Disciplinary liability for systematic delay in forced execution: scope of Art. 47 lit. e) Law No. 188/2000 and discretionary choice of execution methods under Art. 622 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 23 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04.08.2021 sub nr. x/2021 reclamantul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 18/18.06.2021 pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei împotriva executorului judecătoresc A., membru al C.E.J. Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1254 din 20 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi A., ca neîntemeiată.

A respins cererea pârâtului A. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe reclamantul Ministerul Justiţiei, a declarat recurs prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat următoarele critici:

În mod greşit reţine instanţa de judecată că "din utilizarea noţiunii sistematice reiese că pentru a se putea reţine săvârşirea faptei disciplinare în discuţie se impune ca respectivele întârzieri să aibă un caracter de repetabilitate în asemenea măsură încât să conducă la concluzia existenţei unor probleme sistemice în gestionarea activitătii de către executorul judecătoresc şi nu doar a unora punctuale şi fără un grad ridicat de repetabilitate."

Din interpretarea dispozitiilor legale nu rezultă că pentru reţinerea acestei abateri, întârzierea în efectuarea lucrărilor trebuie să fie constatată în dosare diferite. De asemenea, nici instanţa de judecată nu a indicat raţionamentul potrivit căruia a reţinut că lucrările trebuie efectuate cu întârziere în dosare diferite pentru ca fapta să fie considerată ca abaterea disciplinară prevăzută de art. 47 lit. e) teza I din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţionarea unei eventuale răspunderi disciplinare de constatarea întârzierii în mai multe dosare conduce la imposibilitatea aplicării în concret în situatii determinate a normei juridice ce cuprinde fapta prevăzută ca abatere disciplinară.

Recurentul-reclamant mai arată că în mod greşit a reţinut instanţa de judecată că în acţiunea disciplinară nu s-ar fi evidenţiat o întârziere sistematică, nu s-ar fi indicat data preluării dosarului nu s-ar fi reţinut perioada avută în vedere pentru stabilirea abaterii disciplinare.

Mai arată recurentul că in mod neintemeiat a retinut instanţa de judecată imprejurarea că "perioada dintre preluarea dosarului de executare şi data de 16.07.2020 include două luni în care a fost declarată starea de urgenţă" şi că aceasta nu ii este imputabilă executorului judecătoresc sub aspectul întârzierii în efectuarea lucrărilor. Potrivit dispoziţiilor art. 13 din O.U.G. nr. 32/2020 din 26 martie 2020 nu toate modalităţile de realizare a executării silite au fost suspendate.

Recurentul-reclamant apreciază că în mod neîntemeiat a reţinut instanţa de judecată că "nu au fost indicate texte de lege care să instituie termene pentru efectuarea unor acte de executare pe care pârâtul executor judecătoresc să nu le fi îndeplinit" sau să se arate "circumstanţele care să atribuie caracter sistematic întârzierilor cu care pârâtul îşi aduce la îndeplinire actele în dosarul de executare vizat de acţiunea disciplinară", precum că s-a reţinut în acţiunea disciplinară "cu caracter general încălcarea rolului activ al executorului judecătoresc consacrat prin art. 627 alin. (1) C. proc. civ., art. 647 Olin. (1) C. proc. civ., art. 554 din Legea nr. 188/2000.

Mai arată că în mod greşit a reţinut instanţa de judecată că "acţiunea disciplinară a vizat doar modalitatea de alegere a modalităţii de executare silită, (...) fiind imputabil pârâtului executor judecătoresc exclusiv faptul că nu a recurs la executarea silită imobiliară în dosarul nr. x/2017" că aceasta "nu prezintă elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 47 lit. e) teza I din Legea nr. 188/2000 întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor", întrucât textul are în vedere repetitivitatea acestor întârzieri, iar în cauză acţiunea disciplinară se referă la un singur act de executare, într-un singur dosar execuţional".

În dosarul de executare silită nr. x/2017, cererea de executare silită nu a vizat doar o modalitate de executare, astfel că executorul judecătoresc era îndreptăţit să recurgă simultan sau succesiv la oricare dintre acestea.

Consideră recurentul că sunt neîntemeiate considerentele reţinute de instanta de judecată în ceea ce priveşte oportunitatea proporţionalitatea modalităţilor urmăririi silite prin poprire în detrimentul urmăririi silite imobiliare.

În mod gresit a reţinut instanţa de judecată că creditorul avea posibilitatea de a formula cerere de validare a popririi, deoarece din înscrisurile aflate la dosar rezultă că executorul judecătoresc i-a adus la cunoştinţă creditorului că terţul poprit nu a dat curs popririi abia la data de 01.02.2021, ulterior demarării procedurii disciplinare.

