Judicial Review of Judicial Inspectorate Resolution: Failure to Establish Repeated Culpable Delays as Disciplinary Breach Under Law No. 304/2004

Şedinţa publică din data de 29 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 martie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea rezoluţiei din data de 25 martie 2020, emisă de pârâtă în dosarul nr. x.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1297 din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.

1.3. Prin decizia nr. 4838 din 20 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1297 din 9 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în rejudecare, la data de 6 ianuarie 2022, sub dosar nr. x/2020.

1.5. Prin încheierea din 09 martie 2022, instanţa de fond a admis cererea reclamantului şi a dispus, în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză a procurorilor vizaţi de plângerea formulată la Inspecţia Judiciară, respectiv B., C. şi D.. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de introducere în cauză a procurorului E., şeful secţiei de Urmărire Penală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, reţinând că rezoluţiile contestate nu îl vizează pe acesta.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 581 din 23 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 581 din 23 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant susţine că, prin accesarea dosarului electronic, a observat că lipsesc o serie de acte, printre care sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual, casată în recurs de Înalta Curte şi înscrisurile trimise pe e-mail la dosar la data de 08.03.2022, ceea ce înseamnă că sentinţa atacată prin recursul de faţă este viciată.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a fost în eroare prin argumentele expuse, întrucât reclamantul nu a solicitat Curţii sau Inspecţiei Judiciare să cenzureze ori să înlăture motivele unei hotărâri judecătoreşti, sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare fiind formulată faţă de procurori. Totodată, reclamantul nu a formulat o cerere de recuzare a procurorului şi nu a avut apărător în dosarul nr. x.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, recurentul-reclamant susţine că în dosarele penale s-a solicitat în mod repetat soluţionarea cu celeritate a plângerilor, inclusiv după sesizarea Inspecţiei Judiciare, dar cercetările s-au amânat până a decedat făptuitorul F.. Mai arată că în sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare au fost semnalate mai multe aspecte, anume că în dosarul nr. x/2018 s-a solicitat expertiză topografică, care s-a făcut abia în al doilea ciclu, în iulie 2020, după ce în primul ciclu agentul de Poliţie i-a cerut să achite expertiza, iar reclamantul a refuzat. De asemenea, a depus mai multe cereri de audiere cu înregistrare pentru a evita intimidarea soţiei sale în cadrul audierilor din dosarele nr. x/2018, nr. y/2018 şi nr. 279/P/2019, dar a fost refuzat, pe motiv că soţia nu este parte, deşi aceasta era persoana vătămată.

Cât priveşte cauzele neimputabile, dosarul nr. x/2018 a stat în nelucrare, nefiind făcută audierea părţii vătămate, iar ulterior a fost clasat a doua oară, tot fără audierea persoanei vătămate G., deşi se solicitase această audiere. Prim-procurorul B. este cel care a instrumentat şi dosarul nr. x/2014, în care a ignorat cererea avocatului de extindere a cercetărilor. Totodată, în dosarul nr. x/2018, deşi a fost citată, soţia reclamantului nu a mai fost audiată, după ce a solicitat audierea cu înregistrare.

Referitor la durata procedurilor, susţine recurentul-reclamant că dosarul nr. x/2018 a stat în nelucrare şi s-a clasat, dosarul nr. x/2018 a început în septembrie 2018 şi s-a terminat în februarie 2021, prin intervenirea decesului făptuitorului şi, în loc să fie finalizat, la acest dosar au fost reunite în mod repetat alte dosare, precum şi două reclamaţii contravenţionale depuse la Poliţie, deşi făptuitorul avea deja o condamnare penală pentru atac asupra H..

Recurentul-reclamant contestă cele reţinute de instanţa de fond cu privire la împrejurarea că acesta ar fi relatat parţial modul de efectuare a urmăririi penale de către procurori, sens în care reiterează şi subliniază soluţiile de clasare date în dosarele penale pe motivul prescrierii faptelor şi intervenirii decesului făptuitorului, apreciind că aceste soluţii s-au datorat procurorilor de caz, care nu şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

Excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, invocate prin întâmpinare de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, au fost respinse ca neîntemeiate la termenul din data de 24 aprilie 2024, pentru motivele cuprinse în încheierea de şedinţă ce face parte din prezenta decizie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile înfăţişate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la pretinsele vicii de nelegalitate ale sentinţei recurate, din perspectiva caracterului incomplet al dosarului electronic, Înalta Curte reţine că acesta din urmă reprezintă o aplicaţie informatică prin intermediul căreia persoanele interesate pot vizualiza şi descărca documentele încărcate în format electronic în baza de date a instanţei.

