Retrocession of church property: Appeal dismissed, upholding obligation to issue new decision granting repair measures

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj – secţia a-III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/22.07.2022, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Supur a chemat în judecată pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 10216/29.04.2022 şi a Deciziei nr. 10192/20.04.20212 cu privire la terenurile intravilane identificate cu nr. topo x şi y, în suprafaţă totală de 11.812 mp, înscris în CF nr. x Chieşd, respectiv cu nr. topo x, în suprafaţă de 8161 mp, înscrise în CF nr. x Chieşd

- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilele de mai sus.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 56 din data de 27 ianuarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată şi a dispus anularea parţială a deciziei nr. 10216/29.04.2022 emisă de către pârâtă, respectiv cu privire respingerea cererii de restituire pentru terenul intravilan identificat cu numerele top iniţiale 54 şi 119 înscrise în CF nr. x Chieşd constând în curte şi grădină în suprafaţă totală de 17.156 m2, respectiv 11812 mp nr. top. x mp nr. top. x; a dispus anularea deciziei nr. 10192/20.04.2022 emisă de către pârâtă respectiv cu privire respingerea cererii de restituire pentru terenul intravilan identificat cu număr top iniţial x înscris în CF nr. x Chieşd constând în curte şi grădină în suprafaţă totală de 8161 m2; a obligat pârâta să emită o nouă decizie care să conţină propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială cu privire la terenurile indicate în alineatele precedente.

A respins petitul 2 sub aspectul indicării măsurii reparatorii în echivalent ca fiind sub formă de puncte.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii introductive formulate de reclamante, ca neîntemeiată şi menţinerea Deciziilor nr. 10216/29.04.2022 şi nr. 10192/20.04.2022., ca temeinice şi legale.

În motivarea recursului, a arătat că, prin Deciziile nr. 10216/29.04.2022 şi nr. 10192/20.04.2022, Comisia specială de retrocedare a respins cererile de retrocedare nr. x/03.03.2003, nr. y/24.01.2006 şi nr. 6S727S/C/24.01.2006, având ca obiect restituirea imobilului casă, curte şi grădină în intravilan, situat în comuna Chieşd, judeţul Sălaj, înscris în C.F. x a localităţii Chieşd, cu nr. top. iniţial x (ulterior dezmembrat în imobilele identificate cu nr. top. x), 119 şi cererile de retrocedare nr. x/03.03.2003 şi nr. y/23.01.2006, având ca obiect restituirea imobilului casă şi grădină în intravilan., situat în comuna Chieşd, str. x, înscris în C.F. nr. x a localităţii Chieşd, nr. top x, întrucât imobilele identificate cu nr. top. iniţial x (ulterior dezmembrat în imobilele identificate cu nr. top. x, nr. top. x), nr. top. x şi nr. top. x nu au fost preluate de Statul Român de la solicitantă.

Într-o primă critică, recurenta invocă faptul că instanţa de fond, analizând legalitatea şi temeinicia deciziilor contestate, a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.

Consideră că instanţa de fond a apreciat greşit că imobilele au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română Supur, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 şi nr. 358/1948, emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Făcând trimitere la dispoziţiile pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, recurenta-reclamantă susţine că din analiza cărţii funciare reiese faptul că imobilele înscrise în C.F. nr. x localităţii Chieşd, identificate cu nr. top. iniţial x (ulterior dezmembrat în imobilele identificate cu nr. top. x, nr. top. x), nr. top. x şi nr. top. x nu au fost preluate de Statul Român de la solicitantă.

Prin încheierea nr. 96/04.02.1956 din C.F. nr. x a localităţii Chieşd, foaia de proprietate B poziţia 3, s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilelor de sub foaia A de avere, în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Chieşd, persoană juridică de drept privat.

Apreciază că nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea solicitantei la momentul preluării abuzive astfel că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), al art. 3 alin. (1l) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia Comisiei speciale de retrocedare a fost de respingere a cererilor de retrocedare formulate de către reclamante.

Prin a doua critică, precizează că instanţa de fond a interpretat în mod eronat excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948, motivarea instanţei fiind că această prevedere este lipsită de relevanţă şi că de fapt toată averea fostului cult greco-catolic a fost preluată de Statul Român.

În ce priveşte interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 358/1948 precizează că în mod greşit s-a reţinut că de fapt Statul Român a preluat tot patrimoniul fostului cult greco-catolic iar comisia interdepartamentală doar a hotărât destinaţia acestei averi.

