Annulment of arbitral award for absolute nullity due to missing place of pronouncement and insufficient motivation of contractual defenses.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the gas transportation company, quashed the appellate court's decision that had dismissed the action to annul the arbitral award, and remanded the case for new judgment at the same instance, while simultaneously dismissing the company's separate appeal against a procedural order regarding evidence. The dispute concerned an action to annul a favorable international arbitral award against a natural gas supplier, which had ordered the transportation company to return the gas residue (vesting) in the pipeline or pay its monetary equivalent, arising from a transit contract. The decisive legal grounds for cassation were that the appellate court erroneously qualified the omission of the place of pronouncement in the arbitral award as a relative nullity protecting private interests rather than an absolute nullity violating public order under Art. 603 and 608(1)(g) of the Civil Procedure Code, and that the appellate court failed to provide adequate reasoning for rejecting the critique that the arbitral award’s motivation was summary and failed to effectively examine the defendant’s substantive defenses regarding contract interpretation and prescription, thereby violating the principle of fair trial and the limits of the court’s review power under Art. 488(1)(5)-(6) and 608(1)(h) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 613 C. proc. civ, art. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 14 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 598 C. proc. civ; Annulment of arbitral award for absolute nullity due to missing place of pronouncement and insufficient motivation of contractual defenses: În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1.1, 2.1, 4.1 lit. c), 4.2 lit. d), 9.3.1. şi 9.4 din contractul nr. x/19.10.2005 privind tranzitul pe teritoriul României a gazului natural pentru Republica Bulgaria, precum şi pe dispoziţiile art. 1357 şi 1345 C. civ. român.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 martie 2023
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Cadrul procesual şi soluţia primei instanţe
1. Prin acţiunea arbitrală înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/13.08.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A., solicitând următoarele:
- în principal, să se constate că nu s-a executat obligaţia de a restitui cantitatea de gaze rămasă în conductă şi, pe cale de consecinţă, să fie obligată pârâta să restituie cantitatea de gaze naturale de 6.733.637 nm3; în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să restituie contravaloarea în bani a cantităţii de gaze rămasă în conductă, evaluată provizoriu la suma de 949.914,17 USD;
- în subsidiar, să se constate că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi, pe cale de consecinţă, să fie obligată pârâta să acopere prejudiciul suferit de reclamantă estimat la suma de 949.914,17 USD;
- într-un al doilea subsidiar, să se constate că sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză şi să fie obligată pârâta să restituie contravaloarea în bani a cantităţii de gaze rămasă în conductă, evaluată provizoriu la suma de 949.914,17 USD;
- să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii corespunzătoare sumei anterior menţionate;
- să fie obligată pârâta la plata către reclamantă a tuturor cheltuielilor suportate în legătură cu prezentul arbitraj.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1.1, 2.1, 4.1 lit. c), 4.2 lit. d), 9.3.1. şi 9.4 din contractul nr. x/19.10.2005 privind tranzitul pe teritoriul României a gazului natural pentru Republica Bulgaria, precum şi pe dispoziţiile art. 1357 şi 1345 C. civ. român.
2. Prin sentinţa arbitrală nr. 120/09.12.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a obligat pârâta Transgaz ca, în termen de 15 zile, să restituie reclamantei A. cantitatea de gaze naturale de 6.733.637 nm3; în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să ramburseze echivalentul monetar al Zestrei conductei, anume valoarea de 923.153,66 USD. Pârâta a mai fost obligată să plătească în termen de 15 zile dobânda legală de 6% pe an corespunzătoare sumei de 923.153,66 USD, începând cu 01.10.2016 şi până la plata integrală a sumei principale. Pârâta a mai fost obligată să ramburseze reclamantei cheltuielile suportate în legătură cu arbitrajul în valoare de 86.365,82 EUR.
Hotărârea arbitrală a fost pronunţată cu opinia concurentă a arbitrului B., care a fost de acord cu hotărârea celorlalţi doi arbitri, însă nu şi cu constatările şi analiza juridică a acestora.
