.

Într-o altă critică recurentul mai arată că, prin faptul că nu i-a fost comunicat procesul-verbal înregistrat sub nr. x/1513/08.02.2022 de către Secretariatul de Stat i-a fost produsă o vătămare într-un drept şi interes legitim. Având în vedere consecinţele pe care le producea procesul-verbal înregistrat sub nr. x/1513/08.02.2022 acesta trebuia comunicat şi acordată posibilitatea de a se formula apărări înainte de a fi înaintat către Preşedintele României. Prin necomunicarea procesului-verbal 18/1513/08.02.2022 i-a fost încălcat dreptul fundamental Ia apărare, fiind astfel încălcate prevederile art. 52 şi art. 126 din Constituţia României şi prevederile art. 6 alin. (1) din CEDO. I-a fost încălcat dreptul de acces la o instanţă în vederea contestării unui act administrativ înainte ca acesta să producă efecte juridice, sens în care invocă jurisprudenţa, arătând că, într-o situaţie comparabilă, instanţa a apreciat că procesul-verbal trebuia comunicat înainte de a fi înaintat Preşedintelui României, date fiind consecinţele asupra drepturilor persoanei vizate.

Într-o altă critică recurentul – reclamant susţine că, în mod greşit, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 şi a art. 6 alin. (1) din Legea 554/2004 instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate a Procesul-verbal nr. x/1513/08.02.2022.

Instanţa de fond şi-a motivat sentinţa pronunţată numai pe normele metodologice de aplicare a Legii 341/2004, fără să facă referire la prevederile art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 şi art. 1 alin. (6) din Legea 555/2004. Or, între normele metodologice şi lege se aplică cu prioritate legea. Prin normele metodologice nu se poate adăuga la lege şi nici nu se pot institui dispoziţii derogatorii de la lege. Dacă există neconcordanţă între lege şi normele metodologice se aplică legea care este actul juridic cu forţă juridică superioară.

Din perspectiva celor de mai sus, recurentul solicită a se constata că acţiunea sa era întemeiată în totalitate şi că, în mod greşit şi cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1 alin. (6) i-a fost respinsă de instanţa de fond, motiv pentru care solicită admiterea recursului şi schimbarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar şi art. 6 alin. (1) din CEDO, recurentul – reclamant susţine deopotrivă Instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, al contradictorialităţii şi dreptul său la apărare.

Din conţinutul proceselor-verbale şi a decretului se observa care sunt motivele în fapt şi temeiurile în drept în baza cărora au fost emise. Instanţa de fond în loc să analize acţiunea promovată de subsemnatul prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate în cuprinsul actelor administrative contestate şi a motivelor invocate de recurent prin acţiune, a analizat actele administrative contestate prin prisma altor motive care nu erau invocate în cuprinsul acestora ceea ce poate fi interpretat ca o depăşire a limitelor investirii, o încălcare a principiului disponibilităţii.

Instanţa de fond nu a fost investită cu un capăt de cerere prin care să i se solicite anularea certificatului emis pe numele subsemnatului, astfel încât considerentele din motivarea sentinţei civile pronunţate şi invocarea din oficiu de către instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate a unui act care a stat la baza emiterii certificatului conduc la concluzia că soluţia pronunţată a fost dată cu depăşirea limitelor investirii. Intimatele pârâte nu au formulat cerere reconvenţională. In conformitate cu prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel." Obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi însă limitele învestirii este dezvoltată în art. 397 alin. (1) noul C. proc. civ., care stipulează că instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art. 9 alin. (2) noul C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. În acelaşi context, conform art. 22 alin. (6) noul C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Ca atare, instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părţi,-fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile, atât sub forma cererilor în justiţie, cât şi a apărărilor.

Or, în mod greşit şi nelegal, instanţa de fond a statuat prin motivarea sentinţei pronunţate asupra unor aspecte cu privire Ia care nu a fost investită. Instanţa de fond nu a fost investită cu anularea Deciziei 338/2019 şi nici cu un capăt de cerere având ca obiect anularea certificatului emis pe numele său. Consideră că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii consacrat de prevederile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei civile pronunţate şi motive de fapt şi de drept care nu au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii şi faţă de care nu am avut posibilitatea să mă apăr, iar prin aceasta a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul său Ia apărare, aceasta dând dovadă de lipsă de imparţialitate, prin invocarea de apărări din oficiu în favoarea intimatului-pârât Secretariatul de Stat, aceasta încălcând şi principiul egalităţii armelor.

