Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3373/2024 AI generated

Legality of administrative order imposing gambling-specific ISO accreditation for conformity assessment bodies

Case Number Decizia nr. 3373/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court’s decision to reject the plaintiff’s request, thereby leaving the administrative order in full force. The dispute involved a company challenging a partial portion of an administrative order issued by the National Office for Gambling, which modified and supplemented the minimum technical conditions for verifying gaming equipment, specifically arguing that the requirement for conformity assessment bodies to hold ISO 17020/17025 accreditation specific to the gambling sector was illegal, constituted an overreach of competence, and had not undergone required public debate or European Commission notification. The Court rejected the appeal, finding that the lower court’s reasoning was sufficient and that the contested order did not impose new substantive restrictions beyond those already mandated by the Emergency Government Ordinance No. 77/2009 and the Methodological Norms No. 111/2016, which explicitly require such ISO certifications; consequently, the Court determined there was no violation of procedural transparency requirements or applicable material law, ruling the appeal unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) din C. proc. civ, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Legality of administrative order imposing gambling-specific ISO accreditation for conformity assessment bodies: The dispute involved a company challenging a partial portion of an administrative order issued by the National Office for Gambling, which modified and supplemented the minimum technical conditions for verifying gaming equipment, specifically arguing that the requirement for conformity assessment bodies to hold ISO 17020/17025 accreditation specific to the gambling sector was illegal, constituted an overreach of competence, and had not undergone required public debate or European Commission notification. The Court rejected the appeal, finding that the lower court’s reasoning was sufficient and that the contested order did not impose new substantive restrictions beyond those already mandated by the Emergency Government Ordinance No. 77/2009 and the Methodological Norms No. 111/2016, which explicitly require such ISO certifications; consequently, the Court determined there was no violation of procedural transparency requirements or applicable material law, ruling the appeal unfounded.

Keywords

AI generated
administrative compliance procedural orders notification of the decision gaming and wagering substantive requirements e-government

Cited Legislation

AI generated
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat recurs, reclamanta, iar într-o primă critică, aceasta a apreciat că sentinţa nu este motivată, considerente pentru care în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ..
art. 425 C. proc. civ
(2) şi art. 425 C. proc. civ.
art. 22 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002
Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere, arâtând pe larg care este raţionamentul pentru care faptele reclamantei încalcă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi a art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Procedural rule governing the decision on the appeal in administrative litigation, used as the basis for rejecting the appeal.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Civil procedure code provision regarding the dismissal of an appeal as unfounded, applied alongside the administrative law provision to form the final operative order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc anularea Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Preşedintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul Preşedintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condiţiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, publicat în Monitorul Oficial al României Partea a I-a, nr. 645 din 30 iunie 2021, respectiv anularea parţiala a actului administrativ, mai precis a conţinutului Art. I pct. 1 precum si a conţinutului Art. I pct. 9, care modifică şi completează Anexa la Ordinul preşedintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020, respectiv capitolul I secţiunea a 2-a, punctul 4, subpunctul 4.1, poziţia 2, precum şi capitolul III punctul 22, în ceea ce priveşte efectele asupra reclamantei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 327 din 7 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a XI-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta S.C A. S.R.L. solicitând admiterea căii de atac şi, în rejudecare, admiterea cererii de anulare parţială a Ordinului nr. 86/17.06.2021 al Preşedintelui Oficiului National pentru Jocuri de Noroc.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut următoarele critici:

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Recurentul suţine că instanţa de fond nu motivează care au fost considerentele pentru care a considerat că "acreditarea trebuie să fie deţinută în domeniul jocurilor de noroc", în măsura în care această condiţie nu este prevăzută expres în actele normative de nivel superior care reglementează jocurile de noroc (O.U.G. nr. 77/2009 şi H.G. nr. 111/2016), nu a existat şi nu există nici în prezent o Schemă de acreditare în domeniul reglementat specific mijloacelor de jocuri de noroc emisă/publicată de Organismul Naţional de Acreditare din România - RENAR, iar pentru conformarea Organismele de Evaluare a Conformităţii - OEC la acesta nouă condiţie introdusă de Ordinul 86/2021 contestat, nu s-a acordat un termen care să permită conformarea Organismelor de Evaluarea Conformităţii cu sediul social în România.

