Paulian action against successive sales: requirement of a pre-existing creditor-debitor relationship with the seller of the subsequent contract

Acţiune în constatarea inopozabilităţii unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate succesiv cu privire la acelaşi imobil. Inexistenţa raportului obligaţional între creditor şi vânzătorul din actul de vânzare subsecvent. Neîndeplinirea condiţiilor acţiunii pauliene

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligaţii. Executarea obligaţiilor

Index alfabetic: acţiune revocatorie

contract de vânzare-cumpărare

creanţă certă

C.civ., art. 1562, art. 1563

Din conţinutul prevederilor art. 1562 alin. 1 C.civ. şi ale art. 1563 rezultă condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea acţiunii pauliene, respectiv: prejudiciul suferit de creditorul reclamant ca urmare a încheierii actului juridic de către debitorul pârât, frauda debitorului pârât, complicitatea terţului la fraudă, caracterul cert al creanţei la data introducerii acţiunii.

Astfel, acţiunea revocatorie este o acţiune personală aflată la dispoziţia creditorului, prin care acesta poate obţine inopozabilitatea actului încheiat de debitor cu prejudicierea drepturilor sale. Această natură juridică specială a acţiunii revocatorii conturează ipoteza în care este posibilă utilizarea sa de către creditor: acţiunea se întemeiază pe un drept personal al creditorului, raportul juridic legându-se între subiectul activ al raportului obligaţional, creditorul, şi subiectul pasiv al aceluiaşi raport juridic, debitorul. În consecinţă, ceea ce creditorul poate solicita prin intermediul acţiunii pauliene este declararea inopozabilităţii actului juridic încheiat de debitorul său pentru a-l prejudicia.

Toate condiţiile acţiunii revocatorii rezultate din textele legale menţionate se apreciază prin raportare la persoana care are calitatea de subiect pasiv în cadrul raportului obligaţional, una din condiţii fiind existenţa unei creanţe certe a creditorului reclamant împotriva debitorului său.

Or, în cazul vânzărilor succesive ale aceluiaşi imobil, existenţa creanţei faţă de vânzătorul din primul contract nu presupune îndeplinirea acestei condiţii în privinţa cumpărătorului, vânzătorul din cel de-al doilea contract. Astfel, este necesar ca vânzătorul din cel de-al doilea contract atacat să fi fost debitorul reclamantului şi ca, prin perfectarea actului de vânzare, să-şi fi creat sau mărit starea de insolvabilitate, acestea reprezentând condiţii distincte ce trebuie întrunite pentru admiterea acţiunii pauliene.

Prin urmare, chiar dacă există un prejudiciu suferit de creditor şi o fraudă a terţilor, ele nu sunt suficiente pentru admiterea acţiunii pauliene în privinţa celui de al doilea contract în care debitorul reclamantului nu are calitatea de parte.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 463 din 25 februarie 2025

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 24.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi F., revocarea contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 4938/14.12.2011, dintre F. şi B. şi C., şi nr. 1340/22.08.2012, dintre F. şi D. şi E., referitoare la bunul imobil în suprafaţă de 902 m.p. (din care 200 m.p. curţi construcţii şi 702 m.p., arabil), împreună cu C1 (construcţie-locuinţă P+M), situat în Piteşti, identificat cu număr cadastral x şi înscris în C.F. a municipiului Piteşti la nr. x.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.11.2020 a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de către pârâţi, apreciindu-se că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel al comunicării extrasului de carte funciară din data de 13 decembrie 2019, respectiv data la care reclamantul a luat cunoştinţă de actele pe care le atacă, dată de la care a cunoscut presupusul prejudiciu şi persoana care l-ar fi cauzat; cum, acţiunea a fost introdusă pe data de 24.12.2019, s-a reţinut că aceasta a fost formulată în termenul legal de prescripţie.

Prin sentinţa civilă nr. 238/2021, Tribunalul Argeş a admis acţiunea precizată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu pârâţii B., C., D., E., şi F., a declarat inopozabile faţă de reclamant contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4938/14.12.2011, încheiat între F. şi B. şi C., precum şi contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1340/22.08.2012, dintre F. şi D. şi E.