Instanţa de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Principiul disponibilităţii, al contradictorialităţii, dreptul la apărare şi principiul egalităţii armelor se constituie în garanţii ale dreptul la un proces echitabil. în faţa instanţei de fond au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1) dinCEDO, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Într-o altă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din CEDO, recurentul – reclamant mai susţine că motivarea sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond este lacunară şi neconvingătoare. Motivarea sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond nu este clară, concisă, nu conduce în mod logic şi convingător la soluţia adoptată prin dispozitiv. Motivarea cu care au fost înlăturate apărările sale este lacunară, neconvingătoare şi nelegală.

Instanţa de fond nu a analizat în motivarea sentinţei civile pronunţate actele administrative contestate de recurent prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate în conţinutul acestora, ci, a analizat actele administrative contestate prin prisma altor motive de fapt şi de drept care nu erau invocate în motivarea actelor administrative contestate. Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a legii în motivarea sentinţei civile pronunţate.

Faţă de toate aceste motive, recurentul – reclamant a solicitat admiterea recursului şi:

1. In principal, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare;

2. In subsidiar, schimbarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond în sensul admiterii acţiunii.

În drept, s-au invocat prevederile art. 8 alin. (6) din Legea 341/2004, art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, art. 6 alin. (1) din CEDO, art. 488 alin. (1) punctele 1, 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. au formulat întâmpinări intimaţii Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială şi Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în cadrul cărora nu au fost invocate excepţii, ambii intimaţi solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond, ca legală şi temeinică.

Răspunsurile la întâmpinări

Deşi întâmpinările depuse de intimaţii – pârâţi Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială şi Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 au fost comunicate recurentului – reclamant A., în termenul legal, acesta nu a combătut apărările în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711alin. (4) incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ., ci a depus la doar doar Note Scrise pe fondul recursului, solicitând admiterea acestuia.

Intimatul – pârât Preşedintele României prin Administraţia Preşedinţială a formulat Punct de vedere faţă de întâmpinarea depusă de Secretariatul de Stat,în cadrul căruia a solicitat a se menţine sentinţa recurată, ca fiind temeinică şi legală.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelului completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 29.02.2024 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 22.10.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de apărătorul recurentului – reclamant pe fondul recursului ce face obiectul judecăţii, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza spre soluţionare asupra recursului.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din cuprinsul întâmpinărilor şi cu normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, având în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de recurs, recurentul a invocat trei motive de nelegalitate a hotărârii, respectiv cele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, se constată că, în susţinea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat încălcarea principiului disponibilităţii, al contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, susţinând în esenţă că instanţa nu a analizat acţiunea prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate de recurent în cadrul cererii de chemare în judecată, ci prin prisma altor motive care nu erau invocate, ceea ce poate fi interpretat ca o depăşire a limitelor învestirii,o încălcare a principiului disponibilităţii.

Această critică nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, în considerarea faptului că, faţă de cererea de renunţare a reclamantului la judecarea acţiunii în contradictoriu cu pârâtele C. şi D., precum şi la judecata petitului 3 din cererea de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei neîncasate şi la indemnizaţia ce s-a solicitat a fi restituită, prin Precizarea la acţiune depusă la data 29.05.2023 (dosarul instanţei de fond) în mod corect Curtea de Apel Braşov a analizat doar contestaţia îndreptată împotriva Decretului Preşedintelui nr. 232/28.02.2022, respectiv împotriva Procesului-verbal înregistrat sub nr. x/2983/22.03.2022, pronunţându-se în limitele acestui obiect.

