Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3374/2024 AI generated

Loss of procedural interest in public sector salary recalculation following issuance of corrective administrative order

Case Number Decizia nr. 3374/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal for lack of interest, effectively upholding the lower court’s dismissal of the case and leaving the initial judicial outcome in force. The dispute concerned an administrative challenge filed by a prosecutor seeking the partial or total annulment of two orders issued by the Chief Prosecutor of the High Court Prosecutor’s Office, which mandated the application of a salary cap pursuant to Article 38(6) of Law No. 153/2017, and a request for the recalculation and payment of salary differences based on a sectorial reference value of 605.225 RON. The decisive legal basis for the decision was the doctrine of "lack of interest" (lipsa interesului) under Articles 248(1), 32(1)(d), and 33 of the Civil Procedure Code; the court found that the claim was no longer current because the defendant had issued a subsequent order (No. 551/12.04.2023) during the proceedings that already implemented the requested calculation method without the statutory cap, thereby rendering any favorable judicial decision devoid of practical utility.

Legislator headnote

AI generated

art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, articolul 29 din C. proc. civ; Loss of procedural interest in public sector salary recalculation following issuance of corrective administrative order: The dispute concerned an administrative challenge filed by a prosecutor seeking the partial or total annulment of two orders issued by the Chief Prosecutor of the High Court Prosecutor’s Office, which mandated the application of a salary cap pursuant to Article 38(6) of Law No. 153/2017, and a request for the recalculation and payment of salary differences based on a sectorial reference value of 605.225 RON. The decisive legal basis for the decision was the doctrine of "lack of interest" (lipsa interesului) under Articles 248(1), 32(1)(d), and 33 of the Civil Procedure Code; the court found that the claim was no longer current because the defendant had issued a subsequent order (No. 551/12.04.2023) during the proceedings that already implemented the requested calculation method without the statutory cap, thereby rendering any favorable judicial decision devoid of practical utility.

Keywords

AI generated
salary recalculation loss of procedural interest administrative dismissal calculation of interest procedural orders judicial law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ.

Legal basis for dismissing the appeal as lacking interest, as the subsequent administrative order rendered the judicial claim devoid of practical utility.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti la data de 18.03.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anularea parţială/totală a Ordinelor nr. 2295/07.12.2021 şi nr. 2400/27.12.2021, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justie, în sensul calculării şi plaţii drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 fără limitarea prev. de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine administrative prin care să se stabilească calcularea drepturilor salariale în raport cu VRS 605,225 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 559 din 27 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 2400/2021.

A respins excepţia prescripţiei ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 559 din 27 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti a exercitat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului său, reclamantul a susţinut, după o prezentare a situaţiei de fapt, că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii în întregime a acţiunii introductive, întrucât interpretarea dată de instanţă dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 este nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a depus note în cuiprinsul cărora a invocat excepţia rămânerii fără obiect a cauzei în condiţiile în care a fost emis Ordinul nr. 551 din 12.04.2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte în considerarea înscrisului apărut ulterior formulării cererii de chemare în judecătă şi depuse la dosarul decrecurs de către intimatul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că în cauză nu este incidentă excepţia rămânerii fără obiect a cauze, ci se impune a se analiza cauza din perspectiva lipsei de interes.

Astfel, analizând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului formulat de reclamant, Înalta Curte constată că este întemeiată şi o va admite în considerarea argumentelor ce succed.

Acţiunea reclamantului A. are ca obiect anularea parţială/totală a Ordinelor nr. 2595/07.12.2021 şi nr. 2400/27.12.2021 emise de Procurorul General şi recalcularea VRS 605,225 RON fără aplicarea plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

A mai solicitat reclamantul obligarea pârâtei la recalcularea şi plata diferenţelor salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale acordate şi cele cuvenite ca urmare a recunoaşterii VRS-ului în sumă de 605,225 RON.

Având în vedere obiectul concret al pretenţiilor ce au fost deduse judecăţii pe calea acţiunii introductive, la stabilirea interesului procesual în susţinerea cererii de recurs a reclamantului vor fi avute în vedere soluţia pronunţată de prima instanţă şi eventuale modificări survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate.

Odată cu notele înregistrate la dosarul de recurs la data de 18.06.2024, recurentul-pârât Ministerul Public a invocat excepţia lipsei de obiect prin raportare la Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 prin care s-a dispus calcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciind în esenţă că demersul judiciar iniţiat nu-i poate aduce reclamantului niciun folos practic.

Faţă de cele reţinute şi din perspectiva momentului la care Ordinul nr. 551/12.04.2023 a fost emis de pârât şi depus la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că în cauză, se pune problema subzistenţei interesului recursului exercitat de reclamantul A.. Prin acest ordin s-a dispus calcularea drepturilor salariale ale procurorilor raportat la VRS 605,225 RON, fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, astfel, având în vedere că obiectul căii de atac îl reprezintă tocmai chestiunea deplafonării, acest demers judiciar apare ca fiind lipsit de interes.

Referitor la excepţia lipsei de interes este important a se aminti că aceasta reprezintă un mijloc procesual de apărare prin care se invocă lipsa interesului sau a uneia dintre cerinţele acestuia cu privire la cererea de chemare în judecată sau la alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executarea silită), fiind o excepţie de fond, întrucât se invocă încălcarea cerinţelor interesului-condiţie de exercitare a acţiunii civile, peremtorie, întrucât admiterea sa împiedică soluţionarea fondului cererii, şi absolută, deoarece se încalcă norme de ordine publică.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Se impune a se reţine sub acest aspect şi articolul 29 din C. proc. civ., potrivit căruia acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, în materia contenciosului administrativ acest lucru presupunând dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii actului.

Întrucât prin interes se înţelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat cererea, este necesar ca acesta să fie născut şi actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, condiţie ce trebuie îndeplinită atât la promovarea acţiunii, cât şi pe parcursul soluţionării acesteia, inclusiv în căile de atac.

În acest context, ţinând cont de faptul că pe parcursul procesului, ulterior pronunţării sentinţei de fond şi învestirii instanţei de control judiciar cu recursul promovat de reclamantul A. a fost emis Ordinul nr. 551 din 12 aprilie 2023, prin care s-a dispus calcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON şi fără aplicarea plafonării instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, Înalta Curte reţine că, faţă de obiectul pretenţiilor deduse judecăţii în prezenta cauză, interesul procesual în susţinerea recursului reclamantului nu mai este actual, în condiţiile în care o eventuală soluţionare favorabilă a demersului acestuia ar fi lipsită de folosul practic ce caracterizează interesul pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu un atare demers judiciar.

Pe cale de consecinţă, cum interesul de a acţiona al reclamantului trebuie să subziste pe toată perioada procesului, iar acesta nu mai este actual potrivit art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a acţiunii referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din cererea de recurs.

Pentru motivele expuse mai sus, constatând că este întemeiată excepţia lipsei de interes a recursului reclamantului, Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., va respinge recursul reclamantului ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 559 din 27 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.