Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 766/RC/2024 AI generated

Bid-rigging via simulated competition: whether non-price collusion to bypass minimum bidder requirements constitutes denaturing of adjudication price

Case Number Decizia nr. 766/RC/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeals filed by seven defendants, upholding the definitive appellate decision that confirmed their convictions for public bid-rigging and abuse of office, with one defendant’s specific charges regarding organized crime groups acquitted at the appellate stage. The case involved an organized scheme by a bailiff and co-conspirators who simulated competitive public auctions of real estate properties under forced execution by arranging for formal, low-bid participation from accomplices to bypass the legal requirement for a minimum of two serious bidders, thereby artificially suppressing adjudication prices to near the minimum deposit threshold. The Court held that the appellate court correctly established that the defendants’ conduct satisfied the elements of the offense under Article 246 of the Penal Code, specifically interpreting that the "understanding to distort the adjudication price" is fulfilled when participants collude to alter the competitive character of the bid to artificially depress prices, and that the bailiff’s failure to intervene constituted abuse of office under Article 297 of the Penal Code and Law No. 78/2000, as it violated the duty to ensure the legal integrity of the auction procedure under Article 509 of the old Civil Procedure Code; the Court rejected arguments based on the statute of limitations, the non-applicability of the 1865 procedural rules to subsequent auction sessions, and the absence of specific pecuniary damage, affirming that the offense is a crime against trust and property requiring only the distortion of competitive bidding mechanisms.

Legislator headnote

AI generated

art. 297 alin. (1) din C. pen, art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 72 alin. (1) din C. pen, art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen, art. 91 din C. pen; Bid-rigging via simulated competition: whether non-price collusion to bypass minimum bidder requirements constitutes denaturing of adjudication price: The case involved an organized scheme by a bailiff and co-conspirators who simulated competitive public auctions of real estate properties under forced execution by arranging for formal, low-bid participation from accomplices to bypass the legal requirement for a minimum of two serious bidders, thereby artificially suppressing adjudication prices to near the minimum deposit threshold. The Court held that the appellate court correctly established that the defendants’ conduct satisfied the elements of the offense under Article 246 of the Penal Code, specifically interpreting that the "understanding to distort the adjudication price" is fulfilled when participants collude to alter the competitive character of the bid to artificially depress prices, and that the bailiff’s failure to intervene constituted abuse of office under Article 297 of the Penal Code and Law No. 78/2000, as it violated the duty to ensure the legal integrity of the auction procedure under Article 509 of the old Civil Procedure Code; the Court rejected arguments based on the statute of limitations, the non-applicability of the 1865 procedural rules to subsequent auction sessions, and the absence of specific pecuniary damage, affirming that the offense is a crime against trust and property requiring only the distortion of competitive bidding mechanisms.

Keywords

AI generated
bid rigging forced auction of property competition rules procedural rules article of civil procedure organized crime

Cited Legislation

AI generated
art. 297 alin. (1) din C. pen
de art. 297 alin. (1) din C. pen.
art. 132 din Legea nr. 78/2000
cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi cu aplicarea art.
art. 35 alin. (1) din C. pen
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
art. 72 alin. (1) din C. pen
În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii din 12.02.2020 – 13.02.2020 (o zi).
art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen
În baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev.
art. 91 din C. pen
În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art.
art. 1357 din C. civ
pen., cu reţinerea art. 1357 din C. civ., art.
art. 19 alin. (10) din Legea nr. 255/2010
În baza art. 19 alin. (10) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local şi art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Basis for dismissing the cassation appeals as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellants.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 103/F din 09 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (48 de acte materiale, constatând că fapta imputată acestuia în legătură cu licitaţia publică desfăşurată în vederea adjudecării terenului situat în Ploieşti, bd. x, nr 285, judeţ Prahova, nu există) – faptă săvârşită în perioada 18.12.2018 – 12.11.2019, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

şi

- constituirea unui grup infracţional organizat – faptă săvârşită începând cu luna decembrie a anului 2018 până la data de 13.02.2019, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii din 12.02.2020 – 13.02.2020 (o zi).

A condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de:

- deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată (51 de acte materiale – 39 autorat, 12 instigare, constatând că inculpatul nu s-a înţeles cu celălalt participant pentru denaturarea preţului de adjudecare a imobilului situat în Ploieşti, bd. x, judeţul Prahova – fapta nu există) – faptă comisă în perioada 18.12.2018-12.11.2019, prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

şi

- constituirea unui grup infracţional organizat – faptă săvârşită începând cu luna decembrie a anului 2018 până la data de 13.02.2019, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen. (49 de acte materiale) – fapta nu există.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii din 12.02.2020 – 13.02.2020 (o zi).

A condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de:

- deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată (46 acte materiale, constatând că inculpatul nu s-a înţeles cu celălalt participant pentru denaturarea preţului de adjudecare a imobilului situat în Ploieşti, bd. x, judeţul Prahova – fapta nu există) – faptă comisă în perioada 18.12.2018-13.02.2019, prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

şi

- constituirea unui grup infracţional organizat – faptă săvârşită începând cu luna decembrie a anului 2018 până la data de 13.02.2019, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, rap. la art. 35 alin. (1) din C. pen. (47 de acte materiale) – fapta nu există.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii din 12.02.2020 – 13.02.2020 (o zi).

A condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de:

- deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată (13 acte materiale) - faptă comisă în perioada 18.12.2018-19.12.2018, prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

şi

- constituirea unui grup infracţional organizat – faptă săvârşită începând cu luna decembrie a anului 2018 până la data de 19.12.2019, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii din 12.02.2020 – 13.02.2020 (o zi).

A condamnat pe inculpatul E. la pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de:

- complicitate la deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată (46 acte materiale, constatând că autorul nu s-a înţeles cu celălalt participant pentru denaturarea preţului de adjudecare a imobilului situat în Ploieşti, bd. x, judeţul Prahova – fapta nu există) – faptă comisă în perioada 18.12.2018-13.02.2019, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 246 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

şi

- constituirea unui grup infracţional organizat (în varianta aderării) – faptă săvârşită începând cu 17.12.2018 până la data de 13.02.2019, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii din 12.02.2020 – 13.02.2020 (o zi).

A condamnat pe inculpatul F. la pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de:

- deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată (7 acte materiale)- faptă comisă în data de 13.02.2019, prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

şi

- constituirea unui grup infracţional organizat (în varianta aderării) – faptă săvârşită începând cu luna februarie a anului 2019 până la data de 13.02.2019, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii din 04.03.2020 – 05.03.2020 (o zi).

A condamnat pe inculpatul G. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată (5 acte materiale)– faptă comisă în data de 12.11.2019, prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, în varianta aderării, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen. – fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii din 12.02.2020 – 13.02.2020 (o zi).

A condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată (5 acte materiale)– faptă comisă în data de 12.11.2019, prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) şi alin. (3) din C. pen.

A atras atenţia inculpatului asupra art. 96 alin. (1) şi (4) din C. pen.

În cauză, s-au dispus şi soluţii de achitare a incupatelor I. şi J..

Sub aspectul laturii civile, s-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată de partea civilă K. în contradictoriu cu inculpatul B., în legătură cu imobilul aparţinând persoanelor vătămate L. şi M., adjudecat de inculpat în dosarul de executare silită nr. x/2012 al B.E.J. "A.".

În baza art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., cu reţinerea art. 1357 din C. civ., art. 1.386 din C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă K. în contradictoriu cu partea interesată S.C. N. S.R.L. şi inculpatul G..

În baza art. 19 alin. (10) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local şi art. 15 alin. (22) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2020, aprobate prin H.G. nr. 53/2011, s-a constatat că K. este persoană îndreptăţită în sensul legii să primească despăgubirea în cuantum de 638.583,52 RON, aferentă terenului intravilan, în suprafaţă de 7.096 mp, înscris în CF x a localităţii Otopeni, număr cadastral x, situat în Otopeni, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, adjudecat de S.C. N. S.R.L. şi expropriat pentru cauză de utilitate publică, sumă consemnată prin hotărârea nr. 265/25.11.2021 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real şi acordarea despăgubirilor asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării lucrării de utilitate publică de interes naţional privind obiectivul de investiţii "Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti, urmând ca aceasta să-i fie eliberată părţii civile.

S-a dispus anularea actului de adjudecare nr. 293/C/11.08.2020 şi a procesului-verbal de licitaţie din 12.11.2019 privind terenul menţionat, precum şi toate actele subsecvente întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare silită nr. x/2012, şi a obligat B.E.J. "A." să restituie persoanei interesate S.C. N. S.R.L. suma achitată cu titlu de preţ, respectiv 6.400 euro, ca efect al restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

În baza art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., cu reţinerea art. 1357 din C. civ., art. 1386 din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă O. în contradictoriu cu inculpaţii C. şi I. şi în parte acţiunea civilă exercitată de K. în contradictoriu cu aceiaşi inculpaţi.

S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, fiind anulat actul de adjudecare nr. 281/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită nr. x/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 12:00 (adjudecatar I.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

S-a constatat că persoanele vătămate P. şi Q. (care nu s-au constituit părţi civile), precum şi partea civilă O. sunt titularele dreptului de proprietate (coproprietari) asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 10.000 mp în acte (10.123,00 mp din măsurători), înscris în CF x a localităţii Conteşti, număr cadastral x, situat în comuna Conteşti, sat Bălteni, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.11.2008 de B.N.P. R., imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/28.07.2009 de B.N.P.A. "Etica" – S..

A luat act că persoanele vătămate S.C. T. S.R.L, cu sediul în mun. Bucureşti, U. şi V., ambii domiciliaţi în mun. Bucureşti, W. – cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. Bucureşti, (decedat), X. (moştenitor al defunctului Y.), domiciliat în oraşul jud. Ilfov, L. şi M., domiciliaţi în jud. Prahova, Z. şi AA., ambii domiciliaţi în jud. Satu-Mare, BB., domiciliat în jud. Ilfov, CC., domiciliat în mun. Bucureşti, DD. (moştenitor a defunctei EE.), domiciliată în jud. Ilfov, FF. (moştenitor a defunctei EE.), domiciliată în jud. Ilfov, GG. (moştenitor a defunctei EE.), domiciliată în jud. Ilfov, HH., cu ultimul domiciliu cunoscut în jud. Argeş (citat prin afişare la uşa instanţei), II., cu ultimul domiciliu cunoscut în jud. Ilfov (decedat), Q. şi P., ambii domiciliaţi în mun. Bucureşti, JJ., domiciliat în mun. Bucureşti, KK., domiciliat în mun. Bucureşti, LL., domiciliară în jud. Ilfov, MM., domiciliat în mun. Bucureşti, NN., domiciliată în mun. Bucureşti, OO., domiciliat în mun. Slatina, jud. Olt, PP. şi QQ., ambii domiciliaţi în jud. Ilfov, RR., domiciliat în mun. Bucureşti, SS., cu ultimul domiciliu cunoscut în jud. Ilfov (citat prin afişare la uşa instanţei), TT., domiciliat în mun. Bucureşti, UU., domiciliat în jud. Ilfov, VV., domiciliat în jud. Ilfov, WW., domiciliară în jud. Ilfov, XX., cu ultimul domiciliu cunoscut jud. Ilfov (decedată), S.C. YY. S.R.L prin lichidator judiciar ZZ.., cu sediul în mun. Bucureşti, S.C. AAA. S.R.L prin lichidator judiciar BBB.., cu sediul în jud. Giurgiu, S.C. CCC. S.R.L, prin lichidator judiciar DDD., cu sediul în jud. Hunedoara şi S.C. EEE. S.R.L prin lichidator judiciar FFF.., cu sediul în jud. Dolj, nu s-au constituit părţi civile.

A constatat că GGG., cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Periş, jud. Ilfov, şi persoanele vătămate W., Y., EE., II. şi XX. au decedat.

În baza art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. cu reţinerea art. 1357 din C. civ., art. 1386 din C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată K. în contradictoriu cu inculpaţii B., C., I., D., F., G. şi persoana interesată S.C. N. S.R.L.

Dispunând restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, prima instanţă a luat următoarele măsuri:

A anulat actul de adjudecare nr. 225/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită nr. x/2012, procesul-verbal de licitaţie din 18.12.2018, ora 10:30 (adjudecatar – inculpatul B.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată CC. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 2.700 mp, înscris în CF xlocalitatea Snagov, număr cadastral x situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.10.2009 de notar public HHH., imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/13.10.2009 de notar public HHH..

A anulat actul de adjudecare nr. 207B/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită nr. x/2012, procesul-verbal de licitaţie din 18.12.2018, ora 11:15 (adjudecatar – inculpatul D.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că imobilul teren intravilan, în suprafaţă de 8.854 mp, înscris în CF xlocalitatea Periş, număr cadastral x situat în Periş, tarlaua x, parcela x, face parte din masa succesorală a defunctei GGG., fiind dobândit de către aceasta în baza partajului succesoral conform certificatului de moştenitor nr. x/11.06.2003 cu partaj succesoral, eliberat în dosarul nr. x/2003 de B.N.P. III., imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/06.07.2009 de notar public HHH..

A anulat actul de adjudecare 222A/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită nr. x/2012, procesul-verbal de licitaţie din 18.12.2018, ora 12:45 (adjudecatar – inculpatul D.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că terenul intravilan, în suprafaţă de 13.085 mp, înscris în CF xlocalitatea Periş, număr cadastral x situat în Periş, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, face parte din masa succesorală a persoanei vătămate W., fiind dobândit de către aceasta conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.07.2009 de notar public HHH., imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/31.07.2009 de notar public HHH..

A anulat actele de adjudecare nr. 222B/25.01.2019, 222C/25.01.2019, 222D/25.01.2019 şi 222E/25.01.2019, emise în dosarul de executare silită 222/2012, procesele-verbale de licitaţie aferente din 18.12.2018, orele 13:00, 13:15, 13:30 şi 14:00 (adjudecatar – inculpatul B.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că terenul intravilan, în suprafaţă de 3.000 mp, înscris în CF xlocalitatea Snagov, număr cadastral x situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, terenul intravilan, în suprafaţă de 3.000 mp, înscris în CF xlocalitatea Snagov, număr cadastral x situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, terenul intravilan, în suprafaţă de 3.000 mp, înscris în CF xlocalitatea Snagov, număr cadastral x situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov şi terenul intravilan, în suprafaţă de 2.000 mp, înscris în CF xlocalitatea Snagov, număr cadastral x situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, fac parte din masa succesorală a persoanei vătămate W., fiind dobândite de către aceasta conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2009 de notar public HHH., imobile ipotecate în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/06.08.2009 de notar public HHH..

A anulat actul de adjudecare 233/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită nr. x/2012, procesul-verbal de licitaţie din 18.12.2018, ora 14:15 (adjudecatar – inculpatul D.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată HH. este titulara dreptului de proprietate asupra terenul intravilan, în suprafaţă de 40.611 mp, înscris în CF x a localităţii Periş, număr cadastral x, situat în Periş, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, dobândit în baza contractului de donaţie autentificat sub nr. x/10.02.2010 de B.N.P. "III.", imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/25.02.2010 de B.N.P. JJJ..

A anulat actul de adjudecare 187A/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită nr. x/2012, procesul-verbal de licitaţie din 18.12.2018, ora 14:30 (adjudecatar – inculpata I.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că terenul intravilan, în suprafaţă de 3.430 mp (3.450 mp din măsurători), înscris în CF x a localităţii Măgurele, număr cadastral x, situat în Măgurele, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, face parte din masa succesorală a persoanei vătămate XX., fiind dobândit de către aceasta în baza partajului succesoral conform certificatului de moştenitor nr. x/20.11.2000 şi a titlului de proprietate nr. x/06.07.1999, imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/08.01.2010 de notar public KKK. din cadrul B.N.P.A. "Etica" şi a actului adiţional nr. x autentificat sub nr. x/01.04.2010 de notar public KKK. din cadrul B.N.P.A. "Etica".

A anulat actul de adjudecare 187B/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită nr. x/2012, procesul-verbal de licitaţie din 18.12.2018, ora 14:45 (adjudecatar – inculpata D.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoanele vătămate PP. şi QQ. sunt titularele dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 8.974,00 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, număr cadastral x, situat în Măgurele, judeţul Ilfov, tarlaua x/4, parcela x şi 563/6, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.04.2009, imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/08.01.2010 de notar public KKK. din cadrul B.N.P.A. "Etica" şi a actului adiţional nr. x autentificat sub nr. x/01.04.2010 de notar public KKK. din cadrul B.N.P.A. "Etica".

A anulat actul de adjudecare 197/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită nr. x/2012, procesul-verbal de licitaţie din 18.12.2018, ora 15:15 (adjudecatar – inculpata D.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că terenul intravilan, în suprafaţă de 22.266 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, număr cadastral x, situat în Măgurele, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, face parte din masa succesorală a persoanei vătămate II., fiind dobândit de către aceasta în baza certificatului de moştenitor nr. x/28.07.2008 emis în dosarul nr. x/28.07.2008 de notar public LLL., rectificat prin încheierea nr. 1088/22.03.2010 de acelaşi notar public, imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/01.04.2010 de B.N.P. "MMM.".

