Inclusion of cemetery land in public domain and the requirement to prove entry into civil circuit to waive prior administrative complaint

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.01.2023, sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, ulterior precizată, reclamanta Parohia Mărculeşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Mărculeşti, prin primar, Consiliul Local al Comunei Mărculeşti, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cosâmbeşti, Consiliul Local al Comunei Cosâmbeşti şi Guvernul României:

a.anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local nr. 18 adoptată de Consiliul Local al Comunei Cosâmbeşti, din data de 27.08.1999, cu completările şi modificările ulterioare, şi Hotărârea Consiliului Local Mărculeşti, cu completările şi modificările ulterioare, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al localităţii, în sensul în care să se elimine poziţiile prin care s-a introdus în domeniul public al localităţii terenul cu destinaţie cimitir;

b. Anularea parţială a hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, Anexa nr. 23, în ceea ce priveşte poziţia cimitir nr. 172, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205 bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ Teritoriale Mărculeşti a cimitirului Parohiei Mărculeşti.

Prin sentinţa civilă nr. 409/10.04.2023, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat soluţionarea cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.

La data de 19.04.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul nr. x/2023.

Reclamanta Parohia Mărculeşti formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local Cosâmbeşti nr. 18/27.08.1999, cu completările şi modificările ulterioare, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Cosâmbeşti, în sensul eliminării poziţiei nr. 172 prin care s-a introdus în domeniul public al localităţii Cosâmbeşti terenul cu destinaţie cimitir aparţinând Parohiei Mărculeşti; anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local Mărculeşti nr. 32/07.08.2006, cu completările şi modificările ulterioare, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Cosâmbeşti, în sensul eliminării poziţiei nr. 41 prin care s-a introdus în domeniul public al localităţii Cosâmbeşti terenul cu destinaţie cimitir aparţinând Parohiei Mărculeşti; anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, Anexa nr. 23, în ceea ce priveşte poziţia cimitirului parohial menţionat, respectiv poziţia nr. 172, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenenţa domeniului public al Unităţii Administrativ Teritoriale Cosâmbeşti a cimitirului Parohiei Cosâmbeşti.

Prin încheierea din data de 20.03.2023, Curtea a respins excepţia conexităţii, ca nefondată, iar prin încheierea din data de 23.01.2024 a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei de interes, ca neîntemeiate, pentru considerentele arătate în cuprinsul acestor încheieri.

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 453 pronunţată la 20 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Parohia Mărculeşti, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Cosâmbeşti, Consiliul Local al Comunei Cosâmbeşti, Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Mărculeşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Mărculeşti, a anulat în parte Hotărârea Consiliului Local al Comunei Cosâmbeşti jud. Ialomiţa nr. 18/27.08.1999, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Cosâmbeşti, respectiv poziţia 172, la care s-a menţionat terenul cu destinaţie cimitir din satul Mărculeşti, a anulat în parte Hotărârea Guvernului nr. 1353/2001, Anexa nr. 23 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Cosâmbeşti, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea I, în data de 26.03.2022, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Comunei Cosâmbeşti a cimitirului - poziţia 172 şi a anulat în parte Hotărârea Consiliului Local al Comunei Mărculeşti jud. Ialomiţa nr. 32/07.08.2006, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Mărculeşti jud. Ialomiţa, respectiv poziţia 41, la care s-a menţionat terenul cu destinaţie cimitir.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 453 pronunţate la 20 martie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs Unitatea Administrativ Teritorială Cosâmbeşti, Consiliul Local al Comunei Cosâmbeşti, Unitatea Administrativ Teritorială Mărculeşti, Consiliul Local al Comunei Mărculeşti şi Guvernul României, toţi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Cosâmbeşti şi Consiliul Local al Comunei Cosâmbeşti au susţinut că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a trecut peste dispoziţiile art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 28 din Legea nr. 489/2006 incidente cauzei şi a respins excepţiile invocate prin întâmpinări, ca neîntemeiate, prin încheierea din 22.12.2023 şi pe fond a admis acţiunea, anulând în parte Hotărârea Consiliului Local al Comunei Cosâmbeşti nr. 18 din 27.08.1999, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Cosâmbeşti, respectiv poziţiile 172, prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenurile cu destinaţie cimitir din Mărculeşti, Anulează în parte Hotărârea Guvernului nr. 1353/2001, anexa nr. 23, în ceea ce priveşte poziţiile cimitirelor.

