Appeal against procedural suspension declared null for failure to present valid grounds, upholding suspension pending resolution of related case

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI şi PRIMUL- MINISTRU AL ROMÂNIEI a solicitat amendarea Primului-Ministru al României, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, cu 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere de la data de 08 mai 2019, până la îndeplinirea obligaţiei, aşa cum a fost menţionat în Decizia 2370 din 08 mai din Dosarul cu nr. x/2015, coroborat cu art. 905 C. proc. civ. şi 906 alin. (2) şi (3) Legea 138/2014 şi potrivit art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004, coroborat cu art. 906 alin. (4) C. proc. civ., să fie obligat Guvernul României în calitate de debitor să plătească penalităţi de întârziere 1000 RON/zi de la data de 08 mai 2019 până la îndeplinirea obligaţiei în speţa de faţă, până la data de 16.01.2023, când a fost pronunţată Decizia nr. 2/16.01.2023 în Dosarul cu nr. x/2022, coroborat cu art. 891 C. proc. civ., 892 C. proc. civ. din Legea 138/2014, la care se adaugă cheltuieli de judecată în sarcina Guvernului României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 15.12.2023, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, PRIMUL MINISTRU AL ROMÂNIEI până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti.

Instanţa de fond a reţinut că, prin cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2015, Guvernul României a fost chemat în judecată de un litisconsorţiu procesual format din 14.738 de reclamanţi şi 8.485 de intervenienţi, obiectul acţiunii fiind obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de guvern prin care să facă posibilă vânzarea de acţiuni ale numitei OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social al societăţii, la acelaşi preţ cu care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa nr. 1 a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 49/1997, sub sancţiunea unor penalităţi de întârziere de 1.000 RON pe zi, de la data pronunţării hotărârii şi până la data executării obligaţiei, cererea fiind admisă prin casarea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2370/08.05.2019.

Din precizările pârâţilor şi din verificările efectuate de instanţă din oficiu pe portalul instanţelor de judecată, Curtea a identificat dosarul nr. x/2023 al Curţii de apel Ploieşti având ca obiect anularea H.G. nr. 746/08.06.2022 emisă de pârâtul Guvernul României în executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019. Prin sentinţa civilă nr. 76/03.05.2023, Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea de chemare în judecată a numitului B. şi a anulat H.G. nr. 746/08.06.2022, dosarul nefiind soluţionat definitiv.

Astfel, având in vedere obiectul prezentului litigiu, motivele de fapt şi de drept invocate de părţi, faptul că unul dintre argumentele esenţiale ale apărărilor debitorilor se grefează pe adoptarea H.G. nr. 746/2022 a cărei legalitate face obiectul verificării în dosarul nr. x/2023, în conformitate cu dispoziţiile art. 413 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., Curtea a apreciat că se impune suspendarea judecării acestei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii civile din camera de consiliu din data de 15.12.2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în baza art. 486, 487, 488 pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, prin Decizia 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea principală formulată de C. şi alţii, au fost admise cererile de intervenţie a tuturor intervenienţilor in interes propriu (reclamanţi 14378 persoane si intervenienţi 8469 persoane) care se află în listele ataşate la dosarul x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ si Fiscal.

În ceea ce priveşte încuviinţarea executării silite a precizat în esenţă că instanţa învestită cu o cerere întemeiată pe disp. art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004 calculează penalităţile conform criteriilor stabilite anterior (hot. 1393/07.09.2022 pronunţată in dosarul x/2022 de la data 08.05.2019 până la îndeplinirea obligaţiei), prevăzute in titlu executoriu Decizia 2370/08.05.2019 a ICCJ, dar nu mai târziu de data la care s-a împlinit termenul de trei luni înăuntrul căreia debitorul avea posibilitatea să execute în natura obligaţia.

În cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004, instanţa poate stabili obiectul obligaţiei la care se aplica penalităţile de întârziere in procent pe zi de 1000 RON/zi, în ipoteza în care instanţa investita la art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege nu a stabilit acest lucru.