Eronat susţine recurentul – reclamant că " Instanţa de fond în loc să analize acţiunea promovată de subsemnatul prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate în cuprinsul actelor administrative contestate şi a motivelor invocate de recurent prin acţiune, a analizat actele administrative contestate prin prisma altor motive care nu erau invocate în cuprinsul acestora", în condiţiile în care cele trei aspecte de nelegalitate reţinute de instanţa de fond în considerentele hotărârii ca fiind invocate de recurentul – reclamant cu privire la Procesul-verbal al al şedinţei Comisiei art. 49 constituită în baza Ordinului nr. 2/2022 din 26.01.2022, înregistrat la pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist sub nr. x/08.02.2022, respectiv: "lipsa de comunicare a procesului-verbal, invocată din perspectiva art. 6 CEDO, lipsa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant şi faptul că această calitate i-a fost recunoscută definitiv prin Decizia nr. 338/25.06.2019 emisă de pârâtul Secretariatul de Stat, acest act administrativ nefiind anulat de instanţa de judecată obiect în limitele căruia s-a pronunţat sentinţa recurată" au fost invocate de recurentul – reclamant în cadrul cererii de chemare în judecată, la filele x (din volumul I al CAB secţia a VIII-a CAF, paragrafele 3 şi 5), 5 şi 10 (paragraful 3), dar şi în cadrul Cererii Precizatoare (dosarul Curţii de Apel Braşov) prin care reclamatul şi-a restrâns obiectul contestaţiei sale.

De altfel, aceste motive au fost reluate şi în cadrul cererii de recurs.

Nefondată este şi critica conform căreia " instanţa de fond nu a fost învestită cu anularea Deciziei nr. 338/2019". Invocarea din oficiu de către judecătorul fondului a excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 338/2019, cu privire la poziţia 4, nu poate fi interpretată în sensul încălcării principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., cum eronat susţine recurentul – reclamant, raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că "Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual…poate fi cerută oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu, sau la cererea părţii interesate."

Din considerentele hotărârii recurate rezultă cu claritate că Decizia nr. 338/2019 nu a fost analizată la cererea recurentului – reclamant, ci, urmare a invocării din oficiu a excepţiei de nelegalitate a acestei decizii, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, ce a condus, urmare a admiterii excepţiei, la înlăturarea acesteia, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce prevede că " În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegaliatate va soluţiona cauza fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost contestată".

În condiţiile în care art. 4 din Legea nr. 554/2004 dă dreptul instanţei de a invoca din oficiu excepţia de nelegalitate, criticile recurentului, în sensul că " instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părţi, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea…instanţa a dat dovadă de lipsă de imparţialitate prin invocarea de apărări din oficiu în favoarea intimatei pârâte Secretariatul de stat…a încălcat principiul egalităţii armelor", respectiv că " instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei civile pronunţate şi motive de fapt şi de drept care nu au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii şi faţă de care nu au avut posibilitatea să mă apăr, iar prin aceasta a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare", nu pot fi reţinute, fiind nefondate, raportat şi la faptul că recurentul – reclamant a avut posibilitatea să-şi formuleze punctul de vedere cu privire la excepţia de nelegalitate, încă de la termenul de judecată din data de 29 mai 2023, acest punct de vedere fiind şi formulat în scris, în cadrul unei Note de şedinţă depuse la termenul de judecată din data de 11 septembrie 2023, recurentul – reclamant fiind reprezentat la acel termen de judecată, prin doamna avocat E., căreia i s-a acordat cuvântul asupra acestei excepţii de nelegalitate, iar doamna avocat a arătat că a formulat o Notă de şedinţă, pe care a şi depus-o la dosar. (filele x Volumul I şi fila x Volumul II, ce formează dosarul Curţii de Apel Braşov)

Contrar celor susţinute de recurentul – reclamant, prima instanţă s-a pronunţat în limitele învestirii, având în vedere în mod corect atât criticile de nelegalitate ale reclamantului, cât şi apărările pârâţilor, respectând întocmai principiul disponibilităţii, egalităţii armelor şi al contradictorialiatăţii, dar şi dreptul acestuia la apărare, criticile recurentului sub acest aspect neputând fi reţinute.

Analizând în continuare criticile recurentului – reclamant, constată Înalta Curte că, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., acesta a invocat lipsa de claritate a motivării hotărârii, susţinând că aceasta este lacunară şi neconvingătoare.

Or, aceste critici ce încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează ipoteza când " hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau, când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", în condiţiile în care motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat expres de recurentul – reclamant reglementează situaţia "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat", iar în cadrul acestuia recurentul – reclamant nu a formulat o astfel de critică.

