Customs Authority's material-error claim over unstamped appeal where payment proof was on file

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 mai 2019, pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019*, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Vămilor, obligarea pârâtei la plata sumei de 80.154 RON, cu titlu de despăgubiri, calculate conform art. 124 din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi Hotărârii nr. 1050/2004 privind Normele de aplicare a Codului de procedură fiscală.

Prin sentinţa civilă nr. 304/CA/2022 – P.I. din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea reclamantei A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Vamală Română, reprezentată prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 80.154 RON, reprezentând dobânzi fiscale şi suma de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare

Prin Decizia nr. 5582 din data de 23 noiembrie 2023 instanţa de recurs a anulat ca netimbrat recursul formulat de pârâta Autoritatea Vamală Română împotriva sentinţei nr. 304/CA/2022 – P.I. din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs a formulat contestaţie în anulare Autoritatea Vamală Română (succesoare a Direcţiei Generale a Vămilor), întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi urm. din C. proc. civ., prin care a solicitat anularea deciziei nr. 5582/23.11.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În motivarea contestaţiei, Autoritatea Vamală Română a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a apreciat greşit că recursul promovat de contestatoare este netimbrat, întrucât prin adresa nr. x/16.05.2023 (transmisă atât prin email, cât şi prin factorul poştal) a adus la cunoştinţă instanţei de recurs faptul că taxa de timbru a fost achitată de către Ministerul Finanţelor potrivit adresei nr. x/08.05.2023.

Arată că taxele judiciare de timbru, pentru subordonatele Ministerului Finanţelor, trebuie să fie achitate potrivit procedurii stabilite prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 411/2023 pentru aprobarea Ediţiei II, Revizia 5 a procedurii operaţionale PO-29.16 şi că această procedură necesită ca serviciul de specialitate care instrumentează dosarul cauzei să transmită un referat motivat cu privire la necesitatea efectuării plăţii către Direcţia Generală Juridică a Ministerului Finanţelor, aceasta din urmă comunicând dacă este sau nu este aprobat acest demers. Dacă răspunsul este unul favorabil, este adus la cunoştinţă serviciului care a solicitat efectuarea plăţii, iar achitarea efectivă a cuantumului taxelor judiciare de timbru este realizată de Direcţia Generală Economică a Ministerului Finanţelor.

Taxa de timbru, potrivit ordinului de plată, a fost achitată încă din data de 22.05.2023, astfel că aspectele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât adresa Ministerului Finanţelor nr. 316837/08.05.2023 este elocventă şi precizează că a fost aprobată plata, Preşedintele Autorităţii Vamale având, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 268/2021 calitate de ordonator terţiar de credite.

Arată că a formulat şi o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, apreciind că sunt incidente prevederile art. 29-30 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu art. 343 din Codul de procedură fiscală, însă, prin încheierea din 05.04.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă.

Prin urmare, a fost demarată procedura prevăzută de Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 411/2023 şi care a fost aprobată potrivit adresei nr. x/08.05.2023, astfel că taxa judiciară de timbru a fost achitată de ministerul de resort.

Contestaţia este întemeiată potrivit art. 503 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., apreciind că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale constaând în faptului că cererea Autorităţii Vamale Române a fost timbrată, iar instanţa de recurs a ignorat adresa nr. x/16.05.2023 prin care am adus la cunoştinţă decizia Ministerului Finanţelor de a achita această obligaţie judiciară.

Consideră că dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi avut, într-adevăr, o îndoială legitimă asupra înscrisului emis de Ministerul Finanţelor putea efectua verificări suplimentare faţă de emitentul actului administrativ, acesta certificând realitatea în sensul că plata taxei judiciare de timbru a fost aprobată pentru dosarul nr. x/2019. Or, în cauză decizia instanţei supreme a fost de ignorare a acestor înscrisuri depuse.

În cauză, Ministerul Finanţelor a comunicat că a avizat favorabil plata taxei de timbru, iar potrivit Cap. 4 subcapitolul 4.26 a Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 2085/2020, Direcţia Generală Economică este cea care achită efectiv această taxă.

Prin urmare, apreciază că instanţa de recurs, prin ignorarea adreselor menţionate, a pronunţat o hotărâre care nu corespunde realităţii faptice, încălcând dreptul contestatoarei la un proces echitabil şi care încalcă principiul egalităţii de arme, astfel că în loc să solicite clarificări privitoare la achitarea efectivă din partea Ministerului Finanţelor a preferat să ignore adresele şi să pronunţe o hotărâre întemeiată pe lipsa unui înscris, care a fost realizat încă de la momentul 22.05.2023.