Or, aplicaţia informatică amintită nu înlocuieşte dosarul în format fizic, prevederile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară statuând că dosarele cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti se întocmesc şi se arhivează în format hârtie. Aşadar, eventualele omisiuni care ar exista în aplicaţia informatică a dosarului electronic, indiferent de cauza acestora, nu produc efecte juridice asupra legalităţii actelor de procedură aflate în dosarul în format hârtie, relevante fiind documentele în format letric (suport hârtie) întocmite sau depuse în cadrul dosarelor fizice.

Verificând pretinsele omisiuni sesizate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că în dosarul în format hârtie se regăsesc atât sentinţa civilă nr. 1297 din 9 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în primul ciclu procesual, cât şi înscrisurile pe care reclamantul le-a depus la dosar, în rejudecare, la data de 8 martie 2022 . Împrejurarea că aceste înscrisuri nu s-ar regăsi în aplicaţia electronică nu reprezintă un motiv de nelegalitate a sentinţei atacate prin recursul de faţă, în condiţiile în care pe de-o parte aceste înscrisuri se regăsesc în dosarul fizic, iar pe de altă parte recurentul-reclamant nu a indicat niciun text de lege care să prevadă sancţiunea nulităţii sentinţei pronunţate în cauză pentru pretinse omisiuni ale unor înregistrări în aplicaţia dosarului electronic.

În consecinţă, aceste critici de nelegalitate sunt nefondate.

Referitor la pretinsa eroare a instanţei cu privire la obiectul solicitărilor adresate de reclamant atât instanţei, cât şi Inspecţiei Judiciare, Înalta Curte reţine că paragraful din considerente citat în memoriul de recurs cuprinde un argument de ordin teoretic, referitor la limitele în care poate acţiona Inspecţia Judiciară în activitatea pe care o desfăşoară conform legii, nefiind, prin urmare, strict aplicabil situaţiei reclamantului. Pe de altă parte, referitor la trimiterile instanţei de fond la existenţa unei cereri de recuzare formulate de apărătorul reclamantului, prin conţinutul său şi privit în ansamblul celorlalte considerente, considerentele în discuţie au un caracter subsidiar, neconstituindu-se într-un considerent decizoriu sau decisiv.

A mai contestat recurentul-reclamant prin memoriul de recurs şi reţinerea instanţei de fond în sensul că acesta ar fi relatat parţial, în sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, modul de efectuare a urmăririi penale de către procurori, susţinând că, dimpotrivă, a expus toate elementele din care rezultă neîndeplinirea atribuţiilor de către procurori în instrumentarea plângerilor penale pe care le-a formulat. Instanţa de recurs constată că acest aspect nu a reprezentat un argument al primei instanţe în sprijinul soluţiei de respingere a acţiunii, fiind expus doar în prezentarea situaţiei de fapt analizată în cauză, iar caracterul parţial al aspectelor relatate de recurentul-reclamant nu a fost reţinut nici ca motiv de respingere a sesizării şi a plângerii adresate inspectorului şef. Verificările realizate de Inspecţia judiciară s-au raportat la toate criticile petentului, fiind solicitate şi verificate informaţii cu privire la modul de soluţionare a plângerilor penale la care petentul a făcut referire în sesizare, iar nu doar prin raportare la informaţiile furnizate de recurentul-reclamant în sesizare.

În continuare, Înalta Curte observă că, în esenţă, recurentul-reclamant a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora constituie abatere disciplinară nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor. În acest sens, prin recurs s-au expus argumente referitoare la încălcarea de către procurorii vizaţi de sesizare a dispoziţiilor legale referitoare la soluţionarea cu celeritate a plângerilor penale înregistrate sub nr. x/2018 şi y/2018 şi la caracterul imputabil al acestor fapte.

Se mai observă că recurentul-reclamant nu a formulat critici referitoare la modalitatea de interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, nici prin indicarea expresă a acestor texte de lege, nici prin raportare la conţinutul lor, la situaţia dedusă judecăţii şi la considerentele primei instanţe.

Aşadar, Înalta Curte este învestită doar cu analiza de legalitate a soluţiei instanţei de fond prin prisma art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 304/2004.