A anulat actele de adjudecare nr. 293A/25.01.2019, nr. 293B/25.01.2019 şi 293C/25.01.2019, emise în dosarul de executare silită 293/2012, procesele-verbale de licitaţie aferente din 18.12.2018, orele 15:30, 15:45, 16:00 (adjudecatar – inculpatul B.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată HH. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, înscris în CF x a localităţii Snagov, număr cadastral x, situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, lot x, judeţul Ilfov, terenului intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, înscris în CF x a localităţii Snagov, număr cadastral x, situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, lot x, judeţul Ilfov şi terenului intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, înscris în CF xlocalitatea Snagov, număr cadastral x situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, lot x, judeţul Ilfov, dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2009 de notar public NNN., imobile ipotecate în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/22.12.2009 de notar public NNN..

A anulat actul de adjudecare nr. 293D/11.08.2020 emis în dosarul de executare silită 293/2012 al B.E.J. "A.", procesul-verbal de licitaţie din 12.11.2019, ora 09:00 (adjudecatar – persoana interesată S.C. N. S.R.L. prin inculpat G.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată WW. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 13.037 mp, înscris în CF nr. x a oraşului Otopeni, jud. Ilfov, situat în tarlaua nr. x, parcela A6/49, dobândit prin moştenire conform certificatului de moştenitor nr. x/17.11.1993 emis în dosarul nr. x/1993 de Notariatul de Stat Sectorul Agricol Ilfov, imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/22.12.2009 de notar public NNN..

A anulat actul de adjudecare nr. 275/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 275/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 09:00 (adjudecatar – inculpată I.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoanele vătămate P. şi Q. sunt titularele dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 4.984 mp, înscris în CF x a localităţii Conteşti, număr cadastral x, situat în comuna Conteşti, sat Gămăneşti, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.09.2007 de B.N.P. "OOO.", imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/28.07.2009 de notar public S., din cadrul B.N.P. "Etica".

A anulat actul de adjudecare nr. 279/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 279/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 09:30 (adjudecatar – inculpată I.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată KK. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 4.800 mp în acte (4.802 mp din măsurători), înscris în CF x a localităţii Conteşti, număr cadastral x, situat în comuna Conteşti, sat Bălteni, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/09.04.2008 de B.N.P. "PPP.", imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/28.07.2009 de notar public S., din cadrul B.N.P. "Etica".

A anulat actele de adjudecare nr. 190A, 190C şi 190D/25.01.2019, procese-verbale de licitaţie din 19.12.2018, orele 09:45, 10:15 şi 10:30 (adjudecatar – inculpata I.), actele de adjudecare nr. 190B, 190E şi 190F/25.01.2019, procesele-verbale de licitaţie din 19.12.2018, orele 10:00, 10:45 şi 11:00 (adjudecatar – inculpatul D.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată S.C. T. S.R.L. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, număr cadastral x, situat în comuna Dascălu, sat Creaţa, tarlaua x, parcela x judeţul Ilfov, teren intravilan, în suprafaţă de 11.800 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, număr cadastral x, situat în comuna Dascălu, sat Creaţa, tarlaua x, parcela x şi teren intravilan, în suprafaţă de 9.000 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, număr cadastral x, situat în comuna Dascălu, sat Creaţa, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov (în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.11.2007 de B.N.P. "QQQ."), asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 9.300 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, număr cadastral x, situat în comuna Dascălu, sat Creaţa, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov (în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.11.2007 de B.N.P. "QQQ."), asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 49.394,00 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, număr cadastral x, situat în comuna Dascălu, sat Creaţa, tarlaua x, parcelele A156/19 şi A156/19/1 (în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.11.2007 de B.N.P. "QQQ.") şi asupra terenului în suprafaţă de 79.400 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, număr cadastral x, situat în comuna Dascălu, sat Gagu, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov (în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.11.2007 de B.N.P. "QQQ."), imobile ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/29.10.2008 de B.N.P. "RRR. şi SSS.".

A anulat actul de adjudecare nr. 203/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 203/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 11:15 (adjudecatar – inculpată I.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoanele vătămate JJ. şi RR. sunt titularele dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 18.087,22 mp, înscris în CF x a localităţii Corbeanca, număr cadastral x, situat în comuna Corbeanca, sat Ostratu, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov (90% JJ., prin moştenire, conform certificatului de moştenitor x/05.07.2010 emis în dosarul nr. x/2010 de notarul public TTT., 10% RR., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.11.2007 de notar public MMM., rectificat prin încheierea de rectificare nr. 775/23.06.2009 emisă de acelaşi notar), imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/10.12.2010 de notar public UUU., din cadrul B.N.P "VVV.".

A anulat actul de adjudecare nr. 208A/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 208/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 11:45 (adjudecatar – inculpat D.), dar şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoanele vătămate U. şi V. sunt titularele dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 12.304 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, număr cadastral x, situat în localitatea Măgurele, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.09.2004 de notar public WWW., imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/02.04.2010 de B.N.P. "MMM.".

A anulat actul de adjudecare nr. 208B/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 208/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 12:00 (adjudecatar – inculpat D.), actele de adjudecare nr. 208C/25.01.2019 şi 208D/25.01.2019, procesele-verbale de licitaţie din 19.12.2018, ora 11:45 şi 12:15 (adjudecatar – inculpata I.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată BB. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan arabil, în suprafaţă de 9.860 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, număr cadastral x, situat în localitatea Măgurele, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov (dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.07.2003 de notar public WWW.), terenului intravilan, în suprafaţă de 4.355 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, număr cadastral x situat în loc. Măgurele, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov (dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.06.2004 de notar public WWW.) şi teren intravilan, în suprafaţă de 11.837 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, număr cadastral x, situat în localitatea Măgurele, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov (dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.06.2004 de notar public WWW.), imobile ipotecate în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/23.12.2009 de B.N.P. "MMM.".

A anulat actul de adjudecare nr. 60A/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 60/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 12:00 (adjudecatar – inculpata I.), actul de adjudecare nr. 60B/25.01.2019 şi procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 13:00 (adjudecatar – inculpata I.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoanele vătămate MM. şi NN. sunt titularele dreptului de proprietate asupra imobilelor teren intravilan, în suprafaţă de 5.705 mp şi construcţii industriale în suprafaţă de 865,88 mp, înscris în CF x a localităţii Bucureşti, număr cadastral x, situat în mun. Bucureşti, Drumul Între Tarlale, nr. 122D, sector 3 (dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.01.2006 de B.N.P. "XXX."), ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/28.04.2009 B.N.P. "YYY.", şi teren intravilan, în suprafaţă de 1.998,92 mp, înscris în CF x a localităţii Fundulea, număr cadastral x, situat în loc. Fundulea, tarlaua x/2, parcela x, judeţul Călăraşi (dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.07.2009 de B.N.P. "YYY."), ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/07.04.2010 B.N.P. "YYY.".

A anulat actul de adjudecare nr. 194/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 194/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 12:45 (adjudecatar – inculpata I.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată TT. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 14.200 mp, înscris în CF x a localităţii Buftea, număr cadastral x situat în oraşul Buftea, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.10.2009 de notar public HHH., imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/02.10.2009 de notar public HHH..

A anulat actul de adjudecare nr. 193A/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 193/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 13:45 (adjudecatar – inculpata I.), actul de adjudecare nr. 193B/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 193/2012, precum şi procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 14:00 (adjudecatar – inculpatul D.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată TT. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, înscris în CF x a localităţii Periş, număr cadastral x situat în localitatea Brătuleşti, comuna Periş, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, şi terenului intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, înscris în CF x a localităţii Periş, număr cadastral x situat în localitatea Brătuleşti, comuna Periş, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.03.2009 de notar public "ZZZ.", imobile ipotecate în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/20.04.2010 de notar public HHH..

A anulat actul de adjudecare nr. 182/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 182/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 14:00 (adjudecatar – inculpatul D.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoanele vătămate Z. şi AA. sunt titularele dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 11.800 mp, înscris în CF x (CF vechi x) a localităţii Gruiu, număr cadastral x, situat în localitatea Gruiu, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.02.2009 de B.N.P.A. "AAAA.", imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/03.02.2009 de B.N.P.A. "AAAA.".

A anulat actele de adjudecare nr. 183A, 183B şi 183C/25.01.2019 emise în dosarul de executare silită 183/2012, procesele-verbale de licitaţie din 19.12.2018, orele 14:45, 15:00 şi 15:30 (adjudecatar – inculpata I.), actul de adjudecare nr. 183D/25.01.2019, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 15:30 (adjudecatar – inculpatul B.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată OO. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 12.064 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în localitatea Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, terenului intravilan, în suprafaţă de 11.399 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în localitatea Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa şi terenului intravilan, în suprafaţă de 12.064 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în loc. Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa (dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.10.2009 de notar public JJJ.), imobile ipotecate în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/29.10.2009 de notar public JJJ., respectiv asupra terenului intravilan în suprafaţă de 4.000 mp, înscris în CF x a localităţii Snagov număr cadastral x, situat în Snagov, tarlaua x, parcela x, judeţul Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.11.2009 de notar public HHH., imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/25.11.2009 de notar public HHH..

A anulat actul de adjudecare nr. 185/25.01.2019 emis în dosarul de executare silită 185/2012, procesul-verbal de licitaţie din 19.12.2018, ora 16:30 (adjudecatar – inculpatul I.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată VV. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 15.561 mp, înscris în CF x a localităţii Baloteşti, număr cadastral x, situat în localitatea Baloteşti, tarlaua x, parcela A232/6, judeţul Ilfov, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.05.2010 de B.N.P. "MMM.", imobil ipotecat în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/31.05.2010.

A anulat actul de adjudecare nr. 180 emis în dosarul nr. x/2012 al B.E.J. "A.", procesul-verbal de licitaţie din 13.02.2019, ora 10:45 (adjudecatar – inculpatul F.), precum şi toate actele subsecvente emise de B.E.J. "A." în dosarul menţionat.

A constatat că persoana vătămată UU. este titulara dreptului de proprietate asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 5.891 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, terenului intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, terenului intravilan, în suprafaţă de 2.137 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, terenului intravilan, în suprafaţă de 13.600 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, terenului intravilan, în suprafaţă de 11.000 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, terenului intravilan, în suprafaţă de 5.890 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa şi terenului intravilan, în suprafaţă de 16.363 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, număr cadastral x, situat în Crevedia, tarlaua x, parcela x, judeţul Dâmboviţa, dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/23.10.2009 şi y/23.10.2009 de notarul public JJJ., imobile ipotecate în favoarea creditorului K. conform contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/23.10.2009 de notarul public JJJ..

A dispus efectuarea înscrierilor privind dreptul de proprietate şi dreptul de ipotecă, conform celor menţionate anterior, în cărţile funciare ale imobilelor, la rămânerea definitivă a hotărârii.

A obligat partea civilă K. să restituie inculpatului B. suma de 1.313,88 euro ce i-a fost distribuită.

A obligat partea civilă K. să restituie inculpaţilor C. şi I. suma de 3.231,77 euro ce i-a fost distribuită.

A obligat partea civilă K. să restituie inculpatului D. suma de 2.458,76 euro ce i-a fost distribuită.

A obligat partea civilă K. să restituie în contul de consemnaţiuni al B.E.J. "A." suma de 5.849 euro.

A obligat B.E.J. "A." să restituie inculpatului B. suma de 30.432,97 euro.

A obligat B.E.J. "A." să restituie inculpaţilor C. şi I. suma de 133.358,23 euro şi 11.535 RON.

A obligat B.E.J. "A." să restituie inculpatului D. suma de 61.591,24 euro.

A obligat B.E.J. "A." să restituie inculpatului F. suma de 43.250 euro.

A obligat B.E.J. "A." să restituie persoanei interesate S.C. N. S.R.L. suma de 19.000 euro.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.., prin aceeaşi sentinţă s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii luate în cauză faţă de inculpaţii B., C., I., A., D., G. şi F., conform dispozitivului.

S-a dispus ridicarea măsurii asigurătorie luată şi menţinută asupra bunul imobil compus din teren intravilan, în suprafaţă de 1.480,00 mp construcţii edificate pe acesta respectiv C1 cu o suprafaţă construită de 176,40 mp şi C2 – magazie cu suprafaţă construită de 11,39 mp, înscris în CF xlocalitatea Ploieşti, număr cadastral x situat în Ploieşti, bd. x, judeţul Prahova.

În baza art. 397 alin. (1), art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 13.037,00 mp, înscris în CF xlocalitatea Otopeni, număr cadastral x situat în Otopeni, tarlaua x, parcela A6/46, judeţul Ilfov, aparţinând persoanei interesate S.C. N. S.R.L.

A obligat pe inculpaţii condamnaţi la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., precum şi partea civilă K. S.A. şi persoana interesată N. S.R.L.

Prin decizia nr. 44/A din data de 08 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii E., F., D., H., G., B., C. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 103/F din 09 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în dosarul nr. x/2020, a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, în esenţă:

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [(48 de acte materiale, constatând că fapta imputată acestuia în legătură cu licitaţia publică desfăşurată în vederea adjudecării terenului situat în Ploieşti, bd. x, judeţul Prahova, nu există) – faptă săvârşită în perioada 18.12.2018 – 12.11.2019] de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) şi k) din C. pen. şi a redus perioada pentru care s-a dispus interzicerea exercitării acestor drepturi de la 4 ani la 2 ani.

A menţinut pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a exercita profesia de executor judecătoresc) şi k) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat la respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni.

A luat act că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu 12.02.2020, ora 22:00.

A menţinut dispoziţia de achitare a inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată, prevăzută de art. 246 teza a II-a din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [(51 de acte materiale – 39 autorat, 12 instigare, constatând că inculpatul nu s-a înţeles cu celălalt participant pentru denaturarea preţului de adjudecare a imobilului situat în Ploieşti, bd. x, judeţul Prahova - fapta nu există) – faptă comisă în perioada 18.12.2018-12.11.2019] de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen. şi a redus perioada pentru care s-a dispus interzicerea exercitării acestor drepturi de la 4 ani la 2 ani.

A menţinut pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat la respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni.

A luat act că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu 12.02.2020, ora 20:06.

A menţinut dispoziţia de achitare a inculpatului C. de sub acuzaţia instigării la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului C. pentru comiterea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată, prevăzută de art. 246 teza a II-a din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [(46 acte materiale, constatând că inculpatul nu s-a înţeles cu celălalt participant pentru denaturarea preţului de adjudecare a imobilului situat în Ploieşti, bd. x, judeţul Prahova – fapta nu există) – faptă comisă în perioada 18.12.2018-13.02.2019] de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen. şi a redus perioada pentru care s-a dispus interzicerea exercitării acestor drepturi de la 3 ani la 2 ani.

A menţinut pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat la respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni.

A luat act că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu 12.02.2020, ora 23:05.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu referire la art. 154 lit. d) din C. pen. şi art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum a fost interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub acuzaţia comiterii infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată, prevăzută de art. 246 teza a II-a din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. [(13 acte materiale) – faptă comisă în perioada 18.12.2018-19.12.2018], ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A luat act că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu 12.02.2020, ora 21:06.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul E. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A menţinut pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen. aplicate inculpatului E. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată, prevăzută de 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 246 teza a II-a din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [(46 acte materiale, constatând că autorul nu s-a înţeles cu celălalt participant pentru denaturarea preţului de adjudecare a imobilului situat în Ploieşti, B-dul x, nr. 285, judeţul Prahova – fapta nu există) – faptă comisă în perioada 18.12.2018-13.02.2019].

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat la respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni.

A luat act că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu 12.02.2020, ora 16:40.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului F. pentru comiterea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată, prevăzută de art. 246 teza a II-a din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [(7 acte materiale)– faptă comisă în data de 13.02.2019] de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare.

A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. şi a redus perioada pentru care s-a dispus interzicerea exercitării acestor drepturi de la 2 ani şi 6 luni la un an.

A menţinut pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat la respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni.

A luat act că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu 04.03.2020, ora 12:15.

A menţinut dispoziţia de achitare a inculpatului G. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, în varianta aderării, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen.

A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului G. pentru comiterea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată, prevăzută de art. 246 teza a II-a cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, faptă comisă în data de 12.11.2019) de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 2 ani închisoare.

A menţinut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. şi a redus perioada pentru care s-a dispus interzicerea exercitării acestor drepturi de la 2 ani şi 6 luni la un an şi 6 luni.

A menţinut pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat la respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a)-e), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni.

A luat act că inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore, începând cu 12.02.2020, ora 19:43.

În baza art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen., a stabilit pentru inculpatul H. pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată, prevăzută de art. 246 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale - faptă comisă în 12.11.2019).

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pe durata căruia a obligat pe inculpat la respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. art. 85 alin. (1) lit. a) – e) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

A redus cheltuielile judiciare avansate de stat şi stabilite de prima instanţă, la plata cărora au fost obligaţi inculpaţii, conform dispozitivului.

A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, partea civilă K. S.A. şi de persoana interesată N. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A dispus şi cu privire la cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelurilor.

A. La data de 06 martie 2024, inculpatul H. a declarat recurs în casaţie împotriva deciziei nr. 44/A din data de 08 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, prin apărători aleşi, av. BBBB. şi CCCC. (împuternicire avocaţială aflată la dosar).

