Eligibility for SME state aid: failure to prove coordinated action by natural persons and common market under Law 346/2004 for "linked enterprise" classification
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Investments and European Projects, leaving in force the Court of Appeal decision that annulled the administrative acts establishing a budgetary debt against the claimant, a pharmaceutical company, for its failure to qualify as a small or medium-sized enterprise (SME) at the time of signing its EU-funded contract. The dispute concerned the claimant's eligibility for state aid, where the funding authority had previously sanctioned it by categorizing it as a "large enterprise" due to its alleged affiliation with other legal entities through a network of shareholders acting in concert. The court held that the administrative acts were unlawful because they failed to meet the strict cumulative requirements of Article 44 of Law No. 346/2004 for establishing a link via natural persons, specifically the lack of evidence that the companies operated on the same or adjacent markets and the absence of proof that the individuals coordinated their actions to form a single economic entity, a standard interpreted in light of EU Court of Justice jurisprudence (Case C-110/13) and Commission Recommendation 2003/361/CE.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, art. 44 din Legea nr. 346/2004, art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, art. 44 alin. (5) din Legea nr. 346/2004; Eligibility for SME state aid: failure to prove coordinated action by natural persons and common market under Law 346/2004 for "linked enterprise" classification: În ceea ce priveşte temeiul de drept reţinut, acesta nu este explicitat nici în procesul-verbal în care se indică dispoziţiile generale care reglementează noţiunea de întreprinderea legată, anume art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004, coroborat cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 şi nici prin decizia de soluţionare a contestaţiei, în cuprinsul căreia este redat textul art. 44 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) precum şi textul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, urmate de concluzia că în cazul în care o persoană fizică deţine părţi sociale în mai multe firme prin intermediul acelei persoane fizice se pot stabili legături în sensul Legii nr. 346/2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 5 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 19.02.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, reclamanta Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând, în principal, anularea în tot, iar în subsidiar, anularea în parte a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă încheiat la 25.08.2015, privind proiectul "Modernizare fabrică de produse farmaceutice aparţinând S.C. Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L.", cod SMIS 15335, contract de finanţare nr. x/18.01.2011, beneficiar S.C. Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L.
În temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ.
1.2. La data de 07.06.2016, reclamanta Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L. a prezentat o cerere adiţională prin care a solicitat anularea deciziei nr. 625/15.01.2016 dată de Ministerul Fondurilor Europene – Direcţia Generală Programe Competitivitate privind soluţionarea contestaţiei formulată de Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L., contract de finanţare nr. x/18.01.2011, SMIS 15335.
1.3. Prin încheierea de şedinţă din data de 21.06.2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L. şi a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.08.2015 până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004. Încheierea de suspendare a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin decizia nr. 4057 din data de 21.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.
1.4. Prin încheierea de şedinţă din data de 20.09.2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.
1.5. Prin sentinţa civilă nr. 4234 din data de 30.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L. împotriva pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
1.6 Prin decizia nr. 3347 din data de 09.07.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus respingerea recursului formulat de reclamanta Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L. împotriva încheierii din 20.09.2016 dată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi admiterea recursului formulat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 4234 din data de 30.12.2016 a aceleiaşi instanţe, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
2. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 363 din 28 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată şi completată de reclamanta Pasteur Filiala Filipeşti S.A., împotriva pârâtului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
S-a dispus anularea deciziei nr. 625/15.01.2016 privind soluţionarea contestaţiei emisă de Ministerul Fondurilor Europene – Direcţia Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE.
S-a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă încheiat la data de 25.08.2015, privind proiectul "Modernizare fabrica de produse farmaceutice aparţinând S.C. Pasteur - Filiala Filipeşti S.R.L.", cod SMIS 15335, contract de finanţare nr. x/18.01.2011, beneficiar S.C. Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
S-a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit în rejudecarea după casare dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004.
