Salary recalculation and legal cap circumvention for auxiliary court staff under Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 decembrie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Alba, a formulat plângere împotriva hotărârii nr. 62/02.09.2021 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a solicitat anularea/modificarea deciziei nr. 221/RU/15.06.2021 emise de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia şi încadrarea sa prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON în perioada 01.08.2016-31.12.2017, cu un salariu calculat potrivit algoritmului utilizat de parchete în cuantum de 8165 RON şi acordarea celor trei sporuri în cuantum total de 45%, precum şi stabilirea salariului de încadrare după data de 01.01.2018 prin majorarea salariului de bază (8165 RON) cu 25% potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 şi, ulterior, acordarea celor trei sporuri în cuantum total de 45%.

1.2. Prin cererea formulată în data de 30 martie 2022, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Curţii de Apel Alba Iulia, iar prin încheierea din 1 aprilie 2022 instanţa de fond a dispus rectificarea citativului cauzei, în sensul menţionării în calitate de pârâtă a Curţii de Apel Alba Iulia prin Preşedinte.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1082 din 10 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive (invocată de pârâtul Tribunalul Alba) ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia prin Preşedinte, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1082 din 10 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi stabilirea indemnizaţiei de încadrare conform solicitărilor din acţiune.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că judecătorul cauzei nu a analizat decizia contestată sub aspectul cuantumului indemnizaţiei de încadrare stabilită în perioada 01.08.2016 – 31.05.2017, când, deşi calculul salariului se făcea în raport de VRS 605,225 RON, totuşi a existat o eroare în algoritmul de calcul, ceea ce a dus la stabilirea indemnizaţiei brute la suma de 7338 RON. După data de 01.06.2017, acest algoritm a fost modificat, fiind folosit cel utilizat de parchete, cu consecinţa recalculcării indemnizaţiei brute la suma de 8165 RON. Prin urmare, solicită ca, şi pentru perioada 01.08.2016 – 31.05.2017, indemnizaţia să fie recalculată la valoarea de 8165 RON, în loc de 7338 RON, având în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017, care stabilesc menţinerea în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, în măsura în care personalul ocupă aceleaşi funcţii şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Învederează recurenta-reclamantă că nu mai susţine cererea de acordare a sporurilor în cuantum de 45%, ca urmare a dezlegării acestei chestiuni cu autoritate de lucru judecat, astfel cum s-a reţinut prin sentinţa atacată.

Pentru anul 2018, susţine că sunt incidente dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, care fac referire la majorarea salarială cu 25% din nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, ceea ce, în cazul său, ar trebui să conducă la o indemnizaţie de 10.206 RON, peste nivelul stabilit în grila aferentă anului 2022, de 6951 RON. Întrucât la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 trebuia păstrată încadrarea avută anterior, respectiv cea de 8165 RON, apreciază că în mod greşit s-a procedat la plafonarea salariului/încadrării la nivelul celui aferent anului 2022, aspect care a condus la reducerea indemnizaţiei de încadrare, contrar scopului legii, astfel cum a fost expus şi prin considerentele deciziile Curţii Constituţionale nr. 134/2020 şi nr. 524/2020. Legiuitorul nu a intenţionat diminuarea veniturilor salariale, ci creşterea acestora sau cel puţin menţinerea venitului anterior.

Mai susţine recurenta-reclamantă că şi sub aspectul sporurilor s-a făcut o greşită calculare a acestora, din anexele deciziei contestate rezultând că acestea nu au fost acordate la nivelul de 30%.

Arată că, la nivelul familiei ocupaţionale Justiţie, există indemnizaţii de încadrare calculate în raport de VRS 605,225 RON, care depăşesc plafonul din anul 2022, iar cu privire la depăşirea acestui plafon s-a pronunţat şi ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 82/2018. Este certă starea de discriminare negativă prin încălcarea principiului egalităţii de tratament juridic şi pecuniar, în raport cu alţi salariaţi din sistem care ocupă funcţii profesionale similare, contrar deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Astfel, recurenta-reclamantă solicită a fi avute în vedere prevederile art. 38 alin. (3) şi (6), art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Cap. VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017, precum şi deciziile Curţii Constituţionale şi decizia interpretativă a Înaltei Curţi anterior menţionate şi a se înlătura apărările pârâţilor care au susţinut că încadrarea salarială a reclamantei s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 38 şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, deşi în cauză s-a arătat că drepturile salariale au fost stabilite fără păstrarea salarialului avut anterior, majorat cu 25% după data de 01.01.2018, şi fără recunoaşterea dreptului la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim de 30%.

