Pharmaceutical company loses appeal on reissued drug consumption notifications after res judicata issue settled

Şedinţa publică din data de 29 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual. Primul ciclu procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29.11.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anularea adreselor nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 şi nr. w/27.04.2016 privind consumul centralizat de medicamente aferent trimestrului IV/2011.

Prin sentinţa nr. 1820 din 18 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a anulat adresele nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 şi nr. w/27.04.2016 emise de C.N.A.S. şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 6554 din 18 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei nr. 1820 din 18 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016*.

2. Hotărârea pronunţată în rejudecare

În rejudecare, prin sentinţa nr. 302 din 29 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 302 din 29 octombrie 2021 şi a încheierii din 17.09.2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

O primă critică vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 501 şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa de fond a ajuns la o concluzie nelegală, de respingere a acţiunii pe fond, ca urmare a greşitei interpetări şi aplicări atât a prevederilor de ordin material, incidente speţei, cât şi a întregului material probator administrat în cauză, limitând în mod nejustificat analiza sa doar la forma actelor administrative supuse controlului de legalitate.

Astfel, în rejudecarea fondului cauzei, în mod nelegal instanţa de fond apreciază că instanţa de control judiciar ar fi dispus, în mod absolut, că nu s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat atât sub aspectul ei negativ, cât şi sub aspectul ei pozitiv.

Din considerentele deciziei de casare rezultă cu evidenţă că Înalta Curte a avut în vedere strict analiza autorităţii de lucru judecat sub aspectul ei negativ, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., aspect care ar fi implicat tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, fapt pentru care retrimite cauza la fond pentru, verificarea " pe fond a actelor administrative.

Arată recurenta-reclamantă că ceea ce a invocat, în mod constant, a fost autoritatea de lucru judecat sub aspectul ei pozitiv, reglementată de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., însă instanţa de fond a dat o interpretare subiectivă deciziei nr. 6554/2019, reţinând că, în fapt, critica din acţiunea introductivă de instanţă asupra autorităţii de lucru judecat, sub aspectul ei pozitiv, invocată de reclamantă ar fi fost tranşată de Înalta Curte, cu caracter definitiv.

În acest context, instanţa de fond omite, din analizei ei, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ce rezulta din hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele din 2012, prin care au fost solutionate notificările CNAS emise în anul 2012 şi tranşată problema datelor CNAS cuprinse în respectivele notificări. Or, datele CNAS comunicate în anul 2016 sunt identice ca valoare cu notificările CNAS din 2012, minus TVA.

În speţă, recurenta-reclamantă a criticat notificările CNAS din 2016 nu doar sub aspectul formei şi a deducerii contravalorii TVA-ului la consumurile comunicate prin datele CNAS în anul 2016, ci şi din punct de vedere al aspectelor de fond referitoare la stabilirea corectă a acestor date.

Precizează că în anul 2012 când au fost emise iniţial aceste 5 notificări aferente trimestrului IV 2011, societatea a contestat consumurile transmise, instanţele judecătoreşti procedând la anularea acestora, raportat de nemotivarea actelor contestate şi aspectele deja intrate în autoritatea de lucru judecat. În raport de această soluţie, în anul 2016 instituţia intimată a reemis noi notificări referitoare la aceeaşi perioadă, în cadrul cărora au fost cuprinse aceleaşi consumuri, fără TVA.

Prin urmare, apreciază că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de probatorii, în condiţiile în care obiectul prezentei cauze vizează notificarea x/27.04.2016, din care, deşi au fost scoate două CIM-uri, consumurile au condus la un plus de 0,1%, împrejurare fără logică juridică şi matematică.

Referitor la notificarea x/27.04.2016 privind pe B., susţine că, deşi a fost eliminat un CIM, a existat în mod nejustificat un plus de 15%.

Celelalte două notificări care fac obiectul prezentei cauze sunt identice cu primele notificări emise în anul 2012, astfel că există autoritate de lucru judecat, în celelalte două dosare fiind administrate rapoarte de expertiză prin care s-a reţinut că nu pot fi identificate valorile individuale ale acestor DAPP-uri.