Deşi instanţa de control judiciar a decis că se impune doar analizarea statutului de întreprindere mare a Societăţii Pasteur la data încheierii contractului de finanţare, ca urmare stabilirii "legăturilor" (în sensul prevederilor art. 44 din Legea nr. 346/2004) dintre aceasta şi Societatea Naţională Institutul Pasteur S.R.L. şi A. S.R.L., contrar recomandării instanţei de control judiciar, judecătorul fondului a evidenţiat în considerentele soluţiei pronunţate "ipoteze" care nu îşi găsesc incidenţa în speţă, respectiv situaţiile de întreprinderi legate prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a) şi la art. 44 alin. (3) coroborate cu cele din art. 4 inc. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, în mod eronat, analizând doar o anumită ipoteză care să profite Societăţii Pasteur, scoasă din context.
Or, motivul pentru care societatea a fost încadrată la în categoria "întreprinderilor mari" la momentul efectuării verificărilor impuse de Instrucţiunea nr. 4254/26.02.2015, este acela că aceasta era legată, la momentul încheierii contractului de finanţare cu Societatea Naţională Institutul Pasteur S.A. şi A. S.R.L., prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, ipoteză reglementată de dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004.
În cuprinsul actului administrativ menţionat, este relevată o analiză riguroasă (pag. 3,4 şi 5 din Procesul-verbal) în care sunt indicate societăţile în care Dna. B. deţine participaţii, fapt ce confirmă atât analiza, cât şi concluzia rezultată, demonstrând astfel legătura evidentă a acestei persoane fizice, ori calitatea de "interfaţă" a acestei persoane între entităţile menţionate, în sensul dispoziţiilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, aspect reţinut şi la fila x a deciziei de soluţionare a contestaţiei.
Or, prima instanţă a achiesat la argumentele reclamantei, înlăturând fără temei aplicarea unor texte de lege, de natură să încurajeze asemenea practici reprobabile a unor beneficiari neeligibili.
S-a arătat că autoritatea pârâtă a efectuat o corectă încadrare în speţă, întrucât la data încheierii contractului de finanţare nr. x/18.01.2018, societăţile analizate în speţă aveau următoarea structură asociativă:
- Pasteur- Filiala Filipeşti S.R.L. - B.- 79.895% din capitalul social, S.C. A.-20,10 % şi C. - 0,05 %;
- Societatea Natională "Institutul Pasteur" S.A -B. -0,001% din capitatul social, A.-99.9982%, D. - 0,001%;
- S.C. A. S.R.L. - B. - 98,67% din capitalul social în intervalul 10.12.2007 -09.07.2009; E. 100%, începând cu data de 09.07.2009;
- A. S.R.L. B. - 95% din capitalul social, E. - 5%.
S-a invocat în acest sens Recomandarea Comisiei din data de 6 mai 2023 privind definiţia microintreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii privind deiniţia din art. 3 alin. (3) a Întreprinderilor legate, Manualul utilizatorului pentru definiţia IMM – urilor publicat de Comisia Europeană potrivit cărora "În cazul în care un raport de acest fel are loc prin deţinere de către una sau mai multe persoane fizice în comun), întreprinderile implicate sunt considerate ca fiind afiliate dacă îsi desfăşoară activitatea pe aceeaşi piaţă sau pe pieţe adiacente" (pag. 21 din Manual), Avizul Comisiei privind definirea pieţei relevante în sensul dreptului comunitar al concurenteţei (JO C 372, 9.12.1997), dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2004 şi jurisprudenţa reprezentată de cauza C-110/13 –Hotărârea Curţii (Camera a şaptea) din 27 februarie 2014, HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben.