Analizând, aşadar, hotărârea recurată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ..conform cărora, hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Aşadar, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este necesar să fie întrunite una din următoarele ipoteze: să existe o contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; să existe contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; să lipsească motivarea soluţiei sau această să fie superficială ori să cuprindă considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă; instanţa de control judiciar, adică instanţa de apel, să copieze considerentele hotărârii apelate, fără să răspundă motivelor de critică invocate de părţi.

Niciuna din aceste situaţii nu este incidentă în cauza de faţă.

Contrar susţinelor recurentului – reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ., întrucât, aşa cum este îndeobşte cunoscut, nu este necesar să se răspundă punctual fiecărei aserţiuni, fiecărui argument adus de părţi, esenţial este ca, şi printr-o argumentare globală, să se arate de ce anume se admite sau se respinge o anume solicitare formulată de parte.

Înalta Curte constată că, în maniera în care a procedat prima instanţă la soluţionarea fondului cauzei, nu a fost încălcat rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 din C. proc. civ. şi nici dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 paragraful 1 din CEDO, cum eronat susţine recurentul.

Totodată, Înalta Curte aduce la cunoştinţă recurentului că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant, fiecare temei de drept invocat de acesta în cererea de chemare în judecată şi fiecare probă depusă de parte, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Sintagma " toate cererile formulate de părţi", nu poate fi interpretată în sensul analizării tuturor argumentelor aduse de părţi, ci în sensul că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere şi să reţină aspectele utile şi determinante în adoptarea soluţiei, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea/combaterea acestor capete de cerere pentru a considera că hotărârea este motivată.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul judecăţii, astfel cum a fost precizat de către reclamant, instanţa de fond s-a pronunţat în limitele învestirii, expunând în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Analizând considerentele hotărârii de fond prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, contrar celor susţinute de recurent, că instanţa de fond a analizat susţinerile reclamantului din cadrul acţiunii şi din cadrul precizării la acţiune, prin raportare la probatoriul administrat, la apărările celorlalte părţi şi la cadrul normativ incident litigiului dedus judecăţii, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale acestora, fiind astfel respectate cerinţele unui proces echitabil. Obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi şi implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, susţinerile recurentului, în sensul că "motivare nu este clară, concisă, nu conduce în mod logic şpi convingător la soluţia adoptată prin dispozitiv", neputând fi reţinute.

Contrar susţinerilor recurentului – reclamant, Înalta Curte consată că motivarea curţii de apel este clară, conţine argumentele pentru care s-au respins criticile de nelegalitate formulate de reclamant, nefiind contrară nici regulilor de procedură, judecătorul având în vedere la soluţionarea cauzei principiile generale ale dreptului, cerinţele echităţii şi buna-credinţă.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În consecinţă, instanţa de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigenţele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport şi de prevederile art. 6 din Convenţia E.D.O şi de art. 21 din Constituţia României.

Nemulţumirea recurentului referitoare la modul în care instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale, dând o interpretare contrară faţă de cea dorită şi urmărită de către recurent nu echivalează cu o nemotivare şi/sau cu o motivare "lacunară şi neconvingătoare" a sentinţei, de natură a atrage casarea hotărârii recurate.

Cât priveşte critica recurentului subsumată şi acestui motiv de nelegalitate, respectiv că " Instanţa de fond nu a analizat în motivarea sentinţei civile pronunţate actele administrative contestate de subsemnatul prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate în conţinutul acestora, ci, a analizat actele administrative contestate prin prisma altor motive de fapt şi de drept care nu erau invocate în motivarea actelor administrative contestate", aceasta reprezintă în esenţă o reluare a criticii formulate în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căreia instanţa de control judiciar i-a răspuns anterior, motiv pentru care nu o mai analizează şi în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, şi din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul– reclamant este nefondat.

Nefondate sunt şi criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate recurentul susţine în esenţă că instanţa de fond a încălcat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţia României.

Aceste critici nu pot fi reţinute, instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a normelor legale incindente litigiului dedus judecăţii, implicit a celor invocate de recurentul – reclamant.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că raţionamentul respingerii acţiunii se bazează pe existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive care atestă inexistenţa dreptului recurentului-reclamant la emiterea certificatului şi a titlului de LRD.