Tribunalul Argeş a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 6.855 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei au formulat apel pârâţii F., B., D. şi E.

3. Hotărârea pronunţată în apel, în primul ciclu procesual.

Prin decizia civilă nr. 2281/2022, Curtea de apel Piteşti a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii C., D., B. şi E. şi pârâtul F.

4. Hotărârea pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual.

Prin decizia nr. 1239 DIN 22.06.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, a admis recursurile şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de apel Piteşti.

În esenţă, instanţa supremă a remarcat neclaritatea argumentelor şi a termenilor instanţei de apel vizând soluţionarea excepţiei de prescripţie în special cu privire la momentul de început al curgerii termenului, nefiind astfel posibilă exercitarea controlului de legalitate. iar pe fondul cauzei a fost subliniată nemotivarea instanţei de apel în ceea ce priveşte condiţia ca F., vânzătorul din cel de-al doilea contract atacat, să fi fost debitorul reclamantului şi, prin perfectarea actului de vânzare, să-şi fi creat sau mărit starea de insolvabilitate, cerinţe care trebuie îndeplinite cumulativ pentru succesul acţiunii pauliene.

5. Hotărârea pronunţată în apel, în al doilea ciclu procesual.

În rejudecare, prin decizia nr. 3813 din 19.09.2024, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă a respins excepţiile invocate în apel, a admis apelul declarat de pârâtul F. împotriva sentinţei civile nr. 238/2021 pronunţate de Tribunalul Argeş, intimat fiind reclamantul A.

A admis apelul declarat de pârâţii D. şi E. împotriva încheierii din 03.11.2020 şi sentinţei civile nr. 238/2021, ambele pronunţate de Tribunalul Argeş.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea, a respins acţiunea cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1340/22.08.2012; a înlăturat obligarea pârâţilor D. şi E. de la plata cheltuielilor de judecată; a menţinut în rest sentinţa şi încheierea din data de 3.11.2020.

A respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva încheierii din 03.11.2020 şi sentinţei civile nr. 238/2021, ambele pronunţate de Tribunalul Argeş; a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelantul-pârât F. a sumei de 7478 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale; a obligat pe intimatul-reclamant la plata către apelanţii-pârâţi D. şi E. a sumei de 6478 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

6. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 3813/2024 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către intimaţi cu privire la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1340/2012, menţinerea în integralitate, drept temeinică şi legală, a încheierii de şedinţă din 03.11.2020 şi a sentinţei civile nr. 238/2021, obligarea intimaţilor în solidar, la plata cheltuielilor de judecată din recurs.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a invocat art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., arătând că motivele de recurs vizează neconformitatea hotărârii pronunţate, în ceea ce priveşte contractul de vânzare cumpărare nr. 1340/22.08.2012, cu regulile de drept aplicabile, respectiv art. 1562 C.civ.

Recurentul reclamant a criticat modul în care instanţa de apel a analizat situaţia contractului menţionat, ca fiind de sine stătător, excluzându-l din contextul juridic şi factual descris în cererea introductivă.

Recurentul reclamant a apreciat că a dovedit faptul că, prin contractul nr. 1340/2012, debitorii, soţii B. şi C., s-au asigurat ca unicul lor bun să ajungă în proprietatea unor persoane din cercul lor de control, care sunt chiar părinţii debitorului.

