Restitution of religious property confiscated by Decree No. 358/1948 and transferred to the Orthodox Church: abusive expropriation under O.U.G. No. 94/2000

Şedinţa publică din data de 3 aprilie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 septembrie 2022 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco – Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco – Catolică Vadu – Crişului, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România, au solicitat anularea Deciziei nr. 10260/30.05.2022 emisă de pârâtă, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. x Vadu Crişului, înscris în C.F (iniţial) nr. 131 Vadu Crişului şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii conform legislaţiei speciale pentru imobilul de mai sus.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 23 din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco – Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco – Catolică Vadu Crişului, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România;

(ii) a anulat Decizia nr. 10260/30.05.2022, emisă de pârâtă cu privire la respingerea cererilor de retrocedare depuse în legătură cu imobilul teren cu nr. topo x înscris iniţial în CF nr. x Vadu Crişului;

(iii) a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire a imobilului teren cu nr. topo. x înscris iniţial în CF nr. x Vadu Crişului, în urma examinării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000;

(iv) a respins restul pretenţiilor formulate;

(v) a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 23 din 26 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, pârâta susţine că sentinţa atacată a fost pronunţată cu greşita interpretare a art. 1 din O.U.G. nr. 194/2000 coroborate cu art. 13 şi 28 din Decretul nr. 177/1948.

Instanţa de fond a apreciat eronat că imobilul în litigiu a fost preluat la data de 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948.

Arată că imobilul nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, iar în aplicarea O.U.G. nr. 94/2000, era necesar să se facă dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive, condiţie neîndeplinită în speţă, raportat la conţinutul înscrierilor din cărţile funciare, din care rezultă că imobilul a fost transcris în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Vadu Crişului, în baza Decretelor nr. 177/1948 şi nr. 358/1948.

În opinia recurentei-pârâte, este greşită şi interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o excepţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 358/1948, pornind de la ideea eronată că toată averea fostului cult greco-catolic ar fi fost preluată de Statul Român, astfel că averea preluată de actualele parohii ortodoxe de la cultul greco-catolic ar aparţine Statului Român.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esenţă, au arătat că motivele de recurs de la paragraful I sunt nefondate, în condiţiile în care au făcut dovada existenţei în proprietate a terenului în litigiu la momentul preluării abuzive, prin proba cea mai veridică, respectiv copia CF nr. x Vadu Crişului. Astfel, potrivit înscrierii primare de sub BI din CF x Vadu Crişului, imobilul în litigiu a constituit proprietatea tabulară a Parohiei Greco- Catolică Vadu Crişului până la momentul desfiinţării Bisericii Greco- Catolice prin Decretul nr. 358/1948. Prin urmare, contrar celor susţinute de recurentă, atât înainte de perioada de referinţă (06.03.1945-22. 12.1989) prevăzută de Oug nr. 94/2000, cât şi a momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948 (deci, în interiorul perioadei de referinţă), acet imobil identificat cu nr. topo x Vadu Crişului, se afla în patrimoniul Parohiei Română Unită cu Roma, Greco- Catolică Vadu Crişului.

Referitor la criticile de la paragraful II din cererea de recurs, consideră că acestea sunt nefondate, deoarece au un caracter formal; practic recurenta nu a arătat niciun motiv concret de nelegalitate.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei de a i se acorda un alt termen de executare a obligaţiilor stabilite conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, intimate consideră cererea inadmisibilă, deoarece dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 devin aplicabile exclusiv în faza executării, iar nu în etapa judiciară.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Intimatele-reclamante au supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Decizia nr. 10260/30.05.2022 emisă de autoritatea intimată prin care s-a respins cererea de acordare a unor măsuri compensatorii pentru imobilul teren intravilan identificat cu nr. topo. x Vadu Crişului, înscris în C.F (iniţial) nr. 131 Vadu Crişului.

Soluţionând cauza, Curtea de apel a găsit întemeiate motivele de nelegalitate invocate, reţinând în esenţă, că intimatele-reclamante au făcut dovada existenţei dreptului lor de proprietate şi a preluării abuzive a imobilului teren, fără justă despăgubire, fiind îndreptăţită la acordarea măsurilor compensatorii, potrivit Legii nr. 165/2013, motiv pentru care a anulat decizia contestată, obligând pârâta să soluţioneze pe fond cererea de retrocedare a imobilului.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din acelaşi act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."

Totodată, art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 - Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie".

O primă critică vizează încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, recurenta-pârâtă considerând că nu este îndeplinită condiţia preluării imobilului în litigiu de către Statul Român din patrimoniul intimatelor-reclamante, nefiind demonstrată legătura juridică dintre reclamante şi proprietarul tabular al imobilului solicitat.