Raportat la situaţia de fapt constatată de autoritatea publică finanţatoare s-a arătat că la data semnării contractului de finanţare încheiat între Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de Organism Intermediar pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (OI IMM) şi intimata-reclamantă, doamna B. deţinea majoritatea drepturilor de vot (79,895 % din capitalul social) în societatea Pasteur- Filiala Filipesti S.A.; era acţionar majoritar (95%) şi deţinea astfel majoritatea drepturilor de vot în societatea A. S.R.L.; asociatul d-nei B. din A. S.R.L., E., a preluat toate părţile sociale detinute de B. în societatea A. S.R.L. de la B., deţinând astfel majoritatea drepturilor de vot în această societate, societatea A. S.R.L. (controlată de B. şi de E.) deţinea majoritatea drepturilor de vot (99,9982% din capitalul social) în Societatea Naţională Institutul Pasteur S.A..
S-a arătat că rezultă fără echivoc faptul că persoana fizică B., sau grupul de persoane fizice (B. împreună cu E.) deţineau majoritatea drepturilor de vot (controlul) în cele patru societăţi analizate şi, pe cale de consecinţă, este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, concluzia judecătorului fondului în rejudecare apărând din această perspectivă ca nefondată, de natură să conducă la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale precitate privitoare la stabilirea statutului juridic de întreprinderi legate.
S-a solicitat să se constate că "situaţia hibridă" la care se referă Curtea de Apel Bucureşti, constituie de fapt însăşi modalitatea corectă si concretă de aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 44 alin. (4), articolul menţionat extinzând şi detaliind situaţiile prevăzute la art. 44 alin. (1), arătând în mod expres faptul că sunt considerate întreprinderi legate şi cele între care există oricare dintre raporturile prevăzute la lit. a), b), c) sau d, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice.
Este vădită abordarea şi aplicarea greşită a acestor norme de drept material în cuprinsul sentinţei atacate şi prin prisma conţinutului actelor administrative atacate de Societatea Pasteur (Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi Decizia de soluţionare a contestaţiei) unde autoritatea publică finanţatoare emitentă analizează şi demonstrează îndeplinirea condiţiei privitoare la faptul că societăţile legate îşi desfăşoară activitatea, sau o parte din activitate, pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.
Astfel, în Procesul-verbal nr. x (paginile 3,4 şi 5) sunt prezentate toate cele patru societăţi analizate, arătându-se pentru fiecare în parte codurile CAEN relevante, respectiv Pasteur -Filiala Filipeşti S.R.L. cod CAEN principal 2110- Fabricarea produselor farmaceutice de bază; Societatea Natională "Institutul Pasteur" S.A.- cod CAEN principal 2120 - Fabricarea preparatelor farmaceutice: A. SRL- cod CAEN principal 4646- Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice.
Sub acest aspect, în aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (5) din Legea nr. 346/2004, se observă că cele trei societăţi în discuţie, îşi desfăşoară activitatea, sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente, rezultând fără dubiu îndeplinirea condiţiei că acestea sunt societăţi legate.
S-a apreciat că în speţă, este incidentă ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 44 alin. (4) raportat la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. x, care conduce la faptul că societătile Pasteur-Filiala Filipeşti S.A., Societatea Natională Institutul Pasteur S.R.L.. A. S.R.L. şi A. S.R.L. constituie, prin intermediul unei persoane fizice, sau al unui grup de persoane fizice, care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică.
Pentru aceste motive s-a solicitat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului şi reformarea sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata – reclamantă S.C. Pasteur Filiala Filipeşti S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
S-a solicitat a se avea în vedere că prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare nu s-a făcut nicio referire cu privire la pieţele pe care acţionează reclamanta şi societăţile în raport cu care se consideră că este legată.
S-a arătat că pentru a fi incident art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 este necesară îndeplinirea cumulativă a 3 condiţii, respectiv, existenţa raporturilor de influenţă de la art. 44, existenţa unei persoane sau grup de persoane care acţionează de comun acord, precum şi ca întreprinderile să-şi desfăşoare activitatea pe aceeaşi piaţă sau pieţe adiacente.
Or, neîntrunirea celei de-a treia condiţii a fost tranşată definitiv în primul ciclu procesual atunci când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că procesul – verbal de stabilire nereguli nu priveşte vreo analiză în sensul că reclamanta ar acţiona sau nu pe piaţa aceluiaşi produs sau pe pieţe adiacente, imediat în amonte sau în aval, cu întreprinderile presupus legate.
