Disciplinary action for procedural misconduct partially upheld, bad-faith judicial exercise rejected, sanction reduced to 10% salary cut.

Asupra recursului:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2023, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pârâtei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel X. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din acelaşi act normativ.

2. Încheierea instanței disciplinare

Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători în materie disciplinară, pronunțată în dosarul nr. x/J/2023, s-a dispus, din oficiu, cu majoritate, schimbarea încadrării juridice din abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I în abaterile disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) şi lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

A fost exprimată și o opinie separată în sensul respingerii schimbării, din oficiu, a încadrării juridice din abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor în abaterile disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) şi lit. s) teza I din același act normativ.

În motivarea schimbării încadrării juridice reținute inițial, Secția, cu majoritate, a arătat că faptele imputate pârâtei judecător vizează atitudinea acesteia manifestată în şedinţele de judecată din datele 24.09.2021, 14.01.2022, 02.09.2022, 16.11.2022 şi 17.11.2022, în raport de părţi, avocaţi, martori, justiţiabili, iar acestea nu pot fi circumscrise elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Or, faptele constând în folosirea, la termenul de judecată din data de 02.09.2022, a unui ton ridicat în contextul în care inculpaţii, prin apărători, şi-au exprimat criticile referitoare la modalitatea de încuviinţare a probatoriilor; audierea martorilor, în special a martorei B., la termenul de judecată din 16.11.2022, într-o manieră prin care s-a încercat să se inducă anumite răspunsuri, fiind folosite întrebări care sugerau răspunsul, manieră ce poate fi apreciată ca un act de constrângere morală a martorului; folosirea unei tonalităţi ridicate, pline de furie şi acuzatoare, care viza toate persoanele prezente în sala de judecată, inclusiv jandarmul, prin interogatoriul adresat întregii săli de judecată, pentru a descoperi cum a ajuns înregistrarea şedinţei de judecată într-o publicaţie on-line; afirmaţiile în sensul că cei prezenţi ar fi săvârşit infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei, pentru faptul că a apărut în presă o înregistrare dintr-o şedinţă de judecată prezidată de doamna judecător sunt incriminate distinct prin abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel că s-a reținut în sarcina pârâtei și această abatere disciplinară.

Totodată, pentru existenţa acestei abateri disciplinare, s-a reținut că, sub aspectul laturii obiective, judecătorul a avut o atitudine nedemnă faţă de unul dintre subiecţii pasivi expres enumeraţi de textul de lege, atitudine manifestată în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.

Cu privire la faptele constând în aceea că, la termenul de judecată din data de 14.01.2022, magistratul cercetat a considerat că s-a dat citire actului de sesizare, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect, respectiv, nesocotirea dispoziţiilor art. 1 C. proc. pen. care reglementează normele de procedură şi scopul acestora; a dispoziţiilor art. 10 şi art. 90 C. proc. pen. care reglementează dreptul la apărare al inculpaţilor; a dispoziţiilor art. 119 şi urm. C. proc. pen. care reglementează ascultarea martorilor în procesul penal; a dispoziţiilor art. 97 şi art. 100 alin. (4) C. proc. pen. care reglementează probele în procesul penal, secţia disciplinară, cu majoritate, a reţinut ca acestea să fie analizate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

3. Hotărârea instanței disciplinare

Prin Hotărârea nr. x din 18 iunie 2024 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători în materie disciplinară, pronunțată în dosarul nr. x/J/2023, cu majoritate, a fost admisă acţiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel X., iar în baza art. 273 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, s-a aplicat doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel X. sancţiunea disciplinară constând în „suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) şi lit. s) teza I din acelaşi act normativ.

În cauză, instanța disciplinară a reținut că prin modalitatea în care s-a manifestat în şedinţele de judecată din data de 24.09.2021, 14.01.2022, 02.09.2022, 7.10.2022 şi 16.11.2022, în raport cu avocaţii şi părţile din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2/2018, pârâta judecător A. a depăşit cadrul legal de desfăşurare a procesului penal, folosind o tonalitate ridicată pentru a impune măsurile dispuse şi făcând aprecieri neconforme poziţiei de magistrat. Prin urmare, cu majoritate, a constatat că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, Secţia, cu majoritate, a reţinut că fapta doamnei judecător A. care, învestită fiind cu soluţionarea dosarului nr. x/2/2018, a încălcat, cu rea-credinţă, dispoziţiile art. 374 alin. (1) şi ale art. 381 alin. (6) C. proc. pen. întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În cauză, a fost exprimată şi o opinie separată, în sensul că se impunea respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei judecător A. pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) şi lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată.

4. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 24 aprilie 2024 și a hotărârii nr. x din 18 iunie 2024 a Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii disciplinare.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta a susţinut următoarele critici de nelegalitate a actelor judiciare contestate:

- Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a reiterat excepția nulității acțiunii disciplinare, apreciind că se impune anularea acțiunii disciplinare motivat de faptul că schimbarea de încadrare juridică, astfel cum a fost invocată, din oficiu, de instanța disciplinară și dispusă prin încheierea din 24 aprilie 2024 este inadmisibilă.

Susţine că instanța disciplinară a procedat la extinderea nelegală a judecății cu privire la o abatere disciplinară cu caracter de noutate pentru care nu au fost desfășurate verificări în faza prealabilă, acuzându-se depăşirea limitelor sesizării şi realizarea unei extinderi a judecăţii cu privire la o altă abatere disciplinară pentru care nu au fost parcurse etapele obligatorii ale verificării şi cercetării prealabile. În plus, aceasta s-a efectuat cu încălcarea dreptului la apărare.

Invocă drept argument şi faptul că inspecţia judiciară a dispus clasarea pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. h) din Legea nr. 303/2022, privind nerespectarea obligaţiei de abţinere, dar şi faptul că reţinerea în sarcina sa a unui concurs de abateri disciplinare a permis instanţei disciplinare aplicarea unei sancţiuni unice mai aspre, ceea ce, în opinia sa reprezintă un caz de manipulare a legii.

Critică lipsa de coerenţă şi de claritate a acuzaţiei, arătând că prin schimbarea de încadrare juridică, instanţa disciplinară a realizat un amalgam în care nu sunt individualizate în mod clar actele materiale prin plasarea în timp şi descrierea acţiunii ori inacţiunii, în timp ce unul dintre actele materiale a fost multiplicat şi plasat în conţinutul ambelor abateri disciplinare (modalitatea de audiere a martorului la termenul de judecată din 16.11.2022).

- Pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, cu toate actele subsecvente, ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare, precum și ca efect al încălcării noii legi.

A invocat, în susținere, cauza nr. C-817/21 a CJUE prin care s-a stabilit că organul care efectuează cercetarea disciplinară şi exercită acţiunea disciplinară este incompatibil să adopte norme privind, printre altele, executarea lucrărilor sale.

Or, arată că, în cauză, organul disciplinar care s-a sesizat din oficiu şi a efectuat cercetarea disciplinară este autorul şi emitentul normelor în baza cărora a fost efectuată procedura disciplinară, respectiv a Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare.

Prin urmare, s-a arătat că sesizarea din oficiu şi cercetarea disciplinară au fost efectuate cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin neconvenționalitatea Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară, după cum a constatat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotărârea din data de 11.05.2023 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în Cauza nr.C-817/21.

Afirmă că este incorect argumentul instanţei disciplinare, în sensul că normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară au fost efectuate în baza vechilor reglementări primare, câtă vreme potrivit art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară se aprobă de către inspectorul-şef prin regulament. Aşadar, legislaţia anterioară în materie disciplinară era dată de lege şi regulament, nicidecum de norme aprobate prin ordinul inspectorului-şef, cum este situaţia Ordinului nr. 51/2021în baza căruia a fost efectuată cercetarea disciplinară. Decizia Curţii Constituţionale nr. 219/2021, ale cărei considerente sunt evocate de instanţa disciplinară, se referă la Regulamentul din 15.11.2012 ce a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1027/2012 a Plenului CSM, aşadar este vorba despre un regulament anterior emis de Plenul CSM, în timp ce Ordinul nr. 51/2021 a fost emis de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare.

A mai arătat că potrivit art. 96 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 vechile norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară au fost abrogate la data de 16.03.2023, respectiv la data publicării în Monitorul Oficial a acestei legi, astfel că toate actele emise în perioada 25.05.2023-04.10.2023 sunt lovite de nulitate absolută, deoarece nu-și găsesc reglementarea în noua lege specială. Inspecţia Judiciară şi CSM aveau obligaţia să adopte noile reglementări în materie disciplinară, obligaţie care nu a fost îndeplinită decât prin Hotărârea nr. 164/16.11.2023 când Plenul CSM a aprobat Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară. Susţine, de aceea, că întreaga procedură disciplinară care a vizat-o a fost efectuată în baza unor norme contrare dreptului european, dar şi abrogate.

Indică drept acte procedurale emise în baza vechilor norme de efectuare a lucrărilor disciplinare, care nu mai sunt prevăzute în noua lege procesul-verbal din 21.08.2023 de finalizare a verificărilor prealabile [art. 45 alin. (3)-(7) din Legea nr. 305/2022 prevede că în urma verificărilor prealabile se întocmeşte direct rezoluţie de clasare sau de începere a cercetării disciplinare prealabile] şi procesul-verbal din 25.09.2023 de finalizare a cercetării disciplinare în lipsa magistratului, care produc efectul nulităţii actului de exercitare a acţiunii disciplinare. Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, ascultarea şi verificarea apărărilor judecătorului sunt obligatorii, iar refuzul judecătorului de a se prezenta ori de a face declaraţii se constată prin proces-verbal. Nu există reglementare pentru situaţia în care magistratul nu se prezintă şi nu are posibilitatea de a declara, din motive neimputabile.

- De asemenea, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat nelegalitatea sesizării instanței disciplinare, deoarece nu a fost legal citată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.

A arătat că invitaţiile scrise la audiere emise de Inspecţia Judiciară pentru datele de 5.09.2023, 14.09.2023 şi 25.09.2023 nu i-au parvenit şi nici nu a avut cunoştinţă despre existenţa cercetării disciplinare. A mai susţinut că, fără să aştepte restituirea dovezilor de comunicare, inspectorul judiciar a întocmit procesele verbale prin care a arătat că magistratul cercetat nu s-a prezentat la audiere şi procesul-verbal de finalizare a cercetării prealabile.

Astfel, în condiţiile unei citări formale, recurenta consideră că nu se poate susţine că a refuzat să se prezinte ori să declare, motiv pentru care apreciază că procesele-verbale de constatare a neprezentării din datele de 14.09.2023 şi 25.09.2023, întocmite de inspectorul judiciar sunt lovite de nulitate absolută, ca efect al nelegalei citări şi a încălcării dreptului la apărare. Precizează că această procedură disciplinară s-a desfăşurat în întregime în perioada suspendării sale din funcţie dispusă în cursul unor cercetări disciplinare anterioare, când nu avea obligaţia de a rămâne la domiciliu ori reşedinţă şi nici obligaţia de a comunica locul în care se află. În legătură cu citarea sa telefonică din 28.08.2023, a indicat faptul că nu obişnuia să răspundă la numere necunoscute, iar adresele de mail utilizate de Inspecţia Judiciară au fost cele indicate acesteia în contextul acţiunilor disciplinare anterioare, fiind cele ale dnei judecător C., persoană însărcinată cu primirea corespondenţei. Odată cu desemnarea unei persoane care să primească corespondenţa, şi-a blocat propria adresa mail.

De asemenea, arată că în acest dosar nu a comunicat şi nu a pus la dispoziţia Inspecţiei Judiciare adresa de mail, de domiciliu sau de reşedinţă pentru a fi îndeplinită procedura de citare şi de comunicare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 154 si următoarele C. proc. civ. Prin urmare, este vorba doar despre o inducere în eroare menţiunea inspectorului judiciar din rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare în sensul că a refuzat să se prezinte, deşi la dosarul disciplinar nu exista nicio probă privind îndeplinirea procedurii de citare şi de comunicare, ci doar dovezi de comunicare restituite fie în urma neridicării, fie restituite cu menţiunea „destinatar mutat”, ori dovezi de expediere a e-mailurilor, dar nu şi confirmarea de primire a acestora sau actul de menţionare a lipsei răspunsului la apelul telefonic.

Arată că inspectorul judiciar a emis un număr de 3 invitaţii, din care nu i-a parvenit niciuna, în desfăşurarea unei proceduri disciplinare pe timpul suspendării sale din funcţie, când nu a cunoscut că trebuia să se afle la dispoziţia organelor disciplinare, într-o nouă procedură. Inspectorul judiciar nu a aşteptat întoarcerea dovezii de comunicare în cazul niciuneia din cele trei invitaţii, pentru a constata neechivoc refuzul de prezentare şi ascultare.

Nelegalitatea procedurii de citare şi încălcarea dreptului la apărare conduc la nelegalitatea sesizării instanţei disciplinare.

- În criticile dedicate soluţionării în fond a cauzei, recurenta a invocat incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., arătând că instanța disciplinară a extins prin considerentele hotărârii atacate limitele sesizării, după ce procedase în mod similar prin schimbarea încadrării juridice realizate prin încheierea de ședință pronunțată la 24.05.2024.

