Suspension of energy transition tax assessment upheld; tax authority's appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023 din data de 22.08.2023, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele ANAF, DGAF, DRAF 6 Oradea, a solicitat instanţei în baza art. 14 din Legea 554/2004 şi art. 278 Codul de procedură fiscală suspendarea Deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 şi a deciziei referitoare la obligaţiile accesorii nr. 2275/02.08.2023.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 445/2023 din 9 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea.

S-a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 astfel cum a fost aceasta îndreptată prin Decizia de impunere nr. x/18.07.2023 şi a deciziei nr. 2275/02.08.2023 referitoare la obligaţii fiscale accesorii.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului casarea sentinţei recurate şi în rejudecare a solicit să se respingă ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, următoarele:

Hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea prevederilor legale privind organizarea si funcţionarea ANAF - art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013.

Recurenta-pârâtă a arătat că, deşi, prin apărările depuse la dosarul cauzei a precizat şi motivat pe larg că ANAF este instituţia emitentă, a deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 astfel cum a fost aceasta îndreptată prin Decizia de impunere nr. x/18.07.2023, prima instanţă a soluţionat cauza şi în contradictoriu cu Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, precum şi cu Direcţia Regională Antifraudă Fiscala 6 Oradea.

Instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 248 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Astfel, prin întâmpinarea depusă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF în cauză, excepţie ce nu a fost soluţionată de instanţa de fond prin sentinţa pronunţată.

Hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Consideră că instanţa de fond a nesocotit prevederile legale incidente în cauză, reţinând în mod greşit faptul că în speţă sunt îndeplinite condiţiile stricte prevăzute de lege pentru acordarea suspendării executării actelor administrative.

Prima instanţa a interpretat si aplicat greşit prevederile legale incidente în cauză, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/18.07.2023, emisă de ANAF prin Direcţia Regionala Antifraudă Fiscală 6 Oradea.

Nu este de acord cu cele reţinute de instanţa de fond privind îndeplinirea cerinţelor legale pentru suspendarea executării actelor administrative fiscale.

Motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare a executării, nu sunt de natură sa facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative.

Aspectele invocate de reclamantă în susţinerea existenţei cazului bine justificat erau aspecte legate de fondul cauzei, aspecte asupra cărora doar instanţa învestită cu cererea de anulare a actului, urma sa se pronunţe.

Decizia de impunere cuprinde elementele de formă şi fond prevăzute de lege, astfel încât nici acest argument nu poate naşte îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Dreptul la apărare al societăţii nu a fost îngrădit întrucât acesteia i s-a acordat posibilitatea exercitării căii administrative de atac, drept de care a uzat prin formularea contestaţiei administrative care se află în analiză la organul de soluţionare a contestaţiei.

Consideră că în mod eronat, prima instanţă a reţinut faptul ca aspectele invocate de reclamantă în dovedirea pagubei iminente, sunt întemeiate.

Evidenţierea de către reclamantă a situaţiei generate de executarea Deciziei de impunere, respectiv ajungerea în imposibilitatea de achitare a creditelor şi împiedicarea investiţiilor, ce ar conduce la întreruperea livrărilor de energie electrică şi gaze naturale, denotă lipsa unei analize privind impactul fiscal ce poate rezulta şi o apreciere dezechilibrată a consecinţelor rezultate.

Prezentarea unor asemenea consecinţe nu poate avea corespondent în realitate, susţinerile neputând fi reţinute în soluţionarea cauzei.

În drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

La data de 21.05.2024 intimata a depus note scrise prin care a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea cererii de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes în promovarea şi susţinerea căii de atac a recursului este nefondată.

Astfel, interesul ANAF în susţinerea cererii de recurs este determinat, legitim, născut şi actual, câtă vreme recurenta-pârâtă a supus cenzurii instanţei de recurs aspecte privind organul emitent al deciziei de impunere a cărei suspendare s-a solicitat în cauză, aspecte asupra cărora instanţa de fond s-a pronunţat.

Aşa fiind, recurenta-pârâtă justifică interes în susţinerea recursului, acesta fiind situat pe poziţia părţii care a pierdut procesul în primă instanţă, având interes în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului, de casare a sentinţei atacate şi de respingere a cererii reclamantului.

În consecinţă, faţă de toate aceste aspecte Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Cu privire la fondul recursului:

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte reţine că motivul de casare invocat este neîntemeiat, avându-se în vedere că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

O primă critică a recurentei vizează faptul că, hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea ANAF - art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013.