În privinţa raporturilor de influenţă, s-a arătat că nu există nici un raport direct şi nici indirect.
În plus, s-a arătat că la dosar s-au produs probe din care rezultă că întreprinderile bănuite ca fiind legate au produse diferite şi, totodată, chiar în situaţia în care s-au constata că există o influenţă dominantă, nici chiar prin cumularea datelor întreprinderilor apreciate ca fiind legate nu s-a depăşi plafonul prevăzut cumulativ de art. 3 şi 4 din Legea nr. 346/2004, privind încadrarea societăţii ca fiind întreprindere mare.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă încheiat la 25.08.2015, emitentul Ministerul Fondurilor Europene – Direcţia Generală Programe Competitivitate a stabilit în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în valoare de 6.448.255,59 RON (valoarea asistenţei financiare nerambursabile) ca urmare a neregulii constatate cu referire la eligibilitatea reclamantei în accesarea fondurilor destinate întreprinderilor mici şi mijlocii. S-a considerat că, la data semnării contractului de finanţare (18.01.2011), societatea Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L. era întreprindere mare deoarece era legată de SN Institutul Pasteur S.A. şi de A. S.R.L.
Prin decizia nr. 625/15.01.2016 privind soluţionarea contestaţiei emisă de Ministerul Fondurilor Europene – Direcţia Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE s-a respins contestaţia formulată de intimata reclamantă.
Prin decizia nr. 3347 din data de 09.07.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care s-a dispus rejudecarea cauzei exclusiv în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate invocate la pct. VI, VII, VIII şi X din cererea introductivă, s-a reţinut, că Legea nr. 346/2004 vizează 6 ipoteze alternative în care se pot afla întreprinderile legate, nefiind menţionată de către prima instanţă care din ipotezele reglementate la art. 4 ind. 4 din lege este aplicabilă în cauză. S-a constatat totodată, că, prima instanţă a avut în vedere structura acţionariatului, apreciind judecătorul fondului că raportul de influenţă este demonstrat din perspectiva structurii acţionariatului Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L., în forma existentă la data semnării contractului de finanţare, care nu pare a fi în consonanţă cu menţiunile procesului-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare, din cuprinsul căruia se deduce concluzia că autoritatea pârâtă ar fi avut în vedere nu data încheierii contractului de finanţare, ci exerciţiile financiare anterioare aferente anilor 2008-2009.
În drept, se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 346/2004 care prevăd:
"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:
a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;
b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;
c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;
d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.
(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.
(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42. (4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.
(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.
(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză".
Contrar aprecierilor din motivele de recurs potrivit cărora judecătorul fondului în rejudecare ar fi trebuit să analizeze doar ipoteza prevăzută de art. 44 alin. (4) raportat la art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, încadrare care ar rezulta cu claritate din cuprinsul procesului-verbal de constare a neregulilor şi din decizia de soluţionare a contestaţiei, Înalta Curte constată, parcurgând actele atacate, că în cadrul acestora (paginile 3-5 din procesul-verbal, respectiv pagina 6 din decizie) există doar o expunere a structurii acţionariatului beneficiarului în exerciţiile financiare 2008 şi 2009, a societăţilor la care dna F. deţinea acţiuni şi cota de participare, a acţiunilor deţinute de S.C. A. S.A. la data semnării contractului, structurii acţionariatului A. S.A. începând cu data de 10.12.2010, structurii acţionariatului Institutului Pasteur S.A. începând cu data de 25.04.2007, precum şi a structurii acţionariatului S.C. A. S.A. în perioada 10.12.2007 – 9.07.2009 şi 9.07.2009 – prezent, urmată de concluzia potrivit căreia S.C. Pasteur Filiala Filipeşti S.R.L. este întreprindere legată cu Societatea Naţională Institutul Pasteur sa şi A. S.R.L..