Recurenta a pretins, în esenţă, o încălcare a normelor de drept material decurgând din neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022, recurenta susține că, în mod nelegal a fost reținută săvârșirea acestei abateri și fără ca instanța disciplinară să arate care este conținutul atitudinilor nedemne reținute. Mai arată că prin hotărârea atacată s-au făcut doar afirmații generice, reținându-se detalii irelevante care nu au niciun suport probator și nu au aptitudinea de a constitui, în mod neechivoc, manifestări de nedemnitate.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, recurenta susține referitor la chestiunea necitirii actului de sesizare că, deși a dispus să se dea citire actului de sesizare, aceasta a fost întreruptă de intervenția unei cereri de recuzare a sa din cauză, iar, ulterior, după respingerea cererii de recuzare, recurenta judecător a întrebat părțile prezente dacă cunosc acuzația. Având în vedere întinderea actului de sesizare, precum și împrejurarea că inculpații prezenți cunoșteau conținutul acestuia, a procedat la continuarea procedurii de judecată în cauză. Mai arată că necitirea propriu-zisă a actului de sesizare nu este sancționată de Codul de procedură penală și că scopul acestei dispoziții procedural penale nu constă în îndeplinirea unui formalism, ci în lămurirea acuzației. Cu privire la chestiunea ascultării martorului, arată că nu a exercitat niciun fel de presiune morală asupra acestuia ci i-a pus întrebări pentru a decela asupra valorii probatorii a declarației martorului în raport cu ce declarat anterior.

a) Instanţa disciplinară, în majoritate, la schimbarea de încadrare juridică, a plasat în:

- dispoziţiile art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022, actele materiale din datele de 02.09.2022, cu privire la tonul ridicat, şi 16.11.2022, privind atât modalitatea de audiere a martorului, cât şi tonul ridicat;

-în dispoziţiile art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, au fost încadrate actele materiale din datele de 14.01.2022, privind omisiunea de a pune în discuţie citirea rechizitoriului, 02.09.2022, cu privire la modalitatea de încuviinţare a probelor, în condiţiile în care pronunţarea asupra probatoriului

a avut loc prin încheierea de şedinţă din data de 22. VHL2022, 16.11.2022, privind modalitatea de audiere a martorului, şi s-a mai reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 10 şi art. 90 C. proc. pen., care ar aparţine termenului de judecată identificat ca fiind din data de 7.X.2023.

Însă, aceeaşi instanţa disciplinară analizează în considerente:

- la abaterea disciplinară prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022, acte materiale din datele de 24.09.2021, 14.01.2022, 02.09.2022, 07.10.2022 şi 16.11.2022, privind „tonalitatea ridicată” şi „aprecieri neconforme poziţiei de magistrat”, în condiţiile în care, la schimbarea de încadrare juridică,

avusese în vedere doar datele de 02.09.2022, cu privire la tonul ridicat, şi 16.11.2022, privind atât modalitatea de audiere a martorului, cât şi tonul ridicat, ceea ce înseamnă că actele materiale de la termenele de judecată din datele de 24.09.2021, 14.01.2022 şi 07.10.2022 sunt reţinute peste limitele sesizării;

- la abaterea disciplinară de la art. 271 lit. s) teza I-a din Legea nr. 303/2022, actele materiale din datele de: 14.01.2022, întrucât nu a dat citire actului de sesizare, în condiţiile în care inspecţia judiciară şi aceeaşi majoritate a instanţei disciplinare, la schimbarea de încadrare juridică, reţinuseră că a omis să pună în discuţie citirea rechizitoriului, 02.09.2022, referitor la modalitatea de încuviinţare a probelor, care avusese, de fapt, loc prin încheierea de şedinţă din data de 22.08.2021, a considerat că acuzaţia nu este fondată, 16.11.2022, privind modalitatea de audiere a martorului, fiind indicate, pentru prima dată, dispoziţiile încălcate, constând în art. 389 alin. (6) C. proc. pen., cu schimbarea acuzaţiei, fără indicarea datei, ci doar a dispoziţiilor procedural penale, s-a apreciat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1, art. 10 şi art. 90 C. proc. pen., care ar aparţine termenului de judecată identificat ca fiind din data de 07.10.2023.

În aceeaşi incoerenţă şi fără să se ţină seama, în motivare, de limitele sesizării şi de încadrare juridică modificată, mai sunt menţionate datele de 16.11.2022 şi 17.11.2022, când, prin comportament, am determinat formularea unei cereri de recuzare, care „(...) a şi fost admisă, prin încheierea pronunţată la data de 18.11.2022 (...)”, apoi se face referire la Decizia penală nr. 92/06.II.2023 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, din dosarul nr. x/2/2018/a7, pentru a scoate în evidenţă, în mod inutil, de altfel, starea de incompatibilitate, fără să se indice norma procedural penală abuzată, în condiţiile în care, pentru incompatibilitate, s-a dispus respingerea sesizării, prin Rezoluţia din data de 4.10.2023, din lucrarea nr. 23/978/al.

Aşadar, recurenta cere să se constate că actele materiale de la termenele de judecată din datele de 24.09.2021, 14.01.2022 şi 7.10.2022 sunt reţinute peste limitele sesizării, întrucât abia prin motivare, instanţa disciplinară, arată că la termenele de judecată din datele de 24.IX.2021 şi 14.1.2022, recurenta a manifestat o modalitate „(...) de a conduce şedinţa de judecată caracterizată de folosirea unui ton ridicat pentru a impune măsurile dispuse, cu accente de agresivitate şi superioritate faţă de avocaţi şi părţi (...)”, care, la un moment dat, a determinat formularea a 4 cereri de recuzare. Ori, cele 4 cereri de recuzare succesive în timp, formulate de către unii dintre inculpaţi, nu s-au fundamentat pe comportament agresiv şi superior, ci pe alte motive.

Pe lângă adăugarea la limitele sesizării, care înseamnă încălcarea grosieră a dreptului la apărare, susţine că actele materiale nu sunt suficient de clar descrise şi sunt lipsite de suport probator, în condiţiile în care, la dosar, nu există nicio transcriere a şedinţelor de judecată sau măcar a episoadelor la care se face referire şi nu a fost întocmit niciun proces-verbal de ascultare de către inspecţia judiciară ori de către instanţa disciplinară, solicitarea sa de efectuare a transcrierilor ori de ascultare a înregistrărilor audio fiind respinsă, în mod nemotivat, de către instanţa disciplinară. Ascultarea clandestină a înregistrărilor, de către o persoană neidentificată, fără întocmirea unui act de natură judiciară, nu constituie modalitatea legală de administrare a probelor. Prin urmare, toate susţinerile inspecţiei judiciare şi ale majorităţii instanţei disciplinare sunt doar simple acuzaţii, fără nicio dovadă.

Prin urmare, pe lângă refuzul de a administra probe măcar în faza cercetării judecătoreşti, majoritatea instanţei disciplinare îi reţine noi acuzaţii, faţă de care nu a avut posibilitatea de a-i formula apărarea.

Cu referire la termenul de judecată din data de 02.IX.2022, majoritatea instanţei disciplinare a reţinut că, în urma criticilor părţilor privind modalitatea în care au fost încuviinţate probele, a folosit un ton ridicat.

Consideră că menţiunea privind simpla ridicare a tonalităţii vocii este absolut insuficientă în determinarea acestui act material al abaterii disciplinare. Deşi instanţa disciplinară redă un pasaj din înregistrarea şedinţei de la acel termen, nu rezultă care sunt cuvintele şi expresiile „neprincipiale” avute în vedere la sancţionarea sa.

Din ascultarea proprie a înregistrării, se constată că, în sala de şedinţă, se aude un zgomot de fond permanent şi trebuie să se ţină seama că, în dosarul de fond, erau 90 de inculpaţi, fiecare cu apărător ales sau din oficiu, întrucât apărarea era obligatorie. În aceste condiţii, de permanentă rumoare, creată de părţi, personal, şi de avocaţi care contestau măsuri deja luate, întrerupeau, în permanenţă, şi împiedicau desfăşurarea şedinţei de judecată, afirmă că a folosit un ton mai ridicat, pentru a depăşi zgomotul de fond şi pentru a fi auzită, în încercarea de a clarifica ceea ce s-a invocat şi a fost supus dezbaterii, adică nulitatea încheierii de şedinţă prin care m-am pronunţat asupra probelor.

Consideră că simpla reţinere a ridicării tonalităţii vocii, ca element în sine şi izolat de toate celelalte componente ale situaţiei de fapt, pe lângă insuficienta descriere, nu constituie o atitudine de nedemnitate. De altfel, nedemnitatea presupune coborârea sub limita nivelului profesional, ori ridicarea vocii nu are ca efect pierderea demnităţii, cu atât mai mult cu cât scopul a fost de a se face auzită într-o sală supraaglomerată şi zgomotoasă.

Tot cu caracter de noutate este acuzaţia privind folosirea unui ton agresiv, la minutul 40,54 (inspecţia judiciară menţionează minutul 40,57), când se reţine că a afirmat că „numai să aruncaţi în faţa instanţei că s-a greşit”, menţiune care, în actul de sesizare, se regăseşte între paranteze, cu accent pe afirmaţie, dar fără reţinerea tonului agresiv. Ascultând, personal, înregistrarea, se constată că, tot în contestarea pronunţării asupra probelor, prin solicitări absurde, pe lângă nulitatea încheierii de şedinţă, pe motiv de respingere a unor probe, au fost formulate aşa-numitele cereri de îndreptare eroare materială, formulate de unii dintre inculpaţi, din care face parte solicitarea de lămurire a titlului sub care au fost virate sume de bani, formulată de către unul dintre inculpaţi, în condiţiile în care îi încuviinţasem doar proba cu înscrisuri pe acest aspect, fără nicio altă precizare. Inspectorul judiciar a susţinut că „... magistratul vizat nu a ţinut cont de criticile părţilor în raport de conduita sa. În loc să fie un semnal pentru a adopta o altă manieră de a gestiona cauza, a considerat că atât cererile de recuzare formulate, cât şi celelalte cereri formulate de părţi (de îndreptare a unor erori strecurate în cuprinsul încheierii de şedinţă de la termenul anterior formulată de apărătorul unui inculpat la termenul de judecată din data de 02.09.2022) sunt atacuri la adresa instanţei (la termenul de judecată din data de 02.09.2022, minutul 40,57, magistratul a afirmat „numai să aruncaţi în faţa instanţei că s-a greşit”). Prin urmare, inspectorul judiciar, solidarizându-se cu lotul de 90 de inculpaţi, este nemulţumit că nu le-am admis toate probele şi solicitările raţionale sau iraţionale, iar simpla exercitare a atributelor de preşedinte al completului de judecată, prin luarea de măsuri motivate, dar care au atras „criticile inculpaţilor”, „...a fost de natură să impieteze asupra desfăşurării în condiţii optime a procedurii judiciare”. Inspectorul judiciar a considerat că toate aceste „critici ale inculpaţilor” trebuiau să o determine să-şi modifice maniera de a judeca, în unicul sens care se înţelege, de a lua măsuri doar în favoarea şi pe placul lor. Pe urmă, instanţa disciplinară, în majoritate, reţine tonul agresiv al afirmaţiei, care, din nou, excedează limitelor acuzaţiei iniţiale.

Cu privire la termenul de judecată din data de 07.10.2022, instanţa disciplinară, în majoritate, reţine, în premieră, că a folosit, faţă de un avocat, un ton ridicat, acuzator, făcând „(...) următoarele afirmaţii ce pun la îndoială pregătirea profesională a acestuia: „Domnule avocat! Scrie în Codul de

procedură penală că este soluţie de încetare a procesului penal pe fondul cauzei. Doamne iartă-mă! Dar de când discutăm asemenea cereri în cursul unui proces? Unde ați mai văzut aşa ceva?”.

În condiţiile în care anumiţi inculpaţi, prin apărătorii lor, au formulat tot felul de cereri situate în afara bunului-simţ juridic şi raţionamentului juridic, răspunsurile au fost formulate nu numai sub forma unor interogaţii retorice, însă nicidecum în scopul de a plasa în inferioritate părţile sau pe apărătorii acestora, ci şi motivat, atât cât se putea, în condiţiile unor susţineri situate în afara procedurii penale.

În ceea ce priveşte termenul de judecată din data de 16.11.2022, instanţa disciplinară, în majoritate, a reţinut că:

- s-a manifestat „într-un mod necontrolat la adresa tuturor persoanelor prezente în sală” şi că, „în demersul neprocedural de a descoperi cum a apărut în presă înregistrarea şedinţei de judecată, doamna judecător A., pe un ton ridicat, plin de furie şi acuzator,

- la audierea martorului B., a folosit un „ton acuzator” şi a formulat întrebări care sugerau răspunsul, modalitate care „(...) a reprezentat, în realitate, o presiune asupra martorei, care a determinat intervenţia avocaţilor prezenţi.

Nu se arată în mod specific în ce constă modul necontrolat în care s-a manifestat, care trebuia să fie concretizat, în momentul în care instanţa disciplinară, în majoritate, 1-a considerat act material şi i-a aplicat o sancţiune disciplinară.