Astfel, potrivit Deciziei nr. 472/R/23.05.2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, avută în vedere de intimatul - pârât la adoptarea procesului-verbal contestat pe calea excepţiei de nelegalitate, a fost admis recursul declarat de recurentul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 împotriva sentinţei civile nr. 664/CA/02.05.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o şi, rejudecând, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, privind obligarea pârâtului să elibereze pentru reclamantului Certificatul de Luptător cu Rol Determinant pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut expres că: "În cauză, astfel cum rezultă din adresa nr. x/08.03.2019 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din verificările efectuate de această instituţie în dosarul nr. x/2014 (fost nr. 97/P/1990) rezultă că în Braşov nu au existat persoane ucise, rănite sau reţinute înainte de fuga dictatorului, iar secţia Parchetelor Militare nu a emis acte care atestă încadrarea oraşului Braşov în categoria localităţilor prevăzute de art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004.

Aşadar, considerentele hotărârii lămuresc dispozitivul în sensul că refuzul Secretariatului de Stat de a elibera în favoarea reclamantului A. a certificatului LRD, legitimaţiei şi adeverinţei tipizate către CSJ Braşov este justificat de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant, respectiv, a condiţiei referitoare la localitate.

Decizia nr. 1/01.04.2015 a intimatului pârât, prin care, cu ocazia şedinţei de lucru a Comisiei pentru aplicarea prevederilor art. 92 din Legea nr. 341/2004, Municipiul Braşov a fost inclus în categoria localităţilor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului nu poate fi avută în vedere, raportat la prevederile art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004 decizia respectivă nefiind nici act normativ, nici document oficial emis de Parchetul General.

Or, în ciuda pronunţării acestei hotărâri, la 07.12.2020 şi respectiv, 25.06.2019, au fost emise în favoarea reclamantului certificatul şi titlul de Luptător cu Rol Determinant.

Este adevărat că retragerea titlului de luptător cu rol determinant (LRD) trebuie precedată, firesc, de procedura administrativă sau judiciară de anulare a certificatului de LRD. Cu toate acestea, nerespectarea succesiunii acestor paşi nu conduce automat la anularea actelor emise de instituţiile competente, decât dacă un drept sau interes legitim al reclamantului a fost vătămat, aşa cum dispune în mod expres art. 1 Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine însă că omisiunea formală a Comisiei de a anula titlurile conferite cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 341/2004 nu poate înlătura obligaţia de fond a Comisiei de a pune în executare efectivă hotărârile judecătoreşti opozabile reclamanţilor şi Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în Romania în perioada 1945-1989, cu atât mai mult cu cât, potrivit jurisprudenţei CEDO, autorităţile obligate să execute o hotărâre judecătorească nu pot crea ele însele situaţii de natură să facă imposibilă executarea, neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti neputând fi justificată decât de împrejurări excepţionale care în cauză nu au fost nici invocate şi, cu atât mai mult, nici dovedite.

Sintetizând, în lumina tuturor acestor circumstanţe de fapt şi de drept, în care se pune în discuţie, în esenţă, însuşi caracterul executoriu, obligatoriu şi opozabil al hotărârilor judecătoreşti de nerecunoaştere a dreptului reclamanţilor de obţinere a calităţii de revoluţionari cu rol determinant, instanţa constată că faptul neparcurgerii procedurii de "anulare" a certificatelor în discuţie reprezintă un act strict formal, care nu poate afecta, în mod obiectiv şi temeinic/rezonabil, producerea de efecte în cauză a condiţiei de fond a intervenirii elementului de noutate" (hotărârile judecătoreşti), din care reiese fără dubiu faptul că noile tipuri de certificate au fost eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004.

Câtă vreme o hotărâre judecătorească definitivă stabileşte că reclamantul nu are un drept recunoscut legal la acordarea certificatului LRD şi a titlului aferent, reclamantul nu se poate prevala de un drept în contra acestei hotărâri şi în susţinerea acţiunii de anulare a actelor de anulare/retragere a certificatului/titlului de LRD.

Efectul unei hotărâri definitive se răsfrânge asupra părţilor implicate, fără posibilitatea de a contesta cele stabilite, prin urmare, nicio critică nu poate fi primită împotriva acestei hotărâri iar dreptul afirmat de reclamant nu există şi nu poate fi protejat prin contencios administrativ împotriva unor acte care confirmă inexistenţa acestui drept.