Astfel, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare, trebuie identificate acele acţiuni sau inacţiuni ale procurorului, neconforme cu îndatoririle profesionale, din care să rezulte dezinteresul repetat şi culpabil al acestuia în soluţionarea cu celeritate a cauzelor repartizate. Nu este suficientă doar relevarea nerespectării dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, ci aceasta trebuie să se producă în mod repetat.

Raportat la aceste reţineri, Înalta Curte observă că, în recurs, reclamantul-recurent a reiterat parte din susţinerile din cererea de chemare în judecată şi celelalte acte procesuale depuse în cauză, deşi acestea au fost înlăturate în mod argumentat de instanţa de fond, iar recurentul-reclamant nu a dezvoltat argumente punctuale în combaterea considerentelor primei instanţe.

Cât priveşte durata procedurilor, din perspectiva pretinsei încălcări a obligaţiei de soluţionare cu celeritate, Înalta Curte constată că prima instanţă a avut în vedere parcursul cercetărilor din dosarele penale nr. x/2018 şi nr. y/2018 (la acest din urmă dosar fiind reunite şi dosarele penale nr. x/2019, nr. y/2018, nr. z/2019, nr. w/2019), durata de soluţionare a acestora, dar şi volumul de activitate al procurorilor de caz, constatând că durata soluţionării plângerilor se încadrează într-un termen rezonabil şi că nu se poate reţine, în aceste condiţii, abaterea reglementată de art. 99 lit. h) din Legea nr. 304/2004.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2018, acesta a fost înregistrat la data de 14.06.2018 prin depunerea plângerii de către părţile vătămate şi s-a finalizat prin rămânerea definitivă a ordonanţei de clasare din 06.09.2019, care nu a fost atacată de nicio parte interesată. Aşadar, cauza a fost soluţionată într-un termen de aproximativ un an şi 3 luni, perioadă apreciată a avea un caracter rezonabil în raport şi de volumul de activitate al procurorului de caz, astfel cum este relevat de datele statistice din cuprinsul rezoluţiei de clasare a Inspecţiei Judiciare.

Deşi recurentul-reclamant afirmă că a insistat asupra soluţionării cu celeritate a dosarului nr. x/2018, depunând cereri în acest sens, Înalta Curte nu identifică perioade de timp nerezonabile în care cauza să fi rămas în nelucrare din motive nejustificate.

Nici împrejurarea că soluţia de clasare a cauzei s-a datorat intervenirii prescripţiei nu poate fi considerată în principiu ca fiind relevantă sub aspectul încălcării obligaţiei de soluţionare cu celeritate a cauzei, atâta vreme cât ritmicitatea întocmirii actelor de cercetare penală este una adecvată, astfel că nu se poate conchide că intervenirea prescripţiei s-ar fi datorat rămânerii cauzei în nelucrare, aceasta şi în raport de împrejurarea că părţile vătămate au sesizat pretinsa faptă infracţională la 4 ani de la data săvârşirii ei.

În ceea ce priveşte termenul de soluţionare a dosarului penal nr. x/2018, Înalta Curte reţine că acesta a fost înregistrat la data de 03.10.2018, prin depunerea plângerii de către partea vătămată, şi s-a finalizat prin rămânerea definitivă a ordonanţei de clasare din 02.02.2021 (nefiind depuse dovezi privind contestarea acestei ordonanţe de vreo parte interesată), primul act de cercetare penală fiind emis în 11.10.2018 (ordonanţa de începere a urmăririi penale).

Aşadar, soluţionarea dosarului s-a făcut într-un termen de aproximativ doi ani şi jumătate, timp în care la acest dosar s-au reunit încă patru plângeri penale formulate de soţii Aruştei, prin care sesizau săvârşirea aceleiaşi fapte de către F. şi, totodată, s-au efectuat acte de cercetare, precum audieri, cercetare la faţa locului, întocmirea unui raport de expertiză tehnică.

Astfel fiind, nu se poate conchide că durata soluţionării plângerilor penale reunite în dosarul nr. x/2018 ar avea un caracter excesiv, în raport de situaţia de fapt relevată, probatoriul ce trebuia administrat, respectiv volumul de activitate al procurorului de caz, astfel cum a fost comunicat prin referatul nr. x/2019 din 16.01.2020 al procurorului şef secţie Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, adresat Inspecţiei Judiciare.