Cu privire la „demersul neprocedural”, susţine că este cât se poate de procedural, în condiţiile în care, în timpul şedinţei de judecată, a fost realizată o captură audio clandestină, prin urmare fără să i se solicite acceptul. Inspecţia Judiciară nu a redat, în actul de sesizare, momentul în care s-a adresat participanţilor la procesul penal şi jandarmului, cu privire la realizarea acestei capturi audio, urmată de difuzarea, imediată, a acesteia, pe un site care promovează infracţionalitatea, însă instanţa disciplinară, în majoritatea sa, completează, în mod fericit, această lacună, pentru că se poate constata modalitatea procedurală şi fermă în care am procedat în această situaţie inedită.

Expune, în continuare, circumstanţele în care s-a desfăşurat şedinţa de judecată la data respectivă, precizând că aflarea împrejurărilor în care a fost realizată o captură nelegală în sala de şedinţă intră în atribuţiile preşedintelui completului de judecată, care, conform art. 359 alin.(1) C. proc. pen., realizează poliţia şedinţei de judecată. Tot din înregistrare se poate constata că întrebările pe această chestiune către întreaga sală nu au fost adresate pe un ton ridicat, după cum susţin inspectorul judiciar şi majoritatea instanţei disciplinare, ci, în continuare, se aud voci revoltate şi rumoare venind din sala de judecată. Tot ca manifestare a atribuţiilor sale de realizare a poliţiei şedinţei de judecată este şi adresarea către jandarmul alocat la sala de şedinţă cu privire la obligaţia sa de a păzi respectarea regulamentului de ordine interioară şi de a constata comiterea oricărei abateri.

Şi în legătură cu audierea martorului B., instanţa disciplinară majoritară se limitează, din nou, la afirmaţii generice, precum formularea de întrebări care sugerau răspunsul, fără să dea măcar un exemplu, deşi din aceeaşi înregistrare a şedinţei de judecată, rezultă, în mod neechivoc, că ascultarea martorului s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor art. 381 alin. (l)-alin. (12) C. proc. pen., privind audierea martorului în faţa instanţei de judecată.

Din nou, instanţa disciplinară majoritară adaugă un nou element în acuzaţie, peste limita învestirii sale, constând în „ton acuzator”, „ton agresiv, marcat de ţipete şi vociferări”, folosite înainte de momentul apariţiei capturii clandestine în presă. Prin urmare, aceeaşi afirmaţie generică, repetată doar pentru a se crea, în cele din urmă, convingerea, că întreaga şedinţă de judecată nu a fost decât un urlet, cu atât mai mult cu cât nu există nici o dovadă că măcar unul dintre membrii completului disciplinar a procedat la ascultarea înregistrării şi a constatat, în mod nemijlocit, că aşa au stat lucrurile. Nu se înţelege cine a ţipat şi vociferat, pentru a marca tonul agresiv, care, se înţelege, îi aparţine.

În legătură cu încheierea din Camera de Consiliu din 18.11.2022 (dosar nr. x/2/2018) prin care a fost admisă cererea de recuzare formulată de inculpatul D. arată că starea de incompatibilitate şi nedemnitatea în exercitarea funcţiei sunt noţiuni diferite, cu probatoriu specific, în cazul recuzării trebuie să existe o aparenţă de imparţialitate, mai precis, prin atitudine şi măsuri judecătorul dă dovada unei parţialităţi existente în forul său interior. Nedemnitatea presupune manifestarea unei conduite josnice, situată sub nivelul moralităţii publice. Ca atare, admiterea cereri de recuzare nu poate constitui argument şi dovadă ale nedemnității.

Consideră că tot ceea ce reţine din actul de sesizare şi ceea ce adaugă la acuzaţie instanţa disciplinară majoritară sunt simple afirmaţii generice, fără exemplificare şi examinare în concret, în contextul în care, din întreg dosarul, rezultă că nu există nicio dovadă că cel puţin un membru al completului disciplinar a procedat, în mod legal, la ascultarea şedinţelor de judecată, pentru a-şi forma convingerea, în mod nemijlocit şi ferm, că a fost nedemnă. Prin urmare, pe lângă incoerenţa, lipsa de structură a acuzaţiei vechi şi a noii acuzaţii, realizată de instanţa disciplinară majoritară, nu există nicio probă cu privire la conduita nedemnă în judecarea acestui dosar de fond.

Arată că toate afirmaţiile generice, precum ton ridicat, agresiv, acuzator, „iniţierea şi menţinerea unui dialog neprocedural cu avocaţii şi părţile”, folosirea de „expresii şi construcţii lingvistice neprincipiale”, „atitudine de superioritate, şicanatorie şi lipsită de respect faţă de participanţii la procesul penal”, fără alte detalii ori referirea la detalii irelevante şi, de altfel, fără niciun suport probator, nu au aptitudinea de a constitui, în mod neechivoc, manifestări de nedemnitate. Dimpotrivă, din întreaga desfăşurare a şedinţei de judecată rezultă stăruinţa şi efortul depuse în realizarea actului de justiţie şi a poliţiei şedinţei de judecată, ca atribut al preşedintelui completului de judecată.

b) Cu privire la abaterea disciplinară prev. de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, instanţa disciplinară, în majoritate, a avut în vedere acte materiale din datele de 14.01.2022, privind omisiunea de a pune în discuţie citirea rechizitoriului, 02.09.2022, cu privire la modalitatea de încuviinţare a probelor, în condiţiile în care pronunţarea asupra probatoriului a avut loc prin încheierea de şedinţă din data de 22.08.2022, 16.11.2022, privind modalitatea de audiere a martorului, şi s-a mai reţinut încălcarea dispoziţiilor art. l, art. 10 şi art. 90 C. proc. pen., care ar aparţine termenului de judecată identificat ca fiind din data de 07.10.2023.

1. Relativ la termenul de judecată din data de 14.01.2022, s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 374 alin. (l) din C. proc. pen., în condiţiile în care, prin actul de sesizare, acuzaţia adusă a fost că a omis să pună în discuţie citirea rechizitoriului, fără indicarea normelor de procedură penală pe care le-ar fi încălcat.

În ceea ce priveşte vechea acuzaţie, reţinută prin actul de sesizare întocmit de inspecţia judiciară, prin întâmpinare a indicat că, potrivit art. 374 alin. (1) C. proc. pen., preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare prin care s-a dispus trimiterea în judecată. Termenul de „dispune”, folosit de legiuitor, presupune o dispoziţie dată de preşedintele completului de judecată, care nu se pune în discuţia părţilor. Punerea în discuţie presupune asigurarea oralităţii şi contradictorialităţii, care sunt necesare în cazul formulării unor cereri şi excepţii, precum şi în cazul propunerii de probe. Din înregistrarea şedinţei de judecată, la minutul 11,20, la care inspectorul judiciar face referire, se constată că a considerat că se poate da citire actului de sesizare şi a arătat motivele.

În ceea ce priveşte noua acuzaţie, atât pe situaţia de fapt, cât şi din punctul de vedere al dispoziţiei procedural penale încălcate, actul material al relei-credinţe constă în refuzul de a da citire rechizitoriului. Potrivit art. 371 alin. (l) C. proc. pen., la primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată sau să facă o prezentare succintă a acestuia.

Consideră că această acuzaţie i-a fost adusă după încheierea etapei procedurale în faţa instanţei disciplinare, prin încălcarea dreptului la apărare. Împrejurarea că această nouă acuzaţie nu a fost discutată la deliberare, între toţi membrii completului disciplinar, rezultă, fără echivoc, din motivarea opiniei separate, care se referă strict la acuzaţia reţinută în actul de sesizare întocmit de inspecţia judiciară.

Pe fondul acestei chestiuni, arată că era vorba despre un dosar cu un număr de 90 de inculpaţi şi un rechizitoriu de 3.000 de pagini, deci de o complexitate ridicată. Din încheierea de şedinţă din data de 14.01.2022, din dosarul nr. x/2/2018, se poate constata că a dispus să se dea citire actului de sesizare, moment în care a intervenit apărătorul ales E. al inculpatului F., care a arătat că formulează cerere de recuzare.

După respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de recuzare, constatând că, deşi lipsesc anumiţi apărători ai inculpaţilor, în condiţiile în care apărarea este obligatorie, a adresat întrebarea dacă fiecăruia dintre inculpaţii prezenţi, personal sau prin apărător, i-a fost comunicat actul de sesizare, precum şi întrebarea dacă fiecare cunoaşte acuzaţia, urmând ca, la termenele de judecată ulterioare, când se vor prezenta ceilalţi, să se procedeze în mod similar, niciunul dintre inculpaţii prezenţi, personal sau prin apărător, nu a învederat neprimirea rechizitoriului ori necunoaşterea acuzaţiei. Trebuie făcută menţiunea că, înainte de a prelua acest dosar, cauza s-a aflat în procedura scrisă a Camerei preliminare timp de aproximativ 3 ani.

Prin urmare, având în vedere întinderea rechizitoriului, precum şi împrejurarea că inculpaţii prezenţi cunoşteau conţinutul acestuia şi nimeni nu a avut nicio nelămurire, a trecut la desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată.

În plus, necitirea propriu-zisă a actului de sesizare nu este sancţionată de Codul de procedură penală. Scopul acestei dispoziţii procedural penale nu constă în îndeplinirea unui formalism, ci în lămurirea acuzaţiei. Citirea actului de sesizare asigură garanţia încunoştinţării cu privire la acuzaţie şi la claritatea acesteia, astfel că, în situaţia în care judecătorul trece, pur şi simplu, peste această garanţie procedurală, inculpatul nu poate invoca decât încălcarea dreptului la apărare. Ori, în acest caz, este evident că, prin întrebările adresate inculpaţilor, nu se poate susţine că le-am încălcat dreptul la apărare.

În ceea ce priveşte termenul de judecată din data de 16.11.2022, arată că, în urma schimbării încadrării juridice, actul material constând în modalitatea de audiere a martorului a fost reţinut atât în conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare a nedemnității, cât şi în conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare a exercitării funcţiei cu rea-credinţă, unicul act material a fost multiplicat în două acte materiale.

Arată că din punct de vedere teoretic, această normă procedural penală nu obligă, ci este opţiunea preşedintelui completului de judecată de a citi sau nu a da citire declaraţiilor anterioare. Prin urmare, existând o opţiune, instanţa disciplinară majoritară trebuia să arate motivul pentru care avea obligaţia de a da citire declaraţiilor anterioare, pentru a face dovada relei-credinţe.

Pe fond, se constată că, dimpotrivă, a dat citire, în parte, declaraţiei de la urmărirea penală, aşa cum spune textul de lege, mai precis i-a citit numele unor pacienţi şi ceea ce a declarat cu privire la aceştia, iar inculpatul a răspuns că: „Dintr-o sută de pacienţi, nu pot să reţin chiar la toţi numele”, răspuns care apare, de altfel, consemnat în hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară.

Consideră că nu a existat niciun fel de presiune morală asupra martorului, care era liber în afirmaţiile sale, dar care trebuiau să corespundă cu declaraţia de la urmărire penală, astfel că, în caz de contradicţie între declaraţii, judecătorul este obligat să îi atragă atenţia asupra comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă, ca infracţiune de audienţă, şi se poate sesiza, potrivit art. 360 alin. (l) C. proc. pen. Aceasta nu constituie o presiune morală, ci o reglementare legală, tocmai pentru a-l determina pe martor să nu declare mincinos în faţa organelor judiciare. Întrebarea adresată martorului - dacă a minţit la urmărirea penală - face parte din categoria întrebărilor fireşti, pentru că martorul are posibilitatea de a declara adevărul în orice moment al procesului penal, asumându-și efectul legii. Totodată, această întrebare oferă posibilitatea judecătorului de a reţine, ca având valoare probatorie, doar una dintre declaraţii, evident în raport cu celălalt material probator administrat.

Consideră legal şi riguros modul în care a procedat la audierea martorului, iar întrebările adresate, în mod detaliat pe fiecare aspect care interesa în cauză, au avut scopul aflării adevărului, şi, nicidecum, al intimidării martorului, după cum susţine Inspecţia Judiciară şi instanţa disciplinară majoritară. Aplicarea legii nu constituie un act de intimidare, astfel că judecătorul nu poate, la readministrarea probei testimoniale, în cadrul efectuării cercetării judecătoreşti, să adreseze martorului doar întrebări comode, ci trebuie să scoată la iveală adevărul, evident prin adresarea de întrebări asupra unor aspecte relevante pe care martorul fie le ocoleşte, fie le prezintă într-un mod mincinos. Toate aceste întrebări adresate martorului fac dovada studierii minuţioase a probatoriului care a fost încuviinţat, spre readministrare, şi, astfel, nu pot fi considerate ca acte materiale ale relei-credinţe.

Referirea la încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 18.11.2022, din dosarul nr. x/2/2018 (x/2018), prin care a fost admisă cererea de recuzare, formulată de inculpatul D. dovedeşte că instanţa disciplinară majoritară confundă, de această dată, starea de incompatibilitate cu reaua-credinţă.