Prin urmare, consideră nelegală încheierea din 17 septembrie 2021 prin care au fost respinse toate probatoriile solicitate pentru verificarea realităţii şi certitudinii datelor CNAS cuprinse în notificările din 2016, instanţa apreciind în mod eronat că tabelul centralizator comunicat de intimata-pârâtă în rejudecarea cauzei reprezintă raportările primare solicitate de reclamantă a fi verificate, recurenta-reclamantă fiind astfel privată de dreptul la apărare şi la un proces echitabil şi efectiv.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că toate susţinerile părţii adverse sunt contrare hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această cauză în primul ciclu procesual.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru cele ce urmează:

Prin recursul declarat în cauză, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 501 şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., privind limitele casării, prin omisiunea instanţei de a analiza efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte nemotivarea notificărilor.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod greşit limitele rejudecării după casare, în sensul că instanţa de casare ar fi dispus în mod definitiv că prin emiterea adreselor nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 şi nr. w/27.04.2016 privind consumul centralizat de medicamente aferent trimestrului IV/2011, nu s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, nici sub aspect negativ şi nici sub aspect pozitiv, a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012 şi nr. w/2012, deşi este evident că instanţa de casare a avut în vedere strict analiza autorităţii de lucru judecat sub aspectul ei negativ, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.. În acest context, instanţa de fond omite, din analizei ei, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat ce rezulta din hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele din 2012, câtă vreme a fost tranşată problema datelor CNAS cuprinse în notificările emise în anul 2012 iar datele CNAS comunicate în anul 2016, sunt identice ca valoare cu notificările CNAS din 2012, minus TVA.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte constată că problema de drept referitoare la pretinsa încălcare a puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarele din 2012, în executarea cărora au fost emise notificările contestate în cauză, a fost valorificată în primul ciclu procesul de prima instanţă care, prin considerentele sentinţei nr. 1820/2017, a concluzionat că prin modalitatea şi forma de emitere a adreselor nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 şi nr. w/27.04.2016, pârâta CNAS a nesocotit puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive din anul 2012.

Această soluţie a făcut obiectul criticilor recurentei-pârâte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în cadrul recursului formulat împotriva sentinţei nr. 1820/2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, soluţionat prin decizia de casare nr. 6554/18.02.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a constatat că sunt întemeiate motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., statuând următoarele:

, (…) În executarea acestor hotărâri judecătoreşti recurenta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a emis adresele nr. x/27.04.2016, nr. y/27.04.2016, nr. z/27.04.2016 şi nr. w/27.04.2016 privind consumul centralizat de medicamente aferent trimestrului IV/2011, separat pentru fiecare societate pe care intimata reclamantă o reprezintă, ce fac obiectul litigiului de faţă. Prima instanţă a considerat că prin emiterea acestor adrese recurenta a încălcat puterea lucrului judecat.

Or, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decat o singură data (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

După cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are doua accepţiuni:

Stricto sensu semnifică autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauza (exclusivitatea). Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprima adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Cu alte cuvinte, puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţă în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

În cauza de faţă recurenta-pârâtă a pus în executare hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus, în lumina dezlegărilor date şi cu respectarea competenţelor sale. Faptul că, în cea mai mare parte, datele comunicate prin adresele contestate în prezenta cauză corespund cu cele comunicate iniţial prin adresa anulată de instanţe, nu conduce în mod automat la concluzia nerespectării hotărârilor judecătoreşti atâta timp cât mecanismul de raportare şi centralizare al consumului de medicamente instituit de legiuitor a rămas acelaşi în perioada de referinţă.

În aceste condiţii, se impunea o analiză pe fond a actelor administrative atacate şi prin prisma deciziilor Curţii Constituţionale a României cu incidenţă în cauză."

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, prin raportare la dispoziţiile deciziei de casare, a interpretat corect limitele rejudecării, în sensul că instanţa de casare a tranşat chestiunea referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat, nici sub aspect negativ şi nici sub aspect pozitiv.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 430 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, raportat la prevederile art. 431 din acelaşi cod şi coroborate cu prevederile art. 634 C. proc. civ., care stabilesc care sunt hotărârile judecătoreşti considerate a avea caracter definitiv şi data de la care dobândesc acest caracter. Totodată, dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. statuează că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi din decizia de casare nr. 6554/18.02.2019 beneficiază de autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, statuând definitiv cu privire la inexistenţa unor motive de nelegalitate generate de încălcarea autorităţii de lucru judecat de către autoritatea pârâtă prin emiterea notificărilor contestate cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti care le anulaseră pe cele anterioare şi, implicit a nemotivării acestor notificări, în raport de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Odată tranşată această chestiune de drept de către instanţa de control judiciar în primul ciclu procesual, în rejudecare după casare instanţa de fond în mod corect nu a mai reluat analiza motivului de nelegalitate privind nemotivarea notificărilor din perspectiva pretinsei încălcări a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, iar problema litigioasă nu mai poate face obiectul unei noi analize nici în recursul declarat într-un ciclu procesual subsecvent.

