State liability for social media user comments: no automatic owner liability without hate speech and no pre-complaint takedown requirement for discrimination claims

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 11 mai 2022, reclamanta A., prin reprezentant, preşedinte, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi cu B., a solicitat anularea Hotărârii nr. 174/2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, soluţionarea petiţiei nr. 1878/2021 în fond şi admiterea cererilor, aşa cum au fost formulate în petiţia respectivă, cu obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată din prezentul dosar.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 21 din 2 martie 2023, Curtea de Ape Târgu Mureş, secţia a -II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., şi, în consecinţă: Anulează punctul al doilea al Hotărârii nr. 174 din 16.03.2022, adoptate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2021. Obligă pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să adopte o hotărâre cu privire la restul cererilor cuprinse în sesizarea nr. 1878/10.03.2021 înaintată de reclamanta A. şi care a format obiect al dosarului nr. x/2021.

Menţine în rest Hotărârea nr. 174 din 16.03.2022, adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Obligă pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, la plata cheltuielilor de judecată de 50 RON în favoarea reclamantei.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate iar, pe fond, să se dispună respingerea acţiunii formulată de către reclamantă şi menţinerea Hotărârii nr. 174/16.03.2022 emisă în dosarul CNCD nr. x/2021.

În motivarea recursului arată că în susţinerea motivului de csare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele de fapt şi drept menite să ateste aplicarea gresită a normelor de drept material de către instanţa de fond vizează aplicarea greşită a prevederilor O.G. nr. 137/2000.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, din perspectiva jurisprudenţei CEDO din cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi Index.hu ZRT contra Ungariei (2 februarie 2016), s-a decis că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat, pentru simplul motiv că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Curtea Europeană a subliniat faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate şi un sistem de ştergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a se realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate, în situaţia în care observaţiile utilizatorilor terţi nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură şi a unor ameninţări directe la adresa integrităţii fizice a persoanelor.

În acest sens, astfel cum s-a menţionat şi în hotărârea contestată, domnul B. a folosit disclaimer-ul, solicitând comentarii decente, avertizând că cele care nu sunt astfel, vor fi şterse, iar utilizatorii blocaţi,

Mai mult decât atat, obligaţia de a controla conţinutul paginii de socializare, în condiţiile în care s-au impus şi reguli cu privire la comentariile pe care terţii le pot face cu privire la postări, este împovărătoare, de natura a descuraja exerciţiul liberei exprimări, or dreptul la exprimare este un drept fundamental.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei-pârâte CNCD în promovarea recursuluji solicitând, în principal, respingerea recursului ca lipsit de interes, iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca inadmisibil.

În motivarea excepţiei lipsei de interes în promovarea recursului, intimata-reclamantă, susţne că CNCD, ca organ jurisdicţional special, find, practic o primă instanţă în cazurile de discriminare, are o singură menire şi un singur scop, respectiv acela de a soluţiona diferendumurile ce intră în competenţa sa.

A presupune că CNCD are un interes personal pentru ca o plângere adresată lui să fie soluţionată înt-un fel sau altul - şi astfel să aibă interesul personal şi dreptul de a declara recurs împotriva sentinţei curţii de apel - este echivalent cu a spune că CNCD nu este echidistant, cea ce ar fi inacceptabil.

Cu privire la fondul recursului declarat de către CNCD, intimata-reclamantă arată că, deşi recurenta afirmă că prima instanţă a constatat în mod nelegal că Decizia nr. 2612/2020 a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie nu constituie izvor de drept şi a obligat, în mod nelegal, CNCD să soluţioneze petiţia formulată de reclamantă şi cu privire la comentariile reclamate de aceasta, sentinţa recurată este motivată pe o altă hotărâre şi anume pe o hotărâre CEDO care nu are nici o legătură cu decizia ÎCCJ.

Susţine intimata-reclamantă că trebuie clarificat un aspect esenţial, anume că cerinţa de a solicita ştergerea unor comentarii se poate formula numai în cazul comentariilor a căror veridicitate nu este de la sine înţeleasă, proprietarul paginii respctive neavând posibilitatea de a decide dacă sunt adevărate sau nu.

Referitor la sustinerea recurentei potrivit căreia responsabilitatea de a controla comentariile pe pagina de socializare este împovorătoare, de natură a descuraja exercitiul liberei exprimări care este un drept fundamental, arătă că posibilitea de a avea o pagină de socializare are nu numai avantaje, ci şi "dezavantaje", cum ar fi acelea că pagina trebuie moderată, conţinutul care încalcă legea trebuie îndepărtată, şi, dacă cineva consideră acea obligaţie prea împovorătoare, are la dispoziţie opţiunea de a nu crea/deschide o astfel de pagină.