Dar reaua-credinţă înseamnă mult mai mult decât aparenţa de imparţialitate, pentru că presupune încălcarea grosolană a legii, întrebarea adresată martorului, dacă-şi aminteşte faptul că a minţit în declaraţia de la urmărire penală, nu înseamnă nici acuzaţie şi nici abuz la lege, ci constituie o întrebare firească, dintr-un şir de întrebări, constatând contradictorialitatea dintre declaraţia din cursul urmăririi penale şi susţinerile în faţa instanţei de fond, fiind atributul exclusiv al preşedintelui completului de judecată de a asculta martorul, fără să poată fi tras la răspundere disciplinară pentru o întrebare directă, privind momentul la care minte, la urmărirea penală sau în faţa instanţei de judecată. Această întrebare asupra căreia instanţa disciplinară majoritară tot insistă nu presupune încălcarea vreunei norme procedural penale, astfel că nu poate constitui element material al abaterii disciplinare a relei-credinţe.

În legătură cu încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 18.11.2022, din dosarul nr. x/2/2018 (x/2018), arată că, la admiterea cererii de recuzare, judecătorul a avut în vedere doar şedinţa de judecată din data de 16.11.2022, în mod ambiguu cu privire la audierea martorului B., precum şi cu privire la episodul de după formularea cererii de recuzare anterioară, pe care acelaşi judecător a respins-o.

Caracterul ambiguu al referirii la audierea martorului B. poate fi explicat prin prisma încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 17.11.2022, din dosarul nr. x/2/2018 (x/2018), prin care judecătorul G. respinsese, ca neîntemeiată, cererea de recuzare, formulată de inculpatul H., în timpul şedinţei de judecată din data de 16.11.2022, mai precis imediat după suspendarea şedinţei de judecată, pe motiv de imposibilitate de audiere a martorului B. Prin încheierea de şedinţă din data de 17.11.2022, judecătorul G. arătase că modul în care judecătorul fondului a desfăşurat cercetarea judecătorească la termenul de judecată din data de 16.11.2022 nu constituie o dovadă a parţialităţii sale. Prin urmare, a fost avut în vedere inclusiv modul de audiere a martorului B. şi s-a constatat că nu a manifestat subiectivism.

Inspecţia Judiciară şi majoritatea instanţei disciplinare au avut în vedere, în concret, motivarea judecătorului desemnat pentru soluţionarea incidentului procedural care priveşte momentul în care, aflând că s-au scurs în presă, cu o rapiditate uimitoare, capturi nelegale realizate în şedinţă de judecată din data respectivă, a solicitat tuturor participanţilor din sala de şedinţă să spună cine anume a efectuat înregistrarea respectivă, care încălca regulamentul de ordine interioară.

Judecătorul incidentului procedural a considerat că această întrebare cu caracter general, în mod evident, pentru că nu putea identifica autorul sau autorii, pentru a se adresa personal, constituie dovada certă a duşmăniei faţă de participanţii la procesul penal. Pe urmă, în mod surprinzător, judecătorul afirmă că starea de incompatibilitate, constând în lipsa de imparţialitate, a existat pe întreg parcursul procesului, fără a identifica şi a expune elementele din care rezultă această concluzie la care a ajuns, limitându-se la o afirmaţie generică.

Având în vedere toate aceste elemente, rezultă că, prin respingerea tuturor cererilor de recuzare anterioare, toate întemeiate pe motiv de lipsă de imparţialitate, inclusiv a cererii de recuzare formulată pe data de 16.11.2022, de către inculpatul H., pe motiv de parţialitate în desfăşurarea întregii cercetării judecătoreşti, urmată de admiterea cererii de recuzare, formulată de inculpatul D., prin apărătorul său ales I., pe aceeaşi dată de 16.11.2022, după episodul interceptării nelegale, starea sa de incompatibilitate constatată de judecător s-a întemeiat doar pe acţiunea de interogare a participanţilor la procesul penal cu privire la captura nelegală, scursă imediat în presă.

Din punctul de vedere al laturii obiective, intră în sfera răspunderii disciplinare măsurile luate de magistrat în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale, pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare. Ori, inculpaţii, care nu urmăreau decât tergiversarea cercetării judecătoreşti, până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, în condiţiile readministrării unui vast probatoriu, care le-a fost încuviinţat, nu pot fi consideraţi, prin prisma interesului procesual al acestora, ca fiind observatori rezonabili.

Mai departe, pot atrage răspunderea disciplinară numai încălcările normelor de drept material sau procesual, care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare. Prin urmare, în abaterea disciplinară de la art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 se încadrează doar elementele de abuz şi de nelegalitate, care au un caracter flagrant şi evident.

Consideră că nu a încălcat nicio normă procedurală care reglementează debutul cercetării judecătoreşti şi probatoriul, astfel că actele materiale reţinute în sarcina sa, cu atât mai mult cu cât i-au fost atribuite abia la motivarea hotărârii de sancţionare disciplinară, fără a avea, astfel, posibilitatea să se apere, nu pot constitui elementul material al abaterii disciplinare a relei-credinţe. Referitor la urmarea imediată, în mod bizar şi inadmisibil, cu toate că abaterea disciplinară se referă la vătămarea unei persoane, Inspecţia Judiciară şi majoritatea instanţei disciplinare au considerat, ca subiect pasiv, „(...) deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei ca sistem şi serviciu public, precum şi a interesului public, general”. Se observă că instanţa disciplinară majoritară a considerat că subiectul pasiv îl constituie publicul, care este vătămat prin acţiunile sale de a nu da citire actului de sesizare şi de a audia un martor, căruia nu i-a citit declaraţiile anterioare.

De asemenea, pe latură subiectivă, nu există intenţia, directă ori indirectă, de a frauda legea.

Instanţa disciplinară majoritară, folosindu-se de instituţia schimbării de încadrare juridică, extinde, în mod nelegal, limitele sesizării şi reţine în sarcina sa o acuzaţie în cea mai mare parte diferită, prin modificarea situaţiei de fapt şi a nomelor legale încălcate. Această schimbare extinsă a acuzaţiei a avut loc prin însăși motivarea hotărârii, dovadă fiind nu numai diferenţele faţă de actul de sesizare, ci şi opinia separată, din conţinutul căreia rezultă că noile acuzaţii nu au fost puse în discuţia tuturor membrilor completului disciplinar. Din întreg conţinutul hotărârii de sancţionare disciplinară, se constată, cu uşurinţă, că abia la motivare, redactorii J., judecător, şi K., grefier, au procedat la ascultarea înregistrărilor şedinţelor de judecată şi, constatând că susţinerile din întâmpinare sunt adevărate, precum atribuirea unor afirmaţii care nu-i aparţin, au abandonat parte dintre acuzaţiile inspecţiei judiciare şi au căutat noi acuzaţii, reţinând în sarcina sa o altă situaţie de fapt şi alte dispoziţii legale pe care le-ar fi încălcat, după cum li s-a părut din înregistrări. O asemenea modalitate este inadmisibilă.

Se poate trage concluzia că, prin respingerea probelor şi modificarea acuzaţiei, instanţa disciplinară majoritară a procedat la o judecată sumară, formală, care a avut scopul de a o sancţiona disciplinar a cincea oară, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completurile de 5 judecători au casat toate celelalte 4 hotărâri anterioare prin care a fost sancţionată disciplinar cu excluderea din magistratură, anulând sau respingând acţiunile disciplinare.

5. Întâmpinarea formulată de intimata Inspecţia Judiciară

Prin întâmpinare, intimata Inspecţia Judiciară afirmă că motivele de recurs formulate sunt nefondate, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.

În ceea ce privește primul motiv de casare constând în inadmisibilitatea schimbării încadrării juridice din abaterea disciplinară a exercitării cu rea-credință a funcției prevăzută de art. 271 lit. s) teza I în abaterile disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, intimata arată că acesta este nefondat. Consideră că analiza existenței sau a inexistenței abaterii disciplinare constituie atributul exclusiv al instanței disciplinare care, analizând faptele ce au făcut obiectul cercetării disciplinare le poate recalifica și reîncadra în conținutul altor abateri. Precizează că nu este vorba de o extindere a acțiunii disciplinare, ci recalificarea juridică adecvată a stării de fapt rezultate din cercetarea disciplinară.

Referitor la motivul de recurs constând în nulitatea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și a actelor subsecvente ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare prin prisma Hotărârii din 11.05.2023 a Curții de Justiție Europene, pronunțate în cauza nr. C-817/21, arată intimata că acesta nu poate fi reținut deoarece aspectele reținute prin hotărârea invocată de recurentă nu are aplicabilitate în cauză.

Referitor la motivul de recurs constând în nulitatea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, întrucât după 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii actele de efectuare a cercetării disciplinare nu mai puteau fi întemeiate pe dispozițiile vechii norme, apreciază că acest motiv de casare este nefondat.

În ceea ce privește motivul de nulitate constând în încălcarea procedurii de citare și a dreptului la apărare, arată că din actele dosarului rezultă că în ceea ce o privește a depus diligențe pentru a asigura recurentei posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în cauză, însă recurenta nu a dorit să-și exercite acest drept, aspect ce nu îi poate fi imputat. De asemenea, arată că recurenta a formulat apărări în fața instanței disciplinare.

Pe fondul cauzei, arată, în ceea ce privește prima abatere reținută, că din probele ce au fost administrate în cauză s-a făcut dovada săvârșirii de către magistrat a abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022. Mai mult, maniera în care a efectuat cercetarea judecătorească în dosarul penal nr. x/2/2018, din perspectiva atitudinii față de participanții la procesul penal a determinat admiterea cererii de recuzare formulate la termenul din data de 17 noiembrie 2022.

Referitor la cea de-a doua abatere, intimata afirmă că faptele magistratului care cu ocazia instrumentării dosarului nr. x/2/2018, astfel cum au fost reținute prin hotărârea atacată, constituie o exercitare a funcției cu rea-credință, astfel că în mod corect s-a reținut abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I, raportat la art. 272 din Legea nr. 303/2022.

6. Răspunsul la întâmpinare

În cauză, recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care reia susținerile din cererea de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători

Cu titlu preliminar, faţă de faptul că recurenta-pârâtă şi-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunţate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, aşa cum a decis Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limita considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Cât priveşte recursul îndreptat împotriva încheierii din 24.04.2024 a instanţei disciplinare, de schimbare a încadrării juridice a acuzaţiilor aduse de Inspecţia Judiciară, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, susţinându-se critica de inadmisibilitate a schimbării încadrării juridice.

Acest recurs este nefondat, din cronologia evenimentelor reținându-se că prin acțiunea disciplinară, Secția pentru judecători în materie disciplinară a fost sesizată cu o situație de fapt cu privire la care doamna judecător și-a putut formula ori şi-ar fi putut formula apărări (aşa cum se va arăta cu prilejul analizei motivului de recurs vizând nelegala sa citare şi încunoştinţare în privinţa procedurii disciplinare de faţă) atât în faza verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare, cât și în fața instanței disciplinare, respectiv sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) din Legea nr. 303/2022.

Se reține, din considerentele încheierii atacate, că instanța disciplinară a dispus schimbarea încadrării juridice deoarece a constatat, din situația de fapt prezentată în actul de sesizare, că faptele descrise se circumscriu elementelor constitutive a două abateri disciplinare, respectiv atât cea prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022, cât și cea reglementată de art. 271 lit. s) din același act normativ.

Înalta Curte constată că schimbarea încadrării juridice a faptei cercetate disciplinar este atributul Consiliului Superior al Magistraturii, în exercitarea rolului său de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, cum prevăd dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 305/2022 și dispozițiile art. 22 alin. (1) și (4) C. proc. civ., în acest sens fiind jurisprudența Completului de 5 judecători, spre exemplu decizia nr. 173/2020 și 21/2021.

Temeiul de drept care abilitează legal instanţa disciplinară să procedeze la reîncadrarea juridică a abaterii disciplinare cercetate este dat de prevederile art. 49 alin. (9) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care prevăd că꞉ „Secţia competentă în materie disciplinară, poate din oficiu sau la solicitarea părţilor, să schimbe încadrarea juridică a abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare. În toate cazurile, instanţa disciplinară este obligată să pună în discuţia părţilor schimbarea încadrării, iar, la solicitarea acestora să le acorde un termen pentru a depune concluzii scrise cu privire la schimbarea de încadrare. Asupra schimbării de încadrare secţiile se pronunţă prin încheiere motivată.”

În temeiul prevederilor arătate anterior, se înţelege că reţinerea existenței/inexistenței abaterii disciplinare constituie atributul instanței disciplinare care, analizând faptele ce au făcut obiectul cercetării disciplinare le poate recalifica și reîncadra în conținutul altor abateri.

Se constată, așa cum arată și recurenta prin cererea de recurs, că prin actul de sesizare, Inspecția Judiciară a avut în vedere o serie de fapte petrecute la mai multe termene de judecată ale dosarului penal nr. x/2/2018 descrise la filele 3-4 ale rezoluţiei din 04.10.2023 de exercitare a acţiunii disciplinare, în timp ce instanţa disciplinară a menţionat ca relevante fapte petrecute la termenele de judecată din datele de 24.09.2021, 14.01.2022, 02.09.2022, 16.11.2022, 17.11.2022, raportat la care a stabilit care dintre acestea reprezintă actele materiale ale celor două abateri disciplinare astfel cum au fost reținute prin schimbarea încadrării juridice.