Recurentul apreciază că instanţa de judecată a reţinut în mod greşit ca circumstanţă exoneratoare de răspundere faptul că executorul judecătoresc A. a preluat toate dosarele de executare silită instrumentate de fostul executor judecătoresc B. în urma decesului acestuia, situaţie care a condus la creşterea volumului de muncă.

Instanţa de judecată nu s-a pronunţat cu privire la unul dintre motivele contestaţiei, respectiv faptul că îndeplinirea cu întârziere a atribuţiilor stabilite de C. proc. civ. de către executorul judecătoresc, ca reprezentant al statului, constituie o încălcare a prevederilor art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în ce priveşte neîndeplinirea într-un termen rezonabil a obligaţiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

În drept, recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Initmaţii-pârţi nu au depus întâmpinare şi nici nu şi-au exprimat prin altă modalitate procedurală poziţia faţă de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată la data de 23 mai 2024.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se succedă:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt care a condus la starea litigiosă dintre părţi, instanţa de recurs apreciază că înstanţa de fond a reţinut în mod detaliat evoluţia evenimentelor care au condus la învestirea instanţei de contencios cu cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Ministerul Justiţiei.

Astfel, Hotărârea nr. 1/12.03.2021 emisă de Consiliului de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2021 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea disciplinară promovată de reclamantul Ministerul Justiţiei împotriva executorului judecătoresc A..

Ulterior, prin Hotărârea nr. 18/18.06.2021 emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti în dosarul nr. x/2021 s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei împotriva Hotărârii nr. 1/12.03.2021 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Emiterea celor două acte administrative au avut în vedere autosesizarea recurentului-reclamant Ministerul Justiţiei, care în urma sesizării numitului C., creditor în dosarul de executare silită nr. x/2017, avut iniţial în lucru la executorul judecătoresc B., iar ulterior la intimatul-pârât A., a apreciat că se impune pornirea cercetării disciplinare prealabile a celui din urmă pentru fapte care atrag această răspundere potrivit art. 47 lit. e) teza I din Legea nr. 188/2000.

Cu privire la fapta pentru care recurentul-reclamant a apreciat că se impune cercetarea disciplinară, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond şi-a aplecat atenţia şi a reiterat corect în cuprinsul sentinţei recurate în mod detaliat întreaga situaţie de fapt.

Astfel, în urma preluării dosarului de executare silită, intimatul-pârât A. a procedat la eliberarea sumei de 932 RON consemnată şi neeliberată de fostul executor, precum şi la data de 5.05.2020, a procedat la verificarea situaţiei bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, rezultând că acesta deţine în proprietate mai multe bunuri imobile. La aceeaşi dată executorul judecătoresc a procedat la poprirea conturilor şi veniturilor debitorului, fiind emise adrese de înfiinţare a popririi către terţii popriţi D. S.R.L. şi E. şi înştiinţat debitorul cu privire la măsura popririi în data de 19.05.2020. Terţul poprit nu a dat curs popririi înfiinţate, astfel că nu s-a recuperat nicio sumă de bani.

Prin adresa din 16.07.2020 intimatul-pârât a pus în vedere debitorului să comunice toate veniturile curente sau periodice şi bunurile asupra cărora se poate efectua executarea şi să plătească diferenţa de debit rămasă de recuperat în sumă de 4208,98 RON.

Ulterior preluării dosarului, creditorul C. s-a adresat executorului judecătoresc A. cu următoarele solicitări: în data de 21.02.2020 să îi comunice ultimul act de executare silită efectuat în dosar (executorul nu a dat curs acestei cereri), în data de 6.04.2020 a formulat cerere de stăruinţă în executare şi a reiterat solicitarea anterioară, solicitând să i se comunice şi data şi ora la care se poate prezenta pentru studierea dosarului (executorul nu a dat curs acestei cereri), în data de 31.07.2020 a formulat două cereri prin care a solicitat actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, precum şi continuarea executării silite imobiliare.

Din perspectiva acestei activităţi a intimatului-pârât, Ministrul Justiţiei a constatat că se confirmă în parte sesizarea numitului C. şi a apreciat că intimatul-pârât executor judecătoresc nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu întrucât de la data preluării dosarului nr. x/2017 precum şi ulterior datei de 16.07.2020 nu a procedat la continuarea identificării bunurilor urmăribile proprietatea debitorului şi la emiterea actelor de executare pentru urmărirea acestora, deşi exista la dosar cererea de stăruinţă a creditorului în acest sens.

În ceea ce priveşte activitatea executorului judecătoresc A., recurentul-reclamant a apreciat că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi survin potrivit art. 627 alin. (1) şi 647 alin. (1) C. proc. civ. şi a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000, motiv pentru care a sesizat Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi care prin Hotărârea nr. 1/12.03.2021 a apreciat că nu subzistă în cauză acuzaţiile prezentate mai sus.