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut, în esenţă, că fapta sa de a participa la licitaţiile publice din 12.11.2019 (cele 5 acte materiale reţinute) nu întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă prevăzute de lege pentru a se constata săvârşirea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen., întrucât nu există o corespondenţă deplină şi absolută între situaţia de fapt, conduita sa şi configurarea legală a infracţiunii pentru care a fost condamnat, aşa cum este aceasta definită expres în art. 246 din C. pen.

Apărarea a arătat că situaţia de fapt reţinută în cauză este cea a participării recurentului la licitaţiile publice din 12.11.2019, cea a existenţei unei relaţii de prietenie între acesta şi un alt participant la licitaţiile publice, coinculpatul G., şi cea a existenţei unor convorbiri telefonice pe tot parcursul anului 2019 dintre susnumiţii, fără a se cunoaşte conţinutul acestora. S-a mai reţinut că inculpatul G. a adjudecat 2 imobile la aceste licitaţii, iar recurentul H. nu a adjudecat niciun imobil.

Astfel, în opinia apărării, nu există corespondenţă între conduita recurentului inculpat H. şi conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 din C. pen., întrucât:

a) lipseşte elementul material al infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, care presupune în mod absolut ca participanţii la licitaţia publică să se înţeleagă cu privire la denaturarea preţului de adjudecare; în cauză, nu există o înţelegere între inculpaţii H. şi G. pentru denaturarea preţului de adjudecare;

În cadrul acestui punct, apărarea a criticat şi împrejurarea că, din actele aceluiaşi dosar, rezultă că organele judiciare au aplicat un tratament diferit unor persoane ce au avut o conduită identică cu cea a inculpaţilor H. şi G. şi a făcut trimitere, în concret, la martorele DDDD. şi EEEE..

b) la data de 12.11.2019 s-a organizat al 39-lea termen al licitaţiilor pentru adjudecarea bunurilor imobile în cauză, termen la care bunul putea fi adjudecat chiar dacă ar fi participat o singură persoană, ceea ce înseamnă că inclusiv dacă ar fi existat vreo înţelegere, aceasta nu produce urmarea specifică infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, respectiv starea de pericol cauzată de înţelegerea dintre participanţi.

Recurentul a arătat că sediul materiei desfăşurării licitaţiilor publice se găseşte în art. 500 — 519 din C. proc. civ. de la 1865 şi a susţinut că, pentru eventualele termene ulterioare celui de-al doilea, C. proc. civ. nu mai prevede alte reguli speciale, ceea ce înseamnă că bunurile puteau fi adjudecate inclusiv dacă la licitaţie s-ar fi prezentat o singură persoană, chiar şi la mai puţin de 75% din preţul la care imobilul a fost evaluat. Dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie reguli speciale şi pentru termenele subsecvente celui de-al doilea, normele procesual civile ar fi cuprins astfel de reglementări speciale sau s-ar fi precizat că regulile de la art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. se aplică şi termenelor ulterioare.

În temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., apărarea a solicitat suspendarea executării deciziei recurate.

În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

B. Împotriva aceleiaşi decizii penale, la data de 07 martie 2024, a declarat recurs în casaţie, prin apărător ales, inculpatul A..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, apărarea a învederat că, în esenţă, condamnarea inculpatului A. sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu este fundamentată pe ideea că acesta a permis adjudecarea imobilelor scoase la licitaţie, la un preţ mai mic de 75% din preţul de pornire a licitaţiei, deşi cunoştea că între participanţii la licitaţie există o înţelegere privind denaturarea preţului de adjudecare şi le-ar fi oferit sprijin, îndrumându-i pe aceştia în procedura desfăşurării licitaţiilor. S-a mai reţinut că, procedând în această manieră, recurentul a încălcat prevederile art. 54 din Legea nr. 188/2000 şi art. 509 şi 510 din C. proc. civ. anterior.

Apărarea a apreciat că, din contră, recurentul a respectat dispoziţiile legale anterior menţionate, având în vedere că, în raport de art. 510 raportat la art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865, în ipoteza în care, la licitaţie se prezintă o singură persoană, executorul judecătoresc va declara adjudecatar această persoană dacă a oferit preţul de la care începe licitaţie (respectiv 75% din preţul de evaluare a imobilului), iar în ipoteza în care se prezintă cel puţin două persoane la licitaţie, executorul judecătoresc va declara adjudecatar persoana care a oferit preţul cel mai mare, indiferent dacă este situat sub valoarea de 75% din preţul la care imobilul a fost evaluat.

Astfel, având în vedere starea de fapt şi condamnarea dispusă pentru autorii infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice, dintre cele două ipoteze reglementate de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865 arătate mai sus, este incidenţă cea de-a doua, respectiv, în ipoteza în care se prezintă cel puţin două persoane la licitaţie, executorul judecătoresc va declara adjudecatar persoana care a oferit preţul cel mai mare, indiferent dacă este situat sub valoarea de 75% din preţul la care imobilul a fost evaluat.

Pe cale de consecinţă, în opinia apărării, validând participarea a cel puţin două persoane la fiecare dintre licitaţiile organizate de Bej A., instanţa de apel a confirmat faptul că au existat cel puţin doi participanţi la fiecare dintre aceste licitaţii.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurentul inculpat A., în calitate de executor judecătoresc, nu a încălcat prevederile art. 509 şi 510 din C. proc. civ. anterior, ci le-a respectat întru totul, declarând adjudecatar persoana care a oferit preţul cel mai mare, neavând vreo relevanţă faptul că acesta era sub 75% din preţul de evaluare al imobilului.

Din perspectiva infracţiunii de abuz în serviciu, apărarea a susţinut că dacă executorul judecătoresc avea ori nu cunoştinţă despre înţelegerea dintre participanţi în scopul denaturării preţului de adjudecare nu prezintă relevanţă, câtă vreme, pe de o parte, acesta a respectat cu stricteţe litera legii, respectiv a dispoziţiilor care disciplinează activitatea de executare silită, iar pe de altă parte, nu avea niciun instrument juridic la dispoziţie pentru a suspenda/anula licitaţia în ipoteza în care ar fi cunoscut că între participanţi există o înţelegere frauduloasă.

Aşadar, chiar dacă poate părea imoral să fie permisă de către executorul judecătoresc adjudecarea unui imobil de către un participant la licitaţie aflat în conivenţă cu un altul, totuşi, în lipsa unei reglementări legale care să permită executorului judecătoresc suspendarea/anularea licitaţiei, activitatea executorului nu poate fi considerată ilicită, cu atât mai puţin ilicit-penală.

Apărarea a susţinut că lipseşte elementul material al laturii obiective care constă în acest caz în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, prevăzut în legislaţie primară, conform Deciziei CCR nr. 405/2016.

A mai susţinut că, în cauză, nu a existat nicio vătămare concretă a drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane.

În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

C. Împotriva aceleiaşi decizii penale, la data de 14 martie 2024, a declarat recurs în casaţie, prin apărător ales, inculpatul F..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, apărarea a învederat că participarea la o procedură de licitaţie publică, fără o înţelegere cu ceilalţi participanţi, pentru a denatura preţul de adjudecare, nu este o faptă prevăzută de legea penală, întrucât acuzaţia potrivit căreia a existat o conivenţă infracţională între aceştia este doar o simplă afirmaţie, lipsită de orice fundament probatoriu.

În concret, a susţinut că soluţia de condamnare pronunţată de instanţa supremă este netemeinică, deoarece nu indică nicio probă în sensul situaţiei de fapt reţinute, iar din întregul material probator rezultă că nu a existat o astfel de înţelegere, inculpatul F. declarând, la termenul de judecată din 12.02.2024, că decizia de a participa la licitaţie, cât şi strategia de urmat i-au aparţinut în exclusivitate, fără nicio legătură sau contact cu vreuna din persoanele acuzate în prezenta cauză penală.

În opinia apărării, aceste afirmaţii dovedesc, dincolo de orice îndoială, interesul patrimonial al recurentului de a participa la licitaţiile respective, precum şi faptul că nu a acţionat ca interpus al coinculpatului B..

În acelaşi sens, apărarea a făcut trimitere şi la declaraţiile din apel ale inculpaţilor F. şi C. şi a apreciat că susţinerile inculpatului F. se coroborează nu doar cu declaraţiile inculpaţilor la care se face referire -C., B., I. şi E. -, ci şi cu inexistenţa unor înregistrări de convorbiri telefonice.

Mai mult, că nu a existat o astfel de înţelegere rezultă, în opinia apărării, şi din soluţia achitării tuturor inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 367 din C. pen.

De altfel, inculpaţii F. şi B. sunt foşti cumnaţi, dincolo de calitatea lor de parteneri în mai multe societăţi comerciale, motiv pentru care gestul de a apela la serviciile secretarei acestuia, în scopul completării formularelor necesare participării la licitaţiile din 13.02.2019, nu are nicio conotaţie penală, iar argumentul prezentat de instanţa de apel care confirmă faptul că preţul de piaţă al terenurilor respective nu a oscilat în cele trei luni - decembrie 2018 şi februarie 2019, este unul în favoarea nevinovăţiei inculpatului.

S-a mai apreciat că măsura respectivă dispusă de creditor nu poate fi interpretată ca un argument pentru a conchide că a existat o înţelegere între participanţii la licitaţiile din 13.02.2019, ci dimpotrivă şi cu atât mai mult cu cât creditorul nu a contestat licitaţiile respective.

Apărarea a mai criticat că motivarea instanţei este contradictorie şi superficială, întrucât, pe de o parte, se referă la o "suspiciune privind înţelegerea între participanţi", iar, pe de altă parte, la "elementele de fapt" care conturează concluzia existenţei înţelegerii infracţionale. Or, de vreme ce nu există decât o suspiciune, instanţa de apel era obligată să indice în mod concret care sunt acele elemente de fapt care ar fi transformat suspiciunea în certitudine.

Interpretarea afirmaţiilor inculpatului F. făcute în timpul cercetării judecătoreşti nu reprezintă un standard obiectiv de analiză a probelor, ci din contră.

Apărarea a apreciat că împrejurarea menţionată de instanţă nu este nici de departe în măsură să dovedească, dincolo de orice îndoială, că s-a săvârşit o faptă penală în legătură cu derularea licitaţiilor publice din 13.02.2019 şi a susţinut că nesinceritatea inculpatului B. nu poate fi imputată inculpatului F., care a făcut declaraţii constante în cursul procesului penal.

Cât priveşte cuantumul cauţiunii, acesta era lesne de anticipat/având în vedere procentul de 10% din valoarea terenurilor.

În ceea ce priveşte hotărârea instanţei de apel, apărarea a criticat că instanţa de control judiciar nu a indicat probe care să susţină situaţia de fapt reţinută.

Apărarea a mai susţinut că participarea recurentului inculpat F. la cele 6 licitaţii nu a avut urmarea cerută de lege, mai precis de art. 246 teza a II-a din C. pen., şi anume deturnarea preţului. Sub acest aspect, a arătat că, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză extrajudiciară, preţurile obţinute de creditor pentru cele 6 terenuri s-au situat deasupra preţului de piaţă al zonei şi a apreciat că este lipsită de rigoare juridică menţiunea din decizia instanţei de apel, potrivit căreia "înţelegerea nu trebuie să vizeze exclusiv preţul, ci poate apărea sub forma unei cooperări vizând prezenţa la licitaţie, numărul participanţilor, preţul de pornire, supralicitarea, înţelegerea privind adjudecarea unora dintre bunurile scoase la licitaţie, câştigătorul licitaţiei etc.", căci înţelegerea trebuia să aibă ca efect obligatoriu, indispensabil pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen., tocmai deturnarea preţului de adjudecare.

Cum nu s-a făcut nici dovada înţelegerii şi nici a denaturării preţului de adjudecare, apărarea a apreciat că este evident că inculpatul F. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

D. La data de 08 martie 2024, inculpatul C. a declarat recurs în casaţie împotriva deciziei nr. 44/A din data de 08 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, prin apărător ales, avocat FFFF..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, apărarea a susţinut că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipseşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice, în forma reţinută în sarcina recurentului C., din moment ce nu a existat o înţelegere între acest recurent şi ceilalţi participanţi la licitaţiile publice pentru a denatura preţul de adjudecare, aspect ce este confirmat, tacit, şi de către instanţa de control judiciar.

Astfel, apărarea a apreciat că orice altă înţelegere care nu are ca scop denaturarea preţului de adjudecare este irelevantă pentru existenţa infracţiunii, iar susţinerile instanţei de apel conform cărora înţelegerea nu trebuie să vizeze exclusiv preţul, ci poate apărea sub forma unei cooperări vizând prezenţa la licitaţie, numărul participanţilor, preţul de pornire, supralicitarea, înţelegerea privind adjudecarea unora dintre bunurile scoase la licitaţie, câştigătorul licitaţiei etc., reprezintă o veritabilă adăugare la lege şi nu o interpretare a dispoziţiilor legale incidente în speţa de faţă.

În opinia apărării, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere incriminarea oricăror înţelegeri, de orice natură, nu ar fi legiferat expressis verbis "pentru a denatura preţul de adjudecare", ci ar fi folosit o sintagmă generală, aptă să cuprindă în sfera ilicitului penal diverse înţelegeri.

În plus, preţul plătit pentru fiecare bun adjudecat a fost la o valoare apropiată de preţul pieţei (valoare confirmată prin rapoartele de expertiză evaluatorie extrajudiciară existente la dosarul cauzei), aspect ce confirmă, în mod indubitabil, lipsa oricărei înţelegeri privind preţul de adjudecare.

Inexistenţa unei înţelegeri infracţionale rezultă prin modalitatea în care a fost adjudecat imobilul din mun. Ploieşti, Bdul. x, jud. Prahova, imobilul din mun. Bucureşti, Drumul între Tarlale şi imobilul din localitatea Dascălu, număr cadastral x, diferenţa dintre valoarea cauţiunii şi preţul de adjudecare fiind considerabilă.

Apărarea a mai menţionat că dacă ar fi existat o înţelegere având ca scop deturnarea licitaţiilor publice, nu s-ar fi plătit, spre exemplu, 85.000 euro pentru un imobil al cărui preţ de pornire a fost de 31.881 euro.

Nu se poate susţine nici că a existat o înţelegere infracţională cu ocazia fiecărei participaţii la licitaţia publică, instanţa de control judiciar susţinând că a existat o înţelegere anterioară licitaţiilor publice.

Conchizând, în lipsa unei înţelegeri pentru denaturarea preţului de adjudecare, aspect ce rezultă fără putinţă de tăgadă în ceea ce îl priveşte pe recurentul C., apărarea a apreciat că, în cauză, în drept, este incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

E. Împotriva aceleiaşi decizii penale, la data de 18 martie 2024, a declarat recurs în casaţie inculpatul E., prin apărător ales.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, apărarea a susţinut că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi a arătat că, în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, elementul material al laturii obiective al infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice, în forma reţinută în sarcina recurentului E., îl constituie exclusiv înţelegerea între participanţii la licitaţiile publice pentru a denatura preţul de adjudecare, "constând în aceea că a participat în cunoştinţă de cauză la licitaţiile publice din data de 18 şi 19.12.2018, ştiind că există o înţelegere între participanţi la licitaţiile publice cu scopul de a denatura preţurile de adjudecare".

Or, din interpretarea art. 246 din C. pen., în opinia apărării, se poate ajunge la o singură concluzie şi anume că doar înţelegerea privind preţul de adjudecare constituie infracţiune şi nu doar înţelegerea de a participa la licitaţia/licitaţiile publice.

Or, o înţelegere între inculpatul E. şi ceilalţi participanţi la licitaţiile publice cu scopul de a denatura preţul de adjudecare nu a existat, aspect ce este confirmat, tacit, şi de către instanţa de control judiciar, mai ales în contextul în care inculpatul a participat la licitaţiile organizate în calitate de mandatar.

Mai mult, acuzaţia din cuprinsul rechizitoriului, preluată constant şi de instanţele ce au dispus condamnarea, în ceea ce priveşte situaţia de fapt şi descrierea faptelor, cuprinde o diferenţă majoră între lotul de licitaţii ce au avut loc la data de 18/19.12.2018 şi cele ce au avut loc la data de 13.02.2019, în sensul că în cazul primelor fapte se reţine existenţa unor înţelegeri prealabile în vederea adjudecării bunurilor imobile supuse executării silite la preturi derizorii, comparativ cu participarea în calitate de persoană interpusă.

Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere incriminarea oricăror înţelegeri, de orice natură, nu ar fi legiferat expresis verbis "pentru a denatura preţul de adjudecare", ci ar fi folosit o sintagmă generală, aptă să cuprindă în sfera ilicitului penal orice tipuri de înţelegeri.

Preţul plătit pentru fiecare bun adjudecat a fost la o valoare apropiată de preţul pieţei (valoare confirmată prin rapoartele de expertiză evaluatorie extrajudiciară existente la dosarul cauzei), aspect ce confirmă, în mod indubitabil, lipsa oricărei înţelegeri privind preţul de adjudecare.