Prin urmare, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei vizând inadmisibilitatea schimbării de încadrare juridică ce a fost realizată de instanţa disciplinară în cauză, la termenul de judecată din 24.04.2024. Din punct de vedere legal nu există nicio limitarea asupra modalităţii în care această schimbare de încadrare juridică poate să aibă loc, aceasta fiind egal posibilă atât prin reţinerea unor abateri disciplinare noi faţă de cele indicate în actul de sesizare, cât şi prin reîncadrarea unora din faptele cercetate într-o altă abatere disciplinară, cu menţinerea celorlalte fapte în încadrarea juridică iniţială atribuită prin actul de sesizare, aşa cum s-a întâmplat în cazul de faţă. Nu există niciun temei al distincţiilor şi limitelor în realizarea reîncadrării juridice pentru instanţa disciplinară, de felul celor avansate în criticile sale de recurs de către recurentă.

Este incorectă afirmaţia critică a acesteia potrivit cu care, prin acest procedeu, instanţa disciplinară ar fi realizat o extindere nelegală a limitelor sesizării cu privire la o abatere disciplinară cu caracter de noutate pentru care ar lipsi ori nu s-ar fi parcurs etapele obligatorii ale verificărilor şi cercetărilor prealabile. Aceasta întrucât, aşa cum s-a reţinut în cele de mai sus, reîncadrarea juridică nu poartă asupra unor fapte noi, ci asupra situaţiei de fapt reţinută prin actul de sesizare, prin ipoteză aflată în obiectul verificărilor şi cercetărilor prealabile ale Inspecţiei Judiciare. Deşi există o deficienţă a judecăţii instanţei disciplinare ce va fi arătată în analiza criticilor pe fondul cauzei - aceea prin care reţine în descrierea primei abateri disciplinare imputate recurentei a unor elemente materiale noi, neregăsite în actul de sesizare ce aparţine Inspecţiei Judiciare şi nici chiar în încheierea de schimbare a încadrării juridice, Înalta Curte apreciază că aceasta influenţează parte a soluţiei pe fond, iar nu admisibilitatea ori legalitatea procedeului în sine al schimbării de încadrare juridică la care a recurs, în mod justificat, instanţa disciplinară.

Se constată, aşadar, că nu s-a procedat la o extindere a acțiunii disciplinare după cum a criticat recurenta, ci la recalificarea juridică adecvată a stării de fapt rezultate din cercetarea disciplinară.

Nici critica de încălcare a dreptului său la apărare faţă de procedeul schimbării încadrării juridice a faptelor imputate nu se verifică, Înalta Curte observând că recurenta a avut posibilitatea de a formula apărările pe care le considera necesare cu privire la starea de fapt reținută prin acțiunea disciplinară, în fața instanţei disciplinare partea fiind reprezentată şi de avocat.

Cu privire la procedura derulată în fața instanței disciplinare, se reține că prin încheierea din 14.02.2024, Secția a repus cauza pe rol pentru a se pune în discuția părților din oficiu, schimbarea încadrării juridice a abaterii disciplinare reținute prin actul de sesizare și a acordat termen în acest sens la 27.03.2024. La acest termen de judecată s-au discutat apărările recurentei formulate în legătură cu măsura anunţată a schimbării de încadrare juridică (cea a inadmisibilităţii) şi au fost încuviințate cererile de amânare formulate de ambele părți pentru a da posibilitatea acestora să-și pregătească apărarea raportat la eventuala schimbare a încadrării juridice a abaterii disciplinare pentru care s-a exercitat acțiunea disciplinară. La termenul de judecată din 24.04.2024, instanța disciplinară a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a abaterii reținute, asupra căreia, părțile, prin reprezentanți au formulat concluzii, iar, recurenta a depus și concluzii scrise. Având în vedere cele anterior prezentate, se constată că, în speță, au fost respectate prevederile art. 49 alin. (9) din Legea nr. 305/2022, citate mai sus.

Argumentul clasării dispuse de Inspecţia Judiciară prin chiar rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. h) din Legea nr. 303/2022 privind nerespectarea obligaţiei de abţinere nu demonstrează nimic şi nu infirmă sub niciun aspect legalitatea şi admisibilitatea măsurii dispuse de instanţa disciplinară, a reîncadrării juridice a faptelor cercetate şi imputate recurentei drept abateri disciplinare. De altfel, nici recurenta nu explică sub ce aspect sau care ar fi relevanţa acestui aşa-zis argument pe care doar îl enunţă în conţinutul memoriului său.

Împrejurarea că, urmare a reîncadrării juridice a situaţiei de fapt expuse în actul de sesizare, instanţa disciplinară a reţinut un concurs de abateri disciplinare ce a justificat aplicarea unei sancţiuni disciplinare mult mai aspre, nu invalidează sub niciun aspect procedeul juridic al reîncadrării juridice, câtă vreme el se dovedeşte a fi exact, corect din punct de vedere al încadrării faptelor reţinute în elementul material al abaterilor descrise legal şi avute în vedere la pronunţarea soluţiei, sancţiunea mai aspră aplicată în acest context fiind consecinţa faptelor săvârșite, iar nu a măsurii procesuale a reîncadrării.

Tot astfel, pretinsa lipsă de coerenţă şi claritate a acuzaţiei rezultate în urma schimbării de încadrare juridică - recurenta invocând realizarea unui amalgam de către instanţa disciplinară în care nu sunt individualizate în mod clar actele materiale imputate, prin plasarea în timp şi descrierea acţiunilor sau inacţiunilor materiale - nu invalidează în sine procedeul legal al reîncadrării juridice, astfel de argumente putând fi, eventual, valorificate ca apărări de fond în acţiunea disciplinară, aşa cum de altfel s-a şi realizat de către recurentă în susţinerea celorlalte critici ale recursului formulat.

Faţă de toate aceste argumente, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentei pe aspectul privind încadrarea juridică a faptelor cercetate disciplinar, care este atributul Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă disciplinară, nefiind incident cazul de casare fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 24 aprilie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, ca nefondat.

- Nulitatea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și a actelor subsecvente ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare, precum și ca efect al încălcării noii legi, motiv de recurs ce a fost susţinut pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este unul nefondat.

Ceea ce susţine recurenta este că, pe de o parte, organul disciplinar nu poate să elaboreze normele de aplicare a procedurii disciplinare (fiind avut în vedere Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare), astfel cum s-a arătat prin Hotărârea din 11.05.2023 a CJUE, în cauza nr. C-817/21, deoarece nu s-a respectat garanția de imparțialitate a organului disciplinar, și, pe de altă parte, că actele Inspecției Judiciare din perioada începând cu data de 25.05.2023 până la 04.10.2023, când s-a exercitat acțiunea disciplinară sunt lovite de nulitate absolută, deoarece au fost emise în baza unor reglementări abrogate.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate toate aceste critici, reținând, în acord cu instanța disciplinară, că procedura disciplinară derulată în prezenta cauză este reglementată expres în cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, act normativ intrat în vigoare în 16 decembrie 2022, conform art. 96 alin. (1) din lege şi a Ordinului nr. 51/2021 al inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare privind Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie. Astfel, se reține că litigiului dedus judecăţii îi sunt aplicabile, în principal, dispoziţiile legilor speciale ce reglementează regimul juridic distinct al profesiei de magistrat, cu referire expresă la cele în materie disciplinară.

Hotărârea din 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-817/2021 nu poate fi invocată cu succes în prezenta cauză, deoarece chestiunea preliminară rezolvată prin această hotărâre a fost invocată într-un litigiu în care s-a dispus clasarea sesizărilor formulate împotriva inspectorului-șef, urmată de formularea unei plângeri împotriva rezoluţiei de clasare, în discuţie fiind posibilitatea exercitării efective a unei acţiuni disciplinare împotriva acestuia, a cărui calitate a fost considerată esențială de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în adoptarea soluției sale, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Prin urmare, nefiind vorba despre o procedură disciplinară îndreptată împotriva inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, aşadar împotriva emitentului actului administrativ, hotărârea invocată este inaplicabilă cauzei pendinte, deoarece aceasta se bucură de autoritate de interpretare în măsura în care textul interpretat îşi găseşte aplicabilitate în cauza de faţă ori în măsura în care problema litigioasă este una identică, ceea ce nu se poate susţine.

În al doilea rând, contrar susținerilor recurentei, instanța supremă constată că Ordinul nr. 51 din 14 iunie 2021 al Inspecției Judiciare a fost emis de inspectorul-șef pentru aprobarea normelor de efectuare a lucrărilor de inspecție, în temeiul art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 (ca fiind legea în vigoare la data emiterii ordinului) conform căruia „normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție se aprobă de către inspectorul-șef, prin regulament.” În raport cu conţinutul acestei prevederi legale care dă temeiul legal al emiterii normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, este lipsit de importanţă faptul că acestea au fost cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ denumit ordin, iar nu regulament, câtă vreme şi într-un caz, şi în celălalt este vorba despre abilitarea legală conferită inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare de a emite norme de organizare a aplicării legii în materia procedurii cercetării disciplinare a magistraţilor.

Fiind emis în regim de putere publică în vederea executării în concret a legii, Ordinul nr. 51/2021 al Inspectorului-șef are natura unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Or, calea de contestare a unui act administrativ este acțiunea în anulare reglementată de art. 1 din Legea nr. 554/2004, specifică contenciosului administrativ.

Astfel, alin. (1) al aceluiași articol stabilește că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului.

Până la anularea actului în procedura contenciosului administrativ, acesta se bucură de o prezumție de legalitate, deci de validitate juridică intrinsecă, producând efecte juridice depline.

Prin urmare, Ordinul inspectorului-şef nr. 51/2021 de aprobare a Normelor privind efectuarea lucrărilor de inspecţie a fost emis în aplicarea legii pentru a detalia procedura de efectuare a operaţiunilor specifice și nu contravine legislaţiei primare în baza căruia a fost adoptat, fiind în conformitate cu actul normativ de reglementare primară în vigoare, respectiv Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 219/2021 referitoare la excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 615 din 22.06.2021, Curtea Constituţională a reţinut: „Curtea constată că elementele esenţiale ale răspunderii judecătorilor şi procurorilor sunt prevăzute în lege organică (atât în Legea nr. 303/2004, cât şi în Legea nr. 317/2004), în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. I) şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie. Faptul că normele privind efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară sunt stabilite printr-un regulament (...) - act cu caracter administrativ inferior legii organice - nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie”.

Împrejurarea că aceste considerente conţin dezlegări cu referire la emiterea de norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară realizate pe cale de regulament (regulamentul din 15.11.2012 aprobat prin Hot. nr.1027/2012 a Plenului CSM) nu le slăbeşte pertinenţa câtă vreme, cum s-a arătat, art. 65 alin. (4) al Legii nr. 317/2004 în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 51/2021, abilita legal pe însuşi inspectorul-şef cu emiterea normelor privind efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară.

În ceea ce privește motivul de recurs constând în nulitatea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, întrucât după 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii actele de efectuare a cercetării disciplinare nu mai puteau fi întemeiate pe dispozițiile vechii norme, Înalta Curte îl apreciază ca fiind, de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 96 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii „în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se adoptă sau, după caz, se modifică ori se completează regulamentele şi actele normative subsecvente care nu sunt în acord cu prezenta lege. (3) Până la adoptarea actelor prevăzute de alin. (2), regulamentele şi actele normative subsecvente rămân în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei legi.”

Prin urmare, se reține că doar în situaţia în care regulamentele şi actele normative subsecvente contravin noii legi acestea sunt abrogate, situaţie care nu a fost invocată şi demonstrată în cauză astfel că ipoteza art. 96 alin. (2) din lege nu se regăseşte în speţă.

Împrejurarea că nu a fost adoptat Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie în termenul de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, nu atrage consecinţa nulităţii actelor de cercetare efectuate în temeiul normelor anterioare, de vreme ce, în conformitate cu art. 96 alin. (3) din acelaşi act normativ „Până la adoptarea actelor prevăzute la alin. (2), regulamentele şi actele normative subsecvente rămân în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei legi”.

Este, deci, neconformă regimului legal stabilit prin Legea nr. 305/2022 în privinţa adoptării noilor acte normative cu caracter subsecvent, afirmaţia recurentei potrivit căreia vechile norme pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară au fost abrogate la data de 16.03.2023, termen până la care Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit să adopte noile reglementări în materia procedurii disciplinare. Pe cale de consecinţă, este lipsită de temei susţinerea acesteia conform căreia întreaga procedură disciplinară care a vizat-o în cauza de faţă ar fi fost efectuată în baza unor norme din legislaţia naţională contrare dreptului european, care erau, în plus, şi abrogate.

- În ceea ce privește motivul de recurs privind încălcarea procedurii de citare și a dreptului la apărare, contrar susţinerilor din recurs, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este criticabilă din perspectiva nelegalei citări a judecătorului cercetat în procedura disciplinară.

Astfel, se reține că modalitatea comunicării actelor de procedură către recurenta-pârâtă a fost făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Nomele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51/2021.

Din actele dosarului, rezultă că recurentei i-au fost transmise invitaţiile de participare la cercetarea disciplinară pentru datele de 05.09.2023, 14.09.2023 şi 25.09.2023, fiindu-i comunicate atât rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, cât şi copia electronică a dosarului. Totodată, aceste comunicări au fost transmise şi prin e-mail, fără ca recurenta să confirme primirea.