Arată că, potrivit unor încheieri de carte funciară, Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizaţiile centrale şi statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt şi cazuri în care acesta a preluat imobile şi de la diverse entităţi ce au aparţinut de credinţa greco-catolică, situaţie care întăreşte excepţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Susţine recurenta-pârâtă, printr-o a treia critică, faptul că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, afirmând că instanţa judecătorească nu poate hotărî conţinutul actului şi nici condiţiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit. În cazul în care s-ar recunoaşte acest drept instanţelor, s-ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 şi art. 21 - 26 din Legea nr. 165/2013 detaliază procedura de soluţionare a dosarului de despăgubire precizând că doar Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care validează/invalidează în tot sau în parte decizia Comisiei speciale de retrocedare ce conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii, dispune emiterea deciziei de compensare a imobilului.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare însă a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Soluţia instanţei de recurs

5. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Pentru analiza dispoziţiilor legale invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte va porni de la starea de fapt reţinută de instanţa de fond, care nu face obiectul recursului, cale de atac limitată la motivele de nelegalitate enumerate de art. 488 C. proc. civ.. Într-adevăr, potrivit art. 483 alin. (3) din acelaşi Cod, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cu privire la prima critică de nelegalitate, Înalta Curte constată că potrivit susţinerilor recurentei-pârâte, din cuprinsul cărţii funciare nr. x a localităţii Chieşd nu rezultă că imobilul solicitat a fost preluat de Statul român de la intimata-reclamantă, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru retrocedare. Critica este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G.. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă

Art. 1 teza I din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.164/2002, statuează că sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

Potrivit punctului 13 din Norma metodologică de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, se înţelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate); d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

În sfârşit, potrivit art. 1 din Decretul Ministerului Cultelor nr. 358/1948:

În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Iar potrivit art. 2:

Averea mobila şi imobilă aparţinînd organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentala compusa din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţămîntului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părţi componente.

În baza probelor administrate, Curtea de Apel Cluj a reţinut că din înscrisurile de carte funciară (CF x Chieşd) rezultă că primul proprietar al imobilelor solicitate spre retrocedare a fost cultul greco-catolic. Ulterior anului 1948, prin încheierea nr. 96/1956, imobilele au fost întabulate în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Chieşd, în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 şi art. 2 din Decretul nr. 358/1948 şi a unei adrese nr. x/1956 emisă de Parohia Ortodoxă Română Chieşd. Extrasul de carte funciară C.F. x a localităţii Chieşd şi încheierea nr. 96/1956 fac parte din categoria actelor doveditoare prevăzute de pct. 13 din Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002. În condiţiile acestei stări de fapt reţinută în baza unor probe prevăzute de textele legale amintite şi care, pentru considerentele amintite, nu face obiectul recursului, precum şi a prevederilor Decretul Ministerului Cultelor nr. 358/1948, rezultă fără nicio îndoială preluarea abuzivă efectuată de Statul Român de la reclamanta-intimată şi atribuirea imobilelor cultului ortodox, în temeiul art. 1 din Decret. Este lipsit de relevanţă că averea parohiei nu s-a aflat în patrimoniul Statului Român, fiind suficient că ea a fost preluată abuziv de Statul Român, în acest sens fiind art. 1 alin. (1) din O.U.G.. nr. 94/2000.

De asemenea, şi cea de-a doua critică (interpretarea eronată a excepţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948) este neîntemeiată. Excepţia este justificată de faptul că averea fostelor parohii ale cultului greco-catolic, spre diferenţă de alte bunuri ale acestui cult, a trecut în patrimoniul cultului ortodox direct în temeiul decretului amintit (cf. art. 1 din Decret). Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect această normă de drept material, recurenta-pârâtă fiind cea în eroare.

Este neîntemeiată şi critica referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui text legal, instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. Aşadar, contenciosul administrativ român este unul de plină jurisdicţie, care nu se limitează la anularea actului administrativ nelegal ci poate include şi stabilirea de obligaţii în sarcina autorităţii publice, obligaţii a căror executare este necesară pentru restabilirea legalităţii. Prin urmare, obligarea recurentei-pârâte la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială, are temei legal şi nu conduce la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. De altfel, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către prima instanţă reprezintă un motiv distinct de nelegalitate (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), care nu a fost invocat de recurentă.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 56/2023 pronunţate la 27 ianuarie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 56/2023 pronunţate la 27 ianuarie 2023 de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.