În opinia recurentei-reclamante, în mod neîntemeiat susţin intimaţii-pârâţi că obligativitatea plafonării salariului la nivelul anului 2022 rezultă din prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, indiferent de valoarea de referinţă sectorială identificată ulterior acestui moment. Invocă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004, art. 17 alin. (1) – (3), art. 36 alin. (1), art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 153/2017 şi susţine că principala sa critică vizează faptul că se ignoră că plafonul prevăzut pentru anul 2022 era depăşit încă din luna iunie 2017, salariul său de încadrare fiind de 8165 RON, superior plafonului legal de 6951 RON. Prin urmare, încadrarea reclamantei cu depăşirea plafonului a fost permisă în perioada iunie-31 decembrie 2017, dar nu a mai fost permisă începând cu data de 01.01.2018, întrucât majorarea de 25% depăşeşte plafonul prevăzut pentru anul 2022.

Raportat la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, consideră recurenta-reclamantă că legiuitorul nu i-a avut în vedere pe acei salariaţi care au depăşit plafonul încă din anul 2017 şi nici nu a intenţionat o scădere a veniturilor salariale, aspect confirmat de reglementarea, prin O.U.G. nr. 41/2018, a unei compensări a pierderilor salariale ivite ca urmare a aplicării etapizate a prevederilor legale, precum şi prin acordarea unor majorări salariale prin Legile nr. 11/2018 şi nr. 287/2018. În sensul posibilităţii acordării creşterilor salariale cu depăşirea plafonului prevăzut pentru anul 2022 a reţinut şi Înalta Curte, prin decizia nr. 82/2018 pronunţată în soluţionarea unor chestiuni de drept, dar şi Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 1652/2020.

În consecinţă, consideră recurenta-reclamantă că a identificat legislaţia relevantă care îi permite menţinerea indemnizaţiei de încadrare calculată în raport de VRS 605,225 RON şi după data de 01.01.2018, majorată cu 25%, indiferent de forma sub care urmează să fie atribuită diferenţa de salarizare, aducă sumă compensatorie sau creştere salarială.

Recurenta-reclamantă redă cadrul legislativ în materia salarizării, din perspectiva calculării indemnizaţiei de încadrare în raport de valorile de referinţă sectorială succesive, arătând că încadrarea sa cu un VRS de 605,225 RON reprezintă nivelul maxim aflat în plată conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015. Totodată, consideră aplicabil şi în cazul de faţă raţionamentul expus în decizia RIL nr. 7/2019, potrivit căreia majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009; astfel, aplicarea strictă a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care exclude majorările salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, încalcă decizia RIL nr. 7/2019 şi decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Susţine recurenta-reclamantă că aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în detrimentul deciziilor/hotărârilor judecătoreşti definitive care au stabilit salariul de bază prin raportare la VRS 605,225 RON conduce la diminuarea venitului avut anterior, chiar dacă alin. (2) al acestui text de lege menţionează că vor fi menţinute în plată salariile de încadrare avute în iunie 2017, fiind vorba despre un drept patrimonial câştigat. Menţinerea acestor dispoziţii legale de plafonare încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, câtă vreme legea stabileşte salariul de încadrare sub nivelul celui recunoscut prin hotărâri judecătoreşti. Potrivit dreptului comunitar, instanţele de judecată pot înlătura de la aplicare un text de lege care încalcă o normă de drept european, iar principiul egalităţii este unul dintre principiile generale din sfera dreptului comunitar, care nu permite ca situaţiile comparabile să fie tratate diferit, cu excepţia cazului în care tratamentul este justificat obiectiv. Ca atare, recurenta solicită instanţei supreme să constate că situaţia expusă în acţiune se încadrează în situaţia unui conflict între autoritatea judecătorească, ce a stabilit prin hotărâri definitive modalitatea de calcul a salariilor în raport de VRS 605,225 RON şi puterea legislativă, care a dispus o altfel de metodă de calcul a salariilor de încadrare.

Principiul nediscriminării, prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 153/2017 impune eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sistemul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, iar principiul egalităţii presupune asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală. Or, arată recurenta-reclamantă, în prezent, la nivelul instanţelor şi parchetelor, s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a prevederilor Legii nr. 153/2017, salariile personalului auxiliar fiind calculate diferit. Faţă de reclamantă s-a creat o stare de discriminare întrucât nu numai că nu a beneficiat de majorările prevăzute de lege, dar i s-a produs şi o diminuate a venitului net.