Aceste înştiinţări au fost comunicate la adresa de domiciliu a recurentei din municipiul Botoșani, precum şi la adresa de reşedinţă din municipiul București, astfel cum rezultă acestea din evidenţele Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor (adresă fila 152 lucrare nr. 23-x), comunicările fiind restituite cu menţiunea „avizat/reavizat, expirat termen păstrare, se aprobă înapoierea” (filele 232-236 din lucrarea nr. 23-x/al).

Ulterior, inspectorul judiciar a întocmit procese-verbale la datele de 05.09.2023, 14.09.2023 şi 25.09.2023 prin care a constatat că doamna judecător A. nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară.

Potrivit art. 25 alin. (8) din Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare꞉ „în situaţiile în care, din cauza neprezentării în mod repetat a magistratului sau a imposibilităţii repetate de îndeplinire a procedurii de comunicare cu acesta, indiferent de natura motivului, există posibilitatea depăşirii termenelor prevăzute de art. 46 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 317/2004 [actualmente art. 47 alin. (6) și (7) din Legea nr. 305/2022], cercetarea disciplinară se efectuează şi în lipsa acestuia”.

În raport de aspectele expuse anterior, se reţine că împrejurarea că recurenta judecător nu a ridicat corespondenţa de la oficiul poştal nu poate fi imputată Inspecţiei Judiciare, fiind respectate garanţiile procesuale recunoscute de lege prin comunicarea actelor în conformitate cu dispozițiile legale.

De altfel, atunci când reclamă neîndeplinirea procedurii sale de citare sau citarea formală în etapa verificării prealabile, recurenta, la rândul său, invocă o critică formală, câtă vreme se înţelege din susţinerile sale că adresele inspectorului judiciar comunicate la domiciliu sau reşedinţă nu i-au parvenit nu din alte motive, ci doar întrucât „nu avea obligaţia de a rămâne la domiciliu ori reşedinţă şi nici obligaţia de a comunica locul în care mă aflu”. Citarea telefonică realizată a fost ineficientă, întrucât „nu răspund la numere necunoscute”, în timp ce comunicările mail nu au fost primite efectiv, întrucât „mi-am blocat adresa de e-mail”, iar cea folosită în precedentele acţiuni disciplinare era cea a copârâtei C. şi era valabilă doar în respectivele proceduri. Nu se înţelege şi recurenta nu arată în concret unde şi cum ar fi trebuit citată pentru a putea fi asigurată recepţionarea comunicărilor efectuate, spre a putea fi considerată în cunoştinţă de cauză asupra actualei sale cercetări disciplinare.

În mod evident, faţă de cele reţinute anterior, nu se poate considera că, în etapa administrativă a efectuării cercetării disciplinare față de recurenta judecător, ar fi fost încălcat dreptul la apărare al acesteia în componenta sa referitoare la cunoașterea și comunicarea actelor dosarului, întrucât legala desfăşurare a cercetării disciplinare nu ar putea fi contracarată prin refuzul comunicărilor asigurate prin toate mijloacele de care intimata dispunea în mod legal, după cum nici argumentul nelegalei citări invocat de recurentă nu ar putea fi primit în circumstanţele refuzului acesteia de a lua cunoştinţă, manifestat practic în toate formele mai sus menţionate. Refuzul de a răspunde la telefon, blocarea adresei personale de mail, refuzul comunicărilor realizate la adresa valabilă de domiciliu şi de reşedinţă (date ce au fost verificate prin intermediul MAI – Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanei, conform adresei fila 153 dosar), prin neridicarea acestora de la oficiul poştal care avizase primirea lor, nu pot avea decât semnificaţia asumării unui risc al unei astfel de conduite din partea recurentei, iar nu pe aceea a unei neregularităţi a procedurii de comunicare cu aceasta, imputabile intimatei, şi care să poată sta la baza anulării cercetării sale disciplinare, după cum a fost invocat în actuala procedură.

Nu sunt argumente, în condiţiile date, de a reţine nulitatea proceselor-verbale de constatare a neprezentării recurentei la ascultare în cursul cercetării sale disciplinare, întocmite de inspectorul judiciar pentru datele de 05.09, 14.09 şi 25.09.2023, procese-verbale care nu fac decât să ateste o realitate, aceea a neprezentării recurentei în condiţii de legală citare a acesteia, şi ale căror legalitate şi validitate nu erau dependente de aşteptarea dovezilor de comunicare câtă vreme nu s-au învederat ori demonstrat motive obiective ale imposibilităţii de comunicare, ci doar unele subiective şi pur potestative.

Prin urmare, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare justificat de culpa proprie a recurentei, în condițiile în care, potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul cercetării disciplinare: „refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării”.

Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în cererea de recurs nu sunt identificate critici referitoare la încălcarea de către instanţa disciplinară a unor reguli de procedură de natură a atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- În schimb, Înalta Curte constată că sunt întemeiate motivele de recurs susţinute de recurentă în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, respectiv cele întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., acestea dovedindu-se fondate în limitele ce se vor arăta în cele ce urmează.

i) În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Înalta Curte reține următoarele:

Prin hotărârea recurată s-a reținut în sarcina magistratului cercetat că acesta a depăşit cadrul legal de desfăşurare a procesului penal, prin modalitatea în care a înțeles să se manifeste în ședințele de judecată din data de 24.09.2021, 14.01.2022, 02.09.2022, 07.10.2022 şi 16.11.2022, în raport cu avocaţii şi părţile din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2/2018, folosind o tonalitate ridicată pentru a impune măsurile dispuse şi făcând aprecieri neconforme poziţiei de magistrat.

La rândul său, prin criticile de recurs susţinute în legătură cu această abatere disciplinară, recurenta a acuzat reţinerea de către instanţa disciplinară de acte materiale peste limitele sesizării (cu referire la termenele de judecată din 24.09.2021, 14.01.2022 şi 07.10.2022), reţinerea de noi acuzaţii ori de „elemente de acuzaţie peste limitele învestirii”, descrierea insuficientă a actelor materiale reţinute, lipsa lor de suport probator, lipsa transcrierii înregistrărilor sau a episoadelor la care se face referire.

Potrivit art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constituie abatere disciplinară: „atitudinile nedemne în timpul serviciului faţă de colegi celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii”.

Pentru existenţa acestei abateri disciplinare, este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, judecătorul să fi avut o atitudine nedemnă faţă de unul dintre subiecţii pasivi expres enumeraţi de textul de lege, atitudine manifestată în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, iar, sub aspectul laturii subiective este necesar ca atitudinile respective să fie asumate de judecător în mod conştient şi voit sau acceptat.

Se circumscriu noţiunii de „atitudine nedemnă” în sensul prevăzut de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, acele manifestări comportamentale contrare standardelor de conduită stabilite prin legi şi regulamente în sarcina magistraţilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 223 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor: „Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă.”

De asemenea, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor statuează că: „judecătorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.”

Codul de conduită judiciară, intitulat şi Principiile de la Bangalore, stabileşte printre standardele de conduită, aplicabile şi sistemului nostru judiciar, atât pentru judecători, cât şi pentru procurori, prevederi referitoare la imparţialitate şi etichetă care impun magistratului obligaţia de a adopta un comportament, atât în cadrul exercitării funcţiei, cât şi în afara acesteia, de aşa natură încât să menţină încrederea publicului, a juriştilor şi a justiţiabililor în corectitudinea şi imparţialitatea magistratului şi de a-şi exercita drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în conformitate cu demnitatea funcţiei judiciare.

Prin Avizul nr. 3 din data de 19.11.2002 emis de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni s-a apreciat că, pentru susţinerea independenţei juridice, atât la nivel instituţional cât şi la nivel individual, fiecare magistrat trebuie să se comporte cu integritate atât în exerciţiul funcțiunii, dar şi în viaţa particulară.

Din interpretarea logică şi teleologică a textelor legale enunţate anterior, raportat la speţa de faţă, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora implică şi extinderea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, care să menţină neştirbit prestigiul justiţiei.

Astfel, puterile pe care le presupune funcţia de judecător trebuie exercitate cu responsabilitate şi exclusiv în interesul administrării eficiente a justiţiei, cu menţinerea demnităţii şi autorităţii instanţei pe care o reprezintă.

Se constată că, prin considerentele hotărârii recurate, Secția pentru judecători în materie disciplinară a prezentat în mod detaliat și explicit faptele, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, reținând încălcarea obligațiilor profesionale și urmările acestei încălcări, prin modalitatea în care recurenta a înțeles să se manifeste printr-un ton ridicat în ședințele de judecată din data de 24.09.2021, 14.01.2022, 02.09.2022, 07.10.2022 și 16.11.2022 în raport cu avocații și părțile din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2/2018, și constatând, în mod corect, incidența art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.

În mod specific, a fost avută în vedere conduita recurentei la termenul din 02.09.2022 în discuţiile cu avocaţii inculpaţilor care contestau modalitatea de încuviinţare a probatoriilor, cu avocatul inculpatei L. care a formulat o cerere de îndreptare eroare, conduita de la termenul din 07.10.2022 în discuţia cu avocatul unui inculpat, conduita de la termenul de judecată din 16.11.2022 faţă de toate persoanele din sala de judecată şi conduita din timpul audierii martorului B. Acestora li s-au adăugat, fiind considerată de aceeaşi natură, caracterizată prin folosirea unui ton ridicat pentru a impune măsurile dispuse, cu accente de agresivitate şi superioritate faţă de avocaţi şi părţi, atitudinea recurentei de la termenele de judecată din 24.09.2021 şi 14.01.2022.

Este îndreptăţită critica recurentei privitoare la reţinerea de către instanţa disciplinară a unor acte materiale peste limitele sesizării în ceea ce priveşte conduita sa de la termenele de judecată din 24.09.2021, 14.01.2022 şi 07.10.2022, deoarece prin rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare din 04.10.2023 nu sunt descrise acte materiale specifice petrecute la aceste termene de judecată. Deşi prin încheierea de şedinţă din 24.04.2024, secţia pentru judecători în materie disciplinară reţine că va avea în vedere la schimbarea încadrării juridice faptele imputate pârâtei judecător care vizează atitudinea acesteia manifestată în şedinţele de judecată din datele de 24.09.2021, 14.01.2022, 2.09.2022, 16.11.2022 şi 17.11.2022, în raport de părţi, avocaţi, martori, justiţiabili, reţine ca fiind relevante sub aspectul încadrării juridice în abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 o serie de fapte indicate ca fiind petrecute la termenul din 02.09.2022 – tonul ridicat în contextul criticilor avocaţilor inculpaţilor referitoare la modalitatea de încuviinţare a probatoriilor - şi la termenul de judecată din 16.11.2022 – maniera de audiere a martorilor, prin încercarea de inducere a anumitor răspunsuri prin folosirea de întrebări ce sugerau răspunsul, de natură să creeze o constrângere morală asupra martorului, fiind avută în vedere, în special, audierea martorei B. şi folosirea unei tonalităţi ridicate, pline de furie şi acuzatoare, care viza toate persoanele aflate în sala de judecată, inclusiv jandarmul, prin interogatoriul adresat întregii săli de judecată pentru a descoperi cum a ajuns înregistrarea şedinţei de judecată într-o publicaţie on-line, acuzarea celor prezenţi de săvârşirea infracţiunii de obstrucţionare a justiţiei ca urmare a apariţiei în presă a înregistrării din şedinţa de judecată prezidată de doamna judecător. Nu se regăsesc menţionate, nici măcar generic, fapte relevante din punct de vedere al acestei abateri disciplinare indicate ca petrecute la termenele de judecată din 24.09.2021, 14.01.2022 şi avute în vedere la adoptarea hotărârii secţiei pentru judecători de sancţionare disciplinară, în timp ce termenul de judecată din 07.10.2022 este indicat cu titlu de noutate chiar prin considerentele hotărârii atacate.

Astfel, comportamentul recurentei în interacţiunea sa cu apărătorul unuia din inculpaţii din dosar de la termenul de judecată din 07.10.2022, împreună cu descrierea secvenţei avute în vedere, a fost reţinut direct prin considerentele hotărârii atacate ca fiind unul cu relevanţă sub aspectul răspunderii disciplinare a recurentei, acesta nefiind indicat nici măcar în rândul celor de la care datează faptele avute în vedere de instanţa disciplinară la schimbarea încadrării juridice, aşa cum s-a întâmplat, spre exemplu, în cazul termenelor din 24.09.2021, 14.01.2022 nominate prin încheierea din 24.04.2024, însă fără o descriere cât de sumară a faptelor/comportamentului judecătorului cercetat.

