Civil liability for refusal of clinical integration and denial of university teaching duties in healthcare facilities

Acţiune în răspundere civilă delictuală. Condiţiile desfăşurării activităţii didactice în cadrul unei unităţi sanitare. Neîndeplinirea cerinţei cumulului de funcţii. Inexistenţa unui raport contractual de muncă între cadrul medical universitar şi unitatea sanitară

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligaţii. Răspunderea civilă

Index alfabetic: acţiune în răspundere civilă delictuală

prejudiciu moral

instituţie de învăţământ superior

activitate didactică universitară

personal didactic integrat

contract individual de muncă

C.civ., art. 1349, art. 1357, art. 72, art. 252 – 253

Legea nr. 95/2006, art. 165

Metodologia aprobată prin Ordinul M.S. nr. 140/2007, art. 35, art. 36

Metodologia aprobată prin Ordinul M.S. nr. 869/2015[1], art. 27

Ordinul nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, art. 20

Din conţinutul prevederilor art. 35 şi ale art. 36 din Metodologia din 26.01.2027, aprobată prin Ordinul M.S. nr. 140/2007 şi ale art. 27 alin. 1 şi alin. 2 din Metodologia din 09.07.2015, aprobată prin Ordinul M.S. nr. 869/2015, coroborate cu cele ale art. 20 alin. 5 şi 6 din Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, aprobat prin Ordinul M.S. nr. 870/2004, reiese că desfăşurarea activităţii didactice universitare de către medici în unitățile sanitare este condiţionată de existenţa unui contract de muncă încheiat de aceştia cu unitatea spitalicească, fiind prevăzută expres cerinţa cumulului de funcţii.

Astfel, în lipsa încadrării clinice medicale, respectiv a unui contract de muncă încheiat cu unitatea spitalicească, în calitate de semnatar al contractului de colaborare încheiat cu unitatea de învăţământ superior, un cadru didactic universitar nu îndeplineşte condițiile pentru alocarea în cadrul spitalului a unui spaţiu adecvat desfăşurării activităţii didactice şi, pe cale de consecinţă, pentru repartizarea unor grupe de studenţi în vederea instruirii lor practice.

Prin urmare, în considerarea dispoziţiilor legale menţionate anterior, dată fiind lipsa îndeplinirii condiţiei legale a cumulului de funcţii (clinică şi didactică) în ceea ce o priveşte pe partea reclamantă, instanţa în mod corect a apreciat că aceasta nu putea exercita în aceste condiţii, în cadrul unităţii spitaliceşti, o activitate de instruire practică, nefiind vorba în acest caz, de obstrucţionarea activităţii specifice funcţiei deţinute de parte.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1111 din 15 mai 2025

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 8.07.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Institutul B. şi C., obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 485.000 lei, reprezentând daune morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. art. 72, art. 252, art. 253, art. 1349, art. 1357, art. 1382 şi ale art. 1391 C.civ.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, faţă de inexistenţa identităţii între pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Aceleaşi apărări au fost formulate prin întâmpinare de către pârâtul Institutul B.

Prin încheierea de şedinţă din 27.10.2020, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei secţii civile din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 200 din 17.02.2023, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Institutul B., ca neîntemeiată. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Institutul B. şi C., ca neîntemeiată. A obligat reclamanta la plata către pârâtul C. a sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 537A din 10.05.2024, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 200/2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Institutul B. şi C. A obligat apelanta-reclamantă să plătească intimatului-pârât C. cheltuieli de judecată în valoare de 8.875,91 lei, reprezentând onorariu avocat.

Recursul

Împotriva deciziei nr. 537A/2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A.

Ulterior expunerii situaţiei de fapt a cauzei şi a parcursului procesual al acesteia, prin motive de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 35 si art. 36 din cadrul Metodologiei aprobate prin Ordinul nr. 140/2007 emis de Ministrul Sănătăţii, precum şi pe cele ale art. 27 alin. 1 din cadrul Metodologiei aprobate prin Ordinul nr. 869/2015 eliberat de acelaşi ministru.

