Challenge to Judicial Inspection resolution: inadmissibility of cassation appeal for failure to meet strict procedural grounds of Article 503

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.05.2021, sub nr. unic x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 978/A/2021 din data de 07.04.2021, înregistrată sub nr. de lucrare 21-136, solicitând admiterea acesteia, anularea rezoluţiei şi, reanalizând cauza, să se dispună tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de abuz în serviciu şi de nerespectare a drepturilor la un proces echitabil şi corect.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 752 din 13 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului solicitând casarea în totalitate a hotărârii şi, rejudecându-se cauza, să se dispună anularea Rezoluţiei nr. 987/A/2021 din data de 07.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 şi, reanalizând cauza, să se dispună tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de abuz în serviciu, nerespectarea drepturilor cetăţenilor, a dreptului la o cercetare legală şi corectă.

Într-o primă critică recurentul a susţinut că hotărârea de fond nu este motivată în fapt şi în drept, iar magistratul şi-a însuşit simplist motivele invocate de pârâtă, fără a face măcar o analiză sumară a cauzei şi fără a indica temeiul de drept pe care se bazează aprecierile făcute de judecător.

În continuare, recurentul a susţinut că prin cererea de chemare în judecată sesiza direcţiei de inspecţie pentru procurori abuzurile la care a fost supus o perioadă lungă de timp de către procurori, judecători, organe de politie, neglijenţa şi indolenţa, încălcarea dreptului la apărare în soluţionarea cazurilor care le sunt încredinţate.

A solicitat să se dea curs contestaţiei sale, întrucât consideră că în mod repetat i-a fost încălcat dreptul la viaţă, demnitate, onoare şi dreptul de a fi supus unei cercetări penale juste şi imparţiale, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de C.E.D.O., iar cei pe care îi învinuia şi în învinuieşte şi în prezent de abuzuri şi neglijenta sunt B. -procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria laşi precum şi C. - judecător la secţia Penală a Tribunalului Iaşi, în cadrul mai multor dosare aflate pe rolul Parchetului Iaşi şi pe rolul judecătoriei, sens în care a luat susţinerile formulate în cadrul contestaţiei adresate instanţei de fond.

Cum rezoluţia pronunţată este una ambiguă, menită să inducă în eroare atât petiţionarul cât şi instanţa de judecată, a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea rezoluţiei pronunţate, sancţionarea celor 3 magistraţi care se fac vinovaţi de abuzuri.

În continuare, în cadrul recursului recurentul a combătut apărările formulate de intimata –pârâtă Inspecţia Judiciară în cadrul întâmpinării depuse la dosar în etapa judecării pe fond a pricinii, susţinând că s-a adresat cu contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare, aceasta fiind soluţionată de Inspectorul Şef prin Rezoluţia din data de 21 ianuarie 2021.

În final a solicitat admiterea acţiunii, sancţionarea numiţilor B. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi, a poliţistului -D. – pentru abuzurile comise şi dovedite în prezenta cauză, trimiterea plângerii altei secţii de politie, având în vedere argumentele precizate în cuprinsul acţiunii de apel şi a înscrisurilor care însoţesc acţiunea.

1.4. Decizia contestată

Prin decizia nr. 756 din 14 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 752 din data de 13 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Contestaţia în anulare

2.1. Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2024, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 756 din 14 februarie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.

A solicitat ca în urma casării deciziei să se dispună anularea rezoluţiei nr. 987/A/2021 din data de 7.04.2021 precum şi tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de abuz în serviciu prin nerespectarea drepturilor cetăţenilor.

A arătat că hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2021 este nemotivată în fapt şi în drept, reprezentând doar o copie a argumentelor din întâmpinare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 C.E.D.O.

În susţinerea contestaţiei a arătat că prin cererea de chemare în judecată a sesizat abuzurile la care a fost supus de către numiţii B. (procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi) şi C. (judecător la secţia Penală a Tribunalului Iaşi) în cadrul dosarelor nr. x/2016, y/2017, z/2017, w/2020, t/2019, s/2016, q/2019 şi a/2019.

Astfel, plângerile formulate împotriva învinuitului E. au fost soluţionate în mod părtinitor, atitudine care a condus la încurajarea acestuia, autorităţile române nerespectând obligaţia procedurală ce decurge din art. 2 din Convenţia C.E.D.O.

A mai invocat, de asemenea, dispoziţiile art. 6,13 şi 17 din Convenţie, contestatorul nebeneficiind de un proces echitabil în raport de procedurile penale declanşate.

Toate soluţiile pronunţate sunt motivate prin metoda "copy-paste", deşi plângerile sunt diferite, denunţând atitudinea judecătorului de cameră preliminară F. şi a procurorului C..

Inspecţia Judiciară a încălcat prevederile art. 3 din regulamentul propriu care îl obligă pe inspectorul judiciar de a efectua o cercetare pe fondul sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare.

Cu privire la soluţia de clasare, s-a arătat că sesizarea conţine indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, iar legea a instituit un mecanism intern de control suficient prin confirmarea inspectorului şef, garanţii care nu au fost respectate.