Instanţa de apel trebuia să analizeze împreună cele două contracte, pentru că doar aşa se poate dovedi admisibilitatea acţiunii pauliene, iar în privinţa pârâtului F., instanţa de apel trebuia să constate: lipsa preţului real la data celor două vânzări, ambele contracte de vânzare-cumpărare cuprinzând menţiunea expresă că preţul a fost plătit anterior vânzării; faptul că, după cumpărarea imobilului, F. a permis pârâţilor să locuiască în imobil, aceştia având domiciliul la această adresă şi la acest moment; imposibilitatea dovedirii de către F. a deţinerii sumelor de bani necesare achiziţionării bunului; faptul că, deşi scopul inţial declarat al achiziţiei a fost "pentru formarea unei familii", ulterior, comportamentul pârâtului F. a contrazis această teză, prin permiterea pârâţilor să rămână în casa presupus vândută, pentru o perioadă de șase luni, şi ulterior, prin revânzare, fără a exista dovada cu privire la plata preţului, tocmai către părinţii lui B.; mărturiile nesincere şi contradictorii ale pârâţilor B. şi F., care evidenţiază complicitatea la fraudă a tuturor pârâţilor şi lipsa intenţiei reale pentru înstrăinarea imobilelor; legătura de interes între B. şi F., dovedită prin faptul că primul pârât a fost angajatul părinţilor lui F.; faptul că, în cadrul contractului subsecvent, calitatea de terţi dobânditori o au părinţii pârâtului B., în cazul acestora funcţionând prezumţia de complicitate faţă de raporturile de rudenie; mărturiile nesincere ale pârâtei E. cu privire la sursa banilor care să justifice posibilitatea reală de cumpărare a imobilului.

Toate aceste argumente, menţinute de instanţele de judecată în cele patru cicluri procesuale, impuneau o analiză comună, şi nu distinctă, pentru că terţii complici ai debitorului, în înţelesul acţiunii pauliene, sunt F. şi pârâţii E. şi D., care, prin întocmirea succesivă a celor două contracte de vânzare cumpărare, au ajutat debitorii, soţii B. şi C., să evite executarea silită iminentă.

Recurentul reclamant a arătat că sunt îndeplinite condiţiile acţiunii pauliene în privinţa contractului de vânzare nr. 1340/2012, contrar celor reţinute de instanţa de apel: a dovedit că, faţă de B., deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, concretizată în sentinţa definitivă nr. 59/2018 a Tribunalului Argeş; a dovedit că, prin întocmirea celei de a doua vânzări, pârâţii B. şi C., cu ajutorul lui F. şi al pârâţilor D. şi E., au urmărit menţinerea stării de insolvabilitate create prin actul din 14.12.2011; cele două contracte de vânzare succesive sunt în mod indisolubil legate între ele, prin prisma intenţiei tuturor părţilor semnatare de a crea un prejudiciu, însemnând zădărnicirea intenţiei în recuperarea sumelor datorate în baza sentinţei nr. 59/2018; pârâţii F. şi D. şi E. au cunoscut faptul că, prin întocmirea celor două contracte, sunt complicii debitorului B., în intenţia de a evita executarea silită iminentă, contractul nr. 1340/2012 fiind parte integrantă şi importantă din schema fraudării.

Aşadar, în privinţa contractului de vânzare nr. 1340/22.08.2012, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1562 - 1563 C.civ., întrucât prin revânzarea imobilului s-a dovedit că debitorii soţii B. şi C. au urmărit micşorarea patrimoniului iar F. şi părinţii lui B. cunoşteau faptul că aceştia urmăresc să îşi menţină starea de insolvabilitate creată prin contractul nr. 4938/14.12.2011.

Contrar argumentelor instanţei de apel, pentru admisibilitatea acţiunii pauliene în privinţa contractului nr. 1340/2012, nu era necesară dovedirea unui raport juridic de genul creditor - debitor, între recurentul reclamant şi F., pentru că acest contract a închis, aşa cum se reţine şi în cuprinsul considerentelor, cercul fraudulos.

7. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, arătând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii pauliene în integritatea lor, recurentul nefiind creditorul său.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivul de recurs prin care recurentul reclamant a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., în sensul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1562 - 1563 C.civ. pentru a ajunge la concluzia că, în ceea ce priveşte contractul de vânzare cumpărare nr. 1340/22.08.2012, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea acţiunii pauliene, nu este întemeiat.

Conform art. 1.562 alin. 1 C.civ., dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate. Instituind condiţiile privitoare la creanţă, art. 1563 C.civ. stabileşte necesitatea caracterului cert al creanţei la data introducerii acţiunii.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, care nu mai poate fi cenzurată în recurs, se constată că existenţa creanţei reclamantului rezultă din sentinţa definitivă nr. 59/2018 pronunţată de Tribunalul Argeş prin care pârâţii B. şi C. au fost obligaţi să plătească în solidar către A. suma de 316.500 lei.