O minimă motivare se impunea cu privire la acest aspect, însă instanţa de fond s-a mulţumit să precieze doar că "acreditarea ISO 17025 sau ISO 17020... NU ... ar putea să privească orice alt domeniu decât jocurile de noroc".

Mai mult, îndeplinirea condiţiei impusă de Ordinul contestat este imposibilă raportat la situaţia concretă din ţara noastră de la data apariţiei Ordinului până în prezent şi fără existenţa unui termen care să permită conformarea şi fără avizarea schemei (Regulamentului) de acreditare specifice, în domeniul reglementat al jocurilor de noroc, în baza căruia viitoarele OEC să se poată acredita cu RENAR.

Recurenta-reclamantă susţine că prin Ordinul 86/2021 s-au dispus modificări substanţiale care nu ţin cont de reglementările legale de rang superior (O.U.G. nr. 77/2009 şi H.G. nr. 111/2016), care permit licenţierea de către pârâtul ONJN a agenţilor economici, ca OEC clasa a II-a, pe baza deţineriie către aceştia a acreditării ISO 17020 sau ISO 17025 în domeniul voluntar.

De asemenea, în ceea ce priveşte încălcarea procedurii de notificare a Comisiei Europene, instanţa de fond a reţinut eronat faptul că "Ordinul 86/2021 nu conţine o reglementare tehnică şi nici o specificaţie tehnică întrucât nu reglementează ... dimensiuni, denumiri comerciale sau alte aspecte...", chiar dacă acesta dispoziţie legală modifică Ordinul 404/2021, care a fost notificat CE - deci este o reglementare tehnică conf. prev. art. 4 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 1016/2004.

Recurenta-reclamantă afirmă că instanţa nu a luat în considerare jurisprudenţa Curţii de Justiţie a UE, prin care persoanele fizice/juridice ar putea contesta legalitatea presupuselor reglementări tehnice nenotificate în faţa unei instanţe naţionale.

Mai susţine recurenta că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Actul a cărui anulare parţială o solicită reprezintă un instrument de punere în practică a unui act normativ de nivel superior, aşadar nu poate impune condiţii noi, ci poate doar să detalieze modul de conformare la condiţiile impuse de actul normativ superior.

Recurenta mai susţine că ne aflăm în situaţia în care un Ordin emis de o autoritatea centrală depăşeşte limitele de competenţă stabilite prin prevederile din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, care mandatează ONJN, să stabilească condiţiile minime tehnice, conform artl alin. (4) "Condiţiile minime tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală şi de organismele de evaluare a conformităţii se stabilesc prin ordin al preşedintelui O.N.J.N.".

Un alt motiv de nelegalitate ignorat complet de instanţa de fond îl constituie impunerea, prin actul contestat, a unei condiţii imposibil de îndeplinit pentru subiecţii de drept cărora li se adresează, aşa cum este şi cazul subscrisei, firme româneşti cu sediul social localizat pe teritoriul României. Condiţia restrictivă impusă prin actul contestat şi anume deţinerea unei anumite acreditări în domeniul specific al jocurilor de noroc nu poate fi îndeplinită, din punct de vedere obiectiv, de subiecţii cărora li se adresează definiţi mai sus.

Această situaţie este cauzată de inexistenta unei Scheme de acreditare în domeniul reglementat specific mijloacelor de jocuri de noroc emisă/publicată de RENAR, având ca rezultat direct, printre altele, acela că subscrisei i-a fost suspendată pentru o perioadă de mai bine de 30 de zile de către Comitetul de Supraveghere al ONJN (prin Decizia nr. 1884/29.09.2021 a Comitetului de Supraveghere a Oficiului Naţional pentru jocuri de Noroc), pe motiv că nu deţinea acreditare ISO 17025 sau ISO 17020 în domeniul reglementat specific al jocurilor de noroc, în condiţiile în care subscrisa obţinuse de la ONJN Liecenta clasa a Ii-a pentru OEC, în baza prevederilor O.U.G. nr. 77/2009 si ale H.G. nr. 111/2016 -prevederi care sunt nemodificate de la data apariţiei până în prezent.