Deşi din înscrisurile depuse la dosar nu există nici măcar prezumţia că aceste Parohii au avut în proprietate terenurile pe care sunt amplasate aceste cimitire, ci că doar le-au folosit, instanţa de fond trece peste dispoziţiile legale şi admite acţiunea anulând Hotărârea Consiliului Local şi Hotărârea de Guvern pentru atestarea domeniului public al comunei Cosîmbeşti după mai bine de 20 de ani, creând un precedent foarte periculos întrucât, dacă aceste cimitire, vor trece în proprietatea Parohiilor, persoanele care nu au moştenitori şi cazurile sociale nu vor mai avea unde să fie înmormântate.

Recurenţii Unitatea Administrativ Teritorială Mărculeşti şi Consiliul Local al Comunei Mărculeşti au apreciat că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. au incidenţă în cauză, întrucât soluţia instanţei de fond este nelegală, în ceea ce priveşte fondul cererii reclamantei. cimitirul a fost administrat cel puţin după anul 1990 de Primărta Cosâmbesti, şi apoi de Primăria Mărculeşti. În toată această perioadă. niciodată parohia nu a emis vreo pretenţie cu privire la terenul cu această destinaţie. După înfiinţarea Comunei Mărculeşti au fost efectuate investiţii majore în amenajarea şi întreţinerea acestui obiectiv. La data atestării domeniului public al comunei nu au existat revendicări ale terenului, astfel că au fost respectate prevederile Legii nr. 219/1998. După înfiinţarea Comunei Mărculeşti cimitirul a fost extins cu o suprafaţă suplimentară de 5000 mp, astfel că la această data suprafaţa totală este de 15.000 mp.

Opinează că autorităţile administrative locală şi centrală au respectat procedura de atestare a domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, neputând fi identificat vreun motiv de anulare a actelor arătate de reclamantă, care de altfel îşi putea valorifica prezumtivul drept de proprietate asupra terenului cu destinaţia de cimitir în condiţiile legilor fondului funciar. Ori, în evidenţele comisiilor locale de fond funciar nu se regăseşte vreo cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul cu destinaţia de cimitir.

Din economia Legii nr. 213/1998, rezultă că cimitirul comunal, revendicat de reclamantă, face parte din domeniul public al comunei, care este inalienabil, insesizabil şi intangibil.

O primă critică adusă instanţei de fond şi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este soluţionarea greşită a excepţiilor invocate.

Cealaltă critică, încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează nesocotirea prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, în contextul în care parohia cunoştea de mult timp despre faptul că cimitirul figurează în patrimoniul public al comunei, dar şi aplicarea greşită sau neaplicarea prevederilor Legii nr. 213/1998, respective ale Legii nr. 18/1991.

Hotărârea luată de autorităţile deliberative locale a căror anulare s-a solicitat, trebuia să fie contestată în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. .554/2004, sub sancţiunea prescripţiei dreptului la acţiune, aspect pe care instanţa l-a ignorat.

Prevederile Legii nr. 213/1998 evocate de instanţa de fond trebuiau corelate cu prevederile Legii nr. 18/1991 şi ale celorlalte legi din materia fondului funciar şi ale restituirii proprietăţilor În contextul în care după apariţia Legii nr. 18/1991, parohia nu a solicitat recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra terenului cu destinaţia de cimitir, procedura urmată de autorităţile locale de includere a acestui teren în patrimoniul public al UAT a fost una legală, scopul Legii nr. 213/1998 fiind tocmai cel de reglementare a regimului juridic al bunurilor aflate pe teritoriul administrativ al Comunei Cosâmbeşti, ulterior Mărculeşti.

Instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că cimitirul a fost administrat cel puţin după anul 1990. de cele două UAT-uri, fiind efectuate investiţii în amenajarea şi întreţinerea acestui obiectiv. În toată această perioadă, niciodată parohia nu a emis vreo pretenţie cu privire la terenul cu această destinaţie. Mai mult, suprafaţa iniţială de teren. de 10 000 mp. a fost suplimentată cu suprafaţa de 5000 mp., ceea ce înseamnă că cel puţin această suprafaţă a fost legal introdusă în domeniul public al comunei.

Pârâtul Guvernul României a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, după o succintă prezentare a situaţiei de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal şi a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, a învederat următoarele:

- Instanţa a respins în mod neîntemeiat excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, întrucât nu s-a adresat cu plângere prealabilă şi Guvernului României, în calitatea sa de emitent al H.G. nr. 1353/2001, pentru a solicita revocarea acesteia.

În speţă, natura juridică de act administrativ, cu caracter individual, o are doar H.G. nr. 1353/2001, în timp ce Hotărârea Consiliului Local Cosâmbeşti nr. 18/27.08.1999 şi Hotărârea Consiliului Local al Comunei Mărculeşti jud. Ialomiţa nr. 32/07.08.2006 reprezintă operaţiuni administrative prealabile adoptării actului administrativ reprezentat de hotărârea de guvern.

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, în mod obligatoriu reclamanta ar fi trebuit ca, înainte de a promova acţiunea de faţă, în anularea H.G. nr. 1353/2001, să se adreseze emitentului cu plângere prealabilă, pentru a solicita revocarea actului.

Totodată, deşi afirmă incidenţa situaţiei de excepţie la care se referă art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, privind intrarea actului în circuitul civil şi producerea de efecte juridice, reclamanta nu demonstrează şi, cu atât mai puţin, nu dovedeşte, că în baza H.G. nr. 1353/2001 au fost încheiate acte juridice prin care, eventual, să se constituie în favoarea unor terţe persoane drepturi asupra sau în legătură cu cimitirul litigios, ci are în vedere pur şi simplu adoptarea actului şi publicarea sa, respectiv producerea de efecte juridice, ceea ce, aşa cum s-a arătat, nu este suficient pentru a conchide că actul nu mai poate fi revocat, pentru a se justifica înlăturarea obligativităţii procedurii prealabile.

Prin urmare, excepţia invocată nu poate fi reţinută, parcurgerea procedurii prealabile fiind obligatorie în speţă, raportat la H.G. nr. 1353/2001, în conformitate cu art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

- În mod eronat, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât între Guvernul României şi reclamantă nu există vreun raport juridic de drept material care, prin cerere, să poată fi transpus într-un raport de drept procesual.

- În ceea soluţia de anulare parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum si al municipiilor, oraşelor si comunelor din judeţ - Anexa 23 - poziţia cimitir 172, consideră că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii.

Hotărârea Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa, este temeinică şi legală şi a fost adoptată de executiv, astfel cum reiese şi din Nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Administraţiei Publice (în organizarea de la acea dată), Prefectura judeţului Ialomiţa şi Consiliul judeţean Ialomiţa, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale cu atribuţii şi competenţe în domeniul administraţiei publice locale şi al iniţierii proiectelor de acte administrative din sfera lor de competenţă.

În ceea ce priveşte cimitirul aflat în administrarea Consiliului Local al Comunei Munteni - Buzău, învederează faptul că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 102/2014 privind cimitirele şi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată, autorităţile publice locale au obligaţia de a înfiinţa şi de a avea în proprietate cimitire în fiecare localitate. De asemenea, cimitirele comunale, orăşeneşti sau municipale nu pot fi administrate de parohiile locale, ci de operatori economici care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 102/2014.