Instanţa a reţinut că, în cursul anilor 2007 – 2008, pârâţii C. şi B. au fost beneficiari ai unor contracte de credit încheiate cu X Bank iar calitatea reclamantului în cadrul acestor contracte a fost de garant ipotecar; pârâţii debitori nu au achitat sumele datorate ceea ce a condus la valorificarea, de către bancă, a bunului reclamantului, care a făcut obiectul garanţiei. Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanţa a mai reţinut că pârâţii debitori plănuiau a nu achita sumele împrumutate, acceptând faptul că reclamantul va fi prejudiciat prin vânzarea bunului ipotecat şi că unicul bun executabil a fost înstrăinat cu puţin timp înainte de formarea dosarului de executare silită promovat de către bancă. Insolvabilitatea totală a debitorilor soţi a fost certificată de Primăria Piteşti prin adresa nr. 241294/28.08.2018 prin care s-a comunicat că nu există bunuri executabile în patrimoniul acestora.

Astfel, raportul obligaţional necesar pentru promovarea acţiunii pauliene a fost stabilit între recurentul reclamant A. în calitate de creditor şi intimaţii pârâţi B. şi C. în calitate de debitori.

În prezentul proces, reclamantul A., în calitatea sa de creditor rezultată din sentinţa menţionată, a solicitat declararea ca inopozabile a două contracte de vânzare cumpărare: contractul de vânzare cumpărare nr. 4938/14.12.2011 prin care pârâţii B. şi C. au înstrăinat pârâtului F. construcţia de tip locuinţă şi terenul aferent situată în Piteşti şi contractul de vânzare cumpărare nr. 1340/22.08.2012 prin care pârâtul F. a înstrăinat către pârâţii E. şi D. acelaşi imobil.

Reţinând că, în privinţa primului contract, sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru admiterea acţiunii pauliene, inclusiv complicitatea terţului F., prima instanţă a declarat inopozabil faţă de reclamant contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4938/14.12.2011, încheiat între F. şi B. şi C..

Sentinţa primei instanţe prin care a fost admisă acţiunea în privinţa celui de-al doilea contract a fost schimbată în apel, în sensul respingerii, această soluţie formând obiectul recursului reclamantului. Acesta a considerat că instanţa de apel trebuia să analizeze împreună cele două contracte, pentru că doar aşa se poate dovedi admisibilitatea acţiunii pauliene, iar terţii complici ai debitorului, în înţelesul acţiunii pauliene, sunt F. şi pârâţii E. şi D..

Aceste susţineri nu pot fi primite. Acţiunea revocatorie este o acţiune personală aflată la dispoziţia creditorului, prin care acesta poate obţine inopozabilitatea actului încheiat de debitor cu prejudicierea drepturilor sale. Această natură juridică specială a acţiunii revocatorii conturează ipoteza în care este posibilă utilizarea sa de către creditor: acţiunea se întemeiază pe un drept personal al creditorului, raportul juridic legându-se între subiectul activ al raportului obligaţional, creditorul, şi subiectul pasiv al aceluiaşi raport juridic, debitorul. În consecinţă, ceea ce creditorul poate solicita prin intermediul acţiunii pauliene este declararea inopozabilităţii actului juridic încheiat de debitorul său pentru a-l prejudicia.

Din art. 1562 alin. 1 şi art. 1563 C.civ., expuse mai sus, rezultă condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea acţiunii pauliene: prejudiciul suferit de creditorul reclamant ca urmare a încheierii actului juridic de către debitorul pârât, frauda debitorului pârât, complicitatea terţului la fraudă, caracterul cert al creanţei la data introducerii acţiunii.

Toate condiţiile acţiunii revocatorii rezultate din textele legale menţionate se apreciază prin raportare la persoana care are calitatea de subiect pasiv în cadrul raportului obligaţional, una din condiţii fiind existenţa unei creanţe certe a creditorului reclamant împotriva debitorului său.

Recurentul reclamant a considerat că sunt îndeplinite condiţiile acţiunii pauliene în privinţa contractului de vânzare nr. 1340/2012, contrar celor reţinute de instanţa de apel, arătând că a dovedit că, faţă de B., deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, rezultată din sentinţa definitivă nr. 59/2018 a Tribunalului Argeş; a susţinut intenţia tuturor părţilor semnatare de a crea un prejudiciu, constând în zădărnicirea intenţiei creditorului de a recupera sumele datorate în baza sentinţei nr. 59/2018.