Inexistenţa unei înţelegeri infracţionale rezultă prin modalitatea în care a fost adjudecat imobilul din mun. Ploieşti, B-ul Republicii nr. 285, jud. Prahova, imobilul din mun. Bucureşti, Drumul între Tarlale şi imobilul din localitatea Dascălu, număr cadastral x, diferenţa dintre valoarea cauţiunii şi preţul de adjudecare fiind considerabilă.

Simpla achiziţie la un preţ redus plătit pentru adjudecarea imobilelor nu denotă o înţelegere infracţională, în lipsa existenţei unor mijloace de probă care să confirme susţinerea existenţei unui preţ modic de adjudecare.

Raportat la acest aspect, s-a solicitat constant administrarea probei constând în efectuarea unui raport de expertiză evaluatorie a imobilelor adjudecate, solicitarea fiind respinsă ca nefiind utilă soluţionării cauzei, motivându-se de fiecare dată că natura infracţiunii ce face obiectul condamnărilor este de pericol şi nu de rezultat. Cu toate acestea, soluţia de condamnare se bazează şi prin raportare la plata unor sume de bani infime achitate în vederea adjudecării imobilelor.

Sumele de bani achitate reprezintă, din perspectiva apărării, valoarea reală a imobilelor, aspect confirmat şi de rapoartele de expertiză evaluatorie extrajudiciară existente la dosarul cauzei.

Apărarea a mai apreciat că nu se poate susţine că a existat o înţelegere infracţională cu ocazia fiecărei participaţii la licitaţia publică, instanţa de control judiciar susţinând că a existat o înţelegere anterioară licitaţiilor publice.

Conchizând, apărarea a susţinut că, în lipsa unei înţelegeri pentru denaturarea preţului de adjudecare, aspect ce rezultă fără putinţă de tăgadă în ceea ce îl priveşte pe recurentul E., în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

F. Împotriva acestei decizii penale, la data de 06 martie 2024, a declarat recurs în casaţie inculpatul B., prin apărător ales.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, apărarea a susţinut că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât lipsesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen., respectiv:

a) - lipseşte cerinţa esenţială ca înţelegerea să vizeze denaturarea preţului de adjudecare, cu precizarea că afirmaţia instanţei de apel, conform căreia "odată realizată înţelegerea în scopul deturnării licitaţiilor publice infracţiunea este consumată" (a se vedea p. 244) este contrară dispoziţiei normei de incriminare dacă prin deturnare (denaturare) nu este vizat preţul de adjudecare.

Apărarea a mai arătat că, în opinia sa, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 246 din C. pen., în modalitatea înţelegerii este necesară cerinţa esenţială ca înţelegerea să vizeze denaturarea preţului de adjudecare.

A apreciat, totodată, că se impune stabilirea accepţiunii termenului "pentru" din expresia: "pentru denaturarea preţului de adjudecare", din cuprinsul dispoziţiei normei de incriminare analizată (art. 246 teza a II-a din C. pen.), şi a arătat că, în opinia sa, semnificaţia termenului "pentru" este aceea de cerinţă obiectivă - respectiv ca învoiala să aibă în vedere preţul de adjudecare.

Menţionând că sintagma "pentru a denatura preţul de adjudecare" înseamnă că participanţii la licitaţie trebuie să convină asupra preţului, apărarea a apreciat că în continuare este necesar să se stabilească ce se înţelege prin denaturarea preţului de adjudecare şi a arătat că denaturarea înseamnă falsificare (deformare, alterare etc.), astfel că singura accepţiune a acestei sintagme constă în aceea că legiuitorul a avut în vedere alterarea valorii la care bunul urmează să fie vândut în cadrul executării silite.

Astfel, simpla adjudecare a bunului executat sub preţul de evaluare - neprecedată de o învoială a participanţilor la o licitaţie constând în alterarea valorii de adjudecare - nu poate fi echivalată cu "denaturarea preţului de adjudecare".

În conformitate cu norma de incriminare (art. 246 din C. pen.), "denaturarea preţului de adjudecare" înseamnă că participanţii între care intervine "înţelegerea" convin asupra unui preţ de vânzare a bunurilor (cuantum) - mai mare sau mai mic - decât preţul la care, în lipsa "înţelegerii", s-ar fi ajuns.

Cât timp, conform (chiar) opiniei instanţei de apel "orice altă înţelegere între participanţii la licitaţie (...) este irelevantă pentru existenţa infracţiunii", înseamnă că "denaturarea preţului de adjudecare" nu poate fi asimilată (echivalată) cu adjudecarea sub preţul de evaluare, deoarece valoarea inferioară a preţului de adjudecare nu este consecinţa automată a unei "înţelegeri" de participare la o vânzare publică, de vreme ce înţelegerea poate viza preţul de adjudecare sau doar simpla participare.

Or, în speţă, instanţa de apel a dispus condamnarea apelanţilor participanţi la licitaţii, reţinând ca situaţie de fapt că aceştia s-au înţeles să "îndeplinească rolul de licitator formal doar pentru a fi îndeplinită condiţia privind numărul de participanţi, caz în care era posibilă adjudecarea imobilelor la preţuri mult inferioare celui de 75% din preţul de pornire, respectiv cât mai apropiat de preţul minim de 10% din preţul de pornire".

Aşadar, instanţa de apel a omis cerinţa esenţială ca înţelegerea să aibă ca obiect denaturarea preţului de adjudecare, în lipsa căreia fapta nu poate fi considerată ca prevăzută de legea penală.

Fără a contesta situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel, ci plecând de la modul cum aceasta a configurat-o, apărarea a susţinut că participanţilor-apelanţi nu li se reproşează că s-au înţeles asupra denaturării preţului de adjudecare, ci că au avut "rolul de licitator formal doar pentru a fi îndeplinită condiţia privind numărul de participanţi".

Apărarea a mai făcut trimitere la art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865, care reglementează procedura executării exclusiv în ceea ce priveşte primul termen şi al doilea termen ale licitaţiei publice, şi a susţinut că din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că bunul imobil nu va fi adjudecat la preţul cel mai mare oferit, care este inferior preţului de începere a licitaţiei, în situaţia în care la licitaţie nu participă cel puţin două persoane.

Însă, cerinţa participării a cel puţin 2 persoane la licitaţie este instituită doar în ceea ce priveşte cel de-al doilea termen al licitaţiei publice, soluţie ce se impune ca urmare a aplicării corelate a tezelor art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865, toate acestea vizând un singur moment, pe cel imediat următor celui în care a debutat licitaţia publică ("la un alt termen", "la acest termen", "la acelaşi termen").

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca dispoziţiile art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865 să se aplice şi în privinţa termenelor de licitaţie ulterioare celui de-al doilea termen al licitaţiei, acesta ar fi făcut o menţiune expresă.

Aşadar, în cadrul unei licitaţii publice, organizate potrivit legii procesuale vechi, condiţia potrivit căreia bunul imobil poate fi adjudecat la un preţ inferior celui de 75% din preţul de evaluare doar în situaţia în care participă cel puţin două persoane se referă doar la adjudecarea acestuia cu ocazia celui de-al doilea termen al licitaţiei, nu şi la termenele ulterioare.

A proceda altfel, ar însemna să se aplice prin analogie o dispoziţie cu impact asupra răspunderii penale. O asemenea modalitate de interpretare încalcă principiul legalităţii incriminării, care interzice extinderea legii penale prin analogie, subsecvent analogiei legii procesual civile, ştiut fiind că legea penală este de strictă aplicare şi interpretare.

Or, în speţă au fost organizate aproximativ 40 de termene de licitaţii, ceea ce impune consecinţa că regula instituită de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865 nu îşi mai găsea aplicare la niciunul dintre termenele ulterioare celui de-al doilea termen.

b) – lipseşte urmarea imediată - producerea unui prejudiciu

Examinând prevederile art. 246 din C. pen., apărarea a apreciat că urmarea imediată a infracţiunii ce formează obiect al acuzaţiei presupune un rezultat socialmente periculos concret (producerea unui prejudiciu), când se discută de infracţiunea consumată, şi un pericol social abstract, în cazul formei tentate.

Rezultatul socialmente periculos - urmarea concretă - constă în afectarea patrimoniului (prejudicierea) creditorului, debitorului, participanţilor sau altor persoane interesate de vânzare, după caz.

Or, micşorarea preţului de adjudecare, prin coborârea valorii de vânzare, nu reprezintă denaturare, mai ales dacă preţul a fost supradimensionat în raport cu valoarea de circulaţie a bunului scos la vânzare şi nici dacă (cum se întâmplă în multe situaţii) preţul de adjudecare este mai mic decât cel de evaluare, deoarece orice participant care doreşte să achiziţioneze astfel de bunuri îşi ia o marjă de risc. Aşadar, preţul de adjudecare putea fi denaturat numai dacă participanţii ar fi avut o înţelegere cu privire la stabilirea unui anumit cuantum al sumei de cumpărare. De altfel, în cauză, supraevaluarea preţului devenise relativ notorie.

Pentru a nu ne situa pe un teren speculativ, singurul reper în funcţie de care trebuie cântărită eventuala "denaturare a preţului de adjudecare" îl constituie "valoarea reală de circulaţie a bunului adjudecat". De altfel, în cadrul evaluării, bunurile evaluate în vederea vânzării la licitaţie trebuie "preţuite" în funcţie de valoarea lor de circulaţie.

Mai mult, înţelegerea între participanţi trebuie să aibă rol cauzal în raport cu preţul de adjudecare. Relaţia cauzală lipseşte dacă, excluzând ipotetic, pretinsa înţelegere, vânzarea nu avea loc sau, dacă ar fi avut loc, nu s-ar fi făcut la un preţ superior.

Aşadar, în condiţiile date, lipsa certă a oricăror altor oferte şi supraevaluare, bunurile nu puteau fi vândute la preţuri superioare celor la care au fost adjudecate.

Situaţia juridică a bunurilor şi lipsa de interes a creditorului în achiziţionarea acestora la 75% din preţul de evaluare, posibilitate legală pe care o are potrivit prevederilor art. 510 alin. (2) din C. proc. civ. anterior are relevanţă juridică în determinarea preţului de adjudecare într-o procedură de executare silită normală, potrivit dispoziţiilor legale şi a eventualului concurs de oferte.

În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

G. Împotriva acestei decizii penale, la data de 05 martie 2024, a declarat recurs în casaţie inculpatul G., prin apărător ales.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat a formulat următoarele critici:

- instanţa de control judiciar a omis să analizeze toate motivele de apel invocate;

- art. 246 din C. pen. este menit să protejeze doar licitaţiile publice organizate sub imperiul noii reglementări (art. 846 din C. proc. civ.), fiind inaplicabil în dosarul de fată, situaţie în care fapta nu este prevăzută de legea penală, impunându-se achitarea întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b), teza 1 din C. proc. pen.

- chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că art. 246 din C. pen. se aplică şi licitaţiilor organizate conform vechii reglementări procesual civile, este de observat că art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. 1865 instituie în mod expres reguli aplicabile într-un cadru temporal limitat, respectiv doar în cazurile primului termen şi celui de-al doilea termen ale licitaţiei publice.

Deşi nu se prevede expres, din interpretarea dispoziţiilor cuprinse în alin. (5) reiese că bunul imobil nu va fi adjudecat la preţul cel mai mare oferit, care este inferior preţului de începere a licitaţiei, în situaţia în care la licitaţie nu participă cel puţin două persoane. Cu toate acestea, condiţia menţionată anterior este instituită doar în ceea ce priveşte cel de-al doilea termen al licitaţiei publice, acest aspect rezultând din interpretarea coroborată a tezelor cuprinse în alin. (5) al art. 509 din C. proc. civ. 1865, toate acestea referindu-se la un singur moment, respectiv la termenul imediat următor celui în care a debutat licitaţia publică ("la un alt termen", "la acest termen", "la acelaşi termen"). Astfel, dacă legiuitorul ar fi dorit ca dispoziţiile art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865 să se aplice şi în cazul termenelor care urmau să se succeadă celui de-al doilea termen al licitaţiei, ar fi trebuit să insereze în cuprinsul acestui act normativ o prevedere în acest sens.

Pe cale de consecinţă, regula potrivit căreia bunul imobil poate fi adjudecat la un preţ inferior celui de 75% din preţul la care imobilul a fost evaluat numai în situaţia în care participă cel puţin două persoane la licitaţia publică se aplică doar dacă adjudecarea acestuia se va realiza la cel de-al doilea termen al licitaţiei, care este imediat următor termenului la care debutează licitaţia, iar aplicarea acestei reguli pentru termenele următoare celui de-al doilea termen al licitaţiei publice, fără o prevedere expresă în acest sens, reprezintă o extindere nepermisă a sferei de incidenţă a legii procesual civile.

Or, în cauza de faţă au fost organizate 38 de termene de licitaţie, astfel că, fiind depăşit cel de-al doilea termen al licitaţiei privind imobilele situate în oraşul Otopeni, jud. Ilfov, regula instituită de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. 1865 nu îşi mai găsea aplicare la termenul din 12.11.2019 (al 39-lea termen), ceea ce înseamnă că bunurile imobile puteau fi adjudecate la un preţ inferior celui de 75% din valoarea evaluării imobilului, chiar şi în absenţa participării la licitaţie a cel puţin două persoane, fiind suficient ca o singură persoană să se prezinte.

Apărarea a susţinut că această apreciere produce consecinţe juridice în ceea ce priveşte conflictul de drept penal dedus judecăţii, în sensul că, chiar şi dacă s-ar accepta teza potrivit căreia inculpatul împreună cu inculpatul H. ar fi ajuns la o înţelegere pentru a participa la licitaţia publică organizată la data de 12.11.2019 şi pentru a putea adjudeca imobilele executate silit la un preţ inferior celui de 75% din valoarea la care au fost evaluate imobilele, fiind îndeplinită cerinţa existenţei a cel puţin doi participanţi, această înţelegere nu este susceptibilă să producă urmarea imediată specifică infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, întrucât licitaţia publică se afla la al 39-lea termen, fiind depăşit, deci, cel de-al doilea termen al licitaţiei, consecinţa fiind aceea că nu se mai aplica regula instituită de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. de la 1865 şi, prin urmare, adjudecarea bunurilor imobile putea fi realizată şi în situaţia în care recurentul s-ar fi prezentat singur la licitaţie.

Apărarea a susţinut că acţiunile imputate recurentului nu au aptitudinea de a produce o stare de pericol social abstract pentru valoarea socială ocrotită şi nu au generat urmarea imediată specifică acestei infracţiuni.

- lipseşte elementul material al infracţiunii prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen. care constă în înţelegerea între participanţii la licitaţie pentru a denatura preţul de adjudecare;

- hotărârea instanţei de apel nu este motivată corespunzător şi nu este întemeiată pe probe, prezintă contradicţii sub aspectul situaţiei de fapt reţinute, nu sunt precizate data/datele comiterii fiecărui act material, art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost reţinut în mod greşit;

- instanţa de apel a apreciat în mod greşit că atunci când există înţelegere între participanţi, scopul acesteia este de a denatura preţul de adjudecare, astfel că există preţ derizoriu, întrucât această susţinere este contrară dezlegării date prin Decizia nr. 38/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut că în procedura executării silite noţiunea de "preţ derizoriu" nu există.

Conchizând pe aceste aspecte, apărarea a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, prev. de art. 246 teza a II-a din C. pen. (element material, urmare imediată, legătură de cauzalitate), impunându-se achitarea recurentului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Apărarea a criticat decizia recurată şi sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, prev. de art. 6 paragraful 1 teza I din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 47 alin. (2) teza I din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 8 din C. proc. pen. şi a apreciat că poate fi un motiv de casare chiar dacă nu se încadrează în vreunul dintre motivele de casare prevăzute expres de legea naţională, întrucât reglementările internaţionale au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din dreptul intern (contrarietate ce poate rezulta inclusiv din omisiuni legislative vizând drepturi fundamentale ale omului), se aplică direct normele europene.

Astfel, apărarea a subsumat încălcării dreptului la un proces echitabil, următoarele critici: nemotivarea deciziei cu privire la unele aspecte esenţiale invocate în apărare şi cu privire la descrierea completă a faptelor imputate (data si locul realizării înţelegerilor frauduloase; care sunt intervalele de timp la care ar fi fost comise cele 5 acte materiale; din ce probe rezultă aceste aspecte - ceea ce denotă încălcarea obligaţiei de motivare); depăşirea limitelor judecăţii;

În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20.06.2024, sub nr. x/2024.

Prin încheierea din 03 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., C., E., H., F., A. şi G. împotriva deciziei nr. 44/A din data de 08 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, constatând că doar analiza aspectelor antamate de recurenţi sub aspectul neîntrunirii conţinutului constitutiv al infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între faptele săvârşite şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurenţilor nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, se circumscrie în mod formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat, şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., C., E., H., F., A. şi G. împotriva deciziei nr. 44/A din data de 08 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurenţii inculpaţi B., C., E., H., F., A. şi G. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, fie se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea, indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie. Aşadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea de recurs în casaţie care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen., nu pot fi analizate de Înalta Curte.

