Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5922/2004 AI generated

Appeal of twenty-year sentence for rape, robbery, and attempted aggravated murder based on recidivism and sentencing individualization

Case Number Decizia nr. 5922/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the lower courts' sentencing of twenty years' imprisonment for rape, robbery, and attempted aggravated murder. The case involved a nighttime assault where the defendant forced a victim into a basement, committed sexual intercourse under duress, stabbed the victim eleven times, and stole money and a mobile phone, while legal characterization disputes were resolved in favor of the prosecution's reclassification of certain charges. The court determined that the penalty was properly individualized based on the defendant's recidivism status, the extreme aggression evidenced by the multiple stab wounds, and the high social danger of the acts, thereby rejecting the argument that the sentence was disproportionate to the personal circumstances; the ruling also confirmed the deduction of pre-trial detention from the sentence and ordered the payment of judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 176 lit. d) C. pen, art. 37 lit. b) C. pen, art. 64 C. pen, art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen, art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 C. pen; Appeal of twenty-year sentence for rape, robbery, and attempted aggravated murder based on recidivism and sentencing individualization: În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

Keywords

AI generated
criminal sentence rape aggravated robbery attempted murder costs of detention disproportionate penalty

Cited Legislation

AI generated
art. 176 lit. d) C. pen
și art. 176 lit. d) C. pen.
art. 37 lit. b) C. pen
pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
art. 64 C. pen
la o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.
art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen
În baza art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.
art. 33 lit. a) C. pen
În baza art. 33 lit. a) C. pen.
art. 34 C. pen
și art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 20 de ani închisoare.
art. 350 C. proc. pen
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
art. 88 C. pen
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 21 iunie 2003 la zi.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 957 din 22 iulie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 6320/2003, s-a admis cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului R.N.M., formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, din faptele prevăzute de art. 20, raportat la art. 174-175 lit. b) și i) C. pen. și art. 176 lit. d) C. pen. în art. 20, raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și din fapta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) lit. b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 211 alin. (21) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și alin. (2) lit. b) și e) C. pen., în fapta prevăzută de art. 208-209 C. pen., cererea formulată de inculpatul R.N.M., ca neîntemeiată.

În baza art. 20, raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.N.M. la o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 211 alin. (21) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 197 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 20 de ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 21 iunie 2003 la zi.

În baza art. 116 C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului București pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii aplicate.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 100.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă C.L. și la 16.857.930 lei către C.A.S. București, pentru partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București, cu sediul în Splaiul Independenței.

A obligat inculpatul la 30.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în noaptea de 21 iulie 2003, în jurul orelor 3,30, inculpatul R.N.M., prin amenințare cu un cuțit a determinat-o pe victima C.L. să intre în subsolul unui cămin studențesc, unde a întreținut cu aceasta un raport sexual, prin constângere. Ulterior, inculpatul a încercat să-i suprime viața victimei, provocându-i multiple plăgi prin înjunghiere la nivelul gâtului, al toracelui și al membrelor superioare. Cu același prilej inculpatul a deposedat-o pe victimă de suma de 30.000 lei și un telefon mobil.

Victima a reușit să se deplaseze, după ce fusese abandonată de inculpat, la magazinul unde lucra, fiind transportată la Spitalul de Urgență Universitar.

Din raportul de expertiză medico-legală A 1/10931/2003 al I.M.L. a rezultat că victima a fost înjunghiată de 11 ori, iar leziunile traumatice au necesitat circa 25 zile de îngrijiri medicale, punându-i în pericol viața.

De asemenea, au fost efectuate cercetări la fața locului, fiind încheiat un proces-verbal, ocazie cu care a fost găsit și ridicat cuțitul abandonat de inculpat și care avea urme de sânge, care s-a dovedit că aparțin grupei sanguine 01, grupă identică cu cea a victimei.

Din raportul de constatare tehnico-științifică din 18 august 2003 al I.C. din cadrul I.G.P.R., a reieșit că pe hainele purtate de victimă s-au pus în evidență secreții biologice ce conțin frecvente de capete de spermatozoizi care aparțin grupei sanguine AB 4 secretor, grupă identică cu cea a inculpatului.

Prima instanță a mai reținut că faptele inculpatului R.N.M., de a întreține prin constrângere un raport sexual cu partea vătămată C.L., pentru ca ulterior să încerce să-i suprime viața, prilej cu care a și sustras bunurile aflate asupra acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol, tâlhărie, tentativă de omor calificat, fapte prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (2) lit. c), 211 alin. (2) lit. b) și c) și art. 20, raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., motiv pentru care a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul, pe motiv că pedeapsa rezultantă aplicată este prea aspră în raport cu circumstanțele sale personale.

Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit încadrările juridice pe baza probelor administrate în cauză, avându-se în vedere legătura cauzală dintre infracțiuni, în sensul că tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav a fost săvârșită pentru a ascunde comiterea faptei de tâlhărie.

S-a apreciat că prima instanță a analizat și aplicat riguros criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen., atunci când a individualizat pedeapsa pe care a aplicat-o.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră exagerată față de circumstanțele reale dar și personale.

Examinând decizia atacată în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

În acest sens, se apreciază că la individualizarea pedepsei aplicate și la menținerea ei, instanțele au luat în considerare în mod judicios toate criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată inculpatului este de natură a realiza funcțiile și scopul sancțiunii penale așa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Instanțele au avut în vedere pericolul social concret foarte ridicat al faptelor comise, agresivitatea deosebită manifestată de inculpat față de victimă, pe care a înjunghiat-o de 11 ori în încercarea de a-i suprima viața, starea de recidivă în care se afla inculpatul, dar și limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, iar în cazul tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav și dispozițiile art. 21 alin. (3) C. pen.

Pentru aceste considerente Înalta Curte constată, că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, că nu se justifică o redozare a acesteia, astfel că recursul declarat apare ca nefondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N.M. împotriva deciziei penale nr. 682/ A din 17 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 iunie 2003 la 11 noiembrie 2004.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2004.