Absent distinct appeal against interlocutory order rejecting absolute nullity of preliminary hearing; separate appeal permitted only with final judgment

Deliberând asupra admisibilităţii contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 iunie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, printre altele, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A. prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară desfăşurată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2015 şi, subsecvent, constituirea dosarului asociat nr. x/2015 având ca obiect procedura de cameră preliminară.

A amânat judecarea cauzei şi a acordat termen la data de 23.09.2024, ora 13:00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, analizând cererea de constatare a nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară desfăşurată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2015, curtea a reţinut că, în cauză, este edificatoare motivarea dată de instanţa supremă prin decizia nr. 311/A pronunţată în dosarul nr. x/2021, în care se arată că, în conformitate cu art. 425 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de apel, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea apelului.

În acest sens, hotărârea instanţei de apel asupra problemelor de drept dezlegate şi a limitelor rejudecării sunt obligatorii pentru instanţa de fond, în caz de trimitere, instanţa care urmează să rejudece cauza trebuind să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare.

S-a reţinut că prin decizia nr. 88 din 16 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, au fost admise apelurile inculpaţilor, a desfiinţată sentinţa penală apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a reţinut că în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procedurale întocmite, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanţei.

În acest context, s-a reţinut că rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii din data de 21.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2015, urmare a respingerii, ca nefondate, a contestaţiilor formulate de inculpaţii A., B. şi C., prin încheierea nr. 121/17.05.2016 a judecătorului de cameră preliminară de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. x/2015

Astfel, instanţa de fond a reţinut că instanţa de apel a indicat expressis verbis procedura de urmat în rejudecarea fondului cauzei, prima instanţă neavând nicio posibilitate de a deroga de la cercetarea judecătorească stabilită prin decizia de rejudecare, întrucât dispoziţiile instanţei superioare prin care se stabilesc limitele rejudecării au caracter imperativ şi nu lasă la latitudinea judecătorului fondului să aprecieze dacă aplică sau nu o hotărâre judecătorească.

Mai mult, prin sentinţa penală nr. 15 din 20 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti spre competentă soluţionare, s-a reţinut, de asemenea, că instanţa este ţinută de limitele rejudecării stabilite de instanţa de control judiciar, arătându-se că în raport de îndrumările obligatorii ale instanţei de control judiciar pe care Înalta Curte, secţia penală trebuie să le respecte întocmai, judecata cauzei se va relua de la momentul imediat următor celui al finalizării procedurii de cameră preliminară.

S-a mai reţinut că, aprecierea judecătorului fondului că stabilirea limitelor rejudecării de către instanţa de control judiciar nu poate reprezenta un impediment pentru invocarea nulităţii absolute a procedurii de cameră îndrituieşte instanţa de fond să respecte această obligaţie, este total eronată şi încalcă dispoziţiile art. 425 din C. proc. pen.

În acest punct de analiză, Înalta Curte a reţinut că judecătorul fondului n-a respectat dispoziţiile imperative ale instanţei de apel şi nu a parcurs procedura impusă în mod imperativ de instanţa de control judiciar.

În egală măsură, dispoziţiile art. 424 alin. (4) din C. proc. pen., prevăd că atunci când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiinţate de drept.

Rezultă că în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procesuale, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, întocmite în timpul cercetării judecătoreşti.

S-a constatat că, în acest context, în urma îndrumării instanţei de control judiciar, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoarei finalizării camerei preliminare, această etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii penale din 21 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, urmare a respingerii, ca nefondate, a contestaţiei prin încheierea nr. 721 din 17 mai 2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Curtea a avut în vedere şi jurisprudenţa instanţei supreme sub acest aspect, în sensul că rejudecarea dosarelor de către completele specializate în primă instanţă vizează exclusiv faza de judecată, nicidecum reluarea procedurii de cameră preliminară (Decizia penală nr. 265 din 12.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încheierea din data de 05 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Aşadar, curtea de apel a reţinut că rejudecarea cauzei începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, întrucât faza procesuală a camerei preliminare se epuizează prin rămânerea definitivă a încheierii judecătorului de cameră preliminară. Astfel cum s-a arătat, procedura de cameră preliminară nu constituie o etapă a judecăţii, ci o fază procesuală distinctă, iar rejudecarea priveşte exclusiv faza procesuală a judecăţii.

Interpretarea contrară ar încălca principiul separaţiei funcţiilor judiciare prevăzut de art. 3 din C. proc. pen., autoritatea de lucru judecat a încheierii finale de dezinvestire pronunţată în etapa camerei preliminare şi ar depăşi limitele sesizării în apel, instanţa de apel fiind abilitată să cenzureze exclusiv hotărârea pe fond, conform art. 421 din C. proc. pen.

În egală măsură, s-a avut în vedere că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 care prevede specializarea judecătorilor în cauzele de corupţie se referă la "judecarea în primă instanţă a infracţiunilor", exprimare care face referire în mod expres, aşadar fără echivoc şi în mod limitativ, la faza procesuală a judecăţii în primă instanţă.

