Character of security clearance reports as administrative acts and right to adversarial proceedings in classified information litigation

Şedinţa publică din data de 6 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 octombrie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 anularea următoarelor acte administrative: x/24.05.2022 clasificat secret de serviciu, adresată IPJ Dâmbovita, S/2023542/3.05.2022, clasificat secret de serviciu, adresată ORNISS, raportul x/3.05.2022 clasificat secret de stat, nivel strict secret.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare şi a respins cererea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

- textul legal încălcat de către instanţa de fond este chiar art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care defineşte actul administrativ, atunci când a respins acţiunea ca inadmisibilă calificând actele atacate drept "operaţiuni administrative", iar nu acte administrative.

Astfel, emitenta actelor este pârâta D.G.P.I., care are calitatea de autoritate publică centrală, iar actele, raportul si cele 2 adrese sunt emise de această instituţie, în vederea aplicării legii (executării), în calitate de autoritate de securitate care verifică în angajaţii M.A.I, pentru acordarea/retragerea/prelungirea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

De asemenea, condiţia ca aceste acte să modifice sau să stingă raporturi juridice este îndeplinită. Urmare emiterii celor 2 adrese către IPJ Dâmboviţa si către ORNISS, dar mai ales a raportului x/3.05.2022 clasificat secret de stat, nivel strict secret (avizarea negativa privind prelungirea accesului la informatii clasificate), cele 2 instituţii au emis la rândul lor acte administrative (ORNISS o adresa prin care nu mai prelungeşte accesul la informaţii clasificate şi I.P.J. Dâmboviţa - Dispoziţia M/385/29.05.2022 prin care reclamantul A. a fost destituit din funcţia de şef al politiei oraşului Titu si pus la dispoziţie, acest din urma act fiind anulat de către Tribunalul Dâmboviţa prin Sentinţa 96/2023).

- A doua critica se referă la ignorarea jurisprudenţei recente şi obligatorii a CEDO, în speţa similară "Corneschi împotriva României", atunci când instanţa de fond a apreciat că nu s-a încălcat niciun drept al reclamantului prin faptul că acesta nu a putut lua cunoştinţă de conţinutul actelor atacate.

Hotărârea CEDO "Corneschi vs. Romania" obligatorie pentru instanţele române, chiar în situaţia în care intra în contradicţie cu orice reglementare internă, raportat la faptul ca reclamantul şi avocatul acestuia nu au avut acces pe parcursul procesului la conţinutul actelor contestate, nu au putut face apărări şi propune probe pentru combaterea acuzaţiilor aduse. Trebuie observat că pârâta a avut posibilitatea (Curtea chiar a cerut), ca pe parcursul cercetării judecătoreşti să declasifice raportul, pentru a asigura astfel un proces echitabil, o egalitate de arme a parţilor.

Cauza Corneschi v. România a avut ca izvor o situaţie juridică aproape identică cu cazul supus recursului, diferenţa rezultând din faptul că reclamantul din acea cauza a fost cercetat penal si s-a dispus o soluţie de clasare din lipsa probelor incriminatoare. Ulterior acestei soluţii, nu i-a mai fost prelungita autorizaţia de acces la informaţii clasificate "secret de stat" si a fost destituit. Instanţele naţionale i-au respins acţiunile de anulare a actului administrativ fundamentându-şi hotărârile pe acte clasificate, depuse la dosar ca probe, la care partea nu a avut acces. Totodată judecătorii români nu au făcut o motivare concreta, cu trimitere la situaţia de fapt descris în respectivele acte clasificate.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat că lipsa unei proceduri contradictorii si a "egalitatii armelor" in procesul civil au încălcat dreptul reclamantului la proces echitabil (paragrafele 102, 103, 107, 108, 112 şi 113 din hotărâre). Instanţa europeană a stabilit că prezenţa avocatului reclamantului care deţinea sau nu certificat ORNISS în faţa instanţelor interne, fără nicio posibilitate de a discuta acuzaţiile cu clientului său, nu a fost de natură să asigure reclamantului apărare efectivă.

In concluzie, pentru ca aceste principii să fie respectate, trebuie ca toate înscrisurile clasificate să fie desecretizate, comunicate reclamantului pentru ca acesta să poată formula apărări şi propune la rândul său probe în cunoştinţă de cauză.

În caz contrar, apreciază că instanţa nu trebuie sa aibă în vedere la deliberare înscrisurile clasificate, de conţinutul cărora reclamantul nu poate avea cunoştinţă. Mai mult, instanţa nu poate motiva în concret hotărârea raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, întrucât ar însemna să deconspire actele si faptele care au caracter clasificat, iar în lipsa unei motivări concrete, s-ar ajunge exact în situaţia asupra căreia s-a pronunţat CEDO in cauza Corneschi.