3. Prin acţiunea în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă la 28.12.2021, sub nr. x/2021, pârâta arbitrală (denumită în continuare "reclamantă") Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta arbitrală (denumită în continuare "pârâtă") A., desfiinţarea hotărârii arbitrale nr. 120/09.12.2021 pronunţată de către tribunalul arbitral în dosarul nr. x/2019.
În drept, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b), e), g) şi h) şi art. 613 C. proc. civ.
4. Prin decizia civilă nr. 69 din 06.07.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a civilă a respins acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 120/09.12.2021, pronunţată de tribunalul arbitral în dosarul nr. x/2019 formulată de reclamanta TRANSGAZ S.A. în contradictoriu cu pârâta A., ca nefondată. Totodată, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum au fost reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
II. Judecata în recurs
Motivele de casare invocate
1. Împotriva acestei hotărâri, la data de 06.09.2022 a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A., solicitând, în principal, admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, admiterea acţiunii în anulare formulată de aceasta, cu consecinţa anulării hotărârii arbitrale nr. 120/09.12.2021 şi respingerea acţiunii A.; în subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti sau trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral.
De asemenea, recurenta a precizat că formulează recurs şi împotriva încheierii de dezbateri din data de 15.06.2022, invocând cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi C. proc. civ.
Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a precizat că prin hotărârea pronunţată au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul că respingerea criticii Transgaz vizând nerespectarea dreptului la apărare a fost motivată prin prisma unei probe neîncuviinţate de către instanţă, respectiv o probă care nu se regăseşte la dosarul cauzei.
Recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ., privind contradictorialitatea, arătând că prin încheierea de şedinţă din 15.06.2022 instanţa a respins proba cu înregistrarea audierilor din data de 09.09.2021, deşi încuviinţase proba cu înscrisuri, cu motivarea că societatea ar fi avut obligaţia de a verifica dacă la dosarul cauzei se regăseşte şi acest înscris.
De asemenea, a arătat recurenta că, având în vedere susţinerile părţilor în cadrul acţiunii în anulare, în virtutea art. 22 C. proc. civ., instanţa ar fi trebuit să lămurească aspectul privind dezbaterile din cadrul audierilor din data de 09.09.2021, susţinerile părţilor fiind contradictorii în ceea ce priveşte modul de desfăşurare a acestora.
Susţinerea recurentei privind încălcarea principiului contradictorialităţii derivă din faptul că în motivarea deciziei, în respingerea criticii privind nerespectarea dreptului la apărare, Curtea de Apel Bucureşti a folosit şi argumentul întemeierii măsurii pe concluziile reţinute din înregistrarea audierilor din data de 09.09.2021, înregistrări care nu se regăseau la dosar.
O altă susţinere a recurentei cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ. se referă la modalitatea în care au fost acordate cheltuielile de judecată, cuantumul acestora nefiind pus în discuţia părţilor, intimata pârâtă precizând cuantumul detaliat ulterior audierii din 09.09.2021, ceea ce echivalează, în opinia recurentei, cu depunerea acestor înscrisuri ulterior rămânerii în pronunţare şi nefiind făcută dovada existenţei şi întinderii lor.
În acest sens, recurenta a precizat că a fost nesocotit principiul contradictorialităţii şi prin raportare la prevederile art. 598 C. proc. civ., fiind încălcat astfel dreptul la apărare al recurentei, în condiţiile în care nu a mai avut posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, conform prevederilor art. 547 C. proc. civ.
În continuare, recurenta a invocat încălcarea art. 131 C. proc. civ., prevederi imperative ce sunt transpuse în Regulile Arbitrale de art. 31 alin. (1) şi (7), sens în care constituiau motiv de anulare, în conformitate cu art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., or, Curtea de Apel a încălcat dispoziţiile C. proc. civ. privind stabilirea competenţei anterior efectuării unor alte acte de procedură în cauză, ignorând faptul că tribunalul arbitral nu putea să unească excepţiile cu fondul fără ca acestea să fie puse în discuţie în contradictoriu.
O altă încălcare a principiului contradictorialităţii, a dreptului la apărare şi la un proces echitabil recurenta o invocă în cazul obiecţiunilor Transgaz, obiecţiuni care apreciază aceasta că nu au fost analizate, nu au fost combătute şi nu au fost luate în considerare.