A arătat că prin metodologia din anul 2007 a fost reglementată modalitatea de colaborare între spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical. Conform art. 27 alin. 1 din metodologia din 2015 „Personalul didactic medico-farmaceutic de la catedrele/disciplinele care funcţionează în unităţile sanitare beneficiază de încadrare prin cumul de funcţii cu jumătate de normă în respectiva unitate sanitară în limita posturilor normate, vacante și bugetate existente în statele de funcții ale acestora.”

Faţă de aspectul reţinut de instanţa de apel, în sensul că, în lipsa raportului contractual între reclamantă şi intimatul Institutul B., acesta nu era obligat să îi asigure condiţiile de lucru cu studenţii, recurenta a precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă acoperirea daunelor morale aduse onoarei, demnităţii şi reputației sale, ca urmare a conduitei abuzive şi a nelegalităţii acţiunilor directe şi indirecte ale pârâţilor, iar nu angajarea răspunderii lor civile delictuale pentru refuzul de a-i amenaja un birou în incinta spitalului.

Recurenta a afirmat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale privind cumulul de funcţii menţionat în cele două metodologii, care nu pot sta la baza interzicerii exercitării activităţii sale didactice în cadrul Institutului B. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o astfel de interpretare, atunci ar fi condiţionat în mod expres obţinerea încadrării didactice (în cazul său, pe postul de şef de lucrări) de existenţa unui post de medic specialist în cadrul spitalului. Or, în legislaţie, nu este prevăzută o asemenea obligativitate, respectiv încadrarea prealabilă a cadrului didactic, pe bază de contract, într-o unitate spitalicească.

Făcând referire la dispoziţiile art. 27 alin. 1 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 869/2015 al Ministrului Sănătăţii, recurenta a specificat că termenul „beneficiază” din cuprinsul acestora semnifică, potrivit regulilor de interpretare logico-gramaticală a normei juridice, faptul „de a se bucura de un drept”. În opinia sa, această normă nu interzice efectuarea activităţii didactice în lipsa unei încadrări clinice, ci acordă dreptul cumulului de funcţii, anume desfăşurarea lor în mod concomitent.

În lipsa unei formulări imperative cu privire la existenţa cumulului de funcţii, a apreciat că se impunea a fi respectat dreptul salariatului de a nu fi încadrat pe două posturi, cu atât mai mult cu cât în contractele de muncă încheiate cu intimatul Institutul B., respectiv cu Universitatea D., nu era prevăzută o asemenea obligaţie, ca o condiţie a executării sarcinilor de serviciu.

Recurenta a afirmat că instanţa de apel a legitimat abuzurile intimaţilor prin interpretarea greşită a dispoziţiilor legale prevăzute în cele două metodologii, referitoare la cumulul de funcţii, interpretare care nu poate fi acceptată, întrucât adaugă la lege, fiind contrar principiului autorităţii legii şi separaţiei puterilor în stat.

A menţionat că la art. 5 lit. a, b şi c din contractul de colaborare încheiat între intimatul Institutul B. şi Universitatea D. s-a stipulat că spitalul se obligă să asigure baza materială necesară instruirii practice a cursanţilor, să stabilească/asigure modalităţile şi factorii ce contribuie la asigurarea calităţii instruirii clinice a acestora, precum şi să desemneze persoana care coordonează instruirea lor clinică în cadrul Institutului.

A precizat că activitatea didactică aferentă disciplinei boli infecţioase nu se desfăşoară la Universitatea D., ci numai în spital, iar şeful acestei materii era intimatul C.

A arătat că prevederile contractuale amintite leagă indisolubil Universitatea D. de Institutul B. , astfel că nu se poate reţine că acest intimat nu a avut obligaţia legală de a o susţine în exercitarea activităţii didactice, în ipoteza încetării raportului de muncă cu spitalul.

Recurenta a afirmat că o asemenea interpretare este nelegală, câtă vreme intimatul avea o obligaţia de a-i permite desfăşurarea în incinta sa a activităţii didactice, Institutul având atribuţii clare cu privire la desfăşurarea activităţii didactice de către cadrele universitare ale Universitatea D.

