Jurisdiction for private pension contribution disputes under Labor and Social Security law vs. Administrative Fiscal Contencioso

Şedinţa publică din data de 12 martie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2024, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B., Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Casa Naţională De Pensii Publice, Casa Judeţeană de Pensii Prahova, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Ploieşti, a solicitat:

I. obligarea B., Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat de a recalcula şi plăti, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanţelor de a finanţa plata sumei din pensia privată ce i se cuvine (Pilon II) corespunzătoare contribuţiilor aferente sumelor încasate de reclamanta cu titlu de drepturi salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti şi datei la care trebuiau virate în contul de pensii, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, începând de la data de 26.01.2023 (data revendicării de către mine a Fondului de Pensii) şi până Ia data plăţii efective;

II. în situaţia în care se va dovedi că pârâtele Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Ploieşti nu au virat contribuţiile către bugetul de stat sau deşi au fost făcute aceste viramente Casa Naţională de Pensii Publice respectiv Casa Judeţeană de Pensii Prahova nu au redirecţionat contribuţia de asigurări sociale aferentă sumelor achitate mie în baza hotărârilor judecătoreşti ce le deţin către fondul privat de pensii, să obligaţi aceste pârâte la virarea contribuţiilor cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente şi de a suporta în solidar, alături de prima pârâtă plata despăgubirilor corespunzătoare din pensia privată (PILON II) actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, începând de la data dc 26.01.2023 (data revendicării de către mine a Fondului de Pensii) şi până la data plăţii efective;

III. obligarea pârâtelor de a vira, redirecţiona contribuţiile, respectiv finanţa şi plăti pensia privată corespunzătoare drepturilor cu caracter salarial ce decurg din hotărârile judecătoreşti deţinute şi neachitate până în prezent datorită legislaţiei care dispune eşalonarea datoriei instituţiilor de stat.

Prin sentinţa civilă nr. 1304 pronunţată la data de 13.11.2024, Tribunalul Prahova – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia II civilă, de contencios administrativ şi fiscal .

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta formulează pretenţii cu privire la contribuţiile de asigurări sociale care i-au fost reţinute la sursă, acţiunea se circumscrie contenciosului administrativ şi fiscal, în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De aceea, a apreciat ca fiind neîntemeiate susţinerile reclamantei, în esenţă, în sensul că ar fi vorba despre un litigiu de muncă şi asigurări sociale.

Reţine în continuae instanţa că, reclamanta a solicitat obligarea unei autorităţi publice centrale, astfel că declinarea se va face în favoarea curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar nu cum solicitase pârâta B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., adică nu în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ si fiscal.

În concluzie, faţă de aspectul că reclamanta are domiciliul în mun. Ploieşti, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată la data de 20.12.2024 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia II civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2024.

Prin sentinţa nr. 27 din 28 ianuarie 2025, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A., în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Prahova (complete specializate în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale).

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul la ICCJ - SCAF pentru soluţionarea conflictului.

Reţinând că cererea reclamantei nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 şi nici prin alte legi speciale, pentru ca astfel, instanţa de contencios administrativ să fie competentă în a soluţiona acţiunea.

Conform dispoziţiilor art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. şi art. 266 şi urm. din Codul Muncii, tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

De asemenea, în cauză sunt aplicabile şi prevederile art. 129-130 din Legea nr. 360/2023.

Conchide instanţa în sensul că, faţă de prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, se constată că prezenta cauză este de competenţa în primă instanţă a secţiei specializate în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale din cadrul tribunalului, motiv pentru care instanţa iniţial sesizată de reclamantă este instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Prahova – secţia I civilă (complete specializate în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale).

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Însă, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în fapt, potrivit cererii de chemare în judecată şi precizărilor (note scrise) formulate la prima instanţă sesizată, reclamanta (judecător pensionar, cf. Decretului nr. 1248/16.11.2022) susţine că în contul acesteia de pensie privată au fost virate doar sumele aferente salariului lunar, nu şi cele care erau achitate eşalonat cu titlu de drepturi salariale restante, conform titlurilor executorii pe care le deţine.