În ceea ce priveşte temeiul de drept reţinut, acesta nu este explicitat nici în procesul-verbal în care se indică dispoziţiile generale care reglementează noţiunea de întreprinderea legată, anume art. 4 ind. 4 din Legea nr. 346/2004, coroborat cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 şi nici prin decizia de soluţionare a contestaţiei, în cuprinsul căreia este redat textul art. 44 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) precum şi textul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, urmate de concluzia că în cazul în care o persoană fizică deţine părţi sociale în mai multe firme prin intermediul acelei persoane fizice se pot stabili legături în sensul Legii nr. 346/2004.
Instanţa de fond a realizat o corectă aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente, verificarea legalităţii actelor atacate fiind realizată, conform deciziei de casare, apreciindu-se că nu se poate face un examen de legalitate în raport de toate ipotezele prevăzute de textul care reglementează noţiunea de "întreprindere legată".
A arătat prima instanţă că nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, întrucât la data de 18.01.2011 societatea reclamantă avea printre asociaţi o singură întreprindere, A. S.R.L., cu o cotă de participare de 20,10%, inferioară plafonului de peste 50% instituit de lege, iar recurentul – pârât nu a invocat deţinerea de către reclamantă a vreunei participaţii la vreo altă întreprindere. De asemenea, în ceea ce priveşte legătura indirectă reglementată de textul de lege, s-a constatat că aceasta nu poate fi analizată în raport legătura dintre A. S.R.L cu întreprinderea SN Institutul Pasteur S.A., operaţiune care ar ignora procentul redus al drepturilor de vot în cadrul întreprinderii evaluate.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, s-a apreciat că dispoziţiile legale, astfel cum rezultă şi din dezlegarea dată în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 27 februarie 2014 în cauza C-110/13, HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben, au în vedere verificarea legăturii între întreprinderi din perspectiva unor elemente cum ar fi influenţarea drepturilor de vot, drepturilor de conducere, a exercitării influenţei dominante, etc.
Reţine Înalta Curte sub un prim aspect, constatat şi de instanţa de casare, că recalificarea societăţii reclamante trebuie raportată la data încheierii contractului de finanţare (18.01.2011), sau cel mult la data la data semnării cererii de finanţare nr. x/01.09.2009, momentul completării formularului D "Declaraţie privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM", în timp ce în procesul-verbal au fost avute în vedere exerciţiile financiare aferente anilor 2008-2009.
Se constată că la data de 18.01.2011, societatea reclamantă avea următorii asociaţi: F. cu cotă de participare la profit şi pierdere 79,89% (drepturi de vot), A. S.R.L. cu cotă de participare 20,10% şi C. cu cotă de participare 0,05%.
În absenţa argumentaţiei autorităţilor publice pârâte cu privire la actele/faptele vreunui asociat persoană fizică, care ar permite aprecierea că acesta intermediază legătura între întreprinderile presupus legate din perspectiva textului de la art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, a revenit instanţei de fond sarcina de a concluziona că s-a avut în vedere încadrarea reclamantei ca "întreprindere legată" cu întreprinderea SN Institutul Pasteur S.A., A. S.R.L. (acţionar majoritar la SN Institutul Pasteur S.A.), A. S.R.L. prin itemediul asociatului F., eventual prin E. (acţionar majoritar la A. S.R.L. din data de 9.07.2009) deşi o astfel de susţinere lipseşte din actele atacate.
Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a examinat atât elementele de ordin obiectiv cât şi cele de ordin subiectiv, invocate de pârât în sprijinul concluziei privind neeligibilitatea reclamantei, nefiind identificate elemente de probă obiective care să permită concluzia că, în esenţă, s-ar fi creat condiţii artificiale de către o persoană sau un grup de persoane fizică care să fi acţionat concertat, ca o entitate economică unică, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea din 27 februarie 2014 dată în cauza C-110/13, HaTeFo GmbH împotriva Finanzamt Haldensleben, în interpretarea articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii.