În evaluarea legalităţii hotărârii definitive, instanţa de casaţie va proceda la identificarea cât mai precisă a conţinutului factual reţinut prin decizia definitivă pentru a clarifica conţinutul concret al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, având în vedere că multitudinea elementelor ce caracterizează aceste fapte şi particularităţile stilistice ale părţii expozitive a deciziei au fost valorificate selectiv în motivele de recurs ale inculpaţilor cu ignorarea ansamblului împrejurărilor relevante şi specularea înţelesului noţiunilor utilizate prin excluderea acestora din contextul argumentării.

Analizând în aceste coordonate recursul în casaţie, respectiv criticile formulate de recurenţii inculpaţi prin cererile introductive care se circumscriu laturii obiective a infracţiunii ce a făcut obiectul judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Din examinarea coroborată a întregii argumentaţii expuse în decizia criticată rezultă neîndoielnic că instanţa de apel a reţinut într-o formă neschimbată împrejurările factuale reţinute ca fiind dovedite de prima instanţă, cu deosebirea că a constatat că faptele inculpaţilor se circumscriu unei pluralităţi ocazionale, iar nu unei pluralităţi constituite, cu consecinţa achitării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de grup infracţional organizat, reţinând însă ca fiind dovedit mecanismul infracţional convenit de inculpaţi pentru adjudecarea imobilelor.

Aşadar, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în actele întreprinse de inculpaţi în legătură cu licitaţiile organizate la datele de 18 şi 19 decembrie 2018, 13 februarie 2019 şi 12 noiembrie 2019 de inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, în urma cărora au fost adjudecate bunuri imobile vândute în cadrul procedurilor de executare silită a garanţiilor imobiliare instituite în favoarea părţii civile K., sucursalele Dorobanţi şi Unirii, încă din anii 2008-2010, pentru acordarea unor credite.

În anul 2012, în condiţiile în care creditele acordate nu au fost achitate la scadenţă de către debitori, creditoarea K. a demarat procedurile de executare silită prin intermediul inculpatului A., funcţionar în cadrul corpului propriu de executori ai băncii, împrejurare ce face aplicabile dispoziţiile legale ce reglementează procedura executării silite în vigoare la acea dată -dreptul comun în materie fiind reprezentat de C. proc. civ. din 1865, în considerarea art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căruia noua lege procesual civilă este aplicabilă doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia.

În contextul în care garanţiile imobiliare nu au putut fi valorificate, inculpatul A. a preluat dosarele de executare silită şi a continuat procedura şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2011 şi numirii sale în funcţia de executor judecătoresc, fiind organizate pe cheltuiala biroului executorului judecătoresc 35, 32, respectiv 38 de termene pentru vânzarea imobilelor la licitaţie pe parcursul a 7 ani. Această împrejurare a generat cheltuieli mari de executare pentru B.E.J. A., executorul judecătoresc având un interes patrimonial evident în adjudecarea imobilelor, deoarece în acest fel executarea silită ar fi încetat şi ar fi putut încasa sumele de bani reprezentând cheltuielile de executare avansate, inclusiv onorariul.

S-a reţinut că potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, faţă de stadiul dosarelor de executare la momentul desfăşurării licitaţiilor existau trei posibilităţi prin care imobilele puteau fi adjudecate:

- în situaţia în care o singură persoană se prezenta la licitaţii, aceasta putea adjudeca bunurile dacă oferea preţul de la care începeau licitaţiile (75% din preţul la care imobilul fusese evaluat);

- creditorul urmăritor, adică banca, nu putea adjudeca bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din cel la care imobilele fuseseră evaluate;

- în cazul în care se prezentau cel puţin 2 participanţi la licitaţie, licitaţiile începeau de la preţul de 75% din cel la care imobilele fuseseră evaluate, iar dacă nimeni nu oferea acest preţ, la acelaşi termen bunurile puteau fi vândute la cel mai mare preţ oferit, cel puţin egal cu cauţiunea depusă.

Instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă statuarea în fapt a primei instanţe în sensul că probele administrate evidenţiază faptul că încă de la început acţiunile inculpaţilor privind denaturarea preţurilor de adjudecare ale imobilelor s-au desfăşurat după un plan bine pus la punct de executorul judecătoresc A. împreună cu inculpatul B., care, pe lângă faptul că aveau colaborări profesionale, au dezvoltat pe parcursul anilor o strânsă prietenie.

În acest context, s-a arătat că dorinţa inculpatului A. de a "scăpa" de acest lot păgubos de dosare de executare silită s-a suprapus peste cea a inculpatului B. de a dezvolta afaceri generatoare de profituri însemnate. Or, pentru ca terenurile să reprezinte o investiţie, era necesară adjudecarea acestora în cadrul licitaţiilor publice la preţuri cât mai apropiate de valoarea cauţiunii (valoare sub care nici nu se puteau face ofertele).

Însă, pentru a fi posibilă adjudecarea imobilelor la un preţ cât mai apropiat de valoarea cauţiunii în cadrul licitaţiilor publice, era necesară îndeplinirea unei condiţii procedurale prevăzute de C. proc. civ. 1865 - existenţa a cel puţin doi participanţi şi încheierea unei înţelegeri infracţionale între viitorul adjudecatar şi celălalt participant în acest sens.

De aceea, a fost necesară identificarea unor persoane cu posibilităţi financiare superioare, dispuse să achite cauţiuni de ordinul zecilor sau sutelor de mii de euro pentru a putea participa la licitaţiile publice, în schimbul unei părţi din "afacere". Efortul financiar depus de participanţi în vederea adjudecării imobilelor era împărţit, aceştia preluând sarcina de pe umerii executorului judecătoresc. Executorul judecătoresc, la rândul său, nu doar că înceta executarea silită în dosarele respective şi evita astfel cheltuieli de executare suplimentare, ci îşi încasa şi onorariul.

Astfel, s-a arătat că inculpatul B. i-a identificat pe inculpaţii C. (om de afaceri ca şi el, devenind în februarie/ martie 2019 asociaţi şi administratori în două societăţi comerciale) şi D. (acesta din urmă fiind şi avocatul său) şi ulterior pe inculpaţii F., G. şi H. care au îmbrăţişat planul infracţional, respectiv de a participa formal la licitaţii pentru a crea aparenţa unui concurs de oferte şi a legalităţii adjudecării la valoarea cea mai mare oferită, înţelegeri despre care inculpatul A. a avut cunoştinţă, chiar inculpatul fiind cel care a adus la cunoştinţa coinculpaţilor B. şi D. situaţia dosarelor de executare silită.

Cu privire la înţelegerea între participanţii la licitaţii, s-a statuat că aceasta rezultă din comunicările dintre inculpaţi, dar şi din chiar modul în care s-au derulat licitaţiile şi din aceea că între inculpaţii B., C. şi D. existau relaţii personale, dar şi profesionale apropiate.

În acest context factual, la termenele de licitaţie organizate la 18 şi 19 decembrie 2018, 13 februarie 2019 şi 12 noiembrie 2019, imobilele au fost adjudecate la preţuri echivalând cu 8%-9% din valoarea de evaluare, valoare egală sau puţin mai mare decât valoarea cauţiunii, respectiv de 10% din preţul de pornire, adică 75% din cea estimată prin rapoartele de evaluare întocmite la solicitarea executorului judecătoresc în cursul anilor 2013-2015.

S-a constatat că la datele de 18 şi 19 decembrie au fost organizate de B.E.J. A. licitaţii vizând 40 de imobile în mai multe dosare de executare silită şi că, la toate cele 40 de licitaţii, au participat aceleaşi persoane, respectiv inculpaţii B. şi inculpatul E., iar la 13 dintre acestea a participat, alături de cei doi, şi inculpatul D.. S-a mai statuat definitiv asupra faptului că inculpatul E. deşi, formal, a participat la licitaţii în calitate de mandatar pentru I., l-a reprezentat în fapt pe inculpatul C., soţul inculpatei I..

Valoarea ofertelor depuse de inculpaţii B. şi E. a fost identică, respectiv egală cu valoarea cauţiunilor -10% din preţul de pornire de 75% din valoarea stabilită prin raportul de evaluare, respectiv foarte apropiată de valoarea acestora (cu 3-10 euro mai mari, doar în două cazuri ofertele depăşind cu aproximativ 80-100 euro valoarea cauţiunilor), în cazul inculpatului D..

În aceste circumstanţe inculpatul B. a adjudecat toate imobilele situate pe raza localităţii Snagov (9 terenuri), reuşind o comasare a suprafeţelor, şi un imobil situat în Ploieşti – în total 10 imobile, inculpatul E. -interpus al inculpatului C., a adjudecat în total 17 imobile, iar inculpatul D. a câştigat toate licitaţiile publice la care a participat, adjudecând în total 13 imobile.

Punctual au fost prezentate ofertele şi modul în care s-a licitat în cadrul fiecărei licitaţii, cu precizarea că nu toate licitaţiile organizate la datele respective au făcut obiectul acuzaţiei, respectiv doar următoarele:

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 2.700 mp, înscris în CF x a localităţii Snagov la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B. şi inculpatul E.- nu a oferit preţul de pornire de 23.250 euro (75% din valoarea estimată în octombrie 2014 -de 31.000 euro), astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -2.325 euro, egală cu cauţiunea de 10% din preţul de pornire.

La prima strigare, B. a oferit 2.365 euro, inculpatul E. a oferit 2.405 euro, B. a făcut o contraofertă de 2.450 euro, iar inculpatul E. a declarat că se retrage, B. devenind adjudecatar la preţul de 2450, cu 125 euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect terenul intravilan, în suprafaţă de 8.854 mp, înscris în CF x a localităţii Periş, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B., D. şi E.- nu a oferit preţul de pornire de 22.100 euro (75% din valoarea estimată în februarie 2015 -de 28.000 euro), astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -2.210 euro egală cu cauţiunea de 10% din preţul de pornire, oferta inculpatului D..

La prima strigare, B. a oferit preţul de 2.160 euro, D. a oferit 2.210 euro, iar E. a oferit 2.260 euro. D. a făcut o contraofertă de 2.300 euro, iar E. şi B. au declarat că se retrag, D. devenind adjudecatar la preţul de 2.300 de euro, cu 200 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect terenul intravilan, în suprafaţă de 13.085 mp, înscris în CF x a localităţii Periş, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B., D. şi E.- nu a oferit preţul de pornire de 27.300 euro (75% din valoarea estimată în octombrie 2014 -de 36.400 euro), astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -2.740 euro, cu 10 euro mai mare decât cauţiunea de 10% din preţul de pornire, oferta inculpatului D..

La prima strigare, B. a oferit preţul de 2.840 euro, iar E. s-a retras. D. a făcut o contraofertă de 3.000 euro, iar B. a declarat că se retrage, D. devenind adjudecatar la preţul de 3.000 de euro, cu 270 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţiile organizate separat pentru patru loturi de teren intravilan în suprafaţă totală de 11.000 mp, înscrise în CF a localităţii Snagov sub numere 9369, 9370, 9371 şi 9372, evaluate global în octombrie 2014, la 112.200 euro la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B. şi E.- nu a oferit preţul de pornire de 22.950 pentru fiecare dintre cele trei în suprafaţă de 3000 mp, respectiv 15.300 euro, pentru cel în suprafaţă de 2000 mp, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse de 2.295 euro, respectiv 1530 euro, egale cu cauţiunea de 10% din preţul de pornire.

La prima strigare, B. a oferit sume egale sau puţin mai mari decât cauţiunea -2.345 euro, 2.295 euro, 2295 euro, 1.600 euro- E. a oferit 2.395 euro, 2.395 euro, 2.345 euro, respectiv 1700 euro; B. devenind adjudecatar pentru sumele de 2.500 euro, cu 205 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, respectiv 1.800 de euro, cu 270 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii în ce priveşte terenul de 2000 mp, ca urmare a retragerii inculpatului E..

- licitaţia având ca obiect terenul intravilan, în suprafaţă de 40.611 mp, înscris în CF x a localităţii Periş, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B., D. şi E.- nu a oferit preţul de pornire de 75.575 euro (75% din valoarea estimată în octombrie 2014 -de 102.100 euro), astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -7.660 euro, cu 43 euro mai mare decât cauţiunea de 10% din preţul de pornire, oferta inculpatului D..

La prima strigare, D. a oferit 7.860 euro, B. a oferit 8.060 euro, iar E. 8.260 euro. D. a făcut o contraofertă de 8.500 euro, iar E. şi B. au declarat că se retrag, D. devenind adjudecatar la preţul de 8.500 de euro, cu 842,5 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 3.430 mp (3.450 mp din măsurători), înscris în CF x a localităţii Măgurele, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B. şi E.- nu a oferit preţul de pornire de 21.975 euro (75% din valoarea estimată în octombrie 2014 -de 29.300 euro), astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -2.197,5 euro, cu 2,5 euro mai mare decât cauţiunea de 10% din preţul de pornire.

La prima strigare E. a oferit 2.200 euro, B. a oferit 2.300 euro pentru ca ulterior să se retragă, urmare a creşterii ofertei, inculpatul E. adjudecând imobilul la preţul de 2.500 de euro, cu 302,5 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 8.974,00 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B., D. şi E.- nu a oferit preţul de pornire de 56.625 euro (75% din valoarea estimată în octombrie 2014 -de 75.500 euro), astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -5.670 euro, cu 8 euro mai mare decât cauţiunea de 10% din preţul de pornire.

La prima strigare, B. a oferit 5.970 euro, D. a oferit 6.270 euro, iar E. a oferit 6.400 euro, pentru ca, subsecvent contraofertei de 6.500 euro a inculpatului D., inculpaţii E. şi B. să se retragă, D. devenind adjudecatar la preţul de 6.500 de euro, cu doar 837,5 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 22.266 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B., D. şi E.- nu a oferit preţul de pornire de 140.400 euro (75% din valoarea estimată în octombrie 2014 -de 187.200 euro), astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -14.050 euro, cu 1 euro mai mare decât cauţiunea de 10% din preţul de pornire.

La prima strigare, B. a oferit 14.450 euro, D. a oferit 14.850 euro, iar E. a oferit 15.250 euro, pentru ca subsecvent contraofertei inculpatului D. de 15.500 euro, inculpaţii E. şi B. să se retragă, D. devenind adjudecatar pentru suma de 15.500 de euro, cu 1.460 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţiile organizate separat pentru trei loturi egale de teren intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, înscrise în CF x, 9926 şi 9927 a localităţii Snagov la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B. şi E. nu a oferit preţul de pornire de 45.425,25 euro/lot (75% din valoarea estimată a întregului imobil de 15.000 mp, în februarie 2013 de 181.700 euro), motiv pentru care s-a procedat la strigarea ofertei celei mai mari de 4.542,55 euro, cu 0,30 euro mai mare decât cauţiunea de 10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a ofertat 4.742,55 euro, iar inculpatul E. -4.942,55 euro, pentru ca subsecvent contraofertei inculpatului B. acesta să se retragă, B. devenind adjudecatar la preţul de 5.000 de euro, cu 457,45 de euro mai mult decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 4.984 mp, înscris în CF x a localităţii Conteşti, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B. şi E.- nu a oferit preţul de pornire de 28.800 RON -valoarea estimată în februarie 2015 fiind de 8.700 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -2.880 RON egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare a preţului de 2.880 RON, inculpatul E. a oferit 3.180 RON, iar inculpatul B. 3.250 RON, pentru ca, subsecvent contraofertei de 3.500 RON, inculpatul B. să se retragă, inculpatul E. adjudecând la o valoare mai mare cu 620 RON decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 10.000 mp în acte (10.123,00 mp din măsurători), înscris în CF x a localităţii Conteşti, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 57.600 RON -valoarea estimată în februarie 2015 fiind de 17.300 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -5.760 RON egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, E. a oferit 6.260 RON, iar inculpatul B. -6.760 RON, pentru ca, subsecvent contraofertei de 7.000 RON, acesta din urmă să se retragă, inculpatul E. adjudecând la o valoare mai mare decât valoarea cauţiunii cu 1.240 RON.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 4.800 mp în acte (4.802 mp din măsurători), înscris în CF x a localităţii Conteşti, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 28.950 RON -valoarea estimată în februarie 2015 fiind de 8.700 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -2.895 RON egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 3.395 RON, iar inculpatul B. -3.895 RON, pentru ca, subsecvent contraofertei de 4.000 RON, acesta din urmă să se retragă, inculpatul E. adjudecând la o valoare mai mare decât valoarea cauţiunii cu 1.105 RON.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 49.394 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B., D. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 75.600 euro – redus 25% din valoarea estimată în aprilie 2015 de 100.800 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -7.570 euro, cu 10 euro mai mare decât cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 7.860 euro, inculpatul D. 8.160 euro, iar inculpatul E. 8.300 euro. Inculpatul D. a făcut o contraofertă de 8.500 euro, iar E. şi B. au declarat că se retrag, inculpatul D. devenind adjudecatar, preţul de adjudecare fiind cu 940 euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 9.300 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 14.100 euro -redus 25% din valoarea estimată în 2015 de 18.800 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -1.410 euro egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 1.460 euro, iar inculpatul E. 1.550 euro, inculpatul B. s-a retras, imobilul fiind adjudecat de inculpatul E. la un preţ cu 140 euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, la care niciunul dintre participanţi -inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 4.800 euro -redus cu 25% din valoarea estimată în 2015 de 6.400 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -480 euro egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 530 euro, iar inculpatul B. 550 euro, inculpatul E. a făcut o contraofertă de 600 euro, iar inculpatul B. s-a retras, imobilul fiind adjudecat de inculpatul E. la un preţ cu 120 euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 11.800 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B., D. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 17.925 euro -redus cu 25% din valoarea estimată în 2015 de 23.900 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -1.800 euro, cu 7,5 euro mai mare decât valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 1.895,5 euro, inculpatul D. 1.995 euro, iar E. a renunţat să mai facă ofertă, inculpatul D. devenind adjudecatar, subsecvent retragerii inculpatului B., la valoarea contraofertei de 2.100 euro, cu 307,5 euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 9.000 mp în acte, înscris în CF x a localităţii Dascălu, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B., D. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 13.650 euro -redus cu 25% din valoarea estimată în 2015 de 18.200 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -1.370 euro, cu 50 euro mai mare decât valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 1.415 euro, inculpatul D. 1.465 euro, iar inculpatul E. a renunţat să mai facă ofertă, inculpatul D. devenind adjudecatar, subsecvent retragerii inculpatului B., la valoarea contraofertei de 1.550 euro, cu 185 euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 18.087,22 mp, înscris în CF x a localităţii Corbeanca, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 131.475 euro -redus cu 25% din valoarea estimată în octombrie 2014 de 175.300 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -13.147,4 euro, aproape egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 13.647 euro, iar inculpatul B. 14.147,50 euro, inculpatul E. devenind adjudecatar, subsecvent retragerii inculpatului B., la valoarea contraofertei de 15.000 euro, cu 1.852,50 euro mai mare decât valoarea cauţiunii.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 12.304 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B., D. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 44.175 euro -redus cu 25% din valoarea estimată de 58.900 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -4.420, cu 25 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 4.820 euro, inculpatul D. 5.120 euro, iar inculpatul E. a renunţat să mai facă ofertă şi a declarat că se retrage. Inculpatul D. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 5.500 euro – cu 1.082,5 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. a renunţat să mai facă oferte.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan arabil, în suprafaţă de 9.860 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B., D. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 18.600 euro -redus cu 25% din valoarea estimată de 24.800 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -1.865 euro, cu 5 euro mai mare decât valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 1.965 euro, inculpatul D. a oferit 2.065 euro, iar inculpatul E. a renunţat să mai facă ofertă şi a declarat că se retrage. Inculpatul D. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 2.200 euro – cu 340 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. a renunţat să mai facă oferte.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 4.355 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 7.425 euro -redus cu 25% din valoarea estimată de 9.900 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -742,5 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit preţul de 842,5 euro, iar inculpatul B. 942,50 euro. Inculpatul E. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 1.000 euro – cu 257,5 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. a renunţat să mai facă oferte.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 11.837 mp, înscris în CF x a localităţii Măgurele, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 22.275 euro -redus cu 25% din valoarea estimată de 29.700 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -2.227,5 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 2.350 euro, iar inculpatul B. 2.450 euro. Inculpatul E. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 2.600 euro – cu 257,5 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. a renunţat să mai facă oferte.