Critica recurentei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, ANAF este instituţia emitentă a deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 astfel cum a fost aceasta îndreptată prin Decizia de impunere nr. x/18.07.2023.

Sub un al doilea aspect, instanţa de control judiciar constată că, în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată în faţa instanţei de fond, are mai multe capete de cerere, astfel că, existenţa calităţii procesuale pasive a pârâţilor se materializează cu privire la ansamblul petitelor, şi nu raportat la fiecare capăt de cerere fracţionat, deoarece o asemenea analiză ar fi formală şi lipsită de finalitate juridică.

Aşadar, în mod corect, instanţa de fond a soluţionat cauza atât în contradictoriu cu ANAF, cât şi cu pârâţii Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, precum şi Direcţia Regională Antifraudă Fiscala 6 Oradea.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse şi criticile recurentei-pârâte referitoare la faptul că, instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 248 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF în cauză, excepţie ce nu a fost soluţionată de instanţa de fond prin sentinţa pronunţată.

Contrar celor invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine că, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF a fost pusă în discuţia părţilor prezente şi soluţionată la termenul de judecată din data de 02.10.2023.

Această încheiere de şedinţă pronunţată de instanţa de fond la data de 02.10.2023 este o încheiere interlocutorie prin care s-a soluţionat o chestiune litigioasă dedusă judecăţii, cu consecinţa că prima instanţă nu mai avea nici obligaţia şi nici posibilitatea de a soluţiona din nou excepţia prin sentinţa pronunţată ulterior.

Totodată, Înalta Cutrte constată că, recurenta nu a înţeles să atace şi încheierea de şedinţă din data de 02.10.2023, astfel că soluţia pronunţată asupra excepţiei a rămas definitivă în cauză.

Cu privire la criticile recurentei-pârâte vizând faptul că, hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte reţine următoarele:

Consideră recurenta-pârâtă că instanţa de fond a nesocotit prevederile legale incidente în cauză, reţinând în mod greşit faptul că în speţă sunt îndeplinite condiţiile stricte prevăzute de lege pentru acordarea suspendării executării actelor administrative.

Prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin motivarea suspendării nu se pot dezlega anumite aspecte care privesc fondul pricinii: o analiză complexă nu poate fi posibilă decât la soluţionarea în fond, în cadrul acţiunii în anulare.

Contrar celor invocate de recurentă-pârâtă, Înalta Curte observă că, instanţa de fond, a constatat în mod corect, că la nivel de aparenţă, specifică analizei în prezenta cauză, împrejurările invocate în susţinerea existenţei unui caz bine justificat au putut fi reţinute, fără administrarea unui probatoriu complex, ce nu ar fi îngăduit în procedura suspendării.

Prin Decizia de impunere nr. x/26.06.2023 (astfel cum a fost îndreptată prin Decizia de impunere nr. x/18.07.2023 ca urmare a corectării unor erori materiale privind termenele scadente) au fost stabilite în sarcina intimatei-reclamante obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 128.834.534 RON.

Prin precizarea de acţiune intimata-reclamantă a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. x/26.06.2023 astfel cum a fost îndreptată prin decizia de impunere nr. x/18.07.2023.

Conform art. 1 alin. (2) din anexa nr. 61 la O.U.G. nr. 27/2022 prezenta metodologie stabileşte:

a) definirea preţului mediu ponderat lunar de vânzare;

b) definirea preţului mediu ponderat lunar de achiziţie;

c) modul de calcul al contribuţiei la tranziţia energetică.

În cadrul art. 5 termenii specifici utilizaţi în prezenta metodologie sunt: preţ de referinţă (preţul mediu lunar de achiziţie a energiei electrice, gazelor naturale la care se adaugă o cotă de profit de 2%), piaţa angro de energie electrică (se are în vedere definiţia din Legea 123/2012); Q_livrată lunar =cantitatea livrată pe piaţa angro de energie electrică, gaze naturale, de către toţi operatorii economici care desfăşoară activitatea de trading.