Potrivit articolului 3 alin. (3) din anexa la Recomandarea privind IMM-urile: "«Întreprinderi afiliate» sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele relaţii:
a)o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor altei întreprinderi;
b)o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de administraţie, de conducere sau de supraveghere al altei întreprinderi;
c)o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
d)o întreprindere, care este acţionar sau asociat al altei întreprinderi, controlează singură, în temeiul unui acord încheiat cu alţi acţionari sau asociaţi ai întreprinderii în cauză, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor şi ale asociaţilor întreprinderii în cauză".
Prin hotărârea dată în cauza C-110/13 s-a stabilit că nu se impune respectarea din punct de vedere formal a acestor condiţii pentru a se constata caracterul afiliat al întreprinderilor în cauză, dar, cu toate acestea, s-a reţinut că:
"35. Pe de altă parte, condiţia potrivit căreia persoane fizice acţionează în mod concertat este îndeplinită atunci când aceste persoane se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca aceste întreprinderi să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate, în mod necesar, să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia IMM-ului.
Totodată s-a reţinut că în speţa analizată au fost identificate relaţii economice şi financiare între HaTeFo şi X care comercializa totalitatea producţiei HaTeFo, această din urmă societate nefiind prezentă pe piaţă. S-a mai reţinut că un reprezentant al X ar fi responsabil de aspectele tehnice ale producţiei HaTeFo, iar în plus, aceasta ar fi transferat societăţii X gestiunea sa informatică şi pe cea a achiziţiilor sale, precum şi activitatea sa de cercetare, fiind utilizat şi unul dintre conturile bancare.
Or, în cauză, autoritatea pârâtă nu a prezentat niciun astfel de element şi, cu excepţia indicării structurii acţionariatelor societăţilor precum şi a participaţiilor acţionarului F. în alte societăţi, nu s-a invocat existenţa niciunei relaţii de subordonare sau dependenţă între societatea reclamantă şi entităţile juridice cu privire la care s-a susţinut că este afiliată, de tipul oricăror legături economice, contractuale, existenţa unei cooperări funcţionale între aceste persoane juridice (de ex. între administratorii acestora) care să conducă la concluzia adoptării unui comportament concertat (în sensul hotărârii CJUE din cauza C-110/13, HaTeFo).
În plus, recurentul pârât omite faptul că atât Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, cât şi dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2004 nu pun semnul egalităţii între noţiunea de "întreprindere legată" prin raporturile create între întreprinderi şi noţiunea de "întreprindere legată" prin raporturile create prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, în acest din urmă caz cerându-se întrunirea cumulativă şi a condiţiei privind desfăşurarea activităţii sau a unei părţi din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente" (art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004).
Or, sub acest aspect, astfel cum a reţinut şi instanţa de control judiciar prin decizia de casare, procesul-verbal şi decizia de soluţionare a contestaţiei nu cuprind nicio referire la faptul că societatea reclamantă ar acţiona pe aceeaşi piaţă sau pe pieţe adiacente cu societăţile în raport de care se consideră că este legată.
Faptul că prin motivele de recurs se invocă împrejurarea că în procesul-verbal nr. x/27.08.2015 sunt prezentate toate societăţile analizate cu arătarea pentru fiecare în parte a codurilor CAEN relevante nu este de natură să înlăture lipsa motivării actelor administrative.
În concluzie, nefiind demonstrată o acţiune concertată în sensul art. 3 alin. (3) al anexei la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, Înalta Curte reţine că nu s-a dovedit de către autoritatea pârâtă că intimata reclamantă nu era la momentul încheierii contractului o întreprindere autonomă în sensul art. 4 ind. 2 alin. (2) din Legea nr. 346/2004.
Se constată că în mod corect prima instanţă a dispus anularea deciziei nr. 625/15.01.2016 emise de Ministerul Fondurilor Europene – Direcţia Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POS CCE şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă încheiat la data de 25.08.2015, sentinţa recurată fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 346/2004, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei nr. 363 din 28 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.