De asemenea, a susţinut că nu a fost hărţuită de angajatorul U.M.F. Carol Davila, astfel cum a lăsat să se înţeleagă instanţa de fond şi cum a reţinut curtea de apel, ci de către intimaţi, care au făcut tot posibilul să o înlăture din activitatea didactică şi clinică.

Faţă de faptul că Universitatea D. nu i-a suspendat contractul de muncă, a considerat că îşi putea exercita activitatea didactică în cadrul Institutului B.

Recurenta a menţionat că legiuitorul nu a anticipat existenţa ipotezei în care unui cadru didactic care trebuie să îşi desfăşoare activitatea didactică în spital i se poate refuza alocarea unei grupe de studenţi. Totodată, a subliniat că această situaţie este imputabilă intimaţilor, care, după încetarea nelegală a raportului de muncă cu spitalul au refuzat cu obstinaţie, în pofida numeroaselor sale solicitări, să-i permită desfăşurarea activităţii didactice aferente postului de şef de lucrări.

Deşi instanţa de apel a reţinut responsabilitatea intimatului C. de a-i aloca o grupă de studenţi, a concluzionat, fără a indica factorii consideraţi determinaţi, că nerepartizarea acesteia nu reprezintă o faptă culpabilă.

Recurenta a învederat că intimatul Institutul B. avea obligaţia să-i asigure condiţiile pentru a-şi desfăşura activitatea didactică în spital (constând în cursuri şi lucrări practice cu studenţii şi medicii rezidenţi, iar nu activitate medicală/clinică la patul pacientului), însă, aceştia au făcut tot posibilul să o determine să renunţe şi la această activitate, scopul acţiunii lor fiind acela de a o umili şi marginaliza deoarece a contestat decizia de concediere.

Referitor la aspectul reţinut de instanţa de apel, în sensul că, prin adresa nr. 11/19.11.2018 emisă de Universitatea D. i s-a adus la cunoştinţă motivul nerepartizării grupelor de studenţi pentru instruirea practică, a precizat că activitatea sa era indisolubil legată de partea practică pe care nu a putut să o mai desfăşoare în cadrul Institutului B. ca urmare a abuzului de funcţii al intimatului C., de manager al Institutului B., dar şi de şef al disciplinei boli infecţioase 1 din cadrul universităţii.

Recurenta a invocat interpretarea eronată de către instanţa de apel a prevederilor Metodologiei aprobate prin OMS nr. 869/2015, dar şi ale Metodologiei aprobată prin OMS nr. 140/2007 şi a contestat aspectele reţinute de Universitatea D. în adresa nr. 11/19.11.2018 emisă de Universitatea D.

De asemenea, a făcut referire la răspunsurile la interogatoriu ale intimatului Institutul B., prin care a recunoscut în mod indirect că au existat alţi medici care au desfăşurat activitate medicală în cadrul Institutului, fără a avea un raport de muncă încheiat cu acesta.

Faţă de interpretarea eronată a textelor de lege, a arătat că instanţa de apel a respins faptele culpabile expuse în faza apelului, respectiv excluderea sa din Comisia de susţinere a lucrărilor de licenţă în perioada 14-21.09.2018, dispusă ca urmare a solicitării exprese a intimatului C., în calitate de şef al disciplinei boli infecţioase din cadrul Institutului B.; repartizarea de către intimatul C. a unor serii de studenţi începând cu anul universitar 2020-2021, ca urmare a iniţierii litigiului; întocmirea unor fişe de pontaj cu zero ore efectuate în perioada martie - iulie 2019, semnate personal de intimatul C., în calitate de şef de disciplină în cadrul disciplinei boli infecţioase; denigrarea sa în rândul cadrelor medicale din Institut şi a colaboratorilor Universitatea D., dovedită prin depoziţia martorului X. şi interogatoriul intimatului C.; interzicerea accesului în Secţia boli infecţioase a Institutului, impusă de intimatul C., în calitate de manager al acestuia, imediat după prezentarea demisiei din funcţia de medic specialist (aspect neanalizat de instanţa de apel, care nu a examinat nici notificarea nr. 5819 din 20.05.2020 transmisă de Institut, cu referire la interzicerea accesului său în perimetrul instituţiei).