Pe de altă parte, proprietarii paginilor C. au la îndemănă opţiunea de a interzice comentariile la postările lor, cea ce se poate realiza extrem de usor, din numai patru click-uri.

În aceste conditii este evident, că faptul că pe pagina C. a reclamantei din acest dosar au fost vizibile (respectiv sunt vizibile si acum) multe mesaje discriminative şi jignitoare sunt dovezi ai faptului că ea este de rea credinţă, nu a prevenit apariţia lor.

Concluzionând, intimata-reclamantă apreciază că prima instanţă nu a aplicat în mod greşit normele de drept materiale şi solicită respingerea recursul ca fiind inadmisibil.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Examinând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în formularea recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că excepţia este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi cu B., cu o cerere în anularea Hotărârii nr. 174/2022 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi de soluţionare a petiţiei nr. 1878/2021.

Înalta Curte apreciază că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii şi al temeiului de drept invocat, subzistă condiţia interesului în promovarea căii de atac.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform art. 33 din acelaşi cod. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentului-pârât CNCD viza reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii formulate de reclamantă, interes ce subzistă şi la momentul soluţionării recursului, at fiind faptul că, prin sentinţa recurată s-a dispus anularea parţială a actului administrativ Hotărârea nr. 174/2022 emisă de recurenta Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Prin petiţia înregistrată cu nr. 1878/2021, reclamanta A. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la comportamentul neadecvat al pârâului B. care ar avea în mod direct un comportament discriminativ faţă de comunitatea maghiară din ţară, respectiv ar facilita pentru alţii exprimarea de mesaje discriminative, degradante şi hărţuitoare, toate acestea prin postarea pe pagina de C. a unor texte/articole care nu redau realitatea şi conduc la comentarii care încalcă prevederile O.G. nr. 137/2000, fără ca acesta să se achite de obligaţia de a modera comentariile respective.

Prin Hotărârea nr. 174 din 16.03.2022, a cărei anulare formează obiectul prezentului dosar, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut la pct. 1 că, raportat la textul postat de pârât, Colegiul director consideră că acestea nu depăşesc limita libertăţii de exprimare, iar la pct. 2, raportat la comentariile venite ca urmare a postării părţii reclamate, a reţinut lipsa solicitării exprese a asociaţiei petente de a şterge comentariile cu posibil caracter discriminatoriu.

Învestită cu o contestaţie împotriva acestei hotărâri, instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantei şi a anulat în parte Hotărârea CNCD nr. 174 din 16.03.2022 doar în ceea ce priveşte punctul 2 al dispozitivului acestei hotărâri, obligând pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să adopte o hotărâre cu privire la restul cererilor cuprinse în sesizarea nr. 1878/10.03.2021 înaintată de reclamanta A. şi care a format obiect al dosarului nr. x/2021, menţinând în rest Hotărârea nr. 174 din 16.03.2022.

Analizând motivele invocate de recurentul-pârât, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Prin petiţia sa, A., petenta), acuză pârâtul de discriminare, hărţuire, tratament degradant, propagandă naţionalist-şovină, instigare la ură rasială sau naţională comise pe bază de apartenenţă la o comunitate etnică, în legătură cu două postări, pe pagina de C.. Prima anunţa ca avocat al poporului român de la D. (anexa la petiţie, dosarul instanţei), a doua fiind o înregistrare video a unei intervenţii de la tribuna Parlamentului prin care a criticat publicarea Monitorului Oficial al României şi în limba maghiară, solicitarea Parlamentului de modificare a legii pentru publicarea exclusivă în limba română.

Observând criticile conţinute de cererea de chemare în judecată, instanţa a reţinut că acestea vizează în principal analiza şi soluţia Consiliului asupra postărilor reclamate, distinct de comentariile la acestea.

Petenta critică lipsa de analiză a CNCD a tuturor încălcărilor reclamate prin petiţie nr. 1878/10.03.2021, precum şi lipsa aplicării unei sancţiuni întemeiat pe faptul că anterior sesizării Consiliului nu ar fi solicitat de la persoana reclamată ştergerea textelor incriminate.

Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a fost reprezentată de comentariile făcute de urmăritorii paginii de C. ai intimatului-pârât B., politician, membru al Parlamentului României, la două texte postate de acesta, comentarii care, în opinia primei instanţe se înscriu pe o linie ideologică a partidului, apreciind ca acestea se circumscriu libertăţii de exprimare.