Contrar celor retinute de CEDO, instanta de fond consideră ca reclamantului nu i s-a încălcat niciun drept, deoarace acesta "avea posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul acestor acte clasificate, prin intermediul unui avocat care sa deţină certificat de acces la acestea".

Astfel, judecătorul fondului a ignorat considerentele CEDO, dar şi faptul că în situaţia în care avocatul ar fi avut autorizaţie de acces la aceste acte, nu putea să divulge conţinutul lor reclamantului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Protecţie Internă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidenţiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a adreselor x/24.05.2022 clasificat secret de serviciu, adresată IPJ Dâmbovita, S/2023542/3.05.2022, clasificat secret de serviciu, adresată ORNISS, raportul x/3.05.2022 clasificat secret de stat, nivel strict secret.

Soluţionând cauza în primă instanţă, Curtea de Apel a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A..

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a constatat că singurele acte administrative emise sunt Decizia ORNISS de retragere a autorizaţiei de acces şi actul administrativ de punere la dispoziţia unităţii ca urmare a retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, respectiv Dispoziţia Inspectorului Şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa nr. M/395 din data de 29.06.2021, adresele şi raportul ce fac obiectul prezentei cauze nefiind acte administrative.

Recurentul-reclamant a criticat soluţia primei instanţe, clamând prin cererea de recurs incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât: instanţa de fond a încălcat art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care defineşte actul administrativ, atunci când a respins acţiunea ca inadmisibilă, calificând actele atacate drept "operaţiuni administrative", iar nu acte administrative şi a pronunţat hotărârea cu ignorarea jurisprudenţei recente şi obligatorii a CEDO, în speţa similară "Corneschi împotriva României", atunci când instanţa de fond a apreciat că nu s-a încălcat niciun drept al reclamantului prin faptul că acesta nu a putut lua cunoştinţă de conţinutul actelor atacate.

În continuare, procedând la examinarea sentinţei recurate prin prima motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în sistemul noului C. proc. civ., recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile în litigiu îşi pot apăra drepturile lor subiective, înlăturând efectele hotărârilor pronunţate în condiţiile celor opt cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, în raport de situaţia de fapt care a fost stabilită de instanţa de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Analizarea incidenţei acestui motiv de casare în speţa de faţă presupune cenzurarea de către instanţa de control judiciar a modului în care instanţa de fond a interpretat şi a aplicat normele de drept material, ceea ce presupune, ca situaţie premisă, stabilirea în etapa judecăţii fondului a situaţiei de fapt.

Instanţa de recurs constată, în raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată, precum şi de argumentarea lor în fapt şi în drept că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 în ceea ce priveşte care acte sunt administrative şi care sunt operaţiuni administrative.

În prealabil, trebuie precizat că instanţa de fond în mod legal a reţinut că cele două adrese emise nr. x/24.05.2022 clasificat secret de serviciu, adresată IPJ Dâmbovita şi nr. S/2023542/3.05.2022, clasificat secret de serviciu, adresată ORNISS, sunt acte premergătoare, nu sunt acte administrative care să poată fi supuse controlului instanţei de cont administrativ.

În analiza naturii juridice a Raportului nr. x/03.05.2021, a Deciziei ORNISS de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate şi a Dispoziţiei Inspectorului Şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa nr. M/395 din 29.06.2021, trebuie să se ţină cont de efectele produse de aceste acte asupra situaţiei juridice individuale a persoanei vizate.

Conform definiţiei actului administrativ prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, un act administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice". În acest sens, raportul, decizia ORNISS şi dispoziţia Inspectorului Şef îndeplinesc aceste criterii.

Trebuie menţionat că Raportul nr. x/03.05.2021 nu este o simplă operaţiune administrativă, ci reprezintă un document oficial ce conţine concluzii fundamentale privind incompatibilitatea accesului la informaţii clasificate. Raportul stă la baza unei decizii finale şi determină modificarea statutului juridic al persoanei vizate, influenţând drepturile şi obligaţiile acesteia. Astfel, raportul produce efecte juridice, întrucât contribuie direct la fundamentarea deciziei de retragere a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

Alături de Decizia ORNISS de retragere a autorizaţiei şi Dispoziţia Inspectorului Şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa nr. M/395 din 29.06.2021, Raportul nr. x/03.05.2021 modifică raporturile juridice, are caracter executoriu, produce efecte juridice imediate şi directe şi impune o schimbare formală a statutului angajatului.

În concluzie, interpretarea instanţei de fond, conform căreia raportul nu ar fi act administrativ, contrazice efectele juridice concrete pe care acesta le generează. Având în vedere natura lui unilaterală, emiterea în regim de putere publică şi impactul direct asupra drepturilor şi obligaţiilor persoanei vizate, acest document trebuie calificat drept act administrativ, susceptibil de control de legalitate pe calea contenciosului administrativ.