Analizarea, respectiv cenzurarea valabilităţii titlului cu care unitatea administrativ-teritorială deţine imobilele în discuţie este de competenţa instanţelor de drept comun. Instanţa de contencios poate analiza legalitatea unui act administrativ prin prisma respectării dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia şi a normelor de competenţă conferite de lege emitentului actului.

În concluzie, având în vedere argumentele anterior menţionate, solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamanta Parohia Mărculeşti a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local nr. 18 adoptată de Consiliul Local al Comunei Cosâmbeşti, din data de 27.08.1999, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Mărculeşti nr. 32/07.08.2006 şi a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, Anexa nr. 23, în ceea ce priveşte poziţia cimitir nr. 172.

Soluţionând cauza, curtea de apel a admis cererea de chemare în judecată, reţinând că H.G. nr. 1353/2001, Anexa 23 a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, context în care nu mai este necesară efectuarea procedurii prealabile conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi că, emitenţii HCL nr. 18/1999 şi 32/2006 nu a probat împrejurarea că a dobândit proprietatea printr-unul din modurile legale de dobândire a suprafeţei de teren menţionate ca fiind cimitire.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Cosâmbeşti, prin primar, Consiliul Local al Comunei Cosâmbeşti, Unitatea Administrativ Teritorială Mărculeşti, prin primar, Consiliul Local al Comunei Mărculeşti şi Guvernul României, criticând soluţia pentru nelegalitate.

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în sistemul noului C. proc. civ., recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile în litigiu îşi pot apăra drepturile lor subiective, înlăturând efectele hotărârilor pronunţate în condiţiile celor opt cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, în raport de situaţia de fapt care a fost stabilită de instanţa de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Analizarea incidenţei acestui motiv de casare în speţa de faţă presupune cenzurarea de către instanţa de control judiciar a modului în care instanţa de fond a interpretat şi a aplicat normele de drept material, ceea ce presupune, ca situaţie premisă, stabilirea în etapa judecăţii fondului a situaţiei de fapt.

Analizând hotărârea recurată pentru a verifica când a avut loc intrarea în circuitul civil a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001 privind atestarea bunurilor aparţinând domeniului public al judeţelor/comunelor/oraşelor, având în vedere că recurentul-pârât Guvernul României a susţinut că acţiunea este inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, instanţa de recurs constată că, judecătorul fondului nu a administrat probatoriu pentru a stabili cu certitudine acest aspect, cu atât mai mult cu cât, în analiza incidenţei art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a stabilit lipsa obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile, deşi simpla publicare a hotărârii de guvern în monitorul oficial nu echivalează cu intrarea acesteia în circuitul civil.

Înalta Curte precizează că art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 stabileşte că, în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe sau al acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Prin acest articol, pe lângă excepţiile de la obligativitatea formulării plângerii prealabile, care vizează ipotezele determinate de calitatea emitentului şi de obiectul acţiunii, sunt reglementate şi excepţii determinate de consecinţele produse de actele administrative vizate - cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate.

În cazul acestor din urmă excepţii, textul legal trimite la două condiţii distincte, respectiv intrarea în circuitul civil a actului administrativ şi producerea de consecinţe juridice de către acesta.

Astfel cum s-a reţinut şi în doctrină, o chestiune dificil de lămurit în practică este aceea a identificării momentului de la care un act administrativ începe să producă efectele juridice pentru care a fost emis, în acest sens afirmându-se că unele acte administrative individuale fundamentează contracte civile (în sensul că acestea din urmă nu se pot încheia în lipsa actului administrativ), astfel că în felul acesta actul administrativ individual "intră" în circuitul civil în sensul că, indirect, prin intermediul contractului civil, influenţează producerea de efecte juridice civile (naştere, modificare sau stingere de raporturi juridice civile). Totodată, există şi situaţia în care actul intră în circuitul civil atunci când, fără mijlocirea unui contract civil, dă naştere unui drept subiectiv civil a cărui stabilitate este garantată de lege.