Cu referire la comentariile exprimate de terţi la cele două postări ale persoanei reclamate, pe pagina sa de C., Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul nu subzista obligaţia petentei de a fi solcitat ştergerea comentariilor, anterior sesizării acestuia. Invocând concluziile extrase din Decizia nr. 2612/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Consiliul a fost reţinut greşit că este necesară această solicitare prealabilă.

Într-adevăr dispoziţiile legale interne nu preved condiţia prealabilă a sesizării autorului discriminării, anterior învestirii Consiliului cu cercetarea faptelor de discriminare, hotărârea CNCD neputând fi pronunţată în lipsa unei cercetări proprii cu privire la cele sesizate de reclamantă prin petiţia nr. 1878/10.03.2021, astfel că în acord cu cele dispuse de instanţa de fond, se impunea anularea celui de-al doilea punct al Hotărârii nr. 174 din 16.03.2022, adoptate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2021 cu luarea în considerare a indicaţiilor instanţei privind efectuarea cercetării şi asupra comentariilor generate de cele două postări ale persoanei reclamate şi cu privire la solicitările de remediere ale petentei, din cuprinsul petiţiei înregistrate sub nr. x/10.03.2021, care nu au mai fost analizate.

În ce priveşte celelalte argumente aduse în susţinerea motivului de recurs, Înalta Curte arată că, prin jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a stabilit faptul că un sistem bazat pe un disclaimer privind responsabilitatea utilizatorilor pentru comentariile postate şi un sistem de ştergere a comentariilor la simpla solicitare a persoanei vizate pot constitui o alternativă pentru a realiza un just echilibru între drepturile concurente implicate în situaţia în care observaţiile utilizatorilor terţi nu se manifestă sub forma unor discursuri de incitare la ură şi a unor comentarii directe la adresa integrităţii fizice a persoanelor. În cauza Magyar Tartalomszolgaltatok Egyesulete şi ind ex.hu ZRT contra Ungariei s-a stabilit că responsabilitatea proprietarului unei pagini web pentru comentariile utilizatorilor nu poate fi angajată automat pentru simplul fapt că setările respectivului site permiteau vizitatorilor să posteze comentarii.

Cele reţinute în cauza Magyar pot fi aplicate şi în speţa dedusă judecăţii, întrucât textul postat de recurentul-pârât nu este lipsit de o bază factuală, iar intimata-reclamantă nu a făcut dovada că ar fi solicitat, nici anterior sesizării Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi nici în cursul proceduri administrative, ştergerea respectivelor comentarii.

Din conţinutul postării distribuite rezultă doar o atitudine dezaprobatoare faţă de anumite situaţii de fapt care nu ar fi în masură să declanşeze o reacţie abuzivă sau discriminatorie a terţilor pentru care autorul postării, să fie răspunzător. Mai mult decât atât, Înalta Curte consideră că obligaţia de a controla conţinutul paginii de socializare este împovărătoare, de natură a descuraja exerciţiul liberei exprimări, iar dreptul la libera exprimare este un drept fundamental.

Nu se poate reţine că prin decizia de a permite publicarea respectivelor comentarii pe pagina sa de C., intimatu-pârât B. şi-ar fi însuşit pe cale implicită caracterul acestora, participând personal la săvârşirea unei fapte de discriminare prin adoptarea unei conduite pasive. Dimpotrivă, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât a manifestat o conduită activă folosind disclaimer-ul, respectiv solicitând comentarii decente şi avertizând să cele care nu sunt aşa vor fi şterse, iar autorii blocaţi.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, se apreciază că sintagmele analizate, deşi agresive pe alocuri, nu se încadrează într-un discurs al urii sau al ameninţărilor directe pentru integritatea fizică şi nu reprezintă o discriminare pe criteriu etnic, care să justifice ingerinţa statului în libertatea de exprimare şi să atragă răspunderea intimatului-pârât.

În consecinţă, având în vedere efectele pe care le-au avut în mod concret, în sensul că respectivele comentarii nu au fost de natură să incite la ură împotriva etniei maghiare, aşa cum încearcă să insinueze recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect, instanţa de fond a constatat că hotărârea atacată este legală şi temeinică în privinţa primului ei punct, respectiv al constatării de către CNCD a încadrării în limita libertăţii de exprimare a textelor postate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă A. iar pe fondul recursului, va respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 21 din data de 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 21 din data de 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 1 octombrie 2024.