Înalta Curte mai constată, în ce priveşte Raportul x/03.05.2022, că în dosarul nr. x/2022, în care a fost anulată definitiv dispoziţia de eliberare din funcţie a reclamantului, instanţa de judecată a reţinut în acest dosar următoarele: "dispoziţia contestată este un act administrativ modificator al raporturilor reclamantului de muncă, tribunalul apreciază că era necesar ca aceasta să fie însoţită de actele doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege şi din care să reiasă că nu sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a funcţiei sau că i-ar fi fost refuzată acordarea/ar fi fost retras certificatul de securitate/autorizaţia de acces la documente clasificate."

Tribunalul a reţinut şi că documentul ce conţine motivarea măsurii de retragere a autorizaţei de acces la documente clasificate, respectiv raportul nr. x/03.05.2022, prin care a fost aprobată avizarea negativă a accesului la informaţii secrete de stat este act administrativ, însă "nefiind declasificat deşi s-a solicitat autorităţii emitente să analizeze oportunitatea declasificării, reclamantul, persoana împotriva căreia se folosesc aceste documente clasificate, este lipsită de orice posibilitate de a formula apărări şi a proba contrariul celor consemnate în acestea, atâta timp cât nu are acces la ele (nici ea personal, nici apărătorul ei), împrejurare ce are drept consecinţă încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil al reclamantului (art. 6 par. 1 CEDO). "

Faţă de cele expuse anterior, se reţine că prima instanţă în mod eronat a apreciat că raportul nr. x/03.05.2022 nu este act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte critica recurentului vizând faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu ignorarea jurisprudenţei recente şi obligatorii a CEDO, în speţa similară "Corneschi împotriva României", atunci când instanţa de fond a apreciat că nu s-a încălcat niciun drept al reclamantului prin faptul că acesta nu a putut lua cunoştinţă de conţinutul actelor atacate, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Articolul 51 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul potrivit căruia: "- controlul de către o instanţă naţională al legalităţii unei decizii privind retragerea unui atestat de securitate industrială care permite accesul la informaţii clasificate de către un stat membru nu are ca obiect un act care constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii, în sensul acestei dispoziţii; - controlul de către o astfel de instanţă al legalităţii unei decizii privind, drept consecinţă a retragerii acestui atestat de securitate industrială, retragerea unui certificat de securitate industrială care autorizează accesul la informaţii UE clasificate, în conformitate cu articolul 11 din Decizia 2013/488/UE a Consiliului din 23 septembrie 2013 privind normele de securitate pentru protecţia informaţiilor UE clasificate şi cu anexa V la aceasta, are ca obiect un act care constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii, în sensul acestui articol 51 alin. (1)."

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretat în sensul că: "- pe de o parte, nu se opune unei reglementări şi unei practici naţionale în temeiul cărora o decizie privind retragerea unei autorizări de securitate industrială, în sensul Deciziei 2013/488, nu indică informaţiile clasificate care justifică această retragere, din cauza unor consideraţii imperative care ţin, de exemplu, de protecţia securităţii statului sau a relaţiilor internaţionale, prevăzând totodată că instanţa competentă să aprecieze legalitatea retragerii menţionate are acces la aceste informaţii şi că avocatul fostului titular al acestei autorizări de securitate industrială nu poate avea acces la informaţiile menţionate decât cu acordul autorităţilor naţionale în cauză şi cu condiţia garantării confidenţialităţii lor, în măsura în care această instanţă se asigură că nedivulgarea de informaţii este limitată la strictul necesar şi că este comunicat fostului titular al autorizării de securitate industrială menţionate, în orice caz, conţinutul esenţial al motivelor aceleiaşi retrageri într-o manieră care să ţină seama în mod corespunzător de confidenţialitatea necesară a elementelor de probă;

- pe de altă parte, în ipoteza în care articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale s-ar opune unei asemenea reglementări şi unei asemenea practici, acesta nu impune ca instanţa naţională competentă să comunice ea însăşi fostului titular al autorizării de securitate industrială, dacă este cazul prin intermediul avocatului său, anumite informaţii clasificate atunci când necomunicarea acestor informaţii către acest fost titular sau către avocatul său nu apare ca fiind justificată. Revine autorităţii naţionale competente sarcina să o facă, dacă este cazul. Dacă aceasta nu autorizează comunicarea menţionată, această instanţă procedează la examinarea legalităţii retragerii respectivei autorizări de securitate industrială numai pe baza motivelor şi a elementelor de probă care au fost comunicate."