Recurenta a susţinut că din ansamblul probatoriu se putea reţine că intimaţii au săvârşit „un conglomerat de fapte ilicite”, începând cu 18.07.2018 (data concedierii sale nelegale din postul de medic specialist), faptele intimatului Institutul B. neputând fi izolate de faptele intimatului C., fiind de notorietate că acesta este unul dintre decidenţii importanţi ai Institutului, având calitatea de şef al disciplinei boli infecţioase din cadrul Universitatea D.

Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la 23.01.2025, intimatul B. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C.proc.civ., susţinând că acestea vizează aspecte care nu au legătură cu prevederile legale evocate în cererea de recurs sau cu modalitatea lor de interpretare de către instanţa de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei de nulitate şi precizând că prin motivele de recurs, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., a afirmat că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile legale referitoare la cumulul de funcţii, cuprinse în Metodologia din 9 iulie 2015, aprobata prin OMS nr. 869/2015, dar şi în Metodologia din 26 noiembrie 2007, aprobata prin OMS nr. 140/2007.

Intimatul-pârât C. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C.proc.civ., susţinând că acestea reprezintă reiterări ale motivelor de apel. Pe fondul căii extraordinare de atac, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondate.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În esenţă, prin motive de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., recurenta a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva interpretării greşite a dispoziţiilor art. 35 si ale art. 36 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 140/2007 emis de Ministrul Sănătăţii, precum şi a celor prevăzute de art. 27 alin. 1 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 869/2015 eliberat de acelaşi ministru.

Concret, recurenta a afirmat că norma stipulată la art. 27 alin. 1 al acestei din urmă metodologii nu prevede obligativitatea cumulului funcţiei didactice şi clinice, ca o condiţie pentru exercitarea sarcinilor de serviciu.

Recurenta a mai criticat ignorarea de către instanţa de apel a obligaţiei intimatului Institutul B., inserate la art. 5 lit. c din contractul de colaborare încheiat între această instituţie şi Universitatea D., care prevedea asigurarea bazei materiale necesare instruirii practice a cursanţilor, a unui spaţiu adecvat desfăşurării activităţii sale universitare în cadrul spitalului, precum şi conduita intimatului C., apreciată a fi abuzivă şi discriminatorie în raport cu alte cadre didactice ale Universităţii D. şi cauzatoare de prejudicii onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale profesionale.

Examinate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., criticile nu sunt fondate.

Metodologia din 26.01.2007 în baza căreia se realizează colaborarea între spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, aprobată prin OMS nr. 140/2007 prevede, la art. 35, că „Personalul didactic din învăţământul superior medical şi farmaceutic desfăşoară activitate integrată prin cumul de funcţii, în baza unui contract individual de muncă cu jumătate de normă, în unităţile sanitare unde funcţionează catedra sau disciplina didactică”. Totodată, art. 36 din metodologie stipulează că, „În cadrul activităţii de integrare clinică, personalul prevăzut la art. 35 asigură activitatea curentă în cursul dimineţii şi gărzii, pe lângă atribuţiile funcţiei didactice primind din partea unităţii sanitare drepturile salariale aferente contractului individual de muncă prin cumul de funcţii cu jumătate de normă, cu excepţia rezidenţilor.”

Conform art. 27 alin. 1 din Metodologia din 09.07.2015 privind organizarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist și chimist din unitățile sanitare publice, a funcțiilor de șef de secție, șef de laborator și șef de compartiment din unitățile sanitare publice fără paturi, respectiv a funcției de farmacist-șef în unitățile sanitare publice cu paturi, aprobată prin OMS nr. 869/2015, „Personalul didactic medico-farmaceutic de la catedrele/disciplinele care funcționează în unitățile sanitare beneficiază de încadrare prin cumul de funcții cu jumătate de normă în respectiva unitate sanitară, în limita posturilor normate, vacante și bugetate existente în statele de funcții ale acestora”. (alin. 2) „Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării.”

