Disciplinary complaint closure upheld; appeal rejected as lacking statutory cassation grounds

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 22.03.2022, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22-1228/29.08.2022 şi a Rezoluţiei nr. 22-2245/27.07.2022 a Inspectorului judiciar al Inspecţiei Judiciare, secţia Procurori, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de către acesta.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 229 din data de 9 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive, precum şi a obligării părţii adverse la plata chletuielilor de judecată.

În susţinerea cererii de recurs, a arătat că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 22.03.2022, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare nr. C22 - 1228/29.08.2022, prin care s-a clasat sesizarea formulată la data de 20.06.2022 prin Rezoluţia nr. 22 - 2245/27.07.2022 a Inspectorului judiciar al Inspecţiei Judiciare, secţia Procurori, împotriva căreia a depus plângere înregistrată la Inspecţia Judiciară sub nr. C22- 1228/19.08.2022, prin care a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea Rezoluţiei de clasare a Inspectorului Şef prin care s-a clasat sesizarea privind conduita necorespunzătoare a procurorilor, identificaţi de Inspectorul Judiciar, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, judeţul Neamţ, motivat de faptul că soluţionarea sesizării adresate Inspecţiei Judiciare, secţia pentru Procurori este tributară unei analize formale, inspectorul judiciar omiţând să verifice toate aspectele sesizate. În motivarea contestaţiei, a arătat că, la data de 20.06.2022, a formulat un memoriu prin care a sesizat o serie de aspecte în legătură cu unele dosare penale instrumentate de magistraţi din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, precum şi faptul că, în calitate de preşedinte al Asociaţiei de proprietari MICx, a iniţiat o serie de acţiuni civile şi plângeri penale.

A mai arătat că sunt îndeplinite cumulativ toate criteriile de admisibilitate prevăzute de legiuitor prin care este protejat interesul public şi interesul justiţiabilului, apelând astfel la forţa coercitivă a statului în vederea creării unei stări de echilibru în aflarea adevărului şi dispunerea unor soluţii juste, pe bază de probatorii irecuzabile în dosarele menţionate în contestaţie, care să fie legale şi temeinice.

Recurentul-reclamant a arătat instanţei de fond care sunt elementele concrete in baza cărora a formulat plângerile din dosarele menţionate în contestaţie, pentru a respecta toate condiţiile privind competenţa materială şi teritorială a organelor judiciare desemnate cu anchetele penale, indicând în acelaşi timp elemente probatorii concrete care să concure la admiterea plângerilor penale, însă analiza acestor aspecte, sesizate Inspecţiei Judiciare, secţia pentru Procurori, Inspectorului Judiciar şi ulterior Inspectorului-Şef al Inspecţiei Judiciare, a fost făcută formal, neexistând nicio intenţie reală de a fi soluţionate în mod corect/obiectiv. Această concluzie rezultă din faptul că Inspecţia Judiciară, în motivarea soluţiei de respingere a plângerii, a reţinut că nu ar avea competenţa necesară întrucât orice dosar instrumentat trebuie verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei unei soluţii doar de către organul ierarhic superior competent în a soluţiona calea/căile de atac.

În continuare, recurentul-reclamant a prezentat pe larg situaţia de fapt, respectiv motivele care au stat la baza contestaţiei formulate.

A mai arătat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că reclamantul a considerat irelevant faptul că a fost instituită starea de urgenţă şi alertă pe teritoriul României, aspect total neadevărat. Referirea sa în legătura cu dosarul penal nr. x/2021 a fost făcută pentru a evidenţia modul în care a fost gestionat acest dosar care impunea chiar şi în condiţiile Pandemiei cu SARS COV- 2 măsuri excepţionale din partea organelor de urmărire şi cercetare penală pentru a nu pierde momentul operativ si fiabilitatea probelor, aspect care în mod cert poate fi imputat acestora sub aspectul abaterii disciplinare, ori neglijenţă în serviciu, purtare abuzivă faţă de părţile civile în cadrul audierilor din dosar de către organele de poliţie judiciară aflate sub supravegherea procurorului de caz. Aşadar, nu trebuiau primite apărările părţii adverse potrivit cărora în condiţiile Pandemiei cu SARS-COV2, dosarele trebuiau prioritizate, având prioritate doar cele cu masuri preventive. În opinia sa, astfel de argumente nu pot fi uzate în apărare de partea intimată Inspecţia Judiciară, secţia pentru procurori, întrucât excedează cauzei pendinte, fiind contrare şi străine acestuia în sensul art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privesc aspectele referitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale nr. 598/P/2022, nr. 628/P/2022, nr. 629/P/2022 şi nr. 271/P/2022, instanţa de fond a apreciat ca au fost analizate argumentele învederate în contestaţie, menţinând opinia formală a inspectorul de caz şi faptul că reclamantul a formulat sesizarea disciplinară invocând tergiversarea cauzei după 5, respectiv 6 luni de la formularea plângerilor penale, durată a procedurii penale ce nu poate fi apreciată ca excesivă având în vedere că nici contestaţia împotriva tergiversării procesului nu poate fi formulată mai devreme de 1 an.

Recurentul-reclamant a mai prezentat şi o serie de elemente noi care scot în evidenţă lipsa celerităţii şi tergiversarea în cauze care trebuiau prioritizate, respectiv elemente ce vizează situaţia de fapt, astfel cum rezultă din cuprinsul dosarul de recurs.

A mai precizat că, în dovedirea susţinerilor la instanţa de fond, a depus înscrisuri şi că temeinicia acestor susţineri se sprijină pregnant pe faptul că legea trebuie imperios interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării, respectând cu stricteţe însuşi fundamentul acesteia, realizându-se în consecinţa un echilibru al "armelor" şi luând in considerare nu numai interesul celor care interpretează şi aplică legea, dar şi interesul justitiabilului nedreptăţit ori abuzat.

În opinia sa, sentinţa recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal cu încălcarea normelor de drept material şi este nelegală, întrucât nu corespunde în mod minuţios probelor administrate, iar faptele şi împrejurările reţinute nu reflectă adevărul complet. Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu este corect şi amplu argumentată în fapt şi în drept, existând o totală contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de fond problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi necoerent susţinută de considerente ce se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

Apreciază că hotărârea este superficial motivată, instanţa de fond preluând argumentele Inspecţiei Judiciare în motivarea hotărârii. Împrejurarea că instanţa de fond a ajuns la aceeaşi concluzie formală a Inspecţiei Judiciară echivalează cu o nemotivare. De altfel, instanţa de fond nu a argumentat de ce Inspecţia Judiciară a procedat incorect şi superficial atunci când a valorificat doar argumente în favoarea apărărilor magistraţilor procurori identificaţi în prezenta cauza, răstălmăcind fondul problemei şi oferind astfel în baza unui raţionament logico-juridic formal acele elemente contradictorii care sunt străine cauzei.

În finalul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că prin drept material se înţelege legea scrisă care stabileşte drepturile, îndatoririle şi obligaţiile cetăţenilor şi ale organismelor colective, inclusiv a instituţiilor de forţă ale statului cu privire la ordinea publică, respectiv sistemul de reguli care reglementează comportamentul cetăţenilor ţării dar şi a instituţiilor statului ca subiecte abstracte de drept reprezentate de persoane care la rândul lor au statutul de cetăţeni ai acestei ţări. Dreptul material (de exemplu, legi speciale de organizare şi funcţionare a instituţiilor statului cu atribuţii în justiţie: Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii), este codificat în statut, dar poate fi găsit şi în dreptul comun. Dreptul material se ocupă de fondul cauzei ajutând în apărarea unei persoane de procedurile judiciare care sunt corecte in fondul lor ori ar putea crea aparenţe de legalitate, dar care pot genera prin aplicare, grave abuzuri de drept! Este acea parte a sistemului juridic care face diferenţa între conduita corectă şi cea greşita şi personifică ideea ca în cazul pendinte (în susţinere probatoriul din dosarul cauzei). Consideră că acele manifestări neloiale faţă de lege şi dreptul la apărare împotriva abuzurilor de orice natură, a cetăţenilor în general, a celor care sunt chemaţi/sesizaţi prin statut şi lege să apere valorile supreme consacrate de Constituţia României pot fi considerate abateri disciplinare. Or, toţi cetăţenii sunt obligaţi la respectarea legii materiale, recurentul-reclamant făcând distincţia între dreptul material şi dreptul procesual.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 229 din data de 9 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat şi argumente ce ţin de fondul cauzei, care constituie, în fapt, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinţei recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere doar criticile care sunt de natură a susţine cazurile de casare invocate, întrucât o reiterare a susţinerilor formulate în faţa instanţei de fond, fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate, nu îndeplineşte cerinţa calificării acesteia drept critici în recurs.

Examinând, în continuare, sentinţa primei instanţe din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea sa, întrucât aceasta respectă standardele impuse de art. 425 C. proc. civ.

Trebuie precizat faptul că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, conform textului de lege anterior menţionat, are în vedere prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Or, din analiza hotărârii atacate rezultă că motivarea acesteia corespunde limitelor legale trasate de sus indicatele prevederi, instanţa de fond examinând modul de realizare a verificărilor prealabile întreprinse de Inspecţia Judiciară şi exercitând controlul de legalitate din perspectiva prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, motivarea fiind raportată la situaţia concretă invocată în cauză.

Totodată, Înalta Curte reaminteşte că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Din această perspectivă, prezintă relevanţă şi argumentele statuate în jurisprudenţa CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României): "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

De asemenea, susţinerile recurentului-reclamant, prin care aceasta afirmă că prima instanţă ar fi preluat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale, nu sunt de natură să atragă incidenţa, în cauză, a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile sus indicatului motiv de recurs, câtă vreme, din cuprinsul sentinţei recurate rezultă că judecătorul fondului a trecut prin filtrul propriei analize elementele de fapt şi de drept ale cauzei, dar şi susţinerile tuturor părţilor. Dacă argumentele şi probele administrate de către intimată au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate, acest lucru nu poate echivala cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei, ori cu lipsa motivării soluţiei pronunţate.