A mai precizat recurenta că hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., conform căruia constituie motiv de anulare a hotărârii arbitrale lipsa menţiunii privind locul pronunţării hotărârii, în mod eronat Curtea de Apel constatând că sunt norme care ocrotesc un interes privat.
Prin considerentele referitoare la obiecţiunile Transgaz, pe care le apreciază ca fiind referitoare la presupuse încălcări ale unor norme de procedură civilă de ordine privată, astfel încât o eventuală încălcare a acestora nu se încadrează în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în opinia recurentei sunt încălcate prevederile art. 619 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta a precizat în ce au constat obiecţiunile acesteia, arătând că vizau aspecte de ordin procedural, care transpun dispoziţii legale imperative. Pe de altă parte, atât timp cât nu s-au aplicat Regulile arbitrale, fiind aplicate reguli proprii ale tribunalului, apreciază recurenta că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 619 alin. (2) C. proc. civ.
Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a apreciat că hotărârea Curţii de Apel nu este motivată sub aspectul respingerii criticilor Transgaz vizând: nemotivarea de către Tribunalul Arbitral a aspectelor referitoare la depunerea unor rapoarte de expertiză, întocmite de persoane care nu au calitatea de experţi şi folosirea unei astfel de probe în motivarea hotărârii, fără ca acestea să fie încuviinţate; lipsa analizei tribunalului arbitral cu privire la obiecţiunile formulate de Transgaz, în conformitate cu art. 39 din Regulile de procedură arbitrală; lipsa motivării în ceea ce priveşte criticile referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respectiv lipsa unei motivări în ceea ce priveşte stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie.
Dezvoltând acest motiv de nelegalitate, recurenta a arătat că instanţa a reţinut existenţa unei încuviinţări doar în privinţa probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale, Curtea de apel omiţând să analizeze criticile vizând neîncuviinţarea probei cu expertiză, reţinând în mod eronat că rapoartele de expertiză au fost întocmite de către experţi parte şi omiţând critica Transgaz conform cărora rapoartele depuse de către pârâtă nu pot fi considerate rapoarte de expertiză, întrucât nu sunt întocmite de persoane care au calitatea de expert în accepţiunea legii.
Curtea a omis să analizeze aceste critici şi a procedat ea însăşi la analizarea obiecţiunilor Transgaz, însă analiza Curţii nu poate să suplinească omisiunea tribunalului arbitral de a analiza obiecţiunile Transgaz şi nici nu înlătură obligaţia Curţii de a motiva respingerea criticilor care vizau lipsa acestei analize a tribunalului arbitral.
A subliniat recurenta că prin lipsa unei motivări a tribunalului arbitral în privinţa respingerii obiecţiunilor i-a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, fiind lipsită totodată de un grad jurisdicţional, în privinţa analizării acestor obiecţiuni.
Cu referire la prescripţie, recurenta a arătat că soluţia instanţei şi statuarea acesteia că dreptul la restituire s-a născut cel mai devreme în anul 2016, momentul încetării contractului de tranzit nr. x/19.10.2005 este nemotivată, fiind preluate întocmai concluziile expuse de către A., fără a fi analizate.
Prin raportare la acest considerent nejustificat a fost stabilit şi actul normativ aplicabil, în mod eronat, ca fiind noul C. civ.
De asemenea, recurenta a arătat că nu a fost motivată respingerea criticii privind motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., cu privire la lipsa menţiunii privind locul pronunţării hotărârii, în cuprinsul hotărârii arbitrale fiind prevăzut doar locul arbitrajului, din data de 09.09.2021.
A mai precizat recurenta că nu a fost indicată raţiunea pentru care criticile privind încălcarea prevederilor art. 1854 din vechiul C. civ. nu pot fi primite, iar, pe de altă parte, motivarea extrem de generală a respingerii criticilor vizând nerespectarea prevederilor art. 981, 983 şi 984 din vechiul C. civ., nu poate să constituie o motivare reală, în sensul jurisprudenţei CJUE.
Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost încălcate prevederile art. 18, art. 1, 3, 7 şi 12 din Decretul nr. 167/1958, redând paragrafe din motivarea hotărârii atacate şi precizând că Transgaz a indicat în concret atât prevederile C. civ., cât şi prevederile Decretului nr. 167/1958, în scopul demonstrării împlinirii termenului de prescripţie, indiferent de norma aplicabilă.
În acest sens, recurenta a precizat că, în cadrul acţiunii în anulare, a indicat că se prevalează şi de considerentele expuse pe larg în cadrul memoriilor scrise, cu referire la normele aplicabile prescripţiei extinctive, redând paragrafe din cadrul acelui memoriu.
În continuare, recurenta a arătat că a criticat soluţia tribunalului arbitral privind prescripţia extinctivă şi s-a raportat la prevederile Decretului nr. 167/1958, astfel că instanţa nu putea să considere că a achiesat la faptul că a considerat aplicabile exclusiv prevederile Noului C. civ.
Transgaz a arătat în concret situaţiile pentru care ar fi fost incidente prevederile Noului C. civ. şi anume, doar pentru obligaţiile succesive a căror nerespectare ar fi intervenit ulterior intrării în vigoare a Noului C. civ., iar în ceea ce priveşte presupusa obligaţie a Transgaz de a restitui contravaloarea zestrei conductei, sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.
Pentru a analiza momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, recurenta a apreciat că se impunea analiza clauzelor contractuale în baza cărora acţiunea A. a fost admisă, respectiv prevederile art. 4.1, art. 9.3.1. şi art. 9.4. al căror conţinut a fost redat, recurenta concluzionând în baza acestora că termenul de prescripţie pentru presupusa obligaţie de restituire a zestrei conductei nu se poate calcula de la încetarea contractului de tranzit.
Recurenta a reiterat că A. a confirmat executarea obligaţiei Transgaz de a preda toate cantităţile de gaze naturale primite, prin semnarea protocoalelor lunare care atestă faptul că întreaga cantitate de gaze naturale primită pe perioada de derulare a contractului a fost predată la ieşirea din sistemul de transport către client.
A reiterat recurenta şi că, în contractul de tranzit din anul 2005, nu există obligaţia Transgaz de restituire a zestrei conductei la încetarea contractului, singura obligaţie a Transgaz constând în obligaţia de a transporta cantităţi de gaze naturale predate de A..
A concluzionat recurenta că, în mod eronat, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia prescripţiei motivat de faptul că termenul ar fi început să curgă de la data încetării contractului, cum nu există niciun temei pentru a considera astfel, motivarea instanţei încălcând în mod flagrant prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, precum şi prevederile vechiul C. civ., vizând regulile de interpretare a unui contract.
În continuare, recurenta a arătat că hotărârea Curţii de Apel, în ceea ce priveşte considerentele referitoare la respingerea ca nefondat a motivului de anulare vizând soluţionarea de către tribunalul arbitral a litigiului în baza unei convenţii arbitrale inoperante, este pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 982 şi art. 984 din vechiul C. civ.
Astfel, recurenta a precizat că nu este suficient ca, pentru atragerea competenţei tribunalului arbitral să existe o clauză compromisorie, ci este necesar ca această clauză să fie aplicabilă raportului litigios.
Curtea de Apel Bucureşti s-a limitat la a verifica dacă există o clauză compromisorie, fără să analizeze dacă aceasta este aplicabilă sau nu, încălcând astfel prevederile contractuale.
Astfel, recurenta a precizat că părţile au limitat aplicabilitatea clauzei compromisorii strict la neînţelegerile ivite în derularea contractului din 2005, iar pretenţiile A. nu fac obiectul acestui contract de tranzit, soluţionarea litigiului de către tribunalul arbitral fiind contrară prevederilor contractuale. În acest sens, recurenta a subliniat că, pentru pretenţiile formulate nu există nicio convenţie arbitrală, aceasta neizvorând din contractul încheiat, clauza precizată în cuprinsul contractului privind soluţionarea litigiilor pe calea arbitrajului fiind inoperantă, în raport cu pretenţiile A..