A apreciat că amenda si penalităţile cu titlu definitiv trebuie să acopere întreaga perioadă cuprinsă între momentul expirării termenului prevăzut pentru executarea de bunăvoie şi până la data pronunţării hotărârii şi că în aceasta etapă nu mai poate fi repus în discuţie cuantumul penalităţilor stabilite prin încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din legea 554/2004 care a dobândit putere de lucru judecat, în măsura în care suma stabilită definitiva cu titlu de penalităţi nu acoperă prejudiciul suferit de creditor prin neexecutarea obligaţiei.

A precizat că penalităţile devin obiect al executării silite alături de despăgubiri altele decât cele de întârziere, doar în condiţiile art. 24 alin. (4) din 554/2004 după ce instanţa de executare (instanţa de contencios administrativ si Fiscal), conform art. 15 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din legea 554/2004, a constatat ca obligaţia de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului şi la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a disp. art. 24 alin. (5) din legea 554/2004) dispune executarea ei prin echivalent fixând suma datorata creditorului cu titlu de penalităţi si de despăgubire.

A solicitat să se încuviinţeze executarea silită calculând amenda si penalităţile de la data de 8 mai 2019 a deciziei nr. 2370 din 8 mai 2019, sa se cumuleze totalul penalităţilor cu despăgubirile civile si să se încuviinţeze executarea pentru suma ce va rezulta până la pronunţarea hotărârii.

În ceea ce priveşte despăgubirile civile, potrivit art. 892 din C. proc. civ. a solicitat să se ia act că se constituie parte civilă cu suma de 200.000 RON RON pentru nerespectarea obligaţiei prevăzută în Titlul executoriu din 8.05.2019 pronunţată în Dosarul x/2019 şi să fie obligat paratul Guvernul României sa plătească cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat in cuantum de 25.000 RON conform chitanţei depusa la dosarul cauzei.

A solicitat instanţei de recurs a Curţii de Apel Bucureşti să admită recursul, să caseze Hotărârea civilă nr. 2045/11.12.2023, să oblige Guvernul României să plătească penalităţi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere cu 1000 RON/zi de întârziere de la data de 08.05.2019 până la data pronunţării hotărârii, de asemenea să dispună amendarea Primului Ministru al României în funcţie, cu 20% din salariul minim brut pe economie. De asemenea,a solicitat să oblige Guvernul României să plătească potrivit art. 892 C. proc. civ. suma de 200.000 RON reprezentând despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată conform chitanţei depusă la dosarul cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi legal citaţi, intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare, însă au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care nu au invocat excepţii, solicitând, în principal, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulată în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Nu îndeplineşte cerinţa motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanţă şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, reclamantul A.

a indicat formal incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 7 C. proc. civ., expunând, în realitate, apărări ce ţin de fondul cauzei.

Or, în cauză, prin încheierea din camera de consiliu din data de 15.12.2023, nu s-a soluţionat cauza pe fond, ci, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Ploieşti.

Trimiterea singulară pe care recurentul o face la Decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin care a fost admisă cererea principală formulată de C. şi alţii şi au fost admise cererile de intervenţie a tuturor intervenienţilor in interes propriu nu îndeplineşte exigenţele motivării cererii de recurs, întrucât nu arată, în concret, care sunt motivele pentru care a considerat că maniera în care prima instanţă a dispus suspendarea cauzei reprezintă încălcarea autorităţii de lucru judecat (caz prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.), respectiv critici privind motivele pe care s-a întemeiat instanţa pentru suspendarea cauzei sau care sunt motivele contradictorii pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia ori care sunt motivele străine de natura cauzei (cazuri prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), ci recurentul-reclamant înţelege să indice motive ce privesc fondul cauzei, fond ce nu a făcut însă obiectul încheierii recurate.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret şi direct, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluţia de suspendare a cauzei pronunţată de prima instanţă, acesta rezumându-se la prezentarea generală a situaţiei de fapt şi la motivarea pe fond a cererii de chemare în judecată, reiterând în esenţă argumente privind penalităţile de întârziere, privind dispoziţiile art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea 554/2004 şi privind despăgubirile civile potrivit art. 892 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata incidenţa, în cauză, a sancţiunii nulităţii recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reţine că recursul formulat de reclamantul A. nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmând a fi constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 15 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.