În realitate, în argumentarea unor astfel de susţineri privind nemotivarea sau preluarea argumentelor părţii adverse, recurentul-reclamant şi-a declarat nemulţumirea faţă de concluzia instanţei, or un astfel de element nu vizează aspecte de nelegalitate care să intre în sfera de incidenţă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte caracterul contradictoriu, precum şi pretinsul caracter străin de natura cauzei a considerentelor sentinţei recurate, Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs a fost invocat de către recurentul-reclamant pur formal, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate concrete cu privire la acest aspect.

Instanţa de control judiciar apreciază raţionamentul expus de judecătorul fondului ca fiind unul consecvent, lipsit de contradictorialitate, neputându-se identifica argumente care să indice spre concluzii opuse sau spre soluţii antagonice.

Înalta Curte mai observă că recurentul-reclamant a apreciat ca fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. şi ca urmare a invocării de către partea intimată Inspecţia Judiciară, secţia pentru procurori a unor argumente pretins străine şi contrare cauzei pendinte. Or, Înalta Curte aminteşte că motivele de recurs trebuie să vizeze sentinţa recurată şi nu apărările părţii adverse formulate în faţa primei instanţe, astfel că nu pot fi primite aceste critici.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 § 1 din Convenţia EDO, motiv pentru care ca respinge canefondate criticile recurentului subsumate cazului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Procedând la examinarea sentinţei atacate din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a limitat la a reitera parţial argumentaţia din fond cu privire la situaţia de fapt, precum şi la a defini, din perspectiva sa, dreptul material, fără a aduce critici efective de nelegalitate sentinţei recurate, respectiv fără a indica norma de drept material pretins încălcată de către instanţa de fond şi maniera în care acea normă a fost încălcată.

În acest context, Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", recursul nereprezentând o cale devolutivă de atac. Astfel, instanţa de recurs este învestită cu analiza exclusiv a conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă, atât timp cât criticile expuse nu contestă, concret, raţionamentul juridic al instanţei de fond şi nu indică norma de drept material pretins încălcată, instanţa de control judiciar nu poate proceda la examinarea acestui motiv de casare. Simpla nemulţumire a recurentului-reclamant faţă de concluzia instanţei de fond sau faţă de soluţiile pronunţate de către magistraţii care au făcut obiectul sesizării Inspecţiei Judiciare nu constituie argumente suficiente de natură a conduce la reformarea sentinţei recurate.

Recurentul-reclamant a reluat şi motivele de nelegalitate ale actelor administrative contestate, criticând maniera în care au fost soluţionate plângerile penale ce au făcut obiectul contestaţiei adresate Inspecţiei Judiciare, deşi acesta a indicat elementele probatorii concrete care să concure la admiterea acelor plângeri.

Or, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii, precum cea care face obiectul prezentului dosar, nu este una disciplinară, neavând competenţa de a stabili existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiţii României). Verificările pe care aceasta este chemată să le realizeze asupra rezoluţiilor de clasare şi a rezoluţiilor inspectorului şef vizează doar examinarea legalităţii acestora, respectiv dacă pârâta a adoptat soluţia atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului şi, în consecinţă, dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, şi prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004, coroborate cu art. 65 alin. (3) din acelaşi act normativ).

Înalta Curte subliniază că nemulţumirile recurentului-reclamant faţă de soluţiile pronunţate de magistraţii reclamaţi pot fi supuse exclusiv controlului judiciar exercitat în cadrul căilor de atac şi nu controlului administrativ, neputând fi puse în discuţie legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti prin intermediul verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară. Aceasta nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanţe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activităţii instanţei de judecată, în ipoteza în care partea reclamantă este nemulţumită de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorul/judecătorii au interpretat şi aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluţionării cauzei. A admite altfel, ar însemna, pe de o parte, nesocotirea principiului independenţei judecătorului, iar, pe de altă parte, încălcarea dispoziţiei constituţionale potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Înalta Curte mai observă că, prin motivele de recurs, reclamantul a invocat faptul că motivarea instanţei de fond nu corespunde probelor administrate în dosar şi este lipsită de temei juridic.

Trebuie subliniat că modalitatea de administrare şi de apreciere a probatoriului administrat în cauză, în raport de dispoziţiile legale incidente, reprezintă atributul instanţei de judecată, legiuitorul acordându-i acesteia puteri depline în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 22 şi 211 din C. proc. civ.. Astfel, interpretarea unor probe contrar aşteptărilor reclamantului nu poate constitui un motiv de casare în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Faptul că recurentul nu este de acord cu interpretarea dată probelor administrate în cauză şi prevederilor legale incidente, criticându-le ca atare, nu înseamnă şi că argumentele reţinute de către instanţa de fond nu ar fi corecte.

Mai mult decât atât, interpretarea şi evaluarea probelor administrate de către instanţa de fond este o operaţiune ce se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se poate cenzura în recurs.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind dată cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

În raport de astfel de considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentul-reclamant A., va respinge recursul formulat de aceasta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 229 din data de 9 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.