În mod evident, nu se poate considera că indicarea generică o obiectului cercetării disciplinare, descris prin procesul-verbal de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare din 25.05.2023 ca privind activitatea profesională desfăşurată de doamna judecător A. cu ocazia instrumentării dosarului penal nr. x/2/2018, poate să acoperă orice acţiuni/conduite, chiar nenumite, petrecute în timpul instrumentării respectivei cauze penale, aşa încât recurentei să-i poată fi imputată orice faptă dintre cele ce s-ar înscrie în acest obiect sau ar fi în legătură cu acesta, în absenţa indicării ori descrierii lor măcar generice şi particularizate prin dată/actele procesuale avute în vedere în verificările preliminare întreprinse de Inspecţia Judiciară ori în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, în cadrul cercetării disciplinare prealabile se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei, iar cât priveşte termenele de judecată din 24.09.2021, 14.01.2022, acestea au fost menţionate prin rezoluţiile din 04.10.2023 de respingere a sesizării sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. h), respectiv, de exercitare a acţiunii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 după cum urmează: „În continuare, deşi pe parcursul cercetării judecătoreşti apărătorii inculpaţilor au formulat, anterior formulării ultimei cereri de recuzare care a fost şi admisă, alte 4 cereri de recuzare pentru maniera proprie în care erau dispuse măsuri în cauză şi pentru modalitatea de adresare în sala de judecată (la termenul de judecată din data de 24.09.2021, minutul 31.57, la termenul de judecată din 14.01.2022, minutul 29.11; la termenul de judecată din data de 2.09.2022, minutul 00.33 şi la termenul din data de 16.11.2022, minutul 33.48), magistratul vizat nu a ţinut cont de criticile părţilor în raport de conduita sa”.

Or, aşa cum arată şi recurenta în critica sa, minutele indicate din timpul şedinţelor de judecată din 24.09.2021 şi 14.01.2022 sunt cele la care au fost depuse cererile de recuzare formulate de părţi (care au şi fost respinse prin încheierile din 27.09.2021 şi 14.01.2022 ale Secţiei I penale a Curţii de Apel X.), iar nu cele care fixează un comportament necorespunzător în sala de judecată a magistratului, observându-se că ceea ce i se reproşează acestuia în paragraful citat este necorectarea conduitei faţă de „criticile părţilor”, iar nu ceea ce s-a reţinut pentru prima oară, generic şi neparticularizat, prin soluţia instanţei disciplinare respectiv „modalitate a doamnei judecător A. de a conduce şedinţa de judecată caracterizată de folosirea unui ton ridicat pentru a impune măsurile dispuse, cu accente de agresivitate şi superioritate faţă de avocaţi şi părţi regăsit şi în şedinţele de judecată din datele de 24.09.2021 şi 14.01.2022”.

Pentru aceste motive, se apreciază că actele materiale de la termenele de judecată din 24.09.2021, 14.01.2022 şi 07.10.2022 (acesta din urmă fiind prima oară evocat chiar prin considerentele hotărârii atacate), reţinute în sarcina recurentei prin hotărârea atacată, nu pot fi avute în vedere la angajarea răspunderii acesteia şi sancţionării sale disciplinare, deoarece raţiuni evidente de asigurare a unui proces echitabil şi a dreptului său la apărare se opun ca, fie şi într-o cercetare disciplinară, faptele imputate să fie descrise ori indicate concret abia prin actul de angajare a răspunderii şi de sancţionare a celui cercetat.

Celelalte critici susţinute de recurentă se consideră că nu au caracter întemeiat, spre exemplu, cele care relevă reţinerea cu caracter de noutate de către instanţa disciplinară a unor alte acuzaţii - ton agresiv la minutul 40,54, şedinţa din 02.09.2022 -, în condiţiile în care prin încheierea de schimbare a încadrării juridice din 24.04.2024 s-au avut în vedere „faptele constând în folosirea, la termenul de judecată din 02.09.2022 a unui ton ridicat în contextul în care inculpaţii, prin apărători, şi-au exprimat criticile referitoare la modalitatea de încuviinţare a probatoriilor”. Or, elementul material detaliat în considerentele hotărârii atacate este unul petrecut în contextul menţionat, la termenul de judecată indicat, cu referire la tipul de faptă anunţată ca investigată ori avută în vedere la încadrarea abaterii disciplinare de către instanţa disciplinară.

Aceeaşi este situaţia cu referire la susţinerea recurentei privind o pretinsă completare de către instanţa disciplinară a actului de sesizare al inspecţiei judiciare cu momentul în care judecătorul se adresează sălii în scopul de a afla pe autorul capturii audio-video, episod care a fost descris în mod concentrat prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare din 04.10.2023 de exercitare a acţiunii disciplinare. Redarea completă a secvenţei în cauză în cuprinsul hotărârii atacate se înscrie în operaţiunea de exemplificare şi examinare în concret a abaterii disciplinare ce a fost stabilită – în referire şi la celelalte episoade redate ori descrise la filele 11-12 ale hotărârii nr. x/18.06.2024 - ca fiind săvârșită de către recurentă, şi în legătură cu care partea se plânge în mod nefondat că lipseşte actului procedural atacat.

Tot în mod nefondat a fost criticată această parte a hotărârii instanţei disciplinare invocându-se că are la bază acte materiale insuficient descrise, lipsite de suport probator în absenţa realizării de transcrieri ale înregistrărilor sau ale episoadelor la care se face referire ori a proceselor-verbale de ascultare de către inspecţia judiciară şi de către instanţa disciplinară.

Contrar acestor susţineri critice, Înalta Curte reţine că, şi prin înlăturarea actelor materiale reţinute peste limitele de învestire a instanţei disciplinare, extrase din şedinţele de judecată de la termenele din 24.09.2021, 14.01.2022 şi 07.10.2022, potrivit celor anterior precizate, hotărârea instanţei disciplinare reţine o serie de episoade, circumscrise celor petrecute la termenul de judecată din 02.09.2022 - discuţiile contradictorii cu avocaţii inculpaţilor ce contestau modalitatea de încuviinţare la un termen anterior a probatoriilor, inclusiv dialogul cu avocatul inculpatei L. – şi din 16.11.2022 – secvenţele privitoare la discuţiile legate de realizarea capturii foto-video şi cel relativ la audierea martorei B. - care justifică angajarea răspunderii disciplinare a recurentei pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute în cuprinsul art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022. Astfel, materialul probator relevă că, cel puţin în şedinţele de judecată menţionate, recurenta a condus şedinţa într-o manieră ce excede limitelor permise asigurării poliţiei şedinţei de judecată, prin utilizarea deseori a unui ton ridicat, pe alocuri chiar agresiv, certăreţ sau într-o notă de apostrofare la adresa participanţilor, căutând să se impună nu atât prin măsurile procesuale dispuse, cât prin dominarea sălii printr-o tonalitatea ridicată, existând deseori momente de discuţii contradictorii cu apărătorii inculpaţilor pe ton ridicat şi agresiv, adresări tendenţioase sălii ori a unora din participanţii la actul de justiţie, exercitate – în unele cazuri - în mod expres în scopul de a inhiba ori de a opri iniţiative procesuale ale participanţilor la înfăptuirea actului de justiţie.

În mod specific, incidentele legate de conduita nepotrivită adoptată de recurentă la termenul de judecată din 16.11.2022, atât sub aspectul dialogului purtat cu martorul audiat, cât şi al dialogului acuzator purtat cu întreaga sală a condus şi la admiterea celei de-a patra cereri de recuzare formulate în aceeaşi cauză penală împotriva sa (cele anterioare fiind respinse), prin încheierea din 18.11.2022 a Curţii de Apel X., Secţia I penală, în considerentele căreia s-a reţinut că este vădit că prin afirmaţiile, interogatoriul, acuzele aduse la modul general tuturor părţilor implicate în derularea procedurii în respectiva cauză penală, judecătorul acesteia s-a plasat într-o relaţie antagonică, de duşmănie faţă de aceştia, împrejurare în care nu mai putea păşi la judecata cauzei de o manieră obiectivă şi imparţială.

Or, în prezenţa acestei evaluări, nu se mai poate susţine că în exercitarea funcţiei sale jurisdicţionale cu prilejul instrumentării cauzei penale nr. x/2/2018 şi raportat la secvenţele ce au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei instanţei disciplinare, care au fost menţinute, se poate considera că recurenta s-a manifestat în marja obligaţiei de rezervă ce revine magistraţilor care presupune moderaţie şi rezervă.

Deşi prin criticile sale de recurs, recurenta a cerut să se reţină că această încheiere se bucură de o autoritate de lucru judecat relativă (aşadar, existând, în opinia sa, calea de a-i fi infirmată soluţia), Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care este soluţionată abţinerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac. În plus, ceea ce este esenţial sub aspectul soluţionării prezentei cauze, este că admiterea cererii de recuzare a produs consecinţe ireversibile asupra judecării cauzei penale nr. x/2/2018 câtă vreme Încheierea din 18.11.2022 a stat la baza admiterii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a contestaţiilor formulate împotriva cererilor de încetare de drept a măsurilor asigurătorii şi de luare a măsurii sechestrului asigurător, prin decizia nr. 92/6.02.2023.

Acesta este pentru instanţa de judecată un indicator important al gravităţii faptelor săvârșite care au fost reţinute în sarcina recurentei şi imputate acesteia în actuala procedură disciplinară, fiind îndreptăţită aprecierea instanţei disciplinare în sensul că, prin conduita adoptată, judecătorul cauzei a adus în mod direct perturbări asupra actului de justiţie şi a afectat prestigiul funcţiei de magistrat, dar şi a justiţiei ca valoare socială.

Este adevărat că incompatibilitatea şi nedemnitatea sunt noţiuni diferite care pot presupune şi un probatoriu diferit, dar este la fel de adevărat că pot exista situaţii precum cea regăsită în cauză, în care aceleaşi fapte să genereze ambele situaţii juridice. Relevanţa poate fi una sub aspect probator, însă este de menţionat că faptele imputate recurentei în actuala procedură disciplinară nu au fost reţinute pe baza considerentelor menționatei încheieri de admitere a cererii de recuzare (aşadar, prin preluarea modului în care aspectele de fapt au fost valorificare de instanţa ce a pronunţat-o), ci pe baza înregistrărilor şedinţelor de judecată din cursul instrumentării cauzei penale respective.

Absenţa transcrierii înregistrărilor şedinţelor de judecată ori a proceselor-verbale de ascultare nu lipseşte de suport probator acţiunea disciplinară, astfel cum, fără temei afirmă recurenta, câtă vreme la dispoziţia instanţei disciplinare, cât şi a Înaltei Curţi s-a aflat CD-ul cu respectivele înregistrări, a căror ascultare este suficientă şi elocventă, mai ales în condiţiile în care actele materiale imputate se referă, în principal, la aspecte precum tonalitatea folosită de judecător, atitudinea faţă de părţi, avocaţi şi martori care rezultă din purtarea discuţiilor în sala de judecată, utilizarea ori prezenţa în interacţiunea cu aceştia a ţipetelor şi apostrofărilor, a atitudinii de superioritate ori a accentelor de agresivitate, elemente a căror prezenţă nu poate fi complet surprinsă prin redarea în scris a înregistrărilor, ci tocmai prin ascultarea acestora. Iar dovada că înregistrările au fost ascultate şi apărările recurentei au fost „auzite” încă din faţa instanţei disciplinare este dată tocmai de faptul că acele elemente materiale imputate recurentei prin acţiunea Inspecţei Judiciare şi care nu aparţineau acesteia, dar care i-au fost atribuite în mod eronat, au fost înlăturate prin hotărârea atacată, astfel cum rezultă din considerentele de la filele 12-13 ale acesteia.

Deşi tinde să minimizeze şi să justifice ridicarea tonalităţii vocii prin nevoia de a se simţi auzită într-o sală supraaglomerată şi zgomotoasă, susţinerile recurentei nu pot fi primite întrucât există mai multe secvenţe dintre cele evocate şi în hotărârea instanţei disciplinare (în special, cele petrecute la 02.09.2022) în care tonalitatea ridicată a judecătorului este utilizată în scop de apostrofare, de dominare ori de blocare a iniţiativei interlocutorului). Alăturat acestor secvenţe, mai sunt relevante şi acelea prin care, deşi tonalitatea vocii este în parametrii de normalitate, modul de adresare al judecătorului cauzei este unul nepotrivit, indirect-acuzator, mustrător, de natură să genereze ori să amplifice antagoniile preexistente în relaţia avocat-inculpat-judecător (cele petrecute la termenul din 16.11.2022).

Or, este de datoria judecătorului să asigure echitatea procedurii şi să nu determine părţile, prin propriile reacţii/afirmaţii ori prin modul în care se adresează acestora, prin modul în care conduce şedinţa de judecată sau prin care dispune şi justifică anumite măsuri procesuale, să aibă îndoieli asupra integrităţii şi imparţialităţii completului de judecată ori a întregului corp al magistraţilor.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, prin prisma probatoriului administrat, este necesar a se constata că magistratul a avut o atitudine nedemnă în exercitarea atribuțiilor de serviciu – în sensul de atitudine cu conotații negative, care nu se situează la înălțime așteptărilor, nevrednică – iar sub aspectul laturii subiective, atitudinea nedemnă este necesar a se demonstra că a fost asumată de magistrat în mod conștient și voit sau acceptat.

Având în vedere cele mai sus arătate, instanța supremă constată că în cauză este îndeplinită latura obiectivă a acestei abateri disciplinare, iar urmarea imediată a constat în deteriorarea încrederii opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, în ansamblul ei, legătura de cauzalitate rezultând din probatoriul administrat în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte apreciază că recurenta a săvârșit această abatere sub forma intenției indirecte, care rezultă din modul în care s-a manifestat, în mod repetat, judecătorul realizând că încalcă principiile ce guvernează activitatea sa, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv afectarea încrederii în actul de justiție.