Înalta Curte mai constată că, în succesiunea evenimentelor care au condus la emiterea şi anularea/retragerea certificatului şi titlului de LRD, se identifică o situaţie particulară de cele reglementate de dreptul material incident în cauză.

Astfel, în prezenţa refuzului Secretariatului de Stat, emiterea certificatului şi a titlului de LRD s-a realizat în baza sentinţei din dosarul nr. x/2017, dreptul reclamantului fiind recunoscut în primă instanţă. Decizia din recurs, care casează această hotărâre şi respinge acţiunea recurentului – reclamant A., produce efecte asupra tuturor actelor emise în baza sentinţei. În acest sens, sunt prevederile art. 500 C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea casată nu are nicio putere iar actele de executare, făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.

Chiar dacă instanţa de recurs nu a constatat, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare, desfiinţarea de drept a tuturor actelor emise în baza sentinţei, aceste prevederi se impun cu forţa legii, ceea ce înseamnă că o astfel de hotărâre constituie temei pentru anularea/retragerea certificatului şi titlului LRD pe cale administrativă.

Această ipoteză este valabilă indiferent de momentul emiterii certificatului şi titlului de LRD. Dacă certificatul a fost emis după pronunţarea deciziei de casare, acesta nu produce efecte juridice, deoarece decizia de casare anulează hotărârea iniţială şi toate actele emise în baza acesteia.

Judicios a reţinut prima instanţă că anularea sau nu a certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant seria x, emis la data de 07.12.2020, nu afectează validitatea situaţiei de fapt, corect reţinute prin acest proces-verbal.

În privinţa normelor ce reglementează procedura administrativă de anulare/retragere a actelor atacate, acestea se regăsesc în capitolul VI al Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, H.G. nr. 1412/2004 (cu modificările şi completările ulterioare) - art. 49, art. 49 indice 1, art. 49 indice 3.

Din cuprinsul acestor dispoziţii, rezultă că sunt reglementate proceduri administrative distincte:

- cea reglementată de art. 49 alin. (2), reflectată apoi în cuprinsul art. 49 indice 1 alin. (1) lit. a) (modificat prin H.G. nr. 482/2022), care acordă competenţa analizării unor elemente de noutate, constatate din oficiu sau sesizate de oricare persoană fizică sau juridică de drept public sau privat, care conduc la anularea noilor certificate eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege sau de normele de aplicare, unei comisii din cadrul Secretariatului de Stat, iar în baza deciziei acestei comisii, Secretariatul de Stat anulează certificatul care atestă calitatea de Luptător cu Rol Determinant, legalitatea operaţiunilor de anulare fiind supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ;

- cea reglementată de art. 49 indice 1 alin. (1) lit. b) "în cazurile în care, dintr-o eroare materială, s-au eliberat certificate unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi condiţiile prevăzute în normele de aplicare, constatată din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat, procedează la analizarea dosarelor şi, după caz, decide efectuarea demersurilor legale către organele/instanţele competente;", dispoziţie introdusă prin H.G. nr. 99/2015;

- cea reglementată de art. 49 indice 3, care face referire la art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 341/2004, respectiv la persoane care au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţionale ale F. sau ale gărzilor patriotice.

În cauză este vizată procedura reglementată de art. 49 alin. (2), reflectată în cuprinsul art. 49 indice 1 alin. (1) lit. a), faţă de care recurentul susţine că hotărârea Curţii de apel Braşov nu poate fi considerată un element de noutate care să conducă la anularea certificatului de revoluţionar LRD, întrucât este anterioară emiterii certificatului.

Normele metodologice reglementează "sintagma elemente de noutate", în art. 49 indice 1 alin. (2), prin aceasta înţelegându-se şi "b) hotărârile judecătoreşti definitive, dacă prin acestea se constată încălcarea oricăreia dintre condiţiile pentru obţinerea certificatului preschimbat sau a noului certificat ori încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;".

Ipoteza normativă nu distinge şi nu exclude situaţia particulară din prezenta cauză, în care prima instanţă a considerat că titlul acordat de Preşedintele României a fost retras, uzând de prerogativa constituţională, acordată de art. 94 Constituţie, emiterea decretului de retragere a titlului echivalând cu un act de executare a unei hotărâri judecătoreşti.