- licitaţia având ca obiect imobil compus din teren intravilan, în suprafaţă de 5.705 mp şi construcţii industriale în suprafaţă de 865,88 mp, înscris în CF x a localităţii Bucureşti, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 289.200 euro -redus cu 25% din valoarea estimată de 385.600 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -28.920 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 29.920 euro, iar inculpatul B. 30.920 euro. Inculpatul E. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 32.000 euro – cu 3.080 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. a renunţat să mai facă oferte.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 1.998,92 mp, înscris în CF x a localităţii Fundulea, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B., D. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 30.000 euro -redus cu 25% din valoarea estimată în anul 2012 la 40.000 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -3.010 euro, cu 10 euro mai mare decât valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 3.200 euro, iar inculpatul B. 3.300 euro, imobilul fiind adjudecat de inculpatul D. la valoarea ofertei de 3.500 euro – cu 500 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care ceilalţi participanţi au declarat că se retrag.

- licitaţia având ca obiect terenul intravilan, în suprafaţă de 14.200 mp, înscris în CF x a localităţii Buftea, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 57.225 euro -redus cu 25% din valoarea estimată în ianuarie 2015 la 76.300 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -5.722,5 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare a preţului de 5.722,5 euro, inculpatul E. a oferit 6.022,5 euro, iar inculpatul B. 6.322,5 euro. Inculpatul E. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 6.500 euro – cu 777,5 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. a renunţat să mai facă oferte.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, înscris în CF x a localităţii Periş, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 11.625 euro - valoarea estimată în februarie 2015 fiind de 14.400 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -1.162,5 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 1.212,5 euro, iar inculpatul E. 1.262,5 euro. Inculpatul E. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 1.350 euro – cu 187,5 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. a renunţat să mai facă oferte.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 5.000 mp, înscris în CF x a localităţii Periş, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B., D. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 10.800 euro - valoarea estimată în februarie 2015 fiind de 14.400 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -1.100 euro, cu 20 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 1.130 euro, inculpatul D. 1.180 euro, iar inculpatul E. a oferit 1.230 euro. Inculpatul D. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 1.300 euro – cu 220 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care ceilalţi doi au renunţat să mai facă oferte.

- licitaţia având ca obiect terenul intravilan, în suprafaţă de 11.800 mp, înscris în CF x (CF vechi x) a localităţii Gruiu, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B., D. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 33.000 euro – redus cu 25% din valoarea estimată în 2012 de 44.000 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -3.310 euro, cu 10 de euro mai mare decât valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 3.410 euro, iar inculpatul E. a renunţat să mai oferteze. Inculpatul D. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 3.600 euro – cu 300 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care şi inculpatul B. s-a retras.

- licitaţia având ca obiect terenul intravilan, în suprafaţă de 4.000 mp, înscris în CF x a localităţii Snagov la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 40.200 euro– redus cu 25% din valoarea estimată în 2013 de 51.000 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -4.020 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul B. a oferit 4.420 euro, iar inculpatul E. 4.820 euro. Inculpatul B. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 5.000 euro – cu 980 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul E. s-a retras.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 12.064 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 112.500 euro – redus cu 25% din valoarea estimată în 2013 de 97.500 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -11.250 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 11.750 euro, iar inculpatul B. 12.250 euro. Inculpatul E. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 12.500 euro – cu 1.250 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. s-a retras.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 11.399 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 100.500 euro – redus cu 25% din valoarea estimată în 2013 de 92.000 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -10.050 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 10.550 euro, iar inculpatul B. a oferit 11.050 euro. Inculpatul E. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 11.500 euro – cu 1.450 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. s-a retras.

- licitaţia având ca obiect teren intravilan, în suprafaţă de 12.064 mp, înscris în CF x a localităţii Crevedia, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 112.500 euro – redus cu 25% din valoarea estimată în 2013 de 97.500 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -11.250 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 11.750 euro, iar inculpatul B. 12.250 euro. Inculpatul E. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 12.500 euro – cu 1.250 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. s-a retras.

- licitaţia având ca obiect terenul intravilan, în suprafaţă de 15.561 mp, înscris în CF x a localităţii Baloteşti, la care niciunul dintre participanţi- inculpaţii B. şi E., nu a oferit preţul de pornire de 63.525 euro – redus cu 25% din valoarea estimată în ianuarie 2015 de 84.700 euro, astfel încât s-a procedat la strigarea celei mai mari oferte depuse -6.352,5 euro, egală cu valoarea cauţiunii -10% din preţul de pornire.

La prima strigare, inculpatul E. a oferit 6.652,5 euro, iar inculpatul B. -6.800 euro. Inculpatul E. a adjudecat imobilul la valoarea contraofertei de 7.000 euro – cu 647,50 euro mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul B. s-a retras.

La data de 13 februarie 2019, la sediul B.E.J. A. au fost organizate 7 licitaţii publice, la care au participat inculpaţii F. şi E., acesta din urmă în aceeaşi calitate de mandatar atestată de procura autentificată sub nr. x/18.12.2018 de GGGG., aceeaşi folosită la licitaţiile din 18 şi 19 decembrie 2018.

La fel ca în cazul licitaţiilor din 18 şi 19 decembrie 2018, toate imobilele au fost adjudecate de un singur participant -inculpatul F., la valori cuprinse între 10,7-13,3% din preţurile de pornire, adică cu 0,7%-3,3% peste valoarea cauţiunilor (procent calculat tot prin raportare la preţurile de pornire de 75% din valoarea stabilită prin raportul de evaluare), practic adjudecatarul suplimentând cauţiunile cu un procent situat între 3,95 şi 10,4% din valoarea acestora cu excepţia celui mai ieftin imobil al cărui preţ de pornire a fost 939,375 euro pentru adjudecarea căruia s-a oferit un preţ cu 33 % mai mare decât valoarea cauţiunii, în contextul în care inculpatul E. a menţinut ofertele iniţiale, uşor mai mari decât cele ale inculpatului F..

În privinţa licitaţiilor publice organizate la data de 12 noiembrie 2019, s-a reţinut pe de o parte că obiectul acestora a fost reprezentat de terenuri din acelaşi lot de dosare de executare, respectiv pentru creditele acordate de K. sucursalele Unirea şi Dorobanţi, după acelaşi tipar, respectiv, prin oferirea unor oferte egale sau puţin peste valoarea cauţiunii pentru toate imobilele licitate. S-a reţinut că la aceste licitaţii au participat şi S.C. N. S.R.L. – prin reprezentant legal inculpatul G. şi inculpatul H..

Astfel, la data de 12 noiembrie 2019, la sediul B.E.J. A. au fost organizate 5 licitaţii publice, toate cele 5 imobile fiind situate pe raza oraşului Otopeni. Conform aceluiaşi tipar, inculpatul H. a depus oferte în cazul a trei terenuri egale cu valoarea cauţiunii sau cu 2,5 euro mai mare, în timp ce în cazul a două terenuri acesta a depus oferte mai mici decât valoarea cauţiunii cu 12.705 euro, respectiv 30 de euro. Spre deosebire de inculpatul H., s-a reţinut că S.C. N. S.R.L. prin reprezentant legal a depus oferte mai mari decât valoarea cauţiunii în toate cazurile, dar matematic acestea s-au situat la valoarea de 11,9-12% din preţul de pornire, imobilele fiind adjudecate la oferta cea mai mare în lipsa unei contraoferte.

S-a reţinut că la această licitaţie reprezentanta creditorului a formulat obiecţiuni pe motiv că preţul de adjudecare era derizoriu, iar vânzarea nu ar trebui perfectată deoarece se prejudiciază interesele creditorului şi ale debitorului, executorul judecătoresc, inculpatul A., suspendând licitaţiile publice privind celelalte 3 imobile, la solicitarea scrisă a creditoarei K..

Criticile formulate de recurentul inculpat A. privind infracţiunea de abuz în serviciu

Reiterând starea de fapt valorificată prin decizia recurată, strict în privinţa elementelor factuale ce au fundamentat condamnarea inculpatului, reţinem că s-a statuat cu autoritate de lucru judecat, că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a organizat la datele de 18 şi 19 decembrie 2018, 13 februarie 2019, respectiv la 12 noiembrie 2019 mai multe licitaţii publice, cunoscând că între colicitatori există înţelegeri prealabile în vederea adjudecării bunurilor imobile la preţuri derizorii (aprox. 8% - 9% din valoarea de evaluare), constând în efectuarea de acte de licitare formală, astfel încât prin înscrierea unor oferte strigate de către doi/trei licitatori să fie creată aparenţa unei "concurs" real al ofertelor în vederea adjudecării.

S-a reţinut că inculpatul A. a acţionat în sensul sprijinirii şi îndrumării inculpaţilor, astfel încât participarea acestora la licitaţiile publice să nu ridice suspiciuni din partea celorlalţi participanţi sau din partea creditorului şi să se bucure de aparenţă de legalitate.

Prin decizia recurată s-a menţionat că procedând în această manieră, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti raportat la art. 509 alin. (5) şi art. 510 din C. proc. civ. din 1865, fiind afectate drepturile celorlalţi participanţi la licitaţie şi ale creditorului, vătămarea acestuia din urmă constând în denaturarea preţurilor de adjudecare.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a susţinut, sub un prim aspect, că fapta reţinută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece niciuna dintre dispoziţiile legale reţinute nu instituia în sarcina sa obligaţia de a anula sau suspenda licitaţiile publice, chiar şi în ipoteza în care avea cunoştinţă de înţelegerea privind participarea formală a licitatorilor, atât timp cât au fost respectate dispoziţiile legale ce reglementează procedura executării silite.

Totodată, recurentul a susţinut că infracţiunea de serviciu este o infracţiune de rezultat, or, fapta pentru care a fost condamnat nu a produs nicio vătămare concretă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane, lipsind astfel atât urmarea imediată, cât şi legătura de cauzalitate.

Criticile recurentului inculpat sunt nefondate.

Ca element de conţinut obiectiv propriu, infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, presupune în varianta-tip prevăzută de art. 297 din C. pen., astfel cum a fost reconfigurată prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, interpretare transpusă în legislaţie prin Legea nr. 200/2023, ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, funcţionarul public să nu îndeplinească un act prevăzut de o normă cu putere de lege ori să îl îndeplinească cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ.

Prin argumentele expuse în susţinerea recursului în casaţie, sub un prim aspect, inculpatul pretinde legalitatea conduitei sale în calitate de executor judecătoresc, în contextul în care a acţionat de conivenţă cu inculpaţii care au comis infracţiunea de "Deturnarea licitaţiilor publice" prevăzută de art. 246 din C. pen., în considerarea faptului că nicio dispoziţie legală nu instituia o obligaţie în sarcina sa de a suspenda/anula licitaţia în această ipoteză şi că, formal, au fost respectate dispoziţiile legale aplicabile.

Din examinarea coroborată a întregii argumentaţii expuse în decizia criticată rezultă neîndoielnic că instanţa de apel a reţinut într-o formă neschimbată normele legale a căror nerespectare a fost imputată inculpatului constatând că acestea instituie obligaţia executorului judecătoresc de a-şi desfăşura activitatea cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi că inculpatul a încălcat această obligaţie prin aceea că nu a respectat normele legale ce reglementează desfăşurarea licitaţiilor publice în ipoteza unor termene succesive.

Astfel, dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 188/2000, instituie obligaţia executorului judecătoresc de a respecta în exercitarea funcţiei, ansamblul preceptelor legale ce reglementează activitatea acestuia, stipulând că "Executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, a statutului profesiei şi a regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum şi ale C. proc. civ. şi ale altor legi aplicabile în materie."

Cât priveşte dispoziţiile încălcate, art. 509 alin. (5) din C. proc. pen. din 1865, prevede că în cazul în care la primul termen nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, termen la care licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat, iar dacă nici la acest termen nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit în ipoteza unui concurs de oferte.

Or, în condiţiile în care, inculpatul cunoştea caracterul formal/simulat al participării colicitatorilor şi al ofertelor acestora, modalitate elaborată chiar de acesta şi pusă în practică de ceilalţi inculpaţi, aplicarea art. 510 din C. proc. civ. din 1865 în sensul declarării ca adjudecatar a participantului care a oferit cel mai mare preţ, a fost nelegală, adjudecarea operând ca urmare a fraudării legii care are ca ipoteză un concurs real de oferte, iar nu unul pur formal.

Înalta Curte constată că critica recurentului reflectă valorificarea formală a modalităţii de derulare a licitaţiilor, cu ignorarea ansamblului argumentelor pe care s-a sprijinit, în substanţă, hotărârea instanţei de apel în statuarea asupra caracterului simulat al participării licitatorilor, al neseriozităţii ofertelor relevând lipsa unui interes real în adjudecarea imobilelor, aspecte ce conturează fraudarea dispoziţiilor legale relevante. În condiţiile în care inculpatul a cunoscut toate aceste aspecte, împrejurare factuală reţinută cu autoritate de lucru judecat ce împlineşte conţinutul subiectiv al infracţiunii, critica în sensul că licitaţia s-a derulat în conformitate cu normele respective este nefondată, inculpatul invocând în apărarea sa chiar modalitatea frauduloasă prin care a fost creată aparenţa legalităţii adjudecărilor. Or, este de esenţa oricărei norme legale că aceasta nu poate fi aplicată contrar scopului pentru care a fost edictată.

Jurisprudenţa a statuat constant în sensul că frauda la lege reprezintă acea operaţiune prin care, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor, statuare consacrată legislativ în C. civ. în vigoare de dispoziţiile art. 1237 cu referire la actele juridice.

În acest sens, prin fraudarea legii nu este încălcată litera legii de ordine publică, dar este nesocotit spiritul acesteia. Structural, frauda la lege conţine două elemente: un element obiectiv (exterior), constând în mijloacele aparent legale care sunt utilizate, şi un element subiectiv, constând în intenţia de eludare ori de sustragere de la norma legală aplicabilă. Prin urmare, reprezintă fraudă la lege faptul că cei implicaţi au acţionat de conivenţă pentru a eluda prevederile legale prin utilizarea unui mecanism fraudulos prin care au simulat respectarea dispoziţiilor legale imperative prevăzute de art. 509 alin. (5) din C. proc. pen. din 1865 care prevăd că în ipoteza unor termene subsecvente, dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei de 75% din valoarea de evaluare iniţială, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, doar în ipoteza unui concurs real de oferte.