O altă critică formulată de recurentă se referă la încălcarea jurisprudenţei C.J.U.E., în ceea ce priveşte motivarea hotărârii arbitrale.
Astfel, recurenta a reiterat că tribunalul arbitral nu a analizat niciuna din cererile Transgaz vizând obiecţiunile formulate faţă de nerespectarea Regulilor arbitrale, nici în cadrul procedurii de arbitraj şi nici în cadrul hotărârii, nu există nicio dispoziţie a tribunalului arbitral faţă de obiecţiunile formulate pe parcursul procedurii, aşa-zisa motivare nu conţine nicio menţiune privind probatoriul administrat, probatoriul nefiind încuviinţat, Curtea de Apel Bucureşti omiţând să verifice încuviinţarea probei cu expertiză şi nici nu a analizat critica vizând luarea în considerare a unei probe neîncuviinţate şi neconforme cu normele legale.
Instanţa s-a rezumat la a prelua susţinerile eronate ale pârâtei şi nu au fost făcute referiri la apărările Transgaz, pe fondul cauzei, tribunalul arbitral respingând totodată toate excepţiile, fără să menţioneze de ce susţinerile Transgaz au fost înlăturate.
A mai susţinut recurenta că hotărârea atacată încalcă prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, tribunalul având obligaţia de a proceda la examinarea efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor, sub rezerva aprecierii pertinenţei acestora, indicând drept jurisprudenţă hotărârea în cauza Van de Hurk c. Tările de Jos şi cauza Albina contra României.
În continuare, recurenta a dezvoltat critici vizând aplicarea greşită a prevederilor vechiul C. civ., cu referire la prevederile art. 978, privind modul de interpretare a contractului.
Astfel, a prezentat modul de calcul al cantităţii de gaze acumulate, concluzionând că interpretarea tribunalului arbitral contravine clauzelor contractului, respectiv prevederilor art. 9 din contract şi a anexei 7 la acesta, iar susţinerile Curţii de apel, în sensul că în cauză nu există argumente pertinente şi rezonabile privind faptul că tribunalul arbitral a încălcat regulile de interpretare ale contractelor, nu pot să constituie o motivare reală pentru respingerea acestora.
Revenind la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la motivarea instanţei, în ceea ce priveşte respingerea criticii privind caducitatea arbitrajului, recurenta a precizat faptul că aceasta încalcă prevederile art. 568 alin. (2) C. proc. civ. şi prevederile art. 568 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (6) din Regulile de procedură arbitrală, considerentul instanţei prin care se arată că s-a convenit un nou calendar, urmând ca decizia arbitrală să fie pronunţată la data de 31.05.2021, încălcând prevederile legale vizând faptul că renunţarea la caducitate trebuie să se facă în mod expres.
A subliniat recurenta Transgaz că nu a renunţat la caducitate, iar acordul în ceea ce priveşte stabilirea unor termene nu presupune renunţarea la caducitate, Transgaz nefiind de acord cu prelungirea duratei arbitrajului.
Deşi Curtea a constatat că Transgaz nu a invocat caducitatea la primul termen, din 23.03.2020, Transgaz a invocat această excepţie în termen, respectiv până la primul termen de arbitrare, însă instanţa a omis faptul că nu a existat un prim termen de arbitrare la care să se fi acordat posibilitatea Transgaz de a face susţineri.
Analiza motivelor de casare
Examinând, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
2.1. Prin încheierea de dezbateri din 15 iunie 2022, Curtea de apel a respins cererea formulată de reclamanta Transgaz privind emiterea unei adrese către Curtea de arbitraj pentru a comunica înregistrarea/transcriptul şedinţei din 09.09.2021, din care ar rezulta că Transgaz s-a opus ca tribunalul arbitral să pronunţe o hotărâre cu depăşirea termenului legal cu 21 de zile şi faţă de cheltuielile de judecată care nu se pot depune ulterior închiderii dezbaterilor.