Critica este nefondată în raport de textul de lege amintit şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prealabil analizării acestei critici, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a reţinut în considerentele sentinţei atacate că imobilul în litigiu ar fi fost preluat la data de 17.02.1967. Această menţiune din motivele de recurs ale Comisiei pârâte este străină de situaţia dedusă judecăţii şi de materialul probator administrat în cauză, cum se va arăta în cele ce urmează.

Pentru aprecierea incidenţei, în speţă, a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sunt relevante înscrierile în evidenţele tabulare, iar din astfel de înscrieri rezultă că primul proprietar al imobilelor înscrise în cartea funciară a imobilului în litigiu a fost cultul greco-catolic.

Mai exact, din conţinutul cărţii funciare nr. x Vadu Crişului, astfel cum a fost tradusă, respectiv al menţiunilor cuprinse sub B 1, rezultă că imobilul teren cu nr. topo x, înscris sub A III. 1, se afla în proprietatea Bisericii Greco Catolice Vadu Crişului la data deschiderii cărţii funciare.

Ulterior, acest imobil a fost abnotat din CF x Vadu Crişului şi transcris în CF x Vadu Crişului în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Vadu Crişului, în temeiul Decretului nr. 358/1948, potrivit încheierii CF nr. x (înscrise sub B4 din CF x Vadu Crişului).

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, se restituie şi imobilele preluate de alte persoane juridice în perioada de referinţă, nu numai cele preluate în patrimoniul Statului Român, iar prevederile art. 2 din Decretul nr. 358/1948 permit ca parte din averea preluată să fie menţinută în patrimoniul statului, iar parte atribuită Bisericii Ortodoxe Române.

Instanţa de recurs reţine că, la momentul atribuirii imobilului Parohiei Ortodoxe Române Vadu Crişului, Biserica Ortodoxă Română era o persoană juridică, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948, cultele religioase erau definite ca fiind persoane juridice, atât ele, cât şi părţile lor componente locale.

Deposedarea cultului greco-catolic de imobilul înscris în cartea funciară nr. x Vadu Crişului sub nr. top. x a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuşi instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, ale cărui dispoziţii contraveneau art. 10 din Constituţia de la 1948, întrucât deposedarea cultului greco-catolic de proprietăţile sale nu a fost făcută nici pentru o cauză de utilitate publică şi nici nu a fost însoţită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiţie. Aşadar, în cauză s-a făcut şi dovada unei deposedări abuzive a solicitantei, în perioada de referinţă arătată în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, neavând relevanţă că, ulterior deposedării, imobilul a intrat în patrimoniul altei persoane juridice decât Statul Român.

În acest sens s-a stabilit şi în cadrul şedinţei de unificare a practicii judiciare din 22 iunie 2023, plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţând o soluţie de principiu în sensul că: "Prin efectul art. 2 teza I din Decretul nr. 358/1948, s-a realizat o preluare abuzivă de către stat, în înţelesul dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor din patrimoniul greco-catolic, fiind irelevantă împrejurarea că aceste bunuri au fost trecute ulterior, în temeiul art. 2 teza a II-a din acelaşi text, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române."

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în mod legal s-a concluzionat de către instanţa de fond că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în sensul ca imobilul solicitat spre restituire a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi se află în proprietatea statului sau a unei persoane juridice dintre cele menţionate de lege, pentru a se putea dispune retrocedarea.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primit de instanţa de control judiciar. Dispoziţiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepţie de la dispoziţiile art. 1 al aceluiaşi decret, în sensul că pentru imobilele aparţinând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, şi astfel reclamanta nu ar fi îndreptăţită să formuleze pretenţii în baza O.U.G. nr. 94/2000.

În realitate, prin Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, Statul Român a desfiinţat în întregime cultul greco-catolic şi a confiscat în totalitate patrimoniul acestuia. În ceea ce priveşte beneficiarii confiscării, s-a statuat că parte a patrimoniului va fi preluat de însuşi Statul Român, iar parte a acestui patrimoniu va fi transferat Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente.

Or, câtă vreme art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice, o eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic, deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că, în baza Decretului nr. 358/1948, biserica respectivă a încetat să funcţioneze.

În fine, în ceea ce priveşte solicitarea recurentei de a i se acorda un alt termen de executare a obligaţiilor stabilite conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de recurs constată, în acord cu intimatele-reclamante, că cerere este inadmisibilă, câtă vreme dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 devin aplicabile exclusiv în faza executării sentinţei, iar nu în această etapă procesuală.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, constatând că nu au fost expuse critici apte să conducă la reformarea soluţiei primei instanţe, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri religioase care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 23 din 26 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Oradea– secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, astăzi, 3 aprilie 2024 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.