În raport de această situaţie de fapt, a considerat reclamanta că pârâta Casa Naţională de Pensii Publice nu a calculat corect procentul care trebuia virat la fondul de pensii.

O altă situaţie de fapt invocată de reclamantă este reprezentată de lipsa sumelor cu titlu de contribuţie la Pilonul II aferente anilor anteriori promovării reclamantei la ÎCCJ (iunie 2019). Din analiza acestei situaţii rezultă că reclamanta consideră că pârâta Curtea de Apel Ploieşti nu a făcut dovada depunerii declaraţiilor şi virării contribuţiilor de asigurări sociale.

De asemenea, reclamanta a susţinut că nu au fost declarate şi virate contribuţiile aferente titlurilor executorii plătire eşalonat de către fostul angajator- Curtea de Apel Ploieşti, în perioada 2019-2014, cu toate că au fost încasate drepturi salariale restante substanţiale.

Totodată, s-a arătat că în fişa participantului la Pilonul II depusă de CNPP nu apar nici contribuţiile aferente sumelor de 221554 RON încasată la 29.12.2023 şi 46786 RON încasată la data de 12.07.2024 de la ÎCCJ.

În ceea ce priveşte raportul juridic litigios cu B. reclamanta a invocat drepturile de care beneficiază în temeiul prevederilor art. 135, art. 137 din Legea nr. 411/2004, precum şi Norma nr. 27/2017 dată în aplicarea Legii nr. 411/2004.

Este de menţionat, pe de o parte, că litigiul de faţă nu vizează în mod strict aplicarea prevederilor Legii nr. 411/2004.

Trebuie observat şi faptul că în prezenta cauză nu este contestat un act administrativ fiscal sau unul administrativ tipic sau asimilat, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) şi c)/1 din Legea nr. 554/2004, nefiind invocat niciun pretins refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri de autoritatea pârâtă, iar între părţi nu există un raport juridic fiscal/administrativ.

Or, obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, respectiv tardivitatea (nesoluţionarea în termen a cererii).

Pe de altă parte, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) si art. 8 din Legea nr. 554/2004, având in vedere ca în cuprinsul acţiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicita anularea unor astfel de acte şi nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se vireze în mod corect contribuţiile de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat ori cotele de contribuţie aferente fondului de pensii administrat privat.

În condiţiile în care în cauză se pune în discuţie dreptul la pensie privată, valoarea sa netă, şi nu acordarea vreunor despăgubiri în temeiul art. 8, 9 din Legea 554/2004 sau art. 19 din acelaşi act normativ este mai mult decât evident că instanţa de contencios administrativ nu este competentă de o manieră neechivocă şi evidentă să soluţioneze asemenea litigii.

Ca atare, cererea reclamantei nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate în Legea nr. 554/2004 şi nici prin alte legi speciale, pentru ca astfel, instanţa de contencios administrativ să fie competentă în a soluţiona acţiunea.

Asadar, competenţa materială de soluţionare a cauzei se determină în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. şi art. 266 şi urm. din Codul Muncii, tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

De asemenea, în cauză sunt aplicabile şi prevederile art. 129-130 din Legea nr. 360/2023.

Văzând şi disp. art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, se constată că prezenta cauză este de competenţa în primă instanţă a secţiei specializate în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale din cadrul tribunalului, motiv pentru care instanţa iniţial sesizată de reclamantă este instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu.

Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Prahova – secţia I civilă (complete specializate în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Statul român prin Ministerul Finanţelor, Casa Naţională de Pensii Publice, Casa Judeţeană de Pensii Prahova, B. a unui fond de pensii administrat privat S.A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Ploieşti în favoarea Tribunalului Prahova – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.