În acest sens este Decizia C-185/23 - 29 iulie 2024(*) - "Trimitere preliminară - Decizia 2013/488/UE - Informaţii clasificate - Autorizare de securitate industrială - Retragerea autorizării - Nedivulgarea unor informaţii clasificate pe care se întemeiază retragerea - Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Obligaţia de motivare - Acces la dosar - Principiul contradictorialităţii - Articolul 51 din Carta drepturilor fundamentale - Punere în aplicare a dreptului Uniunii" Cauza Protectus s. r. o., fostă BONUL s. r. o., împotriva Výbor Národnej rady Slovenskej republiky na preskúmavanie rozhodnutí Národného bezpečnostného úradu,"

Totodată, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa deosebită pe care o atribuie principiului liberului acces la justiţie pentru însăşi existenţa unei societăţi democratice. Acestei hotărâri îi poate fi atribuit un dublu merit: pe de o parte, acela de a fi tranşat problema privind sfera de aplicabilitate a art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul în care acesta reglementează nu numai condiţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil, ci şi dreptul de a accede la un astfel de proces pentru apărarea drepturilor prevăzute de lege, în acest caz a dreptului la viaţă, iar, pe de altă parte, acela de a fi subliniat importanţa exercitării unui asemenea drept în contextul unei societăţi democratice şi al unui stat de drept.

În sensul considerentelor expuse anterior, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este "să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective", în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunţată în Cauza Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, şi Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

Prin Hotărârea CEDO în cauza Corneschi împotriva României din 11.01.2022, s-a reţinut că, în respectiva cauză, "Curtea nu poate să nu ia în considerare argumentul reclamantului, care nu a fost contestat în mod expres de Guvern, potrivit căruia, în lipsa oricărei posibilităţi, pentru un avocat cu certificat ORNISS, de a divulga informaţiile clasificate clientului său şi de a-i solicita explicaţii factuale, orice apărare, chiar şi de către un avocat cu certificat ORNISS, ar fi fost inoperantă, întrucât ar fi fost prea vagă şi nu ar fi putut fi legată de fapte sau comportamente reale [supra, pct. 79; a se vedea, de asemenea, punctul de vedere al unei instanţe naţionale, citat de reclamant, menţionat la pct. 67 lit. a)]. Curtea ar trebui să se raporteze acum la constatările sale din Muhammad şi Muhammad (citată anterior, pct. 185), în care a precizat că, pe de o parte, autorităţile naţionale nu erau obligate, în temeiul legislaţiei naţionale, să informeze reclamantul cu privire la dreptul său de a fi reprezentat de un avocat deţinător de certificat ORNISS şi că, pe de altă parte, la momentul relevant – ceea ce este parţial relevant şi pentru prezenta cauză – foarte puţini avocaţi deţineau un astfel de certificat, numele acestora nefiind nici măcar făcute publice de barou (ibidem, pct. 57-58). În aceste condiţii, Curtea consideră că eficacitatea unei astfel de apărări în cauza reclamantului poate fi pusă în discuţie.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că prezenţa avocatului reclamantului (deţinător sau nu de certificat ORNISS) în faţa instanţelor naţionale, fără nicio posibilitate de a confirma acuzaţiile aduse clientului său, nu era de natură să asigure apărarea efectivă a reclamantului astfel încât să se poată compensa în mod semnificativ limitările care îl afectează în exercitarea drepturilor sale procedurale [a se vedea Regner, citată anterior, pct. 148; şi mutatis mutandis, în cadrul acţiunilor penale împotriva reclamanţilor, Ibrahim şi alţii împotriva Regatului Unit (MC), nr. 50541/08 şi alte 3, pct. 265, 13 septembrie 2016]."

Înalta Curte are în vedere faptul că reclamantul din prezenta cauză a avut posibilitatea şi a angajat unui avocat care deţine certificat ORNISS, dar doar pentru cele două adrese secret de serviciu (care sunt de fapt nişte constatări făcute în urma raportului), întrucât pentru acest nivel avea autorizare apărătorul său, NU însă şi pentru raportul strict secret, a cărui desecretizare solicitată instituţiei a fost respinsă.

Judecătorului fondului îi revine sarcina să facă toate demersurile pentru a facilita accesul reclamantului la înscrisurile cauzei, fie prin revenirea către instituţia pârâtă cu solicitarea de a desecretiza înscrisul sau printr-un apărător cu nivel de autorizare strict secret.

Având în vedere considerentele care au determinat soluţia recursului de faţă şi pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea continuării judecăţii, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa în parte sentinţa şi va trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe capătul de acţiune vizând raportul x/3.05.2022 clasificat secret de stat - nivel strict secret, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 65 pronunţate la 12 aprilie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa şi trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe capătul de acţiune vizând raportul x/3.05.2022 clasificat secret de stat - nivel strict secret.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 martie 2025.