Curtea de apel a reţinut, în esenţă, cu efectele unei decăderi, că reclamanta avea posibilitatea să aducă la cunoştinţa instanţei încă de la termenul din 11.05.2022 eventuale lipsuri probatorii cu privire la înscrisurile transmise de Curtea de arbitraj şi că transcrierea susţinerilor din şedinţa tribunalului arbitral de la 09.09.2021 nu este concludentă şi utilă analizei motivelor de nulitate invocate (în special cel prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.).
Criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate în privinţa încheierii de dezbateri din 15 iunie 2022.
În primul rând, trebuie precizat că, potrivit art. 608 alin. (3) C. proc. civ., pentru dovedirea motivelor de anulare a hotărârii arbitrale, nu pot fi aduse ca probe noi decât înscrisuri.
Aşadar, nu se putea solicita instanţei care judeca acţiunea în anulare administrarea unor mijloace materiale de probă dintre cele menţionate la art. 341 alin. (2) C. proc. civ. (discuri, benzi de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice).
În ceea ce priveşte transcrierea unei şedinţe de arbitrare, Curtea de arbitraj are obligaţia să pună la dispoziţia instanţei dosarul arbitral, în integralitate. În cazul lipsei unui act, instanţa decide dacă este necesară completarea dosarului ori, după caz, dacă se poate pronunţa asupra acţiunii în anulare pe baza actelor depuse.
Reclamanta avea posibilitatea să depună la dosar înscrisurile pe care le considera necesare, cu atât mai mult cu cât instanţa încuviinţase un asemenea probatoriu la termenul din 30.03.2022.
Aşadar, prin respingerea probei cu înregistrarea/transcriptul şedinţei din 09.09.2021 nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii, întrucât această probă a fost respinsă motivat, după dezbateri contradictorii. Totodată, în privinţa respingerii acestei probe, au fost respectate principiile procesului echitabil şi dreptul la apărare al reclamantei, întrucât instanţa a explicat în considerentele hotărârii atacate raţionamentul pentru care a înlăturat criticile privind respectarea termenului de pronunţare a hotărârii arbitrale şi cheltuielile de judecată/arbitrale, rezultând lipsa de relevanţă a poziţiei procesuale a Transgaz cu ocazia şedinţei de arbitrare din 09.09.2021.
În fine, această soluţie este legală şi conformă prevederilor art. 258 alin. (1) raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., întrucât se încadrează în marja de apreciere a instanţei cu privire la necesitatea încuviinţării unor probe suplimentare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Transgaz S.A. împotriva încheierii din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, ca nefondat.
2.2. Prealabil analizei motivelor de recurs privind sentinţa nr. 69 din 6 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, este necesară evidenţierea distincţiei dintre, pe de o parte, motivele de recurs (art. 488 C. proc. civ.), care trebuie să reprezinte critici de nelegalitate referitoare la hotărârea Curţii de apel şi, pe de altă parte, motivele acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale (art. 608 C. proc. civ.), care conţin critici la adresa hotărârii arbitrale.
Această distincţie se impune în cauză, faţă de modul nesistematizat de redactare a memoriului de recurs, care cuprinde deopotrivă critici din ambele categorii evidenţiate mai sus.
Având în vedere obiectul prezentului recurs (art. 483 alin. (1) C. proc. civ.), respectiv hotărârea Curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, Înalta Curte îşi va limita analiza strict la motivele de casare invocate, acestea urmând a fi reordonate în mod logico-juridic, în funcţie de motivele acţiunii în anulare.
2.3. Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 982 şi art. 984 din vechiul C. civ., susţinând că pretenţiile A. nu îşi au izvorul în clauzele contractului de tranzit din 2005, clauza compromisorie din acest contract fiind inoperantă, în raport cu pretenţiile formulate.
Acest motiv de casare, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.
Pornind de la cauza capătului principal din cererea arbitrală, respectiv răspunderea contractuală, pretenţie care a şi fost admisă de tribunalul arbitral, este corectă concluzia instanţei potrivit căreia pretinsa inaplicabilitate a contractului de tranzit din 2005 vizează fondul dreptului dedus judecăţii şi nu poate fi valorificată în contextul examinării competenţei tribunalului arbitral.