Prin raportare la aspectele expres statuate în decizia de îndrumare, cu respectarea limitelor acesteia, instanţa de fond a analizat în rejudecare motivul de nelegalitate privind nemotivarea notificărilor prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale incidente, reţinând în mod corect că notificările contestate cuprind atât temeiul de drept în baza căruia au fost emise, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexelor aferente notificărilor.

Intimata-pârâtă a exclus TVA din elementele CTt şi BAt din formula de calcul a procentului "p", respectând dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, care prevăd că "CTt şi BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată", dar şi considerentele hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2012, y/2012, z/2012, w/2012.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, invocând nemotivarea notificărilor contestate din perspectiva unor inadvertenţe a datelor CNAS cuprinse în notificările emise în anul 2016 pentru contribuţia trimestrială aferentă trimestrului 4/2011, care conduc la un calcul diferit al contribuţiei, recurenta-reclamantă tinde la contestarea sistemului de raportare instituit prin O.U.G.. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nemulţumirile sale vizând insuficienţa informaţiilor pe care legiuitorul a stabilit că trebuie să le primească reclamanta, în vederea calculării contribuţiei trimestriale

Pe de altă parte, respectarea exigenţei motivării în întocmirea noului act administrativ nu poate fi raportată la puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti anterioare, ci se impune a fi raportată la cadrul de drept substanţial incident. Hotărârile pronunţate în dosarele nr. x/2012, y/2012, z/2012, w/2012 au privit alte acte administrative decât cele ce fac obiectul prezentei cauze, care au fost analizate în raport de contextul legislativ existent la data emiterii lor, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile referitoare la identitatea de obiect pentru a se reţine incidenţa autorităţii de lucru judecat.

Aspectele constatate de instanţele anterioare, cu privire la nelegalitatea notificărilor emise în anul 2012, din perspectiva nemotivării actului administrativ, reprezintă aprecieri circumscrise strict actelor respective. Concluzia la care au ajuns instanţele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor respective, cu privire la insuficienţa motivării notificărilor, a fost rezultatul unui raţionament juridic şi al unei analize specifice cauzei respective, care nu se impune, de plano, instanţei de judecată învestită cu examinarea legalităţii notificărilor emise în anul 2016.

Or, analiza de legalitate a notificărilor din 2016 se face în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, în special de art. 5 alin. (7) din acest act normativ, instanţa de judecată fiind chemată să stabilească dacă actul administrativ respectă legea în temeiul căreia a fost emis.

Faţă de aceste aspecte, în mod corect a reţinut instanţa de fond că notificările contestate în cauza de faţă, din anul 2016, au fost emise de intimata-pârâtă cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, astfel încât nu se confirmă motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă.

Cât priveşte critica adusă încheierii din 17.09.2021, prin care s-au respins probatoriile solicitate de recurenta reclamantă pentru verificarea realităţii şi certitudinii datelor CNAS cuprinse în notificările din 2016, aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, în opinia recurentei-reclamante respingerea administrării probatoriului cu înscrisuri şi expertiză contabilă având drept consecinţă încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Critica este însă nefondată, întrucât posibilitatea instanţei de judecată de a cenzura probele solicitate de părţi nu se circumscrie dreptului la apărare al părţilor.

În planul probaţiunii judiciare, chestiune lăsată de lege în atributul instanţelor de fond, aceasta are o marjă de apreciere asupra utilităţii probelor, adică a aptitudinii acestora de a duce în mod direct sau implicit la soluţionarea litigiului, conform art. 255 alin. (1) C. proc. civ., în exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului statornicit prin art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că nu sunt încălcate aceste norme de procedură în cazul în care instanţa de fond a pus în discuţie proba cu înscrisuri şi cu expertiza contabilă şi deliberând asupra admisibilităţii şi aptitudinii acesteia de a duce la soluţionarea procesului a hotărât respingerea justificată a probei, prin considerente adecvate în care se arată că probele solicitate nu sunt pertinente, concludente şi nu au utilitate în planul cercetării judecătoreşti, în raport de motivele concrete de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată de către reclamantă şi de considerentele deciziei de casare.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că raţionamentul judecătorului fondului este justificat, întrucât recurenta-reclamantă în verificarea legalităţii notificărilor emise în anul 2016 a urmărit să lărgească cadrul procesual stabilit prin acţiunea formulată iniţial, deşi nu-i mai era permis în raport de dispoziţiile art. 501 şi art. 201 C. proc. civ. raportat la art. 8 şi 11 din Legea nr. 554/2004.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru toate aceste motive, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 17 septembrie 2021 şi a sentinţei nr. 302 din 29 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 29 martie 2023.