La calculul cantităţii livrate sunt luate în considerare toate cantităţile tranzacţionate cu livrare în luna de referinţă, indiferent de data încheierii contractului, cu excepţia cantităţilor provenite din import şi/sau din spaţiul intracomunitar, la prima tranzacţionare; Preţ_mediu-vz = preţul mediu ponderat lunar de vânzare a energiei electrice/gazelor naturale livrate în luna de referinţă; Preţ_mediu acz = preţul mediu ponderat lunar de achiziţie a energiei electrice/gazelor naturale livrate în luna de referinţă. Potrivit art. 6 Contribuţia la Fondul de Tranziţie Energetică (C_TE) se determină astfel: C_TE = (Preţ(mediu-vz) - Preţ(mediu acz) x 1,02) x Q(livrata lunar).

Simpla referire în cadrul art. 5 din anexa nr. 61 la O.U.G. nr. 27/2022 la noţiunea de piaţă angro, nu abilitează organele fiscale la extrapolarea acestei noţiuni în cadrul formulei de calcul de la art. 6, cât timp aceasta utilizează noţiunea de Preţ (mediu vânzare) a cărei definiţie este expres prevăzută de art. 5, iar potrivit acestuia, termenul specific utilizat de Preţ_mediu-vz reprezintă preţul mediu ponderat lunar de vânzare a energiei electrice/gazelor naturale livrate în luna de referinţă, fără a se face nicio referire la livrarea pe piaţa angro, aspect ce înlătură de la aplicare pct. 96 din Ordinul 1802/2014.

Faptul că la determinarea Q_livrată lunar, din cadrul art. 5 din anexa nr. 61 la O.U.G. nr. 27/2022, este luată în calcul cantitatea livrată pe piaţa angro de energie electrică de către toţi operatorii economici care desfăşoară activitatea de trading, este un corolar al definiţiei de trader prevăzută de art. 3 pct. 122 din Legea 123/2012 (trader de energie electrică - persoana fizică sau juridică ce cumpără şi vinde energie electrică exclusiv pe piaţa angro de energie electrică sau la import/export). Astfel cât timp s-a prevăzut că Q_livrată lunar se raportează la cantitatea livrată de către toţi operatorii economici care desfăşoară activitatea de trading, în mod firesc, pornind de la definiţia trader-ului, s-a avut în vedere exclusiv piaţa angro.

Raţionamentul utilizat de organele fiscale, nu poate fi aplicat şi la determinarea Preţ_mediu-vz deoarece nu s-a instituit o limitare la o anumită piaţă sau la activitatea desfăşurată doar de anumiti comercianţi - traderi, iar vânzarea de energie se realizează atât de furnizori de energie cât şi de traderi către clienţii specifici (angro sau finali).

La nivel de aparenţă, atâta timp cât prin Preţ_mediu-vz se înţelege preţul mediu ponderat lunar de vânzare a energiei electrice/gazelor naturale livrate în luna de referinţă, instanţa de control judiciar reţine că, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu pot fi excluse de la calcul valorile totale ale livrărilor şi cantităţile corelative livrare clienţilor finali.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că, instanţa de fond a reţinut, în mod legal, incidenţa cazului bine justificat, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2005, întrucât, la nivel de aparenţă, modul de calcul al C_TE aplicat de organele fiscale este greşit.

Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Înalta Curte reţine că, în cauză s-a dovedit că este îndeplinită şi această condiţie, pentru că, în cazul concret al intimatei-reclamante este conturat riscul ca executarea creanţelor fiscale instituite în sarcina sa, să îi cauzeze un prejudiciu material viitor şi previzibil, previzibilitatea rezultând inclusiv din previzionarea retragerii sau suspendării autorizaţiei şi licenţei ca urmare a insuficienţei disponibilităţilor financiare pentru a achita creanţele fiscale simultan cu executarea obligaţiilor legale în ceea ce priveşte asigurarea necesarului de livrare către clienţi a energiei electrice/gazelor naturale, executarea obligaţiilor de plată a serviciilor de transport şi distribuţie, precum şi a contractelor de credit, respectiv cu finalizarea investiţiilor în curs de derulare.

Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrative şi Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit cărora executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare iar instanţă judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Ţinând seama de aspectele de vădită nelegalitate, de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale în circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul intimatei-reclamante.

Astfel fiind, reiese că soluţia instanţei de fond, de admitere a cererii de suspendare executare act administrativ este întemeiată, şi prin raportare la această a doua condiţie legală prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, aspectele invocate de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia lipsei de interes în promovarea recursului şi va respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 445/2023 din 9 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2023, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 mai 2024.