Cum rezoluţia pronunţată este una ambiguă menită să inducă în eroare atât petiţionarul cât şi instanţa de judecată, a solicitat admiterea contestaţiei, anularea rezoluţiei pronunţate şi sancţionarea celor trei magistraţi care se fac vinovaţi de abuzuri.

În ceea ce priveşte întâmpinarea formulată de pârâtă, contestatorul a criticat susţinerile din cuprinsul acesteia.

Referitor la admisibilitatea acţiunii, au fost redate dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi dispoziţiile art. 504 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., arătându-se că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, atât cele referitoare la hotărârea care poate face obiectul contestaţiei în anulare, cât şi cele indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de recurs nu a dat dovadă de rol activ, conform art. 22 din C. proc. civ., considerând normală respingerea administrării tuturor probelor solicitate la fond. S-a arătat că instanţa de recurs s-a contrazis, întrucât, deşi a reţinut că au fost enumerate excesiv texte de lege care reglementează condiţiile de valabilitate ale actului juridic, a considerat că nu s-au arătat dovezi şi norme de drept.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, iar potrivit materialului probator administrat, să se dispună sancţionarea legală a persoanelor reclamante şi trimiterea plângerii altei secţii de poliţie pentru continuarea cercetărilor.

2.2. Intimata – pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., contestatorul reluând, în fapt, motivele de casare circumscrise cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în contestaţia în anulare

3.1. Examinând contestaţia în anulare şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu apărările intimatului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în consecinţă, motivele formulate neîncadrându-se în dispoziţiile art. 503 alin. (1), raportat la art. 504 din C. proc. civ. pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., invocate de contestator ca temei al căii de atac: "(1)Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Astfel cum s-a arătat, regimul juridic al contestaţiei în anulare este acela al unei căi de atac extraordinare, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de normele procedurale ce o reglementează, iar modalitatea în care instanţa de recurs a analizat, prin prisma cazului de casare invocat, inadmisibilitatea acţiunii constatate de prima instanţă nu se încadrează în acest caz prevăzut de legiuitor.

Dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează motivul de contestaţie în anulare specială pentru situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Susţinând admisibilitatea cererii, se observă că s-a invocat caracterul definitiv al hotărârii atacate, însă, cu privire la încadrarea căii de atac în textul de lege, s-a invocat o presupusă neconcordanţă a considerentelor deciziei şi încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 22 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte rolul activ al judecătorului referitor la modalitatea în care s-a analizat cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Reţine Înalta Curte că prin contestaţia în anulare nu a fost invocat niciun argument în susţinerea nulităţii procedurii de citare în faţa instanţei de recurs, întreaga motivare a căii extraordinare de atac reprezentând o reluare a motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea recurs, precum şi combaterea susţinerilor pârâtei din întâmpinarea depusă în faza procesuală a recursului.

Contestaţia în anulare este admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, care sunt de strictă interpretare. Prin ea se tinde la anularea unei hotărâri nu pentru motive de netemeinicie a hotărârii, ci pentru săvârşirea unor erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

În cauza pendinte, contestaţia în anulare vizează aceleaşi aspecte care au fost deduse judecăţii prin sesizarea adresată inspecţiei judiciare, prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de recurs, vizând situaţii care nu pot fi încadrate în motivele reglementate strict de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.

Totodată, împrejurarea că hotărârea nu ar fi corespunzător motivată, sau faptul că, analizând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs nu a dat dovadă de rol activ, nu pot fi încadrate nici în alt caz de contestaţie în anulare, întrucât o eventuală "greşeală materială" (art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.) se referă la aspecte formale ale judecării recursului, iar nu la modalitatea de interpretare a materialului probator.

De asemenea, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu este îndreptăţită a verifica modalitatea în care instanţa de recurs a apreciat asupra legalităţii sentinţei prin prisma aplicării normelor de drept material sau procedural, ci doar dacă instanţa de recurs a analizat sau nu motivul de casare invocat (art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.), chiar contestatorul arătând că nu există o astfel de omisiune, criticând doar modalitatea în care s-a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor pentru a ataca hotărârea judecătorească devenită anterior definitivă în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative prevăzute la articolul 503 din C. proc. civ.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotărâri definitive şi irevocabile, obligatorii, şi, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare şi o nouă analiză a cauzei. Puterea de control a instanţelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiţiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista două opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepţie de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanţe riguroase şi de substanţă (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Aşa fiind, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu se încadrează în dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., instanţa învestită cu contestaţia în anulare nevând a efectua o apreciere asupra corectitudinii dezlegărilor date de instanţa de recurs.

Are în vedere Înalta Curte şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a arătat că principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept. (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 355/2019), astfel că pe calea contestaţiei în anulare nu este permisă rejudecarea unei hotărâri definitive, pentru motive care nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate.

Faţă de cele de mai sus, cum în speţă, motivele formulate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ., ci vizează reanalizarea motivelor susţinute prin cererea de recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 756 din 14 februarie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.