De altfel, în condiţiile în care ceilalţi inculpaţi au exercitat abuziv dreptul de a participa la licitaţie, în scopul de a eluda dispoziţiile legale menţionate şi de a promova în mod ilegal interesele adjudecatarului care a profitat de condiţii de adjudecare mai favorabile prin crearea aparenţei unui concurs de oferte, mecanism sancţionat de legea penală, fapta acestora fiind prevăzută de norma de incriminare enunţată în art. 246 din C. pen., iar o astfel de manoperă frauduloasă intră în categoria celor ce atrag nulitatea actului de adjudecare în conformitate cu dispoziţiile art. 449 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, inculpatul A. şi-a executat atribuţiile cu încălcarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 188/2000, care îl obligă să vegheze la legalitatea procedurii de executare silită.

Pentru aceleaşi argumente, susţinerea recurentului inculpat în sensul că în lipsa unei dispoziţii legale care să permită executorului suspendarea/anularea licitaţiei în contextul cunoaşterii conivenţei infracţionale a coinculpaţilor licitatori nu poate fi primită, legea reglementând obligaţia acestuia de a se asigura că licitaţiile se derulează cu respectarea dispoziţiilor legale în substanţa lor, iar nu doar formal. De altfel, preceptele legale prevăd strict condiţiile de legalitate, nefiind necesar şi nici posibil ca legea să acopere toate ipotezele factuale ce s-ar putea subsuma unor încălcări ale acestora.

Cât priveşte argumente prezentate în sprijinul tezei potrivit căreia fapta nu întruneşte conţinutul constitutiv obiectiv al infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul urmării imediate şi al legăturii de cauzalitate, recurentul inculpat a arătat că nu s-a produs în concret nicio vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale vreunei persoane, în contextul în care nu a fost reclamată o astfel de consecinţă şi că o vătămare eventuală nu realizează elementul constitutiv, infracţiunea fiind una de rezultat.

Infracţiunea de abuz în serviciu în varianta incriminată de art. 297 din C. pen., prevede ca urmări alternative producerea unei pagube sau vătămarea drepturilor ori a intereselor legitime ale unei persoane.

Prin decizia recurată s-a reţinut că urmarea imediată a constat în aceea că încălcarea atribuţiilor ce reveneau executorului judecătoresc în asigurarea legalităţii licitaţiei a condus la vătămarea drepturilor şi intereselor debitorilor, creditorului şi garanţilor ipotecari, în condiţiile în care preţul de adjudecare nu s-a format în urma unui concurs real între oferte.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016) – paragraful 85 – "vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituţie şi de legile în vigoare potrivit Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Aşadar, gama intereselor (dorinţa de a satisface anumite nevoi, preocuparea de a obţine un avantaj etc.) la care face referire textul este foarte largă, ea incluzând toate posibilităţile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societăţii pe care legea i le recunoaşte şi garantează."

Or, reglementarea modalităţii de derulare a unei licitaţii publice are ca scop obţinerea unui preţ cât mai mare, de natură a satisface atât dreptul şi interesul creditorului de a-şi valorifica creanţa, cât şi dreptul şi interesul debitorului de a stinge obligaţia garantată cu imobilul respectiv sau de a o diminua cât mai mult, în condiţiile în care o acoperire parţială nu echivalează cu stingerea obligaţiei, acesta putând fi urmărit în continuare pentru partea restantă.

Astfel, dispoziţiile art. 509 şi 510 din C. proc. civ. instituie regula ca preţul vânzării să nu poată fi mai mic de 75% din valoarea de evaluare în cazul în care bunul nu a fost vândut la primul termen organizat pentru vânzarea la licitaţie, şi, în subsidiar, ca preţul să fie rezultatul unui concurs de oferte dacă participă cel puţin două persoane, condiţie impusă tocmai pentru a proteja interesul creditorului şi al debitorului de a se obţine un preţ cât mai mare.

Ca atare, fraudarea normelor legale instituite pentru proteguirea acestui interes legal este de natură a produce o vătămare. De altfel, contrar susţinerilor recurentului, o astfel de vătămare a fost reclamată prin constituirea de parte civilă a creditoarei K. S.A., deşi această chestiune nu condiţionează în niciun fel existenţa vătămării.

Argumentul recurentului privind caracterul eventual al vătămării constatate este speculativ şi mizează pe imposibilitatea de a stabili modul în care s-ar fi derulat licitaţia dacă ar fi fost respectate normele legale.

Or, sub aspectul gravităţii atingerii aduse în speţă relaţiilor sociale ocrotite de lege şi a măsurii în care sancţionarea inculpatului prin mijloace penale corespunde exigenţelor principiului "ultima ratio", astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 405/2016 menţionată supra, paragraful 68), Înalta Curte constată că susţinerile recurentului aduc în discuţie o chestiune de apreciere a unor elemente esenţialmente de fapt, ce nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie.

Evaluarea intensităţii şi întinderii vătămării aduse unui interes legitim ca efect al conduitei ilicite adoptate de executorul judecătoresc implică în mod necesar un proces de analiză a particularităţilor factuale ale activităţii ilicite şi a consecinţelor sale, menit a permite identificarea concretă a gravităţii vătămării şi a măsurii în care legea penală este singura aptă să asigure atingerea scopului urmărit de legiuitor.

În absenţa, de lege lata, a unei limitări normative privitoare la intensitatea vătămării cauzate prin fapta incriminată de art. 297 alin. (1) din C. pen., rezultă că, în contextul cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate cenzura tipicitatea abuzului în serviciu doar prin raportare la paguba sau vătămarea efectiv reţinute prin hotărârea definitivă, fără a supune unei reaprecieri proprii elementele pe baza cărora instanţele inferioare au concluzionat că acest rezultat a avut, în cazul concret, o gravitate suficient de însemnată pentru a justifica antrenarea răspunderii penale a autorului.

În cadrul procesual limitat specific recursului în casaţie, instanţa de casaţie nu este îndrituită să reevalueze elemente factuale, controlul său de legalitate limitându-se la verificarea existenţei rezultatului infracţiunii, ca cerinţă de conţinut obiectiv – chestiune de legalitate – nu şi a întinderii sau gravităţii concrete a acestui rezultat – chestiune de fapt, supusă aprecierii suverane a instanţelor de fond şi de apel.

Criticile formulate de recurentul inculpat B. privind infracţiunea de denaturarea licitaţiilor publice

Situaţia factuală reţinută cu autoritate de lucru judecat ce a fundamentat condamnarea inculpatului constă în esenţă în următoarele:

- în calitate de participant la licitaţiile publice organizate de B.E.J. A. în zilele de 18 şi 19 decembrie 2018, a convenit cu inculpaţii C. şi D. să liciteze formal reciproc pentru a face posibilă adjudecarea la preţul cel mai mare oferit, egal sau puţin mai mare decât valoarea cauţiunii de 10% din preţul de pornire de 75% din valoarea stabilită prin rapoartele de evaluare întocmite, fiind adjudecate de cei trei inculpaţi în această modalitate 39 de imobile;

- l-a determinat pe inculpatul F. să participe la 7 licitaţii publice organizate de B.E.J. A. la data de 13.02.2019, mediind înţelegerea prealabilă dintre acesta şi inculpatul C., reprezentat de inculpatul E., pentru a denatura preţurile de adjudecare ale imobilelor, respectiv ca inculpatul C. prin mandatar E. să îndeplinească rolul de licitator formal pentru a fi îndeplinită condiţia privind numărul de participanţi, caz în care era posibilă adjudecarea imobilelor la preţuri mult inferioare celui de 75% din preţul de pornire, respectiv cât mai apropiat de preţul minim de 10% din preţul de pornire, inculpatul F. adjudecând toate cele 7 imobile;

- l-a determinat pe inculpatul G. să participe la 5 licitaţii publice organizate de B.E.J. A. la data de 12.11.2019, în aceeaşi modalitate prin cooptarea unui licitator formal, identificat de inculpatul G. în persoana inculpatului H., pentru a fi îndeplinită condiţia privind numărul de participanţi, fiind adjudecate două imobile până la suspendarea licitaţiilor publice de către executorul judecătoresc la solicitarea creditorului.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul B. a susţinut, sub un prim aspect, că fapta reţinută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 din C. pen., în condiţiile în care înţelegerea între participanţi nu a vizat preţul de adjudecare, ci doar participarea la licitaţie care este un drept legal, cât şi faptul că nu s-a produs niciun prejudiciu, faptei lipsindu-i urmarea imediată ca condiţie de tipicitate.

Criticile recurentului inculpat sunt nefondate.

Potrivit art. 246 din C. pen. "Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare", constituie infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice.

Din interpretarea literară a textului incriminator, se desprinde cerinţa esenţială ataşată elementului material alternativ al înţelegerii între participanţii la licitaţie şi anume ca acesta să se realizeze pentru denaturarea preţului de adjudecare, condiţia fiind subsumată tipicităţii obiective a infracţiunii.

Astfel, cerinţa esenţială vizează obiectul înţelegerii, al acordului dintre participanţi ce constă în denaturarea preţului de adjudecare şi are rolul de a clarifica elementul material din conţinutul incriminării, conturând conţinutul obiectiv al acesteia prin referirea la rezultat, clarificare în lipsa căreia determinarea elementului material nu ar fi posibilă.

În speţă, cerinţa esenţială ca înţelegerea între participanţi să fi intervenit pentru a denatura preţul de adjudecare este întrunită având în vedere că pentru a fi posibilă adjudecarea imobilelor la preţul cel mai mare oferit era necesară îndeplinirea unei condiţii procedurale prevăzute de C. proc. civ. din 1865 - existenţa a cel puţin doi participanţi, în condiţiile în care în lipsa unui concurs de oferte imobilele nu ar fi putut fi adjudecate sub preţul de pornire de 75% din valoarea de evaluare.

Aşadar, aşa cum am precizat, în raport cu faptul că executarea silită a fost demarată în anul 2012, în cauză, legea aplicabilă era C. proc. civ. din 1865, în considerarea art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit căruia noua lege procesual civilă este aplicabilă doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia.

Or, potrivit art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865: "În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie în condiţiile art. 504 alin. (3). La acest termen licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia."

Aşadar, înţelegerea intervenită între participanţi în sensul participării formale la licitaţie, prin oferte egale sau puţin mai mari decât cauţiunea şi lipsa contraofertelor, a avut în vedere tocmai crearea aparenţei participării a cel puţin doi licitatori, împrejurare ce a făcut posibilă adjudecarea imobilelor la cel mai mare preţ oferit, cel puţin egal cu cauţiunea depusă. Cu alte cuvinte, simularea unui concurs de oferte a avut ca scop denaturarea preţului de adjudecare în contextul în care participantul interesat nu ar fi putut adjudeca în condiţiile arătate dacă ar fi fost licitator unic.

Recurentul inculpat nu a contestat, de altfel, existenţa unei atare configurări concrete a înţelegerii, ca element de tipicitate obiectivă propriu infracţiunii reţinută în sarcina sa, poziţia apărării limitându-se, practic, la a critica pretinsa omisiune a instanţei de apel de a evidenţia neechivoc şi exclusiv, în decizia sa, faptul că înţelegerea a avut în vedere alterarea preţului de adjudecare.

Înalta Curte constată că o atare poziţie a recurentului reflectă valorificarea limitată şi selectivă a considerentelor deciziei penale nr. 44/A din 8 februarie 2024 a instanţei supreme, prin accentuarea numai a chestiunilor factuale referitoare la înţelegerea de a participa la licitaţie, cu ignorarea, însă, a ansamblului argumentelor pe care s-a sprijinit, în substanţă, hotărârea instanţei de apel.

Din examinarea coroborată a întregii argumentaţii expuse în decizia criticată rezultă neîndoielnic că instanţa de apel a reţinut într-o formă neschimbată împrejurările individualizate ca bază a înţelegerii dintre participanţi în sensul că participarea formală/simulată la licitaţie a avut ca scop îndeplinirea condiţiei procedurale ce permitea adjudecarea la cel mai mic preţ oferit, ceea ce echivalează cu alterarea preţului în contextul în care acesta nu reflectă o concurenţă reală între participanţi. De altfel, această interpretare este conformă şi cu voinţa legiuitorului în contextul în care ceea ce s-a urmărit prin incriminarea faptei a fost incriminarea oricărui mecanism infracţional menit să deturneze preţul de adjudecare în cadrul unei licitaţii publice.

Contrar susţinerilor recurentului inculpat, menţiunile scoase din contextul argumentaţiei şi privite izolat referitoare la înţelegerea între licitatori de a participa la licitaţie nu afectează în substanţă faptul că obiectul înţelegerii a fost în final însăşi denaturarea preţului de adjudecare ca o consecinţă firească a lipsei unei concurenţe reale între participanţi.

În ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. ar fi aplicabile doar celui de-al doilea termen al licitaţiei publice pe motiv că legiuitorul nu prevede expres că s-ar aplica tuturor termenelor subsecvente primului, Înalta Curte constată că aceasta nu are suport în textul de lege. Astfel, în primul rând, dispoziţia legală nu prevede expres că această condiţie este limitată la al doilea termen, ci instituie procedura de urmat ulterior primei licitaţii fără a face distincţie cu privire la fiecare termen subsecvent, or, a interpreta în sensul dorit de recurent nu doar ar echivala cu o adăugare la lege, ci ar însemna a accepta că pentru termenele subsecvente celui de-al doilea nu există nicio reglementare, ceea ce este absurd.

Astfel, norma legală prevede "În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie în condiţiile art. 504 alin. (3). La acest termen licitaţia va începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.", referirea "la un alt termen" neputând fi interpretată decât în sensul că se aplică tuturor termenelor subsecvente la care vânzarea nu s-a putut realiza.

Dincolo de faptul că această interpretare nu se subsumează metodei analogice, ci strict uneia literare a normei enunţate de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ., pretinsa analogie invocată de apărare nici nu vizează legea penală, respectiv norma de incriminare, ci legea procesual civilă, nefiind incident principiul evocat de recurent potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare şi aplicare.

În fine, cât priveşte faptul că dreptul de a participa la o licitaţie este prevăzut de lege, iar licitatorii nu au făcut altceva decât să îşi exercite acest drept, reiterăm faptul că exercitarea unui drept se face în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar orice exercitare în alt scop constituie un abuz de drept, în cazul de faţă fiind chiar în prezenţa unei exercitări frauduloase aşa cum am arătat în cele ce preced. Astfel, s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că participanţii care au jucat rolul de "mână moartă" nu au urmărit adjudecarea imobilelor, ci doar realizarea formală a condiţiei privind concursul de oferte, or, o astfel de exercitare a dreptului de a participa la o licitaţie publică nu se înscrie în scopul pentru care acest drept a fost prevăzut de lege, dimpotrivă.

Referitor la urmarea imediată, recurentul se raportează la premisa eronată potrivit căreia este necesar ca deturnarea licitaţiei să producă un prejudiciu concret, cuantificabil, în condiţiile în care o astfel de cerinţă nu este prevăzută de norma de incriminare, textul menţionând exclusiv "înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare".

Din interpretarea literară a normei rezultă că urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile sociale proteguite, respectiv relaţiile patrimoniale ce presupun încrederea în corectitudinea procedurilor de adjudecare prin licitaţie publică, simpla comitere a acţiunii incriminate aducând atingere liberei concurenţe, atribut esenţial al oricărei licitaţii.

În concret norma incriminează o conduită care distorsionează competitivitatea prin simularea unei concurenţe reale, lipsind orice referire la afectarea concretă, cuantificabilă a patrimoniul unei persoane fizice sau juridice.

Argumentul privind apartenenţa infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice la infracţiunile de patrimoniu nu susţine concluzia că tipicitatea faptei face necesară producerea unui prejudiciu, având în vedere lipsa unei astfel de condiţii constitutive. De altfel, infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice face parte din infracţiunile contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, ceea ce denotă că valoarea principală protejată este încrederea în derularea relaţiilor patrimoniale, iar nu patrimoniul în mod direct. Mai mult, nici săvârşirea infracţiunii în celelalte modalităţi alternative, respectiv îndepărtarea, constrângerea sau coruperea unui participant nu afectează în mod necesar şi concret patrimoniul unei persoane.

Faptul că tentativa se pedepseşte nu are aptitudinea de a conduce la concluzia contrară, aceasta presupunând potrivit art. 32 din C. pen. "punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul", de exemplu: licitaţia nu se finalizează din motive independente de faptele participanţilor la infracţiune.

Sintagma "pentru a denatura preţul de adjudecare" constituie exclusiv cerinţa esenţială ataşată elementului material şi nicidecum urmarea imediată în sensul producerii unui rezultat altul decât cel al stării de pericol pentru încrederea în derularea concurenţială a licitaţiilor publice.

De altfel, stabilirea preţului de adjudecare în alte condiţii decât o concurenţă reală între licitatori a condus indubitabil la denaturarea acestuia, însăşi condiţiile formării fiind distorsionate, fiind lipsită de relevanţă sub acest aspect orice altă speculaţie în legătură cu preţul care ar fi putut fi oferit în lipsa înţelegerii între participanţi sau dacă imobilele ar fi putut fi vândute.