Raportat la aceste repere, nu se poate reţine că simpla emitere şi publicare a hotărârii de guvern privind atestarea bunurilor care aparţin domeniului public echivalează cu intrarea acesteia în circuitul civil, momentul la care s-au produs efecte concrete faţă de terţi urmând a se analiza în baza probatoriului administrat.

De vreme ce caracterul obligatoriu al plângerii prealabile, drept condiţie de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, constituie regula în contenciosul administrativ, iar excepţia neparcurgerii acesteia este una dirimanta, autorităţii publice neputându-i-se impune să facă dovada unui fapt negativ, revine reclamantului interesat sarcina de a administra probe pertinente şi concludente în susţinerea tezei exceptării sale de la obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, în sensul de a demonstra că actul contestat a intrat în circuitul civil şi se încadrează în ipoteza reglementată de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Perfectarea unor contracte privind concesiunea locurilor de veci ce au drept părţi contractante parohiile, iar nu unităţile administrativ teritoriale, nu poate fi reţinută drept dovadă a intrării hotărârii de guvern privind atestarea bunurilor aparţinând domeniului public al judeţelor/comunelor/oraşelor în circuitul civil, ci este de natură a susţine teza contrară, întrucât, prin încheierea acestor contracte de concesiune, actul administrativ a fost, în realitate, ignorat, parohiile evocând un drept propriu în demersul de perfectare a acestor contracte.

În concluzie, în planul verificării admisibilităţii sau inadmisibilităţii acţiunii în anularea hotărârii de guvern în discuţie, este necesar a se constata existenţa unor elemente concrete care să probeze atât intrarea actelor administrative în circuitul civil, cât şi producerea efectelor juridice.

Prima instanţă a reţinut că nu era necesară procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, întrucât Hotărârea de Guvern nr. 1353/2001 ar fi intrat în circuitul civil, însă nu indică nicio împrejurare care să ateste acest aspect, ceea ce conduce la concluzia că judecătorul fondului a considerat intrarea în circuitul civil a acestuia odată cu publicarea sa în monitorul oficial, ceea ce nu este suficient pentru a concluziona că actul administrativ nu mai poate fi revocat, pentru înlăturarea obligativităţii procedurii prealabile.

Este necesar în acest scop, să se stabilească dacă în baza H.G. nr. 1353/2001 au fost încheiate acte juridice prin care, eventual să se constituie în favoarea unor terţi drepturi în legătură cu cimitirul respectiv, şi dacă nu, acest lucru înseamnă că nu a intrat în circuitul civil hotărârea de guvern şi ar fi fost obligatorie plângerea prealabilă. Ulterior, după îndeplinirea acestor condiţii, judecătorul fondului va verifica în cadrul acţiunii în anularea hotărârilor atacate, atât viciile de legalitate, cât şi interesul legitim privat invocat de parohii, privit lato sensu, cu observarea diferenţei dintre noţiunea de interes şi cea de drept/titlu exhibat.

Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile cazului de casare de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele care au determinat soluţia recursului de faţă şi pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea continuării judecăţii, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte reţine că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate prin cererile de recurs, în special cele menţionate de către Unitatea Administrativ Teritorială Cosâmbeşti, Consiliul Local al Comunei Cosâmbeşti, Unitatea Administrativ Teritorială Mărculeşti, prin primar, Consiliul Local al Comunei Mărculeşti şi Guvernul României, acestea urmând a fi avute în vedere de către judecătorul fondului în rejudecare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Cosâmbeşti, prin primar, Consiliul Local al Comunei Cosâmbeşti, Unitatea Administrativ Teritorială Mărculeşti, prin primar, Consiliul Local al Comunei Mărculeşti şi Guvernul României împotriva sentinţei civile 453 pronunţate la 20 martie 2024 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 martie 2025.