Din moment ce pretenţiile formulate au fost întemeiate pe clauzele contractului nr. x/19.10.2005, în mod evident devenea operantă clauza compromisorie de la art. 12.2 lit. a) din acest contract.
În plus, tribunalul arbitral, găsind întemeiat capătul principal de cerere întemeiat pe răspunderea contractuală, şi-a limitat analiza la acest cadru şi nu a mai examinat pretenţiile din perspectiva extracontractuală (în opinia majoritară), pentru a fi necesară o analiză a instanţei cu privire la competenţa extinsă reţinută de tribunalul arbitral în temeiul art. 550 alin. (3) C. proc. civ.
2.4. Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., privind caducitatea arbitrajului, recurenta a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 568 alin. (2) C. proc. civ. şi prevederile art. 568 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (6) din Regulile de procedură arbitrală, întrucât nu a renunţat în mod expres la caducitate.
Acest motiv de casare, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondat.
Curtea de apel a stabilit, pe baza probatoriului administrat, că termenul arbitrajului a fost prelungit, în baza acordului expres al ambelor părţi, conform art. 567 alin. (3) C. proc. civ., iniţial până la 31.05.2021 şi ulterior până la 31.12.2021. Această prelungire a termenului arbitrajului constituie o împrejurare de fapt ce nu poate fi cenzurată în recurs şi, în plus, face inaplicabile prevederile art. 568 alin. (2) C. proc. civ. în sensul intervenirii caducităţii, întrucât neîndeplinirea condiţiei "expirării termenului prevăzut de art. 567" face ca lipsa renunţării exprese la caducitate să nu prezinte relevanţă.
2.5. Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., sub aspectul lipsei menţiunii locului pronunţării hotărârii arbitrale, recurenta a criticat considerentele instanţei dintr-o dublă perspectivă: (i) prevederile art. 603 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. sunt norme care nu ocrotesc un interes privat, ci unul public; (ii) această pretinsă lipsă nu se încadrează în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci în cel prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g).
Acest critici sunt întemeiate.
În primul rând, instanţa a interpretat greşit natura sancţiunii pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 603 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., referitor la locul pronunţării hotărârii arbitrale, susţinând că ar fi incidentă nulitatea relativă, (ocrotirea unui interes privat) condiţionată de o vătămare procesuală.
În realitate, nerespectarea acestei cerinţe de formă a actului de procedură atrage nulitatea absolută, fiind în discuţie un interes public, cel puţin din perspectiva calificării hotărârii arbitrale ca străină sau naţională după distincţia din art. 1124 C. proc. civ.
Totodată, nulitatea este necondiţionată de vătămare, întrucât se referă la o cerinţă extrinsecă actului de procedură, conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ.
În al doilea rând, lipsa menţiunii locului pronunţării hotărârii arbitrale se încadrează în mod evident în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., fiind eronată analiza instanţei din perspectiva motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.
Aşadar, pentru aceste argumente, este incident motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa încălcând normele de procedură menţionate mai sus, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.
Mai mult, limitându-se la argumentele privind felul nulităţii, Curtea de apel nu a mai analizat pe fond criticile reclamantei Transgaz privind nearătarea locului pronunţării hotărârii arbitrale, inclusiv din perspectiva distincţiei făcute de reclamantă că locul desfăşurării arbitrajului nu coincide cu locul pronunţării hotărârii.
Din această perspectivă, este incident cazul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată nu este motivată sub aspectul acestui motiv al acţiunii în anulare.
2.6. Referitor la motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., sub aspectul motivării hotărârii arbitrale, recurenta a invocat o serie de critici, subsumate cazului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constând în esenţă în lipsa motivării instanţei pentru respingerea criticilor Transgaz.
Sub acest aspect, trebuie precizat, în prealabil, că instanţa a stabilit în mod corect două premise relevante:
(i) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul în temeiul contractului nr. x/19.10.2005 (art. 601 alin. (1) C. proc. civ.), iar nu în echitate (art. art. 601 alin. (2) C. proc. civ.);
(ii) analiza legalităţii hotărârii arbitrale se face prin raportare la opinia majoritară, iar nu la opinia concordantă a arbitrului B..