Faţă de considerentele expuse mai sus referitoare la natura juridică şi condiţiile acţiunii pauliene, această susţinere nu poate fi validată, întrucât existenţa creanţei faţă de pârâtul debitor, vânzătorul din primul contract, nu presupune îndeplinirea acestei condiţii în privinţa pârâtului vânzător din cel de-al doilea contract. În privinţa acestor aspecte, instanţa de recurs, prin decizia nr. 1239 din 22.06.2023, a arătat că “pe fondul cauzei, în mod corect recurenţii susţin nemotivarea instanţei de apel în ceea ce priveşte condiţia ca vânzătorul din cel de-al doilea contract atacat, să fi fost debitorul reclamantului şi, prin perfectarea actului de vânzare, să-şi fi creat sau mărit starea de insolvabilitate, cerinţe care trebuie îndeplinite cumulativ pentru succesul acţiunii pauliene. Deşi face vorbire despre un presupus "concert fraudulos" al pârâţilor în încheierea contractelor pentru care s-a solicitat revocarea, şi care ţine de condiţia fraudei debitorului, respectiv a complicităţii la fraudă a terţilor, nu analizează aceste elemente (cele două arătate mai sus) care reprezintă tot atâtea condiţii distincte ce trebuie întrunite pentru admiterea acţiunii pauliene”.

Astfel, este necesar ca vânzătorul din cel de-al doilea contract atacat să fi fost debitorul reclamantului şi ca, prin perfectarea actului de vânzare, să-şi fi creat sau mărit starea de insolvabilitate, acestea reprezentând condiţii distincte ce trebuie întrunite pentru admiterea acţiunii pauliene, constatare care se impune în rejudecare, dat fiind caracterul obligatoriu consacrat de art. 501 alin. 1 C.proc.civ. în privinţa problemelor de drept dezlegate de instanţa de recurs.

În consecinţă, condiţiile enunţate trebuie întrunite cumulativ astfel încât chiar dacă există un prejudiciu suferit de creditor şi o fraudă a terţilor, ele nu sunt suficiente pentru admiterea acţiunii pauliene în privinţa actului juridic în care debitorul reclamantului nu are calitatea de parte.

Recurentul reclamant a mai susţinut că, în privinţa pârâtului F., instanţa de apel trebuia să constate aspecte precum: lipsa preţului real la data celor două vânzări, faptul că, după cumpărarea imobilului, F. a permis pârâţilor, soţii B. şi C., să locuiască în imobil, imposibilitatea dovedirii de către F. a deţinerii sumelor de bani necesare achiziţionării bunului, faptul că, deşi scopul inţial declarat al achiziţiei a fost "pentru formarea unei familii", ulterior, comportamentul pârâtului F. a contrazis această teză, lipsa intenţiei reale pentru înstrăinarea imobilelor.

În privinţa acestor aspecte, instanţa de recurs, prin decizia nr. 1239/2023, a arătat că “deşi face referire la conduita pârâtului F., pe care o apreciază ca fiind de rea-credinţă, instanţa insistă asupra unor aspecte, contestate de pârât, care sunt exterioare elementelor acţiunii pauliene, şi anume plata reală a preţului la data autentificării actelor juridice şi lipsa intenţiei de a cumpăra, care se identifică cu lipsa cauzei actului juridic şi care reprezintă motiv de nulitate a contractului, temeiul celor două acţiuni (pauliană şi în nulitate) fiind diferit”.

Astfel prin decizia obligatorie pronunţată în primul ciclu procesual, instanţa de recurs a arătat că aspectele relevate de reclamant referitoare la conduita pârâtului, pretinsa lipsă a unui preţ real sau a intenţiei de a contracta nu sunt relevante în cadrul acţiunii pauliene, ci în cazul unei acţiuni în nulitatea contractului, or nu acesta este obiectul cauzei.

Reţinând că motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. 1 C.proc.civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 3813/2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă.