Jurisdictional competence for unpaid salary differences of auxiliary judicial staff: labor law conflict versus administrative act challenge

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 19 februarie 2024, înregistrată sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Braşov, au solicitat:

- recunoaşterea şi acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor a unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON, neplafonată, începând cu data de 01.08.2016 la zi şi pentru viitor, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017;

- plata diferenţei drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu data de 01.08.2016 la zi şi pentru viitor, la care să se aplice o majorare de 25% raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secţiunea 1 - Dispoziţii comune din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din justiţie, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - Legea nr. 153/2017,

- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistici şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plăţi privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadentei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa civilă 5889 din data de 14.10.2024, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Tribunalul a reţinut că se contestă în mod neechivoc deciziile nr. 176/DEFA/28.04.2023 şi Ordinul 105/2023 ale Preşedintelui Curţii de Apel Braşov, prin care s-au stabilit unele componente salariale ale angajaţilor, personal auxiliar de specialitate şi conex.

Articolul 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 statuează în mod expres că suntem în prezenţa unui act administrativ de stabilire a salariului, iar competenţa judiciară de verificare a legalităţii şi temeiniciei acestuia este dată în sarcina instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii.

Competenţa instanţei de contencios administrativ în acest tip de cauze, cu trimitere la varianta specială a litigiilor similare promovate de magistraţi (deci cazurile în care sunt aplicabile prevederile art. 7 din Secţiunea 1, Capitolul VIII, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017) a fost dezbătută în cadrul Întâlnirii preşedinţilor secţiilor specializate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel dedicate unificării practicii judiciare în domeniul contencios administrativ şi fiscal, de la Bucureşti, 22-23 mai 2023, iar în referatul întocmit, la pct. 11, paginile 65-71 (disponibil la pagina de web https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2023/07/Minuta-intalnirii-22-23-mai-2023 Bucuresti_final_site.pdf), s-a stabilit, în unanimitatea celor prezenţi, că cererile având ca obiect solicitarea de obligarea a pârâţilor, ordonatori de credite – angajatori, la reîncadrarea şi recalcularea drepturilor salariale, respectiv emiterea ordinelor de salarizare şi plata sumelor constând în drepturi salariale nerecunoscute, sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel de la domiciliul reclamantului, cu aplicarea, după caz, a art. 127 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 167 din data de 12 decembrie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că natura juridică a actului de stabilire a salariilor prevăzut de legislaţia ce reglementează salarizarea din fonduri publice a fost analizată prin Decizia RIL nr. 9/2017. În acest sens sunt considerentele prezentate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la pct. 41 din decizia amintită:

"41. Chiar dacă actul de stabilire a drepturilor salariale este denumit act administrativ în alin. (2) al art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, faţă de distincţia făcută la alin. (4) din aceleaşi dispoziţii legale, referitor la instanţele competente, acesta nu reprezintă decât înscrisul doveditor prin care angajatorul face aplicarea dispoziţiei de salarizare (aspect ce ţine de organizarea proprie şi funcţionarea internă), fără a dobândi sensul de act emis, chiar cu caracter individual, în exercitarea atribuţiilor de putere cu care un organ administrativ a fost învestit."

Incidenţa acestor interpretări este atrasă de faptul că prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a păstrat aceeaşi soluţie legislativă din cuprinsul legislaţiei analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Legea nr. 330/2009, din Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.

Ţinând seama de faptul că prin prezenta acţiune se solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în mod retroactiv, începând cu data de 01.01.2016, Curtea mai reţine incidenţa considerentelor de la pct. 48 din Decizia RIL nr. 9/2017:

"48. Per a contrario, nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

În consecinţă, reţinând că în cauză se solicită acordarea retroactivă a unor drepturi salariale nerecunoscute de către angajator, în sensul că acestea ar fi într-un cuantum diferit rezultat din raportarea la alte elemente decât cele avute în vedere, fără ca în prealabil reclamanţii să se fi adresat cu o cerere de acordare a acestor drepturi către pârâtă, nefiind astfel în prezenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unui cereri, reţinând că denumirea de "act administrativ" din cuprinsul Legii nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a determina în orice situaţie competenţa instanţei de drept administrativ, dar şi faptul că reclamanţilor le este deschisă calea formulării unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile lor salariale, respectiv Tribunalului Mureş, secţia civilă, raporturile lor fiind raporturi de dreptul muncii, Curtea va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

În plus, Curtea de Apel a reţinut că în speţă nu este contestat un act al unei autorităţi publice centrale, pentru a fi atrasă competenţa materială a instanţei de contencios administrativ potrivit art. 10 din legea 554/2004.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş, secţia civilă – Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă, pentru considerentele ce succedă:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces îl constituie chestiunea competenţei materiale, privite din perspectiva ariei de reglementare a art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

Din analiza cererii de chemare în judecată se reţine că reclamanţii, în calitate de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Târgu Mureş la emiterea deciziilor prin care să fie salarizaţi având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare, invocând în drept dispoziţiile art. 166 din Codul Muncii.

Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Din această perspectivă se constată că, prin intermediul acestor prevederi normative, legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar pentru ipotezele particulare ale litigiilor având ca obiect plângerile formulate împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale deja emise sau a hotărârilor date în soluţionarea contestaţiilor salariale. Or astfel de prevederi reprezintă norme speciale în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ şi sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar cazurilor punctuale reglementate de legiuitor, fără a putea fi extinse, prin analogie, la orice litigii având ca obiect drepturile salariale prevăzute de Anexa V a Legii nr. 153/2017.

În cauză, reclamanţii nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

Aşadar, litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Or, din moment ce nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codul Muncii, dispoziţii invocate şi de reclamanţi la finalul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Art. 266 din Codul Muncii prevede că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 alin. (2) din acelaşi act normativ: "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

În consecinţă, se constată că demersul judiciar iniţiat de reclamanţi se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competenţa materială revenind, aşadar, în primă instanţă tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Înalta Curte constată că, dată fiind calitatea reclamanţilor de personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, în cauză devin incidente prevederile art. 127 alin. (2) indice 1 şi alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţă pârâtă sau cea la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii. Dintre circumscripţiile învecinate, reclamanţii au optat prin cererea de chemare în judecată, conform art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborate cu alin. (2) indice 1 şi alin. (3) ale aceluiaşi text normativ, pentru Tribunalului Mureş .

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Covasna şi Curtea de Apel Braşov, în favoarea Tribunalului Mureş – secţia civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.