Aceasta înseamnă că temeiul juridic al emiterii actelor contestate este reprezentat de art. 500 C. proc. civ., al executării unei hotărâri judecătoreşti definitive, în contextul deja descris anterior, că această ipoteză legală de drept comun, nu este exclusă de H.G. nr. 1412/2004 şi că, din acest punct de vedere, nu se poate reţine aplicarea greşită a prevederilor art. 49, art. 49 indice 1 H.G. nr. 1412/2004.

Astfel, se constată ca neîntemeiată critica recurentului în sensul că pârâtul a sesizat în mod nelegal Instituţia Preşedintelui României în sensul retragerii titlului în condiţiile în care nu exista vreo hotărâre judecătorească definitivă de respingere a cererii de acordare a calităţii de luptător cu rol determinant.

Contrar acestor susţineri, astfel cum s-a reţinut anterior, în privinţa recurentului - reclamantul exista a hotărâre judecătorească ce constituie element de noutate în sensul reglementat de art. 491 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1412/2004 şi care legitimează decizia autorităţilor administrative de retragere a titlului acordat anterior.

Această hotărâre judecătorească putea sta la baza retragerii titlului de luptător cu rol determinant, câtă vreme în cadrul său a fost analizată tocmai îndreptăţirea reclamantului la emiterea unui astfel de act, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor legale de către acesta.

Legiuitorul a enumerat expres cazurile în care titlul poate fi retras, iar situaţia recurentului - reclamant se încadrează în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 491 din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin H.G nr. 1412/2004.

Nu poate fi reţinută nici critica conform căreia nu i-a fost comunicat procesul-verbal ce a făcut obiectul excepţiei de nelegalitate, nu poate conduce la anularea actului.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că acest aspect procedural reprezintă o formalitate ulterioară emiterii actului administrativ, dar care nu poate afecta validitatea acestuia, deoarece legalitatea oricărui act juridic, implicit şi a actului administrativ, se raportează numai la condiţiile de valabilitate preexistente sau, cel mult, concomitente emiterii actului, iar nu la cele ulterioare. Astfel, comunicarea actului administrativ produce, eventual, efecte cu privire la opozabilitatea lui, respectiv, curgerea termenului de contestare. Or, dat fiind faptul că acest act a fost comunicat recurentului - reclamant după declanşarea acestei acţiuni în faţa instanţei de contencios administrativ, partea având deschisă calea contestării lui, inclusiv prin invocarea excepţiei de nelegalitate, drept de care a şi uzat, de altfel, critica acestuia prind încălcarea prevederilor art. 52 şi art. 126 din Constituţia României şi art. 6 CEDO este nefondată.

Deşi decizia civilă nr. 472/R/23.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă, definitiv, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, privind obligarea pârâtului să elibereze pentru reclamantului Certificatul de Luptător cu Rol Determinant pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru neîndeplinirea uneia dintre condiţiile legale cumulative pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant (printre localităţile la care face trimitere art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 1412/2004 nu se află şi localitatea Braşov), a fost comunicată pârâtului Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 la data de 19.06.2019, acesta a emis Decizia nr. 338/25.06.2019, prin care a acordat unui număr de 61 de persoane, între care, la poziţia 4 şi reclamantului A., titlul de Luptător cu Rol Determinant, fiind evident că acest act administrativ adoptat ulterior hotărârii judecătoreşti definitive a fost emis cu încălcarea flagrantă a principiului obligativităţii hotărârilor judecătoreşti, consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ. iar acest aspect este de natură a determina nelegalitatea sa, numai în partea care îl vizează pe reclamantul A..

Raportat la aceste considerente, în mod corect prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar şi a art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţia României, a respins excepţia de nelegalitate privind procesul-verbal nr. x/1513/08.02.2022, invocată de către reclamant şi, admiţând excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 338/25.06.2019, invocată din oficiu, numai cu privire la poziţia 4 "A. – 18/LRD/4005/06.05.2015", a respins şi acţiunea reclamantului, criticile acestuia din calea de atac a recursului neputând conduce la reformarea horărârii, fiind neîntemeiate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pe cale de consecinţă, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 148/2023 din data de 24 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 octombrie 2024.