Aceste dispoziţii se completează cu cele ale art. 20 alin. 5 din Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, aprobat prin OMS nr. 870/2004, conform căruia „Medicii şi farmaciştii pot desfăşura activitate integrată prin cumul de funcţii în spitale, institute şi centre medicale clinice, centre de diagnostic şi tratament, laboratoare şi cabinete medicale, farmacii cu circuit deschis şi circuit închis, direcţii de sănătate publică, unităţi de cercetare ştiinţifică medicală sau farmaceutică, agreate de instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman”.

Art.20 alin. 6 din Regulament prevede că „integrarea clinică, prin cumul de funcţii cu jumătate de normă, a medicilor şi farmaciştilor în unităţi publice din sectorul sanitar se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, în limita posturilor normate şi a necesarului de servicii medicale şi universitare şi se avizează de Ministerul Sănătăţii”.

Potrivit art. 165 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, „În spital, în ambulatoriile de specialitate sau în alte unităţi, după caz, se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală. Aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic integrat. Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale.” Conform alin. 2 al aceluiaşi articol „Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării.”

Raportând normele legale enunţate la criticile recurentei, Înalta Curte remarcă, sub un prim aspect, că ipoteza examinată în cauză presupune încheierea unui contract de colaborare interinstituţional între instituţia de învăţământ superior şi unitatea medicală, care are obligaţia de a asigura furnizarea serviciilor de instruire şi formare clinică, de natură să creeze condiţiile necesare formării profesionale practice şi complete a cursanţilor instituţiilor de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman. Acest raport juridic contractual vizează, exclusiv, unitatea spitalicească acreditată și autorizată conform legii şi instituţia de învăţământ superior, nefiind asumată o obligație directă a spitalului față de personalul didactic al universității de a permite accesul în spațiile clinice în condițiile în care acesta poate preda doar dacă desfășoară activitate integrată prin cumul de funcţii, în baza unui contract individual de muncă cu jumătate de normă, în unităţile sanitare unde funcţionează catedra sau disciplina didactică.

Aşadar, desfăşurarea activităţii didactice universitare de către medici în unitățile sanitare este condiţionată de existenţa unui contract de muncă încheiat de aceştia cu unitatea spitalicească, o asemenea prevedere fiind expres inserată şi în art. 4 lit. l din contractul de colaborare pentru desfăşurarea activităţilor de învăţământ medico-farmaceutic, universitar şi postuniversitar în spitale nr. 10687/01.10.2018, încheiat între intimatul B. şi Universitatea D.

În cauză, astfel cum corect a remarcat curtea de apel (şi cum a afirmat însăşi recurenta în cererea de chemare în judecată), contractul individual de muncă al acesteia, înregistrat sub nr. 3/2010 şi încheiat pe durată nedeterminată cu Institutul B., a încetat la 17 iulie 2018, ca urmare a desfacerii sale din cauze disciplinare prin decizia de concediere din 17.07.2018.

Deşi la 25.03.2020 recurenta a fost reintegrată în muncă, ca efect al sentinţei civile nr. 1367 din 12.03.2019 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămase definitivă prin decizia civilă nr. 346 din 25.02.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, ulterior aceasta a demisionat din funcţia de medic specialist deţinută în cadrul Institutului B., pe fondul deteriorării relaţiilor de serviciu cu intimatul.

Astfel cum s-a arătat, prin motivele de recurs recurenta a criticat modalitatea de interpretare de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 35 si art. 36 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 140/2007 emis de Ministrul Sănătăţii, precum şi a celor prevăzute de art. 27 alin. 1 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 869/2015 eliberat de acelaşi ministru, susţinând că nu era necesar cumulul de funcţii (clinică şi didactică) pentru exercitarea activităţii în cadrul Universităţii D., o apreciere contrară adăugând la lege şi înfrângând principiul autorităţii legii şi separaţiei puterilor în stat.

O asemenea critică este nefondată în contextul în care normele metodologiilor menţionate, precum şi cele ale art. 20 alin. 5 şi 6 din Regulamentul privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, aprobat prin Ordin MS nr.870/2004, prevăd expres cumulul de funcţii, condiţionând desfăşurarea activităţii universitare în unitățile spitalicești numai de către personalul didactic integrat, deţinător al unui contract individual de muncă cu jumătate de normă încheiat cu unităţile sanitare unde funcţionează catedra sau disciplina didactică.