Ordinul nr. 86/2021 a fost emis fără a parcurge procedura de dezbaterea publică a tuturor părţilor interesate, conform prevederilor Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

Aşa cum de altfel ONJN a procedat anterior, în cursul anului 2019, în legătură cu proiectul Ordinului 404/2020, în toate etapele sale premergătoare publicării sale, prin îndeplinirea cerinţelor prevăzute explicit în Legea nr. 52/2003.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19.07.2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 18 iunie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Ordinul nr. 86/2021 sau stabilit următoarele: "Art. I. - Anexa la Ordinul preşedintelui Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc nr. 404/2020 privind aprobarea Condiţiilor minime tehnice de verificare a mijloacelor de joc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 6 ianuarie 2021, se modifică şi se completează, după cum urmează:

1. La capitolul I secţiunea a 2-a punctul 4 subpunctul 4.1, poziţiile 2 şi 9 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

2. este acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008, conform standardelor ISO 17020 şi/sau ISO 17025 pentru activităţile de evaluare a conformităţii mijloacelor de joc pe care le efectuează;

9. organismul de evaluare a conformităţii este capabil să îndeplinească toate sarcinile de evaluare a conformităţii pe care le solicită sau pentru care este acreditat în vederea licenţierii de către ONJN, indiferent dacă acele sarcini sunt îndeplinite chiar de către organismul de evaluare a conformităţii sau în numele şi sub responsabilitatea acestuia. În cazul în care un organism de evaluare licenţiat acceptă verificările efectuate de un alt organism licenţiat, fiecare entitate va răspunde în limita evaluărilor realizate şi a documentelor emise;.

9. La capitolul III, punctul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

22. În termenul prevăzut de dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, organismele de evaluare a conformităţii care deţin licenţă valabilă clasa a II-a emisă de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc vor informa ONJN despre orice modificare a acreditării."

Împotriva acestor norme, recurenta-reclamantă a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (OJNJ) apreciind că Preşedintele ONJN nu avea competenţa de a impune condiţii suplimentare pentru desfăşurarea activităţii Organismelor de Evaluare a Conformităţii (OEC) licenţiate clasa a II-a cu doar de reglementare a unei proceduri tehnice care să permită desfăşurarea acestei activităţi, ordinul a fost emis cu încălcarea procedurii de notificare a Comisiei Europene, şi fără a parcurge procedura de dezbatere publică publică a tuturor părţilor interesate, conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională.

Recurenta-reclamanta a considerat din modalitatea în care şi-a susţinut apărările în faţa instanţei de fond, că prin Ordinul nr. 86/2021, s-au impus condiţii suplimentare pentru desfăşurarea activităţii Organismelor de Evaluare a Conformităţii (OEC) licenţiate clasa a 2-a, emitentul actului neavând o astfel de competenţă, ci doar de reglementare a unei proceduri tehnice care să permită desfăşurarea acestei activităţi.

De asemenea a mai susţinut nelegalitatea normelor contestate din perspectiva existenţei unei contradicţii cu reguli şi principii fundamentale de drept prevăzute de Constituţia României.

Instanţa de fond a apreciat că niciuna din criticile de nelegalitate prezentate de reclamantă nu este întemeiată şi a respins acţiunea acestea ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat recurs, reclamanta, iar într-o primă critică, aceasta a apreciat că sentinţa nu este motivată, considerente pentru care în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. În ceea ce priveşte acest motiv de casare, Înalta Curte constată că este nefondat în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată motiv pentru care Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere, arâtând pe larg care este raţionamentul pentru care faptele reclamantei încalcă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi a art. 40 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că ar cuprinde motive contradictorii.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată şi că, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a stabilit faptele şi a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.

În esenţă, recurenta-reclamantă, în susţinerea acestui motiv de casare, a susţinut că instanţa de fond nu motivează care au fost considerentele pentru care a considerat că "acreditarea trebuie sa fie deţinută în domeniul jocurilor de noroc".

Contrar susţinerilor recurentei, rezultă din cuprinsul sentinţei recurate că curtea de apel a reţinut următoarele: dispoziţiile art. 149 alin. (2) lit. h) punctul i) din Normele metodologice, reluate în cuprinsul art. 4 punctul 4.1, subpunctul 2 din Ordinul nr. 404/2020 şi ulterior în cuprinsul Ordinului nr. 86/2021 nu pot fi interpretate decât în sensul că acreditarea trebuie să fie deţinută în domeniul jocurilor de noroc, fiind inacceptabil ca o acreditare obţinută într-un alt domeniu să poată fi folosită pentru verificarea maşinilor, instalaţiilor, dispozitivelor, meselor de jocuri de noroc şi al altor mijloace de joc.