Nici afirmaţia părţii recurente în sensul că cercetările s-ar fi temporizat până la decesul făptuitorului nu poate fi primită, neexistând minime indicii în acest sens.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reţine că acesta s-a aflat în instrumentarea intimatului-pârât C., care a dispus, la o lună de la înregistrare, reunirea lui la dosarul nr. x/2018, astfel că toate actele de cercetare penală vizând plângerea ce făcea obiectul dosarului nr. x/2019 au fost efectuate sub supravegherea procurorului de caz din dosarul nr. x/2018. De altfel, modul de instrumentare al acestui dosar nu a fost criticată de recurentul-reclamant distinct de dosarul nr. x/2019 nici în sesizarea şi plângerea adresate Inspecţiei Judiciare, nici prin acţiunea judiciară şi nici în recurs; dimpotrivă, recurentul-reclamant a susţinut prin numeroase acte procesuale, inclusiv în finalul recursului, că nu a înţeles să formuleze sesizarea împotriva intimatului-pârât C..

Înalta Curte mai reţine că, deşi dosarul nr. x/2018 şi dosarul nr. x/2018 s-au finalizat iniţial prin soluţii de clasare, ulterior definitiv desfiinţate, cu consecinţa reluării cercetărilor, această împrejurare invocată de recurentul-reclamant nu sprijină în mod absolut ideea unei abateri disciplinare ce ar putea fi reţinută în sarcina procurorilor de caz. Fără a exclude faptul că pronunţarea unor prime soluţii de clasare a cauzelor a condus la prelungirea duratei de soluţionare a plângerilor penale, această împrejurare nu conduce automat la concluzia încălcării obligaţiei de soluţionare a cauzei cu celeritate, în sensul indicat de art. 99 lit. h) din Legea nr. 304/2004, ceea ce interesează fiind termenul de efectuare a lucrărilor, iar nu soluţiile dispuse, care nu pot face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ în această procedură judiciară.

Câtă vreme cercetările au fost efectuate cu o ritmicitate rezonabilă şi adecvată complexităţii cauzei, iar durata totală a soluţionării plângerii nu a suportat temporizări nejustificate, imputabile procurorilor de caz, dispunerea unor soluţii care au fost ulterior desfiinţate nu prezintă relevanţă asupra abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 304/2004.

Înalta Curte are în vedere şi că verificările administrative ale Inspecţiei Judiciare nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural, instanţa de contencios administrativ fiind învestită cu analiza de legalitate a rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare, iar nu cu controlul judiciar al modului de instrumentare a dosarelor penale formate ca urmare a plângerilor depuse de recurentul-reclamant. După cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, administrarea si aprecierea probelor este atributul exclusiv al procurorului de caz, conform art. 100 si art. 103 din C. proc. pen., soluţiile adoptate putând fi cenzurate doar de instanţa judecătorească învestită în condiţiile C. proc. pen., iar nu de instanţa de contencios administrativ care verifică legalitatea unei rezoluţii de clasare emise de Inspecţia Judiciară potrivit Legii nr. 317/2004.

De altfel, la aprecierea duratei de soluţionare trebuie avute în vedere aspecte precum complexitatea cauzei, necesitatea respectării drepturilor părţilor, dar şi volumul de activitate al procurorului desemnat cu soluţionarea cauzei respective.

Or, din referatul nr. x/2019 din 16.01.2020 al procurorului şef secţie Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, adresat Inspecţiei Judiciare, a rezultat un volum de activitate ridicat al celor trei procurori împotriva cărora s-a formulat iniţial sesizarea. Cu titlu exemplificativ, intimata-pârâtă D. a avut de soluţionat în anul 2019 un număr de 528 dosare, a supravegheat cercetarea penală în 521 şi a soluţionat un număr total de 406 dosare, iar intimatul-pârât B. a avut de soluţionat un număr de 389 dosare, a supravegheat cercetarea penală în 385 şi a soluţionat un număr total de 351 dosare, îndeplinind şi atribuţiile funcţiei de prim-procuror. De asemenea, procurorii amintiţi au participat şi la şedinţe de judecată vizând cauze penale şi civile, rulând un număr aproximativ între 200 şi 500 de astfel de cauze.

În consecinţă, Înalta Curte constată că nu reiese în sarcina procurorilor amintiţi vreo nerespectare repetată şi imputabilă a dispoziţiilor legale cu privire la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, în perioada analizată, astfel că în mod corect Inspecţia Judiciară a reţinut că nu există indicii ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004. Prin urmare, sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Faţă de cele arătate în precedent, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din Codul ded procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 581 din 23 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.