Având în vedere că prin atitudine nedemnă se înțelege comportamentele contrare obligațiilor impuse magistratului de a avea relații bazate pe respect și bună-credință, de a manifesta o conduită decentă și civilizată, de a da dovadă de calm răbdare și politețe în relațiile de serviciu, în condițiile în care probatoriul administrat a relevat faptul că magistratul cercetat a folosit un ton ridicat și a avut o conduită caracterizată de agresivitate în relația cu persoanele din cadrul instanței, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de control judiciar reține, în cauză, săvârșirea abaterii disciplinare în discuție.

Prin urmare, se apreciază că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii disciplinare a recurentei judecător din perspectiva dispozițiilor art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.

ii) Abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor

În privinţa acestei abateri, se reține că instanța disciplinară, cu majoritate, a imputat recurentei modul de instrumentare a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2/2018, fiind reținută încălcarea dispozițiilor art. 374 alin. (1) și ale art. 381 alin. (6) C. proc. civ., fapta reprezentând elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022.

Așadar, instanţa de disciplină a reţinut în sarcina recurentei săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, potrivit cărora constituie abatere disciplinară „exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Noțiunea de rea-credință este definită în art. 272 alin. (1) din aceeaşi lege: „Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane”.

Exercitarea funcției de magistrat presupune desfășurarea tuturor activităților stabilite de lege în sarcina sa.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Completului de 5 judecători, legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor. Ca urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă), nu poate găsi o justificare.

Altfel spus, se poate reţine existenţa acestei abateri doar în situaţia în care există o vădită contradicţie între dispoziţiile legale aplicabile în materie şi măsurile procesuale dispuse în cauza respectivă.

Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi legale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare.

Sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acţionează cu rea-credinţă realizează o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări.

Prin urmare, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza sau accepta vătămarea intereselor uneia din părţile implicate în proces. Elementele psihice care formează structura internă a acestei forme de vinovăţie sunt caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei.

În ceea ce privește această a doua abatere disciplinară, prin hotărârea atacată s-a reținut, cu majoritate, că învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2/2018, având ca obiect infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, la termenul din data de 14.01.2022, recurenta judecător, în calitate de președinte de complet nu a dat citire actului de sesizare fiind încălcate astfel dispozițiile art. 374 alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, potrivit, dispozițiilor art. 374 alin. (1) C. proc. pen., la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată, președintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată (rechizitoriul) ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecății [încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen. ori decizia de începere a judecății pronunțate conform art. 341 alin. (10) lit. b) C. proc. pen.] sau să facă o prezentare succintă a acestuia, limitându-se în acest fel la faptă, încadrarea sa juridică și identitatea inculpatului. Se reține că citirea actului de sesizare reprezintă punctul inițial al etapei preliminare cercetării judecătorești, aceea a aducerii la cunoștință a învinuirii, lămuririlor și formulării cererilor prealabile. Prin citirea actului de sesizare, acuzarea devine publică, fiind stabilite totodată și limitele judecății. În același timp, la acest moment se poate aprecia că dosarul se află în stare de judecată și, de asemenea, la acest moment, președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților, persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar, această obligație a președintelui fiind, în fapt, o garanție a dreptului la apărare al inculpatului.

Văzând cele arătate anterior, dar și considerentele Deciziei nr. 301/2017 a Curții Constituționale referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (1) C. proc. pen. prin care instanța de contencios constituțional a concluzionat că inculpatul nu ia cunoștință pentru prima dată despre învinuirea ce i se aduce la momentul citirii actului de sesizare, astfel că se poate realiza și o prezentare succintă a actului de sesizare, împrejurare care nu este de natură să aducă atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la apărare.

Din încheierea de la termenul din 14.01.2022 din dosarul nr. x/2/2018 se reţine că instanța a dispus să se dea citire actului de sesizare, însă înaintea acestui moment a fost formulată cerere de recuzare a judecătorului cauzei. După respingerea cererii de recuzare, în continuare, în cauză, recurenta judecător, în calitate de președinte al completului, a întrebat pe fiecare dintre inculpații prezenți, personal sau prin apărător, dacă li s-a comunicat actul de sesizare și dacă fiecare cunoaște acuzația, reţinându-se din împrejurări că părţile litigante şi apărătorii lor au consimţit la maniera succintă de parcurgere a etapei procedurale descrise în cuprinsul art. 374 C. proc. pen., fiind cu toţii în acest acord dată fiind complexitatea cauzei şi volumul considerabil al actului de acuzare care avea peste 3000 de pagini.

Înalta Curte are în vedere, în primul rând, că potrivit celor arătate anterior, poate constitui abatere disciplinară doar încălcarea normelor de drept procesual de o gravitate deosebită și care produce o vătămare importantă a drepturilor şi intereselor părților.

În acest context, observă că, în speţă, modul în care recurenta a procedat la termenul de judecată din 14.01.2022 nu a produs nicio încălcare a drepturilor procesuale ale persoanelor implicate în dosarul penal analizat, neputând constitui abatere disciplinară orice încălcare a normelor de drept procesual, ci doar acelea care produc o vătămare de o gravitate deosebită, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii. În această direcţie, se constată că, în cauză, părțile litigante nu au invocat încălcarea legii sub acest aspect și nu au solicitat explicaţii suplimentare ori citirea rechizitoriului în mod extensiv, neobiectând, ci fiind de acord cu maniera concisă în care li s-a luat cuvântul asupra cunoaşterii şi înţelegerii acuzaţiilor care li se aduc.

Mai mult, deși constituie o cerinţă expres prevăzută de textul de lege pentru săvârşirea abaterii disciplinare în discuţie - întrucât norma care o consacră, leagă în mod direct acţiunea de încălcare a normei de drept material sau procesual de vătămarea unei persoane -, se constată că prin hotărârea atacată nu au fost reținute aspecte privitoare la vătămarea intereselor vreuneia dintre părțile implicate în proces, stabilindu-se săvârşirea acesteia de către recurentă în absenţa oricărei referiri la acest element component al abaterii.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că, în soluţionarea sesizării, instanţa disciplinară nu a avut niciun moment în vedere contextul obiectiv în care s-a aflat judecătorul cercetat, context generat de învestirea sa cu soluţionarea unui dosar de o complexitate deosebită, ce a implicat cercetarea unui număr considerabil de părţi (90 de inculpaţi), fapt ce a contribuit la aducerea în sala de judecată, la fiecare termen, a unui număr şi mai mare de participanţi la înfăptuirea actului de justiţie şi la generarea în acest fel a unei încărcături şi tensiuni inerente prezenţei unui număr crescut de persoane în acelaşi loc, circumstanţe de natură să împieteze în mod obiectiv asupra înfăptuirii în condiţii optime a actului de justiţie. Acestea au fost circumstanţele în care recurenta a arătat că a acţionat de o manieră care să asigure pe cât posibil desfăşurarea în bune condiţii a cercetării judecătoreşti a cauzei penale, al cărei rechizitoriu depăşea 3000 de pagini, condiţii asupra existenţei cărora se înţelege că înseși părţile implicate au fost în acord şi conştiente de măsurile adoptate spre a eficientiza desfăşurarea judecăţii (avocaţii înșiși participanţi la procedură subliniind complexitatea cauzei aflate în desfăşurare, în cuprinsul aceloraşi înregistrări – şedinţa din 02-09-2022, partea a II-a).

Ca urmare, Înalta Curte constată că circumstanțele cauzei relevă lipsa indiciilor în sensul în care se poate considera că recurenta nu a dat citire sau că a dat citire actului de sesizare în dosarul din şedinţa de judecată din 14.01.2022, fără a pune în discuția părților acest aspect, cu intenţia de a încălca legea, pentru a decide astfel în mod voit, din motive străine de cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părţile implicate.

Văzând actele dosarului şi circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază ca pertinente apărările recurentei conform cărora, din întreaga desfășurare a ședinței de judecată, rezultă stăruința și efortul pe care le-a depus în realizarea actului de justiție.

Cât priveşte momentul procesual al audierii martorei B., la termenul de judecată din 16.11.2022, s-a reținut prin hotărârea atacată că recurenta judecător a procedat la audierea acesteia într-o manieră care contravine dispozițiilor art. 381 alin. (6) C. proc. pen., respectiv, într-o manieră prin care s-a încercat să se inducă anumite răspunsuri, fiind folosite întrebări care sugerau răspunsul, fapt ce a reprezentat un act de constrângere morală a martorului.

Or, din audierea înregistrării şedinţei de judecată şi a manierei de administrare a probei testimoniale, Înalta Curte constată că nu se poate decela încălcarea niciunei dispoziţii legale referitoare la administrarea probei testimoniale, cu atât mai mult, nefiind îndeplinite cerinţe explicite şi restrictive ale atragerii răspunderii disciplinare pentru rea-credinţă.

Dintru început, trebuie reamintit că întrebarea „Vă amintiţi că ați minţit în faţa DNA-ului?”, urmată de rumoarea creată şi adresarea doamnei judecător către avocaţi prin utilizarea unui ton excesiv de ridicat a fost deja valorificat pe tărâmul abaterii disciplinare reţinute în sarcina recurentei în temeiul art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.

Separat de aceasta şi strict din punct de vedere al abaterii prevăzute în cuprinsul art. 271 lit. s) teza I al Legii nr. 303/2022, se apreciază că doamna judecător A., în calitate de preşedinte al completului de judecată, a adresat întrebări martorei B. pentru a lămuri neconcordanțele dintre declaraţia dată în faza de urmărire penală şi cea dată în faţa instanţei. În mod evident rezultă că, prin întrebările formulate, a dorit să clarifice veridicitatea şi acurateţea declaraţiilor date în faza de urmărire penală, declaraţii furnizate la un moment temporal apropiat de faptele relatate. Or, această manieră de administrare a probatoriului se circumscrie întocmai prevederilor art. 381 alin. (6) C. proc. pen.

În acord cu opinia separată a instanţei disciplinare, Înalta Curte reţine că aspectele imputate magistratului pe tărâmul acestei a doua abateri disciplinare reţinute în sarcina sa nu reflectă existenţa unor elemente de rea-credinţă, ci reprezintă modul în care magistratul a făcut aplicarea dispoziţiilor procedurale incidente, ca parte a raţionamentului logico-juridic ce este propriu activităţii acestuia şi care stă la baza exercitării de către judecător a atributelor de înfăptuire a judecăţii. Așadar, ambele acuzații din cea de-a doua abatere disciplinară pun în discuție chiar modalitatea concretă de aplicare a dispozițiilor legale procedurale raportat la cauza dedusă judecății, precum și temeinicia soluției adoptate.

Or, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţă, excedează contenciosului disciplinar realizarea unei verificări a raţionamentului logico-juridic al magistratului în privinţa modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor incidente cauzei, legalitatea şi temeinicia acestora putând forma obiectul verificării numai în cadrul căilor de atac reglementate de lege.

În aceste condiții, instanța supremă reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 în legătură cu niciunul din momentele procesuale avute în vedere de instanţa disciplinară, hotărârea atacată fiind nelegală din perspectiva reținerii în sarcina recurentei a acestei abateri disciplinare.

Prin urmare, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciază că, în cauză, se impune respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară împotriva recurentei A. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește sancțiunea ce se impune aplicată, a cărei reevaluare e dictată de soluţia de înlăturare a răspunderii recurentei pentru una din abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa prin hotărârea atacată (care sancţionase un concurs de abateri disciplinare, cu consecinţa aplicării unei sancţiuni mai ridicate) şi în virtutea caracterului devolutiv al recursului declarat împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 381/2018, cu aplicarea principiului proporționalității, Înalta Curte, apreciază că se impune casare în parte a hotărârii recurate, cu consecința reindividualizării sancțiunii disciplinare aplicate recurentei și stabilirea celei constând în diminuarea indemnizației brute lunare cu 10% pe o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022, în loc de suspendarea din funcție pe o perioadă de 6 luni.

La individualizarea sancțiunii ce urmează a fi aplicată recurentei, instanța supremă va avea în vedere împrejurările concrete în care aceasta a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, gravitatea faptei, precum și urmările produse. De asemenea, va avea în vedere și faptul că, deși recurenta a mai fost cercetată disciplinar anterior, aceasta nu are nicio sancțiune disciplinară până în prezent. Totodată, reține caracterul gradual al angajării răspunderii disciplinare, astfel că apreciază ca fiind suficientă aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, suficientă să atragă atenția recurentei asupra abaterii comise și a consecințelor sale, în vederea corectării sale în viitor.

Având în vedere considerentele ce preced, Completul de 5 judecători va admite recursul declarat împotriva hotărârii nr. x din 18 iunie 2024, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, va casa, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva recurentei A. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată. În baza art. 273 alin. (1) lit. b), coroborat cu cel prevăzut de art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, va aplica recurentei A. sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare cu 10% pe o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din acelaşi act normativ şi va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 24 aprilie 2024 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva hotărârii nr. x din 18 iunie 2024 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

Casează, în parte, hotărârea atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva recurentei A. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată.

În baza art. 273 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică recurentei A. sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare cu 10% pe o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din acelaşi act normativ.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ.