Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1229/2024 AI generated

Admissibility of constitutional court referral challenging interpretation of qualified majority calculation in Administrative Code

Case Number Decizia nr. 1229/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the local administrative authorities as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to grant the suspension of two 2021 local council resolutions regarding the topographic-cadastre documentation and the reconfiguration of agricultural parcels for urban development. The dispute centered on whether the local council violated the quorum requirements for adopting majorities in the Administrative Code, with the plaintiff alleging that the measures were invalid due to a miscalculation of the qualified majority (two-thirds of members) under Article 5, letter dd), while the authorities argued for a different interpretation of the statutory formula. The court rejected the authorities' ancillary request to refer a preliminary question of constitutionality to the Constitutional Court, holding that such a referral was inadmissible because the challenge targeted a specific judicial interpretation of the existing legal text rather than the constitutionality of the norm itself, and because the alleged interpretive difference did not affect the specific factual outcome of the quorum count in this instance.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Admissibility of constitutional court referral challenging interpretation of qualified majority calculation in Administrative Code: The dispute centered on whether the local council violated the quorum requirements for adopting majorities in the Administrative Code, with the plaintiff alleging that the measures were invalid due to a miscalculation of the qualified majority (two-thirds of members) under Article 5, letter dd), while the authorities argued for a different interpretation of the statutory formula. The court rejected the authorities' ancillary request to refer a preliminary question of constitutionality to the Constitutional Court, holding that such a referral was inadmissible because the challenge targeted a specific judicial interpretation of the existing legal text rather than the constitutionality of the norm itself, and because the alleged interpretive difference did not affect the specific factual outcome of the quorum count in this instance.

Keywords

AI generated
constitutionality challenge of administrative decisions qualified majority interpretation of a judgment preliminary decision local authority

Cited Legislation

AI generated
art. 29 din Legea nr. 47/1992
x/2021, Curtea Constituţională este competentă să judece excepţia de neconstituţionalitate şi sunt îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru ca instanţa să poată constata admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
d) din Constituţie, art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art.
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
(1) şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisbilă numai în măsura în care prin exceptia invocată se tinde la constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege sau ordonanţă.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule governing the dismissal of an appeal as unfounded in civil procedure.
art. 402 C. proc. civ
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 februarie 2024.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Substantive legal basis authorizing the court to decide on the admission of the appeal in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the dismissal of an appeal as unfounded in civil procedure.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin sentinţa civilă nr. 6919 din 11.11.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes invocată prin întâmpinare.

S-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliu Local al Comunei Mogoşoaia invocată prin întâmpinare.

S-a respins acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Mogoşoia prin Primar şi Consiliul Local al Comunei Mogoşoia şi intervenientul Judeţul Ilfov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean B., ca neîntemeiată.

S-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de către Judeţul Ilfov în favoarea pârâţilor.

S-a luat act că pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, A., în temeiul disp. art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea 554/2004, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând procesul în fond, să se dispună admiterea cererii de suspendare a executării HCL nr. 59/02.07.2021 prin care a fost aprobată documentaţia topo cadastrală şi a HCL nr. 60/02.07.2021 prin care a fost aprobat Regulamentul privind reconfigurarea parcelelor, cu consecinţa respingerii cererii de intervenţie accesorie formulată de către Judeţul Ilfov în favoarea pârâţilor, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

3. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2057 din 07 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX- scontencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

A admis recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 6919/11.11.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Unitatea Administrativ Teritoriala Mogoşoaia, prin Primar, Consiliul Local al Comunei Mogoşoaia şi intimatul-intervenient Judeţul Ilfov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean. A casat în parte sentinţa recurată şi în rejudecare:

A admis cererea de suspendare.

A dispus suspendarea executării HCL nr. 59/02.07.2021 şi HCL 60/02.07.2021 până la pronunţarea instanţei de fond.

A respins cererea de intervenţie accesorie.

A menţinut sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte soluţiile de respingere a excepţiilor lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al comunei Mogoşoaia.

A obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 2388,96 RON cheltuieli de judecată în fond.

A obligat intimaţii pârâţi la plata către recurentul reclamant a sumei de 3.730,02 RON cheltuieli de judecată în recurs.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2057 din 07 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX- scontencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Mogoşaora prin primar şi Consiliul Local al Comunei Mogoşoaia.

În motivarea căii de atac, pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Mogoşaora prin primar şi Consiliul Local al Comunei Mogoşoaia au susţinut următoarele:

În dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat suspendarea Hotărârilor Consiliului Local Mogosoaia nr. 59/02.07.2021 şi nr. 60/02.07.2021, despre care susţin că nu au fost adoptate cu majoritatea solicitată de Codul administrativ, afirmând în concret că recurentele nu au respectat prevederile art. 5 lit. dd) din Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019).

Hotărârea Consiliului Local Mogoşoaia nr. 59/02.07.2021 priveşte aprobarea Documentaţiei topo cadastrală - Documentaţie tehnică pentru reconfigurarea parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziţionării şi a suprafeţei parcelelor, de pregătire a terenului în Sectorul Zero, Comuna Mogosoaia, judeţ Ilfov.

Hotărârea _Consiliului Local Mogoşoaia nr. 60/02.07.2021 priveşte aprobarea Regulamentului privind reconfigurarea parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole prin schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic cu modificarea geometriei, poziţionării şi a suprafeţei parcelelor şi de pregătire a terenului în Sectorul Zero, Comuna Mogosoaia, judeţ Ilfov în suprafaţă totală de 1168,51 hectare din cadrul unităţii administrativ - teritoriale Mogosoaia, judeţ Ilfov.

Astfel, HCL nr. 59/2021 şi HCL nr. 60/2021 nu privesc dobândirea de către autoritatea locală a dreptului de proprietate privată al reclamantului, ci sunt hotărâri privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului, astfel că în mod corect au fost adoptate cu majoritate absolută în aplicarea următoarelor texte legale: art. 139 alin. (2) din Codul administrativ: "[.-] hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie."

Art. 5 lit. dd) din Codul administrativ defineşte majoritatea calificată ca fiind: "primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor organului colegial stabilit în condiţiile legii.

Or, reclamantul susţine în mod neîntemeiat că, în temeiul art. 5 lit. dd) din Codul administrativ, în ipoteza precum cea din speţă în care consiliul local este format din 15 consilieri, majoritatea calificată ar fi de 11 voturi, în dezacord cu opinia recurentelor care consideră că art. 5 lit. dd) din Codul administrativ, deşi nu este un text clar şl previzibil, trebuie interpretat în sensul că, în ipoteza în care consiliul local este format din 15 consilieri, majoritatea calificată este de 10 voturi.

Până în prezent textul atacat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, constituţionalitatea art. 5 lit. dd) din Codul administrativ are o înrâurire asupra modalităţii de soluţionare a cauzei nr. x/2021, Curtea Constituţională este competentă să judece excepţia de neconstituţionalitate şi sunt îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru ca instanţa să poată constata admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, cu toate că în cauză erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea recurentelor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 lit. dd) din Codul administrativ.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. şi intimata – intervenientă U.A.T. Judeţul Ilfov au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenţii-pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială Mogoşoaia prin primar şi Consiliul Local al Comunei Mogoşoaia în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 5 lit. dd) din Codul administrativ care prevede că majoritatea calificată reprezintă "primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor organului colegial stabilit în condiţiile legii", acesta fiind neconstituţional în măsura în care se interpretează că are în vedere determinarea/stabilirea majorităţii calificate ca fiind primul număr natural mai mare şi în cazul în care rezultatul obţinut prin aplicarea fracţiei/procentului stabilit/stabilite de lege la totalul numărului consilierilor este un număr natural (întreg) şi nu un număr zecimal, solicitând să se dispună suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională.

Prin sentinţa nr. 2057 din 07 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Instanţa de fond a observat, în mod corect, faptul că, raportat la numărul de voturi cu care au fost adoptate hotărârile de consiliu local în discuţie, argumentele recurenţilor-pârâţi referitoare la textul art. 5 lit. dd) din Codul administrativ nu au legătură cu prezenta cauză, atâta timp cât şi numărul obţinut prin aplicarea modalităţii de calcul şi de interpretare propuse este diferit de cel al consilierilor locali care au votat în sens pozitiv.

Pe de altă parte, din interpretarea sistematică şi coroborată a prevederilor art. 29 alin. (1) şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisbilă numai în măsura în care prin exceptia invocată se tinde la constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege sau ordonanţă.

Or, se observă că în prezenta cauză, titularul cererii de sesizare nu urmăreşte declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor invocate ci o interpretare a acestora, în raport de situaţia concretă a speţei de faţă, ceea ce nu poate fi considerat a îndeplini scopul avut în vedere de legiuitor la reglementarea condiţiilor în care poate fi sesizată Curtea Constituţională.

Prin urmare, instanţa de recurs apreciază că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenţii-pârâţi solicită declararea neconstituţionalităţii unei anume modalităţi de interpretare a textului art. 5 lit. dd) din Codul Administrativ, arătându-şi dezacordul faţă de această posibilă interpretare, dezacord care reprezintă de fapt fundamentul cererii de sesizare.

Mai mult decât atât, instanţa de recurs subliniază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma admisibilităţii acesteia, nu poate avea la bază simpla nemulţumire faţă de opţiunea aleasă de legiuitor ci trebuie să vizeze încălcarea, prin respectiva opţiune, a unor texte şi principii constituţionale.

În concluzie, în speţa de faţă, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată se tinde practic la stabilirea modalităţii de interpretare şi aplicare a textului în discuţie, nereprezentând o critică de neconstituţionalitate în sensul avut în vedere de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Mogoşaora prin primar şi Consiliul Local al Comunei Mogoşoaia împotriva sentinţei civile nr. 2057 din 07 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX- scontencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 februarie 2024.