În lipsa unei încadrări clinice medicale/a unui contract de muncă încheiat cu B., în calitate de semnatar al contractului de colaborare încheiat cu Universitatea D., se constată că în mod justificat a reţinut curtea de apel că recurenta nu îndeplinea condițiile pentru alocarea în cadrul spitalului a unui spaţiu adecvat desfăşurării activităţii didactice, şi, pe cale de consecinţă, pentru repartizarea unor grupe de studenţi în vederea instruirii lor practice. Împrejurarea că recurenta nu a mai putut desfășura activitate didactică nu îi este imputabilă unității spitalicești, ci angajatorului acesteia, Universitatea D., care, în baza contractului de muncă încheiat între părți, era ținut să adapteze condiţiile de executare, în vederea prestării muncii de către propriul angajat, în situaţia în care nu s-a mai putut asigura integrarea clinică.

Deşi recurenta a invocat în sprijinul afirmaţiilor sale existenţa unei cutume/derogări de la regulă în privinţa altor cadre medicale, care nu aveau raport de muncă valid cu spitalul, curtea de apel a reţinut că acest aspect nu are relevanţă în conturarea faptei ilicite a intimaţilor, de vreme ce cutuma nu poate fundamenta, din punct de vedere legal, exercitarea unei activităţi practice clinice integrate, în lipsa unui contract individual de muncă, potrivit normelor legale antemenţionate.

Faţă de această împrejurare şi în considerarea dispoziţiilor art. 35 si art. 36 din Metodologia aprobată prin OMS nr. 140/2007 emis de Ministrul Sănătăţii, dar şi ale art. 27 alin. 1 din Metodologia aprobată prin OMS nr. 869/2015, este nefondată critica recurentei prin care a reclamat obstrucţionarea exercitării activităţii specifice funcţiei de şef de lucrări deţinute în cadrul Universitatea D., în lipsa îndeplinirii condiţiei legale a cumulului de funcţii (clinică şi didactică) prevăzută expres de normele menţionate.

Evaluând probaţiunea administrată şi examinând criticile din apel ale recurentei, care au vizat conduita ilicită a intimaţilor, constând în nerepartizarea grupelor de studenţi, contrar susținerilor acesteia prin care a invocat neargumentarea acestui considerent, respectiv omisiunea instanţei de apel de a indica factorii apreciaţi determinanţi în această ipoteză, în cuprinsul considerentelor se consemnează că activitatea practică a recurentei, de instruire clinică a studenţilor în cadrul Institutului B. nu s-a putut realiza efectiv în perioada iulie 2018 – martie 2020, ca urmare a inexistenţei unui raport de muncă cu spitalul, acesta fiind şi motivul nerepartizării grupelor de studenţi în anii universitari 2018/2019 şi 2019/2020.

Curtea a mai arătat că, în lipsa derulării unui raport contractual de muncă în perioada menţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 si art. 36 din Metodologia aprobată prin OMS nr. 140/2007 şi cu cele ale art. 27 alin. 1 din Metodologia aprobate prin OMS nr. 869/2015, recurenta nu putea exercita în cadrul Institutului B. activitate de instruire practică, întrucât nu avea integrare clinică, şi nu îndeplinea, din acest motiv, condiţia legală a cumulului de funcţii prevăzut de cele două metodologii.

În aceste condiţii, curtea a apreciat că nu se decelează o împiedicare a efectuării activităţii didactice practice de către recurentă în cadrul spitalului, faţă de existenţa unei realităţi obiective, rezultate din desfacerea contractului individual de muncă, care şi-a produs efectele în perioada vizată, iulie 2018-februarie 2020.

Ca atare, nu se impunea punerea la dispoziţia recurentei a bazei materiale necesare instruirii practice a studenţilor, cu atât mai mult cu cât actul juridic de care aceasta s-a prevalat, anume contractul de colaborare nr. 10687/2018, a reglementat, exclusiv, relaţiile contractuale dintre Institutul B. şi Universitatea D. cu privire la stabilirea modalităţii de instruire practică a studenţilor şi asigurarea condiţiilor necesare acestei activităţi didactice.