De altfel, Legea nr. 78/2000 a fost modificată cu ocazia adoptării C. proc. pen. pentru a fi pusă în acord cu acesta, ocazie cu care, dacă legiuitorul ar fi apreciat că textul trebuie să aibă în vedere şi o altă fază procesuală decât cea la care textul se referă, ar fi intervenit expres, menţionând-o şi pe aceea de cameră preliminară.

Totodată, s-a apreciat că această concluzie se desprinde, de altfel, şi din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417/2019, care, stabilind modul în care trebuie aplicat menţionatul art. 29, a indicat expres şi consecinţele asupra proceselor în curs:

"în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile articolului 421 punct 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate". (par. 170).

Potrivit art. 3861 din C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se constată nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară, instanţa, prin încheiere, desfiinţează actul prin care s-a dispus începerea judecăţii şi stabileşte limitele în care procedura va fi reluată, încheierea fiind supusă contestaţiei în condiţiile art. 4251.

Dacă urmare a acestei modificări legislative s-ar fi putut constata nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară, după ce în apel s-a dispus rejudecarea cauzei, legiuitorul ar fi modificat şi disp. art. 421 şi 425 din C. proc. pen., ceea ce nu s-a întâmplat.

Faţă de aceste considerente, curtea de apel a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A. prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară desfăşurată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2015 şi, subsecvent, constituirea dosarului asociat nr. x/2015 având ca obiect procedura de cameră preliminară.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 24 decembrie 2024, sub nr. x/2024, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C10.

La primul termen de judecată fixat la data de 30 ianuarie 2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, argumentând că dosarul se află în al doilea ciclu procesual, în rejudecare în fond, ca efect al deciziei de casare nr. 120/04.04.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Astfel, în susţinerea excepţiei invocate, procurorul a învederat, în esenţă, că încheierea de şedinţă atacată, prin care a fost respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară, are caracter interlocutoriu, cauza aflându-se în stare de judecată în fond, nefiind, aşadar, aplicabile dispoziţiile art. 4251 alin. (1) raportat la art. 347 alin. (1) din C. proc. pen., având în vedere că hotărârea atacată nu este o încheiere pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, ci de instanţa de fond, încheiere care poate fi atacată cu apel numai odată cu sentinţa pe fondul cauzei.

La rândul său, contestatorul inculpat A., prin apărător desemnat din oficiu, a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată, invocând, în drept, cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Înalta Curte a dispus trimitere cauzei la completul competent să soluţioneze cererea de recuzare formulată de contestatorul inculpat A., urmând ca orice alte măsuri procedurale să fie dispuse ulterior soluţionării incidentului procedural, în funcţie de soluţia dată acestuia.

Prin încheierea din 12 februarie 2025, Înalta Curte a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată în cauză de către contestator.

Pe cale administrativă, s-a stabilit termen de judecată la data de 27 februarie 2025, când reprezentantul Ministerului Public a învederat că invocă excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate în prezenta cauză, ridicată şi la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2025, cu precizarea că îşi menţine motivele susţinute la termenul anterior.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac formulate de A., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate de inculpatul A. împotriva unei încheieri pronunţate în cursul judecăţii în fond a unei cauze penale, în al doilea ciclu procesual, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de acesta privind constatarea nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară desfăşurată în primul ciclu procesual în dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

Se reţine că în temeiul art. 3861 din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Reluarea procedurii de cameră preliminară", "Dacă în cursul judecăţii se constată nulitatea absolută a procedurii de cameră preliminară, instanţa, prin încheiere, desfiinţează actul prin care s-a dispus începerea judecăţii şi stabileşte limitele în care procedura va fi reluată, încheierea fiind supusă contestaţiei în condiţiile art. 4251.".

Totodată, în conformitate cu art. 408 alin. (2) din C. proc. pen., "Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel."

Înalta Curte reţine că, din interpretarea sistematică şi corelată a dispoziţiilor legale incidente, anterior menţionate, rezultă că legiuitorul a înţeles să reglementeze în mod expres posibilitatea exercitării contestaţiei împotriva încheierii prin care instanţa dispune reluarea procedurii de cameră preliminară.

În schimb, se constată că nu este prevăzută o cale de atac distinctă în ceea ce priveşte încheierea prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea inculpatului privind constatarea nulităţii absolute a procedurii de cameră preliminară desfăşurate în primul ciclu procesual.

Aşadar, în aceste condiţii, o astfel de încheiere interlocutorie nu poate face obiectul unei căi de atac de sine stătătoare, putând fi supusă controlului judiciar numai cu ocazia exercitării căii de atac împotriva hotărârii pronunţate în fond, în conformitate cu prevederile art. 408 alin. (2) teza I din C. proc. pen.

Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.

Pentru considerentele prezentate, constatând că inculpatul A. a formulat contestaţie împotriva unei încheieri interlocutorii pronunţate în cursul judecăţii în fond a cauzei, cu privire la care legiuitorul nu a instituit o cale de atac distinctă, ci a prevăzut posibilitatea valorificării eventualelor critici doar odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunţate pe fondul cauzei, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia exercitată de acesta.

În consecinţă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, se fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 20 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2025.