Concluzionează recurenta în sensul că decizia emisă de preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia nu respectă prevederile Legii nr. 153/2017 şi nici principiul nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi dispoziţiile deciziei nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

4. Apărările formulate în cauză

În dosarul instanţei de recurs s-a depus întâmpinare de către intimatul-pârât Tribunalul Alba, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A. a solicitat anularea deciziei nr. 221/RU/15.06.2021, emisă de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus reîncadrarea salarială prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, solicitând ca recalcularea drepturilor salariale să se facă astfel: (i) pentru perioada 01.08.2016-31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON şi aplicarea algoritmului de calcul utilizat de parchete; (ii) pentru perioada de după 01.01.2018, prin majorarea salariului de bază cu 25%, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; (iii) pentru ambele perioade, a solicitat acordarea sporurilor în cuantum total de 45%.

Instanţa de fond a respins în totalitate acţiunea, ca neîntemeiată, iar în recurs reclamanta a învederat că nu înţelege să conteste soluţia vizând cuantumul total de 45% al sporurilor, formulând critici cu privire la celelalte pretenţii, respectiv nivelul salarial calculat conform unui algoritm pretins eronat în perioada 01.08.2016 - 31.05.2017 şi plafonarea venitului salarial, după data de 01.01.2018, la nivelul stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022.

Prin urmare, Înalta Curte va analiza calea de atac în limitele în care a fost învestită de recurenta-reclamantă, excluzând chestiunea referitoare la cuantumul total al sporurilor de 45%, însă având în vedere susţinerile reclamantei din acţiune, care a contestat cuantumul sporurilor şi din perspectiva neacordării lor în cuantumul de 30% prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte primul rând de critici, recurenta-reclamantă a susţinut că, deşi în perioada 01.08.2016-31.05.2017 a beneficiat de calcularea indemnizaţiei de încadrare în raport de VRS 605,225 RON, totuşi, până la data de 01.06.2017 salariul a fost greşit calculat la nivelul de 7338 RON lunar, abia după această dată fiind calculat la nivelul de 8165 RON lunar, conform algoritmului de calcul utilizat de parchete. Această modalitate de calcul a angajatorului ar fi condus la diminuarea pretins nelegală a venitului său salarial lunar pentru perioada 01.08.2016 - 31.05.2017.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat niciun motiv concret de nelegalitate care să susţină, prin raportare la texte de lege incidente în materia salarizării în perioada respectivă, greşita calculare a indemnizaţiei de încadrare în perioada 01.08.2016 - 31.05.2017. Chiar dacă nu se poate nega diferenţa de nivel salarial înainte de data de 01.06.2017 şi ulterior, aceasta nu poate fi cenzurată de instanţa de judecată decât în măsura indicării de către partea reclamantă a unui element de nelegalitate, respectiv a normei legale greşit aplicate, care a condus la această diferenţă salarială.

Singurul text de lege invocat de recurenta-reclamantă este art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, însă acest act normativ nu era în vigoare în perioada 01.08.2016 - 31.05.2017, când salariile personalului bugetar erau calculate în funcţie de cadrul normativ relevant în epocă.

Astfel, norma legală invocată prevede că se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte constată că niciun element al acestui text de lege nu sprijină susţinerile de pretinsă nelegalitate ale reclamantei, care, conform art. 194 lit. d) din C. proc. civ., are obligaţia de a indica motivele de fapt şi de drept ale acţiunii, iar potrivit art. 249 din C. proc. civ. are obligaţia de a-şi dovedi pretenţiile.

Or, nicăieri în cuprinsul acţiunii nu se regăseşte temeiul de drept pe care se sprijină concluzia nelegalei calculări a indemnizaţiei de încadrare anterior datei de 01.06.2017, iar simpla sesizare a unei diferenţe de calcul nu este suficientă pentru a concluziona în sensul dorit de reclamantă.

Totodată, trebuie subliniat că instanţa de judecată nu poate examina pricina decât în limitele învestirii sale de către partea reclamantă, aceasta, în temeiul principiului disponibilităţii, având dreptul, dar şi obligaţia de a expune, argumenta şi dovedi pretenţiile sale, judecătorul cauzei neputând analiza aspecte care nu au fost sesizate/înfăţişate de părţi.

În plus, instanţa de recurs este învestită cu un control judiciar de legalitate exercitat asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, ceea ce impunea în sarcina părţii recurente-reclamante formularea unor critici de nelegalitate, iar nu de netemeinicie cu privire la soluţia atacată.