Criticile formulate de condamnaţii inculpaţi C. şi E. privind infracţiunea de denaturarea licitaţiilor publice comise în legătură cu participarea la licitaţiile publice 18 şi 19 decembrie 2018, precum şi 13 februarie 2019

Situaţia factuală reţinută cu autoritate de lucru judecat ce a fundamentat condamnarea inculpaţilor constă în esenţă în aceea că inculpatul E., mandatar în fapt al inculpatului C., a participat la licitaţiile organizate de B.E.J. A. la datele de 18 şi 19 decembrie 2018, înţelegându-se în prealabil cu inculpaţii B. şi D. (cu acesta din urmă în cazul a 13 dintre cele 39 licitaţii publice), să denatureze preţurile de adjudecare ale imobilelor, respectiv să îndeplinească pe rând rolul de licitator formal doar pentru a fi îndeplinită condiţia privind numărul de participanţi, caz în care era posibilă adjudecarea imobilelor la preţuri mult inferioare celui de 75% din preţul de pornire, respectiv cât mai apropiat de preţul minim de 10% din preţul de pornire, reuşind să adjudece 17 imobile şi contribuind la adjudecarea de către ceilalţi doi participanţi a 22 de imobile (9 inculpatul B. şi 13 inculpatul D.).

În aceeaşi modalitate, inculpaţii au participat şi la licitaţia din 13 februarie 2019, organizată de acelaşi executor, înţelegându-se în prealabil cu inculpatul F. (care a fost determinat în acest sens de inculpatul B.) să denatureze preţurile de adjudecare ale imobilelor, respectiv să îndeplinească rolul de licitator formal doar pentru a fi îndeplinită condiţia privind numărul de participanţi pentru a face posibilă adjudecarea la preţul minim de 10% din preţul de pornire, coparticipantul F. reuşind să adjudece toate cele 7 imobile.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpaţii au susţinut că fapta reţinută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 din C. pen., în condiţiile în care înţelegerea între participanţi nu a vizat preţul de adjudecare.

Criticile recurenţilor inculpaţi sunt nefondate.

În speţă, cerinţa esenţială ca înţelegerea între participanţi să fi intervenit pentru a denatura preţul de adjudecare este întrunită, argumentele prezentate în analiza aceleiaşi critici formulate de recurentul B. fiind valabile şi în cazul inculpaţilor C. şi E., reiterarea acestora nefiind necesară.

Asemenea recurentului inculpat B., argumentele prezentate în susţinerea cazului de casare atestă valorificarea limitată şi selectivă a considerentelor deciziei recurate, menţiunile scoase din contextul argumentaţiei şi privite izolat referitoare la înţelegerea între licitatori de a participa la licitaţie nu afectează în substanţă faptul că obiectul înţelegerii a fost în final însăşi denaturarea preţului de adjudecare ca o consecinţă firească a lipsei unei concurenţe reale între participanţi.

Contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, înţelegerea nu trebuie să vizeze exclusiv preţul de adjudecare, ci orice alt demers de natură a avea ca finalitate denaturarea acestuia prin alterarea caracterului concurenţial specific licitaţiei publice, în considerarea normei care incriminează "înţelegerea pentru denaturarea preţului de adjudecare", iar nu "înţelegerea privind preţul de adjudecare", cum eronat menţionează recurenţii.

Norma de incriminare corespunde necesităţii de a ocroti în principal valoarea socială referitoare la buna desfăşurare a concurenţei în licitaţii, interpretarea şi aplicarea normei penale în cauza penală dedusă judecăţii fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată, care judecă fondul cauzei, precum şi al instanţelor de control judiciar, astfel cum chiar Curtea Constituţională a arătat în jurisprudenţa sa. Aşadar, este de competenţa instanţelor să stabilească dacă înţelegerea a fost realizată pentru denaturarea preţului, respectiv dacă avea aptitudinea să schimbe modalitatea liberă de stabilire a acestuia ori dimpotrivă, nefiind vorbă de nicio adăugare la lege sau de un raţionament lipsit de previzibilitate şi predictibilitate în această privinţă, ci de interpretarea şi aplicarea legii (Decizia nr. 737/2023 şi Decizia nr. 648/2023).

Cum norma de incriminare nu prevede nicio cerinţă privind producerea unei pagube, aşa cum am arătat în cele ce preced, este lipsit de relevanţă argumentul privind preţul de piaţă al imobilelor adjudecate. Ceea ce este relevant este ca înţelegerea să fie susceptibilă a crea o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită de legea penală, respectiv formarea preţului de adjudecare în condiţiile unei libere concurenţe.

Argumentele prezentate de inculpaţi referitoare la imobilele a căror vânzare la licitaţie nu a fost inclusă în actele materiale pentru care au fost condamnaţi nu sunt pertinente.

Criticile formulate de recurentul inculpat F. privind infracţiunea de denaturarea licitaţiilor publice comisă în legătură cu participarea la licitaţia publică din data de 13 februarie 2019

Sintetizând, situaţia factuală reţinută cu autoritate de lucru judecat ce a fundamentat condamnarea inculpatului constă în esenţă în aceea că la data de 13 februarie 2019, determinat fiind de inculpatul B., a participat la 7 licitaţii publice organizate de B.E.J. A., înţelegându-se în prealabil cu inculpatul C., reprezentat în fapt de E., să denatureze preţurile de adjudecare ale imobilelor (înţelegere intermediată de inculpatul B.), respectiv ca inculpatul C. să îndeplinească rolul de licitator formal doar pentru a fi îndeplinită condiţia privind numărul de participanţi, caz în care era posibilă adjudecarea imobilelor la preţuri mult inferioare celui de 75% din preţul de pornire, respectiv cât mai apropiat de preţul minim de 10% din preţul de pornire, reuşind să adjudece toate cele 7 imobile.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susţinut că fapta reţinută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 din C. pen., în condiţiile în care înţelegerea între participanţi nu a vizat preţul de adjudecare, dar şi că faptei îi lipseşte urmarea imediată ca element constitutiv, în condiţiile în care imobilele au fost vândute la preţul pieţei.

Toate celelalte critici formulate de inculpat tind la reevaluarea probatoriului administrat şi nu pot face obiectul analizei în recurs în casaţie.

Criticile recurentului inculpat sunt nefondate pentru aceleaşi considerente prezentate în cele ce preced în analiza susţinerilor inculpaţilor B., C., E., argumente la care facem trimitere, nefiind necesară reiterarea acestora.

Criticile formulate de recurenţii inculpaţi G. şi H. privind infracţiunea de denaturarea licitaţiilor publice comisă în legătură cu licitaţia din data de 12 noiembrie 2019

Starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, la data de 12 noiembrie 2019, inculpaţii G. şi H. au participat la 5 licitaţii publice organizate de B.E.J. A., după ce, în prealabil, inculpatul G. l-a convins pe inculpatul H. să participe la aceste licitaţii pentru a denatura preţurile de adjudecare ale imobilelor, înţelegându-se cu acesta din urmă să îndeplinească rolul de licitator formal doar pentru a fi îndeplinită condiţia privind numărul de participanţi, caz în care era posibilă adjudecarea imobilelor la preţuri mult inferioare celui de 75% din preţul de pornire, respectiv cât mai apropiat de preţul minim de 10% din preţul de pornire.

S-a mai reţinut că inculpatul G. a fost determinat să procedeze în această modalitate de către inculpatul B. şi că, urmare a înţelegerii cu inculpatul H., a adjudecat pentru S.C. N. S.R.L. -al cărei asociat unic şi administrator este, două imobile, în cazul celorlalte trei imobile punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea fiind întreruptă din cauze independente de voinţa celor doi inculpaţi – participanţi, licitaţiile publice fiind suspendate de către executorul judecătoresc la solicitarea creditorului, partea civilă K..

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpaţii G. şi H. au susţinut că fapta astfel cum este descrisă în hotărârea de condamnare nu corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 din C. pen., având în vedere că înţelegerea între participanţi nu a vizat preţul de adjudecare, dar şi că faptei îi lipseşte urmarea imediată şi legătura de cauzalitate ca elemente constitutive, în condiţiile în care imobilele au fost vândute la preţul cel mai mare oferit -foarte apropiat de preţul pieţei, cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind incidente limitările impuse de art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. din 1865, dat fiind stadiul procedurii de executare silită.

Recurentul G. a invocat suplimentar faptul că norma de incriminare instituită de art. 246 din C. pen. nu se aplică şi licitaţiilor desfăşurate conform C. proc. civ. din 1865, fapta nefiind incriminată la data demarării procedurii de executare silită.

Toate celelalte critici formulate de inculpaţi fie tind la reevaluarea probatoriului administrat, fie contestă caracterul continuat al infracţiunii, fie vizează strict consideraţiile instanţei de apel cu privire la chestiuni teoretice ori pretinse contradicţii din partea expozitivă a deciziei atacate şi nu pot face obiectul analizei în recurs în casaţie, Înalta Curte fiind abilitată a statua exclusiv asupra corespondenţei între fapta reţinută prin decizia recurată şi tiparul obiectiv al infracţiunii. În considerarea acestei din urmă chestiuni privind competenţa limitată a instanţei de recurs în casaţie, nu pot fi analizate nici criticile subsumate pretinselor încălcări ale dreptului la un proces echitabil formulate de recurentul inculpat G..

Criticile recurenţilor inculpaţi sunt nefondate.

Cerinţa esenţială ca înţelegerea între participanţi să fi intervenit pentru a denatura preţul de adjudecare este întrunită, argumentele prezentate în analiza susţinerilor inculpaţilor B., C., E. fiind valabile mutatis mutandis şi în ce priveşte pe inculpaţii G. şi H..

Asemenea celorlalţi recurenţi, argumentele prezentate în susţinerea cazului de casare atestă valorificarea limitată şi selectivă a considerentelor deciziei recurate, menţiunile scoase din contextul argumentaţiei şi privite izolat referitoare la înţelegerea între licitatori de a participa la licitaţie nu afectează în substanţă faptul că obiectul înţelegerii a fost în final însăşi denaturarea preţului de adjudecare ca o consecinţă firească a lipsei unei concurenţe reale între participanţi.

Contrar susţinerilor recurenţilor inculpaţi, înţelegerea nu trebuie să vizeze direct şi exclusiv preţul de adjudecare, ci orice alt demers de natură a avea ca finalitate denaturarea acestuia prin alterarea caracterului concurenţial specific licitaţiei publice, în considerarea normei care incriminează "înţelegerea pentru denaturarea preţului de adjudecare", iar nu "înţelegerea privind preţul de adjudecare", sintagmele folosite de instanţa de apel şi raţionamentul în drept din cuprinsul deciziei atacate neavând aptitudinea de a modifica conţinutul constitutiv în contextul în care norma de incriminare este neechivocă sub acest aspect.

Aşadar, în interpretarea şi aplicarea normei de incriminare, cerinţa esenţială a înţelegerii dintre participanţi "pentru denaturarea preţului de adjudecare" presupune în mod necesar a stabili dacă mecanismul convenit între participanţi avea aptitudinea de a altera preţul de adjudecare aşa cum este reglementat de legea procesual civilă, respectiv modalitatea concurenţială de formare a acestuia atunci când participă cel puţin doi ofertanţi.

Reamintind că, în ipoteza participării unui licitator unic, imobilele scoase la licitaţie nu ar fi putut fi adjudecate pentru un preţ mai mic decât preţul de pornire, înţelegerea intervenită între inculpaţii G. şi H., în sensul ca acesta din urmă să participe la licitaţie prin depunerea cauţiunii şi să nu liciteze un preţ superior acestei sume, constituie o înţelegere pentru denaturarea preţului de adjudecare.

Este adevărat ca decizia recurată face referire şi la lipsa unui interes real al inculpatului H. în adjudecarea imobilelor, la faptul că inculpaţii se cunoşteau între ei şi că au fost depuse oferte mai mici decât cauţiunea stabilită, însă aceste împrejurări au stat la baza evaluării laturii subiective, completând analiza conţinutului constitutiv, iar nu cum sugerează inculpatul H. că ar configura latura obiectivă reţinută de instanţa de apel. Contrar susţinerilor inculpatului H., menţiunile respective ale instanţei de apel nu afectează în substanţă caracterul coeziv al expunerii de ansamblu a elementelor de conţinut esenţiale pentru acuzaţia adusă inculpaţilor privind mecanismul infracţional utilizat pentru denaturarea preţului de adjudecare în toate licitaţiile ce au constituit acte materiale distincte şi la care, chiar dacă instanţa de apel nu l-a reluat în expunerea privind fiecare licitaţie în parte, a făcut permanent referire ca modalitate convenită între coinculpaţii licitatori.

Aşadar, în economia motivării deciziei recurate aspectele la care face referire recurentul nu pot fi valorificate, în recurs în casaţie, prioritar şi independent de cadrul factual de ansamblu ce a constituit în mod real obiectul judecăţii, deoarece un atare demers ar avea semnificaţia cenzurării legalităţii hotărârii definitive prin raportare la împrejurări factuale restrânse în raport cu cele reţinute cu autoritate de lucru judecat cu privire la activitatea infracţională în ansamblul său.

În ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 509 alin. (5) din C. proc. civ. ar fi aplicabile doar celui de-al doilea termen al licitaţiei publice pe motiv că legiuitorul nu prevede expres că s-ar aplica tuturor termenelor subsecvente primului, Înalta Curte reiterează argumentele prezentate cu prilejul analizării criticilor formulate de inculpatul B.. Astfel, dispoziţia legală nu prevede expres că această reglementare este limitată la al doilea termen, ci instituie procedura de urmat ulterior primei licitaţii fără a face distincţie cu privire la fiecare termen subsecvent, or, a interpreta în sensul dorit de recurenţi ar echivala cu o adăugare la lege. Mai mult, sugerând că la termenele subsecvente celui de-al doilea în cazul în care participă o singură persoană aceasta poate adjudeca la preţul pe care îl oferă, oricare ar fi acesta, recurenţii evocă în concret aplicarea unei norme inexistente.

Astfel, textul de lege prevede că "În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen...", referirea "la un alt termen" neputând fi interpretată decât în sensul că se aplică tuturor termenelor subsecvente la care vânzarea nu s-a putut realiza, în caz contrar ar însemna că pentru termenele subsecvente celui de-al doilea nu există nicio reglementare, ceea ce este absurd. De altfel, aceasta a fost şi interpretarea textului de lege avută în vedere de executorul judecătoresc, inculpat în prezenta cauză.

Aşadar, în interpretarea literară a textului de lege nu se poate concluziona altfel decât în sensul că norma instituie cu caracter general condiţiile de adjudecare la licitaţie în cazul în care imobilul nu este vândut la primul termen, nefiind vorba de o analogie între al doilea termen şi cele subsecvente în lipsa unei astfel de precizări în normă. Mai mult, interdicţia aplicării normei penale prin analogie în defavoarea inculpatului vizează exclusiv interpretarea şi aplicarea normei penale, iar nu a celei procesual civile.

Nu prezintă relevanţă sub aspectul tipicităţii faptei situaţia altor participanţi la alte licitaţii prezentate în cuprinsul rechizitoriului.

Cum norma de incriminare nu prevede nicio cerinţă privind producerea unei pagube, aşa cum am arătat în cele ce preced, este lipsit de relevanţă argumentul privind preţul de piaţă al imobilelor adjudecate. Ceea ce este relevant este ca înţelegerea să fie susceptibilă a crea o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită de legea penală, respectiv formarea preţului de adjudecare în condiţiile unei libere concurenţe. Or, în condiţiile în care urmarea imediată a infracţiunii este reprezentată de punerea în pericol a derulării corecte a procedurilor privind licitaţiile publice, iar mecanismul infracţional care a constituit conţinutul înţelegerii dintre participanţi a avut aptitudinea de a denatura preţul de adjudecare, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, fiind întrunite condiţiile de tipicitate şi sub acest aspect.

Susţinerea potrivit căreia norma de incriminare prevăzută de art. 246 din C. pen. nu poate fi aplicată faptelor reţinute în raport cu faptul că executarea silită a început în anul 2012, dată la care astfel de fapte nu erau incriminate, nu are fundament legal.

Astfel, potrivit art. 3 din C. pen. legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Ca atare, deşi este adevărat că norma penală nu are corespondent în C. pen. din 1969, în vigoare la momentul începerii executării silite în dosarele în care au fost organizate licitaţiile publice ce au constituit obiectul acuzaţiei, aceasta se aplică tuturor faptelor săvârşite după intrarea sa în vigoare la data de 1 februarie 2014, inclusiv faptelor deduse judecăţii, săvârşite în intervalul septembrie 2018- noiembrie 2019.

Dispoziţiile privind aplicarea legii procesual civile din C. proc. pen. din 1865 şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. executărilor silite începute sub vechea reglementare nu au relevanţă din punct de vedere al aplicării legii penale în timp, ci impun raportarea în stabilirea caracterului fraudulos al formării preţului de adjudecare la condiţiile prevăzute de legea procesual civilă aplicabilă.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile recurenţilor, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B., C., E., H., F., A. şi G. împotriva deciziei nr. 44/A din data de 08 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B., C., E., H., F., A. şi G. împotriva deciziei nr. 44/A din data de 08 februarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2024.