Faţă de această motivare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel.

În acest context, este de observat şi că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsuşirea de către instanţa de judecată a argumentelor unei părţi nu echivalează cu faptul că "hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază" pentru a se putea constata incidenţa motivului de casare invocat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă în susţinerea acestui motiv a apreciat că Ordinul contestat depăşeşte limitele de competenţă stabilite prin prevederea din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, care mandatează ONJN, să stabilească condiţiile minime tehnice, conform prevederilor art. 1 alin. (4). Din această perspectivă recurenta-reclamantă a apreciat că normele contestate adaugă la lege, raportat la prevederea din H.G. nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, încălcând astfel prevederile Legii nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menţionat reprezintă o reluare a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actele administrative contestate, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond, că prin adoptarea Ordinului nr. 86/2021 nu au fost impuse condiţii tehnice care să conducă la schimbarea obiectului vizat ori care să adauge specificaţii sau cerinţe noi ori specificaţii mai stricte, iar condiţiile de licenţiere a organismelor de evaluare a conformităţii, în ceea ce priveşte activitatea lor de evaluare a mijloacelor de joc, sunt prevăzute de Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Cerinţa de a deţine acreditarea conform standardului ISO 17020 şi/sau ISO 17025 este prevăzută în mod expres de art. 149 alin. (2) lit. h) din Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 aprobate prin H.G. nr. 111/2016:

"În funcţie de specificul activităţii, operatorii economici care desfăşoară activităţi conexe în domeniul jocurilor de noroc în România, alţii decât furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, astfel cum sunt ei definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, vor îndeplini următoarele cerinţe specifice astfel:

h) organismele de evaluare a conformităţii:

(i) operatorul economic va face dovada că deţine cel puţin una dintre următoarele certificări ISO: ISO 17025, ISO 17020;"

Faţă de aceste norme, instaţa de recurs apreciază că sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit cărora ar exista o dublare a unei norme de punere în practică, a unei alte norme de nivel superior.

Ordinul Preşedintelui O.N.J.N. nr. 86/2021 nu a modificat substanţial dispoziţiile Ordinului nr. 404/2020 şi nu a introdus condiţii mai restrictive pentru desfăşurarea activităţii, scopul actului normativ fiind exclusiv de a clarifica unele dintre dispoziţii, fără ca prin aceasta să fie denaturat scopul actului normativ.

Într-o altă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a ignorat că prin actul contestată a fost impusă o condiţie imposibil de îndeplinit pentru subiecţii de drept cărora li se adresează, respectiv deţinerea unei anumite acreditări în domeniul specific al jocurilor de noroc.

Raportat la aceste critici, Înalta Curte reţine că privesc o etapă vizând punerea în executare a actului contestat, iar nu emiterea sa valabilă, astfel că acest raţionament propus în recurarea sentinţei excedează sferei de analizare a legalităţii actului administrativ.

De altfel, aşa cum s-a arătat mai sus, Ordinul nr. 86/2021 nu a prevăzut în sarcina organismelor de evaluare obligaţia deţinerii acreditării, ci această sarcină a fost prevăzută de art. 149 alin. (2) lit. h) punctul i) din Normele metodologice de punere în aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, adoptată în 2016.

În ceea ce priveşte critica privitoare al faptul că Ordinul nr. 86/2021 a fost emis fără a se parcurge procedura de dezbatere publică a tuturor părţilor interesate, Înalta Curte în acord cu opinia instanţei de fond apreciază că din actele dosarului rezultă în mod cert pe de-o parte că actul a fost adoptat la iniţiativa membrilor Consiliului Consultativ iar nu a preşedintelui ONJN, astfel, spre acest final au avut loc mai multe întâlniri astfel cum rezultă din minutele depuse la dosarul cauzei astfel că nu se confirmă lipsa de transparenţă decizională.

Pe de altă parte se confirmă cele reţinute de către instanţa de fond în urma analizei materialului probator că a existat o corespondenţă între intimata-pârâtă şi recurneta-reclamantă în procedura de dinaintea emiterii ordinului.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 327 din 7 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.