Susţine contestatoarea că a fost citată pentru data de 23.11.2023 fără însă să precizeze în cuprinsul să ne precizeze în cuprinsul acestitaţiei că urmează să fie discutată excepţia netimbrării, nefiind pusă în discuţia părţilor.

1.4. Apărările intimatei

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei în anulare şi păstrarea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

În motivare, arată că nu precizează contestatoarea, în mod expres, care este aspectul asupra căruia instanţa a fost în eroare. Dacă presupusa eroare invocată de contestatoare vizează plata efectivă a unei taxe de timbru sau dovada plăţii taxei de timbru respective.

Anularea recursului a avut la bază neîndeplinirea de către recurentă a obligaţiei de a face dovada plăţii taxei de timbru până la termenul de judecată din 23.11.2023.

Consideră că este irelevant dacă recurenta a achitat sau nu taxa de timbru, atâta timp cât nu a respectat cerinţa ataşării dovezii achitării taxei de timbru şi nici nu a depus până la termenul de judecată din 23.11.2023 o astfel de dovadă, astfel că eroarea materială ar trebui să poarte asupra acestui aspect (al depunerii dovezii plăţii taxei de timbru. Faptul că aceasta ar fi depus anterior termenului de judecată un document care atestă o corespondenţă internă între reprezentanţii contestatoarei şi ai Ministerului de Finanţe, este irelevant sub aspectul celor reţinute de instanţa de recurs cu atât mai mult cu cât ea nu confirmă plata taxei de timbru, aşa cum încearcă să susţină contestatoarea, ci doar consemnează îndeplinirea unor proceduri interne în vederea plăţii taxei.

Nici celelalte critici aduse hotărârii sunt, de asemenea, neîntemeiate. Instanţa nu avea obligaţia să precizeze faptul că "se va discuta excepţia netimbrării", deoarece, pe de o parte, obligaţia timbrării este una ce decurge direct din lege şi părţile o cunosc, iar pe de altă parte, excepţia netimbrării se invocă doar în situaţia în care timbrarea nu s-a facut pâna la termenul acordat (în speţă până la data de 23.11.2023).

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând contestaţia în anulare prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 504 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ.., respectiv împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs, potrivit art. 503 alin. (2) C. proc. civ., doar pentru ipotezele expres determinate de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când (..) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

În speţă, prin decizia civilă nr. 5582 din 23 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de pârâta Autoritatea Vamală Română, ca netimbrat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reprezintă eroare materială susceptibilă să ducă la retractarea hotărârii, greşeala involuntară, de ordin formal, procedural care a influenţat, de o manieră determinantă, pronunţarea soluţiei dată recursului promovat de părâtă, astfel încât este incidentă dispoziţia mai-sus amintită, care condiţionează admisibilitatea contestaţiei în anulare de faptul ca soluţia instanţei să fie rezultatul acelei greşeli materiale.

Greşelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării, deoarece numai în aceste condiţii se poate stabili dacă soluţia dată în recurs este sau nu rezultatul unei greşeli materiale.

Într-un asemenea context de reglementare, aspectele învederate de către contestatoare în motivarea contestaţiei în anulare pot fi considerate ca valorând greşeală materială, soluţia instanţei de recurs cu privire la anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârâta Autoritatea Vamală Română fiind rezultatul unei erori materiale, în condiţiile în care, pe de o parte, la dosar exista adresa nr. x/16.05.2023 prin care am adus la cunoştinţă decizia Ministerului Finanţelor de a achita această obligaţie judiciară, motiv pentru care, în exercitarea rolului activ, instanţa avea posibilitatea solicitării de informaţii suplimentare, eventual prin acordarea unui nou termen pentru depunerea dovezii achitării taxei judiciare de timbru iar, pe de altă parte, această taxă a fost achitată cu Ordinul de plată din data de 22.05.2023.

Se constată, astfel că eroarea materială, invocată de contestatoare ca fiind săvârşită de instanţa, se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., de natură să justifice contestaţia în anulare pendinte.

III. Soluţia instanţei şi temeiul juridic al acesteia

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., va admite, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea Vamală Română (succesoare a Direcţiei Generale a Vămilor) împotriva deciziei nr. 5582 din data de 23 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal. Va anula decizia contestată. Va fixa termen pentru soluţionarea recursului la data de 3 aprilie 2025, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de Autoritatea Vamală Română (succesoare a Direcţiei Generale a Vămilor) împotriva deciziei nr. 5582 din data de 23 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează decizia contestată.

Acordă termen pentru soluţionarea recursului la data de 3 aprilie 2025, cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.