Recurentul-reclamant a formulat contestaţie împotriva acestei soluţii, contestaţie care a fost respinsă de către intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ prin Hotărârea nr. 18/18.06.2021.

Împotriva acestor două acte administrative, recurentul-reclamant Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie pe cale judecătorească, iar instanţa de fond a recţinut în esenţă că noţiunea întârziere sistematică, din cuprinsul prevederilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 nu se confirmă în cazul intimatului-pârât executor judecătoresc A. pentru a-i fi atrasă răspunderea disciplinară şi implicit a i se aplica o sancţiune.

Înalta Curte constată că una din criticile emise de către recurentul-reclamant la adresa sentinţei recurate priveşte faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la unul dintre motivele contestaţiei, respectiv faptul că îndeplinirea cu întârziere a atribuţiilor stabilite de C. proc. civ. de către executorul judecătoresc, ca reprezentant al statului, constituie o încălcare a prevederilor art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Această critică se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), iar instanţa de recurs o apreciază fiind o critică nefondată.

În speţă, instanţa de recurs apreciază că sentinţa recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Raţionamentul recurentului potrivit căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat pe o anumită chestiune este greşit, întrucât nemotivarea, ca viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, nu reprezintă o obligaţie a instanţei de judecată de a combate toate argumentele punctuale susţinute de partea care le reclamă, ci priveşte absenţa motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea generală a instanţei.

Contrar acestei critici, Înalta Curte constată că în considerentele hotărârii recurate, instanţa de fond a analizat atât din perspectivă legală, cât şi din perspectiva situaţiei de fapt aspectele esenţiale şi concludente cauzei, aceasta prezentând suficiente argumente care au stat la baza convingerii sale.

În ceea ce priveşte criticile evocate în cuprinsul cererii de recurs şi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs le apreciază de asemenea ca fiind nefondate. Faţă de faptele reclamate de către recurentul-reclamant prin care acesta a dorit să arate încălcarea prevederilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 de către intimatul-pârât executor judecătoresc A., instanţa de fond a reţinut în mod corect pe de-o parte că nu există termene clare potrivit cărora anumite acte procedurale trebuie îndeplinite, iar pe de altă parte a reţinut că prin însăşi acţiunea disciplinară, recurentul-reclamant însăşi este de acord că doar o parte din sesizarea făcut de petentul C. se confirmă.

Înalta Curte apreciază că pornind de la aceste constatări, instanţa de fond în mod corect a reţinut că în fapt acţiunea disciplinară a urmărit chestiuni ce ţin de modalitatea de alegere a procedurii de executare silită, care în opinia titularului acţiunii disciplinare trebuia să aibă în vedere executarea silită imobiliară în dosarul de executare nr. 164/2017.

Faţă de această constatare în mod temeinic instanţa de fond a arătat că potrivit prevederilor art. 47 lit. e) teza I din Legea nr. 188/2000, fapta imputată executorului judecătoresc nu prezintă elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. În ceea ce priveşte imputabilitatea intimatului-reclamant că a omis să ceară validarea popririi, se constată că raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia art. 790 C. proc. civ. reglementează posibilitatea tuturor participanţilor la executarea silită de a face această procedură, este un raţionament temeinic şi legal şi confirmă că gradul redus de culpă ce ar putea fi atribuit intimatului-reclamant.

În acord cu opinia instanţei de fond se reţine că potrivit art. 622 alin. (3) din C. proc. civ. "Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare." Faţă de acest text legal se constată că nu se stabileşte o ordine de preferinţă modalităţilor de executare silită, ci acestea rămân ca regulă la latitudinea executorului judecătoresc, considerente pentru care nu i se poate imputa intimatului-pârât nici sub acest aspect vreo culpă.

De asemenea instanţa de fond a efectuat o analiză justă a circumstanţelor care au condus la concluzia intimatei Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ transpusă în actul administrativ contestat şi faţă de circumstanţele care au condus la o întârziere relativă a actului de executare, respectiv volumul de muncă generat de repartizarea către intimatul-pârât A. a tuturor lucrărilor în urma decesului unui executor judecătoresc, timpul foarte scurt pentru dublarea sarcinilor de lucru şi situaţia din anul 2020, când s-a declanşat şi pandemia generată de virusul Covid-19.

Având în vedere toate cele mai sus arătate, instanţa de recurs apreciază că niciuna din criticile emise de către recurentul-reclamant nu sunt întemeiate, în cauză nefiind necesară o reformare a sentinţei recurate.

Pentru argumentele expuse mai sus, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1254 din 20 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1254 din 20 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 mai 2024.