Astfel cum s-a menționat anterior, imposibilitatea prestării unei activități didactice în executarea contractului de muncă încheiat cu unitatea de învățământ superior nu constituie o faptă ilicită a unității spitalicești, care a respectat metodologia ce reglementează activitatea integrată, ci o eventuală culpă a angajatorului care, în condițiile în care acest criteriu nu mai putea fi îndeplinit și a optat pentru continuarea contractului, trebuia să ofere cadrului didactic condiții adecvate de desfășurare a muncii.

Nefondată este şi critica recurentei ce a vizat respingerea de către instanţa de apel a motivului prin care s-a reclamat săvârşirea de către intimaţi a unui „conglomerat de fapte ilicite”, începând cu data de 18.07.2018, aceasta susținând că analiza probatoriului dovedește că faptele au fost comise cu intenția de a o vătăma.

Înalta Curte reține că, prin critica astfel formulată, recurenta invocă argumente rezultate din interpretarea probelor, astfel cum au fost administrate în fața instanțelor devolutive.

Or, modalitatea de evaluare a probatoriului de către instanţa de apel nu poate forma obiectul cenzurii în calea de atac a recursului, raportat la dispoziţiile imperative ale art. 488 alin.1 C.proc.civ., care limitează obiectul acestuia la examinarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Înalta Curte urmează a valida concluzia instanţei de apel, în sensul inexistenţei vreunei fapte ilicite în sarcina intimaţilor, care, fundamentată fiind pe probaţiunea administrată (înscrisuri, depoziţii de martori), nu a decelat denigrarea reputaţiei recurentei sau atingerea onoarei şi demnităţii sale, în cauză nefiind identificate rezerve în interacţiune din partea personalului medical al spitalului, cercetarea sa disciplinară, urmată de desfacerea contractului individual de muncă fiind iniţiată de Institutul B. ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale referitoare la secretul profesional.

Deşi curtea a constatat o suprapunere a acestui diferend peste perioada desfăşurării litigiului derulat între părţi, ce a avut ca obiect contestarea deciziei de concediere emise de Institut, instanţa de apel a specificat că o asemenea chestiune nu este de natură să contureze caracterul ilicit al acţiunilor imputate intimaţilor, fiind la latitudinea angajatorului sesizarea/rezolvarea problemelor de etică şi deontologie profesională a medicilor în cazul existenţei unor suspiciuni rezonabile privitoare la exercitarea activităţii.

Or, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale se impune existenţa unei fapte ilicite (o acţiune/inacțiune care încalcă legea sau drepturile altuia), a unui prejudiciu (rezultatul negativ suferit de victimă, material şi/sau moral), a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (prejudiciul să fie consecinţa directă a faptei) şi a vinovăţiei autorului, sub forma intenţiei sau a culpei autorului. În lipsa constatării faptelor ilicite reclamate, în mod justificat curtea de apel a procedat la respingerea apelului reclamantei. De altfel, instanţa a reţinut că, cel puţin pentru anii universitari 2021/2022, 2022/2023, recurenta a continuat activitatea universitară în cadrul Universitatea D., prin activităţi de curs pentru studenţi, la disciplina boli infecţioase, ceea ce infirmă conduita ilicită a pârâţilor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. 1 C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr.537A/2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.

[1] Notă: Ordinul nr. 869/2015 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist şi chimist din unităţile sanitare publice, precum şi a funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de compartiment din unităţile sanitare fără paturi, respectiv a funcţiei de farmacist-şef în unităţile sanitare publice cu paturi a fost abrogat prin art. 5 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 166/2023 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante şi temporar vacante de medic, medic stomatolog, farmacist, biolog, biochimist şi chimist din unităţile sanitare publice sau din direcţiile de sănătate publică, precum şi a funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de compartiment din unităţile sanitare fără paturi sau din direcţiile de sănătate publică, respectiv a funcţiei de farmacist-şef în unităţile sanitare publice cu paturi, publicat în M. Of. nr. 68 din 26 ianuarie 2023