În concluzie, cum recurenta-reclamantă nu a prezentat argumente de nelegalitate vizând modalitatea de calcul a indemnizaţiei de încadrare anterior datei de 01.06.2017, Înalta Curte va constata caracterul nefondat al acestor critici.

Referitor la cel de-al doilea rând de critici, vizând calcularea indemnizaţiei de încadrare, după data de 01.01.2018, prin majorarea salariului de bază cu 25%, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte reţine că, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi, în cadrul căreia, la solicitarea instanţei, Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia a comunicat copii ale actelor de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantei, emise ulterior deciziei nr. 221/RU/15.06.2021, contestate în cauză.

Astfel, prin deciziile nr. 151/RU/28.04.2023 şi nr. 349/RU/17.10.2023 emise de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia s-a stabilit că, începând cu data de 01.01.2018, respectiv cu 01.04.2023, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia se calculează prin raportare la VRS 605,225 RON, fără a fi afectate de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2007. S-au comunicat şi extrase din anexele acestor decizii, referitoare la recurenta-reclamantă A., din cuprinsul cărora rezultă indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită pentru perioadele 01.01.2018 – 31.07.2019, 01.08.2019 – 27.06.2021, 28.06.2021 – 27.12.2021, 28.12.2021 – 31.03.2023 şi de la 01.04.2023 până în prezent, precum şi cuantumul sporurilor acordate reclamantei, în cuantumul total de 30% prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2007, diferenţele rezultate fiind generate, după caz, de vechimea diferită în funcţie a recurentei-reclamante, respectiv măsura în care aceasta a ocupat o funcţie de execuţie sau de conducere.

Totodată, conform adresei nr. x/05.03.2024, Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia a învederat că plata drepturilor salariale acordate prin cele două decizii a fost efectuată de Tribunalul Alba, conform alocărilor bugetare efectuate de ordonatorul principal de credite.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cursul soluţionării procesului, pretenţiile reclamantei de recalculare a indemnizaţiei de încadrare în coordonatele expuse în acţiune au fost realizate, aceasta beneficiind de la data de 01.01.2018 de un salariu de încadrare calculat în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, precum şi de calcularea sporurilor în cuantum total de 30% din indemnizaţia de încadrare lunară (prin acţiune reclamanta susţinuse că, potrivit deciziei de salarizare atacate, acest cuantum se situa sub maximul de 30% permis de lege).

Cu titlu exemplificativ, Înalta Curte constată că, pentru perioada 01.01.2018 - 31.07.2019, indemnizaţia de încadrare brută lunară a reclamantei a fost stabilită la valoarea de 10.206 RON, astfel cum aceasta pretindea în recurs, respectiv prin majorarea cu 25% a indemnizaţiei de 8165 RON avute la data de 31.12.2017, iar venitul total brut este în sumă de 13.268 RON, ceea ce înseamnă că sporurile au valoarea de 30% din indemnizaţia de încadrare lunară.

Aşadar, în cauză se impune menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii, consecutiv respingerii recursului, câtă vreme la acest moment procesual solicitările reclamantei-recurente de încadrare şi recalculare a indemnizaţiei de încadrare, precum şi a cuantumului sporurilor sunt rămase fără interes, drepturile sale salariale fiind calculate astfel cum a pretins prin cererea de chemare în judecată începând cu data de 01 ianuarie 2018.

În egală măsură, nici pretenţia de anulare a deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia nr. 221/RU/15.06.2021 (şi a hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia nr. 62/02.09.2021 de soluţionare a contestaţiei administrative) nu poate fi primită, prevederile referitoare la salarizare din cuprinsul actului atacat fiind, practic, înlocuite de cele din cuprinsul deciziilor nr. 151/RU/28.04.2023 şi nr. 349/RU/17.10.2023, astfel că nu mai produc efectul prejudiciabil invocat de recurenta-reclamantă, al greşitei calculări a componentelor şi majorărilor aferente drepturilor sale salariale, din perspectiva plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi a cuantumului total al sporurilor de 30%.

Înalta Curte mai reţine că, faţă de contextul emiterii unor noi acte de salarizare de către ordonatorul de credite, nu poate fi reţinută o eventuală rămânere fără interes a căii de atac sau o eventuală rămânere fără obiect a cererii de chemare în judecată, câtă vreme recursul a fost formulat şi cu privire la pretenţia de recalculare a indemnizaţiei de încadrare anterior datei de 31.05.2017, care nu a făcut obiectul deciziilor nr. 151/RU/28.04.2023 şi nr. 349/RU/17.10.2023 (acestea stabilind drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018).

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1082 din 10 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.