Potrivit art. 603 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., hotărârea arbitrală trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept.
Pornind de la aceste premise, Înalta Curte constată că, deşi a reţinut că au fost indicate motivele de drept pe care se întemeiază soluţia, Curtea de apel nu a identificat norma legală pe care se întemeiază soluţia tribunalului arbitral, prin raportare la conţinutul concret al hotărârii arbitrale (în opinie majoritară).
De asemenea, deşi a reţinut că tribunalul arbitral a procedat la un examen efectiv al argumentelor părţilor, Curtea de apel nu a explicat argumentele pentru care a ajuns la această concluzie, în condiţiile în care la Cap. XVII al hotărârii arbitrale – "Constatările Tribunalului, opinii şi decizii", se menţionează că nu se va repeta argumentaţia părţilor, iar succinta motivare face dificilă identificarea unor răspunsuri la apărările pârâtei Transgaz, menţionate la Cap. XVI.
Astfel, având în vedere conţinutul amplu al opiniei concordante a arbitrului B., se impunea ca instanţa să stabilească motivat în ce măsură în hotărârea arbitrală (opinia majoritară) a fost examinată apărarea esenţială a Transgaz potrivit căreia contractul de tranzit nr. x/19.10.2005 nu reglementează regimul juridic al Zestrei conductei, inclusiv prin examinarea clauzelor contractuale relevante, indicate în hotărârea arbitrală.
Împrejurarea dacă dreptul A. la Zestrea conductei rezultă în mod clar din prevederile contractului din 2005 sau dimpotrivă, dacă este necesar apelul la prezumţii sau interpretarea sistematică a altor norme legale cu privire la proprietatea acestei cantităţi de gaze, constituia o chestiune esenţială în dezlegarea cauzei, cu relevanţă inclusiv în soluţionarea excepţiilor privind calitatea procesuală şi prescripţia dreptului material la acţiune.
În jurisprudenţa sa cu privire la interpretarea art. 6 paragraful 1 din CEDO, Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil include şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră necesare pentru cauza lor, şi corelativ, obligaţia instanţei de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (a se vedea hotărârea Albina împotriva României, par. 30).
Din această perspectivă, este incident cazul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât Curtea de apel nu a stabilit dacă motivarea hotărârii arbitrale este suficientă pentru a justifica soluţia, or, dimpotrivă, este sumară şi superficială în analiza unor aspecte esenţiale, de natură să afecteze "ratio decidendi".
2.7. În fine, în legătură cu cazul de casare anterior, în analiza unor critici subsumate motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., Curtea de apel a realizat o efectivă analiză cu privire la respectarea în cauză a regulilor de interpretare a convenţiilor prevăzute de art. 978-982 C. civ. 1864, deşi hotărârea arbitrală (în opinie majoritară) nu conţine o asemenea analiză, suplinind practic lacunele motivării.
Mai mult chiar, instanţa procedează la evaluarea probatoriului administrat în arbitraj, pentru a concluziona că "nu există probe consistente" din care să rezulte "obiceiul locului" constând în asigurarea Zestrei conductei de către transportator, astfel că nu ar fi încălcată regula de interpretare prevăzută de art. 980 C. civ. 1864.
Or, în cadrul motivului de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., instanţa trebuia să verifice respectarea principiilor procesului echitabil, inclusiv respectarea dreptului la apărare al părţilor, din perspectiva examenului efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale acestora.
Potrivit art. 575 alin. (2) C. proc. civ., principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute la art. 5 alin. (2), art. 8-10, art. 12-16, art. 19-21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) si (6) şi art. 23 sunt aplicabile în mod corespunzător şi în procedura arbitrală.
Ca urmare, instanţa nu poate să suplinească o eventuală omisiune a tribunalului arbitral de a analiza obiecţiunile Transgaz, ci este limitată a verifica dacă apărările părţii au fost examinate în mod efectiv de tribunalul arbitral.
2.8. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. împotriva sentinţei nr. 69 din 6 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. împotriva încheierii din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A. împotriva sentinţei nr. 69 din 6 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2023.